Decizia nr. 49/2015
Asupra contestației de față, constată următoarele:
La data de 16 decembrie 2014, au fost înregistrate la Inspecția Judiciară - Direcția inspecție judiciară pentru judecători solicitările petentului A. privind pretinsa nerespectare, în cursul soluționării unui dosar aflat, la fond, pe rolul Tribunalului Dolj și, în apel, pe rolul Curții de Apel Craiova, a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în interesul legii, împrejurare ce s-ar circumscrie abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Prin Rezoluția nr. 5557/IJ/4279/DIJ/2014 din 21 ianuarie 2015, Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării formulate de A.
Inspecția Judiciară a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și cu faptul că, urmare verificărilor efectuate, s-a constatat că nu există elemente care să releve săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către judecătorul B., din cadrul Tribunalului Dolj și de către judecătorii C. și D., din cadrul Curții de Apel Craiova.
Împotriva Rezoluției nr. 5557/IJ/4279/DIJ/2014 din 21 ianuarie 2015, a Inspecției Judiciare, la data de 18 februarie 2015, petentul A. a formulat „contestație”, solicitând motivat admiterea acestei căi de atac, anularea rezoluției atacate, casarea deciziei Curții de Apel Craiova și a sentinței Tribunalului Dolj, pronunțate în Dosarul nr. x/63/2013 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cu respectarea Deciziei nr. 4/2011 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel cum s-a dispus prin Rezoluția din data de 19 februarie 2015, „contestația” a fost comunicată Inspecției Judiciare.
Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, înregistrată la data de 11 martie 2015, prin care a invocat, în temeiul art. 129 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 97 din același cod și la art. 24 din Legea nr. 304/2004, în primul rând, excepția necompetenței materiale funcționale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, solicitând declinarea acțiunii, spre competentă soluționare, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
În al doilea rând, intimata a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce ar atrage, în opinia sa, inadmisibilitatea acțiunii deduse judecății în speță.
În subsidiar, pe fondul cauzei, Inspecția Judiciară a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, cu referire punctuală la considerentele expuse în rezoluția de clasare.
La data de 23 martie 2015, contestatorul A. a formulat și a atașat la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea Inspecției Judiciare, solicitând motivat respingerea apărărilor invocate în întâmpinare și soluționarea cauzei de către completul de filtru, conform dispozițiilor art. 493 C. proc. civ.
Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., va cerceta, cu prioritate, excepția de necompetență materială, excepție dirimantă și de fond, ce face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Fundamentul excepției îl constituie natura juridică a actului juridic atacat în prezenta cauză, în raport cu autoritatea emitentă a acestuia.
În conformitate cu prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare.
În ceea ce privește calea de atac ce se poate exercita împotriva rezoluției prin care se dispune clasarea în temeiul prevederilor legale anterior menționate, dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prevăd că „rezoluția de clasare este definitivă”.
În ceea ce privește, însă, acest din urmă text legal invocat, este de precizat că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă”, din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.
În atare situație, în raport și cu aspectele reținute de instanța de contencios constituțional în motivarea deciziei menționate, ce au în vedere, în esență, faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție, prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească, contestația formulată de petentul A. apare ca fiind admisibilă în principiu.
Deși admisibilă, această cale de atac nu poate fi, însă, calificată drept recurs, care să atragă incidența prevederilor art. 493 C. proc. civ., după cum propune contestatorul, întrucât rezoluția atacată constituie un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și are, prin urmare, alt regim juridic, neîncadrându-se în categoria hotărârilor prevăzute de art. 483 alin. (1) din același cod, care să poată fi supuse reformării pe această cale.
Înalta Curte constată că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care să atragă competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât prevederile legale menționate stabilesc calea de atac a recursului numai pentru hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, în scopul asigurării accesului la justiție în această categorie distinctă de cauze, relativ la instanța competentă să soluționeze contestațiile împotriva rezoluțiilor de clasare, dat fiind că soluția legislativă prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost constată ca fiind neconstituțională și cu toate că acest text nu a fost abrogat sau modificat, Înalta Curte constată, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ. că, această instanță este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca efect al analogiei cu dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Având în vedere că normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituția României și regulilor prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât nesocotirea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești astfel pronunțate, se constată caracterul fondat al excepției de necompetență materială.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va declina cauza, spre competentă soluționare, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a contestației formulate de A. împotriva Rezoluției nr. 5557/IJ/4279/DIJ/2014 din 21 ianuarie 2015 a Inspecției Judiciare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2015.
Procesat de GGC - LM