Decizia civilă nr. 93/2015
Asupra cererilor de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentința penală nr. 702 din 12 iulie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a condamnat pe:
- inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată;
- inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată;
- inculpatul C. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată;
- inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată;
- inculpatul E. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată;
- inculpatul F. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată.
Tuturor inculpaților li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi.
Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 6.327.390 lei către partea civilă SC G. SA, pentru inculpatul A. stabilind limita răspunderii civile solidare la 3.343.838 lei, iar pentru inculpatul B. la suma de 3.063.138,40 lei.
S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra unor bunuri ale inculpaților.
Prin Decizia penală nr. 18 din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a admis recursurile declarate de inculpații D., E., F., C., A. și B. împotriva sus-menționatei sentințe.
Casând în parte sentința recurată, numai în ceea ce privește numărul actelor materiale componente ale infracțiunilor în formă continuată și latura civilă a cauzei, a menținut pedepsele aplicate inculpaților de prima instanță și a admis în parte, în limita sumei de 5.672.081 lei, acțiunea civilă, obligând inculpații la plata acestei sume, după cum urmează:
- inculpații A., C., D., E. și F., în solidar, la plata sumei de 3.304.045 lei;
- inculpații B., C., D., E. și F., în solidar, la plata sumei de 2.3368.036 lei.
A respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva aceleiași sentințe.
La data de 30 aprilie 2015, C. și, separat, la aceeași dată, F., E. și D. au formulat, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cereri de revizuire a Deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.
Revizuenții au susținut că cererile astfel formulate ar viza exclusiv latura civilă a hotărârii penale atacate și au solicitat, în esență, modificarea acesteia, în sensul diminuării obligației lor de a plăti în solidar suma de 5.672.081 lei către partea civilă SC H. SA, până la limita sumei de 955.664 lei.
În motivarea cererilor, în cadrul unor prime susțineri comune, chiar dacă formulate nuanțat, revizuenții au criticat modul în care instanța penală a stabilit cuantumul prejudiciului ce le-a fost reținut în sarcină și au susținut, în esență, faptul că, în timpul cercetării penale, cât și pe parcursul judecății în fond și în recurs, li s-au respins cererile de efectuare a unor expertize financiar-contabile și tehnice, singurele în măsură, în opinia lor, să conducă la stabilirea exactă a pretinsului prejudiciu, instanța penală fundamentându-și soluția exclusiv pe raportul Gărzii Financiare și lăsând deschisă rezolvarea aspectelor civile în cadrul unor procese civile distincte.
Sub un alt aspect, revizuenții au susținut că, în cadrul unui proces civil având ca obiect o cerere de asigurare dovezi, ce constituie obiectul Dosarului nr. x/110/2014 al Tribunalului Bacău, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile și a unei expertize tehnice, obiectivele acestor expertize fiind de a identifica stocul de produse provenite de la Grupul I. și modul în care acestea au fost utilizate de către J. Moldova. Pentru efectuarea respectivelor expertize, s-a făcut un inventar faptic al produselor și s-au verificat, de către experți, documentele din arhiva J. Moldova, respectivele înscrisuri fiind depuse la dosarul menționat, anexat rapoartelor de expertiză întocmite.
Apreciază revizuenții că, dacă acele înscrisuri ar fi fost prezentate în procesul penal, s-ar fi relevat situația reală de fapt, precum și împrejurarea că produsele achiziționate de la Grupul I. ce se mai află în stoc sunt în valoare de doar 955.664 lei, o valoarea cu mult mai mică decât cea convertită în prejudiciu și reținută ca atare în cauza penală.
Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a admisibilității cererilor deduse judecății, autorii cererilor de revizuire au arătat că înscrisurile puse la dispoziția experților numiți în dosarul civil și ulterior depuse în instanță, îndeplinesc exigențele unor înscrisuri noi, în sensul prevederilor textului legal invocat, întrucât: au fost descoperite în modul arătat, fiindu-le aduse la cunoștință la termenul de judecată din data de 30 martie 2015; au existat la data pronunțării deciziei atacate; au fost reținute de partea potrivnică, J. Moldova, nefiind puse la dispoziția instanței penale și sunt determinante pentru soluționarea cauzei, dat fiind că, odată cu prezentarea lor, soluția în dosarul penal, exclusiv cu privire la latura civilă s-ar modifica, în sensul diminuării obligației de plată.
Analizând cererile și motivele de revizuire invocate, se constată următoarele:
Completul de 5 judecători în materie civilă a fost sesizat cu două cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., cerere prin care s-a solicitat modificarea în parte a Deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Completul de 5 judecători în materie penală.
Cu titlu prealabil, se constată că, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 485 alin. (2) teza finală C. proc. civ., în mod nejustificat, s-a susținut de către reprezentantul intimatului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție că, întrucât nu s-ar putea face dovada datei la care s-au descoperit înscrisurile invocate, cererile de revizuire ar fi tardive.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.
Or, conform art. 513 alin. (3) și 4 C. proc. civ., în cadrul procedurii de judecată a cererii de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care ea se întemeiază, iar hotărârea atacată va fi schimbată în tot sau în parte doar dacă instanța încuviințează cererea de revizuire.
Prin urmare, în lumina dispozițiilor procedurale civile ce reglementează instituția revizuirii, analiza admisibilității nu se limitează la a verifica doar dacă motivele invocate se regăsesc formal în cele cuprinse în economia art. 509 alin. (1) C. proc. civ., ci presupune și verificarea incidenței textelor de lege ce instituie cazurile de revizuire.
În cauză, revizuenții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Urmează, așadar, a se determina măsura în care dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt incidente în cauză, respectiv a se face o analiză a îndeplinirii condițiilor impuse de textul legal menționat, prin raportare la particularitățile concrete ale speței.
În ceea ce privește motivul de fapt invocat în ambele cereri, revizuenții își întemeiază demersul judiciar pe existența unor înscrisuri contabile primare puse la dispoziția unor experți judiciari, într-o altă cauză, de către intimata SC H. SA, prin lichidator, de exemplu: bilanț de deschidere preluare materiale 2012; verificare fișe de magazie la 31 august 2010; stocuri la data de 29 februarie 2004; adresă și situație cu declasare stocuri la 31 ianuarie 2005; baza de date contabilă în format electronic sub gestiunea modului specializat din cadrul programului informatic de tip ERP SAP; documente de natură contabilă cu referire la situația analitică a stocurilor de piese de schimb de natura celor intrate pe cele 42 de facturi din grupul celor 4 societăți; extras din inventarul în format electronic al stocurilor preluat la 31 iulie 2003 în programul de contabilitate de tip ERP SAP; extras inventar stocuri piese de schimb din 31 martie 2014; transpunerea contabilă a celor 29 de facturi din cele 42 emise după 1 august 2003; baza de date SAP cu stocurile existente la data de 31 iulie 2014.
Art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Prin urmare, pentru a fi pusă în discuție, în această modalitate, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, se prevede expres că nu orice înscrisuri pot justifica o cerere de revizuire, ci doar acelea ce întrunesc cumulativ toate condițiile impuse de textul legal anterior redat.
În speță, se constată, pe de o parte, că înscrisurile prezentate drept temei al revizuirii nu au valența de act nou descoperit, întrucât acestea se aflau în arhiva societății intimate și, indiferent dacă societatea le-a pus sau nu la dispoziția părților, prin regimul lor juridic, fiind cuprinse în balanța și, ulterior, în bilanțul contabil, respectivele acte sunt publice, astfel încât puteau fi cunoscute și invocate în proces.
Pe de altă parte, trebuie menționat că revizuenților le incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a SC H. SA, conduită de a nu le fi permis să intre în posesia respectivelor înscrisuri pe parcursul soluționării cauzei penale, fie a unei împrejurări ivite mai presus de voința părților, asimilabilă forței majore, cu aceeași consecință, de natură a face admisibile cererile de revizuire deduse judecății. Or, în cauză, nicio asemenea dovadă nu s-a făcut, autorii cererilor limitându-se la a susține că societatea deținătoare ar fi refuzat să pună înscrisurile la dispoziția părților adverse, fie direct, fie prin intermediul instanței.
Cât privește ignorarea sau simpla necunoaștere a înscrisurilor contabile invocate, de către revizuenți, acestea nu reprezintă, în sensul textului în discuție, o împrejurare mai presus de voința părților.
De altfel, înscrisurile ce se prezintă în cererile de revizuire nu întrunesc nici condiția de "înscrisuri doveditoare" pentru a fi, prin ele însele, determinante, hotărâtoare și de natură a fi condus la o altă soluție decât cea pronunțată de instanța penală. Această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită în cazul în care nu s-a dovedit că respectivele înscrisuri ar atesta o altă situație de fapt decât cea cuprinsă în acte anterioare, ce au fost analizate de către instanța de recurs.
Ca urmare, înscrisurile prezentate ca acte noi în cererile de revizuire nu pot fi calificate și reținute în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu pot atrage analiza fondului laturii civile, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text.
În realitate, prin susținerile formulate din această perspectivă, invocând concluziile unor rapoarte de expertiză ulterioare, încuviințate într-o altă cauză, cu un cu totul alt obiect și de altă natură, revizuenții critică modul în care instanța penală a administrat și interpretat în cauza penală probatoriul, tinzând, pe această cale, la o completare a acestuia, ceea ce nu este admisibil.
Totodată, trebuie remarcat faptul că, deși, prin cererea de revizuire nu s-a formulat nicio solicitare privind încadrarea juridică a faptei, existența infracțiunii sau cuantumul pedepsei, cererile, prin modul în care au fost concepute și argumentate, nu vizează exclusiv latura civilă a cauzei.
În dosarul penal, revizuenții au fost condamnați pentru infracțiuni de abuz în serviciu în formă calificată și continuată și pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată și calificată, infracțiuni pentru existența cărora este necesar ca prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu să se cauzeze o pagubă patrimoniului unei instituții de stat prevăzute de art. 145 C. pen., al unei autorități publice, instituții publice sau altei persoane juridice de interes public, care să depășească valoarea de 200.000 lei prevăzută de art. 146 C. pen.
În condițiile în care revizuenții tind la modificarea valorii prejudiciului creat și având în vedere că este determinant pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată ca fapta să fi avut consecințe deosebit de grave în înțelesul dispozițiilor art. 146 C. pen., nu se poate reține că cererile de revizuire ar interesa exclusiv latura civilă a cauzei.
Or, potrivit art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen.: "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o (...)".
Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat din penal - cele statuate de o instanță nu pot fi contrazise de o instanță ulterioară, chiar dacă aparține unei jurisdicții diferite - se repercutează în procesul civil, în care nu se poate invalida o activitate stabilită ca fiind infracțională (cu toate consecințele ei) pentru a justifica dreptul subiectiv al părții.
Întrucât, soluția de condamnare pronunțată prin decizia atacată, cu privire la latura penală, intră în sfera autorității de lucru judecat, instanța civilă nu poate pronunța o soluție cu privire la prejudiciu și cuantumul acestuia, câtă vreme acest aspect ar putea influența latura penală a hotărârii de condamnare și ar excede condiției de admisibilitate impuse de art. 453 alin. (2) C. proc. pen.
Aceasta înseamnă că aspectele învederate de revizuenți se circumscriu și noțiunii de faptă în materie penală, fiind analizate din perspectiva elementului material al infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și, ca atare, se impun cu autoritate de lucru judecat, instanța civilă nemaiputând cenzura elementele hotărârii penale sub acest aspect.
În concluzie, față de cele mai sus expuse, cererile de revizuire sunt inadmisibile și vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de C., F., E. și D. împotriva Deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/1/2013.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2015.
Procesat de GGC - NN