Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia penală nr. 170/2016

Asupra apelului de față

Din actele și lucrările dosarului reține următoarele:

A. Judecata pe fondul cauzei

I. Prin Sentința penală nr. 888 din 06 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 253¹ C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

În baza art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, în condițiile art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție publică implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnata pentru săvârșirea infracțiunii pe o durată de 10 ani.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei, pe o durată de 6 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 86² C. pen. anterior.

A făcut aplicarea art. 86³ C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen., în sensul că pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se spună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86⁴ C. pen. anterior.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatei pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A obligat inculpata la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

II. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul emis la 24 septembrie 2013 în Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimisă în judecată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior.

Prin același act de sesizare, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B. sub aspectul complicității la infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 253¹ C. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, acesteia aplicându-i-se o sancțiune cu caracter administrativ, constând într-o amendă în cuantum de 1.000 lei.

Prin actul de sesizare s-a reținut, sub aspectul situației de fapt, că la data de 23 septembrie 2011, în temeiul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Raportul de evaluare nr. 103.211/G/II/2011, în vederea efectuării de cercetări față de A. (fostă A1), sub aspectul infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior.

Din cuprinsul raportului de evaluare a reieșit că la data de 17 noiembrie 2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, cu privire la faptul că învinuita A., în îndeplinirea demnității de deputat în Parlamentul României, s-a aflat într-un conflict de interese, în sensul că a angajat-o pe mama sa, învinuita B., în cadrul biroului parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal 20.

Prin Rezoluția nr. x/P/2011 din data de 25 iulie 2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea A., apreciindu-se că "nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii."

Prin Ordonanța nr. 936/C2/2012 din data de 23 ianuarie 2013 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus "infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în Dosarul nr. x/P/2011 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică și trimiterea dosarului aceluiași organ de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor", reținându-se, în esență, că "argumentele invocate ca temei al soluției sunt în contradicție cu prevederile legale relevante, iar actele premergătoare efectuate până în prezent nu susțin concluzia incidenței art. 10 lit. d) C. proc. pen.".

Prin Rezoluția nr. 50 din data de 27 martie 2013, față de A. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzut de art. 253¹ C. pen. anterior, iar față de B. a fost începută urmărirea penală pentru complicitate la infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 253¹ din același cod.

Rechizitoriul a reținut că din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că învinuita A. a îndeplinit funcția de deputat în Parlamentul României, în legislatura 2008 - 2012, începând cu data de 19 decembrie 2008, potrivit Hotărârii Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008. Aceasta a solicitat printr-o cerere nedatată, în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încadrarea în muncă a mamei sale, învinuita B., "în funcția de consilier, cu un salariu de 2.769 lei, pe perioada 4 mai 2009 - sfârșit de mandat".

Astfel, la data de 29 aprilie 2009, între Parlamentul României - Camera Deputaților (reprezentată legal prin Secretarul General, în calitate de angajator) și învinuita B. (în calitate de salariat) s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 4823, având ca obiect "prestarea muncii de către salariat în condițiile fișei postului și salarizarea acestuia de către angajator, conform muncii prestate", care prevedea că învinuita B. urma să îndeplinească funcția de consilier.

Durata actului juridic astfel încheiat a fost cea specificată în cererea formulată de învinuita A., iar cu privire la drepturile salariale, s-a prevăzut că "salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de execuție este de 2.769 lei", la care se adăuga un spor de 25% pentru vechime în muncă.

Contractul a fost avizat de învinuita A. și a încetat la data de 19 septembrie 2011 (în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii), în urma cererii formulate de către învinuita B. și a emiterii Ordinului nr. 1174 din data de 23 septembrie 2011 de către Secretarul General al Camerei Deputaților, iar veniturile obținute de către învinuita B. în baza contractului individual de muncă din data de 29 aprilie 2009, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, au fost în cuantum net de 65.697 RON.

Rechizitoriul precizează că potrivit art. 38 alin. (1) "Birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor" din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (în forma în vigoare la data comiterii infracțiunii de conflict de interese), în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații și senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului), urmând ca, în limitele sumei menționate, deputații și senatorii să-și poată organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși (alin. (2)). Se mai prevede ca drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor să se asigure din sumele forfetare alocate deputaților și senatorilor.

S-a arătat că la data comiterii infracțiunii, angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se făcea prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se făcea prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheia între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică (alin. 6).

Rechizitoriul a constatat că potrivit alin. (11) al art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, introdus ulterior faptelor analizate, se prevede în mod expres interdicția ca membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea să nu poată fi angajați la biroul parlamentar al acestuia.

În cursul urmăririi penale au fost audiați martorii C., D. și E., care au fost încadrați, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în cadrul biroului parlamentar al învinuitei A., în perioada mandatului 2008 - 2012.

Astfel, martora C. a arătat că în perioada februarie - august 2009 a lucrat, fiind angajată cu contract de muncă, la biroul parlamentar al învinuitei A., precizând că în aceeași perioadă și-au mai desfășurat activitatea în cadrul biroului și martorii D. și E. Martora a declarat că până în cursul anului 2012 (când a aflat de la televizor) nu a știut că învinuita B. a fost angajată în cadrul biroului parlamentar al fiicei acesteia, învinuita A. Totodată, a precizat că în perioada februarie - august 2009 a văzut-o de câteva ori pe învinuita B. asistând la evenimentele politice la care participa învinuita A.

Martora D. și-a încetat activitatea în cadrul Biroului Parlamentar al învinuitei A. anterior angajării de către aceasta din urmă a învinuitei B., lucrând, în perioada februarie - aprilie 2009 ca șef de cabinet al biroului parlamentar al învinuitei A. Martora a declarat că nu o cunoaște pe învinuita B. și, în consecință, că nu poate afirma că a văzut-o sau nu pe aceasta din urmă în acel birou sau în clădirea Palatului Parlamentului.

Martorul E. care, în perioada aprilie - septembrie 2009 a fost angajat în calitate de referent de specialitate, în baza unui contract de muncă, în cadrul biroului parlamentar al învinuitei A. a arătat că până în urmă cu aproximativ un an (când a aflat din mass-media) nu a cunoscut faptul că învinuita B. a fost angajată în cadrul aceluiași birou parlamentar; martorul a explicat că activitatea pe care acesta o desfășura nu presupunea să relaționeze cu alte persoane din cadrul biroului parlamentar, cu excepția martorei C. A mai precizat că, în perioada în care a fost angajat la biroul parlamentar al învinuitei A. a văzut-o de câteva ori, asistând la evenimente politice, pe învinuita A.

Actul de sesizare a instanței menționează că pe parcursul urmăririi penale, învinuitelor A. și B. li s-a oferit posibilitatea de a-și exercita dreptul de apărare, însă acestea au refuzat să dea declarații, atât la data de 24 mai 2013, cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii, cât și la data de 23 septembrie 2013, înaintea prezentării materialului de urmărire penală.

S-a apreciat că învinuita A. are calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, întrucât Parlamentul României este o autoritate publică, în sensul prevăzut de art. 145 C. pen. anterior, iar învinuita a îndeplinit, în cadrul acestei instituții, în legislatura 2008 - 2012, demnitatea de deputat pentru care a și fost retribuită.

Totodată, rechizitoriul arată că textul art. 147 C. pen. anterior nu distinge cu privire la modul în care a fost învestit funcționarul public (deputații și senatorii fiind reprezentanți aleși ai poporului român, prin care acesta își exercită suveranitatea, în condițiile prevăzute de Constituție și de legile țării).

Actul de sesizare a precizat că inexistența în Legea nr. 96/2006, la momentul săvârșirii infracțiunii, a unei interdicții de angajare a membrilor familiei în cadrul birourilor parlamentare, nu echivalează cu inaplicabilitatea art. 253¹ C. pen. anterior.

Sub aspectul laturii civile, persoana vătămată Parlamentul României - Camera Deputaților a comunicat că "nu a înregistrat niciun prejudiciu în evidențele contabile în sarcina învinuitelor A. și B. (...)."

Situația de fapt reținută în rechizitoriu este susținută de următoarele mijloace de probă: Raportul de evaluare nr. 103211/G/II din 19 septembrie 2011 al Agenției Naționale de Integritate și documentele anexe; procesul-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare; comunicarea nr. 51/921 din data de 7 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 60/1049 din data de 1 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; fișa circuitului de avizare a documentelor; contractul individual de muncă nr. 4823 din data de 29 aprilie 2009; cererea de încadrare în muncă pe durată determinată formulată de către învinuita A.; cererea olografă de aprobare a încetării contractului de muncă începând cu data de 19 septembrie 2011 formulată de către învinuita B.; Ordinul nr. 1174 din data de 23 septembrie 2011 al Secretarului General al Camerei Deputaților privind încetarea contractului individual de muncă al învinuitei B.; înscrisuri; comunicarea nr. 60/694 din data de 4 februarie 2011 a Parlamentului României, Camera Deputaților - Direcția Resurse Umane; comunicarea nr. 57c/1468 din data de 29 februarie 2012 a Parlamentului României, Camera Deputaților - Direcția de Salarizare; comunicarea nr. 51/3025 din data de 24 mai 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 51/3431 din data de 13 iunie 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 211133 din data de 14 iunie 2013 a Direcției Generale Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1; declarația martorei C.; declarația martorei D.; declarația martorului E.; declarația olografă a învinuitei A. dată în faza actelor premergătoare.

III. Cauza a fost înregistrată la data de 2 octombrie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2013 și a fost repartizată aleatoriu Completului 9, primul termen de judecată în ședință publică fiind stabilit la data de 6 februarie 2014.

Potrivit încheierii de la data de 6 februarie 2014, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) și 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și s-a dispus trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară, spre competentă soluționare.

Prin încheierea nr. 245 pronunțată la data de 14 martie 2014 în Dosarul nr. x/1/2013, de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, încheiere îndreptată prin încheierea dată în Camera de Consiliu de la data de 20 martie 2014, în baza art. 346 alin. (1) cu referire la art. 345 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, excepțiile de neregularitate a sesizării instanței, respectiv, a rechizitoriului din 24 septembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică întocmit în Dosarul nr. x/P/2011, precum și excepțiile de excludere a tuturor probelor și de refacere a urmăririi penale, formulate de apărătorul inculpatei A.

Ca atare, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, respectiv, a rechizitoriului din 24 septembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în Dosarul nr. x/P/2011, prin care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, precum și legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală în cauza menționată, dispunându-se începerea judecății privind pe inculpata A., termenul stabilit fiind la data de 24 aprilie 2014.

Împotriva încheierii nr. 245 pronunțată la data de 14 martie 2014 în Dosarul nr. x/1/2013 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a formulat contestație inculpata A., care a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea de ședință de Cameră de consiliu din 8 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestatoarea inculpată fiind obligată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de judecată de la 24 aprilie 2014, Înalta Curte a constatat întemeiată cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatei A., avocat F., în raport cu dovezile depuse în ședință publică și cu poziția exprimată de către inculpată, în sensul că aceasta dorește să dea declarație în cauză, fiind stabilit termen la data de 13 mai 2014.

La termenul de judecată de la 13 mai 2014, prima instanță a dispus să se dea citire actului de sesizare și încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății privind pe inculpata A.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință învinuirea ce i se aduce, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, punându-i-se în vedere că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Totodată, inculpatei i s-a pus în vedere că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa.

Inculpata A. a precizat că nu înțelege să beneficieze de dispozițiile procedurii simplificate, ci dorește ca judecata să se facă în baza procedurii de drept comun, arătând că este nevinovată.

La solicitarea instanței, reprezentantul persoanei vătămate, Parlamentul României - Camera Deputaților a precizat că nu s-a constituit parte civilă, întrucât nu a înregistrat vreun prejudiciu.

A fost audiată inculpata A., declarația acesteia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Apărătorul ales al inculpatei A. a arătat că solicită încuviințarea următoarelor probe: reaudierea martorilor din rechizitoriu; audierea în calitate de martor a numitei G., angajată la Parlamentul României; efectuarea unei adrese către Parlamentul României - Camera Deputaților pentru a se comunica contractul de muncă încheiat de mama inculpatei A., respectiv B., cu Parlamentul României, inclusiv pagina cu avizele aplicate de cele trei departamente din cadrul Camerei Deputaților; transmiterea unei adrese către Parlamentul României - Camera Deputaților pentru a se comunica numele persoanelor care au semnat contractul individual de muncă încheiat de numita B. cu Parlamentul României, întrucât solicită audierea acestor persoane în calitate de martori.

Reprezentantul persoanei vătămate Parlamentul Românei - Camera Deputaților a arătat că nu solicită încuviințarea de probe noi.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat audierea, în mod nemijlocit, de către instanță a trei dintre martorii din rechizitoriu, respectiv a martorilor C., E. și B.

Prima instanță, în temeiul art. 100 alin. (2) și (3) C. proc. pen. coroborat cu art. 374 alin. (6) C. proc. pen. a încuviințat cererea formulată de către apărătorul ales al inculpatei A. privind reaudierea martorilor din rechizitoriu, C., E., D. și B., apreciind-o ca fiind necesară în stabilirea împrejurărilor de fapt.

A încuviințat, potrivit art. 100 alin. (2) C. proc. pen., proba testimonială cu audierea martorei G., solicitată de apărătorul ales al inculpatei A., probă pe care a apreciat-o ca fiind necesară în stabilirea împrejurărilor de fapt, în raport cu poziția procesuală a inculpatei.

În baza art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorul ales al inculpatei A., constând în efectuarea unei adrese către Parlamentul Românei - Camera Deputaților pentru a fi înaintat la dosarul cauzei contractul de muncă a mamei inculpatei, precum și numele persoanelor semnatare ale acestuia pentru a fi audiate în calitate de martori, motivat de faptul că la dosarul cauzei se află contractul individual de muncă al numitei B., și, totodată, apreciind drept suficiente probele administrate în cursul urmăririi penale pentru dovedirea elementului faptic al încheierii contractului de muncă între Camera Deputaților și mama inculpatei.

La termenul de judecată din data de 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) C. proc. pen. și art. 89 C. proc. pen., cu referire la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constatând întemeiată cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatei A., avocat F., în raport cu actul medical depus la dosarul cauzei și data internării, 02 iunie 2014, având în vedere și lipsa nejustificată a inculpatei A., a amânat cauza la 23 septembrie 2014 (încheierea de ședință din data de 3 iunie 2014, aflată la dosar fond).

La termenul de judecată de la 23 septembrie 2014 au fost ascultați martorii C., D., B., G., declarațiile acestora aflându-se la dosarul instanței de fond.

La termenul următor, fixat pentru data de 6 octombrie 2014, a fost ascultat martorul E., declarația acestuia aflându-se la dosarul primei instanțe.

Examinând ansamblul materialului probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și faza cercetării judecătorești, prima instanță a stabilit în fapt că la data de 23 septembrie 2011, în temeiul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Raportul de evaluare nr. 103.211/G/II/2011, în vederea efectuării de cercetări față de inculpata A. (fostă A1) sub aspectul infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, arătându-se că la data de 17 noiembrie 2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 cu privire la faptul că inculpata A., în îndeplinirea demnității de deputat în Parlamentul României, s-a aflat într-un conflict de interese, în sensul că a angajat-o pe mama sa, numita B. în cadrul Biroului parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal 20.

Prima instanță a constatat că prin Sentința civilă nr. 4092 din 19 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a arătat că prin Rezoluția nr. x/P/2011 din data de 25 iulie 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea A., apreciindu-se că "nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii."

Totodată, a reținut că prin Ordonanța nr. 936/C2/2012 din data de 23 ianuarie 2013 a Prim - Adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus "infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în Dosarul nr. x/P/2011 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică și trimiterea dosarului aceluiași organ de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor", precizându-se, în esență, că "argumentele invocate ca temei al soluției sunt în contradicție cu prevederile legale relevante, iar actele premergătoare efectuate până în prezent nu susțin concluzia incidenței art. 10 lit. d) C. proc. pen.".

Ca atare, prin Rezoluția nr. 50 din data de 27 martie 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, respectiv, față de B. pentru complicitate la aceeași infracțiune.

Instanța de fond a reținut, din probele administrate, că inculpata A. a îndeplinit funcția de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, începând cu data de 19 decembrie 2008, potrivit Hotărârii Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008.

S-a precizat că inculpata a solicitat, în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, printr-o cerere nedatată, încadrarea în muncă a mamei sale, numita B. "în funcția de consilier, cu salariu de 2.769 lei, pe perioada 4 mai 2009 - sfârșit de mandat".

Sentința atacată precizează că la data de 29 aprilie 2009, între Parlamentul României - Camera Deputaților (reprezentată legal prin Secretarul General, în calitate de angajator) și numita B. (în calitate de salariat) s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 4823, având ca obiect "prestarea muncii de către salariat în condițiile fișei postului și salarizarea acestuia de către angajator, conform muncii prestate", care prevedea că angajata urma să îndeplinească funcția de consilier, pe o durată egală cu cea specificată în cererea de angajare, urmând a primi "salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de execuție este de 2.769 lei", la care se adăuga un spor de 25% pentru vechime în muncă.

Se arată că documentul de angajare a fost avizat de inculpata A. și a încetat la data de 19 septembrie 2011 (în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii), în urma cererii formulate de către B. și a emiterii Ordinului nr. 1174 din data de 23 septembrie 2011 de către Secretarul General al Camerei Deputaților.

Veniturile obținute de către inculpata B. în baza contractului individual de muncă din data de 29 aprilie 2009, în perioada mai 2009 - septembrie 2011 au fost, în cuantum net de 65.697 RON.

Prima instanță a precizat că potrivit art. 38 alin. (1) "Birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor" din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (atât în forma în vigoare la data comiterii infracțiunii de conflict de interese, cât și de lege lata), în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații și senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului. În limitele sumei sus-menționate, deputații și senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși (alin. (2)). Se mai prevede că drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor se asigură din sumele forfetare alocate deputaților și senatorilor.

Instanța de fond a reținut că la data comiterii infracțiunii, angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se făcea prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil, în prima situație încadrarea salariaților făcându-se prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheia între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică (alin. (6)).

S-a constatat că alin. (11) al art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, introdus ulterior săvârșirii faptelor, prevede expres interdicția ca membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea să poată fi angajați la respectivul birou parlamentar.

Totodată, s-a luat act că persoana vătămată Parlamentul României - Camera Deputaților a comunicat că "nu a înregistrat niciun prejudiciu în evidențele contabile în sarcina învinuitei A. și nu s-a constituit parte civilă până la citirea actului de sesizare.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal (Raportul de evaluare nr. 103211/G/II din 19 septembrie 2011 al Agenției Naționale de Integritate și documentele anexe; procesul-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare; comunicarea nr. 51/921 din data de 7 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 60/1049 din data de 1 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; fișa circuitului de avizare a documentelor; contractul individual de muncă nr. 4823 din data de 29 aprilie 2009; cererea de încadrare în muncă pe durată determinată formulată de către A.; cererea olografă de aprobare a încetării contractului de muncă începând cu data de 19 septembrie 2011 formulată de către B.; ordinul nr. 1174 din data de 23 septembrie 2011 al Secretarului General al Camerei Deputaților privind încetarea contractului individual de muncă al B.; înscrisuri; comunicarea nr. 60/694 din data de 4 februarie 2011 a Parlamentului României, Camera Deputaților - Direcția Resurse Umane; comunicarea nr. 57c/1468 din data de 29 februarie 2012 a Parlamentului României, Camera Deputaților - Direcția de Salarizare; comunicarea nr. 51/3025 din data de 24 mai 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 51/3431 din data de 13 iunie 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 211133 din data de 14 iunie 2013 a Direcției Generale Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1; declarațiile martorei C.; declarațiile martorei D.; declarațiile martorului E.; declarațiile inculpatei A., declarația martorei G.) a rezultat, conform opiniei primei instanțe, contribuția inculpatei A. la comiterea infracțiunii de conflict de interese, în calitatea sa de deputat în Parlamentul României, de a îndeplini acte (a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale numita B. și a avizat contractul individual de muncă din data de 29 aprilie 2009) prin care, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, s-a realizat direct un folos material în cuantum net de 65.697 RON pentru numita B., inculpata acționând cu intenție directă, iar vinovăția sa fiind dovedită.

Instanța de fond a precizat că în Raportul de evaluare emis la 19 septembrie 2011 de Agenția Națională de Integritate cu nr. 103211/G/II din 19 septembrie 2011 s-a concluzionat că "D-na A1, deputat în Parlamentul României, nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese, întrucât a propus angajarea mamei sale și a avizat contractul individual de muncă al acesteia, doamna B., prin care a fost angajată în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripția electorală nr. 42 București, încălcând astfel prevederile art. 70 "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative" și art. 71 "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public" din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. În același timp prin propunerea de angajare a mamei sale și avizarea contractului de muncă al acesteia, rezultă indicii de posibilă încălcare a dispozițiilor art. 253¹ C. pen. al României, care prevede: Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, au pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă. Veniturile obținute de doamna B. din activitățile prevăzute în contractul individual de muncă din 29 aprilie 2009, în perioada 29 aprilie 2009 - prezent sunt în cuantum net de 61444 RON."

Prima instanță a făcut referire la Sentința civilă nr. 4092 din 19 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 8733/2/2011 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, ca neîntemeiată.

A arătat că în considerentele sentinței menționate, instanța de contencios administrativ a făcut referire la dispozițiile art. 38 alin. (1), (5), (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 70, art. 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și la Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: "Curtea înlătură apărările reclamantei care fac trimitere la avizul de conformitate dat de ceilalți funcționari, inclusiv din cadrul Serviciului Juridic. Avizele de legalitate al acestor Direcții (Resurse Umane, Salarizare și Serviciul Juridic) nu au relevanță în stabilirea existenței unui conflict de interese, ci pot fi avute în vedere în cadrul analizei împrejurărilor și condițiilor răspunderii demnitarului)."

Coroborarea tuturor mijloacelor de probă mai sus administrate au infirmat poziția de nerecunoaștere exprimată de inculpată, instanța de fond apreciind că inculpata A. a comis infracțiunea de conflict interese.

Nu au putut fi primite apărările inculpatei cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, întrucât calitatea sa de parlamentar îi conferea, dincolo de cunoașterea legilor și exercitarea mandatului cu respectarea acestora, atribuția de a fi o persoană publică, ale cărei standarde etice și morale trebuiau a fi dincolo de orice îndoială pentru consolidarea încrederii cetățeanului cu privire la persoanele alese într-o funcție de demnitate publică.

De asemenea, prima instanță nu a putut reține nici solicitările apărării de a fi avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatei și a se face aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen. anterior și a art. 81 C. pen., având în vedere gravitatea faptei comise, agravată de calitatea de deputat deținută de inculpată, funcție de demnitate publică care atrage responsabilități în exercitarea atribuțiilor, precum și afectarea gradului de încredere al cetățeanului cu privire la standardele de integritate ale unor persoane alese așa cum este și cazul inculpatei.

În raport cu mijloacele de probă administrate și coroborat apreciate, prima instanță a constatat că fapta inculpatei A., funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, deputat în Parlamentul României, de a îndeplini acte prin care a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale, numita B. și a avizat contractul individual de muncă din data de 29 aprilie 2009, prin care, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, s-a realizat direct un folos material în cuantum net de 65.697 RON pentru numita B., întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 253¹ alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a apreciat că încadrarea juridică a faptei în condițiile reținute se circumscrie condițiilor de tipicitate ale incriminării prevăzută la art. 253¹ C. pen. anterior, în condițiile art. 5 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă.

Astfel, s-a constatat că în cauză se impune determinarea legii penale mai favorabile, prin utilizarea criteriului aprecierii in concreto, evaluându-se modificarea condițiilor de incriminare, a condițiilor de tragere la răspundere penală și a regimului sancționator.

În concret, s-a arătat că dispozițiile art. 253¹ C. pen. anterior au fost preluate în noua reglementare, în textul art. 301 C. pen. în vigoare, cu anumite deosebiri de terminologie care nu afectează fondul incriminării și cu o diferență de regim sancționator, minimul special al pedepsei fiind majorat de la 6 luni la 1 an închisoare în noua normă de incriminare. Ca atare, în raport cu această ultimă mențiune, legea penală mai favorabilă o constituie vechea reglementare prevăzută la art. 253¹ C. pen., a cărui sancțiune este închisoarea de la 6 luni la 1 an.

S-a dat eficiență Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372/2014 și, aplicând în mod global legea penală mai favorabilă, prima instanță a constatat că dispozițiile Codului penal anterior sunt mai favorabile, în ansamblu.

Înalta Curte a făcut referire la definiția conflictului de interese, conform art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: "conflictul de interese se consideră că apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficial cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus".

S-a referit și la dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, care definește noțiunea de conflict de interese ca "situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

Prima instanță a menționat că reglementările privind conflictul de interese în sens administrativ nu se suprapun cu infracțiunea de conflict de interese, regimurile juridice, condițiile și răspunderile fiind diferite. A arătat că prin incriminarea conflictului de interese potrivit art. 253¹ alin. (1) C. pen. anterior, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui ce exercită o activitate în cadrul unei autorități publice sau instituții publice.

În legătură cu infracțiunea de conflict de interese, prima instanță a precizat că nu poate fi comisă decât de un funcționar public, în sensul prevăzut de textul art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, anume orice persoană care exercită permanent ori temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. din 1968.

Precizând că în vederea stabilirii calității de funcționar public în sensul Codului penal anterior, nu are relevanță titlul însărcinării sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare, concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public, prima instanță a făcut referire la Decizia nr. 279/2006 a Curții Constituționale, prin care, între altele s-a constatat că dispozițiile art. 38 - 41 din Legea nr. 96/2006 sunt constituționale și s-a arătat că "suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român. Această poziționare a Parlamentului este organul sistemul autorităților publice implică recunoașterea în favoarea deputaților și senatorilor a unui statut special, cuprinzând și măsuri de protecție a demnității publice pe care o exercită, de natură să le asigure independența și prestigiul necesar la îndeplinirea atribuțiilor, la adăpost de constrângeri materiale și tentații de corupție."

De asemenea, sentința atacată a arătat că, analizând constituționalitatea proiectului legii de modificare a Legii nr. 96/2006, Curtea Constituțională a stabilit că "(...) statutul constituțional și legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanți ai poporului, este diferit de statutul funcționarilor publici și, în general, de al celorlalți cetățeni, ceea ce determină, în consecință, particularități cu privire la exercitarea anumitor drepturi", dar că "acest statut nu poate fi reținut ca justificând o diferență de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea nr. 176/2010 (privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice). Aceasta, întrucât, din perspectiva obiectului și scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale - toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din lege se află în aceeași situație juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma "funcții și demnități publice", în considerarea căreia le revin obligații specifice" (Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013).

Totodată, prima instanță a mai precizat și că prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea art. 253¹ C. pen. anterior, care exceptau de la dispozițiile art. 147 C. pen. anterior, precum și de la dispozițiile art. 175 din actualul C. pen. o serie de categorii de persoane, respectiv, Președintele României, deputații, senatorii, miniștrii ș.a. reținând că "în condițiile în care mandatul prezidențial și mandatul parlamentar sunt definite ca funcții de demnitate publică, astfel cum fac referire dispozițiile art. 16 alin. (3) din Constituție, persoanele care ocupă aceste funcții exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul Constituției și a legii, în scopul realizării prerogativelor de putere cu care sunt investite, la nivelul cel mai înalt al statului român. Prin urmare, având în vedere sfera atribuțiilor ce intră în competența funcțiilor alese exceptate de la dispozițiile art. 147 din actualul C. pen. și de la dispozițiile art. 175 din noul C. pen., care, prin excelență au conotații de putere publică este justificată vocația acestora la calitatea de subiect activ pentru infracțiunile de serviciu și pentru infracțiunile de corupție".

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei A., prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, respectiv, gradul de pericol social în concret ridicat al infracțiunii comise, agravat de calitatea deținută de inculpată, de deputat în Parlamentul României, îndeplinind o înaltă funcție de demnitate publică care îi conferea aptitudinea concretă de a îndeplini cele mai înalte standarde de etică și deontologie în exercitarea atribuției de legiferare și care impunea o conduită de abținere de la orice încălcare a statului de parlamentar, condițiile concrete ale comiterii infracțiunii, cuantumul folosului necuvenit încasat de 65.697 RON lei, sumă plătită, cu titlu de venituri salariale, din bugetul Camerei Deputaților, ca urmare a angajării mamei sale B., în condițiile arătate, dar și circumstanțele personale ale inculpatei, care a avut o conduită socială pozitivă în societate.

S-a considerat că aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat peste media prevăzută de lege și cu executarea acesteia în modalitatea suspendării executării sub supraveghere este singura în măsură să asigure scopul educativ și de exemplaritate al pedepsei, urmând a fi un avertisment în prevenirea unei eventuale conduite infracționale.

Totodată, prima instanță a avut în vedere respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise, caracterul repetat, dar și profilul moral și de personalitate al inculpatei A. considerând că pedeapsa aplicată îi va da inculpatei posibilitatea de a conștientiza consecințele unei asemenea fapte, în raport cu o calitate publică de înaltă responsabilitate, precum și efectele pe care încălcarea unei norme de integritate afectează autoritatea publică și încrederea societății în cei care sunt aleși în funcții cu o asemenea responsabilitate în Parlamentul României.

B. Judecata în apel

I. Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, la data de 16 octombrie 2014 a declarat apel inculpata A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători la data de 03 octombrie 2016, sub nr. 3236/1/2016.

II. Criticile formulate de apelanta A.

Prin motivele scrise de apel, atât cele depuse la dosarul cauzei în ședința publică din 24 octombrie 2016, cât și prin cele orale, apelanta a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, iar în rejudecare, achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) (ambele teze) C. proc. pen.

A invocat, sub un prim aspect, neregularitatea actului de sesizare, considerând că rechizitoriul trebuia confirmat de Procurorul General, nu de către procurorul șef de secție, iar cercetarea penală trebuia desfășurată de către un procuror desemnat de Adjunctul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în mod aleatoriu, nu în mod direct cu încălcarea Regulamentului de organizare și funcționare al parchetelor.

Sub un al doilea aspect, apelanta a invocat faptul că nu a putut interoga martorii din cauză în mod nemijlocit, iar soluția pronunțată de către instanța de fond nu a răspuns tuturor apărărilor formulate cu ocazia judecății în primă instanță, aspect de natură a încălca dispozițiile art. 401 și 404 C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sub un al treilea aspect, a susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate de către prima instanță, arătând că a fost încălcat principiul legalității incriminării, deoarece la data săvârșirii faptei deduse judecății nu existau interdicții sau restricții cu privire la angajarea rudelor în cadrul birourilor parlamentare, iar interdicția prevăzută prin introducerea alineatului 11 al art. 38 din Legea nr. 96/2006 este ulterioară faptelor pentru care apelanta a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță.

Totodată, a arătat că sentința atacată este nelegală și pentru împrejurarea că încălcarea de către inculpată a unei dispoziții de natură administrativă nu poate atrage răspunderea penală.

Sub un al patrulea aspect, a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind latura subiectivă, deoarece inculpata nu a avut reprezentarea săvârșirii vreunei fapte penale la angajarea mamei sale, în raport cu conținutul art. 38 din Legea nr. 96/2006 în perioada de referință.

În subsidiar, inculpata a solicitat ca, în temeiul art. 18¹ C. pen. anterior, instanța de control judiciar să aibă în vedere aplicarea unei amenzi administrative, iar într-un al doilea subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în primă instanță, sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, solicitând stabilirea unui cuantum al pedepsei orientat spre minimul special de 6 luni, cu aplicarea art. 81 C. pen. anterior.

III. Parcursul cauzei în fața Completului de 5 judecători

Primul termen de judecată stabilit în urma repartizării aleatorii la data de 28 noiembrie 2016, a fost preschimbat, în temeiul art. 353 alin. (10) C. proc. pen., prin rezoluția administrativă din 3 octombrie 2016 a Președintelui Completului de 5 Judecători P2, pentru data de 10 octombrie 2016, dispunându-se, totodată, citarea apelantei inculpate.

La termenul din 10 octombrie 2016, constatându-se că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantei inculpate s-a întors cu mențiunea "destinatarul nu a putut fi găsit la domiciliu", s-a dispus reluarea procedurii de citare a apelantei la adresele din str. Emile Zola nr. 2A, ap. 2, sector 1 București și din comuna Snagov, Ghermănești, Str. Neajlov nr. 1, jud. Ilfov, dar și prin afișare la sediul instanței, pentru următorul termen acordat în cauză la data de 18 octombrie 2016.

Urmare admiterii de către instanța de apel a cererii de amânare în vederea pregătirii apărării, formulată de apelanta inculpată la termenul din data de 18 octombrie 2016, noul termen acordat în cauză a fost stabilit pentru data de 24 octombrie 2016, când instanța a acordat părților cuvântul la dezbateri, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a prezentei decizii.

IV. Analiza criticilor formulate de către inculpata A.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 și următoarele C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele:

1. Referitor la critica formulată de apelantă privind neregularitatea actului de sesizare datorată faptului că acesta a fost confirmat de procurorul șef de secție, nu de către procurorul general, iar cercetarea penală a fost desfășurată de un procuror desemnat în mod direct, nu aleatoriu, instanța de control judiciar constată că aceste critici nu au fost invocate în cursul procedurii de cameră preliminară.

Or, pronunțând încheierea din 13 mai 2014, definitivă prin încheierea nr. 8/C din Dosarul nr. x/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul de cameră preliminară nu doar că a respins excepțiile invocate de apărătorul inculpatei A. referitoare la verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală, dar a realizat și o analiză din oficiu a tuturor acestor aspecte, prin raportare la rechizitoriul emis, la probele administrate și la actele procedurale emise de către procuror.

S-a stabilit că au fost respectate garanțiile procesuale ale învinuitei A. cu privire la dreptul la apărare, sub aspectul legalității actelor efectuate, instanța precizând și că, urmare examinării sistematizate a tuturor excepțiilor invocate de către apelantă, prin circumscrierea lor cerințelor impuse de art. 342 C. proc. pen., nu a constatat neregularități ale actului de sesizare, ale probelor și actelor de urmărire penală care să fie sancționate cu nulitatea absolută, potrivit art. 281 C. proc. pen. sau cu nulitatea relativă, potrivit art. 282 din același cod.

În consecință, se apreciază că susținerile analizate, formulate de către apelantă direct în faza de apel, exced competenței instanței de control judiciar și nu mai pot face obiectul analizei acesteia, întrucât aspectele invocate reprezintă, conform art. 342 C. proc. pen., atributul judecătorului de cameră preliminară și, respectiv, al instanței învestite cu soluționarea contestației formulate potrivit art. 347 C. proc. pen.

Ca atare, critica este neîntemeiată.

2. Tot neîntemeiată este și susținerea apelantei legate de imposibilitatea de a pune întrebări martorilor din cauză, cu ocazia audierii acestora de către prima instanță.

Dimpotrivă, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că au fost respectate dispozițiile legale privind audierea martorilor.

Astfel, prima instanță a apreciat că se impune audierea tuturor martorilor din rechizitoriu în vederea aflării adevărului în cauză, motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 381 alin. (1) raportat la art. 122 și art. 382 C. proc. pen., la termenele din 23 septembrie 2014 și, respectiv, 6 octombrie 2014, a procedat la audierea separată a martorilor C., D., B., G. și E., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosarul cauzei.

În timpul audierii martorilor, atât apelanta, cât și apărătorul său ales au fost prezenți, având posibilitatea de a adresa întrebări tuturor martorilor, în condiții de contradictorialitate, astfel cum rezultă atât din conținutul declarațiilor martorilor, cât și din cuprinsul încheierilor de ședință din dosarul de fond.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că apelanta, beneficiind de asistență juridică de specialitate din partea apărătorului ales, între altele, a avut răgazul necesar pregătirii apărării și a avut ocazia de a adresa întrebări martorilor, în exercitarea dreptului său la apărare și la un proces echitabil.

Ca atare, instanța de control judiciar respinge susținerile apelantei, ca nefiind fondate.

3. Procedând la propriul examen al situației de fapt incidente în speță, astfel cum aceasta reiese din probele administrate, instanța de control judiciar constată următoarele:

În fapt, apelanta A. a fost aleasă deputat în Parlamentul României în cadrul Circumscripției electorale nr. 42 București, Colegiul uninominal 20, în legislatura 2008 - 2012, începând cu data de 19 decembrie 2008, potrivit Hotărârii Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008.

În conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, apelanta a solicitat Secretarului General al Camerei Deputaților, printr-o cerere scrisă nedatată aprobarea încadrării numitei B. în funcția de consilier la biroul său parlamentar, cu un salariu brut lunar de 2769 lei, pe perioada începând cu data de 04 mai 2009 și până la sfârșitul mandatului.

Din fișa de evidență emisă de Ministerul Afacerilor Interne, aflată la fila 6 dosar apel, rezultă că B. este mama apelantei A., aspect recunoscut, de altfel, de către apelantă, atât în declarațiile date în fața instanței de fond, cât și în declarația dată în faza de apel.

Urmare cererii formulate de către apelantă, între B., mama apelantei și Camera Deputaților, reprezentată de Secretarul General, s-a încheiat contractul de muncă din data de 29 aprilie 2009 pentru perioada 4 mai 2009 - sfârșitul mandatului de deputat al apelantei.

Contractul individual de muncă a fost vizat de către apelanta A., Direcția resurse umane, Direcția de salarizare și de Serviciul juridic din cadrul Camerei Deputaților.

La data de 20 septembrie 2011, prin cererea înregistrată sub nr. 51/4250 la Cabinetul Secretarului General al Camerei Deputaților, numita B., încadrată în calitate de consilier în cadrul biroului parlamentar al deputatului A., a solicitat Secretarului General al Camerei Deputaților aprobarea încetării contractului individual de muncă începând cu data de 19 septembrie 2011.

Prin Ordinul nr. 1174 din 23 septembrie 2011 al Secretarului General al Camerei Deputaților s-a dispus încetarea contractului individual de muncă din 29 aprilie 2009 încheiat cu numita B., începând cu data de 19 septembrie 2011, în temeiul art. 55 lit. b) din Legea 53/2003 (Codul Muncii), ca urmare a acordului părților.

Adresa nr. 57/c/1468 din 29 februarie 2012 emisă de Camera Deputaților precizează că numita B., fostă angajată cu contract individual de muncă în perioada 04 mai 2009 - 19 septembrie 2011 în funcția de consilier în cadrul biroului parlamentar al deputatului A., a obținut următoarele venituri nete: mai 2009 - iunie 2010 - 2428 lei lunar; iulie 2010 - 1884 lei; august 2010 - decembrie 2010 - 1830 lei/lunar, ianuarie 2011 - august 2011 - 2096 lei lunar și septembrie 2010- 3903 lei. Aceste sume totalizează un venit net de 65.697 lei obținut de B. în baza contractului de muncă din 29 aprilie 2009.

Situația de fapt anterior prezentată este pe deplin dovedită de mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile anterior arătate, menționate la filele 30 verso - 31 din sentința apelată, a căror autenticitate și veridicitate nu a fost contestată de către apelant, declarațiile date de martorii: C. - dosar fond; D. - dosar fond; E. - dosar fond; G. - dosar fond și de declarațiile inculpatei A. - dosar fond și dosar apel.

Toate declarațiile menționate (redate integral în sentința apelată, cu excepția declarației date de apelantă în fața instanței de apel) se coroborează cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și confirmă elementele de fapt reținute de prima instanță, redate în detaliu în conținutul sentinței atacate.

În fața instanței de apel, apelanta a reluat, în esență, aspectele declarate în fața primei instanțe, recunoscând situația de fapt: "Am avut o discuție cu doamna H., persoana care era responsabilă de mine ca și deputat, ocazie cu care i-am spus că intenționez că o angajez pe mama mea la biroul parlamentar. Aceasta a avut discuții telefonice cu personal de la departamentul juridic și departamentul personal din cadrul Camerei Deputaților, ocazie cu care s-a interesat dacă este ilegală angajarea mamei mele în cadrul biroului parlamentar. În plus, aceeași întrebare, respectiv dacă este legală angajarea mamei mele la biroul parlamentar, am adresat-o și șefului de cabinet al Secretariatului Camerei Deputaților din acea perioadă. Răspunsul primit a fost că este legală angajarea mamei mele, iar dna H. mi-a înaintat modelul de cerere și contractul individual de muncă. Mama mea, B., a completat cererea de angajare, iar eu am avizat contractul de angajare în final, după ce în prealabil acesta fusese avizat de către Departamentul Juridic, Departamentul de Personal, Secretariatul General. Mama mea, B., a fost angajată la biroul parlamentar ca și consilier, în perioada mai 2009 - aprilie 2011, perioadă în care a fost și retribuită cu suma totală de 65.000 lei, aproximativ. Calculele financiare pentru fiecare angajat erau făcute de dna H.".

Apelanta a declarat, însă, că nu se consideră vinovată de faptele reținute în sarcina sa, deoarece: "din punctul meu de vedere și al funcționarilor din cadrul parlamentului în perioada respectivă nu exista o interdicție pentru parlamentari de a-și angaja rude în cadrul biroului parlamentar, nu mă consider vinovată de săvârșirea infracțiunii de conflict de interese".

Având în vedere modul în care se coroborează toate probele administrate în cauză, instanța de control judiciar apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de către prima instanță.

În plus, se apreciază că elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior se regăsesc în totalitate în contextul faptelor analizate, a căror încadrare juridică a fost corect stabilită de către prima instanță.

Pentru existența infracțiunii de conflict de interese, sub aspectul elementului material al laturii obiective, este necesar să se facă dovada că funcționarul care își exercită atribuțiile de serviciu îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii din care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II inclusiv.

Din declarațiile martorei B., care se coroborează cu cele ale apelantei și cu înscrisurile din dosar, rezultă că elementul material al infracțiunii de conflict de interese s-a concretizat în ambele modalități prevăzute de lege, întrucât, pe de o parte, a existat o acțiune a apelantei de a formula o cerere de angajare a mamei sale în cadrul biroului său parlamentar (varianta îndeplinirii actului sancționat de textul art. 253¹ C. pen. anterior), iar pe de altă parte, s-a probat acțiunea apelantei de a participa la luarea unei decizii în baza căruia mama sa a realizat un venit net de 65.697 lei, prin avizarea contractul de muncă din 29 aprilie 2009, apelanta prevăzând urmările actelor sale și urmărind, deopotrivă, producerea acestora.

În contextul anterior menționat, sub aspectul subiectului activ al infracțiunii analizate, Completul de 5 judecători apreciază, în acord cu concluzia instanței de fond, că deputatul din Parlamentul României este un funcționar public în accepțiunea legii penale, indiferent că este vorba despre Codul penal anterior, sub care s-a comis fapta dedusă judecății (art. 147 alin. (1) raportat la art. 145) ori de Codul penal în vigoare (art. 175 alin. (1) lit. a)).

Instanța de control judiciar reține că semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ, ci are un înțeles mai larg, datorită caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, dar și faptului că exigențele de apărare a avutului public și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.

În doctrină s-a arătat că în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține, fiind, cu alte cuvinte, supus unui anumit statut și regim juridic dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală.

Așa fiind, legea penală anterioară făcea trimitere la noțiunea de "autorități publice" (art. 145 C. pen. anterior), care, potrivit dispozițiilor Titlului III din Constituția României, au în sfera lor de cuprindere, pe lângă organele administrației publice (centrale de specialitate și locale) și Parlamentul, Președintele României, Guvernul, precum și autoritatea judecătorească (instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii).

În același context, sunt edificatoare considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014 ale Curții Constituționale, prezentate pe larg de către prima instanță, astfel că nu vor mai fi reluate.

Dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) din noul Codul penal au tranșat aspectul analizat, textul prevăzând că au statut de funcționar public, în sensul legii penale, între alte categorii, persoanele care exercită atribuții și responsabilități în scopul realizării prerogativelor puterii legislative. Asemenea persoane sunt parlamentarii, senatori și deputați, inclusiv organele lor de conducere (președinții și vicepreședinții, chestorii și secretarii Camerei Deputaților și ai Senatului României).

De altfel, Convenția penală cu privire la corupție adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999 la Strasbourg și ratificată de România prin Legea nr. 27/2002 operează cu noțiunea de "agent public", care este interpretată, potrivit art. 1, prin referire la definiția noțiunilor de funcționar, funcționar public, ministru, primar sau judecător în dreptul național al statului în care persoana în cauză exercită această funcție. Totodată, art. 4 folosește noțiunea de "membru al unei adunări publice naționale", categorie care vizează parlamentarii aleși sau numiți la nivelul adunărilor regionale sau naționale, care exercită puteri legislative sau administrative.

Având în vedere aspectele anterior expuse, rezultă, fără dubiu, că parlamentarii au calitatea de funcționari publici în sensul normei penale, fiind subiecți activi ai infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior.

În speță, competența apelantei, în calitate de deputat, de a îndeplini un act în vederea angajării mamei sale și de a participa la luarea deciziei de angajare a acesteia rezultă din prevederile fostului alineat 6 (actual 9) al art. 38 din Legea nr. 96/2006 și art. 6 alin. (7) din Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului publicată în M. Of. nr. 498/2006, care prevăd, în esență, că angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil, iar în cazul angajării pe baza unui contract de muncă, încadrarea salariaților se face la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză și cu avizarea de către aceștia a respectivului contract, al cărui model-tip este aprobat prin Anexa nr. 6 la Hotărârea nr. 1/2006.

Și art. 26 alin. (8) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006, republicată în M. Of. nr. 450/30.06.2009 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor Camerei Deputaților menționează că numirea în funcții a personalului la birourile parlamentare din circumscripțiile electorale se face la propunerea deputatului respectiv.

Din examinarea activităților apelantei ce fac obiectul acuzației penale, se constată nu doar faptul că actele îndeplinite de către aceasta se înscriu în competențele descrise de textele de lege anterior menționate, dar și că apelanta a respectat întocmai conduita prescrisă, propunerea de angajare formulată și avizul dat constituind condiții obligatorii pentru angajarea mamei sale în cadrul biroului parlamentar al apelantei.

În consecință, câtă vreme conduita reproșată apelantei s-a înscris în atribuțiile stabilite în competența sa prin normele anterior menționate, activitatea sa îndeplinește condițiile elementului material al infracțiunii de conflict de interese.

În privința urmării imediate specifice infracțiunii de conflict de interese, se reține că un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal.

Potrivit art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, "conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate (...)."

Urmarea imediată produsă prin realizarea actelor ce constituie elementul material al infracțiunii de conflict de interese (inițierea și participarea la angajarea mamei apelantei) constă, în speță, în interesul obținerii unui folos patrimonial pentru mama sa, din bugetul Camerei Deputaților.

Ca atare, pentru existența unui conflict de interese, în sensul legii penale, este suficient ca acțiunile apelantei să fi produs un folos material provenit din fondurile publice pentru sine sau familia sa.

Or, în cauză, independent de indemnizația de care apelanta a beneficiat în calitate de deputat, se constată că mama acesteia a realizat, în calitate de angajat cu contract individual de muncă în perioada 04 mai 2009 - 19 septembrie 2011 un venit net total de 65.697 lei provenit din fondurile alocate de Camera Deputaților pentru cheltuielile biroului parlamentar, astfel cum rezultă din adresa din 29 februarie 2012 emisă de Camera Deputaților, situație ce se circumscrie întocmai împrejurărilor sancționate de norma de incriminare.

În cadrul apelului formulat, apelanta a susținut că Legea nr. 96/2006 nu prevede vreo interdicție de angajare a rudelor în cadrul unui birou parlamentar, considerând că norma de incriminare a conflictului de interese nu ar fi aplicabilă în lipsa unei asemenea interdicții.

În legătură cu această apărare, instanța de control judiciar consideră că lipsa unei interdicții exprese referitoare la angajarea membrilor de familie în Legea nr. 96/2006 - forma aplicabilă la data săvârșirii faptelor - nu prezintă relevanță în cauză, deoarece conduita impusă unui funcționar public prin normele de drept penal nu este condiționată de existența sau nu a unei interdicții de ordin civil sau administrativ, iar reglementările cuprinse în normele interne de funcționare a Parlamentului au regim juridic diferit de cel al normelor penale, atrăgând o răspundere distinctă față de cea atrasă de dispozițiile legii penale.

Pentru acest motiv, critica apelantei privind nelegalitatea hotărârii primei instanțe datorită pretinsei aplicări a unei sancțiuni penale pentru o încălcare a unor norme administrative este neîntemeiată, nu aceasta fiind situația în cauză ci, dimpotrivă, sancțiunea penală aplicată apelantei de către prima instanță fiind prevăzută pentru încălcarea unei norme penale.

Concret, în privința aprecierii caracterului penal al faptelor comise de apelantă este relevant doar textul normei cuprinse în art. 253¹ C. pen. anterior, normă a cărei încălcare atrage incidența răspunderii penale.

Conform textului menționat, infracțiunea de conflict de interese constă în: "fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv".

Din interpretarea textului de incriminare, se constată că fapta intră în sfera ilicitului penal la momentul la care acțiunile funcționarului public sunt în mod evident subsumate interesului particular în sensul că, urmare conduitei sale de a nu acționa cu transparență și de a nu se abține de la luarea unei decizii, folosul material - pentru oricare dintre persoanele menționate în norma de incriminare - a fost realizat.

Incriminarea conflictului de interese presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor.

Se constată că prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de art. 253¹ C. pen. anterior constituindu-l relațiile sociale pentru a căror formare, desfășurare și dezvoltare se cere ca exercitarea demnităților publice, funcțiilor publice și a altor activități de interes public să se efectueze cu respectarea principiilor imparțialității, integrității transparenței deciziei și supremației interesului public.

Ca atare, invocarea de către apelantă a unei pretinse încălcări a principiului legalității incriminării prin nemenționarea, într-o reglementare fără caracter penal, a unei interdicții exprese de angajare a membrilor familiei este neîntemeiată.

Această susținere a apelantei nu este justificată și nu poate constitui o apărare eficientă în cauză, câtă vreme activitatea pentru care aceasta a fost trimisă în judecată se circumscrie elementelor menționate de o normă penală, anume textul art. 253¹ C. pen. anterior.

Pentru aceleași considerente, instanța de control judiciar respinge și susținerile apelantei privind încălcarea dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, totodată, constată că în cauză nu este relevantă Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016 a Curții Constituționale, prin care a fost declarată neconstituțională, în integralitatea sa, Legea pentru interpretarea art. 38 alin. (1)1 din Legea nr. 96/2006.

Sub aspectul laturii subiective, este necesar să se facă dovada că acțiunile ce constituie elementul material al laturii obiective sunt realizate cu voința de a obține un folos material pentru sine sau ruda sa și cu conștiința că prin aceasta se aduce atingere reputației instituției și autorității publice.

Din derularea împrejurărilor de fapt, astfel cum acestea reies din probatoriu, instanța de control judiciar constată justețea raționamentului primei instanțe, în sensul că apelanta a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv cu intenție directă, având reprezentarea că prin acțiunea sa realizează un folos material pentru mama sa și urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea infracțiunii de care este acuzată.

În ce privește susținerea că apelanta nu ar fi avut reprezentarea că săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, se constată că ceea ce se invocă de către apelantă este, în realitate, o critică de imprevizibilitate a legii.

Calitatea legii de a fi previzibilă este îndeplinită atunci când cetățenii dispun de informații suficiente și prealabile asupra normei juridice aplicabile într-o situație dată, astfel încât persoana în cauză să poată înțelege care este sensul acesteia și faptul că i se aplică.

Deși textul art. 253¹ C. pen. anterior este o reglementare inserată în respectivul act normativ doar în anul 2006, caracterul neechivoc al normei de drept se apreciază în raport cu gradul de cultură și experiența socială a inculpatului, condițiile concrete de săvârșire a faptei, precum și cu posibilitatea acestuia de informare, de acces la textele legislative.

Curtea europeană are o jurisprudență constantă în a considera că profesioniștii din anumite domenii au o obligație de prevedere a normei penale mai extinsă decât o persoană obișnuită (cauza Soros c. Franța, hotărârea din 6 octombrie 2011, cauza Valico c. Italia, hotărârea din 21 martie 2006, cauza Eurofinacom c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 2004).

În speță, din actele dosarului rezultă că apelanta a fost aleasă deputat în legislatura 2008 - 2012, calitate în care a participat la procesul de legiferare. Această activitate a presupus, cu necesitate, cunoașterea de către apelantă a rațiunii, utilității și sferei de aplicare a normelor juridice.

Calitatea de deputat în Parlamentul României, autoritate legiuitoare, precum și experiența și atribuțiile apelantei în procesul legiferativ face ca înțelegerea sensului legii să fie o activitate cotidiană pentru aceasta și o împiedică să se prevaleze de necunoașterea legii (penale sau extrapenale) ori de interpretarea greșită asupra caracterului ilicit al faptei de comiterea căreia este acuzată.

Ca atare, instanța de control judiciar apreciază drept neîntemeiată susținerea apelantei că nu a acționat cu vinovăția cerută de lege pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 253¹ C. pen. anterior, astfel că respinge critica referitoare la neîntrunirea elementului constitutiv al laturii subiective, ca nefondată.

Concluzionând, instanța de control judiciar constată că, astfel cum corect a stabilit prima instanță în raport cu mijloacele de probă administrate, fapta apelantei A., funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, deputat în Parlamentul României, de a solicita încadrarea în muncă a mamei sale, numita B. și de a aviza contractul individual de muncă din data de 29 aprilie 2009, prin care, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, s-a realizat direct un folos material în cuantum net de 65.697 RON pentru numita B., întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate primi solicitarea apelantei de pronunțare a unei hotărâri de achitare în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

4. În ce privește legea penală aplicabilă în speță, Completul de 5 judecători constată că fapta săvârșită de apelantă corespunde incriminării C. pen. anterior, legea penală în vigoare la data comiterii infracțiunii, în cursul judecării cauzei intrând în vigoare noul C. pen., care a modificat limitele speciale ale pedepsei închisorii pentru infracțiunea de conflict de interese.

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În examinarea legii penale incidente cu privire la acuzația formulată față de apelant, se impun a fi analizate existența continuității incriminării, a condițiilor de tragere la răspundere penală și a regimului sancționator.

Sub un prim aspect, se constată că infracțiunea de conflict de interese prevăzută de textul art. 253¹ C. pen. anterior, în modalitatea concretă în care a fost comisă de apelantă, continuă să fie incriminată în art. 301 C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare și condiții identice de tragere la răspundere penală.

Sub aspectul regimului sancționator, comparând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior pentru infracțiunea de conflict de interese, unde fapta era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă, cu cele prevăzute de art. 301 C. pen., unde se prevede o sancțiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, se constată că legea mai favorabilă este Codul penal anterior.

Această concluzie a Completului de 5 judecători confirmă analiza realizată de prima instanță cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile.

5. Cu toate acestea, Completul de 5 judecători apreciază că prima instanță nu a valorificat pe deplin criterii cu rol important în stabilirea pedepsei aplicate apelantei A., apreciind ca întemeiată solicitarea apelantei de reindividualizare a pedepsei.

Cuantumul pedepsei se stabilește în raport de criteriile generale prevăzute de legiuitor, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală mai favorabilă (între 6 luni și 5 ani), gradul de pericol social concret al faptei comise și circumstanțele ce caracterizează fapta săvârșită și persoana apelantei.

Ca atare, în stabilirea pedepsei, este necesar a se avea în vedere, pe de o parte, natura infracțiunii comise de apelantă, perioada în care s-au obținut foloasele de către mama apelantei (mai 2009 - septembrie 2011), calitatea în care apelanta a acționat (deputat în Parlamentul României), scopul urmărit (facilitarea obținerii de foloase materiale mamei sale din bugetul statului) și urmarea produsă (afectarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului).

Pe de altă parte, o atenție similară trebuie acordată atitudinii procesuale a apelantei, care s-a prezentat în fața instanțelor de fond și apel, a fost de acord să dea declarații și a recunoscut, în ansamblu, situația de fapt relevată de probele administrate în cauză, contestând doar aspecte legate de incriminarea faptei sau de atitudinea sa psihică la săvârșirea acesteia.

Se constată că apelanta și-a exercitat drepturile procesuale cu bună-credință și în cadrul termenelor impuse de lege și, nu în ultimul rând, instanța de control judiciar remarcă faptul că apelanta nu are cazier penal, fiind la prima încălcare a legii penale.

Deși toate aceste aspecte nu sunt suficiente pentru a atrage incidența art. 18¹ C. pen. anterior și, de asemenea, nu justifică reținerea, la încadrarea juridică a faptei, a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, instanța de control judiciar consideră pedeapsa aplicată de prima instanță ca fiind prea aspră.

Se apreciază că, în raport cu elementele specifice ce caracterizează cauza și persoana apelantei, o pedeapsă în cuantum de 1 an, orientată spre minimul special al pedepsei prevăzute de norma de incriminare, corespunde pericolului social concret al faptei și gradului de periculozitate prezentat de persoana apelantei, fiind suficient pentru a asigura îndreptarea acesteia.

Deopotrivă, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, punând în balanță toate circumstanțele anterior arătate, instanța de control judiciar apreciază că, atât scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. anterior, cât și dezideratul reinserției sociale a apelantei pot fi atinse și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. anterior, întrucât datele privind persoana apelantei relevă faptul că aceasta are aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare.

În acest sens, instanța de control judiciar va stabili, în conformitate cu dispozițiile art. 82 C. pen. anterior, un termen de încercare de 3 ani.

Referitor la pedepsele accesorii, se constată că săvârșirea infracțiunii de conflict de interese constituie un argument pertinent și suficient pentru a conduce la concluzia că apelanta este nedemnă să exercite funcții publice sau implicând exercițiul autorității de stat, câtă vreme, în calitate de deputat, a ales să asigure beneficii mamei sale, cu desconsiderarea fățișă a normei penale, punând interesul privat deasupra celui național.

În consecință, Completul de 5 judecători va menține pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același Cod, pe o perioadă de 10 ani.

Cât privește pedeapsa complementară, instanța de control judiciar reține că art. 253¹ C. pen. anterior prevedea obligativitatea interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, însă prevederile alin. (1) al acestui articol stabilesc că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată doar dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani, inclusiv în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie.

Ca atare, având în vedere cuantumul diminuat de 1 an al pedepsei principale, în cauză nu se pot aplica pedepse complementare.

6. În final, în legătură cu critica apelantei privind nemotivarea sentinței apelate, instanța de control judiciar constată că deși apelanta nu a indicat, în concret, elementele care lipsesc din considerente, cu ocazia verificării conținutului hotărârii în cadrul analizei detaliate a tuturor motivelor de apel invocate, a rezultat că prima instanță a tratat pe larg toate aspectele procedurale și substanțiale referitoare la fapta comisă, hotărârea pronunțată fiind completă și întemeiată corespunzător, atât în fapt, cât și în drept.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța de control judiciar urmează a admite apelul formulat de apelantă împotriva Sentinței penale nr. 888 din 06 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/1/2013 și, rejudecând:

Va desființa, în parte, sentința penală apelată și va reduce pedeapsa stabilită apelantei pentru infracțiunea prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare.

Va înlătura dispozițiile art. 86¹ și următoarele C. pen. anterior, cu toate consecințele.

Va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II - a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 81, 82 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

Va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Totodată, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va dispune ca toate cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de apelanta inculpată A. împotriva Sentinței penale nr. 888 din 06 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/1/2013.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

Reduce pedeapsa stabilită inculpatei A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 253¹ C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare.

Înlătură dispozițiile art. 86¹ și următoarele C. pen. anterior, cu toate consecințele.

Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II - a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 81, 82 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2016.

Procesat de GGC - NN