Decizia nr. 1020/2016
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată Guvernul României reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, solicitând anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 984/2005, în ceea ce privește dispozițiile art. 4 lit. d) prima teză, respectiv „valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat”.
Hotărârea Curții de apel
Prin sentința civilă nr. 2427 din 19 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 2427 din 19 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, criticile invocate putând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.
În motivarea recursului declarat, recurenta a susținut, în esență, că, prin motivarea sentinței recurate, instanța de fond a adăugat la lege, încălcând astfel dispozițiile art. 124 alin. (4) din Constituția României.
Mai arată recurenta-reclamantă că instanța de fond interpretează în două moduri diferite același text de lege.
Pe de o parte Curtea susține că dispozițiile art. 4 lit. d) privesc numai valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat.
Pe de altă parte, susține că „fiind de observat că încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) (...) este sancționată de această ordonanță, cu excepția comercializării produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat și a celor retrase din consum...”.
Pentru a-și susține motivația, instanța face o comparație între art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992 și art. 4 lit. d) din H.G. nr. 984/2005, însă omite a observa că art. 4 lit. d) din H.G. nr. 984/2005 are în vedere două situații distincte, anume: i) valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat și ii) valorificarea produselor retrase din consum de către autoritățile competente în acest sens.
Procedura derulată în recurs
Pe baza recursului, a întâmpinărilor și răspunsurilor la întâmpinări, în temeiul art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților potrivit încheierii din 20 noiembrie 2015.
Prin Încheierea din data de 22 ianuarie 2016, completul filtru a admis în principiu recursul, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond, cu citarea părților.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și a apărărilor din întâmpinările depuse, după reevaluarea ansamblului probator administrat în cauză și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurenta-reclamantă a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 984/2005 invocând împrejurarea că aceeași faptă a vânzării/comercializării/valorificării produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat, poate întruni elementele constitutive ale mai multor contravenții. Mai concret, pentru aceeași faptă un agent economic poate fi sancționat în temeiul a trei articole din acte normative distincte, anume art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990; art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992 și art. 4 lit. d) din H.G. nr. 984/2005.
Curtea de apel a respins acțiunea reținând că, în esență, nu există paralelism între reglementările H.G. nr. 984/2005 și celelalte două acte normative menționate.
Soluția primei instanțe este corectă, fiind însușită și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a dispozițiilor actelor normative invocate de reclamantă.
Potrivit disp. art. 4 lit. d) din H.G. nr. 984/2005, dispoziții a căror anulare se solicită în cauză, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 45.000 RON la 50.000 RON valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat și a celor retrase din consum de către autoritățile competente în acest sens.
Contrar susținerilor recurentei-reclamante și în acord cu considerentele sentinței atacate, Înalta Curte reține că spre deosebire de dispozițiile Legii nr. 12/1990, reglementările cuprinse în H.G. nr. 984/2005 circumstanțiază sfera contravențiilor la normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, mai concret, comercializarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat și a celor retrase în consum.
De asemenea, disp. art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992 sancționează comercializarea produselor în afara termenului de valabilitate/ data de minimă durabilitate pentru produsele nealimentare sau al datei limită de consum pentru produsele alimentare/ datei durabilității minimale stabilite de producător, cu excepția produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat și a celor retrase din consum, în această ultimă ipoteză devenind incidente disp. H.G. nr. 984/2005.
În concluzie, între actele normative indicate de reclamantă nu există paralelisme de reglementare care să încalce dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În timp ce dispozițiile cuprinse în Legea nr. 12/1990 reglementează sancțiunile aplicabile în ipoteza vânzării oricăror produse cu termenul de valabilitate expirat, dispozițiile H.G. nr. 984/2005 se referă la situația particulară, specială a produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat și a celor retrase de la consum.
Așadar, H.G. nr. 984/2005 cuprinde o reglementare specială în raport cu actele normative cu forță superioară, respectiv Legea nr. 12/1990 și O.G. nr. 21/1992, reglementare permisă în conformitate cu disp. art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, așa cum în mod judicios a reținut și judecătorul fondului.
Această faptă poate întruni elementele constitutive ale mai multor contravenții în funcție de valoarea socială ocrotită.
Astfel, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau servicii ilicite, urmărește asigurarea corectitudinii desfășurării activității comerciale.
O.G. nr. 21/1992 urmărește protejarea cetățenilor în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării lor complete despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
În fine, H.G. nr. 984/2005 reglementează normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.
De altfel, criticile cuprinse în cererea de recurs nu combat concret raționamentul prezentat în sentința atacată, ci reiau argumentele din cererea de chemare în judecată, care reflectă o abordare simplistă a actelor normative indicate.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 2427 din 19 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2016.