Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 877/2016

Şedinţa publică de la 23 martie 2016

Decizia nr. 877/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/42 din 9 octombrie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Națională de Administrare Fiscală solicitând anularea ordinului nr. 2133 din 9 august 2013 emis de A.N.A.F, prin care au fost aprobate regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenelor de testare profesională pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului propriu al agenției, al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și municipiului București și A.N.V., ale căror funcții au fost supuse reorganizării.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 88 din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscal, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 88 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, dezvoltând critici ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a susținut recurentul-reclamant că hotărârea atacată urmează a fi casată, întrucât situația de fapt și elementele de drept relevante în cauză au fost reținute și apreciate greșit de către prima instanță.

Astfel recurentul reia susținerile privind aplicabilitatea doar a prevederilor art. 100 alin. (1) lit. a), b), c) și d) și nu cele ale art. 95 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Susținerea pornește de la prevederea din art. 1 a O.U.G. nr. 74/2013 conform căreia A.N.A.F. „se reorganizează”, dar textul precizează că este vorba despre fuziunea prin absorție și preluarea activităților Autorității Naționale a Vămilor și preluarea activităților Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.

În această ipoteză apar evident inaplicabile dispozițiile art. 100, ci cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Susținerile recurentei bazate pe identitatea de atribuții ale A.N.A.F. în vechea și noua reglementare, sau similitudinea fișei posturilor unor funcționari publici cu atribuții similare din A.N.A.F. în cele două reglementări, nu pot în niciun caz reprezenta argumente pentru a nu se reține o reorganizare a instituției atât prin reorganizarea activității cât și prin reducerea de personal.

A admite punctul de vedere al recurentei, ar duce la concluzia că personalul provenind din Autoritatea Națională a Vămilor ori Garda Financiară ar trebui să nu beneficieze în nici o privință de prevederile favorabile ale textelor sus menționate.

Cât privește invocarea în cursul proceduri derulate în recurs a Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr. 2752 din 30 octombrie 2015 și nr. 3875/3152 și 3897 din 31 decembrie 2015, ori o Scrisoare Președintelui A.N.A.F. nr. A-PRS 81 din 13 ianuarie 2016, acestea nu pot avea nicio relevanță în raport de cadrul procesual concret .

Mai mult Ordinul nr. 2133 din 9 august 2013 a cărui anulare se solicită a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013. Acesta aprobă doar Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală al Direcțiilor generale al finanțelor publice județene și a municipiului București și Autorității Naționale a Vămilor ale căror funcții au fost supuse reorganizării prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la prezentul ordin.

Aplicabilitatea lui trebuie astfel raportată la actele normative în temeiul cărora a fost emis, necum la eventualele situații particulare de la anumite direcții teritoriale ale A.N.A.F.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Cum în raport de analiza de mai sus recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu apare ca întemeiat, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmând a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 88 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2016.