Decizia penală nr. 14/2017
Asupra cererii de apel de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 07 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016 a fost respinsă cererea de sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petentul A.
Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A. cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Secției penale a Înaltei Curți a reținut următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Judecătorul de cameră preliminară a reținut că aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret.
Din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-a reținut, totodată, că legătura dintre legile a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate.
În speță, Înalta Curte, secția penală, a constatat că lipsa oricărei legături a Legii nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor cu soluționarea acestei cauze este evidentă.
Astfel, s-a reținut că prezenta cauză are ca obiect plângerile formulate în temeiul art. 340 C. proc. pen. împotriva soluției de clasare dată de procuror prin ordonanța emisă în Dosarul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, astfel încât este exclusă legătura excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și această cauza penală.
Așadar, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, judecătorul de cameră preliminară a respins, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petentul A.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din data de 07 decembrie, la data de 2 decembrie 2015, a formulat recurs (recalificat apel) petentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 judecători, la data de 13 decembrie 2016, sub numărul y/1/2016, fiind fixat termen la data de 30 ianuarie 2017.
La termenul din data de 30 ianuarie 2017, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a apreciat că, în prezenta cauză, calea de atac promovată este cea a apelului, în considerarea următoarelor argumente:
Pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.", dispoziții care nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că asemenea încheieri pot fi atacate cu apel, în condițiile în care noile reglementări - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, nu mai prevăd calea de atac a recursului, iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013, "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă." (situație existentă în cauza de față).
În plus, aceeași Lege nr. 255/2013 prevede, la art. 24, că "Dispozițiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale Codului de procedură penală.", împrejurare ce impune o corelare, sub aspectul căii de atac, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale cu cele privind căile ordinare de atac din norma procesual penală care se aplică începând cu data de 01 februarie 2014.
În acest context, se reține, totodată, soluția dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006, în dispozitivul acestei decizii instanța supremă statuând că "(.) În aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, (...) Încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului. (...)", iar calificarea ca apel a căii de atac care poate fi exercitată împotriva încheierilor la care face referire art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale decurge, în afară de dispozițiile legale enunțate anterior, inclusiv din dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care, la alin. (1), prevede că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.", iar la alin. (2), prevede că "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."
În aceste condiții, în considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a apreciat că, în cauză, instanța de control judiciar a fost învestită cu soluționarea căii de atac a apelului împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din data de 07 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că apelul declarat de apelantul petent A. este nefondat.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Sub aceste aspecte, se constată că deși prezenta excepție, a fost invocată de către apelantul petent A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin raportare la o serie de texte constituționale, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.
Astfel, în privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că, urmărind un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, prin excepția de neconstituționalitate formulată, apelantul petent A. a susținut că dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt neconstituționale prin omisiunea de reglementare în sensul neprevederii alegerii judecătorilor prin vot direct sau indirect, similar reprezentanților puterii legislative și executorii.
În acest context, instanța de control judiciar reține că desfășurarea unui proces penal este guvernată de mai multe dispoziții legale, însă nu toate au o legătură directă cu soluția ce urmează a se da în cauză, în funcție de obiectul acesteia.
Prin urmare, sesizarea Curții Constituționale nu se impune decât în măsura în care decizia acesteia cu privire la constituționalitatea normei legale contestate va avea efecte asupra hotărârii pe care judecătorul o va pronunța la finalul judecății, în sensul că o eventuală neconstituționalitate constatată de instanța de contencios constituțional ar determina o soluționare diferită a cauzei.
În speță, dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu poate influența în nici un fel soluția ce ar putea fi dată pe fondul cauzei având ca obiect soluționarea plângerii formulate de petent în temeiul art. 340 C. proc. pen. împotriva soluției de clasare dată de procuror prin ordonanța emisă în Dosarul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, neexistând, prin urmare o legătură reală și efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional în sensul avut în vedere de petent și soluționarea cauzei.
Față de aceste considerente, Completul de 5 judecători constată că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din data de 07 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din data de 07 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2017.
Procesat de GGC - GV