Proces-verbal de contravenție. Interzicerea comercializării unor produse. Prelevare de probe în vederea expertizării calității. Invocarea excepției de nelegalitate a actului de control. Respingere. Incidența dispozițiilor O.G. nr. 2/2001.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata. Excepție de nelegalitate.
Index alfabetic : proces-verbal de constatare
-act administrativ
-contencios-administrativ
Legea nr. 244/2002, art. 39
O.G. nr. 2/2001, art. 16
Legea nr. 554/2004, art. 4
Procesul verbal prin care s-a luat măsura interzicerii de la comercializare a cantității de vin supusă controlului de calitate, pentru care s-au prelevat probe de laborator pentru expertiza de calitate a produsului, nu reprezintă un act administrativ cu caracter individual care naşte, modifică sau stinge raporturi juridice de natura celor care pot constitui obiectul unui control de legalitate în baza dispozițiilor Legii nr.554/2004, ci este un act administrativ de constatare emis de un organ administrativ în exercitarea atribuțiilor de verificare şi control în domeniul în care este abilitat a funcționa, încheiat în temeiul unei legi speciale, Legea nr. 244/2002, care supune actele emise în baza acesteia regimului juridic al constatării şi sancționării contravențiilor.
Cum în susținerea excepției de nelegalitate, reclamanta a invocat nerespectarea art. 39 lit. f) din Legea nr. 244/2002, precum și nerespectarea condițiilor de fond şi de formă reglementate de art. 16 din O.G. nr.2/2001 și cum procesul-verbal contestat este un act de control care instituie măsuri administrative în baza unei legi speciale, fiind supus controlului de legalitate în condițiile O.G. nr.2/2001 la care legea specială trimite, reiese că nelegalitatea acestuia nu poate fi cercetată de către instanța civilă de drept comun în procedura reglementată de dispozițiile art.4 din Legea nr. 554/2004. Aceasta, întrucât a accepta o verificare a legalităţii acestui act administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, ar însemna o eludare a termenelor şi a procedurii de contestare instituită prin norme speciale.
Secția I civilă, decizia nr. 2297 din 23 noiembrie 2016
Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) - Direcţia Pentru Agricultură Galaţi (DAJ – Galaţi) – Inspecţia de Stat pentru Control Tehnic Vitivinicol (ISCTV), B., C., D., E., F., G. solicitând obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 2.902.687,66 euro reprezentând prejudiciul material cauzat ca urmare a măsurilor luate în mod abuziv cu ocazia controalelor efectuate; obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 3.000.000 euro reprezentând daune morale ca urmare a atingerii aduse imaginii societăţii. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 257, art. 1349, art. 1357-1359, art. 1373 NCC, art. 107, art. 109, art. 194 NCPC, Legea nr. 244/2002 republicată, HG nr. 769/2010 de aplicare a Legii nr. 244/2002.
Prin sentinţa civilă nr.100 din 28.01.2015, au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi, ca neîntemeiate; a fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 154/A din 14.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins apelul reclamantei ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin administrator
judiciar, solicitând, în baza art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti spre o nouă rejudecare în fond.
În motivare a arătat că instanţa de apel s-a limitat la a susține teza potrivit căreia recurenta ar fi avut posibilitatea să conteste toate procesele verbale încheiate cu ocazia controalelor desfăşurate în intervalul 25.06.2013 - 14.10.2013, motivând succint pretinsa netemeinice a solicitării de acordare a daunelor morale.
I. Cu privire la necontestarea proceselor verbale de contravenţie arată următoarele:
1. Procesul verbal din 14.10.2013 a fost contestat în faţa Judecătoriei Lieşti care, în sentinţa civilă nr. 490 din 26.06.2014, pronunţată în dosarul nr. x/838/2013, a reţinut că rezultatele analizelor contestate de către petentă nu pot face obiectul plângerii contravenţionale, „petenta (în speţă A. SRL) având la dispoziţie alte căi legale pentru clarificarea situaţia de fapt".
Consideră greşit raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti potrivit căruia, formulând respectiva apreciere, Judecătoria Lieşti are în vedere că „(...) excede limitelor învestirii sale o analiză referitoare la rezultatele analizelor efectuate ulterior întocmirii procesului verbal contestat cu privire la probele prelevate la data de 14.10.2013", interpretarea reclamantei fiind aceea că respectiva instanţă a considerat că nu are prerogative, în procedura plângerii contravenţionale, să analizeze situaţia de fapt astfel cum a fost determinată de evenimentele ce au avut loc atât anterior, cât şi ulterior încheierii procesului verbal din 14.10.2013.
Mai mult, instanţa de apel se contrazice, când, pe de o parte, consideră că argumentele recurentei în sensul în care o cercetare a rezultatelor analizelor ulterioare datei de 14.10.2013, referitoare însă la vinurile din care s-au prelevat probe la respectiva dată, excede limitelor învestirii instanţei, iar pe de altă parte, consideră că recurenta nu a înțeles să învestească instanţa de judecată cu analiza temeiniciei actului juridic prin raportare la analizele ce urmau să fie obţinute în privinţa probelor prelevate chiar la data de 14.10.2013.
Celelalte motive referitoare la principiul disponibilităţii şi la pretinsa formulare inadecvată a plângerii contravenţionale sunt nerelevante, consideră recurenta, atât timp cât a arătat că a făcut referire la toate împrejurările, indiferent dacă acestea au precedat sau s-au petrecut ulterior încheierii procesului-verbal din 14.10.2013, întrucât ele trebuie analizate în contextul general tocmai pentru a sublinia modalitatea abuzivă în care au acţionat organele de control.
2. Cu privire la neatacarea celorlalte procese verbale, reţine că instanţa de apel a statuat, fără temei legal, că procesul verbal din 28.08.2013 şi procesul verbal din 19.12.2013, prin care au fost desigilate vinurile supuse controalelor anterioare şi a fost ridicată măsura interzicerii de la comercializare, ar fi trebuit atacate „în măsura în care partea consideră că însuși demersul controlului pe care îl constată fiecare dintre respectivele acte juridice reprezintă un element al unei succesiuni de acte abuzive (...)"
Recurenta arată că motivarea primordială pentru care nu a atacat procesele verbale constă în faptul că prin aceste acte administrative a fost ridicată o măsură abuzivă dispusă anterior de organele de control, împrejurare care a profitat societăţii. Nu ar fi avut interes să conteste aceste procese verbale or, în interpretarea art. 33 C.proc.civ., interesul presupune folosul practic material sau moral urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.
Apreciază că, şi în ipoteza contestării proceselor verbale din 28.08.2013 şi din 19.12.2013, ar fi trebuit să facă referire la controalele şi rezultatele anterioare, întrucât ele se interpretează coroborat, ceea ce Curtea de Apel Bucureşti sugerează ca ar fi fost inadmisibil.
3. Cu privire la procesul verbal din 25.06.2013, acesta nu a fost contestat, recurenta neavând reprezentarea amplitudinii controlului efectuat de M.A.D.R. şi D.A.J. împreună cu intimaţii din prezenta cauză. Arată că, în egală măsură, a considerat că dispoziţia din data de 25.06.2013 urma să fie una temporară, fiind ridicată imediat ce ar fi sosit analizele izotopice şi fizico-chimice ce atestau conformitatea vinurilor cu legislaţia în vigoare - Legea Viei şi Vinului nr.244/2002 şi H.G. nr.769/2010 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii Viei şi Vinului. Aşadar, nu a prevăzut măsurile pe care organele în cauză urmau să le dispună şi scopul acestor controale, în realitate unul subiectiv, ce urmăreau a scoate societatea de pe piaţa de profil. Acesta este motivul pentru care controalele s-au succedat, chiar dacă rezultatele, cel puţin la unele sortimente de vinuri, au arătat respectarea parametrilor impuşi de normele ce reglementează acest domeniu.
4. Cu privire la controlul efectuat în data de 02.08.2013 (care a blocat practic în integralitate activitatea societăţii) recurenta susţine că procesul verbal încheiat la acea dată este inform. Combate considerentul instanței de apel potrivit căruia faptul că printre agenţii constatatori se aflau şi reprezentanţi ai MADR şi DAJ Galaţi face ca procesul verbal din data de 02.08.2013 să aibă natura juridică a unui act administrativ. Învederează instanţei că, potrivit consemnărilor din partea introductivă a procesului verbal, prelevarea de probe s-a realizat în continuarea cercetărilor penale ce vizează dosarul nr. x/P/2013 de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. În acest context, specialiştii din cadrul M.A.D.R. şi D.A.J. au avut rolul de a asigura că probele sunt luate în mod corespunzător pentru ca ulterior să fie expertizate în laboratoarele specializate, procesul verbal fiind semnat atât de reprezentanţii M.A.D.R. şi D.AJ. cât şi de organele de politie ce făceau cercetări penale în dosarul aflat la acel moment la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Potrivit art. 214 din vechiul Cod de procedură penală mijloacele de probă nu pot fi contestate şi nici nu sunt apte a fi supuse controlului pe cale administrativă. O prevedere asemănătoare celei anterior citate, se regăseşte şi în cuprinsul art. 61 din actualul Cod de procedură penală care, în plus, prevede în mod expres în ultimul alineat că ..”procesul verbal (...) nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ."
Cum în cazul de faţă actul juridic ce atestă controlul din data de 02.08.2013 este unul inform, nu poate asigura petentului elementele clare pentru a putea fi catalogat ca un act administrativ, simpla semnare de către persoanele din cadrul instituţiilor specializate - M.A.D.R. şi D.A.J. neconstituind un argument suficient pentru ca acest proces verbal să fie considerat unul contravenţional supus O.G. nr.2/2001. Procesul verbal din data de 02.08.2013 prin care reprezentanţii M.A.D.R. şi D.AJ. Galaţi au sistat practic activitatea societăţii reprezintă un act procesual penal ce constituie un mijloc de probă care nu ar fi putut fi atacat în procedura penală şi nici pe cale administrativă pentru a expune instanţei de contencios nelegalitatea şi netemeinicia aspectelor consemnate în respectivul proces verbal.
În cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu c. României, Curtea Europeană a arătat că „Pentru ca dreptul de acces să fie efectiv, un individ trebuie să aibă o oportunitate practică clară de a contesta un act care constituie o ingerinţă în drepturile sale" în caz contrar, Curtea a apreciat că se încălcă art. 6 privind un proces echitabil reglementat de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Revine organelor ce transpun faptic autoritatea statală să întocmească actele în mod corespunzător pentru a putea permite petentului să identifice natura juridică a respectivului act şi pentru a-l supune controlului de legalitate şi temeinicie instanţelor judecătoreşti corespunzătoare (în măsura în care legea ar permite acest lucru).
Din această perspectivă, afirmaţia Curţii de Apel Bucureşti în sensul în care nu ar conta menţiunile pe care agentul constatator le face în cuprinsul actului de control apar a fi nefondate, pentru că în funcţie de acestea se poate încadra respectivul act juridic într-o categorie anume şi se poate exercita calea de atac corespunzătoare.
În consecinţă, procesul verbal din data de 02.08.2013 nu a putut fi supus controlului în procedura penală şi nici a instanţelor de contencios administrativ pentru a putea obţine, prin respectiva procedură, repararea prejudiciului, astfel cum sugerează intimaţii şi astfel cum a motivat Curtea de Apel Bucureşti.
5. Cu privire la procesul verbal din 04.09.2013, recurenta susţine că a fost întocmit la solicitarea sa, având în vedere că lucrătorii din cadrul A. SRL au sesizat alterarea vinului prin creşterea acidităţii volatile, ceea ce îl făcea impropriu consumului uman, aspect confirmat ulterior de către laboratoarele de specialitate, iar constatarea instanţei de apel confirmă aspectele
învederate.
6. Cu privire la lipsa de obiectivitate a controalelor efectuate în perioada 25.06.2013 - 14.10.2013, recurenta aduce următoarele argumente în combaterea considerentelor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti:
Este corectă aprecierea instanţei potrivit căreia controalele tematice efectuate de autorităţile publice au un rol preventiv, însă modalitatea în care aceste controale s-au desfăşurat în cazul recurentei arată un scop subiectiv, şi anume denigrarea societăţii şi eliminarea acesteia de pe piaţa de profil.
Instanţa de apel a arătat că efectuarea de acte de control a fost motivată prin faptul că „existau suspiciuni cu privire la calitatea sortimentelor de vin produse şi comercializate de această societate”, raportându-se la înscrisurile depuse de către intimaţi care ar arata că au fost depistate, în acţiunile de control anterioare desfăşurate pe o perioadă de timp îndelungată (cca. 3 ani), vinuri care nu ar fi fost conforme legislaţiei în vigoare. Chiar dacă legea nu instituie obligaţia organelor de control de a înfăţişa persoanei controlate dovezile care generează suspiciunile din prisma cărora efectuează controlul, în aplicarea art. 39 lit. k) din Legea nr. 244/2002 suspiciunea trebuie constatată printr-o modalitate legală, pentru a se dispune măsuri asupra produselor suspecte, iar aceasta nu se poate efectua decât printr-o examinare, preliminară fiind cea organoleptică. Mai mult, la controalele ce au urmat celui dintâi, existau dovezi clare care demonstrau conformitatea sortimentelor de vinuri comercializate cu legislaţia în vigoare şi cu toate acestea au fost luate ad-hoc măsurile de sigilare şi interzicere de la comercializare.
În egală măsură, raportându-se la istoricul firmei Curtea de Apel Bucureşti a considerat că a „existat o bază factuală solidă ce a generat suspiciuni rezonabile care au impus efectuarea controlului relativ la calitatea oricăruia dintre sortimentele de vin pe care societatea le producea". Din interpretarea dispozițiilor art. 39 lit. k) din Legea nr. 244/2002, rezultă că suspiciunea necorespunderii calitative care antrenează interzicerea de la comercializare a loturilor de vin până la clarificarea situaţiei trebuie să vizeze vinurile în cauză din care se prelevează probe, neavând nicio importantă istoricul societăţii la care se efectuează controlul.
Aşadar, instanţa de apel, la fel ca şi prima instanţă, a apreciat că activitatea anterioară a firmei în ansamblu ridică suspiciuni şi justifică controlul efectuat în perioada 25.06.2013 - 14.10.2013. În această situaţie, instanţele de fond ignoră jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat în sensul în care comportamentul anterior nu poate constitui un motiv de sancţionare (cauza Anghel c. României). În sens contrar, s-ar încălca prezumţia de nevinovăţie a petentului.
Din aceste acțiuni rezultă în mod clar scopul urmărit de intimaţi - acela de a defăima societatea, de a îi întrerupe activitatea şi de a îi aduce prejudicii care în final au culminat cu intrarea sa în insolvenţă.
Critică constatarea Curţii de Apel Bucureşti în sensul că măsurile luate prin procesele verbale ar fi putut fi contestate în procedura plângerii contravenţionale.
Din considerentele deciziei recurate rezultă că necontestarea proceselor verbale are ca şi consecinţă considerarea faptelor organelor de control ca fiind licite, astfel încât ar lipsi una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale sens în care nu se mai impune cercetarea vinovăţiei şi a prejudiciului. Concluzia Curţii de Apel Bucureşti este inexactă, întrucât aspectul necontestării trebuie analizat în raport cu posibilitatea concretă pe care ar fi avut-o, cu atitudinea organelor de control şi scopul urmărit.
Prin urmare, consideră că, şi în lipsa contestării proceselor verbale sau în lipsa imposibilităţii obiective de a le contesta, fapta ilicită a intimaţilor există, fiind săvârşită cu intenţie, raportul de cauzalitate este evident, iar prejudiciul este cel arătat în petitul cererii de chemare în judecată, nefiind însă niciodată supus unei expertize contabile, astfel cum a solicitat.
II. Cu privire la valoarea prejudiciului cauzat prin măsurile luate în mod abuziv cu ocazia controalelor efectuate în perioada 25.06.2013 - 14.10.2013, societatea a estimat prejudiciul patrimonial cauzat la suma de 2.902.687,66 RON.
Critică respingerea de către instanțele de fond, ca neutilă cauzei, a cererii sale privind efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru determinarea exactă a valorii prejudiciului. Susține că o astfel de abordare echivalează cu antepronunțarea, existând prefigurarea clară a hotărârii pe care instanţa urma să o dea asupra fondului, aceasta fiind nefavorabilă.
Neadministrarea în contradictoriu a tuturor probelor necesare dezlegării adevărului echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, iar faţă de dispozițiile procesuale civile aplicabile cauzei de faţă, se impune casarea hotărârii şi trimiterea acesteia instanţei de fond în vederea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate în vederea determinării cu exactitate a cuantumului prejudiciului suferit în urma controalelor efectuate de intimaţi.
III. Cu privire la îndeplinirea condiţiilor de atragere a răspunderii morale, învederează că Tribunalul Bucureşti a omis să analizeze capătul de cerere privind acordarea acestor daune. În mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti apreciază că prima instanţă, în analizarea solicitării de acordare a daunelor morale, a învederat lipsa caracterului ilicit al faptelor imputate pârâților.
În realitate, afirmaţia este una generală, Tribunalul Bucureşti omițând să facă o analiză a solicitării propriu-zise de acordare a daunelor morale prin raportare la probele şi susţinerile specifice formulate în cadrul cererii de chemare în judecată.
Prin raportare la susţinerile Curții de Apel Bucureşti, recurenta arată că, deşi la data controlului din 02.08.2013 a participat o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai M.AD.R. şi D.AJ. Galaţi precum şi organe de poliţie, există indicii temeinice care demonstrează că imaginile au fost publicate, în fapt, de către cei dintâi.
Astfel, procesul verbal din data de 02.08.2013 a fost întocmit în continuarea cercetărilor ce se efectuau în dosarul penal nr. x/P/2013. A treia filă din acest proces verbal conţine următoarea menţiune: „Au fost efectuate fotografii judiciare cu aparat foto digital marca X la lumina naturală şi artificială a lămpii blitz şi filmare video cu camera video marca Y." Nu sunt menţionate persoanele care au efectuat fotografiile şi filmări.
Cum din întreaga reglementare a urmăririi penale rezultă caracterul confidenţial al acestei faze procesuale, pentru a asigura prezumţia de nevinovăţie a persoanei cercetate şi posibilitatea obiectivă de a strânge toate probele atât împotriva cât şi în favoarea persoanei cercetate, organele de politie nu aveau posibilitatea de a divulga fotografii şi materiale video în presă, fiind ținute de obligaţia păstrării confidenţialităţii. Astfel, în opinia recurentei, singurii care au avut posibilitatea să dea publicităţii pozele şi filmările existente la dosarul cauzei sunt reprezentanţii M.A.D.R. şi D.A.J. Galaţi, care sunt ţinuţi să răspundă pentru prejudiciul moral cauzat societăţii, suportând cuantumul daunelor morale ca urmare a denigrării A. SRL prin materialele publicate în presă, prejudiciu pe care îl estimează la valoarea de 3.000.000 euro.
Intimaţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, B., C., D., G., E., F. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, în principal, ca lovit de nulitate, în subsidiar, ca nefondat iar recurenta a depus răspuns la întâmpinare.
S-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, completul urmând a se pronunţa asupra recursului.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C.proc.civ., a dispus, prin rezoluţie, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C.proc.civ.
În cauză s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a considerat că recurenta nu a adus dovezi cu privire la nelegalitatea deciziei, precum şi de către intimaţii B., C., D., G., E., care au susţinut că în raport nu a fost analizată excepţia nulităţii pe care au invocat-o, ci doar excepţia nulităţii invocată de M.A.D.R.
Prin încheierea din data de 21.09.2016 a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen de judecată în şedinţă publică la data de 19.10.2016.
La acest termen, recurenta a invocat excepţia de nelegalitate a procesului verbal încheiat la data de 2.08.2015 în baza art.4 din Legea nr.554/2004, arătând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea excepţiei, fiind vorba de un act administrativ de care depinde soluţionarea cauzei, motivul de nelegalitate care afectează actul fiind lipsa menţiunilor obligatorii cu privire la posibilitatea atacării lui conform art.16 din OUG nr.2/2001 şi faptul că nu a fost întocmit în cadrul unei acţiuni tipice desfăşurată în temeiul art.39 din Legea nr.244/2002.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat, prin întâmpinare, respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, în principal şi ca neîntemeiată, în subsidiar.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine
următoarele:
Cu titlu prealabil, va fi analizata excepția de nelegalitate invocată în recurs.
La momentul dezbaterilor asupra acestei excepții, intimatul C. a solicitat să se constate inadmisibilitatea invocării excepţiei, neexistând la dosar dovada însuşirii acesteia de către administratorul judiciar al recurentei, având în vedere că sesizarea este semnată de administratorul special care, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nu are o astfel de atribuție.
Această susţinere nu poate constitui un argument pentru un fine de neprimire relativ la excepţia invocată, câtă vreme excepţia este un mijloc procesual de apărare în prezenta cauză şi nu un act de dispoziţie referitor la patrimoniul juridic al persoanei aflate în insolvenţă pentru a necesita o confirmare a acestuia de către administratorul judiciar, fiind invocată de reprezentantul legal al societăţii şi susţinută de apărătorul ales al părţii, cu mandat de reprezentare convenţională în proces.
S-a mai invocat, de către aceeași parte, inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a procesului verbal din 2.08.2013 şi din perspectiva faptului că aceasta ar reprezenta o completare a motivelor de recurs, formulată cu depăşirea termenului legal.
Nu poate fi reţinută inadmisibilitatea sesizării nici din acest punct de vedere în condiţiile în care, potrivit deciziei nr.36 din 7.11.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, permit invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.
Prin urmare, în principiu, excepţia de nelegalitate invocată este compatibilă cu regimul juridic al prezentei faze procesuale, neputând fi considerată un motiv de recurs suplimentar, formulat peste termenul prevăzut de lege pentru declararea şi motivarea acestuia.
Este adevărat că, în particular, în prezenta cauză, problema valabilității înscrisului din data de 2.08.2013, a cărui nelegalitate este invocată de către recurentă, reprezintă şi un motiv de recurs, formulat însă dintr-o perspectivă opusă celei susținute în motivarea excepției, întrucât recurenta a contestat calificarea dată actului de către instanța de apel, acela de act administrativ, susținând că acesta este un mijloc de probă constituit şi valorificat într-un dosar de urmărire penală, ce nu putea fi atacat în faţa unei instanţe civile.
În legătură cu acest aspect, în dezbaterile din faţa instanței, recurenta apreciază că invocarea excepției nu este incompatibila cu motivul de recurs întrucât, în măsura în care se reţine a fi act administrativ, critica din recurs rămâne fără obiect.
Verificând îndeplinirea condiţiilor art.4 din Legea nr.554/2004 care permit instanţei civile de drept comun efectuarea unui control de legalitate al actului administrativ, Înalta Curte reţine, din conţinutul acestui text de lege, că acesta poartă asupra unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii (pe care partea interesată încearcă a-l înlătura, lipsindu-l de efectele juridice valorificabile în defavoarea sa în procesul jurisdicțional pendinte), dacă este emis cu încălcarea dispoziţiilor legale şi dacă, de soluţionarea acestuia, depinde rezolvarea litigiului pe fond. În cazul admiterii excepţiei, instanţa urmează a soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
Legea contenciosului administrativ reprezintă dreptul comun în materie şi se aplică tuturor actelor cu caracter administrativ, cu excepţia celor al căror regim juridic este reglementat în legi speciale, aplicabile cu prioritate şi care prevăd condiţii de formă şi de fond şi proceduri distincte de contestare a legalităţii şi temeiniciei lor.
În speţa dedusă judecăţii se invocă nelegalitatea unui proces verbal prin care s-a luat măsura interzicerii de la comercializare a cantității de vin supusă controlului de calitate, pentru care s-au prelevat probe de laborator, act calificat de parte, cu ocazia invocării excepției, ca fiind act administrativ. Deși norma legală prin raportare la care se solicită a se verifica actul administrativ nu a fost menționata explicit, rezultă din prezentarea condițiilor de admisibilitate, că partea pretinde încălcarea a două categorii de norme: cele care reglementează condițiile în care poate fi dispusă o astfel de măsură, respectiv art.39 din Legea nr.244/2002, precum şi cele de formă ale actului, reglementate de art.16 din O.G. nr.2/2001.
Având în vedere faptul că, anterior, în motivele de recurs, reclamanta susținuse o teză contrară, aceea că actul a fost întocmit de către organele de poliţie care continuau cercetările într-un dosar penal, neputând fi contestat în procedura urmăririi penale întrucât nu a fost efectuat de procuror sau în baza dispoziţiilor acestuia, Înalta Curte urmează a verifica natura juridică a actului în funcţie de care urmează a aprecia regimul juridic aplicabil şi incidenţa dispoziţiilor Legii nr.554/2004, invocată în cauză.
Chiar dacă actul respectiv conține mențiuni referitoare la existenta unui dosar penal în care se făceau cercetări în legătura cu societatea reclamantă iar echipa de control cuprindea atât ofițeri de politie cât şi agenți constatatori, inspectori ai MADR, din conținutul înscrisului rezultă că acesta a fost întocmit pentru a atesta, pe de o parte, prelevarea de probe pentru expertiza de calitate a produsului şi, pe de altă parte, măsura dispusă de agenții de control de specialitate de interzicere de la comercializare a cantității expertizate.
Reclamanta nu a formulat obiecțiuni la acel moment, cu privire la procedură şi măsurile dispuse şi nici nu a atacat actul respectiv, susținând în prezentul litigiu că este inform şi nu a știut cărei autorități să se adreseze, procurorului sub îndrumarea căruia se efectuau cercetările penale, deși actele din faza urmăririi penale nu puteau fi contestate separat sau unei instanțe civile.
Este real faptul că procesul verbal respectiv atestă efectuarea unor verificări cu privire la calitatea produselor comercializate de reclamantă, a căror eventuală concluzie nefavorabilă, în cazul identificării unei băuturi falsificate, ar fi putut constitui un aspect pasibil a fi valorificat şi într-un proces penal. Însă procedura propriu-zisă de prelevare a probelor şi măsura preventivă a opririi de la comercializare a unui produs, asupra căruia existau suspiciuni că nu ar fi corespunzător consumului, sunt acţiuni de natură administrativă exercitate de organele de control specializate în domeniul de activitate al reclamantei şi abilitate de lege în acest scop.
În acest sens, potrivit art. 39 din Legea nr.244/2002, în vigoare la data săvârșirii faptelor imputate, I.S.C.T.V. (Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol) este organismul guvernamental abilitat în executarea controalelor oficiale pentru asigurarea calităţii şi conformităţii produselor vinicole destinate consumului uman, având ca atribuții, între altele, de a constata vinurile şi alte produse vitivinicole improprii consumului ori necorespunzătoare calitativ (lit.h); de a interzice comercializarea loturilor de vin şi a altor produse vitivinicole la care există suspiciunea ca fiind necorespunzătoare sub aspect calitativ, până la clarificarea situaţiei (lit.k), de a preleva probele din produsele controlate şi din alte materiale auxiliare necesare procesului de producţie, pentru analizele efectuate în laboratoarele autorizate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (lit.l).
Prin urmare, este neechivoc caracterul administrativ al actului respectiv emis de un organ administrativ în exercitarea atribuțiilor de verificare şi control în domeniul unde este abilitat a funcționa, întrucât nu conţine o simplă descriere a unei situaţii de fapt, ci constată nereguli şi propune sancţiuni.
Cu toate acestea, el nu reprezintă un act administrativ cu caracter individual care naşte, modifică sau stinge raporturi juridice de natura celor care pot constitui obiectul unui control de legalitate în baza dispozițiilor Legii nr.554/2004, ci este un act administrativ de constatare, emis în baza unei legi speciale, Legea nr.244/2002, care supune actele emise în baza acesteia regimului juridic al constatării şi sancționării contravențiilor.
În acest sens, art. 48 din lege arată că încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Constituie infracţiune, potrivit art. 49 lit. a) din lege, falsificarea sau substituirea vinurilor ori a băuturilor pe bază de must şi/sau vin conform art. 17 şi art. 22 alin. (2), (3) şi constituie contravenție, potrivit art. 51 lit. f), punerea în consum şi comercializarea unor vinuri şi a altor produse obținute din must şi/sau vin, care nu corespund caracteristicilor calitative şi de compoziție, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Conform art. 53, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta lege se fac prin proces-verbal încheiat de persoane special împuternicite de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Sănătăţii Publice şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, fiecare în raport cu atribuţiile ce le revin prin actul propriu de organizare şi funcţionare iar potrivit art. 54, contravenţiilor prevăzute la art. 51 şi sancţiunilor prevăzute la art. 52 le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, în cauză, controlul urmărea a verifica dacă vinul comercializat corespunde
caracteristicilor calitative şi de compoziţie, iar în caz contrar, în funcție de situația rezultată, urma a se stabili dacă fapta întrunea şi elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Invocând excepția de nelegalitate a actului administrativ şi prevalându-se, în sesizarea scrisă, de nerespectarea dispozițiilor art. 39 lit. f) şi a condițiilor de fond şi de formă reglementate de art. 16 din OG nr. 2/2001, este evident că reclamanta a avut în vedere un act suspus cenzurii de nelegalitate în condițiile OG nr.2/2001. Cum această lege prevede proceduri speciale de contestare a actului administrativ constatator, ele sunt aplicabile în baza principiului specialia generalibus derogant şi înlătură incidenţa normelor de drept comun ale contenciosului administrativ, instituite de Legea nr.554/2004.
Deși instanța de recurs i-a pus în vedere recurentei reclamante să indice care este textul de lege încălcat la emiterea înscrisului, care ar putea atrage competenţa instanței civile de a verifica legalitatea actului, într-un litigiu de drept comun, aceasta a arătat că interdicția de comercializare impusă prin respectivul act este cea care a determinat producerea prejudiciului, fără a menționa o altă normă juridică a cărei nerespectare ar fi determinat nelegalitatea actului.
Raportat la dispozițiile de care recurenta s-a prevalat în invocarea excepției de nelegalitate, concluzia instanței de recurs este că nelegalitatea actului nu poate fi cercetată în procedura reglementată de art.4 din Legea nr.554/2004, ci acesta era susceptibil de cenzura jurisdicțională în procedura specială prevăzută de O.G. nr.2/2001. A accepta o verificare a legalităţii acestui act administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate ar eluda termenele şi procedura contestării acestuia instituită prin norme speciale.
Trecând la analiza recursului declarat, Înalta Curte reţine ca pârâții au invocat, prin întâmpinările formulate, excepția de nulitate a recursului. În plus, pârâtul C. a susținut, în punctul de vedere la raportul de admisibilitate, că raportorul nu s-ar fi referit la excepția invocată de el, ci a analizat excepția celorlalte părţi.
Contrar acestei afirmații, se constată că nulitatea a fost analizată în raportul de admisibilitate, apreciindu-se că recursul va fi supus cenzurii de legalitate sub aspectul modului în care instanțele de fond au interpretat şi aplicat în cauza particulară dedusă judecații dispozițiile legale relevante în această materie.
Raportul nu a respins de o manieră explicită excepția nulității, întrucât reprezintă un punct de vedere asupra admisibilității căii de atac, astfel încât, statuând că recursul poate fi cenzurat din punctul de vedere al dreptului material aplicabil, este evident că recursul a fost considerat admisibil sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă.
Verificând încadrarea criticilor formulate în motivele de recurs, Înalta Curte reţine că analiza de legalitate a deciziei recurate poate fi efectuată prin prisma dispozițiilor art.488 pct.8 C.proc.civ. numai în privința aspectelor referitoare la calificarea corectă sau nu a actelor juridice emise de pârâți, pe care reclamanta le consideră acte ilicite ce au determinat producerea prejudiciului patrimonial pretins.
Celelalte aspecte referitoare la constatările ce decurg din analiza situației de fapt nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, fiind incompatibile cu această fază procesuală.
În esență, reclamanta a promovat o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva pârâților, instituții ale statului care reglementează şi controlează activitatea de producere şi comercializare a vinului, şi a angajaților acestora, susținând că au emis acte nelegale, pe baza unor suspiciuni nejustificate referitoare la calitatea necorespunzătoare a produselor pe care le comercializează, ce au avut drept consecință blocarea activității comerciale, deteriorarea produselor şi afectarea imaginii publice, în condițiile în care investigațiile trebuiau să fie confidențiale, împrejurări ce au determinat pierderea clientelei şi intrarea în insolvenţă a societăţii.
Instanța de fond a considerat că actele respective (identificate cu nr. x din 25.06.2013; nr. x din 28.08.2013, întocmit după analizarea probelor prelevate la 2.08.2013; nr. x din 04.09.2013; nr. x din 14.10.2013 şi nr. x din 19.12.2013) reprezintă procese verbale de constatare a contravențiilor ce nu au fost contestate în instanță prin formularea unor plângeri contravenționale, acestea, cu tot ceea ce conțin ele, inclusiv măsurile dispuse în baza lor, bucurându-se de prezumția simplă de legalitate care putea fi răsturnată numai pe calea contestaţiei. S-a considerat că, nefiind indicate alte dispoziții legale nesocotite de pârâți la efectuarea controalelor, reclamanta este decăzută din dreptul de a mai invoca apărările de care se putea prevala numai în cadrul contestaţiilor, astfel că nu mai pot fi analizate ca reprezentând consecința exercitării cu rea credință a atribuțiilor pârâților. S-a mai reţinut că activitatea de control a fost efectuată de către pârâţii persoane fizice potrivit fişei postului şi legii, aceste aspecte nefiind aflate în dispută. Prin urmare, eventualele pierderi nu sunt consecința faptelor pârâţilor, care nu au întrunit condiţia de a fi ilicite, aşadar prejudiciabile pentru reclamantă.
La rândul său, instanță de apel a reținut că singurul proces verbal contestat este cel din
14.10.2013 însă plângerea a fost respinsă de Judecătoria Liești care a apreciat că nu poate extinde analiza situației de fapt la aspecte survenite ulterior încheierii procesului verbal de contravenție, nefiind învestită în acest sens.
1. Prima critica formulată susține că instanţa de apel ar fi interpretat greşit concluziile sentinţei civile nr. 490/2014 pronunțate de Judecătoria Lieşti.
Hotărârea menționată a respins plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal din 14.10.2013, cu motivarea că rezultatele analizelor contestate de către petentă nu pot face obiectul plângerii contravenţionale, „petenta (în speţa A. S.R.L.) având la dispoziţie alte căi legale pentru clarificarea situaţiei de fapt". Potrivit reclamantei, afirmaţia Judecătoriei Lieşti înseamnă că această instanţă a considerat că nu are prerogative, în procedura plângerii contravenţionale, să analizele situaţia de fapt astfel cum a fost determinată de ansamblul evenimentelor ce au avut loc anterior încheierii procesului verbal din 14.10.2013, cât şi ulterior acestuia.
Susține că a arătat în plângere contextul în care a fost efectuat controlul din 14.10.2013, probele neputând fi analizate în mod individual ci ținând cont de controalele ce preced celui în cauză, precum şi analizele efectuate ulterior, care au demonstrat că vinurile care au fost sigilate şi interzise la comercializare odată cu încheierea procesului verbal din 14.10.2013, se încadrau din punct de vedere fizico-chimic în limitele legale.
Se arată că, pe de o parte, Curtea de Apel reţine că, analizând acest considerent, Judecătoria Liești a apreciat că nu poate extinde analiza situației de fapt la aspecte survenite ulterior încheierii procesului verbal de contravenție, nefiind învestită în acest sens însă, pe de altă parte, consideră că reclamanta nu a înțeles să învestească instanţa de judecată cu analiza temeiniciei actului juridic prin raportare la rezultatul analizelor ce urmau să fie obţinute în privinţa probelor prelevate la data de 14.10.2013
Critica astfel formulată tinde la a arăta că instanța de contencios contravențional este cea care i-a indicat reclamantei să urmeze o altă cale jurisdicțională întrucât ar fi apreciat că nu are prerogative, în procedura plângerii contravenţionale, să analizeze ansamblul evenimentelor derulate anterior şi ulterior momentului consemnat în procesul verbal contestat.
Este eronată o astfel de interpretare, Curtea de apel apreciind corect că instanța care a respins plângerea contravențională s-a limitat la a analiza strict situația reținută în procesul verbal atacat, fără a putea extinde obiectul cercetării judecătorești la alte fapte şi împrejurări ce au făcut obiectul unor acte de control distincte. Reclamanta nu a contestat soluţia prin exercitarea căii de atac a recursului împotriva acelei hotărâri.
Nu poate fi reținută nici critica, ce ar fi putut fi încadrată în dispoziţiile art.488 pct.6 C.proc.civ., referitoare la o posibilă motivare contradictorie, fiind nerelevantă din perspectiva care interesează controlul de legalitate în cauza pendinte, aceea dacă în prezentul litigiu mai pot fi analizate faptele şi actele care puteau constitui obiectul controlului de legalitate şi temeinicie în procedura plângerii contravenționale. Din acest punct de vedere, în mod neechivoc instanța de apel a apreciat că acel litigiu a fost soluționat în limitele motivelor invocate în plângere, iar eventualele aspecte omise a fi deduse judecății în acea cauză sau chiar neanalizate, nu dau reclamantei dreptul la inițierea unui nou litigiu în care să se analizeze, din nou, aceeași chestiune litigioasă, pentru garantarea unui drept de acces la instanța, pretins de partea care nu l-a exercitat.
2. O altă critică formulată în recurs este aceea cu privire la neatacarea celorlalte procese verbale.
Recurenta arată că nu ar fi avut interes să conteste procesele verbale din 28.08.2013 şi din 19.12.2013 pentru că aceste procese verbale i-au profitat, având în vedere că atestă desigilarea şi ridicarea măsurii de interdicție de la comercializare, măsuri dispuse anterior, în mod abuziv. Susține că procesele verbale trebuie analizate în mod coroborat şi nu individual, așa că, şi în ipoteza contestării procesele verbale din 28.08.2013 şi din 19.12.2013, ar fi trebuit să facă referire
la controalele şi rezultatele anterioare.
Această susţinere nu poate fi încadrată într-un motiv de recurs întrucât nu reprezintă o critică de nelegalitate întemeiată pe nerespectarea unei norme de drept material.
Instanța de apel a constatat că reclamanta avea deschisă calea plângerii contravenționale de care nu a uzat, astfel că faptele pârâților sunt prezumate a avea un caracter licit. Instanța de apel nu a reținut neatacarea acestor procese verbale decât în contextul în care a precizat că măsurile dispuse, fără a face distincție dacă erau în favoarea sau în defavoarea reclamantei, se bucură de prezumția de legalitate, cu atât mai mult cu cât nici reclamanta nu a făcut o distincție, atunci când a indicat succesiunea operațiunilor de control şi a măsurilor şi sancțiunilor succesive, calificate drept abuzive şi, deci, ilicite.
3. Cu privire la procesul verbal din 25.06.2013, recurenta susține că nu l-a contestat întrucât nu avea reprezentarea amplitudinii controlului, considerând că măsura dispusă la data de 25.06.2013 urma să fie una temporară, fiind ridicată imediat ce ar fi sosit analizele izotopice şi fizico-chimice.
Nici această critică nu reprezintă un aspect de nelegalitate al deciziei recurate, ci o justificare subiectivă a pasivităţii recurentei, cu relevanţă exclusiv în stabilirea situației de fapt.
4. O altă critică se referă la controlul efectuat în data de 02.08.2013 şi la procesul verbal încheiat la această dată (despre care recurenta arată că a blocat în integralitate activitatea societăţii) aceasta susţinând că procesul verbal încheiat la data de 02.08.2013 este inform, având o natură juridică incertă dat fiind că, pe de o parte, instanţa de apel consideră că este act administrativ, printre agenţii constatatori aflându-se şi reprezentanţi ai MADR şi DAJ Galaţi, iar pe de altă parte, faţă de mențiunea introductivă a înscrisului în care precizează că este întocmit.... în continuarea cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal nr. x/P/2013 aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, instanța de fond a apreciat că prelevarea de probe s-a realizat în continuarea cercetărilor penale iar reprezentanții B. şi G. din cadrul M.A.D.R. au participat în calitate de specialişti.
Arată că măsura interzicerii a fost luată de către G. din cadrul M.A.D.R., D. şi F. din cadrul D.A.J. Galaţi în cadrul unui act procesual penal care nu ar fi putut fi atacat potrivit art. 214 din vechiul Cod de procedură penală, constituind un mijloc de probă, ce nu poate fi contestat şi nici supus controlului pe cale administrativă, chiar dacă a fost semnat, alături de organele de poliţie, şi de reprezentanţii M.A.D.R. şi D.A.J.
O astfel de apărare, formulată în justificarea pasivității reclamantei, nu poate fi reținută ca argument în prezenta cauza în care aceasta, abandonând motivul de recurs în care susține că înscrisul este un mijloc de probă în dosarul penal, pretinde că măsura administrativă a opririi de la comercializare a produsului, care a determinat în principal producerea prejudiciului, este nelegală, ca şi procesul verbal care o instituie şi că o eventuală anulare a acestuia ar conduce la constatarea existenţei faptei ilicite culpabile a pârâţilor.
Această critică a fost rezolvată prin considerentele cu care instanța de recurs a respins invocarea respectivei excepții, constatând că este un act de control care instituie măsuri administrative în baza unei legi speciale, Legea nr.244/2002, şi care este supus controlului de legalitate în condițiile OG nr.2/2001 la care legea specială trimite.
Prin urmare, urmează a fi înlăturate argumentele referitoare la caracterul de probă, obținută în procedura penală a înscrisului.
5. Cu privire la procesul verbal din 04.09.2013, recurenta susţine că a fost întocmit la solicitarea sa şi menționează aprecierea instanței de apel referitoare la împrejurarea că nu se poate reţine că acesta este de natură a dovedi efectuarea în mod abuziv a unui demers de control.
Sub acest aspect, nefiind formulată vreo critică de nelegalitate, afirmaţia nu poate fi încadrată şi analizată din perspectiva art.488 C.proc.civ.
6. O altă critică se referă la lipsa de obiectivitate a controalelor efectuate, în perioada 25.06.2013 - 14.10.2013, în scopul denigrării societăţii şi eliminării acesteia de pe piaţa de profil. Recurenta critică referirea instanței de apel la acţiunile de control anterioare desfăşurate pe o perioadă de timp îndelungată (cca. 3 ani), în care s-a stabilit că ar fi desfăşurat o activitate defectuoasă, neconformă cu legea, respectiv că ar fi comercializat vinuri neconforme legislaţiei în vigoare, susţinând că suspiciunile ce ar fi permis interzicerea comercializării loturilor de vin şi a altor produse vitivinicole, trebuie să se bazeze pe o examinare preliminară organoleptică şi să vizeze exclusiv vinurile în cauză din care se prelevează probe, neavând nicio importantă istoricul societăţii la care se efectuează controlul, cu atât mai mult cu cat intimații nu au demonstrat că vinurile asupra cărora s-au efectuat controale sunt aceleași cu cele expertizate în anii anteriori. Susține ca instanțele de fond care s-au referit la activitatea anterioară a firmei ignoră jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat în sensul în care comportamentul anterior nu poate constitui un motiv de sancţionare (cauza Anghel c. României). În sens contrar, s-ar încălca prezumţia de nevinovăţie a petentului.
Consideră că în lipsa posibilităţii obiective de a contesta procesele verbale, fapta ilicită a intimaţilor există, fiind săvârşită cu intenţie, raportul de cauzalitate este evident, iar prejudiciul este cel arătat în petitul cererii de chemare în judecată, nefiind însă niciodată supus unei expertize contabile, astfel cum a solicitat. Apreciază că, greşit nu a fost considerată, de către instanța de apel, ca având natură ilicită, inexistenta unui scop al operațiunii de control, aceasta apreciind, eronat, că bilanțul controalelor anterioare alcătuiau un cadru factual obiectiv care a fundamentat suspiciunile ce au dus la efectuarea controalelor.
Practic, prin această critică, reclamanta contestă considerentele instanței de apel care a apreciat că actele atacate se bucură de prezumția de legalitate, susținând că nu a avut posibilitatea de a le ataca şi contesta distinct. De asemenea, consideră a fi contrară legii şi jurisprudenței CEDO justificarea, de către instanța de apel, a măsurii interdicției de comercializare a produsului prin existenta unor suspiciuni decurgând din activitatea anterioară.
Deși pare a se referi la o greșită aplicare a legii, recurenta nu a indicat care este norma juridică de drept material încălcată de instanța de apel, care a utilizat ca mijloc de probă o prezumție judiciară, recurenta invocându-şi de fapt propria culpă cu privire la starea de pasivitate în care s-a aflat.
În ceea ce privește analiza conduitei anterioare, aceasta nu a fost utilizată pentru a stabili un verdict de vinovăție în legătura cu faptele prezente ce au făcut obiectul controalelor, ci pentru a verifica aplicarea prevederii din textul legal referitoare la existenţa unor suspiciuni ale organelor de control, a căror origine şi temeinicie reprezintă o critică asupra unei situații de fapt reținute, şi nu o critică de nelegalitate.
II. Recurenta a criticat şi faptul că instanțele nu au încuviințat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru determinarea exactă a valorii prejudiciului pe motiv că nu este utilă, ceea ce echivalează cu antepronunțarea, şi cu o necercetare a fondului cauzei.
Critica poate fi încadrata în motivul de recurs prevăzut de 488 pct.8 C.proc.civ., în măsura în care se poate reţine, din modul în care a fost formulată, că se susţine necercetarea uneia dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv aceea a existenţei prejudiciului. Din acest punct de vedere, instanța de apel a considerat, întemeiat, că pentru declanșarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege. Or, faţă de împrejurarea că, tocmai cercetând cauza pe fond, instanțele au apreciat că nu a fost dovedită existenţa unei fapte ilicite, cuantificarea prejudiciului pretins a devenit nerelevantă pentru o eventuală admitere a acţiunii.
III. Recurenta critică respingerea capătului de cerere referitor la plata daunelor morale în valoare de 3.000.000 euro pentru prejudiciul de imagine suferit prin materialele publicate în presă despre control şi rezultatele acestuia, susținând că Tribunalul Bucureşti a omis să facă o analiză a solicitării propriu-zise de acordare a daunelor morale prin raportare la probele şi susţinerile specifice formulate în cadrul cererii de chemare în judecată. Cu privire la reţinerile instanței de apel, arată că, deşi la data controlului din 02.08.2013 a participat o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai M.AD.R. şi D.AJ. Galaţi precum şi organe de poliţie, există indicii temeinice care demonstrează că imaginile au fost publicate în fapt de către cei dintâi, întrucât organele de poliţie nu aveau posibilitatea de a divulga fotografii şi materiale video în presă, fiind ținute de obligaţia păstrării confidenţialităţii.
Prin critica formulată, recurenta tinde a combate statuările instanței de apel care a considerat că nu au fost administrate probe din care să rezulte că pârâții ar fi fost cei care au furnizat respectivele informații.
Or, o astfel de critică vizează de fapt regimul probator al acestui capăt de cerere şi reprezintă un aspect de temeinicie ce nu poate fi cenzurat în recurs.
Fata de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate identificate a
fi deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art.488 C.proc.civ. pentru casarea deciziei, motiv pentru care, în baza art. 496 alin.(1) C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.