Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 din vechiul Cod de procedură civilă. Condiții de admisibilitate.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea
Index alfabetic : excepție de neconstituționalitate
- inadmisibilitate
C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 10
Pentru a fi incident motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, este necesar ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost admisă în cauza în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească supusă revizuirii.
Astfel, respingând cererea ca inadmisibilă, instanţa de revizuire a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sus menționate, în sensul că decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituționalitate a art. 9 alin. (3) Legea nr. 198/2004, nu poate constitui motiv de revizuire în baza textului indicat, întrucât respectiva excepţie nu a fost invocată de partea revizuentă, ci de alte părţi, într-o altă cauză, iar excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text de lege, invocată de revizuentă în cauza în care a formulat cererea de revizuire, fusese, anterior, respinsă de Curtea Constituţională.
Secția I civilă, decizia nr. 160 din 26 ianuarie 2017
Prin decizia civilă nr. 217 din 24.05.2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a admis în parte acţiunea, a modificat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 20.02.2009 emisă de pârâtă, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 2.505 m.p., situat în comuna Moara Vlăsiei, la suma de 173.269,30 lei (39.800 euro).
A obligat intimata la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare, curtea a reţinut că s-a impus efectuarea unei noi expertize de evaluare, având ca obiectiv calcularea despăgubirilor ce se cuvin expropriatului, compuse din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, la calcularea cărora se va ține seama de preţul cu care se vând în mod obișnuit imobile de acelaşi fel, la data efectuării raportului de expertiză.
Curtea a arătat că raportul de expertiză întocmit a stabilit o valoare a terenului expropriat, în suprafaţă de 2.505 m.p. la data efectuării raportului de expertiză, în sumă de 39.800 euro (173.269,30 lei), respectiv 15,88 euro/m.p.
Curtea a reţinut şi ca adevărată susţinerea apelantei reclamante, în sensul că Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local reglementează proceduri diferite de expropriere, dar a arătat că sunt diferite consecințele acestor proceduri, din perspectiva momentului la care se realizează transferul proprietăţii şi nu pot justifica o altă interpretare a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în privinţa datei în raport cu care se calculează despăgubirile.
Din această perspectivă, Curtea a arătat şi că textele legale menţionate mai sus (art. 26 alin. 2 teza a doua din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004) au făcut obiectul controlului de constituționalitate într-o cauză similară, autorul excepţiei susţinând faptul că o dreaptă despăgubire este cea acordată în raport cu valoarea terenului la momentul exproprierii, şi nu la momentul întocmirii raportului de expertiză, în cursul procesului de judecată.
Astfel, prin decizia nr. 996 din 08.06.2010, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de S.C. B. S.R.L., reţinând că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituția României.
Apelanta reclamantă a susţinut că suprafaţa zonei de protecţie nu poate fi utilizată în scopul urmărit la achiziționarea terenului, respectiv acela de construire a unui proiect imobiliar şi că prejudiciul trebuie apreciat în funcţie de preţul intravilan, obiectul proiectului fiind implicit trecerea terenului în intravilan.
Din această perspectivă, curtea a constatat că prejudiciul invocat de apelanta reclamantă nu este unul cert, ci unul eventual, în condiţiile în terenul în discuţie nu a fost trecut în intravilan, iar proiectul imobiliar nu a fost realizat.
Este adevărat că apelanta reclamantă a cumpărat mai multe suprafețe de teren şi că a intenționat să construiască un ansamblu de locuințe, încheind contractul de asistență financiară pentru asigurarea finanțării necesare nr. x din 11.07.2007 şi antecontractul de antrepriză de lucrări nr. x din 17.07.2007, dar curtea a constatat că declanșarea procedurilor de expropriere fusese decisă anterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 1546/2006, iar aceasta a dobândit ulterior dreptul de proprietate asupra terenului în cauză prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din
25.07.2008.
La data de 18.03.2015, împotriva acestei decizii s-a formulat cerere de revizuire de către S.C. A. S.R.L. întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 10 C.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de revizuire s-a arătat că premisa reglementată de art. 322 teza I C.pr.civ. este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât decizia civilă nr. 217/A din 24.05.2012 este o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel, iar motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C.pr.civ. vizează soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauza respectivă, având ca obiect o dispoziție dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepţii.
În această cauză, revizuenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, arătând că stabilirea despăgubirilor prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză contravine art. 44 alin. (3) din Constituție.
Deşi prin Decizia nr. 984 din 22.11.2012 Curtea Constituţională a respins excepţia invocată în această cauză, ulterior, prin Decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituţională a admis aceeaşi excepție, invocată în altă cauză, reţinând în motivare argumente similare celor invocate de revizuentă.
Aşadar, prin decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, reţinând că textul contravine art. 44 alin. (3) din Constituție.
În aceste condiții, revizuenta a apreciat că este îndeplinită prima condiţie statuată de art. 322 pct. 10 C.pr.civ., fiind vorba despre soluţionarea unei excepţii invocate în „acea cauză”.
Prevederile art. 322 pct. 10 C.pr.civ. nu prevăd condiţia admiterii excepţiei invocate în cauza respectivă, ci condiţia ca instanţa de control constituțional să se fi pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză şi să fi declarat neconstituțională dispoziţia legală ce a făcut obiectul acelei excepţii.
Prin decizia nr. 232/A din 28.04.2015 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
În motivare, curtea a arătat în esenţă că, pentru a se reţine incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C.pr.civ. este necesar ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost admisă în cauza în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească supusă revizuirii.
Or, în cauza de faţă, decizia instanţei de control constituţional nu poate constitui motiv de revizuire în baza art. 322 pct. 10 C.pr.civ., întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză a fost respinsă, iar la data deciziei Curţii Constituţionale cauza era definitiv şi irevocabil soluționată, astfel încât raportul juridic îşi epuizase efectele juridice.
Din momentul înregistrării cererii de chemare în judecată şi până la data soluţionării definitive a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituționalitate, care a fost răsturnată ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului, respectiv, după aproximativ 3 ani, prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în altă cauză.
În această situaţie, incidenţa deciziei Curţii Constituţionale într-o atare cauză ar contraveni flagrant şi prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră expres efectul ex nunc al deciziilor instanţei constituționale şi ar nega autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive.
Împotriva acestei decizii, revizuenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, care face obiectul prezentului dosar.
Revizuenta susţine că a fost greşit interpretat şi aplicat art. 322 pct. 10 C.pr.civ., întrucât condiţia de admisibilitate se referă la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi nu la autorul ei.
Prin urmare, nu prezintă relevanță că instanţa de control constituțional a respins excepţia invocată de revizuentă în cauză, câtă vreme ulterior, a admis excepţia privind acelaşi text de lege, cu aceleași argumente ca şi cele invocate de revizuentă, într-o altă cauză.
Greşit curtea de apel nu a avut în vedere că, în cursul acestui proces, a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului art. 9 alin. (3) Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local. Astfel, în cursul judecării apelului, la data de 17 mai 2012, revizuenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, excepţia fiind trimisă instanţei de control constituțional.
Prin decizia nr. 984 din 22.11.2012, Curtea Constituțională a respins excepţia invocată de S.C. A. S.R.L. privind neconstituţionalitatea a art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, ridicată în dosarul nr. x/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti.
Ulterior, însă, prin decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituțională a admis aceeaşi excepţie, invocată de C., D. în dosarul nr. x/3/2008/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neconstituționalitatea respectivului text de lege.
Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Cererea de revizuire pendinte este întemeiată pe cazul reglementat de art. 322 pct. 10 C.pr.civ.: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere ..(…. ).. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare”.
Recurenta revizuentă arată că, în cursul judecării apelului a înțeles să invoce excepția de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cu trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, susţinând că obligativitatea stabilirii de către experţi a valorii terenului expropriat prin raportare la preţurile practicate la data efectuării raportului, iar nu la data exproprierii, contravine principiului „despăgubirii drepte” care este prealabilă exproprierii.
Prin Decizia nr. 984 din 22.11.2012, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată de S.C. A. S.R.L. în cauză, reţinându-se că „modul de calcul al despăgubirii (...) este în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere”.
Urmare a unei sesizări identice ca şi motivare, prin Decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a acelorași dispoziţii legale, invocată în dosarul nr. x/3/2008/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, reținând în considerentele acesteia că, „despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate”.
Cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 24.05.2012 a Curții de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia recurată, curtea de apel reţinând, în esență, că pentru incidenţa motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 10 C.pr.civ. este necesar ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost admisă în cauza în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească supusă revizuirii.
Instanța a reţinut, de asemenea, că efectul admiterii unei cereri de revizuire, respectiv retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile. De aceea, raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să folosească, în cadrul motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 10 C.pr.civ., sintagma ”în acea cauză” are la bază, în principal, principiul siguranţei circuitului civil.
Recurenta revizuentă susţine interpretarea și aplicarea greșită a art. 322 pct. 10 C.pr.civ., întrucât condiţia de admisibilitate a unei cereri de revizuire cu acest temei de drept se referă la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, şi nu la autorul ei. Așadar, nu prezintă relevanţă că instanța de control constituțional a respins excepţia invocată de revizuentă, ci împrejurarea că a fost admisă excepţia de neconstituționalitate a textului de lege invocat, respectiv a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004.
În cursul judecării recursului ce face obiectul prezentului dosar, recurenta revizuentă a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 10 C.pr.civ., în raport de art. 16 şi art. 21 din Constituția României, apreciind că dispoziţiile acestui text de lege sunt constituţionale numai în măsura în care s-ar interpreta în sensul: de efectele admiterii excepţiei de neconstituţionalitate beneficiază şi partea care a invocat excepţia de neconstituţionalitate într-un litigiu soluţionat definitiv anterior admiterii acesteia, indiferent de soluţia asupra excepţiei invocată de partea respectivă.
Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2015 a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. și a fost sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 10 C.pr.civ.
Prin decizia nr. 404 din 15.06.2016, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de E. şi F. în dosarul nr. x/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, de SC A. S.R.L. în dosarul nr. x/2/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă şi de G. în dosarul nr. x/35/2015/a1 al Curţii de Apel Oradea şi a constatat că prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
În motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat, referitor la efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia, prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor, cum de altfel a statuat prin Decizia nr. 847 din 8.07.2008, pronunţată de instanţa de control constituţional şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008.
Ca atare, instanţa de control constituţional a reţinut că o decizie de admitere a excepţiei de
neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia, cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei, până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii Constituţionale este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat.
Astfel, Curtea Constituţională a explicat detaliat, în considerentele deciziilor sale anterioare, cum constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5.06.2011, citată anterior, sau Decizia nr. 338 din 24.09.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013).
Aceasta, deoarece neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10.12.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30).
Cu privire la această chestiune, respectiv a calităţii de parte în proces a celui care invocă excepţia de neconstituționalitate, Curtea Constituţională a reamintit propria sa jurisprudenţă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 126 din 3.03.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016), conform căreia o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate, în cauze soluţionate definitiv, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei respective şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv.
A mai arătat Curtea Constituţională şi că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată.
În motivarea acestui punct de vedere, Curtea Constituţională a arătat că, din momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor de judecată şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât, Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.
Faţă de considerentele explicite ale deciziei nr. 404/2016 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate profită autorilor acesteia, şi nu unor terţi, chiar dacă argumentele acestora din urmă s-au regăsit în motivarea deciziei Curţii Constituţionale de admitere a respectivei excepţii.
Drept consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 10 C.pr.civ., în sensul că decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituționalitate a art. 9 alin. (3) Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, nu poate constitui motiv de revizuire în baza textului de revizuire indicat, întrucât respectiva excepţie de neconstituţionalitate nu a fost invocată de S.C. A. S.R.L., ci de alte părţi, într-o altă cauză, iar excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text normativ, invocată de recurenta revizuentă în cauză, a fost respinsă de Curtea Constituţională prin decizia nr. 984 din 22.11.2012.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C.pr.civ., recursul declarat de revizuenta S.C. A. S.R.L. a fost respins ca nefondat.