Decizia nr. 1012/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei;
1.1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând obligarea pârâtei să emită autorizație în vederea comercializării de produse "x" și ,,y", conform Legii nr. 194/2011, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a depus cererea înregistrată sub nr. 19579 din 16 noiembrie 2011 la B. solicitându-i să demareze procedurile legale de autorizare în vederea comercializării de produse "x" și "y", conform Legii nr. 194/2011, a anexat mostre de produse ale "x" și "y" precum și imagini fotografiate ale produselor.
Pârâta a calificat această cerere ca fiind una de solicitare de informații privind autorizarea conform Legii nr. 194/2011 și a restituit mostrele trimise pentru analiză și imaginile fotografiate.
Reclamanta a considerat acest răspuns ca fiind un refuz de soluționare a cererii în termenul legal, câtă vreme a solicitat pârâtei să demareze procedurile legale de autorizare în vederea comercializării produselor, conform Legii nr. 194/2011, iar pârâta a calificat cererea ca fiind una de solicitare de informații privind autorizarea, conform Legii nr. 194/2011, restituind mostrele trimise.
1.2. Prin sentința nr. 5280 din 19 decembrie 2012, Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
2. Hotărârea Curții de apel;
Prin sentința nr. 1600 din 14 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat pârâta să procedeze la analiza documentației depuse de reclamantă în vederea autorizării comercializării produselor indicate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat, din conținutul adresei reclamantei, că aceasta nu a solicitat informații, ci demararea procedurilor legale de autorizare în vederea comercializării produselor respective, depunând documente, mostre de produse si imagini fotografiate ale acestor produse. După cum însăși pârâta a recunoscut în întâmpinare, solicitarea de informații viza derularea procedurii de autorizare, în sensul în care reclamanta solicita informații pentru a depune tot ce este necesar la dosar.
Față de apărarea pârâtei, care a susținut că la data solicitării nu era în vigoare procedura de autorizare, care a fost aprobată prin Ordinul nr. 40 din 03 mai 2012, publicat în M. Of. nr. 330 din 16 mai 2012, prima instanță a reținut că la momentul solicitării, autorizarea era prevăzută de lege în competența pârâtei, astfel încât, chiar dacă nu fuseseră publicate Normele metodologice de aplicare, autoritatea pârâtă trebuia să rețină dosarul, să informeze solicitantul de această împrejurare și, după apariția metodologiei, să procedeze la analiza documentației.
A mai constatat prima instanță existența unui refuz nejustificat al pârâtei și pentru considerentul că nici după apariția Ordinului nr. 40 din 03 mai 2012 și nici în timpul procesului până la închiderea dezbaterilor 11 mai 2013, pârâta nu a soluționat dosarul de autorizare aflat în posesia sa.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat că acțiunea este întemeiată doar în parte, întrucât, potrivit legii, competența de a analiza documentația și de a proceda la autorizarea comercializării unor produse aparține pârâtei, instanța de contencios administrativ având doar competența de a efectua un control de legalitate a unui act administrativ tipic sau de a constata eventualul refuz nejustificat sau o nesoluționare în termenul legal sau într-un termen rezonabil a unei cereri de către autoritatea competentă.
3. Recursul pârâtei;
B. a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esență, recurenta - pârâtă a susținut că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 4 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, care stabilesc în sarcina operatorilor obligațiile de a depune diligențele necesare pentru obținerea autorizației de la autoritatea competentă, și a prevederilor art. 5 - 9 din aceeași lege, în care este reglementată procedura de obținere a autorizației.
În speță, recurenta - pârâtă a precizat că intimata - reclamantă a depus cererea înainte de intrarea în vigoare a Procedurii de autorizare aprobate prin Ordinul nr. 40 din 3 mai 2012, publicat în M. Of. nr. 330 din 16 mai 2012 și că nu a prezentat un dosar de autorizare care să cuprindă toate documentele prevăzute în art. 5 din Legea nr. 194/2011, motiv pentru care în sarcina B. nu poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii de autorizare.
4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta - pârâtă și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Prin cererea înregistrată cu nr. 19579 din 16 noiembrie 2011, intimata - reclamantă a solicitat B. să demareze procedurile legale de autorizare în vederea comercializării a două produse, în temeiul Legii nr. 194/2011.
În cuprinsul cererii, societatea, prin reprezentantul său, a adăugat că solicită să-i fie comunicate modalitățile legale de colaborare în vederea autorizării și termenele legale de asumare a responsabilităților impuse de aceasta.
Prima instanță a interpretat corect obiectul cererii, în sensul că aceasta viza însăși autorizarea produselor, iar nu doar o comunicare de informații, solicitarea de informații cu privire la cerințele impuse de lege pentru obținerea autorizației fiind făcută în contextul demarării procedurii de autorizare, în vederea completării dosarului cu documentația necesară.
În condițiile în care răspunsul transmis de B., prin adresa din 12 decembrie 2011, s-a limitat la a comunica petiționarei că procedura de autorizare va fi reglementată prin Normele de aplicare a Legii nr. 194/2011 (scris greșit nr. 149/2011) și că normele vor fi publicate în M. Of. al României, în sentința atacată s-a reținut corect existența unui refuz de rezolvare a cererii, act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că la data cererii nu erau emise Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 194/2011 nu înlătură caracterul nejustificat al refuzului, pentru că autoritatea competentă are obligația de a-și organiza activitatea astfel încât să-și exercite atribuțiile prevăzute de legea în vigoare.
Legea nr. 194/2011, publicată în M. Of. nr. 796 din 10 noiembrie 2011, prevedea competența B. în eliberarea autorizațiilor și principalele repere ale procedurii de autorizate (art. 2 lit. b), art. 4, art. 5-9, în forma atunci în vigoare).
Nu i se poate opune petiționarului lipsa normelor metodologice, câtă vreme art. 12 din Legea nr. 194/2011 stabilea un termen de 10 zile de la intrarea sa în vigoare, în care să fie reglementată procedura de autorizare, prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului administrației și internelor și al președintelui B. (termen împlinit anterior transmiterii adresei din 12 decembrie 2011).
Sentința nu este susceptibilă de critici nici din perspectiva încălcării prevederilor art. 5 din Legea nr. 194/2011, urmare a caracterului incomplet al elementelor doveditoare anexate cererii de autorizare, pentru că autoritatea recurentă nu a fost obligată să emită autorizația, ci doar să analizeze documentația, urmând să adopte o soluție pe care o consideră adecvată și să transmită un răspuns petiționarului.
În consecință, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 1600 din 14 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2015.