Decizia nr. 872/2015
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
1. Cererea dedusă judecății;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu B. - C., anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 23134 din 22 august 2012 formulate cu privire la Contractul din 12 octombrie 2009, promovată împotriva titlului de creanță fiscală reprezentat de Procesul - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 21 iunie 2012.
Reclamanta a solicitat, în principal, anularea actelor administrative fiscale contestate, cu consecința exonerării societății de plata creanțelor bugetare în cuantum total de 4.043.683,54 lei, din care 1.927.358 lei reprezentând avans acordat conform prevederilor Contractului de finanțare din 12 octombrie 2009; 1.923.589,74 lei, reprezentând contravaloarea a trei tranșe de plată decontate de agenție societății în temeiul aceleiași convenții și 192.735,80 lei, cu titlu de procent suplimentar aplicat la recuperarea avansului potrivit art. 4 alin. (5) din Contractul de finanțare;
În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea în parte a actelor administrative fiscale atacate în ceea ce privește obligarea societății la plata sumei de 1.927.358 lei, reprezentând avans acordat conform prevederilor Contractului de finanțare din 12 octombrie 2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că în speță, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare s-a concluzionat în sensul că, în condițiile în care la dosarul cererii de plată a fost depusă o scrisoare de garanție bancară ce nu a fost recunoscută de presupusul emitent, societatea ar fi beneficiat, în mod fraudulos, de avansul acordat de autoritatea pârâtă, în sumă de 1.927.358 lei, precum și de suma de 1.923.589,74 lei, reprezentând contravaloarea tranșelor de plata I, II și III decontate de aceeași autoritate.
Prin Decizia nr. 23134 din 22 august 20912, C. a dispus respingerea contestației formulate împotriva procesului-verbal contestat, ca neîntemeiată.
Reclamanta a considerat că, în mod greșit, prin interpretarea eronată și trunchiată a dispozițiilor legale aplicabile, dar și prin omisiunea de a analiza înscrisurile prezentate de societate, s-a reținut că ar fi beneficiat, în mod fraudulos, de avansul acordat de C., în suma de 1.927.358 lei, precum și de suma de 1.923.589,74 lei, reprezentând contravaloarea transelor de plata I, 11 si III decontate de aceeași autoritate, astfel că s-a procedat la rezilierea Contractului de finanțare din 12 octombrie 2009 și s-a stabilit în sarcina SC A. SRL o creanță în cuantum total de 4.043.683,54 lei.
Totodată, reclamanta a precizat că nu a întreprins niciun demers în vederea obținerii și depunerii la dosarul cererii de plată a unei scrisori de garanție bancară falsă, dar nici nu a cunoscut acest aspect, decât ulterior sesizării autorității contractante în acest sens, susținând că proiectul ce a format obiectul finanțării nerambursabile a fost implementat în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu contractul de finanțare, așa încât nu se poate retine existența sau pericolul apariției vreunui prejudiciu cu privire la bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/ sau fondurile publice naționale aferente acestora.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
2. Hotărârea primei instanțe;
Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 340 din 4 noiembrie 2013, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia nr. 23134 din 22 august 2012 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 21 iunie 2012 emis de C. cu consecința exonerării reclamantei de la plata sumei de 2.115.948,70 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin Procesul - verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare din 21 iunie 2012 s-a reținut că în condițiile în care la dosarul cererii de plată a fost depusă o scrisoare de garanție bancară ce nu a fost recunoscută de presupusul emitent, societatea ar fi beneficiat, în mod fraudulos, de avansul acordat de autoritatea publică pârâtă, în suma de 1.927.358 lei, precum și de suma de 1.923.589,74 lei, reprezentând contravaloarea tranșelor de plata I, II și III decontate de aceeași autoritate.
Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație care, prin Decizia nr. 23134 din 22 august 20912, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prima instanță a reținut că actele administrative atacate sunt în parte întemeiate.
Potrivit art. 4 alin. (5) din Contractul de finanțare, reclamanta era obligată să depună o garanție financiară care să acopere suma solicitată în avans în procent de 110% eliberată de către o instituție financiară bancară. Garanția financiară trebuia depusă odată cu dosarul cererii de plată a avansului.
Conform actului adițional din 12 noiembrie 2009 părțile au convenit majorarea avansului pe care beneficiarul îl putea solicita la max. 50% din valoarea exigibilă nerambursabilă, respectiv maxim 1.927.358 lei.
Pentru încasarea avansului de 1.927.358 lei, reclamanta a prezentat scrisoarea de garanție bancară din 2 decembrie 2009 emisă de SC D. SA valoarea garantată fiind pentru suma de 2.120.093,80 lei.
În baza acestei scrisori de garanție reclamanta a încasat avansul de 1.927.358 lei, conform O.P. nr. 300150 și nr. 300151 din 15-16 decembrie 2009.
Ulterior, respectiva scrisoare de garanție s-a constatat că nu a fost emisă de bancă.
Este adevărat că documentația pentru încheierea contractului de finanțare a fost realizată de SC E. SRL, conform contractului de consultanță din 11 aprilie 2008, însă beneficiarul (în speță reclamanta) este singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, fapt ce include și răspunderea beneficiarului față de documentele depuse în cadrul proiectului ce îi aparține.
Pârâta a reținut că neregula legată de „inexistența” scrisorii de garanție atrage restituirea întregii sume acordată cu titlu de finanțare plus penalitatea de 10%.
În speță, din interpretarea clauzelor contractuale, rezultă că pârâta trebuia să rețină doar neregula în legătură cu acordarea avansului de 1.927.358 lei (plată necuvenită) și să procedeze la recuperarea doar a acestei sume.
Pârâta însă, a procedat greșit la recuperarea integrală a finanțării, plus penalitatea de 10%, întrucât în cauză nu a intervenit încetarea contractului de finanțare în conformitate cu art. 11 alin. (3), iar pe de altă parte nu au mai intervenit alte nereguli în legătură cu executarea contractului prin care să se fi acordat finanțare necuvenită.
Astfel, conform probelor administrate în cauză, lucrările finanțate au fost executate, aspect necontestat de pârâtă dar și constatat de expertiza tehnică agricolă efectuată în cauză.
În plus, avansul acordat în baza scrisorii de garanție a fost reținut de către pârâtă prin diminuarea corespunzătore a celei de-a III-a tranșe.
În atare situație, având în vedere că prin actele administrative contestate pârâta deși a reținut ca neregulă „lipsa scrisorii de garanție” a dispus restituirea integrală a finanțării cu încălcarea prevederilor art. 16 din contract.
3. Calea de atac exercitată;
3.1. Recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 340 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că instanța de fond, printr-o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 a apreciat că neregula subzistă pentru suma de 1.927.358 lei, acordată cu titlu de avans.
Recurenta susține că în speță nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, deoarece emiterea unei sesizări de garanție bancară falsificată nu se datorează vreunei acțiuni sau inacțiuni a societății.
Răspunderea o poartă SC E. SRL, consultantul recurentei, astfel cum se reține și din cuprinsul Rechizitoriului întocmit la data de 28 mai 2013, în Dosarul nr. x/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului F. și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G., administratorul societății recurente.
Din acest motiv, în mod greșit, susține recurenta, s-a apreciat că acesta este singurul răspunzător în fața autorităților contractante pentru implementarea proiectului.
Neregula constatată nu este de natură a produce un prejudiciu bugetului Uniunii Europene, deoarece suma acordată cu titlu de avans a fost remisă integral intimatei-pârâte.
3.2. Recursul declarat de pârâta C.;
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă susține că beneficiarul este direct răspunzător de modul în care acționează, de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării și de solicitarea finanțării în concordanță cu aceste condiții.
Recurenta-pârâtă are rol de supraveghere a procesului de implementare a proiectului, cu toate etapele pe care le presupune prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de Comisia Europeană.
Prin neregula constatată, reclamanta a încălcat obligațiile asumate prin contractul de finanțare din 12 octombrie 2009, precum și dispozițiile legale aplicabile.
Principiul de bază al finanțării nerambursabile, susține recurenta-pârâtă, este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de beneficiar.
Suma de 1.927.358 lei reprezentând avansul acordat a fost reținută în cadrul ultimei tranșe de plată, astfel cum prevăd Instrucțiunile de plată, Anexa I la contractul de finanțare, aspect ignorat de prima instanță.
Prezentarea de către beneficiar a unor documente false reprezintă o neregulă, iar gravitatea acesteia duce la retragerea întregului ajutor nerambursabil.
Indiferent dacă organele de cercetare penală concluzionează că s-a săvârșit sau nu o infracțiune, autoritatea competentă în gestionarea fondurilor europene, este obligată să ia măsurile prevăzute de lege în cazul în care este sesizată cu o abatere.
Este nerelevant în speță faptul că proiectul este finalizat, în cazul în care s-a descoperit o neregulă, iar prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial.
Prin urmare, obligația de recuperare a fondurilor Uniunii Europene intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.
II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată
1. Cu privire la recursul formulat de reclamanta SC A. SRL Constanța;
Recursul este nefondat.
Judecătorul fondului a reținut în mod corect că singurul răspunzător pentru încheierea și derularea proiectului este beneficiarul acestuia, astfel încât recurenta-reclamantă răspunde pentru orice neregulă ivită cu această ocazie.
Împrejurarea că falsificarea scrisorii de garanție bancară necesară pentru obținerea avansului a fost realizată de o altă persoană nu exclude răspunderea societății în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.
Neregula este reprezentată de o faptă omisivă, deoarece reclamanta avea obligația, izvorâtă din contractul de finanțare, de a se asigura că toate documentele depuse sunt reale și nu fictive.
Nu poate fi exonerată reclamanta de răspundere, chiar dacă persoana fizică vinovată este antrenată într-o altă formă de răspundere juridică, cum este cea rezultată din săvârșirea unei infracțiuni.
Dacă s-ar admite teza recurentei-reclamante s-ar ajunge ca beneficiarul unor fonduri nerambursabile să nu răspundă în nicio situație în care persoana fizică vinovată a săvârșit o infracțiune, ceea ce nu este admisibil.
Neregula comisă a condus în mod cert la producerea unui prejudiciu deoarece, în lipsa scrisorii de garanție bancară falsificată, recurenta nu ar fi putut încheia contractul de finanțare.
Chiar și în ipoteza în care suma reprezentând avans a fost deja înapoiată, neregula este dovedită, iar cele invocate interesează numai executarea în concret a debitului datorat de recurentă.
Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
2. În ceea ce privește recursul formulat de pârâta H.;
Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Cu ocazia analizării recursului declarat de reclamantă s-a arătat deja că prezentarea unei scrisori de garanție bancară falsificată reprezintă neregulă, chiar și în ipoteza în care societatea nu a participat la săvârșirea faptei.
S-a mai reținut potrivit prevederilor contractului de finanțare, că singurul răspunzător pentru încheierea și executarea proiectului este beneficiarul, iar acesta nu este exonerat de răspundere în ipoteza în care persoana fizică ce a săvârșit infracțiunea este trimisă în judecată și condamnată pentru fapta sa.
Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de fond, susținând că neregula afectează întreaga sumă plătită și nu numai avansul.
Înalta Curte subscrie argumentelor aduse de recurenta-pârâtă, constatând că regula generală în materie este retragerea avantajului obținut nejustificat prin recuperarea fondurilor, cheltuiala devenind neeligibilă.
Prezentarea unei scrisori de garanție bancară falsificată afectează întreaga sumă acordată contrar celor reținute de prima instanță.
Deși scrisoarea de garanție bancară reprezintă un document obligatoriu pentru plata avansului din suma aprobată, în mod logic, dacă societatea nu a îndeplinit condițiile legale pentru decontarea acestei prime sume, concluzia este aceea că plata tranșelor ulterioare a fost afectată de această neregulă.
Întreaga sumă acordată a devenit astfel cheltuială neeligibilă, iar recurenta-pârâtă are îndreptățirea să solicite restituirea întregii sume și nu doar a avansului.
Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul pârâtei va fi admis, urmând a se casa sentința atacată și a se respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 340 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de H. împotriva aceleiași sentințe.
Casează sentința atacată și respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.