Decizia nr. 889/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A. SA Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. Galați și C. Galați, următoarele:
- anularea Deciziei de impunere nr. 160 din 10 ianuarie 2012 emisă de C. Galați, privitor la suma de 38.252 lei, reprezentând accesorii calculate pentru debitul de 986.263 lei, reprezentând impozite și taxe datorate bugetului consolidat al statului pentru activitățile comerciale desfășurate de aceasta în perioada 2004 - 2011;
- anularea Deciziei nr. 157 din 21 martie 2012 emisă de B. Galați în soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva sus menționatei decizii, prin care plângerea acesteia a fost respinsă.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că prin mai multe hotărâri judecătorești instanțele s-au pronunțat pe parcursul mai multor ani cu privire la datoriile sale fiscale, de fiecare dată constatându-se că acestea au fost nelegal stabilite. În justificarea acestei aserțiuni, reclamanta a menționat toate aceste hotărâri, pronunțate pe o durată de 10 ani, prin fiecare dintre acestea fiindu-i admise cererile și dispunându-se în sensul anulării lor, de fiecare dată pentru o altă sumă. Baza de calcul a tuturor acestor datorii pornește de la executarea sumei de 986.263 lei, sumă pe care însă reclamanta nu o datorează, așa cum s-a statuat prin mai multe hotărâri judecătorești.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei Decizia nr. 160 din 10 ianuarie 2012 a C. Galați, din care rezultă că reclamantei i-au fost calculate accesorii în sumă de 38.252 lei pentru debitul total de 986.263 lei reprezentând impozite și contribuții la bugetul statului pentru perioada 30 septembrie 2011 - 31 decembrie 2011, precum și contestația formulată împotriva acestei decizii, prin care a solicitat să se constate că nu datorează nici suma totală de 986.263 lei și cu atât mai puțin accesoriile la această sumă, calculate prin decizia contestată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, autoritățile pârâte au solicitat respingerea acțiunii de față, cu mențiunea că suma ce constituie baza de calcul a penalităților nu face obiectul deciziei contestate, iar accesoriile acesteia au fost corect calculate, funcție de propriile declarații fiscale ale reclamantei.
Prin sentința nr. 11/2014 din 15 ianuarie 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Galați, în contradictoriu cu pârâtele B. Galați și C. Galați, a dispus anularea Deciziei nr. 160 din 10 ianuarie 2012 emisă de C. Galați și a Deciziei nr. 157 din 21 martie 2012 emisă de B. Galați și, în consecință, a exonerat pe reclamantă de plata sumei de 38.256 lei accesorii, constatând inexistența debitului pentru care au fost acestea calculate, în sumă de 986.263 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauza dedusă judecății reclamanta a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de admitere a acțiunii sale se impune pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din actul de impunere, reclamantei i-au fost calculate accesorii pentru suma totală de 986.263 lei, ce reprezintă debit însumând impozite, taxe și contribuții; această sumă a constituit obiect de judecată în mai multe procese și cicluri procesuale; în vederea stingerii ei, pe parcursul anilor, reclamanta a făcut mai multe demersuri în vederea trecerii în proprietatea statului a bunurilor ce i-au fost sechestrate și supuse executării silite în vederea stingerii datoriilor bugetare acumulate, or, atâta vreme cât bunurile sale au fost indisponibilizate, nu mai era posibil ca aceasta să mai desfășoare activități economice aducătoare de profit, care să genereze datorii fiscale.
A reținut instanța de fond că, deși autoritățile fiscale au valorificat parte din bunuri, acestea nu au întreprins suficiente demersuri pentru a termina executarea silită, pe care chiar au abandonat-o, rezumându-se la a calcula în permanență dobânzi și penalități și, deși prin hotărâri judecătorești separate aceste sume au fost anulate de instanțele judecătorești, autoritățile pârâte au continuat pe parcursul anilor să calculeze și să impună plata accesoriilor.
S-a reținut în considerentele sentinței recurate că ultima hotărâre judecătorească referitoare la datoriile fiscale ale reclamantei a fost Decizia nr. 3155 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, prin care au fost anulate Decizia nr. 7018 din 2 octombrie 2009 vizând suma de 756.846 lei obligații fiscale și 69.534 lei accesorii, hotărâre care a rămas irevocabilă. Asemenea hotărâri, exoneratoare de răspundere, au fost și cele evocate de reclamantă și reținute de instanță mai sus, prin fiecare instanțele constatând că reclamanta nu are datorii fiscale, și subsecvent nu datorează nici accesorii.
A apreciat instanța de fond că, însumând cifrele stabilite de instanțe, acestea exced cu mult suma pretins datorată de reclamantă prin decizia contestată prin acțiunea de față, astfel încât, reținând că această sumă s-a stabilit a nu fi datorată, nici dobânzile acesteia nu mai pot fi calculate.
A subliniat curtea că autoritatea fiscală, deși menționează că cele statuate prin hotărârile judecătorești invocate de reclamantă au fost avute în vedere, totuși nu a efectuat nicio rectificare în evidențele sale fiscale, de fiecare dată recalculând accesorii la sume de bani asupra cărora instanțele s-au pronunțat.
În consecință, curtea a constatat inexistența debitului de 986.263 lei pentru care au fost calculate accesoriile, a admis acțiunea instanța și a dispus anularea deciziilor contestate, cu consecința exonerării reclamantei de plata sumei de 38.256 lei, reprezentând accesorii pentru o datorie inexistentă în raporturile sale cu autoritățile financiare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta arată că în motivarea soluției pronunțate instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că prin mai multe hotărâri irevocabile, respectiv: Decizia nr. 3155 din 22 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2010, Decizia nr. 4726/2011, Decizia nr. 1685/2011 și Decizia nr. 6007/2011, pronunțate de Curtea de Apel Galați, reclamanta ar fi fost exonerată de la plata tuturor debitelor de a bugetul de stat în sumă de 986.263 lei și, ca urmare, nu ar datora nici accesoriile din decizia anulată, făcând referire la o ultimă hotărâre judecătorească pronunțată, respectiv Decizia Curții de Apel Galați nr. 3155 din 22 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2010, irevocabilă la data de 13 iunie 2013.
Recurenta apreciază că sentința pronunțată este nelegală deoarece toate sentințele prin care au fost anulate sume ce reprezentau debite ale reclamantei către bugetul de stat au fost puse în executare de către organul fiscal, iar instanța a preferat să preia susținerile reclamantei potrivit cărora s-ar fi calculat nelegal accesorii în condițiile în care bazele nu ar exista.
Precizează recurenta că la data de 1 aprilie 2014 debitele societății la bugetul de stat, după punerea în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile, sunt de 1.621.625 lei, așa cum rezultă din adresa din 11 aprilie 2014 a departamentului de specialitate, subliniind faptul că reclamanta SC A. SA nu a mai achitat la bugetul de stat consolidat nicio sumă de mai mult de 10 (zece) ani.
Recurenta arată că în mod greșit Curtea a constatat că reclamantei nu i se aplică art. 119 din Codul fiscal, referitoare la calculul de accesorii motivat de faptul că organul fiscal ar fi împiedicat societatea să obțină profit, cu toate că respectivele situații de exceptare sunt strict și limitativ prevăzute de art. 2 al aceluiași articol, în care reclamanta nu se încadrează.
Subliniază recurenta că ceea ce face unică situația acestei societăți este că depune declarații pe proprie răspundere cu sumele pe care le are de plată la termenele legale, după care solicită și obține în instanță anularea debitelor la bugetul de stat stabilite chiar de societate, cu diferite motivații. Se mai arată că, dacă la început acțiunile sale au vizat anularea debitelor calculate ca accesorii, ulterior societatea a început să solicite și anularea debitelor baze la care accesoriile au fost calculate, cu motivația că aceste sume se regăseau menționate în deciziile de calcul accesorii.
Recurenta arată că instanța a respins în mod nelegal excepția inadmisibilității acestor capete de cerere referitoare la anularea bazelor de calcul și că în mod incredibil aceste hotărâri au fost pronunțate cu ignorarea completă a competenței materiale, ce stabilea la acel moment competența Curții de Apel pentru judecata pe fond pentru sume de peste 500.000 lei, în speță Tribunalul Galați pronunțându-se pe fond și Curtea de Apel Galați în recurs.
Precizează recurenta că ultima hotărâre irevocabilă în materie nu este Decizia Curții de Apel Galați nr. 3155 din 22 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2010, irevocabilă la data de 13 iunie 2013, așa cum a reținut instanța de fond, ci Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7713 din 12 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2011*, dosar în care reclamanta a solicitat același aspect, respectiv anularea unei decizii de accesorii calculată la aceleași baze de calcul și a bazelor de calcul.
Arată faptul că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7713 din 12 decembrie 2013 s-a admis recursul declarat de B. Galați împotriva sentinței nr. 402 din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința recurată (prin care se admisese doar primul capăt de cerere, respectiv anularea deciziei de calcul accesorii) și s-a respins în totalitate acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea ca nefondată a cererii de anulare a Deciziei nr. 157 din 21 martie 2012 emisă de B. Galați și a Deciziei de impunere nr. 160 din 10 ianuarie 2012 emisă de C. Galați.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 160 din 10 ianuarie 2012 emisă de C. Galați, privitor la suma de 38.252 lei, reprezentând accesorii calculate pentru debitul de 986.263 lei, reprezentând impozite și taxe datorate bugetului consolidat al statului pentru activitățile comerciale desfășurate de aceasta în perioada 2004 - 2011, precum și anularea Deciziei nr. 157 din 21 martie 2012 emisă de B. Galați în soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva sus menționatei decizii, prin care plângerea acesteia a fost respinsă.
În soluționarea acțiunii, instanța de fond a pronunțat sentința nr. 11/2014, prin care a admis acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtele B. Galați și C. Galați, a dispus anularea celor două decizii și, în consecință, a exonerat-o pe reclamantă de plata sumei de 38.256 lei reprezentând accesorii, constatând inexistența debitului pentru care au fost acestea calculate, debit în sumă de 986.263 lei.
Înalta Curte constată că în considerentele sentinței pronunțate Curtea de Apel nu a redat argumentele, respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Înalta Curte apreciază, astfel, că hotărârea recurată este nemotivată, nerespectându-se prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.
Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanței de fond nu este motivată, iar, în lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalității și temeiniciei hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunța în continuare.
Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al interesului și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.
În situația în care hotărârea nu este motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esențiale.
Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept, care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției.
În lipsa motivării, nici părțile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești și nici instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre analiză.
Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În cauza de față, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății.
Cu alte cuvinte, motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță în cadrul dispozitivului.
În speță, instanța de fond nu a realizat o motivare suficientă a soluției pronunțate, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-și exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei.
Instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la nelegalitatea și netemeinicia deciziilor atacate.
Mai precis, instanța nu a analizat situația factuală existentă în speță, în raport cu probele administrate în cauză de către părți.
Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că în speță este incident motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în fapt și în drept, ceea ce va conduce la casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.
Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei, ceea ce presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.
Totodată, în raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori să pună întrebări părților, sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile pe care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.
De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.
Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, nesocotind astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.
Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită.
De asemenea, instanța urmează să dispună suplimentarea probatoriului cu probele apreciate ca fiind necesare și utile cauzei și să analizeze toate înscrisurile noi depuse la dosar în fața instanței de recurs, urmând să aibă în vedere la pronunțarea soluției și Decizia nr. 7713/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va face aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., respectiv va proceda la completarea probatoriului, în sensul celor anterior precizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta D. Galați împotriva sentinței nr. 11/2014 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.