Decizia nr. 976/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în fața primei instanțe;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 07 septembrie 2011, reclamantul A. Dr. Tr. Severin prin primar în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat anularea parțială a O.U.G. nr. 47 din 11 mai 2011, în sensul eliminării din Anexa 1 a O.U.G. nr. 47/2011 a pozițiilor 92 - C. Porțile de Fier și 157 - D. Porțile de Fier din Drobeta Turnu Severin.
În ședința publică din data de 10 octombrie 2011, la primul termen de judecată, reclamantul a învederat oral faptul că înțelege să investească instanța de judecată și cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 47/2011.
Curtea, constatând că poziția exprimată oral s-a produs la prima zi de înfățișare, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. a acordat termen pentru modificarea cererii de chemare în judecată.
La data de 14 octombrie 2011, a depus precizare la acțiune în care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 47/2011 cu referire la pozițiile 92 - C. Porțile de Fier și 157 - D. Porțile de Fier din Drobeta Turnu Severin.
Prin încheierea de la data de 20 februarie 2012 s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de către reclamant A. Dr. Tr. Severin prin primar, cu sediul în Dr. Tr. Severin în contradictoriu cu pârâtul B.
A fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 47/2011 cuprinse în Anexa 1 poziția nr. 92 si 157.
A fost suspendată soluționarea fondului cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
La dosarul cauzei a fost depusă Decizia Curții Constituționale nr. 980 din 22 noiembrie 2012 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 47/2011.
2. Hotărârea instanței de fond;
Prin sentința civilă nr. 99/2013 din 25 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul A. Dr. Tr. Severin prin primar, în contradictoriu cu pârâtul B., a anulat pozițiile nr. 92 C. Porțile de Fier și nr. 157 D. Porțile de Fier din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 47/2011, a obligat pârâtul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. 980/22 noiembrie 2012 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 47/2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, cu referire la imobilele menționate în anexa nr. 1, pozițiile nr. 92 și 157, excepție invocată de A. Drobeta-Turnu Severin, prin primar în Dosarul nr. x/54/2011 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, și a constatat că prevederile referitoare la imobilele menționate la pozițiile nr. 92 și 157 din anexa nr. 1 care face parte integrantă din O.U.G. nr. 47/2011 sunt neconstituționale.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reținut că includerea în Anexa 1 a O.U.G. nr. 47/2011 la pozițiilor 92 și 157 a imobilelor - C. Porțile de Fier și - D. Porțile de Fier din Drobeta Turnu Severin, s-a realizat atât cu încălcarea dispozițiilor constituționale cât și a dispozițiilor legale respectiv art. 2 pct. 1 din Legea nr. 328/2006, modificată prin Legea nr. 303/2008, potrivit cărora „sălile și grădinile de spectacol cinematografic au trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale.
Fără a ține seama de efectele juridice produse de reglementarea anterioară, prin care aceste imobile trecuseră deja în proprietatea reclamantei, prin efectele actului normativ contestat și prin includerea în anexe, pârâtul a privat-o pe aceasta de proprietățile sale, în mod nelegal.
Ca atare, având în vedere argumentele expuse anterior și aspectele reținute în considerentele deciziei Curții Constituționale, a fost admisă acțiunea formulată și au fost anulate pozițiile nr. 92 C. Porțile de Fier și nr. 157 D. Porțile de Fier din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 47/2011.
Făcând și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în raport de care „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
3. Calea de atac exercitată în cauză;
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul B. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4,6 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă invocă un prim motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ce se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești
Astfel, din analiza dispozitivului sentinței civile nr. 99 din 25 februarie 2013 reiese că judecătorul fondului „anulează pozițiile nr. 92 C. Porțile de Fier și nr. 157 D. Porțile de Fier din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 47/2011.
Însă, nici Constituția și nici Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu prevăd posibilitatea anulării de către instanțele judecătorești, fie ele și de contencios administrativ, a unei legi ori a unei ordonanțe de Guvern.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind incidente în această situație dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, din analiza acțiunii introductive și a precizării făcute pentru termenul din 07 noiembrie 2011, reiese că partea reclamantă nu a înțeles să solicite și acordarea cheltuielilor de judecată.
Recurentul mai susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Relevante în cauza dedusă judecății sunt și dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, conform cărora „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în opinia instanței de control judiciar. Astfel, după aprobarea ordonanțelor guvernamentale, în conformitate cu procedura de adoptare a legilor, conținutul lor normativ devine lege, reglementarea inițială, instituită prin ordonanță, reprezentând exclusiv actul legiuitorului.
Însăși Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod repetat în sensul că, după publicarea legii de aprobare, O.G. este considerată ca încorporată în lege, care apare astfel ca un act juridic distinct de fosta ordonanță, ale cărei dispoziții, menținute prin legea de aprobare, operează de aceasta dată ca prevederi legale.
Legea contenciosului administrativ nu prevede posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect constatarea neconstituționalității unui text de lege.
Se reține că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o derogare legală de la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată (în sensul că, pentru invocarea unei excepții de neconstituționalitate a prevederilor unei ordonanțe a Guvernului nu mai este necesară existența, pe rolul instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, a unui litigiu a cărui soluționare să depindă de dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se solicită, litigiu având un alt obiect decât constatarea neconstituționalității unor norme legale). Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în acord cu dispozițiile constituționale, stabilește care sunt singurele acte normative cu privire la care este aplicabilă această derogare (ordonanțele Guvernului), reglementând și o procedură specială de soluționare a acestor litigii (instanțele de contencios administrativ, ulterior sesizării Curții Constituționale și pronunțării acesteia în sensul declarării ca neconstituționale a dispozițiilor contestate, vor putea repune cauza pe rol, însă doar în ceea ce privește prejudiciul cauzat de aceste texte legale).
Potrivit art. 9 alin 1 din Legea nr. 554/2004, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.
Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.
După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă".
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 „acțiunea prevăzută în prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operații administrative".
Soluția pronunțată de judecătorul fondului, de anulare a unora dintre prevederile O.U.G. nr. 47/2011 este vădit nelegală, reprezentând o extindere nejustificată a competențelor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, principiu ce fundamentează temeiul democrației constituționale."
De altfel, această hotărâre netemeinică și nelegală este urmarea unei succesiuni de erori ale instanței de fond, începând cu semnificația dată de Legea nr. 554/2004 (art. 2 alin. (1) lit. c) noțiunii de act administrativ, continuând cu obiectul acțiunii deduse judecății care, practic, s-a confundat cu excepția de neconstituționalitate și sfârșind prin aprecierea greșită asupra soluțiilor ce puteau fi pronunțate în temeiul art. 9 din lege.
În acest context, este de subliniat că ordonanțele de urgență nu sunt acte administrative, ci acte normative, cu putere de lege.
Intimatul - reclamant este îndreptățit să urmeze căile legale pentru soluționarea sesizărilor formulate, însă instanțele de judecată au obligația de a soluționa litigiile potrivit competenței și legilor în vigoare, chiar dacă soluțiile pronunțate nu corespund așteptărilor sau intereselor unei persoane, care a urmat o cale de judecată nepotrivită, justiția înfăptuindu-se în numele legii și fiind unică, imparțială și egală pentru toți, conform art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, dispusă de către instanța de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentului.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către pârâtul B. și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 99/2013 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova. secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul A. Drobeta Turnu Severin prin primar, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.