Decizia nr. 993/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
1. Cererea de chemare în judecată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/59/2013, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. Timiș, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere pentru obligațiile suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. F/TM/677 din 03 decembrie 2012, a Raportului de inspecție fiscala nr. F/TM/618 din data de 03 decembrie 2012 si a Dispoziției de masuri nr. 248/03 decembrie 2012, până la soluționarea irevocabila a Dosarului având ca obiect anularea acestor acte administrative, respectiv nr. x/50/2013 al Curții de Apel Timișoara, cu primul termen la 20 septembrie 2012 (care se afla in situație de litispendență cu Dosarul nr. x/59/2013 al aceleiași instanțe, care are încă termen de judecata stabilit tot la 20 septembrie 2013 - Dosarul nr. x/59/2013 a fost introdus deoarece la data de 23 aprilie 2013 din eroare a fost anulată cererea ce face obiectul Dosarului nr. x/59/2013 - anulare asupra căreia s-a revenit in data de 23 mai 2013, ca urmare a promovării cererii de reexaminare).
2. Hotărârea primei instanțe;
Prin sentința civilă nr. 454 din 14 noiembrie 2013, curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. pentru suspendare executare act administrativ.
II. Motivele de casare invocate;
Împotriva sentinței civile, nr. 454 din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal reclamanta SC A. SRL a declarat recurs.
În motivarea căii de atac societatea recurentă susține următoarele aspecte:
Cu privire la motivele de nelegalitate a actului atacat:
Cu toate că în prezenta cerere nu se aduce în discuție legalitatea Deciziei de impunere atacate (nr. F/TM/677 din 03 decembrie 2013) și a Raportului de inspecție fiscala care a stat la baza emiterii acestei decizii, aceste aspecte făcând obiectul acțiunii de fond (Dosar nr. x/59/2013 al Curții de Apel Timișoara, aflat in faza de administrare a probatoriului - expertiza de specialitate), se indică câteva elemente evidente de nelegalitate, care în opinia recurentei au capacitatea sa producă o îndoiala serioasa asupra prezumției de legalitate de care se bucura actul administrativ.
Acțiunea de fond (aflata in copie la dosarul cauzei) privește o multitudine de elemente, dintre care înțelege să indice următoarele: amortizarea imobilului și faptul ca livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).
Este evident faptul ca în ceea ce privește aceste sume nu a avut loc nicio operațiune impozabila, acest aspect fiind pe deplin dovedit cu documente (contractele de finanțare). Organul fiscal a stabilit acest T.V.A. în baza unei simple speculații, fiind menționat în raportul de inspecție fiscala faptul ca SC C. SRL a avut calitatea de client al societății, "astfel încât se poate justifica finalitatea acestor avansuri", ignorând contractele de finanțare, care demonstrează cu totul altceva.
Cu privire la condițiile suspendării actului administrativ:
Chiar daca executarea silita este deja suspendata în cadrul contestației la executare (Dosar nr. x/325/2013 al Judecătoriei Timișoara), acest aspect nu este de natura a îmbunătăți cu mult situația societății, întrucât debitele curente ale societății nu pot fi achitate, toate sumele virate pentru stingerea acestor obligații stingând obligațiile conținute în actul administrativ fiscal ce face obiectul acestei cauze (conform imputației legale de plății, care presupune stingerea debitelor mai vechi înaintea celor mai noi), motiv pentru care debitele curente rămân în permanenta neachitate si cumulează penalități (s-a pornit deja o noua executare silita, punându-se un alt sechestru pentru bunuri imobile în data de 04 iunie 2013, pentru debite conținute în titluri executorii ulterioare, din anul 2013; aceste debite sunt datorate, însă nu se pot achita deoarece toate sumele sunt imputate in contul celor impuse prin actul contestat).
Cu privire la efectele suspendării actului administrativ, societatea apreciază ca efectele cele mai importante ar fi stoparea instituirii debitelor accesorii; posibilitatea societății de a își achita obligațiile fiscale curente; posibilitatea societății de a obține o eșalonare a obligațiilor fiscale certe la aceasta data.
Așa fiind, apreciază ca suspendarea executării actului administrativ este imperios necesara în situația de fata, raportat atât la incertitudinea debitului, cat și la gravele prejudicii care i s-ar aduce (prejudicii care ar echivala chiar cu scoaterea societății de pe piața) în situația în care - în caz ca actul administrativ fiscal atacat, deci subsecvent și titlul executoriu, ar fi anulat integral sau chiar și numai parțial - executarea acestuia ar fi deja finalizata și repunerea in situația anterioara ar fi imposibila. Chiar prin existența suspendării executării silite în prezenta situație, fata de faptul ca suspendarea executării silite nu are efectele suspendării actului administrativ, activitatea societății este îngreunată, plățile datoriilor fiscale curente și a furnizorilor au devenit dificile sau chiar imposibile (întrucât sumele virate pentru datoriile fiscale curente sunt înregistrate în contul celor stabilite prin actul administrativ contestat, ceea ce conduce la neplata în concreto a datoriilor curente, care cumulează dobânzi și penalități, aspect care conduce la o noua executare silită și asupra acestora, inclusiv blocarea din nou a conturilor, ceea ce conduce la imposibilitatea plaților furnizorilor, întrucât majoritatea încasărilor societății se fac prin banca).
III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare;
1. Procedura de filtrare;
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 din C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 09 octombrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 5 martie 2015.
2. Analiza motivelor de casare;
Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.
Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere pentru obligațiile suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală nr. F/TM/677 din 03 decembrie 2012, a Raportului de inspecție fiscala nr. F/TM/618 din data de 03 decembrie 2012 și a Dispoziției de măsuri nr. 248 din 03 decembrie 2012, până la soluționarea irevocabilă a dosarului având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”
Înainte de a proceda la expunerea și analiza în concret atât a criticilor formulate de recurentă, cât și a legalității și temeiniciei pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 161 din 30 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/59/2013, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, s-a anulat în parte Raportul de inspecție fiscală nr. F/TM/618 din 03 decembrie 2012, Decizia de impunere nr. F/TM/677 din 03 decembrie 2012, Decizia de soluționare a contestației nr. 322/207 din 27 februarie 2013 în sensul că: s-au menținut aceste acte sub aspectul stabilirii suplimentare a T.V.A. în sumă de 234.989 lei debit principal (din care 154.969 lei T.V.A. aferentă ajustării la imobil construcție Dumbrăvița, 7547 lei T.V.A. aferentă ajustării la investițiile în mobilier în cadrul acestui imobil construcție, 53.040 lei T.V.A. aferentă serviciilor de consultanță SC D. SRL, 18.281 lei T.V.A. aferentă cheltuielilor de protocol ce depășesc limitele legale, 1.152 lei T.V.A. aferentă cheltuielilor cu perisabilitățile ce depășesc limitele legale), 116.085 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente diferențelor de T.V.A. anterior menționate, 2.418 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente T.V.A. nedeclarată prin deconturi conform Anexa nr. 7 la Raportul de Inspecție Fiscală, 35.248 lei reprezentând penalități de întârziere; s-au menținut aceste acte sub aspectul stabilirii suplimentare a T.V.A. în sumă de 298.979 lei debit principal (din care 257.290 lei reprezentând T.V.A. aferentă operațiunilor încheiate cu SC E. SRL, 41.689 lei T.V.A. pentru operațiunile încheiate cu SC C. SRL) și a dobânzilor/majorărilor de întârziere și penalităților de întârziere aferente; s-au menținut aceste acte sub aspectul stabilirii sumei de 67.040 lei impozit pe venituri din dividende, 23.216 lei dobânzi/majorări de întârziere și 10.056 lei penalități de întârziere; s-au menținut aceste acte sub aspectul stabilirii impozitului suplimentar pe profit în sumă de 72.050 lei, 21.973 lei dobânzi/majorări de întârziere și 10.808 lei penalități de întârziere; s-a respins petitul având ca obiect anularea Dispoziției nr. 248 din 03 martie 2012 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și anularea Deciziei nr. 1 din 07 ianuarie 2013 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 700 lei cheltuieli de judecată parțiale reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorariu expert.
În prezenta cauză, învestită fiind cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță, prin hotărârea atacată, a respins, conform dispozițiilor alin. (1) al articolului respectiv, suspendarea executării actelor administrative până la pronunțarea instanței de fond.
Or, în sensul celor expuse anterior, instanța de fond a admis acțiunea în anularea Deciziei de impunere nr. F/TM/677 din 03 decembrie 2012 ce formează obiectul prezentei cereri de suspendare a executării formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prezumția de legalitate fiind astfel răsturnată.
Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ conferă consistență concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii a suspendării executării actului a cărui nelegalitate a fost constatată pe calea acțiunii în anulare.
În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată Deciziei de impunere nr. F/TM/677 din 03 decembrie 2012.
În atare condiții, recursul declarat în cauză, vizând finalmente modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării este fondat numai în privința actului fiscal anulat.
În ceea ce privește suspendarea executării Dispoziției de măsuri nr. 248 din 03 martie 2012, soluția Curții de apel este legală și temeinică.
Astfel, din dispozițiile generale al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța de fond corect a reținut că nu există împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal reprezentat de Dispoziția nr. 248/2012.
În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, cum ar fi emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ, nu au fost relevate în litigiu, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu este întrunită condiția cazului bine justificat.
În consecință, constatând că sunt întemeiate în parte criticile formulate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010 coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite în parte cererea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 454 din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și, rejudecând, admite cererea formulată de reclamanta SC A. SRL.
Suspendă executarea Deciziei de impunere nr. F/TM nr. 677 din 3 decembrie 2012 emisă de B. a Județului Timiș, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.
Respinge în rest acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.