Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă de la 1865. Analizarea cu prioritate a excepției tardivității în raport cu verificarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate a cererii, în condițiile art. 326 alin. (3) din același cod
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea
Index alfabetic : tardivitate
- condiții de admisibilitate
C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 7, art. 324, art. 326
Excepția tardivității formulării revizuirii este prioritară în raport cu admisibilitatea cererii, cel din urmă aspect fiind reglementat în mod expres de art. 326 alin. (3) C.proc.civ. Astfel, chestiunea admisibilității cererii de revizuire nu reprezintă o veritabilă excepție procesuală, ci însăși analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac de retractare, respectiv condițiile generale [premisa descrisă de art. 322 alin. (1) C.proc.civ.], dar și cerințele speciale, exprese presupuse de cazul de revizuire invocat dintre cele reglementate de art. 322 alin. (1) pct. 1-10 C.proc.civ., în speţă fiind vorba de ipoteza normativă de la art. 322 pct. 7 C.proc.civ.
În același sens ar putea fi invocat și un argument de topografie a textelor în economia capitolului din Codul de procedură civilă din 1865 dedicat reglementării acestei căi extraordinare de atac, termenul legal imperativ de o lună pentru promovarea cererii de revizuire fiind inserat în art. 324 C.proc.civ., în timp ce admisibilitatea cererii de revizuire face obiectul reglementării art. 326 alin. (3) C.proc.civ.
Secția I civilă, decizia nr. 925 din 26 mai 2017
Prin cererea din data de 21.03.2017 (data poștei), înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul-pârât A., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C.proc.civ., în contradictoriu cu intimații B., C. şi D., a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 804 din 31.10.2016, pronunţată în recurs, în al treilea ciclu procesual, de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, întrucât aceasta este în totală contradicţie cu decizia civilă nr. 1480 din 20.09.2012, pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual, de aceeași instanță - Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, contradicţii sub aspectul îndrumărilor date instanţei de rejudecare, în conformitate cu prevederile art. 315 C.proc.civ.
Revizuentul precizează că despre conţinutul considerentelor deciziei atacate a luat cunoştinţă la data de 22.02.2017, când a formulat cerere de studiere a dosarului la Tribunalul Ilfov (instanţa învestită cu rejudecarea apelului), astfel încât, consideră că a formulat prezenta cerere de revizuire cu respectarea termenului legal de o lună, prevăzut de dispoziţiile art. 319 alin. (2) C.proc.civ.
Decizia a cărei revizuire o solicită a fost pronunţată în recurs într-un al treilea ciclu procesual, în cauză fiind pronunțate anterior alte două decizii irevocabile de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, respectiv: decizia civilă nr. 1480 din 20.09.2012 şi decizia civilă nr. 1589 din 28.10.2014.
Ambele decizii au caracter obligatoriu, în temeiul dispoziţiilor art. 315 C.proc.civ.
Revizuentul arată că deciziile instanțelor de recurs, în considerarea caracterului lor irevocabil, se impun instanței de rejudecare, cu autoritate de lucru judecat în condiţiile art. 166 C.proc.civ. și ale art. 1200 alin. (4) Cod civil de la 1864, autoritatea de lucru judecat ce se impunea și instanţei de recurs care a soluţionat aceasta cale de atac în al treilea ciclu procesual şi care era obligată să țină cont de considerentele decizorii ale hotărârilor pronunţate în recurs în ciclurile procesuale anterioare, ştiut fiind faptul că autoritatea de lucru judecat se întinde şi asupra considerentelor care explică şi motivează în fapt şi în drept soluţia adoptată prin dispozitiv.
Se învederează că instanţa de recurs care a pronunţat decizia civilă nr. 804 din 31.10.2016 a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1480 din 20.09.2012, irevocabilă, dată în recurs, în primul ciclu procesual prin care s-a dispus, pentru prima dată, casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului.
Obiectul apelului şi limitele efectului devolutiv al apelului au fot stabilite în mod irevocabil şi cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1480 din 20.09.2012, pronunţată în recurs. în primul ciclu procesual de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Astfel, la fila 23 paragrafele 5 şi 6 din menționata decizie, instanţa de recurs a reținut: ”se vor avea în vedere, în ce priveşte formarea loturilor, prevederile art. 295 C.proc.civ., judecata în apel în rejudecare urmând a fi realizată cu respectarea limitelor devoluțiunii în apel, Curtea neputând primi susţinerile din recurs în sensul greşitei aplicări a în cauză a dispoziţiilor art. 6739 C.proc.civ., cu consecinţa reconfigurării loturilor atribuite părţilor în primă instanţă, în lipsa unor critici formulate în apel, pe calea prevăzută de art. 287 C.proc.civ., respectiv art. 293 C.proc.civ., de niciuna dintre părţi” şi ”câtă vreme recurenta (D.) a avut la dispoziţie mijloace procesuale eficiente, anterior amintite, prin intermediul cărora ar fi avut posibilitatea de a pune în discuţie configurarea loturilor stabilite în prima instanţă (...) omisiunea acesteia de a folosi în cauză aceste mijloace procesuale nu poate susţine critica acesteia în sensul încălcării dreptului la apărare.”
În opinia revizuentului, considerentele citate mai sus stabilesc cu claritate faptul că, în rejudecarea apelului, nu este permisă reconfigurarea loturilor prin reevaluarea bunurilor aflate în masa partajabilă fără a se încălca limitele devoluțiunii în apel; aceste considerente sunt decizorii, în sensul că explicau respingerea motivului de recurs având ca obiect reevaluarea bunurilor în primul ciclu procesual şi constituia o indicaţie expresă pentru instanţele învestite ulterior cu rejudecarea apelului, în sensul celor prevăzute de art. 315 C.proc.civ., motiv pentru care intraseră deja în puterea lucrului judecat la momentul pronunţării soluţiei atacate cu revizuire.
Cea de a doua decizie pronunţată în recurs nu analizează aceste aspecte legate de limitele devoluțiunii în apel şi imposibilitatea reevaluării bunurilor ce compun loturile formate de prima instanţă, întrucât nu a fost învestită în acest sens prin motivele de recurs (care nu au abordat acest aspect), însă, aceasta problemă a fost cu certitudine tranşată, în mod irevocabil, în primul ciclu procesual.
Revizuentul mai învederează că în al treilea ciclu procesual, instanţa de recurs a admis critica recurenţilor sub aspectul necesitaţii reevaluării bunurilor imobile supuse partajului cu consecinţa formulării unei indicaţii obligatorii pentru instanţa de rejudecare, în sensul art. 315 C.proc.civ.: ”urmează ca partajarea bunurilor să se facă prin reţinerea sumelor din expertizele efectuate în fața instanţei de apel.”
Această indicaţie este în contradicţie cu indicaţia impusă prin prima decizie irevocabilă pronunţată în recurs şi este de natură a-l prejudicia pe revizuent cu ocazia rejudecării apelului în al patrulea ciclu procesual, deoarece se încălcă limitele efectului devolutiv al apelului, limite trasate de cererea de apel formulată de acesta şi stabilite în mod irevocabil prin prima decizie pronunţată în recurs, anume decizia civilă nr. 1480 din 20.09.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Prin hotărârea pronunţată în recurs în cel de al treilea ciclu procesual se înfrânge efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârii pronunţate în recurs tot de curtea de apel în primul ciclu procesual, ceea ce nu este admisibil în lumina principiului forţei obligatorii de care se bucură hotărârile judecătoreşti irevocabile; practic, prin decizia atacată se modifică, în mod nepermis, o altă decizie irevocabilă, pronunţată de aceeaşi instanţă, iar instanţa care a pronunţat decizia atacată prin prezenta cerere de revizuire lipseşte de efecte, în parte, decizia civilă nr. 1480 din 20.09.2012, comportându-se ca o veritabilă instanţă de control judiciar a acestei decizii, ceea ce nu poate fi acceptat.
În plus, s-a creat o contradicţie evidentă între două hotărâri judecătorești irevocabile, ambele bucurându-se de autoritate de lucru judecat (decizia nr. 1480 din 20.09.2012 şi decizia atacată prin prezenta revizuire), cu referire la limitele devoluțiunii în apel şi posibilitatea reevaluării bunurilor ce intră în compunerea loturilor.
În opinia revizuentului, contrarietatea între cele două hotărâri este posibil a fi cenzurată şi remediată pe calea revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., întrucât efectele hotărârii atacate înfrâng efectele hotărârii pronunţate în prima decizie de casare cu trimitere spre rejudecare, iar indicaţiile date instanţei de rejudecare, obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 315 C.proc.civ., sunt în contradicție cu cele date prin prima decizie de casare.
Revizuentul precizează că este adevărat că, în prezenta speţă, nu este vorba despre o veritabilă contrarietate între dispozitive, ci despre o contradicţie între considerente decizorii care stabilesc indicaţii diferite pentru rejudecarea aceluiaşi apel, însă, în doctrină s-a apreciat că aceasta cale de atac este admisibilă ori de câte ori ”hotărârile conţin elemente caracteristice pentru existenţa autorităţii de lucru judecat”, cerinţă care este îndeplinită în speţa de față, întrucât există triplă identitate de părți, obiect şi cauză.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii de lucru judecat care conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu; în speţa de față, anularea ar fi una parţială, exclusiv în ceea ce priveşte partea din hotărâre care conţine indicaţiile date instanţei de rejudecare ce sunt contrare celor din prima hotărâre irevocabilă.
Revizuentul solicită Înaltei Curți să constate că în speţă este îndeplinită şi cerinţa ca instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită să nu se fi pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat a primei decizii, deși reclamantul-pârât (revizuentul cauzei) s-a referit pe larg, în întâmpinare, la efectele puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1480 din 20.09.2012, pronunţate în recurs în primul ciclu procesual de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Se mai învederează că în doctrină şi în jurisprudență s-a apreciat că revizuirea este admisibilă numai dacă hotărârile potrivnice au fost pronunţate în dosare separate şi că nu ar fi îndeplinită aceasta cerinţă atunci când soluţiile au fost date în aceeaşi cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale.
Cu referire la această condiție de admisibilitate, revizuentul apreciază că deși în speța de față cele două hotărâri potrivnice au fost pronunţate în acelaşi proces, revizuirea este admisibilă datorită caracterului irevocabil al fiecăreia dintre hotărâri şi al efectelor produse asupra stabilirii limitelor devoluţiunii în rejudecarea apelului. Fiind vorba despre hotărâri pronunţate în recurs, ambele produc efectele prevăzute de art. 315 C.proc.civ., pe care instanţa învestită cu rejudecarea apelului este obligată să respecte în egală măsură, fără însă a avea la dispoziție criterii legale de alegere între una și cealaltă dintre indicațiile date prin aceste decizii.
Or, aceste contradicții ar putea fi remediate, înlăturate numai pe calea unei revizuiri din considerente ce ţin de respectarea principiului coerenței şi stabilităţii activităţii de judecată care nu permite ca efectele unei hotărâri irevocabile să fie înfrânte de o altă hotărâre irevocabilă, chiar dacă acestea au fost pronunţate în aceeaşi cauză, în condiţiile în care fiecare dintre aceste hotărâri nu mai este susceptibilă de reformare.
De asemenea, revizuentul solicită a se constata că prezenta cerere de revizuire este admisibilă și din perspectiva cerinței de a evoca fondul, această interpretare rezultând chiar din faptul că s-au formulat indicaţii pentru instanţa de rejudecare a apelului privitoare la modul în care urmează a se stabili situaţia de fapt sub un anume aspect, respectiv valoarea loturilor ce urmează a fi atribuite părţilor. Analiza făcută de instanţa de recurs asupra unei situaţii de fapt (valoarea bunurilor) şi a modalităţii de stabilire a acestei situaţii, în opinia revizuentului, este un argument în plus în sensul că hotărârea ce se cere a fi revizuită evocă fondul.
Intimații-intervenienți au formulat întâmpinare la cererea de revizuire ce le-a fost comunicată prin care au invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire [în susținerea căreia au învederat depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.], excepția inadmisibilității cererii de revizuire (cu privire la care au arătat că se susține prin neîndeplinirea cerințelor de admisibilitate prevăzute pentru cazul reglementat de art. 322 pct. 7 C.proc.civ.), iar pe fond au solicitat respingerea ca nefondată a aceleiași cereri.
În ședință publică, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția tardivității cererii de revizuire, excepție procesuală absolută, peremptorie și al cărei caracter întemeiat ar face de prisos analizarea celorlalte excepții invocate de intimați prin întâmpinare și, cu atât mai mult, examinarea fondului cererii de revizuire.
Revizuentul, în replică, a solicitat instanței a supune dezbaterii și excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție care, în opinia sa, este prioritară în soluționare față de cea a tardivității formulării cererii.
Înalta Curte apreciază că excepția tardivității formulării cererii de revizuire este prioritară în raport cu admisibilitatea cererii, cel din urmă aspect fiind reglementat în mod expres de art. 326 alin. (3) C.proc.civ., astfel încât chestiunea admisibilității cererii de revizuire nu reprezintă o veritabilă excepție procesuală, ci însăși analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac de retractare – condiții generale (premisa descrisă de art. 322 alin. (1) C.proc.civ. – de a se cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare ori a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul), precum și a cerințelor speciale, exprese presupuse de cazul de revizuire invocat dintre cele reglementate de art. 322 alin. (1) pct. 1-10 C.proc.civ., în speţă, ipoteza normativă de la art. 322 pct. 7 C.proc.civ.
În același sens ar putea fi invocat și un argument de topografie a textelor în economia capitolului din Codul de procedură civilă dedicat reglementării acestei căi extraordinare de atac, termenul legal imperativ de o lună pentru promovarea cererii de revizuire fiind inserat în art. 324 C.proc.civ., în timp ce admisibilitatea cererii de revizuire face obiectul reglementării art. 326 alin. (3) C.proc.civ.
Reclamantul-pârât, prin cererea formulată, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 804 din 31.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, întemeindu-se pe cazul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ. potrivit căruia: ”Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 7. Dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.”
Art. 324 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. stabilește că: ”Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 1. În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri.”
Decizia civilă nr. 804 din 31.10.2016 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire este o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs prin care a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă-reclamantă D. și de recurenții-intervenienți B. și C. împotriva deciziei civile nr. 4378/A din 16.11.2015 a Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe de apel, Tribunalul Ilfov.
Prin urmare, termenul de o lună pentru exercitarea cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 804 din 31.10.2016 a Curții de Apel București, prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., curge de la pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, așadar, de la data de 31.10.2016, întrucât aceasta reprezintă o decizie pronunțată de o instanță de recurs.
În aceste condiții, față de formularea neechivocă a textului, Înalta Curte a respins cererea revizuentului de amânare a cauzei pentru a produce dovezi cu privire la data la care ar fi luat cunoștință de considerentele deciziei menționate, astfel cum rezultă din mențiunile practicalei prezentei decizii.
Termenul de o lună reglementat de art. 324 C.proc.civ. reprezintă un termen legal, imperativ pentru a cărui nerespectare intervine sancțiunea decăderii părții din dreptul procesual de a face uz de această cale extraordinară de atac, astfel cum prevede art. 103 C.proc.civ.
În aplicarea dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire promovată de revizuent la 21.03.2017 – data poștei, potrivit art. 104 C.proc.civ. – este tardiv formulată, întrucât termenul de o lună s-a împlinit pe data de 30.11.2016, prin aplicarea regulilor de calcul al termenelor stabilite de art. 101 alin. (3) și (4) C.proc.civ.
Faţă de caracterul întemeiat al excepţiei tardivităţii formulării revizuirii, nu se mai impune analizarea admisibilităţii cererii, în condiţiile art. 326 alin. (3) C.proc.civ.