Decizia nr. 1065/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanței de fond
Prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată sub aspectul cadrului procesual, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Cârcea - Serviciul Impozite și Taxe Locale și Comuna Cârcea, prin Primarul Comunei Cârcea, următoarele:
I. Anularea actelor administrativ fiscale emise de Primăria Comunei Cârcea - Serviciul Impozite și Taxe Locale (denumite în continuare, generic "actele administrativ fiscale emise de Primăria Comunei Cârcea") cu privire la impozitul pe clădire și teren, precum și cu privire la taxa de afișaj pentru magazinul B. Craiova pentru perioada 2003 - 2009 și cu privire la majorările/penalitățile aferente, respectiv:
- Procesul-verbal nr. 2678 din 8 aprilie 2009 și Decizia de impunere nr. 2682 din 8 aprilie 2009, emise pentru suma de 3.603.408,97 RON cu titlu de impozit pe clădiri (clădire B. Craiova) pentru perioada 2003 - 2009 și majorări/penalități aferente și Procesul-verbal nr. 2679 din 8 aprilie 2009 și Decizia de impunere nr. 2683 din 8 aprilie 2009, emise pentru suma de 12.150,16 RON cu titlu de impozit pe clădiri (remodelare raion carne, pâine) pentru perioada 2003 - 2009 și majorări/penalități aferente, astfel cum acestea au fost modificate de către pârâta prin Dispoziția nr. 29 din 19 iunie 2013, numai sub aspectul cuantumului total, în sensul că suma datorată potrivit acestor acte administrative fiscale este de 1.858.881,86 RON;
- Procesul-verbal nr. 2680 din 8 aprilie 2009 și Decizia de impunere nr. 2684 din 8 aprilie 2009, emise pentru suma de 93.757,2 RON cu titlu de impozit pe teren pentru perioada 2003 - 2009 și majorări/penalități aferente, astfel cum acestea au fost modificate de către pârâta prin Dispoziția nr. 29 din 19 iunie 2013, numai sub aspectul cuantumului, în sensul că suma datorată potrivit acestor acte administrative fiscale este de 20.275,76 RON;
- Procesul-verbal nr. 2681 din 8 aprilie 2009 și Decizia de impunere nr. 2685 din 8 aprilie 2009, emise pentru suma de 76.428,72 RON cu titlu de taxă de afișaj în scopul de reclamă și publicitate pentru perioada 2003 - 2009 și majorări/penalități aferente, astfel cum acestea au fost modificate de către pârâta prin Dispoziția nr. 29 din 19 iunie 2013, numai sub aspectul cuantumului, în sensul că suma datorată potrivit acestor acte administrative fiscale este de 49.064,46 RON;
II. Suspendarea executării actelor administrativ fiscale arătate la punctul 1 de mai sus până la soluționarea în fond a prezentei cereri.
III. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluția instanței de fond
Prin Încheierea din 20 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare executare act administrativ ca nefondată și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Comunei Cârcea.
Prin Sentința civilă nr. 2759 din 17 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepția tardivității formulării contestației, respectiv a cererii precizatoare, ca nefondată;
- a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, față de pârâta Primăria Comunei Cârcea - Serviciul Impozite și Taxe Locale, pentru lipsa calității procesuale pasive;
- a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Comuna Cârcea, prin Primarul Comunei Cârcea, având ca obiect anulare acte administrative, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinței civile nr. 2759 din 17 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și rejudecarea cauzei în fond, iar în urma rejudecării, admiterea în tot a cereri de chemare în judecată și anularea în parte a Dispoziției de soluționare nr. 29 din 19 iunie 2013, anularea în parte a actelor de impunere cu privire la suma de 1.928.222,08 RON din care 1.858.881,86 RON - impozit pe clădiri și accesorii pentru perioada 2004 - 2007, la 227 RON - impozit pe teren și accesorii stabilite pentru perioada 2004 - 2007, suma de 49.064,46 RON - taxă de afișaj și accesorii stabilite pentru perioada 2004 - 2007, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată aferente.
După prezentarea situației de fapt, recurenta a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:
a) ignorarea de către instanța de fond a existenței unei aparențe în drept - erori comune și invincibile - cu privire la titularul creanței fiscale. Nelegalitatea validării dublei impuneri a B. la plata repetată a unor obligații fiscale stinse prin plățile efectuate către Primăria Craiova, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
S-a solicitat să se constate că sentința recurată reprezintă de fapt, o simplă reproducere a argumentelor invocate de Primăria Cârcea prin întâmpinarea în combaterea acțiunii introductive formulate de societate care au fost axate, în principal, pe obligația legală a societății de plată a impozitelor locale către Primăria Cârcea.
Instanța fondului, susține recurenta, a omis să analizeze în concret aspectele invocate cu privire la aparența în drept creată de actele administrative normative emise de autoritățile publice locale din Craiova care atestau în perioada 2004 - 2007 amplasarea terenului și magazinului B. pe raza acestei localități și efectele acestei aparențe în drept asupra stingerii obligației de plată a impozitului pe clădiri, teren și a taxei de afișaj impuse la plată în baza unor acte de impunere care se bucurau de prezumția de legalitate și executorialitate la acel moment.
Pentru incidența principiului error communis facit jus din doctrină și jurisprudență, s-au desprins condițiile necesare a fi îndeplinite:
- existența unei erori cu privire la calitatea celui care deține dreptul, eroare care trebuie să fie însă comună sau unanimă și, de asemenea, invincibilă, regăsindu-se în convingerea pe care o au toți din jur că titularul aparent al dreptului este adevăratul titular fiind constituită o situație de fapt aparent reală și legală, dar contrară realității și;
- existența bunei-credințe a persoanei aflate în eroare, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia. Dreptul titularului trebuie să aibă un caracter de notorietate publică, în sensul că toți cei din jur trebuie să aibă convingerea că el este titularul acelui drept și să nu aibă vreo îndoială cu privire la această chestiune, iar această impresie/convingere trebuie să fie persistentă și fără echivoc, să se perpetueze un timp mai îndelungat.
O particularitate aparentă a acestui principiu o reprezintă situația creditorului aparent reglementată de art. 1097 din vechiul C. civ., iar pentru a fi aplicabil acest text se cereau îndeplinite tot două condiții:
- să existe bună-credință din partea debitorului;
- cel care primește plata să aibă „în posesiunea sa creanța”, adică creditorul aparent să aibă titlul de creanță.
Din moment ce principiul aparenței în drept protejează un terț de bună-credință care a efectuat o plată unui creditor aparent, validându-i o plată făcută unei alte persoane decât adevăratul creditor în cadrul unui raport juridic civil, cu atât mai mult, principiul error communis facit ius ar trebui să protejeze un contribuabil (ca debitor al unei obligații fiscale) în relația cu autoritățile publice (ca și creditori ai unei creanțe fiscale) când plata unei obligații fiscale s-a făcut dintr-o eroare comună și invincibilă către o altă autoritate publică, cauzată de acte administrative normative și individuale obligatorii și executorii emise în legătură cu acel contribuabil.
A fost invocat și principiul unicității impunerii reglementat de art. 23 și art. 85 alin. (1) lit. b), art. 87 teza a II-a, art. 105 alin. (3) C. proc. fisc. potrivit căruia există un singur impozit local datorat de către un contribuabil pentru un anumit imobil și pentru o anumită perioadă de timp, indiferent de autoritatea publică care a încasat plata acesteia, există o singură obligație fiscală corelativă de plată de natură să stingă impozitul local, există un singur creditor fiscal și un singur debitor și, de aceea, plata valabilă a unei obligații fiscale conduce la stingerea creanței fiscale datorate de contribuabil potrivit legii fiscale.
În speță, susține recurenta, sunt incidente principiul aparenței de drept și error communis facit jus și că nu a negat obligația de plată a creanțelor fiscale în perioada 2004 - 2007, dar, de bună-credință, a achitat în acea perioadă toate obligațiile fiscale locale aferente terenului și magazinului B. impuse la plată societății prin singurele acte de impunere existente în acea perioadă, emise de Primăria Craiova, iar plata efectuată era întemeiată pe aparența în drept că Primăria Craiova era creditorul fiscal aparent al societății în privința taxelor locale până în anul 2008, când prin hotărâre judecătorească irevocabilă, instanțele de judecată au stabilit că adevăratul creditor fiscal al B. era Primăria Cârcea.
Valabilitatea plăților efectuate este confirmată și de împrejurarea că actele de impunere emise de Primăria Craiova sunt încă valabile și nu au fost contestate de către Primăria Cârcea pe calea excepției de nelegalitate (pe care o putea formula în calitate de terț vătămat de aceste acte administrativ-fiscale de impunere) astfel încât, în virtutea principiului legalității actelor administrativ-fiscale emise de Primăria Craiova, acestea sunt pe deplin opozabile și Primăriei Cârcea, care nu le poate ignora cât timp nu au fost constatate ca fiind nelegale de către o instanță de judecată.
Eroarea comună și invincibilă cu privire la titularul creanțelor fiscale locale a fost pe deplin conștientizată și de către Primăria Cârcea având în vedere:
- poziția procesuală manifestată prin cererea de intervenție accesorie formulată în 2003 când Comuna Cârcea a solicitat obligarea Primăriei Craiova la plata taxelor și impozitelor locale achitate acesteia de societate (cu obligarea societății la plata obligațiilor fiscale deja achitate);
- poziția față de impunerea societății la plata impozitelor și taxelor locale, având în vedere că actele de impunere au fost emise abia în 2009, deci, după tranșarea irevocabilă a problematicii apartenenței terenului și magazinului la Municipiul Craiova sau Comuna Cârcea.
Referitor la îndeplinirea condiției privind buna-credință a societății, recurenta a invocat faptul că la momentul achiziției terenului, acesta era înscris în Cartea funciară a autorității publice locale, astfel încât ceea ce a dobândit societatea, potrivit titlurilor de proprietate și formelor de publicitate imobiliară valabile la acel moment, era un termen amplasat în Craiova.
Contrar concluziilor instanței de fond care sugera pasivitatea B., dată fiind promovarea acțiunii de Primăria Cârcea și adresele expediate de aceasta societății, simplele adrese comunicate de primărie sau demararea litigiului cu privire la faptul că terenul ar fi aparținut acestei autorități locale, iar nu Primăriei Craiova, nu pot în niciun fel afecta buna-credință a societății cât timp aceasta a efectuat plățile în baza unor acte de impunere valabil întocmite la acel moment, iar Primăria Cârcea putea la fel de bine pierde dosarul și, în aceste condiții se consolida calitatea Primăriei Craiova de creditor fiscal, dar prin pierderea procesului s-a transformat într-un creditor aparent.
Faptul că o instanță de judecată a stabilit irevocabil, la sfârșitul anului 2007, că HCL a mun. Craiova și autorizația de construire au fost întocmite în mod nelegal de Primăria Craiova nu este de natură să înlăture eroarea comună și invincibilă cu privire la apartenența terenului și magazinului B. din mun. Craiova în perioada anterioară 2004 - 2007 și nici buna-credință a societății.
Pentru aceste motive s-a solicitat să se constate caracterul nelegal al sentinței recurate, judecătorul fondului decizând validarea nelegală a dublei impuneri a societății la plata taxelor locale aferente terenului și magazinului B. în perioada 2004 - 2007 cu încălcarea flagrantă a principiului unicității impunerii și a aparenței în drept cu privire la creditorul fiscal al societății din această perioadă și, după casarea sentinței și rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost depuse înscrisuri de către recurentă și doctrina.
Comuna Cârcea, prin primar, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și, pe cale de consecință, menținerea Sentinței civile nr. 2759/2014 pronunțată de Curtea de Apel București ca temeinică și legală, iar recurenta B. a depus răspuns la întâmpinare.
A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal din 6 aprilie 2016 s-a dispus comunicarea acestuia către părțile din litigiu.
Recurenta B. România SRL a depus un punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin Încheierea din 17 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen pentru judecarea cauzei la 3 martie 2017 cu citarea părților.
4. Soluția instanței de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a actelor administrativ fiscale emise în anul 2009 prin care reclamanta a fost obligată la plata impozitului pe clădiri pentru perioada 2003 - 2009 și a majorărilor/penalităților de întârziere în cuantum de 1.858.881,86 RON, impozitul pe teren și a majorărilor/penalităților de întârziere în cuantum de 20.227,76 RON, a taxei de afișaj și a majorărilor de întârziere/penalități de întârziere aferente în cuantum de 49.064,46 RON.
Aceste sume au fost calculate și emise decizii de impunere în anul 2009 pentru anii 2004 - 2007 deoarece Primăria comunei Cârcea a apreciat că reclamanta trebuie să plătească acesteia impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa de afișaj aferente Magazinului B..
Magazinul B. a fost construit pe terenuri ce apar, conform planurilor cadastrale înregistrate și vizate de OCPI Dolj și Certificatului de urbanism emis în 2000 de Primăria municipiului Craiova, pe teritoriul mun. Craiova, iar autorizația de construire a fost emisă în anul 2001 tot de Primăria municipiului Craiova, astfel că după finalizarea lucrărilor de construire și recepție a fost înregistrat la Primăria municipiului Craiova, fiind emise de aceasta decizii de impunere pentru impozit pe clădiri și terenuri.
În anul 2003, este înregistrată o acțiune pe rolul Tribunalului Dolj prin care s-a solicitat obligarea B. la înscrierea în Registrul agricol al comunei Cârcea ca plătitor de impozite și taxe și obligarea Primăriei Craiova la plata impozitelor și taxelor locale către Primăria Cârcea de la data înființării magazinului B. și până în prezent (conform cererii de intenție accesorie).
Prin Sentința nr. 2675 din 12 iunie 2007 a Tribunalului Dolj a fost admisă excepția de nelegalitate a Hotărârea Consiliului Local Craiova și a autorizației de construire emisă în favoarea B. de către Primăria municipiului Craiova și admisă în parte acțiunea Consiliului Local al comunei Cârcea în sensul obligării B. la înregistrarea în Registrul Agricol al Primăriei Cârcea și la plata taxelor și impozitelor locale către bugetul local al comunei Cârcea, sentință devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7927 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova.
În raport de această sentință, începând cu anul 2008, impozitele și taxele locale au fost achitate de reclamantă către Primăria comunei Cârcea.
Inițial, în anul 2009 au fost emise acte de impunere pentru perioada 2004-2009 pentru suma de 3.785.745,05 RON dar contestația formulată nu a fost soluționată de Comuna Cârcea, fiind necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești de obligare la soluționarea contestației fiscale prin Sentința civilă nr. 4226 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
Ulterior, au fost emise actele contestate în prezenta cauză pentru suma de 1.928.222,08 RON.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei invocând dispozițiile art. 248, 249 și art. 256 C. fisc. și apreciind că, datorită faptului că amplasamentul pe care se află imobilul reclamantei pentru care s-au emis actele contestate aparține unității administrativ-teritoriale Comuna Cârcea, trebuie în mod obligatoriu ca reclamanta să achite impozitul pe clădiri și taxele aferente pentru Magazinul B. și penalitățile aferente.
Criticile recurentei la aparența în drept și incidența principiului error communis facit ius vor fi considerate fondate.
Principiul aparenței de drept este acel principiu în baza căruia sunt validate unele acte efectuate de către o persoană care s-a întemeiat cu bună-credință pe o aparență juridică, socotită în mod public ca reprezentând însăși realitatea.
Pentru a fi aplicabil acest principiu se cer îndeplinite următoarele condiții:
- să fie dovedită eroarea cu privire la calitatea celui care este titularul dreptului, eroare care trebuie să fie comună și invincibilă, adică convingerea că titularului aparent al dreptului este adevăratul proprietar, deși situația de fapt este numai aparent legală, dar contrară realității;
- să fie dovedită buna-credință a persoanei aflate în eroare.
Acest principiu, deși nu a fost consacrat legislativ, doctrina și jurisprudența au recunoscut aplicarea lui.
În speță, contrar afirmațiilor instanței de fond, este pe deplin aplicabil principiul aparenței în drept pentru că sunt îndeplinite condițiile cerute de acest principiu.
Condiția erorii comune și invincibile cu privire la calitatea de creditor a Primăriei mun. Craiova este dovedită de următoarele împrejurări:
- terenul pe care a fost edificată construcția Magazinului B. era amplasat pe teritoriul municipiului Craiova, titlurile de proprietate pentru cei care au deținut aceste terenuri fiind emise de Comisia Județeană Dolj și având ca amplasament teritoriul municipiului Craiova;
- după dobândirea terenului de către reclamantă acesta a fost intabulat în Cartea Funciară în extravilanul mun. Craiova conform încheierii nr. 1004/2001 a Judecătoriei Craiova;
- certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru Magazinul B. au fost emise de Primăria municipiului Craiova;
- Primăria municipiului Craiova a emis actele de impunere pentru perioada 2004 - 2007;
- chiar comuna Cârcea, prin cererea de intervenție accesorie formulată în Dosarul nr. x/2003 a solicitat obligarea Primăriei Craiova la plata taxelor și impozitelor locale achitate de reclamantă;
- actele de impunere au fost emise de Primăria comunei Cârcea numai în anul 2009, după finalizarea litigiului legat de amplasarea Magazinului B. pe teritoriul comunei Cârcea sau mun. Craiova, ceea ce dovedește că chiar pârâta avea dubii cu privire la emiterea actelor de impunere.
Și condiția bunei-credințe a reclamantei este dovedită de întregul său comportament din momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului pe care a fost amplasat Magazinul B. și până la achitarea sumelor datorate în baza actelor de impunere emise de Primăria municipiului Craiova.
Faptul că prin hotărârea judecătorească s-a constatat nelegalitatea autorizației de construire emisă de Primăria mun. Craiova nu înlătură nici eroarea comună și invincibilă a apartenenței terenului pe care a fost edificat magazinul la municipiul Craiova și nici buna-credință a recurentei-reclamante pentru perioada 2004 - 2007.
Nu pot fi reținute susținerile intimatei-pârâte Comuna Cârcea referitoare la neîndeplinirea condițiilor de aplicare a principiului aparenței de drept deoarece recurenta-reclamantă ar fi fost notificată să se înscrie în registrele Primăriei Coșoveni (Primăria a cărei succesoare este Primăria Cârcea, prin reorganizare) ca și contribuabil, iar recurenta-reclamantă ar fi avut o atitudine de expectativă și în cadrul litigiului ar fi solicitat respingerea acțiunii Primăriei comunei Cârcea, fiind de notorietate publică disputele teritoriale dintre Primăria mun. Craiova și Primăria comunei Cârcea.
Așa cum s-a arătat anterior, până la finalizarea litigiului, toate elementele de fapt și de drept o puteau îndreptăți pe recurenta-reclamantă să considere că taxele și impozitele locale aferente Magazinului B. se impuneau a fi plătite către Primăria mun. Craiova, iar notificarea adresată de Primăria comunei Cârcea nu era suficientă pentru a răsturna aparența de drept și buna credință a recurentei-reclamante.
Nici notificarea Primăriei comunei Cârcea nu a fost urmată de alte demersuri pentru a se obține plata taxelor și impozitelor de către recurenta-reclamantă și această situație ar putea demonstra o eventuală stare de „expectativă” și din partea intimatei-pârâte având în vedere că exista posibilitatea de a înregistra din oficiu recurenta-reclamantă, în baza art. 72 alin. (8) vechiul C. proc. fisc., în calitate de contribuabil, de a solicita informații în vedere impunerii din oficiu potrivit art. 83 alin. (4) același act normativ, efectuarea de inspecții fiscale în vederea impunerii.
Mai mult, chiar intimata-pârâtă prin cererea adresată instanței a solicitat obligarea Primăriei Craiova la plata taxelor și impozitelor locale achitate pentru perioada anterioară soluționării litigiului, cerere care a fost respinsă.
În aceste condiții nu se poate susține nici că recurenta-reclamantă ar fi putut să nu achite sumele stabilite prin acte de impunere emise de Primăria mun. Craiova sau să le conteste pentru că nu avea, până la momentul soluționării litigiului dintre cele două unități administrative teritoriale, niciun temei.
Prin soluția adoptată de către instanța de fond a fost încălcat și principiul unicității impunerii astfel cum acesta este reglementat de art. 23, art. 85 alin. (1) lit. b), art. 87 teza a II-a, art. 105 alin. (3) C. proc. fisc.
În baza acestui principiu:
- un impozit local datorat de un contribuabil pentru un imobil și pentru o perioada de timp nu poate fi decât unul singur, indiferent de autoritatea publică care a încasat impozitul;
- există o singură obligație fiscală corelativă de plată de natură să stingă impozitul local.
Acest principiu este important pentru a fi protejate interesele contribuabililor pentru ipoteza unui conflict între creditorii fiscali, cum ar fi ipoteza prezentului litigiu legat de plata unor impozite și taxe locale.
Cum în cauză s-a făcut dovada plății impozitelor și taxelor locale aferente perioadei 2004-2007 de către recurenta-reclamantă, aceasta nu ar putea fi obligată la plata acelorași contribuții și către intimata-pârâtă.
Ar trebui precizat că dispozițiile noului C. proc. fisc. au rezolvat problema conflictului de competență între autoritățile locale prin art. 43 alin. (3) Noul C. proc. fisc., potrivit cărora: „În cazul în care se ivește un conflict cu privire la delimitarea teritorială între două sau mai multe unități administrativ-teritoriale și/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu privire la aceeași materie impozabilă, până la clarificarea conflictului, contribuabilul datorează impozitele și taxele locale aferente materiei impozabile, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale sau subdiviziunii administrativ-teritoriale în a cărei evidență era înscrisă materia impozabilă până la apariția conflictului. Celelalte organe fiscale locale nu au dreptul să perceapă impozite și taxe locale până la soluționarea conflictului. Impozitele și taxele locale plătite de contribuabil rămân venit al bugetului local la care au fost plătite chiar dacă după soluționarea conflictului dreptul de impunere aparține altui organ fiscal local. În acest caz, dreptul de impunere revine noului organ fiscal local competent, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a soluționat conflictul”.
Prin aceste dispoziții au fost consacrate legislativ principiul unicității impunerii și cel al aparenței în drept din moment ce impozitele și taxele locale plătite de contribuabil rămân venit la bugetul local la care au fost plătite chiar dacă după soluționarea conflictului dreptul de impunere aparține altui organ fiscal local.
Referitor la susținerile intimatei-pârâte potrivit cărora recurenta-reclamantă ar putea să solicite restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit și taxe locale de către Primăria mun. Craiova ar trebui precizat că, pentru a obține restituirea se impune, mai întâi, anularea deciziilor de impunere emise de aceasta. Or, aceste demersuri nu ar mai putea fi efectuate având în vedere tocmai atitudinea intimatei-pârâte care a emis actele contestate în prezenta cauză abia în anul 2009 deși vizau perioada 2004 - 2007, a soluționat contestația administrativă după 3 ani de la data formulării acesteia și numai după obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare la soluționarea litigiului.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 55/2004, va fi admis recursul declarat de reclamanta SC B. SRL, va fi casată sentința și rejudecând va fi admisă acțiunea reclamantei și anulate în parte Dispoziția nr. 29 din 19 iunie 2013 emisă de Primarul Comunei Cârcea și a actelor de impunere emise de Primăria Comunei Cârcea cu privire la sumele de 1.858.881,86 RON, reprezentând impozit pe clădiri și accesorii; 20.227 RON, reprezentând impozit pe teren și accesorii; 49.064,46 RON, reprezentând taxă de afișaj și accesorii stabilite suplimentar în sarcina societății în perioada 2004 - 2007.
Va fi obligată intimata Primăria comunei Cârcea la plata cheltuielilor de judecată, dar instanța va face aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC „A.” SRL împotriva Sentinței civile nr. 2759 din 17 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea reclamantei.
Anulează în parte Dispoziția nr. 29 din 19 iunie 2013 emisă de Primarul Comunei Cârcea și a actelor de impunere emise de Primăria Comunei Cârcea cu privire la suma de 1.858.881,86 RON, reprezentând impozit pe clădiri și accesorii, suma de 20.227 RON, reprezentând impozit pe teren și accesorii, suma de 49.064,46 RON, reprezentând taxă de afișaj și accesorii stabilite suplimentar în sarcina societății în perioada 2004 - 2007.
Obligă intimata Primăria Comunei Cârcea la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă SC „A.” SRL, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.
Procesat de GGC - LM