Decizia nr. 892/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2016, în Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. SRL și B. SRL au formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, față de excepția tardivității cererii de chemare în judecată, ridicată de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în legătură cu primul capăt de cerere al reclamantelor și întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, solicitând instanței următoarele:
- în principal, să constate că prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 prin care s-a stabilit un termen de 30 de zile de la comunicare pentru atacarea în contencios administrativ a actelor emise de ANRE și-au încetat în mod integral efectele în urma Deciziei nr. 136/2015, motiv pentru care nu pot fi aplicate în prezenta cauză, iar excepția de neconstituționalitate formulată în legătură cu aceasta este inadmisibilă;
- în subsidiar, în condițiile în care (i) fie consideră că prevederile mai sus menționate continuă să producă efecte în prezent, în sensul impunerii unui termen de 30 de zile de la comunicare pentru atacarea în justiție a actelor administrative cu caracter individual emise de ANRE, (ii) fie are dubii cu privire la efectele pe care aceste prevederi le-ar mai produce în prezent, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 136 din 10 martie 2015, să dispună sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, precum și suspendarea cauzei până la soluționarea respectivei excepții de neconstituționalitate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Reclamantele susțin că dispozițiile legale menționate încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 126 alin. (6) și art. 147 alin. (1) din Constituția României, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 20 din Constituție.
Arată că prevederile art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (1) din Constituție sunt încălcate prin nerespectarea obligației legiuitorului de a pune în acord prevederea criticată cu dispozițiile legii fundamentale. A fost nesocotită, astfel, exigența constituțională a clarității și previzibilității legii, prevederea criticată generând neclaritate și incertitudine. În actuala formă și în contextul celor dispuse de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 136/2015, urmată de nerespectarea de către legiuitor a obligației de a pune în acord prevederile respective cu Constituția, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 generează confuzie și incertitudine cu privire la regulile aplicabile pentru atacarea în contencios administrativ a actelor cu caracter individual emise de președintele ANRE. Lipsa intervenției legiuitorului a generat confuzie cu privire la ieșirea sau nu a prevederilor criticate din fondul activ al legislației. Justițiabilii pot fi ușor induși în eroare cu privire la cadrul legal aplicabil pentru contestarea actelor administrative cu caracter individual, neavând siguranță cu privire la măsurile pe care trebuie să le întreprindă pentru a declanșa controlul judecătoresc. Astfel, dacă se consideră că prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 și-au încetat integral efectele, justițiabilii trebuie să respecte procedura generală prevăzută de art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004 (ipoteză în care se găsesc reclamantele, care au adresat plângere prealabilă și apoi, în termenul prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ, au atacat cele două acte administrative individuale). Dacă se consideră că prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 nu și-au încetat efectele, trebuie formulată direct acțiune în contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicarea actului (care însă ar putea fi respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, dacă instanța de judecată consideră că trebuia respectată procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2005).
Curtea Constituțională a reținut în practica sa că existența unei incertitudini cu privite la efectele legilor în vigoare reprezintă o încălcare gravă a principiilor constituționale, ceea ce impune eliminarea textelor legale care o generează (ex. Decizia nr. 26/2012, Decizia nr. 210/2014, Decizia nr. 637/2015, Decizia nr. 895/2015, Decizia nr. 374/2016).
Neclaritatea și imprevizibilitatea prevederilor criticate are efect asupra dreptului de liber acces la justiție, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare. O atare situație încalcă art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție precum și art. 6 din Convenția drepturilor fundamentale ale omului.
De asemenea, încalcă garanția controlului judecătoresc al actelor administrative statuat prin art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituție.
2. Încheierea pronunțată de instanța de fond
Prin încheierea din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de reclamante, ca inadmisibilă și a respins cererea de suspendare a cauzei, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, instanța a reținut că aceste dispoziții legale față de care s-a invocat excepția de neconstituționalitate au mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate care, prin Decizia nr. 136/2015 pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă, constatându-se că prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea ANRE sunt neconstituționale în privința stabilirii unui termen pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, iar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, caracterul obligatoriu însoțind dispozitivul, precum și considerentele pe care dispozitivul se sprijină.
În raport de soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a constatat că cererea de suspendare a cauzei formulată de reclamantă, în temeiul art. 413 C. proc. civ., este neîntemeiată și a respins-o, ca atare.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, au declarat recurs reclamantele A. SRL și B. SRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu privire la dispozitivul și la considerentele încheierii din 12 decembrie 2016, casarea încheierii atacate, cu următoarele consecințe:
- în principal, instanța de recurs să trimită cauza Curții de Apel București spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca urmare a lipsei motivării încheierii atacate;
- în subsidiar, (i) fie instanța de recurs să înlăture considerentele Curții de Apel București din care rezultă că dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 ar mai produce efecte în prezent în ceea ce privește stabilirea unui termen pentru atacarea ordinelor și deciziilor emise de ANRE și să le înlocuiască cu propriile considerente prin care să constate că respectivele dispoziții nu mai produc efecte, (ii) fie instanța de recurs să trimită cauza Curții de Apel București pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 care ar mai continua să producă efecte în prezent;
- suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Cu referire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentele susțin că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a următoarelor texte imperative: art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României, precum și a art. 2 alin. (3), art. 29 alin. (1) - (3) și a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Dacă excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții legale care mai produc efecte juridice, excepția este admisibilă cu privire la aceste dispoziții legale.
Atât în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și în cea a Curții Constituționale s-a reținut că numai admiterea unei excepții și constatarea neconstituționalității unui text de lege face ca soluția Curții Constituționale să fie opozabilă erga omnes, făcând imposibilă o nouă verificare a textului de lege constatat a fi neconstituțional. Dacă textul de lege este în vigoare, nicio instanță de judecată în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate nu are competența să examineze textul sub aspect constituțional sau să adauge o altă condiție la cele prevăzute de lege pentru admiterea cererii de sesizare a Curții.
Prin Decizia nr. 136/2015, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 sunt neconstituționale în ceea ce privește termenul de atacare a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele ANRE. Aceste dispoziții, însă, nu fac distincție între actele cu caracter individual și cele cu caracter normativ.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu are competența de a modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, legiuitorul are sarcina de a pune de acord textele legale declarate neconstituționale cu prevederile Constituției, iar dacă această sarcină nu este îndeplinită în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, textele declarate neconstituționale își încetează efectele.
Prin urmare, dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, asupra cărora legiuitorul nu a intervenit și care instituie termenul special pentru atacarea ordinelor și deciziilor emise de președintele ANRE, și-au încetat efectele în mod integral.
În cazul în care considerentele încheierii sunt contrare celor menționate, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Cu referire la incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentele susțin că încheierea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar motivarea instanței de fond nu se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, pe deplin aplicabile și încheierilor de ședință. Astfel, încheierea atacată nu este motivată întrucât, pe de o parte nu sunt analizate în niciun fel argumentele invocate de reclamante și, pe de altă parte, nu prezintă raționamentul propriu al instanței care a condus la adoptarea soluției, fiind preluate pasaje din acte procesuale depuse de pârâta ANRE.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii atacate, ca legală și temeinică.
În motivare arată că încheierea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței fondului și că aceasta din urmă a stabilit în mod corect dispozițiile legale incidente, raportat la situația de fapt reținută.
Prin Decizia nr. 136/2015, Curtea Constituțională a decis că art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 este neconstituțional numai în privința stabilirii unui termen pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ .
Excepția de neconstituționalitate invocată de reclamante nu îndeplinește condițiile de admisibilitate cumulative prevăzute de Legea nr. 47/1992, respectiv este inadmisibilă în ceea ce privește analizarea stabilirii unui termen pentru contestarea actelor administrative emise de ANRE, având în vedere pronunțarea Curții Constituționale prin decizia anterior menționată. Această decizie trebuie să se aplice în conformitate cu considerentele expuse de instanța de control constituțional. Reclamanta a invocat această excepție de neconstituționalitate fără să țină cont de caracterul general obligatoriu al considerentelor deciziei Curții Constituționale. Această decizie este una interpretativă, Curtea constatând neconstituționalitatea unei anumite interpretări a textului legal, arătând care este această interpretare care nu mai poate să se aplice, orice altă interpretare fiind în acord cu legea fundamentală.
Puterea de lucru judecat ce însoțește deciziile Curții Constituționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină, care sunt general obligatorii, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și care se opun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.
II. Soluția instanței de recurs
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Recurentele-reclamante au formulat o cerere de chemare în judecată a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, care face obiectul Dosarului nr. x/2/2016 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând anularea deciziilor autorității pârâte nr. 382 și nr. 383 din 15 martie 2016 privind refuzul de a acorda reclamantelor licențe pentru prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice.
Prin întâmpinarea la cererea introductivă, ANRE a opus acestei cereri excepția tardivității formulării ei, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, arătând că cererea ar fi trebuit introdusă în termen de 30 de zile de la notificarea deciziilor către reclamantele - părți interesate, termen nerespectat de către reclamante.
În apărare față de excepția tardivității, reclamantele au arătat că art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 nu mai este în vigoare, motiv pentru care au adresat plângere prealabilă împotriva celor două decizii, conform Legii nr. 554/2004 și au formulat cererea de chemare în judecată după primirea răspunsului la plângerea prealabilă.
De asemenea, reclamantele au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, pentru ipoteza în care instanța de judecată ar considera că prevederile legale menționate continuă să producă efecte în sensul stabilirii căii de atac directe, într-un termen de 30 de zile de la comunicare, pentru atacarea în justiție a actelor administrative cu caracter individual emise de ANRE.
În principal, însă, reclamantele au solicitat să se constate că efectele acestor prevederi legale au încetat integral urmare a Deciziei nr. 136/2015 a Curții Constituționale, astfel că nu mai sunt aplicabile cauzei, situație în care excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Instanța de fond, prin încheierea atacată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, raportându-se la Decizia nr. 136/2015 a Curții Constituționale și preluând apărările autorității pârâte, care a susținut inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate nu pe premisa invocată de reclamante (aceea a eliminării din fondul activ legislativ a textului de lege atacat pe calea excepției), ci pe premisa caracterului interpretativ al Deciziei nr. 136/2015, care lămurește, cu efect obligatoriu pentru instanțele de judecată, modul de interpretare al prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007.
Este adevărat că încheierea recurată nu răspunde argumentelor expuse de părțile reclamante, rezultând dintr-un singur paragraf că instanța de fond a socotit inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale nu pe motiv că art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 nu ar mai fi aplicabil cauzei, ci pe motivul caracterului obligatoriu al considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2015.
Cu tot caracterul eliptic al motivării, Înalta Curte, având în vedere că recursul privește soluționarea unui incident procedural, pentru care legea stabilește caracterul urgent al procedurii, nu va reține motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că argumentele primei instanțe transpar din considerentele încheierii și că se impune analiza motivelor de recurs care privesc îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, respectiv pentru sesizarea Curții Constituționale, motive de recurs încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..
Prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele ANRE, în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale.
Conform textului de lege vizat de excepția de neconstituționalitate, ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate.
Curtea a constatat că textul mai sus redat (care face obiectul excepției de neconstituționalitate și în cauza de față) nu face distincție între actele administrative cu caracter individual și cele cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiași termen de decădere de 30 de zile, care privește dreptul de a le ataca pe calea contenciosului administrativ. În consecință, ordinele și deciziile emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei și care au caracter normativ, ar beneficia de prezumția absolută de legalitate după 30 de zile de la publicare, dacă în acest interval niciun operator economic nu ar introduce în fața Curții de Apel București o acțiune în contencios administrativ în vederea verificării legalității lor pe calea principală a acțiunii în anulare.
Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate introduc o derogare de la principiul constituțional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepție să fie expres prevăzută de art. 126 alin. (6) din Constituție, care se referă, sub acest aspect, doar la actele care privesc raporturile cu Parlamentul și ale celor de comandament cu caracter militar. Art. 126 alin. (6) garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, fără nicio distincție între tipul acestora - individual sau normativ. În privința actelor administrative cu caracter normativ, O.U.G. nr. 33/2007 elimină posibilitatea atacării lor în justiție peste termenul imperativ de 30 de zile, derogând de la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și de la art. 126 alin. (6) din Constituție. Or, o asemenea excludere are valențele unei noi excepții referitoare la actele juridice sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determină încălcarea art. 21, art. 52 și a art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.
În urma pronunțării Deciziei nr. 136/2015, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru a pune în acord textul legal declarat neconstituțional cu prevederile Constituției.
În cauza de față, deciziile ANRE atacate sunt acte administrative cu caracter individual, această calificare neconstituind obiect de controversă judiciară.
Caracterul obligatoriu al dispozitivului și considerentelor deciziei Curții Constituționale, invocat atât de autoritatea pârâtă cât și de instanța de fond, privește aspectele asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat și anume neconstituționalitatea textului de lege menționat, în partea prin care acesta stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ.
Decizia este, deci, una simplă, de declarare a textului parțial neconstituțional, iar nu una interpretativă. Ea nu se referă la actele administrative cu caracter individual, în privința cărora Curtea Constituțională nu s-a pronunțat (nefiind sesizată).
În conformitate cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Această prevedere legală se interpretează în sensul că nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile dintr-o lege sau ordonanță care au fost eliminate din fondul activ al legislației, ca efect al declarării neconstituționalității lor. Nu este cazul prevederilor art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 33/2007 care stabilesc un termen pentru atacarea actelor administrative individuale întrucât Decizia nr. 136/2015 a Curții Constituționale s-a referit exclusiv la neconstituționalitatea textului care stabilește un termen pentru atacarea actelor administrative cu caracter normativ. Efectele deciziei rezultă din dispozitiv și din considerente, astfel că, în privința actelor administrative cu caracter individual, textul de lege continuă să fie în vigoare și să fie aplicabil. Pe cale de consecință, este nefondată solicitarea reclamantelor de a se constata că textul de lege și-a încetat în mod integral efectele, adică nu mai este în vigoare, neexistând o indivizibilitate a reglementării, așa cum se susține. În schimb, sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamante.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
După cum s-a argumentat anterior, sunt în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 33/2007 care stabilesc un termen pentru atacarea actelor administrative individuale.
De asemenea, aceste dispoziții au legătură cu soluționarea cauzei în fond întrucât autoritatea pârâtă a opus reclamantelor excepția dirimantă a tardivității formulării cererii, excepție care urmează a fi analizată din perspectiva reglementării legale speciale menționate.
Opinia Înaltei Curți este că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, ea privește teza a treia a art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 33/2007, care stabilește durata termenului de atacare în instanță a actelor administrative cu caracter individual emise de președintele ANRE.
Reclamantele susțin că dispozițiile legale menționate încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 126 alin. (6) și art. 147 alin. (1) din Constituția României, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 20 din Constituție.
Înalta Curte apreciază că prevederile constituționale invocate nu sunt încălcate întrucât dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 136/2015 a Curții Constituționale arată efectele pe care aceasta urmează a le produce în procesul infraconstituțional de interpretare și aplicare a legii în raport de situația dedusă judecății.
Art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 a rămas în fondul legislativ activ cât privește reglementarea termenului de atacare a actelor administrative individuale emise de președintele ANRE. Efectele Deciziei nr. 136/2015 rezultă din restrângerea neconstituționalității declarate a textului legal prin sintagma "(..)prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale (..)".
Aceste efecte rezultă și din considerentele deciziei, în cuprinsul cărora Curtea Constituțională a distins între actele administrative cu caracter individual și cele cu caracter normativ și a constatat neconstituționalitatea textului de lege prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ. În baza distincției făcute rezultă o divizibilitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 (care, în forma constatată neconstituțională și nepusă în acord cu rigorile Constituției, se aplică atât actelor președintelui ANRE cu caracter individual cât și celor cu caracter normativ).
Situația juridică creată prin Decizia nr. 136/2015, urmată de neintervenția legiuitorului, nu poate fi considerată ca generând imprevizibilitatea sau lipsa de claritate a legii.
Pe cale de consecință, nu au fost încălcate liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare sau garanția constituțională a controlului judecătoresc al actelor administrative.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul și va casa încheierea atacată. Constatând că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 33/2007, va trimite cauza instanței de fond pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.
Asupra cererii de suspendare a judecății urmează a se pronunța instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantele A. SRL și B. SRL împotriva încheierii din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează încheierea atacată.
Constată că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 33/2007.
Trimite cauza instanței de fond pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2017.
Procesat de GGC - GV