Decizia nr. 1028/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/39/2014, la data de 15 aprilie 2014 și transferată la secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/39/2014*, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.M.S.C. și D.A.P.P. București, anularea Adresei din 1 aprilie 2014 raportat la anul 2013, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 131.461,81 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 188,20 ha, situată în zona de conservare totală a Parcului Național Călimani în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2012, precum și la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 131.461,81 RON începând cel puțin cu data de 1 aprilie 2014, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care M.M.S.C. prin D.A.P.P. a refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensațiilor cuvenite.
Prin precizările depuse la dosar, reclamanta a solicitat modificarea cererii de chemare în judecată, respectiv renunțarea la judecata petitului nr. 1 din acțiune privind anularea Adresei din 1 ianuarie 2014 raportat la anul 2013, menținându-și celelalte petite ale cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.M.S.C. a invocat o serie de excepții, respectiv excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității acțiunii, solicitând admiterea acestora.
2. Hotărârea instanței de recurs
Prin Sentința nr. 31 din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată excepția lipsei competenței materiale a instanței, a constatat că reclamanta a renunțat la cererea de anulare a Adresei din 1 aprilie 2014 raportat la anul 2013, a admis excepția inadmisibilității cererii vizând acordarea despăgubirilor, a respins ca inadmisibilă cererea de acordare despăgubiri formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții M.M.S.C. și D.A.P.P.
3. Calea de atac exercitată
3.1. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă arată că, în urma modificării acțiunii, a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtele, în solidar, la plata ajutorului de stat cuvenit reclamantei raportat la anul 2013, a dobânzilor legale cât și a cheltuielilor de judecată, urmare directă a refuzului nejustificat, exprimat în conținutul Adresei din 1 aprilie 2014.
Recurenta-reclamantă precizează astfel că suntem în prezența unui refuz nejustificat, a parcurs întreaga procedură prealabilă, iar cele reținute de prima instanță, în sensul că nu se solicită anularea unui act administrativ, pentru a se putea obține despăgubiri, sunt contrare dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Se mai arată că, prin Decizia nr. C(2012) 5166 final 19 iulie 2012, Comisia Europeană a emis avizul favorabil pentru acordarea de ajutoare de stat, atât persoanelor fizice, cât și juridice care dețin păduri inclusiv în T1 și T2 din cadrul Siturilor Natura 2000, astfel încât, prima instanță urma să constate că reclamanta este îndreptățită să pretindă și să primească ajutorul de stat solicitat prin acțiune, care reprezintă compensații pentru lipsa de folosință a terenurilor în proprietate, situate într-o arie naturală protejată.
Recurenta-reclamantă consideră îndeplinite dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) și urm. din Legea nr. 46/2008 coroborate cu art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 961/2009.
Recurenta-reclamantă consideră că judecătorul fondului a reținut greșit că adresa în cauză nu reprezintă un refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ și că acordarea ajutorului de stat ar trebui precedată de emiterea unui act administrativ.
Potrivit art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 pârâtele urmau să întocmească, în final, doar o dispoziție de plată prin care se virau sumele de bani cuvenite reclamantei cu titlu de ajutor de stat.
Nici faptul că nu există norme metodologice de efectuare a plății nu este un impediment pentru efectuarea plății, deoarece normele metodologice sunt reprezentate chiar de dispozițiile H.G. nr. 861/2009, iar Comisia Europeană a emis decizia în anul 2012.
3.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 14 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 4 octombrie 2016, fixând termen de judecată la data de 16 martie 2017.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți, potrivit art. 498 și art. 499 din Noul C. proc. civ.
Analiza motivelor de casare
Prin acțiunea introductivă, recurenta-reclamantă a solicitat anularea Adresei din 1 aprilie 2014 emisă de M.M.S.C. - D.A.P.P. (în prezent M.A.P.), prin care autoritatea competentă a comunicat faptul că a fost primit avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice care dețin păduri incluse în T1 și T2 din cadrul Siturilor Natura 2000, dar ajutorul se poate acorda numai după publicarea în M. Of. a hotărârii guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.
Un al doilea capăt de cerere al acțiunii reclamantei îl constituie plata despăgubirii/ajutor de stat și a dobânzii legale.
După renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere ce privește anularea Adresei din 1 aprilie 2014, instanța de fond a considerat că acțiunea astfel restrânsă este inadmisibilă, deoarece nu este precedată de constatarea nelegalității unui act administrativ sau a refuzului nejustificat al autorității de a soluționa o cerere ori de a efectua o operațiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim invocat.
S-a mai reținut că acțiunea în despăgubiri are un caracter subsidiar acțiunii în anularea în tot sau, în parte, a actului administrativ, a obligării autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau efectuării unei anumite operațiuni administrative.
Prima instanță a apreciat că Adresa din 1 aprilie 2013 nu reprezintă un refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ, condiție ce trebuie îndeplinită cu precădere și, mai mult, plata despăgubirilor nu este precedată de emiterea unui act administrativ.
Înalta Curte consideră că motivarea primei instanțe este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, dar și a dispozițiilor actelor normative speciale în domeniu, respectiv a C. silvic și a H.G. nr. 861/2009.
Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege se poate adresa instanței de contencios administrativ și pentru nesoluționarea în termen sau pentru refuzul nejustificat de soluționare a cererii, conform art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Recurenta-reclamantă s-a adresat autorităților-pârâte cu cererea/solicitarea de a i se plăti despăgubirile ce le se cuvin proprietarilor de păduri cu funcții speciale de protecție incluse în zona/tipul funcțional T1 pentru anul 2013.
Prin Adresa din 1 aprilie 2014, autoritatea pârâtă a refuzat soluționarea cererii, motivând că nu au fost emise normele metodologice pentru calculul despăgubirilor.
Recurenta-reclamantă a arătat în mod expres în fața instanței că renunță la cererea de anulare a adresei, urmare a soluțiilor date de alte instanțe di țară, care au considerat că nu este vorba de un act administrativ, ci de un refuz nejustificat.
Dimpotrivă, judecătorul fondului a considerat că adresa sus-menționată nu reprezintă un refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ și că plata despăgubirilor nu este condiționată de emiterea unui act administrativ.
Corect a reținut că plata despăgubirilor nu este condiționată de emiterea unui act administrativ, ci de emiterea unei operațiuni administrative, avizarea și plata compensațiilor.
Dacă plata despăgubirilor nu este condiționată de emiterea prealabilă a unui act administrativ, înseamnă că, potrivit legislației specifice, recurenta-reclamantă a întocmit documentația solicitată, urmând să se aprobe devizul și să fie acordat ajutorul de stat.
Refuzul autorității publice de a soluționa favorabil cererea se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 partea considerându-l un refuz nejustificat.
Refuzul nejustificat nu se referă numai la emiterea unui act administrativ, ci la orice altă cerere întemeiată pe vătămarea unui drept recunoscut de lege.
Cererea formulată de recurenta-reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile C. silvic care permite acordarea unei despăgubiri cu titlu de ajutor de stat.
Refuzul autorității pârâte de a aviza și plăti despăgubirile reprezintă un refuz de soluționare a cererii, astfel încât reclamanta a renunțat în mod corect la capătul de cerere privind anularea adresei prin care s-a materializat refuzul, deoarece potrivit Legii nr. 554/2004, numai actul tipic poate fi anulat, nu și cel asimilat, cum este refuzul.
Instanța de fond a confundat ipoteza pronunțării asupra despăgubirilor, ca urmare a anulării unui act administrativ, ceea ce nu este cazul în speță, cu ipoteza în care nu se solicită anularea unui act administrativ, ci direct, în instanță, plata unor despăgubiri fără a se solicita și anularea actului administrativ ipoteză care, de asemenea, nu este îndeplinită în speță,
Ipoteza prezentului dosar este aceea a pretinderii de către partea interesată a existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, caz în care, instanța de fond, dacă consideră că refuzul este nejustificat, va obliga autoritatea să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
În cauză, cererea este de a se plăti sumele compensatorii ce sunt calificate ajutoare de stat, dar plata acestora nu trebuie confundată cu plata despăgubirilor, după anularea uni act administrativ.
Față de acestea, Înalta Curte reține că respingerea acțiunii ca inadmisibilă este greșită, sentința este nelegală, fiind întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Instanța de fond urmează ca, în rejudecare, să se pronunțe asupra fondului pretențiilor, dacă nu sunt invocate alte excepții de procedură sau de fond.
În concluzie, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, se va admite recursul formulat, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 31 din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2017.
Procesat de GGC - N