Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1062/2017

Şedinţa publică de la 16 martie 2017

Decizia nr. 1062/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

1.1 Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2014, reclamantul A. a contestat Raportul de Evaluare nr. 10340/G/II din 12 martie 2014, solicitând în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea acestuia și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

1.2 Prin Sentința civilă nr. 77 din 07 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținându-se potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 că se contestă un act emis de o autoritate centrală.

1.3 În consecință, cauza a fost re-înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 11577/3/2014, la data de 17 februarie 2015.

2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 993 din 06 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat Raportul de evaluare nr. 10340/G/II din 12 martie 2014 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate și a obligat această autoritate la plata către reclamant a sumei de 2.550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru și parte din onorariu avocat).

3. Cererea de recurs și motivele înfățișate

Împotriva Sentinței civile nr. 993 din 06 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI), invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, în mod greșit instanța de fond a reținut că, din conținutul art. 19 al Actului Constitutiv al SC B. SA, rezultă fără dubiu că mandatul de administrator acordat acționarului A. este de 4 ani cu posibilitatea de a fi ales pentru încă 4 ani și că, întrucât nu s-a făcut dovada re-alegerii în funcție a intimatului-reclamant, rezultă încetarea calității de administrator la expirarea termenului stipulat în actul constitutiv.

A fost reiterată situația de fapt în sensul că intimatul-reclamant a fost ales senator în Colegiul uninominal nr. 1 Circumscripția electorală nr. 12 Călărași, în data de 09 decembrie 2012 și validat la data de 19 decembrie 2012, conform Hotărârii Senatului nr. 47 din 19 decembrie 2012 privind validarea mandatelor senatorilor aleși la data de 09 decembrie 2012.

În evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), A. figurează în calitate de administrator al SC B. SA în perioada 01 aprilie 2008 - 12 septembrie 2013 (data revocării din funcția de administrator).

A mai arătat recurenta că raportat la evidențele ONRC intimatul-reclamant a încălcat prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, întrucât, legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile funcției de senator, una dintre acestea fiind funcția de administrator la societățile comerciale, iar faptul că intimatul-reclamant nu a depus la timp înscrisurile necesare pentru a respecta regimul de publicitate și de opozabilitate prevăzut de legile privind societățile comerciale, atrage starea de incompatibilitate.

Din această perspectivă, recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea instanței de fond este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor Legii nr. 26/1990 (art. 21 - 22) privind Registrul Comerțului și a art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Revocarea intimatului-reclamant din funcția de administrator și numirea domnului C. s-a materializat prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SC B. SA din data de 15 august 2013, iar prin cererea de înregistrare de mențiuni din 12 septembrie 2013 s-a solicitat ONRC înregistrarea modificărilor privind persoane împuternicite.

Recurenta pârâta a mai susținut că întrucât depunerea documentelor obligatorii pentru înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor privind încetarea mandatului administratorului și numirea noului administrator s-a realizat abia la data de 12 septembrie 2013, aceasta demonstrează că mandatul intimatului nu a încetat, nici în fapt nici în drept, la data de 26 martie 2012, așa cum în mod nelegal a apreciat prima instanță.

Pentru motivele înfățișate, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, urmare a rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, prin care s-a dispus anularea Raportului de evaluare nr. 10340/G/II din 12 martie 2014, emis de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, hotărâre apreciată ca fiind legală și întemeiată.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin încheierea de ședință din data de 03 noiembrie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 16 martie 2017, având în vedere că în raport s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept ce se impune a fi dezlegată în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că devin incidente prevederile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în sensul soluționării cauzei fără citarea părților în ședință publică, mai cu seamă că recurenta-pârâtă a solicitat soluționarea cauzei în lipsa sa iar intimatul reclamant a indicat expres că este de acord ca recursul să fie soluționat de completul de filtru.

6. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, dar raportat și la conținutul prevederilor legale incidente și la jurisprudența dezvoltată în această materie, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin raportul de evaluare supus controlului instanței de contencios administrativ potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate a constatat că, recurentul-reclamant a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, ca urmare a exercitării mandatului de senator în perioada 19 decembrie 2012 - 12 septembrie 2013, simultan cu funcția de administrator la SC B. SA în perioada 01 aprilie 2008 - 12 septembrie 2013 (data revocării din funcția de administrator), încălcând astfel prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Situația de fapt descrisă în cuprinsul raportului de evaluare și reținută de altfel și în cuprinsul hotărârii judecătorești recurate, vizând data alegerii reclamantului-intimat ca senator, validarea mandatului acestuia ca și perioada în care a figurat în calitate de administrator la SC B. SA nu sunt contestate.

Ca atare, Înalta Curte reține că, chestiunea ce se impune a fi dezlegată și prin prezentul recurs vizează modalitatea de aplicare și de interpretare în cauză a dispozițiilor art. 82 alin (1) lit. a)) din Legea 161/2003, a prevederilor incidente din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului și respectiv din Legea numărul 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, respectiv în ce măsură, raportat la toate normele aplicabile, se poate susține, astfel cum s-a indicat în raportul de evaluare, prin trimitere la situații similare, că neînregistrarea la ONRC a mențiunilor privind încetarea de drept prin ajungerea la termen a mandatului de administrator, este de natură a prelungi în mod automat mandatul pentru o perioadă nedeterminată ori de a da naștere, în mod automat, unui nou mandat de administrator.

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă ANI și în acord cu argumentația judecătorului fondului, Înalta Curte reține că, asupra pretinsei stări de incompatibilitate a reclamantului-intimat, prezintă relevanță în cauză elementele de fapt și prevederile actului constitutiv al societății comerciale pe acțiuni SC B. S.A, cu referire specială la durata mandatului de administrator a reclamantului ca și în ceea ce privește conținutul mențiunilor depuse spre înregistrare la ONRC.

Rezultă astfel, fără dubiu, că mandatul de administrator acordat reclamantului intimat, în calitate de acționar al societății pe acțiuni sus arătate este de 4 ani cu posibilitatea de realegere pentru încă 4 ani (a se vedea articolul 19 din actul constitutiv al societății, dosar fond), după cum de asemeni fără dubiu rezultă că nu s-a făcut dovada realegerii reclamantului-intimat în calitate de administrator, ulterior datei de 26 martie 2012, la expirarea perioadei de 4 ani pentru mandatul de administrator acordat acestuia.

Posibilitatea legală prin care intimatul-reclamant ar fi putut continua să dețină, respectiv sa exercite calitatea de administrator al societății ulterior datei de 26 martie 2012 (la care mandatul său a încetat) ar fi fost, fie urmare a unei noi numiri în funcție de către Adunarea Generală a Acționarilor, fie prin printr-o ratificare ulterioară datei de expirare a mandatului, cuprinsă într-o hotărâre a adunării generale a acționarilor depusă de asemeni la ONRC.

În cauză, însă, nu au fost produse niciun fel de dovezi în acest sens.

Mai mult, în cuprinsul hotărârii adunării generale a acționarilor SC B. SA din data de 15 august 2013 s-a menționat expres că, dată fiind expirarea mandatului administratorului A. s-a hotărât revocarea acestuia și numirea în această funcție, pentru o perioadă de patru ani, a domnului C.

Recurenta-pârâtă a susținut că întrucât abia la data de 12 septembrie 2013, potrivit cererii de depunere și/sau menționare acte din 12 septembrie 2013, s-a solicitat înscrierea la ONRC a mențiunilor privind încetarea mandatului administratorului și numirea noului administrator, demonstrează faptul că mandatul intimatului-reclamant nu a încetat nici în fapt și nici în drept la data de 26 martie 2012, așa cum în mod nelegal a apreciat prima instanță.

O atare susținere nu poate fi primită întrucât nu este întemeiată pe nicio prevedere legală expresă și nu corespunde probatoriului administrat.

Astfel, împrejurarea că revocarea reclamantului intimat din calitatea de administrator s-a hotărât de către AGA societății la data de 15 august 2013, și ulterior o atare mențiune a și fost înregistrată la ONRC nu-i poate fi imputată reclamantului-intimat, relevanță prezentând, și în opinia instanței de recurs, împrejurarea că revocarea acestuia s-a hotărât urmare a expirării mandatului de administrator, expirare care potrivit actului constitutiv s-a produs la o dată anterioară dobândirii calității de senator, fără a se menționa sau a rezulta în orice mod din cuprinsul acestei hotărâri AGA că, în intervalul cuprins între expirarea mandatului de administrator și revocarea formală dintr-o atare poziție, reclamantul ar fi continuat să exercite în fapt funcția de administrator al societății respective.

În contextul situației de fapt, concrete, a cauzei, instanța de recurs arată că se impune precizarea în sensul că, în analiza existenței sau inexistenței stării de incompatibilitate nu prezintă relevanță decât eventuala exercitare concomitentă a funcției de senator cu cea de administrator al unei societăți comerciale, nu și eventuala îndeplinire eronată sau neîndeplinire a obligațiilor prevăzute în legea societăților comerciale în legătură cu funcționarea acestora.

Față de cele menționate, Înalta Curte apreciază așadar că în mod corect a reținut instanța de fond și că înscrierea de mențiuni la ONRC nu poate avea efecte constitutive ci doar de opozabilitate, după cum rațională și deplin obiectivă apare a fi și argumentația potrivit cu care nici înscrierea eronată a unei mențiuni în registrul comerțului nu poate produce efecte în măsura în care respectiva mențiune nu corespunde realității, urmare a lipsei efectului constitutiv.

Cu alte cuvinte, simpla împrejurare că intimatul-reclamant a figurat, formal, înscris la ONRC, ca administrator al societății în discuție până la revocarea sa, nu semnifică din punct de vedere legal, existența și intervenirea automată a prelungirii mandatului său, câtă vreme actele ce au stat la baza înscrierii în registrul comerțului atestă în mod indubitabil faptul că mandatul inițial a fost acordat pe o durată determinată și a expirat la o dată anterioară (26 martie 2012) celei la care a început exercitarea funcției de senator (19 decembrie 2012) fără a interveni acordarea expresă a unui nou mandat.

Nefondată este și susținerea recurentei în sensul că reclamantul intimat avea obligația potrivit actului constitutiv de a cere înregistrarea modificărilor actului constitutiv, anterior expirării duratei mandatului de administrator pentru a înlătura starea sa de incompatibilitate, în condițiile în care în cuprinsul art. 19 și 20 din actul constitutiv o atare obligație nu este prevăzută și în plus, chiar în ipoteza în care o astfel de încălcare a actului constitutiv s-ar reține, aceasta nu ar avea nicio consecință asupra duratei mandatului de administrator, expirat prin ajungerea la termen, cum deja s-a arătat, și deci nici asupra pretinsei stări de incompatibilitate, fiind o chestiune legată strict de funcționarea societății comerciale.

În fine, Înalta Curte reține și justețea raționamentului judecătorului fondului în ceea ce privește prezumția de bună-credință ce s-a solicitat a fi acordată reclamantului intimat, urmare a renunțării de către acesta, în termen legal, la toate calitățile de administrator deținute la societățile SC D. SRL, SC E. SRL și SC F. SRL, pentru păstrarea mandatului de senator.

În aceste condiții, se reține că nu s-a dovedit încălcarea, în cauză, de către reclamantul A. a dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește cazul de incompatibilitate a deputatului sau senatorului cu (...) funcția de (...) administrator, membru al Consiliul de administrație sau cenzor la societățile comerciale (...).

Mențiunile din registrul comerțului au, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rolul de a asigura opozabilitatea față de terți, însă efecte juridice, sub aspectul existenței sau nu a stării de incompatibilitate, în sensul vizat de art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, produc înscrisurile, depuse la dosar, care atestă că intimatului i-a expirat, chiar anterior alegerii ca senator, calitatea de administrator al SC B. SA.

Prin urmare, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, se va dispune, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 993 din 06 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu mențiunea că interpretări similare se regăsesc în jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, fiind indicate cu titlu exemplificativ Deciziile nr. 345/2014 și 4155/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 993 din 06 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2017.

Procesat de GGC - NN