Decizia nr. 1854/2016
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Obiectul cauzei
Prin plângerea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 04 iunie 2015 și înregistrată sub nr. x/202/2015, petentul A. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție seria PCLX nr. x, întocmit de intimatul I.P.J. Călărași la data de 27 mai 2015.
Prin Sentința nr. 2416 din 10 septembrie 2015 Judecătoria Călărași a respins excepția nulității procesului-verbal, invocată de contravenient, a admis în parte plângerea formulată de contravenientul A. împotriva procesului-verbal de contravenție seria PCLX nr. x din 27 mai 2015 și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 195 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal mai sus menționat, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
2. Hotărârea instanței
Sesizat cu soluționarea căii de atac promovate în cauză, Tribunalul Călărași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Decizia nr. 302 din 3 martie 2016, prin care a anulat apelul declarat de A. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași împotriva Sentinței civile nr. 2416 din 10 septembrie 2015 a Judecătoriei Călărași.
3. Cererea de recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs A., solicitând anularea hotărârii, pe fond constatarea nulității procesului-verbal, precum și repararea prejudiciului suferit prin acordarea daunelor orale în cuantum de 100.000 euro.
4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Codul de procedură civilă reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din același cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
În prezenta cauză, având ca obiect plângere contravențională, sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora "hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel", A. a exercitat calea de atac prevăzută de lege împotriva sentinței instanței de fond, iar Decizia nr. 302 din data de 3 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Călărași este o hotărâre definitivă, astfel cum s-a menționat și în dispozitiv.
Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia Tribunalului Călărași nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având caracter definitiv.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) și 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 302 din 3 martie 2016 a Tribunalului Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016.
Procesat de GGC - CT