Decizia penală nr. 113/2017
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 19 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/197/2015*, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, între altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelanta contestatoare Muzeul de Etnografie Brașov de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere, în analiza cerințelor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen. a fost invocată de apelanta contestatoare Muzeul de Etnografie Brașov în cadrul unei contestații aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, prima instanță a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin analiza interesului specific al celui care a invocat excepția în raport cu înrâurirea pe care dispozițiile legale considerate neconstituționale o au în speță.
În acest sens, prima instanță a arătat că legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei poate fi stabilită prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).
Având în vedere aceste precizări, raportat la stadiul procesual în care se află cauza și soluția pronunțată de procuror cu privire la plângerea penală formulată de Muzeul de Etnografie Brașov vizând pretinse fapte de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals (clasarea cauzei urmare incidenței unei cauze ce înlătură răspunderea penală - prescripția răspunderii penale), prima instanță a apreciat că toate cele trei alineate ale art. 5491 C. proc. pen. criticate în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate nu au, în mod real, legătură cu soluționarea cauzei.
S-a considerat că eventuala neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât prin ordonanța nr. 5/P/2015 din data de 16.07.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus clasarea cauzei referitor la infracțiunea de fals intelectual, în temeiul art. 16 lit. g) C. proc. pen., coroborat cu art. 153 alin. (1) C. pen. și art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., constatându-se intervenită prescripția răspunderii penale.
În acest context, s-a apreciat că argumentele invocate de apelanta contestatoare în susținerea excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu motivele care au determinat sesizarea instanței cu procedura desființării înscrisului (fază procesuală în care nici nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate) sau cu sesizarea instanței de control judiciar, în condițiile în care s-a pronunțat o soluție de clasare urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale și, ca atare, a existat un impediment legal de a se efectua verificări în cauză sub aspectul pretinselor fapte de fals intelectual reclamate de apelantă, determinat, în primul rând și de pasivitatea persoanei interesate în constatarea caracterului real sau nereal al unui înscris ce se pretinde a produce efecte juridice negative asupra patrimoniului apelantei contestatoare.
Pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, prima instanță a concluzionat că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi legale, nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.
Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, pe lângă împrejurarea că nu are legătură cu soluționarea cauzei, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, în realitate, se tinde la extinderea textelor de lege apreciate ca neconstituționale , dincolo de litera și spiritul acestora, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea Muzeul de Etnografie Brașov, susținând, în esență, că în mod eronat a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, deoarece soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune în temeiul art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen. se întemeiază exclusiv pe probele deja existente la dosar, în această fază procesuală neexistând posibilitatea pentru instanță de a dispune administrarea de noi probe în dovedire.
III. Examinând calea de atac declarată de apelanta contestatoare Muzeul de Etnografie Brașov împotriva încheierii atacate, completul de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., criticate de apelanta contestatoare pentru neconstituționalitate, „în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, ordonanța de clasare sau, după caz, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanța de renunțare la urmărire penală”.
Alineatul 4 al aceluiași articol prevede că „judecătorul de cameră preliminară se pronunță prin încheiere, în ședință publică, după ascultarea procurorului și a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente. Dispozițiile cuprinse în titlul III al părții speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului articol se aplică în mod corespunzător”, iar alin. (5) menționează soluțiile ce pot fi pronunțate de judecătorul de cameră preliminară.
Cu referire la excepția menționată, se reține că din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Completul de 5 judecători constată că excepția a fost invocată de apelanta contestatoare în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen.
Deși dispozițiile art. 5491 alin. (1) și (4) C. proc. pen. nu au fost declarate neconstituționale, se constată că prin Decizia nr. 166/2015 publicată în M. Of. nr. 264/21.04.2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate privind soluția legislativă prevăzută de art. 5491 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căreia instanța ierarhic superioară ori completul competent se pronunță „fără participarea procurorului și a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, constatând că aceasta este neconstituțională.
În plus, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituționalitate se realizează în mod concret, în funcție de interesul specific al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.
În speță, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, apelanta contestatoare susține că dispozițiile art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen. ar fi neconstituționale, în raport cu prevederile art. 21 și 24 din Constituție, întrucât deși dispozițiile menționate sunt singurele care reglementează procedura desființării unui înscris, normele legale arătate sunt lipsite de claritate.
Analizând argumentele invocate în cadrul apelului formulat, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că autoarea excepției nu realizează o veritabilă critică de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen., ci, în realitate, urmărește să obțină modificarea legii procesual penale, prin introducerea posibilității pronunțării hotărârii de către judecătorul de cameră preliminară nu doar în raport cu probele existente la dosar, ci prin luarea în considerare și a unor probe noi, care nu sunt depuse la dosarul cauzei.
Acest deziderat excede însă competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției României.
În acord cu prima instanță, se constată că, în realitate, nemulțumirea apelantei contestatoare nu a fost determinată de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile constituționale, ci a fost declanșată de inexistența în legea procesual penală a unei norme care să instituie posibilitatea pentru judecătorul de cameră preliminară de a dispune administrarea de probe noi în această fază procesuală.
Prin urmare, în acord cu concluzia primei instanțe, completul de 5 judecători constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cererii de sesizare formulate, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate neputând avea vreo înrâurire în ce privește soluția ce s-ar fi putut pronunța de către prima instanță în cadrul contestației formulate de către apelanta contestatoare, deoarece instanța de contencios constituțional nu poate avea rol de legislator pozitiv.
În consecință, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a legăturii textului criticat pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei dedusă judecății, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatoarea Muzeul de Etnografie Brașov împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen. din cuprinsul încheierii din data de 19 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2015*.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatoarea Muzeul de Etnografie Brașov împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5491 alin. (1), (4) și (5) C. proc. pen. din cuprinsul încheierii din data de 19 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2015*.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie 2017.