Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 124/2017

Şedinţa publică de la 26 iunie 2017

Decizia penală nr. 124/2017

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1309 din 25 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 245/A din 26 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/261/2014.

Examinând contestația în anulare formulată, în raport cu decizia penală contestată, dar și cu dispozițiile art. 426 C. proc. pen., Înalta Curte, secția penală, a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, în ceea ce privește calea extraordinară de atac a contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, aceasta poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, pentru că numai aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

În speță, s-a reținut că decizia penală împotriva căreia petentul a formulat contestație în anulare nu este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei, a admite că o atare cale de atac este admisibilă, ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, secția penală, în temeiul art. 431 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 245/A din 26 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/261/2014.

Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatorul A., la data de 11 aprilie 2017, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017 la data de 4 mai 201, fiind fixat termen în mod aleatoriu la data de 26 iunie 2017.

Examinând apelul, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că apelul este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerentele:

În considerarea efectelor principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1309 din 25 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, în raport cu prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen. anterior menționat.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală este de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile legale ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiile legalității și unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1309 din data de 25 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1309 din data de 25 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 iunie 2017.