Decizia penală nr. 150/2017
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 23 iunie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de revizuenții A. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în speță, dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, sub aspectul criticat, nefiind îndeplinite exigențele art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, modificată.
S-a precizat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016 s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în aceste dispoziții, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.
Instanța de fond a considerat că revizuenții din prezenta cauză au invocat această excepție de neconstituționalitate întrucât au dorit să beneficieze de cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși Decizia nr. 126/2016 a Curții Constituționale a restrâns câmpul de aplicare a acestui caz de revizuire.
Totodată, s-a reținut că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, instanța de fond a apreciat că, în realitate, se tinde la extinderea sferei de aplicare a textului de lege apreciat ca neconstituțional, ceea ce este inadmisibil.
II. Împotriva încheierii penale anterior menționate au formulat recurs revizuenții B. și A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 8 august 2017 sub nr. x/1/2017.
Criticile formulate de apelantul revizuent, precum și concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului apelantului revizuent au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
III. Examinând calea de atac declarată de revizuent împotriva sentinței atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată următoarele:
1. Sub un prim aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a apreciat că, în prezenta cauză, calea de atac promovată este cea a apelului, în considerarea următoarelor argumente:
Dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată - potrivit cărora încheierea prin care instanța respinge, drept inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare - nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.
Noua reglementare procesual penală nu mai prevede calea de atac a recursului, iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013, „Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.” (situație existentă în cauza de față).
Calificarea ca apel a căii de atac care poate fi exercitată împotriva încheierilor la care face referire art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, decurge și din dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care, la alin. (1), prevede: „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.”, iar la alin. (2) stabilește că „Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.”
În aceste condiții, în considerarea argumentelor expuse, completul de 5 judecători a apreciat că, în cauză, instanța de control judiciar a fost învestită cu soluționarea căii de atac a apelului împotriva încheierii penale din data de 23 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.
2. Sub un al doilea aspect, în ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanța de control judiciar reține că, în cadrul cererii de revizuire formulate, apelanții revizuenții au invocat excepția neconstituționalității dispozițiilor arătate, susținând că redactarea acestui text îi împiedică să formuleze cerere de revizuire și să solicite retractarea, pe această cale, a hotărârii definitive pronunțate de către instanța de condamnare.
Ținând cont de precizarea apărătorului ales al apelanților revizuenți, în sensul că excepția invocată vizează textul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, instanța de control judiciar reține că, potrivit acestui text, astfel cum a fost modificat prin actul normativ arătat, revizuirea poate fi cerută atunci când „hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural ivit în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
În ceea ce privește două din cele patru condiții anterior menționate, completul de 5 judecători constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv, excepția a fost invocată de apelanții revizuenți în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare.C. proc. pen. Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, nu a fost constatat ca neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, instanța de control judiciar constată că și această a treia condiție, impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 este îndeplinită în cauză.
În același context, cu referire la cea de a patra condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 147/1992, respectiv legătura dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, completul de 5 judecători apreciază că o astfel de legătură nu există în speță.
Condiția legăturii cu cauza se analizează concret, în funcție de cererile formulate de către apelanții revizuenți și de influența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.
În speță, prin cererile formulate, apelanții revizuenți au susținut, în argumentarea excepției de neconstituționalitate formulată împrejurarea că norma arătată ar fi defectuos redactată, fiind cât de poate de evident și manifest interesul apelanților revizuenți de beneficia, în ceea ce privește hotărârea definitivă de condamnare a acestora, de cazul de revizuire prevăzut de textul modificat al art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Se constată, astfel, că deși textul nou al art. 543 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu a mai fost declarat ca neconstituțional, Decizia nr. 126/2016 a Curții Constituționale, care a determinat modificarea normei juridice criticate, continuă să-și producă efectele, în sensul restrângerii câmpului de aplicare a acestui caz de revizuire potrivit considerentelor acestei decizii.
În legătură cu noul text al art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea Constituțională a reținut prin decizia anterior menționată, că soluția legislativă cuprinsă în textul anterior al acestei norme legale, care nu limitează cazul de revizuire la cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că, în cauzele soluționate până la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o ordonanță a Guvernului, în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, se consideră că acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce respectivele cauze au fost definitiv și irevocabil soluționate.
S-a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, hotărâre care, între timp, a dobândit autoritate de lucru judecat.
Prin urmare, s-a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții Constituționale, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, conform cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
De asemenea, s-a apreciat că un asemenea efect ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat ce caracterizează hotărârile judecătorești definitive.
Cât privește legătura excepției invocate cu cauza, completul de 5 judecători consideră că aceasta trebuie apreciată în raport de interesul concret, procesual, al apelanților revizuenți, constând în posibilitatea de a utiliza cazul de revizuire prevăzut de textul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În acest sens, instanța de control judiciar constată că acest text reia, întru totul, textul art. 147 alin. (4) din Constituția României („Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”), astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textului arătat nu este admisibilă, deoarece revizuentul nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege indicat, ci, în realitate, contrar textului criticat, acesta urmărește să obțină aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale, inclusiv pentru perioada anterioară publicării deciziilor în M. Of.
În acest mod, se constată că revizuentul tinde, în mod nepermis, la modificarea nu doar a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dar și a textului art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilește principiul constituțional al neretroactivității deciziilor instanței de contencios constituțional și care, în mod evident, nu poate constitui obiectul unui examen de constituționalitate.
În concluzie, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va menține hotărârea atacată, respingând, ca nefondat, apelul formulat de revizuenții B. și A. împotriva încheierii apelate.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții revizuenți la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenții B. și A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., conținută în dispozitivul încheierii din data de 23 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanții revizuenți la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2017.