Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 162/2017

Şedinţa publică de la 25 septembrie 2017

Decizia penală nr. 162/2017

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 371 din data de 06 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2016, s-a luat act de retragerea contestației formulate de contestatoarea A. SRL împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă în Dosarul nr. x/3/2015 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În cuprinsul încheierii s-a reținut că prin rezoluția din 04.07.2016, la Dosarul nr. x/1/2016 a fost atașată contestația formulată de A. SRL împotriva deciziei nr. 1207/A din 14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005.

S-a reținut că la termenul de judecată din 16 septembrie 2016, reprezentantul societății A. SRL a învederat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, că își retrage contestația de față, depunând și cererea formulată în scris, de către contestatoare privind retragerea contestației.

Obiectul contestației formulate de A. SRL în Dosarul nr. x/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a vizat măsura sechestrului asigurător dispusă prin decizia penală nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/3/2005.

În prezenta cauză, contestatoarea A. SRL a formulat la data de 23 noiembrie 2016 o nouă contestație împotriva aceleiași decizii penale.

Din cuprinsul contestației formulate, în cauza pendinte, a rezultat că aceasta viza măsurile asigurătorii dispuse prin decizia penală nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/3/2005.

În conformitate cu principiul legalității, o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege. Or, dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exercițiul său. Astfel, formularea unei noi contestații de petenta A. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005 prin care s-au luat măsurile asigurătorii a condus la încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Împotriva deciziei nr. 371 din data de 06 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2016, contestatoarea A. SRL a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Înalta Curte, completul de 5 judecători, la data de 5 iulie 2017, sub nr. x/1/2017, primul termen fiind stabilit, aleatoriu, la data de 25 septembrie 2017.

La data de 22 septembrie 2017, contestatoarea A. SRL, prin Serviciul Registratura Generală, a înaintat o cerere prin care a învederat instanței că înțelege să retragă contestația formulată în cauză.

Având în vedere manifestarea de voință exprimată de contestatoarea A. SRL prin cererea depusă în data de 22 septembrie 2017, cerere prin care a învederat că înțelege să-și retragă contestația formulată împotriva deciziei nr. 371 din data de 06 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, va lua act de retragerea contestației și, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRUACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulate de contestatoarea A. SRL împotriva deciziei nr. 371 din data de 06 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2017.