Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 185/2016

Asupra apelului penal de față;

Verificând actele și lucrările dosarului, în majoritate, constată următoarele:

A. Judecata în primă instanță;

I. Prin sentința penală nr. 824 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public și, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A., deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, în formă continuată (8 acte materiale), prevăzută de art. 253¹ alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. și fals în declarații, în formă continuată (8 acte materiale), prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 292 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Totodată, prima instanță, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.

II. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte, secția penală a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/P/2013 emis la 12 iunie 2014 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, în formă continuată (8 acte materiale), prevăzută de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969 (devenit art. 301 alin. (1) C. pen.)‚ cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. și fals în declarații, în formă continuată (8 acte materiale), prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen. (art. 292 C. pen. din 1969), cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

1. În ce privește infracțiunea de conflict de interese;

În fapt, s-a reținut că inculpatul A. împreună cu fratele său, B., și tatăl lor, C., au deținut pachetul majoritar de acțiuni la SC D. SA până la data de 11 iulie 2008.

Referitor la această societate comercială s-au precizat următoarele:

La data de 17 iunie 1991, a luat ființă societatea comercială SC D. SA, prin reorganizarea E., înființată conform Decretului nr. 54/1990, cu autorizația din 01 octombrie 1990 eliberată de Prefectura Județului Dâmbovița. Activitatea de bază a societății cu răspundere limitată a constituit-o „executare de lucrări de construcții montaj și reparații industriale și civile în toate specialitățile”.

Sediul social al SC D. SA a fost stabilit la adresa de domiciliu a asociaților C., A. și B., respectiv în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.

Capitalul social subscris al societății a fost de 495.000 lei, aportul asociaților fiind după cum urmează: C. - 230.000 lei, F. - 245.000 lei, G., H., A. și B. câte 5.000 lei (vol. V - filele 351- 353).

Întrucât asociatul F. nu a adus aportul la care s-a obligat, urmare cererii formulate de ceilalți asociați, prin sentința civilă nr. 9714 din 22 octombrie 1992 a Judecătoriei Târgoviște s-a hotărât excluderea acestuia din societate (vol. V - fila 341).

Ulterior, au fost atrase în societate alte persoane și, în urma divizării capitalului social în 100 părți sociale, lui A. și fratelui său, B., le-au revenit câte 5 părți, iar tatălui acestora, C., i-au revenit 49 părți, celelalte părți sociale fiind împărțite între ceilalți șapte acționari persoane fizice (a se vedea actul adițional la Statutul și Contractul SC D. SA din 26 ianuarie 1994 - vol. V - fila 323).

La data de 02 iunie 1995, prin sentința civilă nr. 450 a Tribunalului Dâmbovița, s-a hotărât autorizarea transformării SC D. SA din societate cu răspundere limitată în societate pe acțiuni, cu sediul la adresa din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, precum și autorizarea majorării capitalului social și atragerea în societatea a altor doi asociați (vol. V - fila 259).

În anii următori au intervenit diverse modificări, unele în sensul renunțării la calitatea de asociat de către anumite persoane și cooptării ca asociați a altor persoane. Totodată, au existat modificări și în ceea ce privește obiectul principal de activitate al societății.

Astfel, la momentul înființării societății, obiectul principal de activitate l-a constituit „executare de lucrări de construcții montaj și reparații industriale și civile în toate specialitățile”, în 2002 a fost stabilit ca fiind „construcții de clădiri și de geniu civil” și „lucrări de construcții, inclusiv lucrări de artă”, iar în anul 2008 „construcția de poduri și tuneluri” (vol. V - filele 62, 351-352, vol. VI - fila 310).

Pe de altă parte, și capitalul social al societății SC D. SA a suferit modificări succesive, astfel că, în anul 2008, acesta era de 2.164.000 lei, fracționat în 108.200 acțiuni, în valoare de 20 lei fiecare, din care lui A. și fratelui său, B., le-au revenit câte 6.212 acțiuni (corespunzătoare aportului în numerar integral vărsat de 124.240 lei și participației de 5,7412% la capitalul), iar tatălui acestora, C., i-au revenit 59.496 acțiuni (corespunzătoare aportului în numerar integral vărsat de 1.189.920 lei și participației de 54,9871% la capitalul social) - (vol. VI - filele 311-318).

În cursul anului 2007, SC D. SA a contractat o linie de credit de la SC I. SA Târgoviște, garantată, între altele, cu un bilet la ordin emis de companie și avalizat de C.

Prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a SC D. SA nr. 10 din 20 septembrie 2007, s-a hotărât suplimentarea liniei de credit de la 3.500.000 lei la 5.000.000 lei, menținându-se structura de garanții (vol. VI - fila 346).

Ulterior, la datele de 10 martie 2009, 11 mai 2010, 25 mai 2011, 05 septembrie 2011, Adunarea Generală a Acționarilor SC D. SA a hotărât prelungirea liniei de credit acordată de SC I. SA Târgoviște cu menținerea structurii de garanții, precum și garantarea liniei de credit în sumă de 2.800.000 lei, contractate de la SC I. SA de către SC J. SA, ai cărei acționari sunt, între alții, A., B. și C., aceștia deținând majoritatea acțiunilor (vol. VI - filele 211, 179, 128, 94).

În ceea ce privește SC J. SA, s-au precizat următoarele aspecte: în anul 1999, a fost constituită, din divizarea SC K. SA, SC L. SA, având ca acționar majoritar SC D. SA (cu o cotă de participare de 98,443%) și mai mulți acționari persoane fizice, între care și A. (cu o cotă de participare de 0,3114%) (Încheierea nr. x/SC/1999 pronunțată la 13 mai 1999 de judecătorul delegat de Tribunalul București la Oficiul Registrului Comerțului al Municipiului București și Județului Ilfov - vol. VIII - filele 336 - 337).

Obiectul principal de activitate al societății îl constituia comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare (balast, pietriș, nisip, agregate minerale de balastieră).

Ulterior, la 16 noiembrie 2000, s-a hotărât schimbarea denumirii societății din SC L. SA în SC J. SA (vol. VIII - fila 321).

La data de 01 iunie 2001, SC D. SA a participat la majorarea capitalului social al SC J. SA cu un aport în numerar, primind în schimb acțiuni nominative, astfel încât acțiunile deținute de societatea prim menționată la societatea ultim menționată reprezentau 99,82% din capitalul social (Hotărârea nr. 3 din 28 mai 2001 a Adunarea Generală a Acționarilor a SC D. SA și Hotărârea nr. 2 din 01 iunie 2001 a Adunarea Generală a Acționarilor a SC J. SA - vol. VIII - filele 304 - 308).

Până în luna martie 2003, SC J. SA a avut sediul în municipiul București, iar începând cu data de 13 martie 2003 și-a mutat sediul în județul Dâmbovița (vol. VIII - fila 217).

La data de 29 august 2005, SC D. SA s-a retras din acționariatul SC J. SA, însă au intrat ca acționari C. și B.

În urma cesionării acțiunilor deținute de SC D. SA, C. deține 55,1636% din acțiuni, A. și B. câte 5,7591%, celelalte acțiuni revenind celorlalți trei acționari (vol. VIII - filele 199, 203, 204).

La data de 20 septembrie 2007, conform Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 2, SC J. SA a devenit garant și fidejusor pentru SC D. SA la contractarea creditului de la SC I. SA, această garanție fiind menținută, ulterior, prin Hotărârile nr. 7 din 0 august 2008, nr. 1 din 11 martie 2009, nr. 4 din 13 mai 2010, nr. 5 din 24 mai 2011 (vol. VIII - filele 146, 103, 99, 90, 84).

La data de 16 iunie 2008, prin Hotărârea nr. 6 a Adunării Generale a Acționarilor, SC J. SA a aprobat, între altele, reînnoirea mandatului administratorilor C., B., M. și G., pentru o perioadă de 4 ani, precum și modificarea obiectului principal de activitate din „Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare” în „Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare și de încălzire” (vol. VIII - filele 130 - 131).

Familia A. este acționar majoritar și la SC N. SA, care a fost înființată în luna mai 2001, având ca obiect principal de activitate „Laminare la rece. Laminate în colaci și bare, din oțel nealiat, fără o prelucrare ulterioară”.

La momentul înființării acestei societăți, A. și fratele său, B., dețineau câte 4% din capitalul social, iar tatăl lor, C., deținea 45% din capitalul social (vol. VII - filele 363 - 368 ).

Din noiembrie 2002, când a avut loc retragerea din societatea a unui acționar, A. și fratele său, B., dețin câte 5,736% din capitalul social, iar tatăl lor, C., deține 55,18% din capitalul social (vol. VII - filele 272 - 273).

De la data de 01 octombrie 2002, SC N. SA și-a mutat sediul social din mun. Târgoviște, unde are sediul social și SC D. SA (vol. VII - fila 294).

Prin Hotărârea nr. 1 din 23 iulie 2007 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC N. SA s-a hotărât completarea obiectului de activitate cu „Alte lucrări speciale de construcții”, precum și prelungirea, pentru o perioadă de 4 ani, a mandatelor de administratori ale lui C., B. și H. (vol. VII - filele 206 - 207).

În ceea ce privește obiectul principal de activitate au mai survenit modificări, în sensul că, prin Hotărârea nr. 1 din 13 februarie 2008, s-a hotărât că obiectul principal de activitate este acela de „Fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor”. De asemenea, prin Hotărârea nr. 5 din 17 august 2009 a fost completat obiectul secundar al societății cu activitățile de „Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanțuri și arcuri” (vol. VII - filele 133, 168).

La data de 20 septembrie 2007, prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 5, s-a hotărât ca SC N. SA să fie garant și fidejusor pentru SC D. SA la contractarea creditului de la SC I. SA, această garanție fiind menținută, ulterior, prin Hotărârile Adunării Generale a Acționarilor nr. 5 din 20 august 2008, nr. 1 din 12 martie 2009, nr. 3 din. 11 mai 2010 (vol. VII - filele 195, 193, 160, 117).

Pe de altă parte, în perioada 20 februarie 2003 - 30 aprilie 2009, A., B. și C. au deținut calitatea de acționari și la SC O. SA.

Această societate, având ca obiect principal de activitate „extracția pietrei pentru construcții”, a fost înființată în anul 1999, având ca acționar majoritar, cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 90 %, societatea comercială SC D. SA, la care acționar majoritar era familia A. (vol. IX - filele 250 - 264, 289).

La data de 20 februarie 2003, au intrat în societate ca acționari, între alții, A., cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 0,6%, B., cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 0,6 %, și C., cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 5,5 %.

La data de 20 decembrie 2005, s-a hotărât retragerea din societate a acționarului SC D. SA, acțiunile deținute de această societate fiind împărțite între acționarii persoane fizice, astfel încât, de la acea dată, cota de participare la beneficii/pierderi este de 55 %, în ceea ce-l privește pe C., și câte 6%, în ceea ce-i privește pe A. și B. (vol. IX - filele 137-138).

La 28 aprilie 2009, A., B. și C. au cesionat acțiunile deținute la SC O. SA și s-au retras din societate (vol. IX - filele 627, 634-635).

La alegerile locale din data de 01 iunie 2008, A. a fost ales ca Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, astfel că, prin sentința civilă nr. 43 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, în Dosarul nr. x/120/2008, a fost validată alegerea acestuia în funcția respectivă, iar la data de 23 iunie 2008 a fost învestit în funcție (vol. II - filele 30 - 31).

După învestirea lui A. în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, acesta, fratele său, B., și tatăl lor, C., au cesionat acțiunile pe care le dețineau la SC D. SA către P. și s-au retras din acționariatul acestei societăți, dar au continuat să fie acționari la SC J. SA, SC N. SA și SC O. SA.

În perioada în care A. a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, fiind în același timp și acționar la SC J. SA, această societate comercială a închiriat SC D. SA un teren în suprafață de 12.059 mp, pentru o perioadă de 10 ani, începând cu 01 august 2010, prețul chiriei fiind stabilit la 3 lei/mp fără T.V.A./lună, respectiv 44.859 lei /lună (a se vedea contractul de închiriere din 20 iulie 2010 - vol. VI - fila 160).

Urmare cesionării acțiunilor deținute la SC D. SA, la data de 11 iulie 2008, au fost încheiate contracte de cesiune acțiuni, prin care P. a dobândit de la C. 59.496 acțiuni, iar de la A. și B. câte 6.212 acțiuni.

Așa cum reiese din contractele respective, la data semnării acestora, P. a plătit integral prețurile cesiunilor, respectiv 1.189.920 lei numitului C. și câte 124.240 lei numiților A. și B. (vol. VI - filele 292, 293, 294).

Fiind audiat, P. a precizat că a făcut plata cash, la momentul semnării contractelor (vol. I - filele 84 - 86).

După retragerea numiților A., B. și C. din SC D. SA, urmare învestirii celui prim menționat în funcția de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, prin Hotărârea nr. 1 din data de 28 iulie 2008 a Consiliului de Administrație al societății mai sus arătate, C. a fost împuternicit, cu puteri depline, să reprezinte societatea, hotărându-se că C. „va încheia contracte cu orice persoană fizică sau juridică din România și din străinătate, va negocia clauzele acestora și condițiile cele mai avantajoase pentru SC D. SA, va urmări executarea tuturor contractelor încheiate de societate (…)” (vol. VI - fila 275).

Reiese deci că C. și-a exercitat, în continuare, controlul și puterea de decizie în ceea ce privește activitatea acestei societăți.

De altfel, acesta a deținut, în continuare, funcția de director general la SC D. SA, în baza contractului individual de muncă din 04 iulie 1997, până la data de 15 iunie 2009, obținând, astfel, de la această societate comercială, în perioada august 2008 - iunie 2009, venituri (incluzând salariul net și contribuțiile către stat) în sumă de 14.149 lei (vol. III - filele 301, 419 - 437).

Pe de altă parte, și B. a fost angajat la SC D. SA în funcția de director tehnic, din data de 05 ianuarie 2004, conform contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița din 04 februarie 2004, și a activat în această funcție până la 31 mai 2010, când a încetat contractul de muncă, conform Deciziei nr. 487 din 31 mai 2010 (vol. III - filele 441-443, 449).

În perioada august 2008 - mai 2010, B. a obținut de la SC D. SA venituri (incluzând salariul net și contribuțiile către stat) în sumă de 14.754 lei (vol. III - filele 450 - 478).

În perioada dintre validarea în funcția de Președinte al Consiliului Județean și învestirea în această funcție, deci în perioada în care A., B. și C. erau încă acționari ai SC D. SA, între această societate, reprezentată de C., în calitate de director general, pe de o parte, și Consiliul Județean Dâmbovița, reprezentat prin președintele încă în funcție, R., și Primăria municipiului Moreni, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de lucrări înregistrat din 19 iunie 2008 la Consiliul Județean și din 20 iunie 2008 la Primăria Municipiului Moreni (vol. II - filele 481- 491).

Prin acest contract SC D. SA se obliga să execute și să finalizeze „Pod peste pârâul Cricovul Dulce în localitatea Moreni, jud. Dâmbovița”, prețul fiind de 1.796.061,06 lei fără T.V.A., la care se adaugă T.V.A. 341.251,6 lei, iar durata contractului fiind de „11 luni, începând de la data de 10 zile de la data primirii ordinului de începere”.

La contractul de lucrări din 19 iunie 2008 au intervenit, ulterior, 7 acte adiționale, semnate, între alții, și de A., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, după cum urmează:

- act adițional nr. 1/2008, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 152 din 06 august 2008 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 10.950 din 07 august 2008, prin care se modifică art. 1 alin. II din contract, în sensul că SC D. SA va fi reprezentat de M., având funcția de director (vol. II - fila 492 );

- act adițional nr. 2/2008, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 190 din 08 octombrie 2008 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 13.781 din 07 octombrie 2008, prin care s-a modificat prețul convenit pentru îndeplinirea contractului în sensul măririi acestuia cu suma de 91.685,07 lei fără T.V.A., devenind astfel de 1.887.746,13 lei fără T.V.A., la care se adaugă T.V.A. în sumă de 358.671,76 lei. Totodată, a suferit modificări și aportul asociaților Primăria municipiului Moreni și Consiliul Județean Dâmbovița, pentru anul 2008, în sensul majorării aportului Consiliul Județean Dâmbovița de la suma de 127.019 lei inclusiv T.V.A., la 627.019 lei, inclusiv T.V.A. (vol. II - filele 493 - 494);

- act adițional nr. 3/2008, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 314 din 17 decembrie 2008 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 15.942 din 20 noiembrie 2008, prin care executantul SC D. SA se obliga să execute și să finalizeze și lucrările suplimentare „Apărare de mal pe 90 m în amonte de pod” necesare protejării investiției de bază „Pod rutier peste pârâul Cricovul Dulce”, cât și lucrările din notele de comenzi suplimentare pentru infrastructură. De asemenea, au intervenit modificări și în ceea ce privește prețul, în sensul majorării acestuia, pentru lucrările suplimentare, la suma de 3.080.143,91 lei inclusiv T.V.A., deci cu suma de 833.726,03 lei (vol. II - filele 495 - 496);

- act adițional nr. 4/2009, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 16 din 04 februarie 2009 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 923 din 29 ianuarie 2009, prin care s-a completat art. 5.2. din contractul de lucrări, în sensul că s-a stabilit valoarea contractului pentru anul 2009 la suma de 1.463.107, 90 lei inclusiv T.V.A., iar aportul Consiliului Județean Dâmbovița pentru primul trimestru al anului 2009 a fost stabilit la suma de 200.000 lei inclusiv T.V.A. Totodată, a fost prelungită și durata contractului până la data de 31 decembrie 2010 (vol. II - filele 497 - 498);

- act adițional nr. 5/2009, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 1659 din 19 februarie 2009 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 1634 din 13 februarie 2009, prin care s-a majorat aportul Consiliului Județean Dâmbovița pentru anul 2009 la suma de 898.530 lei inclusiv T.V.A. (vol. II - filele 499 - 500);

- act adițional nr. 6/2009, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 308 din 18 august 2009 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 7.541 din 10 iulie 2009, prin care s-a diminuat valoarea contractului cu suma de 123.049,63 lei fără T.V.A., ajungând astfel la 2.933.714,89 lei inclusiv T.V.A. (vol. II - filele 501 - 502);

- act adițional nr. 7/2010, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 473 din 10 noiembrie 2010 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 12.420 din 01 octombrie 2010, prin care s-a majorat valoarea contractului cu suma de 5.565,77 lei, reprezentând diferența T.V.A. aferentă lucrărilor decontate după intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 58/2010, prin care s-a modificat cota T.V.A. la 24% (vol. II - filele 503 - 504).

În altă ordine de idei, prin H.G.R. nr. 919 din 30 august 2010, s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2010 cu suma de 51.500.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, și alocarea acesteia bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale, pentru finanțarea unor cheltuieli de refacere a infrastructurii locale a cărei capacitate funcțională a fost afectată de fenomenele hidrometeorologice, Consiliului Județean Dâmbovița fiindu-i alocată suma de 2.850.000 lei (vol. II - filele 424 - 429).

La data de 13 septembrie 2010, A., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a aprobat Referatul nr. 11.322 privind necesitatea achiziției contractelor de proiectare și execuție în vederea derulării obiectivelor finanțate prin H.G. nr. 919/2010 și, la data de 27 septembrie 2010, a aprobat nota prin care valoarea contractului de lucrări al obiectivului „Apărare mal și prag de fund râu Cricov, a fost estimată la 266.006 lei (vol. IV - filele 106 și 54).

La data de 04 octombrie 2010, A. a aprobat Nota Justificativă privind alegerea procedurii de „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” pentru execuția obiectivului „Apărare mal și prag de fund râu Cricov” și, la aceeași dată, a semnat invitațiile de participare la negociere adresate SC D. SA și SC S. SRL (vol. II - filele 417, 360, 361).

Între documentele depuse de ofertantul SC D. SA s-au aflat și cele referitoare personalul ce urma să fie angajat în contract, fiind atașate și CV-urile respectivelor persoane.

Pentru postul de „Specialist tehnic” era menționat B. (fratele lui A.), despre care se specifica că se afla de 13 ani în relații contractuale cu societatea ofertantă. În CV-ul aparținând lui B. era menționat că acesta a activat ca inginer în cadrul SC D. SA din 1997, iar în perioada „mai 2003 - până în prezent (08 octombrie 2010)” a îndeplinit funcția de „Director Tehnic” (vol. II - filele 194 - 197).

Reiese deci, că deși la data de 31 mai 2010 încetase contractul individual de muncă al lui A., acesta și-a continuat, în fapt, activitatea în cadrul SC D. SA

În ziua de 13 octombrie 2010, s-a procedat la evaluarea ofertelor depuse societățile comerciale SC D. SA și SC S. SRL, fiind declarată câștigătoare SC D. SA, cu o ofertă de 201.541,37 lei fără T.V.A. La aceeași dată, A. a aprobat Raportul Procedurii, după care a comunicat rezultatul acesteia SC D. SA (vol. II - filele 328, 329 - 331).

Ulterior, la data de 20 octombrie 2010, între Consiliul Județean Dâmbovița, în calitate de achizitor, și SC D. SA, în calitate de executant, a fost încheiat contractul de lucrări, contract semnat din partea achizitorului și de A., iar termenul de execuție a lucrărilor a fost stabilit la 2 luni calendaristice (vol. II - filele 129 - 140).

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, după învestirea lui A. în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, familia A. a cesionat acțiunile deținute la SC D. SA, dar a continuat să fie acționar majoritar la SC J. SA (66,681%), SC N. SA (66,652%) și SC O. SA (67%), între societatea comercială prim menționată și celelalte trei societăți comerciale continuând relațiile comerciale.

De menționat că, în ceea ce privește SC O. SA, familia A. a deținut majoritatea acțiunilor până la data de 30 aprilie 2009, când s-au retras din societate.

Din informațiile furnizate de T. Dâmbovița, precum și de societățile comerciale SC D. SA, SC J. SA, SC N. SA, reiese că, în perioada 01 iulie 2008 - 31 decembrie 2010, în care s-au derulat și contractele de lucrări din 19 iunie 2008 și din 20 octombrie 2010 încheiate de Consiliul Județean Dâmbovița cu SC D. SA, această societate comercială a efectuat achiziții de materiale de la celelalte trei societăți comerciale, după cum urmează:

- de la SC J. SA în sumă de 1.036.432 lei, în sem. II 2008; 997.375 lei, în sem. I 2009; 843.547 lei, în sem. II 2009; 1.091.769 lei, în sem. II 2010;

- de la SC N. SA în sumă de 307.751 lei, în sem. II 2008; 418.480 lei, în sem. I 2009; 425.425 lei, în sem. II 2009; 152.809 lei, în sem. I2010; 381.328 lei, în sem. II 2010;

- de la SC O. SA în sumă de 612.645 lei, în sem. II 2008; 165.830 lei, în sem. I 2009 (vol. III - filele 5 - 127, 130 -190, 193 -257, 260 -274, 277 - 290).

Pe de altă parte, astfel cum s-a prezentat anterior, SC D. SA a continuat să fie în strânsă legătură cu SC J. SA și SC N. SA, aceste două ultime societăți fiind garați fidejusori ai societății prim menționate pentru creditul contractat, în anul 2007, de la SC I. SA

În perioada în care A. a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și, concomitent, calitatea de acționar la SC J. SA și SC N. SA, prin Hotărârile Adunării Generale a Acționarilor ale societății prim menționate nr. 7 din 20 august 2008, nr. 1 din 11 martie 2009, nr. 4 din 13 mai 2010 și Hotărârile Adunării Generale a Acționarilor ale societății ultim menționate nr. 5 din 20 august 2008, nr. 1 din 12 martie 2009, nr. 3 din. 11 mai 2010, s-au menținut garanțiile pentru creditul societății SC D. SA.

În altă ordine de idei, creditul contractat de SC D. SA a fost garantat și cu un bilet la ordin emis de companie și avalizat de C., garanția fiind menținută prin Hotărârile Adunării Generale a Acționarilor ale acestei societăți comerciale nr. 2 din 10 martie 2009 și nr. 5 din 11 mai 2010.

Prin aceleași Hotărâri Adunării Generale a Acționarilor ale SC D. SA, această societate comercială a garantat creditul în sumă de 2.800.000 lei, contractat de SC J. SA de la SC I. SA (vol. VI - filele 179, 211).

În drept, s-a reținut că fapta săvârșită de inculpatul A., constând în aceea că, în perioada august 2008 - noiembrie 2010, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița a semnat 7 acte adiționale la contractul de lucrări din 19 iunie 2008, încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița și SC D. SA (societate comercială la care acesta, împreună cu tatăl și fratele său, C. și B., a deținut calitatea de acționar până la data de 14 iulie 2008), precum și contractul de lucrări din 20 octombrie 2010, încheiat cu aceeași societate comercială, astfel încât, în mod indirect, s-a realizat un folos material, atât pentru sine, cât și pentru tatăl său, C., și fratele său, B., constând în aceea că, pe de o parte, s-a asigurat disponibil bănesc pentru SC D. SA necesar, între altele, pentru achitarea pentru perioada august 2008 - iunie 2009, în ceea ce-l privește pe C., a veniturilor (incluzând salariul net și contribuțiile către stat) în sumă de 14.149 lei; achitarea pentru perioada august 2008 - mai 2010, în ceea ce-l privește pe B. a veniturilor (incluzând salariul net și contribuțiile către stat) în sumă de 14.754 lei; achitarea chiriei în sumă de 44.859 lei/lună (12.059 mp x 3 lei/mp fără T.V.A.), datorate societății comerciale SC J. SA (la care familia A. era acționar majoritar); achiziționarea de materiale de la SC J. SA, SC O. SA, SC N. SA (societăți la care familia A. era acționar), și, pe de altă parte, s-a asigurat solvabilitatea SC D. SA în vederea: achitării creditului contractat de această societate de la SC I. SA și garantat de SC J. SA și SC N. SA (garanți și fidejusori), precum și, între altele, cu un bilet la ordin emis de companie și avalizat de C.; garantării creditului contractat de SC J. SA de la SC I. SA", constituie infracțiunea de conflict de interese, în formă continuată (8 acte materiale), prevăzută de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969 (devenit art. 301 alin. (1) C. pen.)‚ cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplic. art. 5 C. pen.

2. În ce privește infracțiunea de fals în declarații;

În fapt, ca urmare învestirii lui A. în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, acestuia i-a revenit obligația declarării averii și intereselor, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010.

S-a reținut de către procuror declarațiile de avere din 25 iunie 2008, 15 iulie 2008, 10 iunie 2009, 21 octombrie 2010 și 25 mai 2011 nu corespund adevărului.

Astfel, în declarația completată la data de 25 iunie 2008, A. a menționat la rubrica IV.2. „Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de piață însumată a tuturor acestora depășește 5.000 euro” deținerea de acțiuni la mai multe societăți comerciale, între care și SC D. SA, menționând însă la rubrica „valoarea totală la zi” suma de 110.000 lei (vol. I - filele 88 - 91).

În realitate, așa cum reiese din actul constitutiv actualizat al societății depus la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la data de 31 martie 2008, valoarea acțiunilor deținute de A. era de 124.240 lei (vol. VI - filele 306, 311 -318).

De asemenea, la rubrica V. „DATORII”, acesta a menționat un credit contractat de la Banca Comercială Română Dâmbovița în anul 2001, scadent la 24 mai 2021, fără însă să specifice valoarea acestuia (vol. I - filele 88 - 91).

De asemenea, și în declarațiile din 15 iulie 2008, 10 iunie 2009, 21 octombrie 2010 și 25 mai 2011, A. nu a declarat, la rubrica x, valoarea creditului contractat de la Banca Comercială Română Dâmbovița în anul 2001, scadent la 24 septembrie 2021 (vol. I - filele 92 - 107).

În altă ordine de idei, în declarația din 10 iunie 2009, la rubrica VII „Venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 C. fisc., cu modificările și completările ulterioare)” A. nu a declarat veniturile în sumă de 124.240 lei, obținute, în anul fiscal anterior, din vânzarea acțiunilor deținute la SC D. SA (vol. I - filele 96 - 99).

Aceste venituri le-a declarat după doi ani, în declarația din 25 mai 2011, în care a menționat, contrar realității, că suma de 124.240 lei ar fi obținut-o în cursul anului 2010 (vol. I - filele 104 -107).

Pe de altă parte, anterior alegerii în funcția de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, A. a fost deputat în Parlamentul României, pentru legislatura 2004-2008, și, în această calitate, în conformitate cu prevederile art. 1alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010, i-a revenit obligația declarării averii și a intereselor.

Din ansamblul actelor de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat, în opinia acuzării, că declarațiile de avere din 12 iunie 2007 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 51/344 din 14 iunie 2007), 12 iunie 2008 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 54/480 din 12 iunie 2008) și 07 iulie 2008 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 54/751 din 07 iulie 2008) nu corespund adevărului.

Astfel, în toate cele trei declarații, A. a menționat, la rubrica IV.2. „Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de piață însumată a tuturor acestora depășește 5.000 euro”, deținerea de acțiuni la mai multe societăți comerciale, între care și SC D. SA, specificând, însă, la rubrica „valoarea totală la zi” suma de 110.000, deși valoarea acțiunilor deținute era de 124.240 lei, iar la rubrica x, a menționat un credit contractat de la Banca Comercială Română Dâmbovița în anul 2001, scadent la 24 mai 2021, fără să specifice valoarea acestuia (vol. I - filele 117 - 134).

În drept, s-a reținut că fapta săvârșită de inculpatul A., constând în aceea că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, cu intenție, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu ocazia depunerii declarațiilor de avere din datele de 25 iunie 2008, 15 iulie 2008, 10 iunie 2009, 21 octombrie 2010, 25 mai 2011, iar, în calitate de deputat în Parlamentul României, cu intenție, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu ocazia depunerii declarațiilor de avere din 12 iunie 2007 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 51/344 din 14 iunie 2007), 12 iunie 2008 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 54/480 din 12 iunie 2008) și 07 iulie 2008 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 54/751 din 07 iulie 2008), constituie infracțiunea de fals în declarații, în formă continuată (8 acte materiale), prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen. (art. 292 C. pen. din 1969), cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 iunie 2014 sub nr. x/1/2014.

Prin încheierea nr. 707 din data de 29 iulie 2014, judecătorul de cameră preliminară a respins cererile formulate de inculpat și, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea Rechizitoriului nr. x/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În cursul cercetării judecătorești, s-a procedat la audierea inculpatului la termenul din data de 7 noiembrie 2014, precum și la audierea martorului din acte P. (la termenul din data de 23 ianuarie 2015) și a martorilor propuși de inculpat, respectiv U. și V. (la termenul din data de 17 februarie 2015), X. (la termenul din 6 martie 2015), Z. și Y. (la termenul din 7 aprilie 2015), A.A. (la termenul din 8 iunie 2015) și B.B. (la termenul din 17 septembrie 2015). Totodată, inculpatul a depus înscrisuri pe situația de fapt și în circumstanțiere, iar prin încheierea din 17 septembrie 2015, s-a respins solicitarea inculpatului de efectuare a unei expertize financiar contabile.

IV. Analizând acuzațiile aduse inculpatului A., prin prisma actelor aflate la dosarul cauzei, a probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat următoarele:

1. În ce privește infracțiunea de conflict de interese;

Prima instanță a reținut aceeași situație de fapt expusă pe larg în actul de sesizare și necontestată de apărare, constând în semnarea de către inculpatul A. a celor 7 acte adiționale la contractul din 19 iunie 2008, precum și a contractului din 20 octombrie 2010, ambele contracte fiind încheiate în perioada de referință, între Consiliul Județean Dâmbovița și SC D. SA.

Ceea ce se impută inculpatului A. de către acuzare este împrejurarea că, prin semnarea înscrisurilor menționate anterior, s-a realizat un folos material, în mod indirect, pentru inculpat și pentru membrii familiei sale, C. (tatăl inculpatului) și B. (fratele inculpatului).

Valoarea folosului nu a fost stabilită de către acuzare în cursul urmăririi penale și nici în cursul cercetării judecătorești nu a rezultat cuantumul folosului material. S-a învederat instanței formula generică asigurarea disponibilului bănesc pentru SC D. SA necesar pentru achitarea veniturilor tatălui și fratelui inculpatului (angajați la SC D. SA), achitarea chiriei, achiziționarea de materiale, precum și asigurarea solvabilității SC D. SA în vederea achitării/garantării unor credite bancare.

În esență, acuzarea are în vedere faptul că, deși inculpatul și membrii familiei sale au cesionat acțiunile deținute la SC D. SA - societatea comercială care a încheiat cele două contracte de lucrări cu Consiliul Județean Dâmbovița, s-a menținut relaționarea dintre SC D. SA și celelalte societăți comerciale la care familia A. era acționar majoritar (SC N. SA, SC J. SA și SC O. SA) prin achiziția de materiale, plata chiriei și garantarea unor credite bancare. De asemenea, până la data de 15 iunie 2009, C. a fost director general, iar până la data de 31 mai 2010, B. a fost director tehnic, ambii în cadrul SC D. SA.

Preparator, instanța de fond a analizat, din perspectiva legii penale anterioare și a celei în vigoare, continuitatea incriminării infracțiunii de conflict de interese, urmând a stabili legea penală mai favorabilă, în concret, inculpatului și, în raport de aceasta, va analiza întrunirea în cauză a elementelor constitutive ale infracțiunii.

Potrivit art. 253¹ C. pen. anterior, constituie infracțiunea de conflict de interese fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Potrivit art. 301 C. pen., infracțiunea de conflict de interese constă în fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.

Din analiza celor două texte de lege, se constată că textul actual al conflictului de interese incriminat în art. 301 C. pen. are un conținut asemănător cu cel din art. 253¹ C. pen. anterior, suferind doar actualizări din perspectiva clarității lingvistice a termenilor folosiți de legiuitor. Pe cale de consecință, se constată că infracțiunea de conflict de interese continuă să fie incriminată și în noua reglementare penală.

În ceea ce privește limitele pedepsei, se constată o majorare a limitei minime de la 6 luni la un an închisoare. Urmare a modificărilor aduse de N.C.P., identificarea legii penale mai favorabile va privi limitele de pedeapsă, așa încât legea veche este mai favorabilă inculpatului și în raport de aceste dispoziții instanța va analiza elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese.

Cu titlu preliminar, instanța constată că infracțiunea de conflict de interese este considerată de legiuitor o infracțiune de serviciu, calificare susținută de poziționarea în Titlul VI, cap. I Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Textul impune funcționarului public să își desfășoare activitatea profesională cu un grad de probitate morală, or, implicarea în decizii care indică un interes contrar intereselor instituției pe care o reprezintă presupune încălcarea acestei obligații, funcționarul public susținând interesele sale private în detrimentul intereselor instituției.

Totodată, instituirea regimului incompatibilităților și a conflictului de interese în exercitarea demnităților și funcțiilor publice reprezintă restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți prevăzute în Constituție, iar conform dispozițiilor art. 53 din legea fundamentală, restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți este posibilă numai prin lege și numai dacă se impune, pentru situațiile expres prevăzute în acest articol. Așadar, fiind instituite cu titlu de excepție, dispozițiile prin care se reglementează conflictul de interese sunt de strictă interpretare și aplicare. Constituind restrângeri ale exercițiului unor drepturi civile, situațiile în care o persoană se află în conflict de interese nu se pot stabili doar în baza principiilor generale prevăzute în art. 70 din Legea nr. 161/2003, făcându-se abstracție de dispozițiile legale concrete care prevăd situațiile în care un funcționar public este în conflict de interese.

Pentru ca fapta comisă de inculpat să fie tipică din punct de vedere obiectiv, trebuie îndeplinite mai multe condiții: funcționarul public să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și prin acestea să se realizeze un folos de natură materială pentru sine sau pentru persoanele arătate în textul incriminator, în speță, tatăl și fratele inculpatului.

În vederea stabilirii îndeplinirii în cauză a condițiilor de tipicitate sub aspect obiectiv, instanța urmează a expune împrejurările în care s-a realizat semnarea de către inculpat a actelor adiționale la contractul din 19 iunie 2008, precum și a contractului din 20 octombrie 2010.

Contractul de lucrări nr. 134/19 iunie 2008 având ca obiectiv „pod peste pârâul Cricovul Dulce în localitatea Moreni” a fost încheiat între Primăria Moreni și Consiliul Județean Dâmbovița, pe de o parte, și SC D. SA, pe de altă parte. Consiliul județean a fost reprezentat de predecesorul inculpatului în funcția de președinte al consiliului, R.

Se constată că atât inițierea contractului de lucrări, cât și semnarea acestuia s-au realizat anterior învestirii inculpatului A. în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.

Astfel, în vederea realizării acestei lucrări, impusă de calamitățile produse de precipitațiile abundente din anul 2005, Consiliul Local Moreni a adoptat Hotărârea nr. 95/2006 privind construcția unui pod nou peste pârâul Cricovul Dulce în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița.

Asocierea dintre Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local Moreni a fost aprobată prin Hotărârea nr. 16 din 15 februarie 2007 a Consiliului Județean Dâmbovița.

În baza celor două hotărâri, s-a încheiat contractul de asociere dintre Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local Moreni, înregistrat sub nr. 143 din 05 aprilie 2007 la Consiliul local și sub nr. 50 din 12 aprilie 2007 la Consiliul județean.

În anul 2007 nu s-a realizat procedura de achiziție pentru încheierea contractului de lucrări.

În anul 2008, în vederea realizării acestui obiectiv, prin Hotărârea nr. 4 din 30 ianuarie 2008 a Consiliului Județean Dâmbovița se aprobă suma de 200.000 lei și prin hotărârea nr. 65 din 09 mai 2008 și suma de 1.298.554 lei.

Contractul de lucrări din 19 iunie 2008 a fost încheiat cu SC D. SA, societate declarată câștigătoare a licitației organizată de Primăria Moreni, beneficiarul lucrării și autoritatea contractantă.

La alegerile locale din luna iunie 2008, inculpatul A. a fost ales ca președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, fiind învestit în funcție la data de 23 iunie 2008.

După învestirea în funcția publică, atât inculpatul, cât și tatăl și fratele său au cesionat acțiunile pe care le dețineau la SC D. SA martorului P.

C. a continuat să dețină funcția de director general al SC D. SA, până la data de 15 iunie 2009. Totodată, acesta a fost împuternicit, prin Hotărârea nr. 1 din 28 iulie 2008 a Consiliului de administrație să reprezinte societatea.

B. a fost angajat la SC D. SA în funcția de director tehnic până la data de 31 mai 2010.

Pentru perioadele cât au fost angajați în cadrul SC D. SA, s-a arătat de către acuzare că C. a obținut venituri în valoare de 14.149 lei, iar B. a obținut venituri în valoare 14.754 lei, venituri achitate de societate din disponibilul bănesc asigurat SC D. SA din contractul de lucrări din 19 iunie 2008.

S-a mai reținut de către acuzare că inculpatul A. și rudele sale, C. (tatăl inculpatului) și B. (fratele inculpatului) au continuat să fie acționari la SC N. SA, SC J. SA și SC O. SA.

Astfel, în perioada în care inculpatul a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, SC J. SA a închiriat SC D. SA un teren în suprafață de 12.059 mp pentru o perioada de 10 ani, începând cu 01 august 2010, la prețul de 44.859 lei/lună, chiria fiind achitată din disponibilul bănesc asigurat SC D. SA din contractul de lucrări din 19 iunie 2008.

Totodată, SC D. SA a achiziționat materiale de la SC J. SA (de 1.036.432 lei, în sem. II 2008, de 997.375 lei, în sem. I 2009, de 843.547 lei, în sem. II 2009 și de 1.091.769 lei, în sem. II 2010), de la SC N. SA (de 307.751 lei, în sem. II 2008, de 418.480 lei, în sem. I 2009, de 425.425 lei, în sem. II 2009, de 152.809 lei, în sem. I 2010 și de 381.328 lei, în sem. II 2010) și de la SC O. SA (de 612.645 lei, în sem. II 2008 și de 165.830 lei, în sem. I 2009), materialele fiind achiziționate din disponibilul bănesc asigurat SC D. SA din contractul de lucrări nr. 134/19 iunie 2008.

De asemenea, în perioada în care inculpatul a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, s-a menținut calitatea de garanți și fidejusori ai SC N. SA și SC J. SA pentru creditul contractat de SC D. SA în anul 2007, iar SC D. SA a garantat creditul contractat de SC J. SA. S-a arătat de către acuzare că folosul material a constat în asigurarea solvabilității SC D. SA în vederea achitării creditului contractat de societate și în vederea garantării creditului contractat de SC J. SA.

Revenind la analiza laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, instanța apreciază că aceasta este o infracțiune de pericol concret întrucât nu este suficient ca funcționarul să îndeplinească un act, ci este necesar ca acel act să fi produs un folos material funcționarului public sau persoanelor menționate expres în dispoziția legală.

În speță, urmează a se stabili dacă prin semnarea de către inculpat a actelor adiționale la contractul de lucrări din 19 iunie 2008 s-a realizat un folos material pentru acesta și/sau pentru tatăl și fratele acestuia.

Este evident, că prin semnarea contractului precizat, SC D. SA a obținut un folos cuantificat în valoarea de execuție a lucrării contractate menționate în cuprinsului convenției, folos a cărei legalitate nu poate fi pusă la îndoială.

Așa cum s-a arătat anterior, inculpatul A. nu a avut nicio implicare în inițierea, derularea și semnarea contractului din 19 iunie 2008, stabilirea executantului lucrării în persoana SC D. SA fiind efectuată în urma desfășurării unei licitații publice, aspecte care nu sunt combătute de către acuzare.

De asemenea, pentru evitarea unei situații de incompatibilitate determinată de calitatea de asociat în cadrul SC D. SA, atât inculpatul, cât și tatăl și fratele său au cesionat acțiunile deținute la SC D. SA, martorului P., acuzarea considerând că cesionarea a avut loc, martorul plătind integral prețurile cesiunilor, așa cum reiese din contractele încheiate.

Întreaga construcție a acuzării se bazează pe realitatea cesionării de către inculpat și rudele sale a acțiunilor deținute la SC D. SA, aspect menționat expres și cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei de către reprezentantul Ministerului Public.

Or, instanța apreciază că existența unei situații de incompatibilitate în cauză, specifică activității infracționale incriminate în dispozițiile art. 253¹ C. pen. anterior, ar fi fost determinată doar în situația în care se susținea (respectiv se dovedea) de către acuzare fictivitatea cesiunii acțiunilor deținute la SC D. SA de familia A.

Este adevărat că în actul de sesizare, procurorul arată că C., prin faptul că a fost împuternicit să reprezinte SC D. SA, și-a exercitat puterea de decizie și controlul asupra societății, dar această afirmație rămâne izolată, străină de obiectul acuzațiilor aduse inculpatului și nu a fost fundamentată pe probele administrate în cursul urmăririi penale.

Obiectul judecății se mărginește, potrivit art. 371 C. proc. pen., la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare al instanței, iar rolul instanței de judecată este de a soluționa cauza dedusă judecății, în conformitate cu prevederile art. 349 din același cod. În viziunea C. proc. pen. în vigoare, a fost regândită poziția instanței de judecată care nu mai are consacrat un rol activ în cadrul procesului penal, ci garantează ca procesul să aibă un caracter echitabil, iar soluționarea cauzei deduse judecății să se realizeze cu respectarea drepturilor subiecților procesuali și asigură administrarea probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei, în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.

Or, instanța trebuie să se pronunțe cu privire la faptele descrise în actul de sesizare, obiectul judecății neputând fi extins cu privire la alte aspecte nereținute de acuzare, chiar dacă ar rezulta din cercetarea judecătorească.

În consecință, instanța nu poate avea în vedere la soluționarea cauzei declarațiile date în cursul cercetării judecătorești de martorul P. (care a afirmat că preluarea acțiunilor SC D. SA a fost formală) și de martorul Y., primarul orașului Moreni (care a arătat că problemele majore legate de actele adiționale le discuta cu tatăl inculpatului), care ar putea constitui indicii temeinicie, suficiente în sensul fictivității cesionării acțiunilor SC D. SA, societatea fiind în continuare controlată de C., tatăl inculpatului, situație care ar genera conflictul de interese al inculpatului A. în legătură cu SC D. SA.

Revenind la acuzația concretă adusă inculpatului prin actul de sesizare, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu s-a dovedit că prin semnarea actelor adiționale la contractul de lucrări nr. 134/19 iunie 2008 s-a realizat un folos material pentru inculpat sau pentru tatăl și fratele acestuia.

Din actele dosarului de urmărire penală, rezultă că la contractul de lucrări nr. 134/19 iunie 2008 au fost încheiate acte adiționale, după cum urmează:

- act adițional nr. 1/2008, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 152/06 august 2008 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 10.950 din 07 august 2008, prin care se modifică art. 1 alin. II din contract, în sensul că SC D. SA va fi reprezentat de M., având funcția de director;

- act adițional nr. 4/2009, înregistrat la Consiliul Județean Dâmbovița sub nr. 16 din 04 februarie 2009 și la Primăria Municipiului Moreni sub nr. 923 din 29 ianuarie 2009, prin care s-a completat art. 5.2. din contractul de lucrări, în sensul că s-a stabilit valoarea contractului pentru anul 2009 la suma de 1.463.107, 90 lei inclusiv T.V.A., iar aportul Consiliului Județean Dâmbovița pentru primul trimestru al anului 2009 a fost stabilit la suma de 200.000 lei inclusiv T.V.A.. Totodată, a fost prelungită și durata contractului până la data de 31 decembrie 2010;

Analizând cele 7 acte adiționale intervenite în derularea contractului încheiat la data de 19 iunie 2008 între Primăria municipiului Moreni, Consiliul Județean Dâmbovița și SC D. SA, se observă că, fie Primăria Moreni, în calitate de beneficiar, prin proiectantul SC C.C. SRL, propune modificarea unor soluții constructive inițiale, prin adoptarea altora mai economice financiar, fie solicită extinderea lucrărilor, datorită unor situații intervenite ulterior semnării contractului, sau, propune Consiliului Județean Dâmbovița suplimentarea aportului cu diferite sume, având în vedere necesitatea urgentării lucrărilor și lipsei fondurilor la nivelul Consiliului Local Moreni.

La acestea se adaugă actele adiționale prin care se modifică art. 1 alin. (2) din contract, în sensul că, urmare pierderii calității de administrator - reprezentant al SC D. SA a numitului C., societatea va fi reprezentată de D.D., în calitate de director, sau cel încheiat în urma adoptării O.U.G. nr. 58/2010 prin care s-a majorat T.V.A. de la 19 % la 24%, fapt ce a determinat și majorarea prețului contractului de lucrări cu suma de 5.565,77 lei, reprezentând diferența T.V.A.

În concluzie, deciziile luate de inculpatul A. în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, prin semnarea acestor acte adiționale, au fost încheiate în folosul și la inițiativa beneficiarului, respectiv Primăria Moreni, iar lucrările suplimentare s-au efectuat urmare a unor situații de necesitate obiective aspecte ce rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești V., U., X., Z. și Y.

Pe de altă parte, se constată că actele adiționale au fost semnate din partea Consiliul Județean Dâmbovița de un colectiv de persoane, respectiv U. - secretarul Județului, X. - directorul Direcției economice, Z. - directorul Direcției de drumuri și poduri - directorul executiv al Direcției de achiziții publice, precum și de reprezentantul Serviciului juridic și avizat din partea compartimentului CFP.

Inculpatul A. a semnat actele adiționale în calitate sa de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.

În acest sens, se constată că potrivit art. 102 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, în forma în vigoare la data activității infracționale din prezenta cauză, președintele consiliului județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române și străine, precum și în justiție.

Conform art. 103 alin. (2) din aceeași lege, acesta asigură (...) punerea în aplicare (..) a hotărârilor consiliului județean.

Totodată, din textul dispozițiilor art. 91 alin. (2) lit. a) și art. 101 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 rezultă că alegerea vicepreședinților era atribuția consiliului județean și nu a inculpatului, așa încât nu i se poate imputa acestuia din urmă alegerea cu întârziere a vicepreședinților, apărarea inculpatului pe acest aspect fiind sinceră. Mai mult, înscrisurile depuse de apărare în cursul cercetării judecătorești din care rezultă preocuparea inculpatului în alegerea vicepreședinților, operațiune eșuată în mod repetat datorită echilibrului politic din cadrul consiliului infirmă susținerile din rechizitoriu ca fiind unul dintre elementele care conturează activitatea infracțională a inculpatului. De altfel, reprezentantul Ministerului Public a renunțat, cu ocazia dezbaterilor, la teza acuzării pe acest aspect.

În plus, vicepreședinții, chiar și aleși, nu au atribuții legale proprii, astfel că alegerea lor nu putea împiedica actele președintelui consiliului județean. Pretinsa obligație de delegare a atribuțiilor privind serviciile publice de interes județean nu era posibilă decât în cazurile prevăzute de art. 107 din Legea nr. 215/2001, respectiv în cazul suspendării președintelui sau în celelalte cazuri de absență a acestuia (concediu, concediu medical etc.).

Față de cele arătate mai sus, se constată că semnarea actelor adiționale la contractul nr. 134/2008 de către inculpat s-a efectuat în virtutea calității sale de reprezentant a Consiliului județean. Pe cale de consecință, instanța nu poate primi susținerea acuzării din cadrul dezbaterilor în sensul că obținerea folosului material a fost facilitată prin semnarea actelor adiționale care au condus la desfășurarea în bune condiții a contractului de lucrări din 19 iunie 2008.

Necesitatea încheierii contractului din 20 octombrie 2010 având ca obiectiv „apărare mal și prag de fund râu Cricov,” dintre Consiliul Județean Dâmbovița și SC D. SA s-a datorat afectării lucrărilor de infrastructură de către fenomenele hidrometeorologice din anul 2010. Prin H.G. nr. 919/2010, Guvernul a dispus suplimentarea din fondurile de rezervă a sumei de 51.500.000 lei și alocarea acesteia bugetelor locale ale unor unități administrativ teritoriale pentru finanțarea cheltuielilor de refacere a infrastructurii locale a cărei capacitate funcțională a fost afectată de aceste fenomene. Consiliului județean Dâmbovița i-a revenit suma de 2.850.000 lei, demarându-se în luna septembrie a anului 2010 procedurile legale derulării obiectivelor finanțate prin hotărârea de Guvern precitată.

Referitor la folosul material, s-a arătat de câte acuzare că acesta a constat în asigurarea disponibilului bănesc pentru SC D. SA necesar pentru achitarea chiriei, achiziționarea de materiale, precum și asigurarea solvabilității SC D. SA în vederea achitării/garantării unor credite bancare.

Este de menționat că la data încheierii contractului din 20 octombrie 2010, C. (tatăl inculpatului) și B. (fratele inculpatului) nu mai erau angajați la SC D. SA, așa încât folosul material pretins obținut sub forma veniturilor încasate de cei doi membri ai familiei A. nu mai poate fi susținut.

S-a arătat în rechizitoriu, că deși încetase contractul individual de muncă al lui B., acesta și-a continuat activitatea în cadrul SC D. SA pe postul de „specialist tehnic”, CV-ul acestuia fiind depus printre documentele ofertantului SC D. SA.

Așa cum s-a arătat și în cazul contractului din 2008, inculpatul A. și rudele sale, C. (tatăl inculpatului) și B. (fratele inculpatului) au continuat să fie acționari la SC N. SA și SC J. SA.

Totodată, SC D. SA a achiziționat materiale de la SC J. SA (de 1.091.769 lei, în sem. II 2010) și de la SC N. SA (de 381.328 lei, în sem. II 2010), materialele fiind achiziționate din disponibilul bănesc asigurat SC D. SA din contractul de lucrări din 20 octombrie 2010.

S-a concluzionat de către acuzare, fără niciun suport probatoriu, că, încă de la momentul la care inculpatul a candidat pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Dâmbovița, intenția sa a fost de a atribui contracte SC D. SA. De asemenea, intenția sa a fost de a se avantaja pe sine și rudele sale în obținerea de foloase materiale din fondurile consiliului județean.

Instanța de fond a apreciat că susținerile acuzării sunt simple afirmații, nefiind indicate mijloacele de probă pe care se sprijină o astfel de concluzie. Pe de altă parte, afirmația nu este dovedită nici de situația de fapt reținută în rechizitoriu, în condițiile în care în perioada cât a fost numit în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, inculpatul a semnat un singur contract cu SC D. SA (din 20 octombrie 2010) și acesta într-o situație de urgență, determinată de calamitățile naturale produse de fenomenele hidrometeorologice din anul 2010, după cum s-a arătat anterior.

În acest sens, prezintă relevanță și constatările cuprinse în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus de inculpat în cursul cercetării judecătorești, a cărei valoare probatorie este valorificată de instanță ca și înscris, referitor la ponderea în cifrele de afaceri a SC D. SA - preluate din bilanțurile societății depuse la organele financiare - a sumelor de bani primite în baza contractelor de lucrări ce au făcut obiectul prezentei cauze penale. Astfel, valoarea facturată din contractul din 2008 a reprezentat 3,05% din cifra de afaceri a anului 2008 (din care valoarea actului adițional nr. 2 a reprezentat 0,52%), 3,13% din cifra de afaceri a anului 2009 (din care valoarea actului adițional nr. 3 a reprezentat 2,89%), 0,64% din cifra de afaceri a anului 2010, iar valoarea facturată din contractul din 2010 a reprezentat 1,01% din cifra de afaceri a anului 2010.

În ceea ce privește cerința atașată laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese - realizarea unui folos material pentru inculpat sau pentru tatăl și fratele acestuia prin semnarea contractului de lucrări din 20 octombrie 2010 - nu a fost dovedită în cauză.

Astfel, folosul material obținut de familia A., prin semnarea contractului de lucrări din 20 octombrie 2010, nu a fost cuantificat în niciun fel, folosindu-se formula generică și abstractă - asigurarea disponibilului bănesc, respectiv a solvabilității SC D. SA.

Totodată, nu s-a probat în niciun fel că achiziția de materiale de la societățile comerciale la care familia A. era acționar majoritar s-a efectuat exclusiv din sumele de bani obținute de SC D. SA din derularea contractului din 20 octombrie 2010, după cum nu s-a dovedit că plata chiriei sau achitarea/garantarea creditelor bancare ale societăților la care familia A. era acționar majoritar s-a făcut din banii obținuți de SC D. SA de la Consiliul Județean Dâmbovița.

Pe de altă parte, acționarul societății comerciale pe acțiuni (ca de altfel oricare categorie de asociați ai oricărui tip de societate comercială) este o persoană distinctă față de societatea comercială, care participă la un raport juridic constând în drepturi și obligații în relație cu societatea. Or, instanța nu poate primi susținerea acuzării din cadrul dezbaterilor, în sensul că folosul material asigurat inculpatului, respectiv tatălui și fratelui său reprezintă majorarea capitalului social al societăților comerciale la care aceștia aveau calitatea de asociați, cu sumele obținute din cele două contracte, proporțional cu acțiunile deținute de fiecare dintre aceștia.

Față de aspectele arătate anterior, instanța de fond a apreciat că fapta reținută în sarcina inculpatului constând în semnarea actelor adiționale la contractul de lucrări din 19 iunie 2008 și a contractului de lucrări din 20 octombrie 2010 nu întrunește condițiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, simpla semnare a înscrisurilor menționate fără dovada realizării unui beneficiu material pentru inculpat și membrii familiei sale neîntrunind condițiile cerute de lege în art. 253¹ C. pen. anterior.

2. În ce privește infracțiunea de fals în declarații;

În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, de acuzare că declarațiile de avere din datele de 25 iunie 2008, 15 iulie 2008, 10 iunie 2009, 21 octombrie 2010 și 25 mai 2011, pe care inculpatul le-a completat în timpul exercitării funcției de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița nu corespund adevărului.

În același sens, s-a arătat că nu corespund adevărului nici declarațiile de avere completate de inculpat la datele de 12 iunie 2007, 12 iunie 2008 și 07 iulie 2008, în calitate de deputat în Parlamentul României.

Declarațiile necorespunzătoare adevărului au privit valoarea acțiunilor deținute de inculpat la SC D. SA, menționate incorect ca fiind de 110.000 lei, în loc de 124.240 lei, omisiunea precizării valorii creditului contractat în anul 2001, omisiunea menționării în declarația din 10 iunie 2009 a venitului obținut din vânzarea acțiunilor deținute la SC D. SA, venit declarat după doi ani, în declarația din 25 mai 2011.

În consecință, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată (8 acte materiale), prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen. (art. 292 C. pen. anterior), cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.

S-a apreciat că inculpatul a comis faptele cu intenție directă, cu atât mai mult cu cât, chiar formularul „Declarație de avere” cuprinde mențiuni referitoare la aplicarea legii penale în situația în care datele menționate sunt inexacte sau incomplete.

Prioritar, instanța de fond a constatat că Legea nr. 176/2010 a fost publicată în M. Of. nr. 621 din 2 septembrie 2010. Prin art. 28 din lege, a fost incriminată ca infracțiune fapta persoanei care, cu intenție, depune declarații de avere sau declarații de interese care nu corespund adevărului. Dispoziția din legea specială constituie, în opinia legiuitorului, infracțiunea de fals în declarații și se pedepsește potrivit C. pen.

Din maniera în care este redactat textul art. 28 din Legea nr. 176/2010 nu rezultă că legiuitorul, incriminând falsul în declarații în varianta specială a depunerii declarațiilor de avere sau de interese care nu corespund adevărului, face trimitere la elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații așa cum sunt reglementate în art. 292 C. pen. anterior (corespondent în art. 326 C. pen.), ci doar la tratamentul sancționator aplicabil acestei infracțiuni. Infracțiunea din legea specială este o infracțiune distinctă de dispozițiile ce incriminează infracțiunea de fals în declarații C. pen.

Or, având în vedere momentul la care legiuitorul a incriminat infracțiunea prevăzută în art. 28 din Legea nr. 176/2010 - 2 septembrie 2010, nu pot fi incluse în activitatea infracțională de care este acuzat inculpatul declarațiile date de acesta anterior intrării în vigoare a legii, din datele de 12 iunie 2007, 12 iunie 2008 și 07 iulie 2008, respectiv din datele de 25 iunie 2008, 15 iulie 2008 și 10 iunie 2009, decât aplicând retroactiv dispozițiile art. 28 din Legea nr. 176/2010, contrar principiului stabilit în art. 1 alin. (2) C. pen., conform căruia nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită, fapt ce nu este posibil.

În acest context, aprecierile acuzării în sensul existenței infracțiunii continuate de fals în declarații prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, dat fiind că epuizarea infracțiunii a avut loc sub imperiul legii speciale sunt vădit nefondate, în condițiile în care la data când se reține că au fost săvârșite actele materiale menționate anterior acestea nu erau prevăzute ca infracțiune în legea penală.

Totodată, așa cum s-a arătat și anterior, infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 este o infracțiune distinctă de falsul în declarații prevăzut în C. pen.. Acestea nu se suprapun sub aspectul elementelor constitutive, astfel încât nu se poate reține infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. anterior în lipsa reținerii infracțiunii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, în funcție de data comiterii faptei, anterior sau ulterior publicării legii, așa cum s-a susținut de către acuzare cu prilejul dezbaterilor din prezenta cauză. Mai mult, instanța nu poate judeca decât în limitele sesizării, obiectul judecății constituindu-l pretinsa săvârșire de către inculpatul A. a infracțiunii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, trimiterile la dispozițiile art. 292 C. pen. anterior vizând doar regimul sancționator.

Pe de altă parte, instanța de fond nu a primit nici cererea reprezentantului Ministerului public de schimbare a încadrării juridice formulate cu ocazia dezbaterilor din data de 2 octombrie 2015, din infracțiunea prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen. (art. 292 C. pen. anterior), cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 5C. pen. în infracțiunile prev. de art. 292 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (actele materiale din 12 iunie 2007, 12 iunie 2008, 25 iunie 2008, 07 iulie 2008, 15 iulie 2008 și 10 iunie 2009) și prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (actele materiale din 21 octombrie 2010 și 25 mai 2011).

Se constată că schimbarea încadrării juridice este justificată de acuzare doar de publicarea în M. Of. a Legii nr. 176/2010 care a incriminat în art. 28 activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului. Cererea nu este întemeiată pe elemente obiective, ci doar de ordin formal, care nu pot fi primite de instanță.

Totodată, scindarea, în mod artificial, a rezoluției infracționale unice a inculpatului în două rezoluții infracționale distincte - prima dintre acestea, începând cu data de 12 iunie 2007 și epuizându-se la data de 10 iunie 2009 și a doua rezoluție infracțională cuprinzând actele materiale din 21 octombrie 2010 și 25 mai 2011-, după cum acestea s-au comis anterior și, respectiv, ulterior apariției Legii nr. 176/2010 (deși actele materiale din perioada 25 iunie 2008 - 25 mai 2011 au fost comise în timp ce inculpatul ocupa aceeași funcție - președinte al consiliului județean) nu poate constitui temei pentru schimbarea încadrării juridice.

Față de cele arătate, instanța de fond a constatat că actele materiale reținute în sarcina inculpatului în perioada 12 iunie 2007 - 10 iunie 2009 nu sunt prevăzute de legea penală.

În continuare, prima instanță a analizat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu privire la actele materiale corespunzătoare declarațiilor de avere din datele de 21 octombrie 2010 și 25 mai 2011.

Astfel, în declarațiile din 21 octombrie 2010 și 25 mai 2011, inculpatul A. nu a menționat, la rubrica x, valoarea creditului contractat de la Banca Comercială Română Dâmbovița în anul 2001, scadent la 24 septembrie 2021.

Totodată, în declarația din 25 mai 2011, inculpatul a menționat, contrar realității, la rubrica VII „Venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 C. fisc., cu modificările și completările ulterioare)”, că suma de 124.240 lei rezultată din vânzarea acțiunilor deținute la SC D. SA ar fi obținut-o în cursul anului 2010, deși în realitate ar fi trebuit să o menționeze în declarația din 10 iunie 2009, ca venit aferent anului 2008.

Din analiza dispoziției legale cuprinse în art. 28 din Legea nr. 176/2010, se constată că sunt îndeplinite cerințele laturii obiective a infracțiunii, întrucât inculpatul a depus declarațiile din datele de 21 octombrie 2010 și 25 mai 2011 cu mențiuni care nu corespund adevărului, după cum s-a arătat mai sus, aspecte care nu sunt negate de către apărare.

Însă, art. 28 din Legea nr. 176/2010 impune, din punct de vedere subiectiv, ca fapta să fie săvârșită cu forma de vinovăție a intenției.

Sub aspectul laturii subiective, instanța apreciază că în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a făcut respectivele declarații cu intenția ascunderii adevărului. Simpla omisiune sau mențiune inexactă cuprinsă în declarația de avere nu este suficientă pentru a proba vinovăția specifică infracțiunii deduse judecății.

Or, împrejurarea că inculpatul nu a declarat în cursul anului 2009, veniturile obținute în anul anterior din cesionarea acțiunilor la SC D. SA, pe care le-a menționat eronat în declarația de avere din anul 2011 nu denotă intenția acestuia de a ascunde acest venit. Declararea ulterioară a veniturilor precizate face plauzibilă apărarea inculpatului în sensul că a omis, din neglijență, să le precizeze la momentul oportun, însă a specificat cu întârziere în declarația de avere suma de bani, odată ce și-a amintit.

În aceleași fel, omisiunea menționării în declarația de avere a valorii creditului contractat nu poate atrage răspunderea penală a inculpatului, în condițiile în care acesta a declarat existența creditului bancar. Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Legea nr. 176/2010, în cadrul entităților în care persoanele au obligația de a depune declarații de avere și interese, sunt desemnate persoane responsabile care asigură implementarea prevederilor legale, iar potrivit art. 7 din lege, dacă sesizează deficiențe în completarea acestora vor recomanda, în scris, persoanei în cauză rectificarea declarației.

Totodată, confuzia inculpatului referitoare la unitatea creditoare, generată de semnarea contractului de credit și plata ratelor în cadrul Banca Comercială Română denotă lipsa sa de diligență și nu o intenție de natură infracțională.

Față de cele arătate, instanța de fond a apreciat că faptei inculpatului îi lipsește vinovăția sub forma intenției impusă de art. 28 din Legea nr. 176/2010.

B. Judecata în Apel;

I. Împotriva sentinței penale nr. 824 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,, în Dosarul nr. x/1/2014 a formulat, în termen legal, apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

II. În ce privește procedura în fața instanței de apel, intimatul inculpat A. a solicitat instanței de control judiciar judecarea cauzei în lipsa sa, potrivit art. 364 alin. (4) C. proc. pen., întrucât este se află în executarea unei alte pedepse și nu dorește să fie transferat la Penitenciarul Jilava din cauza condițiilor precare de detenție (filele 37-38 dosar apel).

Având în vedere soluția atacată și dreptul inculpatului de a da o nouă declarație în fața instanței de apel, Completul de 5 Judecători a dispus aducerea acestuia doar pentru termenul de judecată din 12 septembrie 2016, când a fost audiat de instanța de control judiciar (filele 68-70 dosar apel).

În privința probatoriului administrat în apel, la același termen de judecată Completul de 5 Judecători a admis solicitarea Parchetului de reaudiere a martorilor P. și Y., luând totodată act că intimatul inculpat nu a solicitat administrarea altor probatorii în apel.

În consecință, la termenul din 10 octombrie 2016 a fost audiat martorul Y. (filele 81-83), iar termenul din 14 noiembrie 2016 a fost audiat martorul P. (filele 104-105).

III. În privința motivelor de apel, soluția primei instanțe a fost criticată sub aspectul temeiniciei și legalității, atât pentru motivele depuse în scris (filele 4-24 dosar apel), cât și pentru cele amplu expuse în cuprinsul încheierii de dezbateri de la termenul din 14 noiembrie 2016.

În esență, a arătat, că prima instanță a procedat în mod greșit atunci când a dispus achitarea inculpatului, atât pentru infracțiunea de conflict de interese, cât și pentru infracțiunea de fals în declarații, ambele în formă continuată și în concurs real, considerând că nu sunt îndeplinite, fie condițiile pentru existența laturii obiective (în cazul primei fapte - folosul material nefiind dovedit și precizat în concret), fie condițiile pentru existența laturii subiective (în cazul celei de-a doua fapte - lipsa intenției), întrucât, pe de o parte, referitor la infracțiunea de conflict de interese, prin participarea inculpatului la încheierea actelor adiționale aferente contractului din 2008 respectiv, a contractului de lucrări din 2010, s-a obținut, în mod indirect, un folos material în sarcina SC D. SA, societate în care membrii familiei inculpatului aveau interese patrimoniale directe, fiind angajați, iar pe de altă în parte, în ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații, inculpatul a avut reprezentarea caracterului neadevărat, atât al celor 5 declarații de avere date în perioada când acesta avea calitatea de președinte de consiliu județean, cât și al celor 3 declarații de avere date în perioada când acesta avea calitatea de membru al parlamentului și cunoștea consecințele pe care aceste declarații sunt apte să le producă potrivit legii. A apreciat că inculpatul era o persoană avizată, din categoria celor care erau supuse procedurii de declarare a averilor, cu privire la care obligația era mai mult una de diligență decât de rezultat.

Greșit a fost apreciat de prima instanță ca fiind lipsit de eficiență și deci, fără relevanță penală, faptul că inculpatul nu a urmărit ascunderea adevărului atunci când a omis să declare atât valoarea creditului contractat la momentul depunerii declarației, cât și cuantumul real al acțiunilor încasate, menționarea contravalorii acțiunilor făcând-o abia în anul 2011, iar nu în anul 2009 (când a completat declarația de avere aferentă anului 2008, an când s-a reținut că le-a încasat), conchizând că faptei îi lipsește latura subiectivă a infracțiunii.

Pe cale de consecință, în opinia Ministerului Public, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale ambelor infracțiuni în formă continuată (câte 8 acte materiale) și în concurs real pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății, solicitându-se în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru ambele infracțiuni, legea penală mai favorabilă apreciind a fi legea veche, dat fiind regimul sancționator aplicabil în cazul formei continuate și concursului de infracțiuni.

IV. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând apelul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen. cu referire la art. 420 C. proc. pen., prin raportare la probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești în primă instanță și în apel, constată că acesta este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente.

1. În ce privește infracțiunea de conflict de interese;

Așa cum rezultă din sentința apelată, situația de fapt reținută în actul de sesizare a fost însușită ca atare de prima instanță, nefiind de altfel contestată nici de către apărare.

În esență, faptele imputate inculpatului constau în semnarea de către acesta, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, în perioada august 2008-noiembrie 2010 a 7 acte adiționale la contractul de lucrări din 19 iunie 2008, precum și a contractului de lucrări din 20 octombrie 2010, toate fiind încheiate între Consiliul Județean Dâmbovița și societatea SC D. SA.

Soluția de achitare dispusă de prima instanță nu a fost așadar fundamentată pe reținerea unei situații de fapt diferite decât cea expusă în rechizitoriu, ci pe aprecierea că în cauză nu s-a dovedit că prin semnarea de către inculpat a actelor menționate anterior s-ar fi realizat un folos material pentru sine ori pentru altul (tatăl și fratele inculpatului).

În acest sens, instanța de fond a reținut în esență că acuzarea nu a stabilit valoarea folosului material și nu a dovedit că achiziția de materiale de la alte societăți aparținând familiei inculpatului, respectiv plata chiriei ori achitarea creditelor bancare ale societăților la care familia A. era acționar majoritar, s-ar fi făcut din banii obținuți de SC D. SA de la Consiliul Județean Dâmbovița, cu atât mai mult cu cât ponderea acestor sume în cifra de afaceri a societății a fost una redusă.

Așa cum a reținut și prima instanță, din analiza celor două texte de lege, se constată că textele incriminatorii din cele două legi penale succesive au un conținut similar, nefiind vorba despre modificări de esență, care să afecteze elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât stabilirea legii penale mai favorabile se face doar prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. din 1969, respectiv de C. pen. în vigoare.

În ce privește latura obiectivă a infracțiunii, este indiscutabil că inculpatul, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat atât cele 7 acte adiționale aferente contractului de lucrări din 19 iunie 2008, cât și contractul de lucrări din 20 octombrie 2010, fapte care întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de textul de lege incriminator.

Este de asemenea evident că în toate cazurile partenerul contractual a fost SC D. SA, societate care până în 11 iulie 2008 a aparținut inculpatului și familiei sale, în condițiile în care acesta, tatăl și fratele lui dețineau pachetul majoritar de acțiuni.

Din probatoriul administrat în cauză, inclusiv în fața instanței de apel a rezultat însă că cesiunea acțiunilor aparținând inculpatului și familiei sale către martorul P. a avut un caracter formal, în condițiile în care acesta nu a plătit niciodată prețul acțiunilor și le-a cesionat ulterior, în anul 2011, către un terț indicat de fratele inculpatului, de asemenea fără a încasa vreo sumă de bani.

Pe de altă parte, acest martor, deși teoretic a avut calitatea de acționar majoritar la SC D. SA, nu a participat la luarea vreunei decizii cu privire la activitatea acestei societăți ori la administrarea ei, ceea ce susține o dată în plus caracterul formal al cesiunii de acțiuni.

De altfel, în sprijinul aceleiași idei este și declarația martorului Y., primar al localității Moreni (beneficiar al lucrărilor aferente celor două contracte), care a arătat inclusiv în fața instanței de apel că pe toată durata executării contractului a ținut legătura cu tatăl inculpatului, pe care l-a perceput ca fiind patron al SC D. SA și că nu l-a cunoscut și nici nu a discutat cu martorul P. despre lucrările efectuate de această societate. De asemenea, martorul Y. a arătat că a discutat despre soluțiile tehnice cu fratele inculpatului, căruia i s-a cerut părerea pe toată durata executării contractului.

Aspectele rezultate din declarațiile celor doi martori se coroborează cu înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală, din care rezultă că și după cesiunea acțiunilor tatăl și fratele inculpatului au continuat să fie salariați ai SC D. SA, primul în calitate de director general (până la 15 iunie 2009), iar cel de-al doilea ca director tehnic (până la 31 mai 2010).

Mai mult, în privința tatălui inculpatului, la data de 28 iulie 2008, adică după circa două săptămâni de la cesiunea de acțiuni, acesta a fost împuternicit cu puteri depline să reprezinte societatea, în sensul că „va încheia contracte cu orice persoană fizică sau juridică din România și din străinătate, va negocia clauzele acestora și condițiile cele mai avantajoase pentru SC D. SA, va urmări executarea tuturor contractelor încheiate de societate (…)”, exercitând puteri specifice funcției de administrator.

Este indubitabil astfel că, pe lângă funcțiile de conducere deținute în cadrul SC D. SA (director general și director tehnic), familia inculpatului și-a exercitat de facto puterea de decizie în cadrul societății și după data cesionării acțiunilor, cel puțin prin intermediul tatălui inculpatului, lucru care este menționat explicit în actul de sesizare și nu constituie o extindere a obiectului judecății, așa cum eronat a apreciat prima instanță.

În acest sens, probatoriul administrat în faza de judecată (fond și apel), cu referire la declarațiile martorilor P. și Y., vine tocmai în susținerea mențiunii deja existente în actul de sesizare, fictivitatea cesionării acțiunilor fiind o împrejurare probată în cursul cercetării judecătorești care nu este însă o acuzație nouă, ci un aspect care susține tocmai situația de fapt expusă în rechizitoriu, cu referire la puterea de decizie exercitată în mod continuu de familia inculpatului asupra SC D. SA și după cesiunea de acțiuni.

O asemenea precizare din cuprinsul actului de sesizare nu este lipsită de importanță și nu este străină de obiectul acuzațiilor aduse inculpatului, așa cum a considerat instanța de fond, ci ea dovedește interesul familiei inculpatului în bunul mers al societății, căci altfel nu s-ar putea explica exercitarea în continuare a puterii de decizie și după cesiunea de acțiuni, fapt care depășește sfera atribuțiilor rezultate din cele două funcții de director deținute de tatăl și fratele inculpatului.

Mai departe, interesul familiei inculpatului în SC D. SA este în directă legătură cu foloasele procurate societății prin actele îndeplinite de inculpat în calitatea sa de funcționar public, în sensul legii penale, respectiv semnarea actelor adiționale și a contractului de lucrări menționate în actul de sesizare.

De altfel, este de observat că însăși instanța de fond a reținut că “este evident, că prin semnarea contractului precizat, SC D. SA a obținut un folos cuantificat în valoarea de execuție a lucrării contractate menționate în cuprinsului convenției, folos a cărei legalitate nu poate fi pusă la îndoială”.

În acest context, este de precizat că, din perspectiva întrunirii condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de conflict de interese, nu au relevanță dacă procedura de adjudecare a celor două contracte de lucrări de către SC D. SA a fost una legală, dacă încheierea acestora și a actelor adiționale a fost impusă de cerințe obiective (refacerea infrastructurii locale afectată de inundații) și nici dacă folosul obținut a fost unul legal.

Pentru reținerea infracțiunii de conflict de interese nu este necesar ca prin conduita subiectului activ să se fi produs un prejudiciu instituției sau autorității în slujba căreia se află funcționarul, ci doar ca prin actele îndeplinite ori prin deciziile luate în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să se fi procurat un folos material (patrimonial), direct sau indirect pentru sine sau pentru vreuna dintre persoanele enumerate de legiuitor, neavând așadar relevanță nici cuantumul și nici caracterul just sau injust al acestuia.

Sintetizând aspectele de fapt rezultate din probatoriul administrat în cauză rezultă că:

- în perioada august 2008 - noiembrie 2010, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, inculpatul A. a semnat 7 acte adiționale la contractul de lucrări din 19 iunie 2008, precum și contractul de lucrări din 20 octombrie 2010, toate fiind încheiate cu SC D. SA, societate la care inculpatul, tatăl și fratele său au fost acționari până la data de 11 iulie 2008, pe care familia acestuia a continuat să o controleze și după această dată și la care atât tatăl, cât și fratele inculpatului au fost angajați (până în iunie 2009, respectiv mai 2010).

Cu toate acestea, relevanță pentru soluționarea cauzei prezintă doar 4 din cele 7 acte adiționale (respectiv cele cu nr. 2, 3, 4 și 5), precum și contractul din 20 octombrie 2010, căci doar acestea au fost apte să conducă la realizarea unor foloase materiale.

Astfel, celelalte 3 acte adiționale (nr. 1/2008 prin care s-a stabilit persoana care, în calitate de director, va reprezenta SC D. SA, ca urmarea a pierderii calității de administrator-director a numitului C., nr. 6/2009 prin care s-a stabilit o diminuare a valorii contractului cu suma de 123.049,63 lei fără T.V.A., ajungând astfel la 2.933.714,89 lei inclusiv T.V.A. și nr. 7/2010 prin care s-a stabilit o majorare a valorii contractului cu suma de 5.565,77 lei, reprezentând diferența de T.V.A. aferentă lucrărilor decontate după intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 58/2010, prin care s-a modificat cota T.V.A. la 24%) nu pot avea conotația unor fapte de natură penală, căci așa cum se poate constata acestea fie nu au reglementat aspecte de valoarea contractului, fie cu condus la micșorarea acestuia ori la majorarea lui, însă doar ca urmare a majorării cotei T.V.A.

- în aceeași perioadă atât inculpatul, cât și rudele sale (tatăl și fratele) au continuat să fie acționari majoritari la alte trei societăți (SC J. SA, SC O. SA și SC N. SA), care au avut relații comerciale cu SC D. SA, furnizându-i diferite materiale și închiriindu-i o suprafață de teren.

- în aceeași perioadă atât SC D. SA, cât și SC J. SA aveau linii de credit în derulare, garantate reciproc și, în parte, de celelalte societăți menționate anterior.

Este evident că atât cele 4 acte adiționale, cât și contractul de lucrări din 20 octombrie 2010 semnate de inculpat au reprezentat pentru SC D. SA fie o nouă sursă de venituri, fie o majorare a unora preexistente, fiind fără relevanță ponderea acestora în cifra de afaceri a societății.

Chiar dacă aceste venituri nu au intrat în mod direct în posesia inculpatului și familiei sale, ele au asigurat, alături de alte surse, finanțarea celor 4 societăți menționate anterior în care aceștia erau interesați, contribuind atât la plata salariilor tatălui și fratelui inculpatului, ca angajați ai SC D. SA, cât și la realizarea profitului acestor societăți, de care au beneficiat toți acționarii lor, inclusiv inculpatul și familia sa (cel puțin la cele 3 societăți în care aceștia au avut calitatea de acționar).

Împrejurarea că plata sumelor datorate membrilor familiei inculpatului, a celor aferente tranzacțiilor comerciale stabilite între societățile controlate de ei, a chiriei ori a împrumuturilor contractate și garantate reciproc de ele s-a făcut sau nu exclusiv din veniturile încasate de SC D. SA de pe urma actelor și contractului semnate de inculpat, este lipsită de relevanță, întrucât pe de o parte banii sunt bunuri fungibile, iar pe de altă parte ceea ce interesează este existența folosului, iar nu cuantumul acestuia, în condițiile în care în cauză nu există o constituire de parte civilă și nu se pune problema aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

Astfel, atât inculpatul (ca acționar al SC J. SA, SC O. SA și SC N. SA), cât și tatăl, respectiv fratele său (ca salariați ai SC D. SA, dar și ca acționari ai SC J. SA, SC O. SA și SC N. SA), au realizat în mod indirect un folos material din derularea contractului, respectiv a actelor adiționale semnate de inculpat, ca președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.

Cu alte cuvinte, o parte din veniturile obținute în mod direct de SC D. SA din aceste acte juridice s-au regăsit în mod indirect în patrimoniul inculpatului și familiei sale, condiție necesară pentru a atrage răspunderea penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese.

În calitatea sa de acționar la SC J. SA, SC O. SA și SC N. SA, dar și de fost acționar al SC D. SA, inculpatul A. avea cunoștință atât despre raporturile comerciale stabilite între acestea, despre liniile de credit, dar și despre calitățile deținute în continuare de membrii familiei sale în SC D. SA.

În egală măsură, inculpatul avea obligația de a cunoaște dispozițiile legale în vigoare, cum ar fi de pildă cele ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, potrivit cărora aleșii locali (între care se regăsește și președintele consiliului județean) au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu pentru sine sau pentru rude până la gradul al doilea inclusiv ori pentru o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri.

În aceste condiții, inculpatul avea obligația să se abțină de la semnarea unor acte prin care se realiza, fie și indirect, un folos material (patrimonial) pentru sine ori pentru familia sa. Neprocedând astfel, inculpatul a acționat cel puțin cu intenție indirectă, prevăzând și acceptând că prin acțiunile sale va facilita obținerea unui astfel de folos de către persoanele menționate anterior, acționând așadar cu forma de vinovăție cerută de textul legal care incriminează infracțiunea de conflict de interese.

Pentru toate aceste considerente, Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată ca fiind întemeiată în parte critica Parchetului referitoare la soluția de achitare dispusă în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, urmând astfel a admite apelul, a desființa hotărârea atacată și a dispune condamnarea inculpatului A. pentru comiterea acestei infracțiuni în formă continuată, restrângând însă numărul actelor materiale la cele aferente actelor adiționale și contractului din 20 octombrie 2010, apte să asigure un folos material pentru inculpat și familia acestuia.

2. În ce privește infracțiunea de fals în declarații;

Instanța de apel, în opinie majoritară, constată mai întâi că prima instanță a reținut în mod eronat că faptele imputate inculpatului sunt prevăzute de legea penală abia odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, respectiv 2 septembrie 2010, astfel încât disp. art. 28 din lege nu s-ar putea aplica celor anterioare acestei date, respectiv declarațiilor de avere date de inculpat la datele de 12 iunie 2007, 12 iunie 2008, 7 iulie 2008, 25 iunie 2008, 15 iulie 2008 și 10 iunie 2009.

Legea nr. 176/2010 nu a incriminat ex novo fapta persoanei care, cu intenție, depune o declarație de avere care nu corespunde adevărului, ci doar a reluat în conținutul art. 28 incriminarea deja existentă în art. 50, iar după republicare - în art. 52 din Legea nr. 144/2007, dispoziții care au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, dar care se regăsesc ca atare în art. 28 din această lege.

Practic, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2007 a existat o continuitate a incriminării falsului în declarațiile de avere, fiind vorba doar despre o succesiune în timp a unor dispoziții penale din legi speciale.

Din această perspectivă, toate faptele imputate inculpatului A., cu referire la cele 8 declarații de avere depuse de acesta în calitate de deputat și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița începând cu anul 2007, sunt prevăzute de legea penală, urmând a se analiza în ce măsură acestea întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații.

În acest context, acuzațiile aduse inculpatului au avut în vedere mențiunile pe care acesta le-a făcut cu referire la:

- valoarea acțiunilor deținute la SC D. SA (110.000 lei, în loc de 124.240 lei);

- valoarea creditului contractat la Banca Comercială Română (nespecificată);

- veniturile obținute din vânzarea acțiunilor pe care le-a deținut la SC D. SA (menționate abia în declarația din 2011, deși erau aferente unei tranzacții încheiate în 2008).

Analizând declarațiile de avere la care s-a făcut referire în actul de sesizare rezultă că acestea cuprind fie mențiuni inexacte (cu referire la valoarea la zi a acțiunilor SC D. SA- declarația din 25 iunie 2008), fie omisiuni (cu referire la valoarea creditului Banca Comercială Română), fie omisiuni și mențiuni necorespunzătoare adevărului (cu referire la anul în care a fost încasată contravaloarea acțiunilor cesionate de la SC D. SA - declarațiile din 10 iunie 2009 și 25 mai 2011).

Infracțiunea prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 nu este decât o variantă de specie a infracțiunii de fals în declarații, fiind vorba despre mențiuni necorespunzătoare a adevărului făcute cu ocazia întocmirii declarației de avere de către cel care are obligația depunerii unei asemenea declarații, în vederea producerii unei consecințe juridice.

Cu alte cuvinte, ascunderea adevărului cu ocazia completării declarației de avere trebuie să fie de natură a avea consecințe juridice.

Din această perspectivă, nu orice mențiune inexactă ori omisiune poate atrage după sine tragerea la răspundere penală a persoanei care a întocmit respectiva declarație, fiind necesar a se stabili în concret dacă acea mențiune sau omisiune a fost făcută în vederea producerii unei consecințe juridice.

În acest context, instanța de apel reține că mențiunile inexacte referitoare la valoarea acțiunilor deținute la SC D. SA, precum și omisiunea de a menționa valoarea unui credit nu sunt de natură a produce consecințe juridice.

Astfel, cu referire la valoarea acțiunilor, este de observat că inculpatul nu a ascuns deținerea acestora și nici procentul pe care ele îl reprezentau, menționând însă o altă valoare (apropiată de cea stabilită în anul 1995) decât cea rezultată din ultimul act constitutiv.

Totodată, în ce privește valoarea creditului, dincolo de împrejurarea că acesta fusese obținut în urma unei relații contractuale cu E.E. în care Banca Comercială Română avea calitate de derulator al creditului, iar nu de împrumutător, este de reținut că inculpatul nu a ascuns existența acestei obligații financiare și nici durata ei, ci doar a omis să menționeze valoarea sumei datorate.

Rațiunea întocmirii declarației de avere de către o persoană care ocupă o funcție publice este aceea de a se putea stabili care sunt activele și pasivele acesteia și modul în care ele au evoluat pe durată în care respectiva persoană a ocupat funcția publică, fiind astfel un instrument important pentru verificarea integrității sale.

În speță, datele analizate, chiar dacă inexacte, nu au denaturat realitatea cu procentul deținut din acțiunile SC D. SA, respectiv existența unei obligații de plată, asimilate unui împrumut, care se puteau stabili pe baza mențiunilor regăsite în declarațiile completate de inculpat, fiind vorba mai degrabă de o neglijență manifestată de acesta, iar nu de intenția de a escamota adevărul cu privire la situația sa patrimonială.

Alta este însă situația în ce privește declararea veniturilor obținute din vânzarea acțiunilor pe care inculpatul le-a deținut la SC D. SA.

Deși caracterul real sau fictiv al cesiunii de acțiuni nu constituie propriu-zis obiectul judecății, el are totuși relevanță juridică în privința declarării veniturilor rezultate din această tranzacție.

Astfel, așa cum s-a arătat, probatoriul administrat în cauză îndeosebi în faza de judecată (fond și apel) conduce la concluzia că cesionarea acțiunilor efectuată atât de către inculpat, cât și de membrii familiei sale a fost una fictivă, ceea ce înseamnă că în realitate inculpatul A. nu a obținut vreun venit din vânzarea lor nici în anul 2008 (astfel încât acestea să se regăsească în declarația de avere din 10 iunie 2009) și nici în anul 2010 (astfel încât acestea să se regăsească în declarația de avere din 25 mai 2011).

Cum inculpatul nu a făcut nicio mențiune în declarația din anul 2009, în mod paradoxal aceasta corespunde adevărului, căci în realitate, deși formal a avut loc o cesiune de acțiuni în anul 2008, ea a avut un caracter fictiv, astfel încât inculpatul nu a obținut niciun venit din această vânzare.

Pe de altă parte însă, inculpatul a menționat în declarația din anul 2011 veniturile obținute din cesiunea care, prin ipoteză avusese loc în anul 2008, împrejurare necorespunzătoare adevărului, câtă vreme o asemenea tranzacție nu s-a petrecut nici în 2008 și nici în 2010, astfel încât inculpatul nu a obținut în realitate niciun venit în schimbul acțiunilor.

Cu alte cuvinte, având în vedere caracterul fictiv al vânzării de acțiuni, inculpatul nu trebuia să facă mențiuni referitoare la încasarea prețului acestora nici în declarația din 10 iunie 2009 și nici în cea întocmită la 25 mai 2011.

Or, dacă în declarația din anul 2009 nu există o asemenea mențiune, situația este diferită în ce privește declarația din anul 2011, motiv pentru care doar aceasta poate forma obiectul infracțiunii de fals în declarații.

În privința consecințelor juridice ale unei asemenea declarații, acestea sunt evidente, în condițiile în care pe această cale inculpatul a prezentat o situație necorespunzătoare adevărului atât în privința veniturilor realizate, cât și a cesiunii de acțiuni, denaturând realitatea cu privire la o operațiune juridică care în fapt nu a avut loc.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază ca fiind în parte întemeiată și cea de-a doua critică a Parchetului referitoare la greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010, urmând a desființa sentința apelată și sub acest aspect și a dispune condamnarea inculpatului, însă doar pentru o singură faptă, cea corespunzătoare declarației de avere din 25 mai 2011.

3. În ce privește individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, instanța de apel, în majoritate, va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, identificat a fi lege penală mai favorabilă prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile comise, dar și de modalitatea de sancționare a infracțiunii continuate și a concursului de infracțiuni.

Astfel, în evaluarea gradului de pericol social concret al faptelor comise, instanța de apel va avea în vedere circumstanțele în care acestea au fost săvârșite, faptul că în mod repetat inculpatul a înțeles să-și exercite funcția publică deținută în beneficiul propriei familii, ignorând obligația de abținere care îi incumba în situațiile în care actele juridice urmau a fi încheiate cu o societate în care el și familia sa aveau un interes personal, aflată în relații comerciale cu alte societăți în care chiar inculpatul avea calitatea de acționar. Prin conduita sa, inculpatul a adus atingere relațiilor sociale referitoare la corectitudinea de care trebuie să dea dovadă funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care presupune, între altele, abținerea de la îndeplinirea unor acte de natură să procure un folos material membrilor familiei sale.

În egală măsură, nu se poate face abstracție de conduita pe care inculpatul a adoptat-o în mod deliberat cu ocazia completării declarației de avere în care a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la realizarea unor venituri fără acoperire faptică, ceea ce pune sub semnul întrebării integritatea de care acesta trebuia să dea dovadă în exercitarea funcției publice deținute.

Referitor la circumstanțele personale, este adevărat că inculpatul A. are o pregătire superioară, însă aceasta nu l-a împiedicat să încalce în mod repetat legea penală, în condițiile în care acesta se află în prezent în executarea altei pedepse cu închisoarea.

Față de toate aceste circumstanțe reale și personale, instanța de apel, în majoritate, urmează a aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum moderat pentru fiecare infracțiune săvârșită.

Totodată, față de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (3) C. pen. (1969), va constata nedemnitatea acestuia în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a ocupa o funcție de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, urmând a interzice exercitarea acestora ca pedeapsă accesorie.

În ce privește pedeapsa rezultantă, aceasta va fi stabilită în condițiile art. 34 lit. B) din același C. pen., fără aplicarea vreunui spor, urmând însă ca executarea să se facă în regim de detenție.

Va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.

4. Față de toate aceste considerente și în limitele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în majoritate, va admite apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 824 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014, va desființa în parte, sentința penală apelată și va proceda la rejudecarea cauzei.

Văzând și disp. art. 274 și 275 alin. (3) și 6 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 824 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 253¹alin. (1)C. pen.(1969) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.(1969) și art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A., deputat în Parlamentul României, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată (5 acte materiale).

În baza art. 71 C. pen.(1969), aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.(1969), în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.(1969).

În baza art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C. pen.(1969) și art. 5 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (fapta din 25 mai 2011).

În baza art. 71 din C. pen.(1969), aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. B) și lit. c) C. pen.(1969).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. B) C. pen.(1969) contopește cele două pedepse aplicate, de 1 an închisoare și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen.(1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. B) și lit. c) C. pen.(1969).

Constată că inculpatul A. este arestat în altă cauză.

În baza art. 274 C. proc. pen., obligă inculpatul A. la 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru intimatul inculpat A., în sumă de 70 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2016.

Opinie separata

În acord cu opinia instanței de fond, apreciez că în cauză se impune menținerea integrală a soluției de achitare a inculpatului A., actele și probele dosarului administrate atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel conducând neechivoc la concluzia că nu s-a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În susținerea acestei opinii, apreciez că se impune analiza acuzațiilor aduse inculpatului A., pornind de la conținutului actului de acuzare, care așa cum a arătat și instanța de fond deși a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru presupuse fapte bazate pe o anumită situație juridică, în momentul în care a solicitat condamnarea acestuia a schimbat circumstanțele faptice ce au stat la baza trimiterii în judecată a acestuia și au solicitat condamnarea inculpatului, pe o cu totul altă construcție juridică, ce nu a făcut obiectul trimiterii în judecată și care în mod corect nu putea fi schimbată de instanța de fond.

În analiza acestui raționament, apreciez că se impune a se porni de la faptele pentru care inculpatul A., a fost trimis în judecată prin raportare la situația de fapt reținută în sarcina sa și conținutul probelor administrate în toate fazele procesului penal.

Astfel, inculpatul A., a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de conflict de interese, în formă continuată (8 acte materiale), prevăzută de art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969 (devenit art. 301 alin. (1) C. pen.)‚ cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplic. art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada august 2008 - noiembrie 2010, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița a semnat 7 acte adiționale la contractul de lucrări din 19 iunie 2008, încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița și SC D. SA (societate comercială la care acesta, împreună cu tatăl și fratele său, C. și B., a deținut calitatea de acționar până la data de 14 iulie 2008), precum și contractul de lucrări din 20 octombrie 2010, încheiat cu aceeași societate comercială, astfel încât, în mod indirect, s-a realizat un folos material, atât pentru sine, cât și pentru tatăl său, C., și fratele său, B., constând în aceea că, pe de o parte, s-a asigurat disponibil bănesc pentru SC D. SA necesar, între altele, pentru achitarea pentru perioada august 2008 - iunie 2009, în ceea ce-l privește pe C., a veniturilor (incluzând salariul net și contribuțiile către stat) în sumă de 14.149 lei; achitarea pentru perioada august 2008 - mai 2010, în ceea ce-l privește pe B. a veniturilor (incluzând salariul net și contribuțiile către stat) în sumă de 14.754 lei; achitarea chiriei în sumă de 44.859 lei/lună (12.059 mp x 3 lei/mp fără T.V.A.), datorate societății comerciale SC J. SA (la care familia A. era acționar majoritar); achiziționarea de materiale de la SC J. SA, SC O. SA, SC N. SA (societăți la care familia A. era acționar), și, pe de altă parte, s-a asigurat solvabilitatea SC D. SA în vederea: achitării creditului contractat de această societate de la SC I. SA și garantat de SC J. SA și SC N. SA (garanți și fidejusori), precum și, între altele, cu un bilet la ordin emis de companie și avalizat de C.; garantării creditului contractat de SC J. SA de la SC I. SA" și pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată (8 acte materiale), prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen. (art. 292 C. pen. din 1969), cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.,constând în aceea că, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, cu intenție, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu ocazia depunerii declarațiilor de avere din datele de 25 iunie 2008, 15 iulie 2008, 10 iunie 2009, 21 octombrie 2010, 25 mai 2011, iar, în calitate de deputat în Parlamentul României, cu intenție, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu ocazia depunerii declarațiilor de avere din 12 iunie 2007 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 51/344 din 14 iunie 2007), 12 iunie 2008 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 54/480 din 12 iunie 2008) și 07 iulie 2008 (înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 54/751 din 07 iulie 2008).

Fără a mai face o analiză a parcursului societăților comerciale unde inculpatul sau familia sa erau acționar, și care a fost prezentat în mod detaliat de către instanța de fond, apreciez însă că se impune analiza acuzațiilor aduse inculpatului prin raportare la obiectul supus judecății astfel cum este el înserat în conținutul dispozițiilor art. 371 C. procedură penală.

Analizând strict acuzațiile aduse inculpatului A., și pornind analiza cu prima acuzație, respectiv cea de conflict de interese, apreciez în acord cu instanța de fond că soluția de achitare este cea care se impunea a fi adoptată în cauză pentru următoarele considerente:

Astfel cu privire la primul contract din 2008, așa cum de altfel a constatat și instanța de fond, aspect ce de altfel nu a fost contestat nici de acuzare, a fost încheiat sub conducerea fostului președinte al consiliul județean, care aparținea partidului advers celui din care făcea parte inculpatul, urmare unei proceduri de licitație, iar ulterior inculpatul a încheiat șapte acte adiționale la acest contract, cu valoare inițială a contractului de aproximativ 5 mil. euro, motivat de faptul că presupunea și alte lucrări adiacente.

Raportat la aceste ultime 7 acte adiționale apreciez că nu s-a dovedit faptul că prin încheierea lor, inculpatul a urmărit obținerea vreunui folos pentru firma la care a fost acționar sau pentru tatăl și respectiv fratele său.

De altfel, așa cum rezultă din însuși actul de acuzare, inculpatul A., în momentul numirii sale în calitate de președinte al Consiliului județean, a cesionat acțiunile deținute la SC D. SA, martorului P., aspect necontestat în nici un mod în ceea ce privește valabilitatea actului de cesionare sau a corectitudinii prețului plătit.

Or, deși nu se contestă în nici un mod legalitatea actului de cesionare, apreciez că nu se poate reține nici măcar ca situație premisă și care să susțină actul de acuzare sau ca minime indicii suficiente să reliefeze fictivitatea cesionării acțiunilor SC D. SA, în sensul în care, cesionarea a fost fictivă iar societatea ar fi fost în continuare controlată de C., tatăl inculpatului, situație care ar genera conflictul de interese al inculpatului A. în legătură cu SC D. SA sau a membrilor familiei sale.

Pentru că, doar în această situație s-ar fi putut angaja răspunderea penală a inculpatului A. în legătură cu faptele reținute în sarcina sa.

Pornind de la această stare de fapt, apreciez în legătură cu actele adiționale încheiate la primul contract, că nu s-a dovedit dincolo de orice tăgada vreo implicare de natură să angajeze răspunderea penală a inculpatului.

Dincolo de faptul că trei dintre actele adiționale nu oferă nicio componentă ce ar putea fi putea fi analizată prin prisma infracționalului, respectiv: actul adițional nr. 1/2008, prin care părțile contractante au luat act că reprezentantul SC D. SA a devenit M., deci nu mai este C., tatăl inculpatului, care fusese revocat inclusiv din funcția deținută de administrator, actul adițional nr. 6/2009, prin care se arată că se fac niște note de renunțare, se găsește o soluție tehnică - economică de către SC C.C. SRL, proiectantul ales și desemnat de beneficiarul proiectului, Consiliul Local Moreni, ceea ce conduce la o economisire a banului public, respectiv 123.000 lei. SC D. SA, în calitate de executant,și care practic a consfințit reducerea prețului contractului cu suma arătată, astfel că nu se poate reține existența vreunui folos produs lui SC D. SA în sensul asigurării solvabilității, și actul adițional nr. 7/2010, prin care se precizează că prin O.U.G. nr. 58/2010 s-a majorat T.V.A.-ul cu 5%, respective că în aplicarea legii, toate prețurile contractelor au fost majorate cu acest procent pentru lucrările neexecutate și nedecontate până atunci; cu privire la celelalte acte adiționale apreciez că deciziile luate de inculpatul A. în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, prin semnarea acestor acte adiționale, au fost încheiate în folosul și la inițiativa beneficiarului, respectiv Primăria Moreni, iar lucrările suplimentare s-au efectuat urmare a unor situații de necesitate obiectivă, aspecte ce rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești V., U., X., Z. și Y. și mai mult decât atât aceste acte adiționale au fost semnate din partea Consiliul Județean Dâmbovița de un colectiv de persoane,respectiv U. - Secretarul Județului, X. - directorul Direcției economice, Z. - directorul Direcției de drumuri și poduri, - directorul executiv al Direcției de achiziții publice, precum și de reprezentantul Serviciului juridic și avizat din partea compartimentului C.F.P. iar inculpatul A. a semnat actele adiționale în calitate sa de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.

Dacă situația ar fi fost alta, este greu de acceptat că nici unul din martorii audiați în cauza nu ar fi declarat că scopul încheierii acestor acte adiționale ar fi fost altul. Nici susținerea acuzării, în sensul că inculpatul a dorit să semneze aceste acte în sensul de a favoriza obținerea de foloase de către firma SC D. SA, prin aceea că nu s-a preocupat de alegerea vicepreședinților Consiliului județean Dâmbovița, nu poate fi primită, nici un act nu dovedește că ar fi tergiversat în vreun mod numirea acestora, ba dimpotrivă, actele dosarului dovedesc că acesta a depus toate diligențele în acest scop astfel că nu se poate admite că prin demersurile sale a urmărit obținerea vreunui folos material sau că obținerea folosului material a fost facilitată prin semnarea actelor adiționale care au condus la desfășurarea în bune condiții a contractului de lucrări din 19 iunie 2008.

Deși în cazul contractului din 2008, inculpatul A. și rudele sale, C. (tatăl inculpatului) și B. (fratele inculpatului) au continuat să fie acționari la SC N. SA și SC J. SA, nu se poate reține că prin faptul că în perioada în care inculpatul a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița; SC J. SA a închiriat SC D. SA un teren în suprafață de 12.059 mp pentru o perioada de 10ani, începând cu 01 august 2010, la prețul de 44.859 lei/lună, chiria fiind achitată din disponibilul bănesc asigurat SC D. SA din contractul de lucrări din 20 octombrie 2010 sau prin faptul că SC D. SA a achiziționat materiale de la SC J. SA (de 1.091.769 lei, în sem. II 2010) și de la SC N. SA (de 381.328 lei, în sem. II 2010), materialele fiind achiziționate din disponibilul bănesc asigurat SC D. SA din contractul de lucrări din 20 octombrie 2010 precum și că în perioada în care inculpatul a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, s-a menținut calitatea de garanți și fidejusori ai SC N. SA și SC J. SA pentru creditul contractat de SC D. SA în anul 2007, iar SC D. SA a garantat creditul contractat de SC J. SA. S-a arătat de către acuzare că folosul material a constat în asigurarea solvabilității SC D. SA în vederea achitării creditului contractat de societate și în vederea garantării creditului contractat de SC J. SA au fost avute în vedere încă de la momentul la care inculpatul a candidat pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Dâmbovița, și că intenția sa a fost de a atribui contracte SC D. SA sau de a se avantaja pe sine și rudele sale în obținerea de foloase materiale din fondurile consiliului județean.

Enumerarea acestor pretinse avantaje, în lipsa oricăror probe care să le susțină nu poate să conducă la stabilirea vinovăției inculpatului, care a depus la dosarul cauzei și valorificat de instanță ca și înscris, referitor la ponderea în cifrele de afaceri a SC D. SA, a unei expertize extrajudiciare și care reliefează că valoarea facturată din contractul din 2008 a reprezentat 3,05% din cifra de afaceri a anului 2008 (din care valoarea actului adițional nr. 2 a reprezentat 0,52%), 3,13% din cifra de afaceri a anului 2009 (din care valoarea actului adițional nr. 3 a reprezentat 2,89%), 0,64% din cifra de afaceri a anului 2010, iar valoarea facturată din contractul din 2010 a reprezentat 1,01% din cifra de afaceri a anului 2010, astfel că, nu se poate admite că prin demersurile sale a urmărit obținerea vreunui folos material pentru firma SC D. SA sau membrii familiei sale.

În ceea ce privește contractul din 20 octombrie 2010 acesta a avut ca obiectiv „apărare mal și prag de fund râu Cricov, dintre Consiliul Județean Dâmbovița și SC D. SA și s-a datorat afectării lucrărilor de infrastructură de către fenomenele hidrometeorologice din anul 2010. Prin H.G. nr. 919/2010, Guvernul a dispus suplimentarea din fondurile de rezervă a sumei de 51.500.000 lei și alocarea acesteia bugetelor locale ale unor unități administrativ teritoriale pentru finanțarea cheltuielilor de refacere a infrastructurii locale a cărei capacitate funcțională a fost afectată de aceste fenomene. Consiliului județean Dâmbovița i-a revenit suma de 2.850.000 lei, demarându-se în luna septembrie a anului 2010 procedurile legale derulării obiectivelor finanțate prin hotărârea de Guvern precitată.

Deși s-a arătat de către acuzare că folosul obținut prin încheierea acestui contract a constat în asigurarea disponibilului bănesc pentru SC D. SA necesar pentru achitarea chiriei, achiziționarea de materiale, precum și asigurarea solvabilității SC D. SA în vederea achitării/garantării unor credite bancare, în acord cu instanța de fond apreciez că actele dosarului reliefează neechivoc că, la data încheierii contractului din 20 octombrie 2010, C. (tatăl inculpatului) și B. (fratele inculpatului) nu mai erau angajați la SC D. SA, așa încât folosul material pretins obținut sub forma veniturilor încasate de cei doi membri ai familiei A. nu-și mai găsește suport probator.

Apreciez că susținerea acuzării în sensul că s-a urmărit realizarea unui folos material pentru inculpat sau pentru tatăl și fratele acestuia prin semnarea contractului de lucrări din 20 octombrie 2010 - dincolo de faptul că nu a fost dovedită în cauză, nu a fost nici cuantificat în vreun fel, simpla precizare că prin încheierea acestui contract s-a asigurat disponibilului bănesc, necesar solvabilității SC D. SA., nu poate atrage de plano răspunderea inculpatului, după cum nu s-a făcut dovada că din sumele de bani obținute de SC D. SA din derularea contractului din 20 octombrie 2010, s-a făcut plata chiriei sau achitarea/garantarea creditelor bancare ale societăților la care familia A. era acționar majoritar.

Conform art. 396 alin. (2) C. proc. pen., pentru a dispune condamnarea unei persoane trebuie să existe probe, convingerea dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat .

Or, în acord cu opinia instanței de fond, apreciez că, că fapta reținută în sarcina inculpatului constând în semnarea actelor adiționale la contractul de lucrări din 19 iunie 2008 și a contractului de lucrări din 20 octombrie 2010 nu întrunește condițiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, simpla semnare a înscrisurilor menționate fără dovada realizării unui beneficiu material pentru inculpat și membrii familiei sale neîntrunind condițiile cerute de lege în art. 253¹ C. pen. anterior și ca atare soluția de achitare a inculpatului A. este cea care se impune a fi adoptată in cauză.

Referitor la infracțiunea de fals în declarații, apreciez că se impune menținerea soluției de achitare și cu privire la pretinsul act material și care vizează faptul că inculpatul nu a declarat în cursul anului 2009, veniturile obținute în anul anterior din cesionarea acțiunilor la SC D. SA, pe care le-a menționat în declarația de avere din anul 2011 și care în opinia acuzării denotă intenția acestuia de a ascunde acest venit.

Apreciez că și cu privire la acest act material nu se poate reține vreo intenție a inculpatului de natură a atrage răspunderea sa penală atâta timp cât așa cum am precizat cu prilejul analizării situației de fapt în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese nu se poate reține caracterul simulat a cesiunii de acțiuni în ceea ce privește societatea SC D. SA, pentru a avea o minima explicație logică în ceea ce privește nedeclararea în termenul prevăzut de lege a sumei primită de la martorul P. Florin Adrian ca preț al cesiunii.

În acord cu instanța fondului, concluzia ce poate fi desprinsă din declararea ulterioară a veniturilor precizate cu privire și la acest act material, conferă caracter veridic apărării inculpatului, în sensul că a omis, din neglijență, să le precizeze la momentul oportun, însă a specificat cu întârziere în declarația de avere suma de bani, odată ce și-a amintit.

Apreciez că aspectul laturii subiective, în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a făcut această declarație cu intenția ascunderii adevărului, simpla omisiune sau mențiune inexactă cuprinsă în declarația de avere nu este suficientă pentru a proba vinovăția specifică infracțiunii dedusă judecății, astfel că achitarea acestuia și cu privire al acest act material este în deplină concordanță cu considerentele ce au stat la baza menținerii soluției de achitare pentru celelalte acte și care în mod legal și temeinic au fost reținute atât de instanța de fond cât și de opinia majoritară a instanței de apel.

Pentru toate considerentele de fapt și drept expuse, apreciez că în cauză se impune respingerea apelului parchetului, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj