Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 186/2016

Asupra apelurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Judecata în primă instanță;

I. Prin sentința penală nr. 218 din 16 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014, secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus condamnarea inculpatului A., deputat în Parlamentul României, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, republicată.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1)C. pen., pe durata termenului de supraveghere, prima instanță a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

De asemenea, conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, iar în temeiul alin. (3) al aceluiași articol, a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Râmnicu Sărat.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumei de 44.202 lei (echivalentul sumei de 10.000 euro) consemnată la SC B. SA - Unitatea Centru Râmnicu Sărat, conform recipisei de consemnare din data de 11 mai 2015.

Conform art. 291 alin. (2) rap. la art. 112 lit. e) C. pen., prima instanță a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 44.202 lei (echivalentul sumei de 10.000 euro) și l-a obligat la plata acestei sume către stat.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen., prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 274 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen. a dispus ca onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 130 lei, să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

II. Pentru a dispune astfel, secția penală, a Înaltei Curți a constatat că prin rechizitoriul nr. x/P/2014 din 7 iulie 2014 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că în luna ianuarie 2014 a promis numitului C., în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranșe a câte 5.000 euro fiecare, că va interveni pe lângă numitul D., tot deputat în Parlamentul României, pentru ca acesta din urmă, la rândul lui, să intervină pe lângă numitul E., inspector șef adjunct al F. Oradea, pentru ca SC G. SRL Oradea, societate administrată de numitul H., să nu fie sancționată în urma controlului efectuat de instituția sus-menționată.

Ca situație de fapt s-au reținut în esență următoarele:

La data de 03 iunie 2014 au fost înregistrate la Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, denunțurile numiților C. și H., cel din urmă în calitate de împuternicit al SC G. SRL Oradea, denunțuri ce vizau fapte de corupție pretins a fi comise de numiții A. și D., ambii deputați în Parlamentul României.

Denunțătorul C. a adus la cunoștința organelor de anchetă că cei doi deputați i-au promis, în schimbul sumei de 10.000 euro, că vor interveni pe lângă numitul E., inspector șef adjunct al F. Oradea, pentru ca SC G. SRL Oradea să nu fie sancționată în urma controlului efectuat.

Din cuprinsul declarației numitului C. a rezultat că, la începutul lunii ianuarie 2014, a aflat de la prietenul său, H. (fiind foarte religios), că societatea pe care acesta o administra în fapt, SC G. SRL Oradea, este supusă unui control efectuat de F. Oradea.

Întrucât martorul H. avea temerea că verificarea ar putea fi una „comandată” de concurența din zonă, i-a cerut martorului C. să se intereseze asupra acestui aspect, cunoscând că are relații cu persoane abilitate, între timp aflând și că funcționarul responsabil de control, numitul E., lucrase în București anterior numirii sale la Oradea.

În aceste condiții, martorul C., știind că inculpatul A., pe care-l cunoștea de aproximativ un an și jumătate, este deputat, a apelat la acesta, întrebându-l dacă îl cunoaște pe numitul E., explicându-i situația martorului H. și comunicându-i, totodată, că este dispus să plătească o sumă de bani în schimbul „rezolvării problemei”.

Inculpatul A. i-a relatat martorului C. că el, personal, nu îl cunoaște pe funcționarul de la F. Oradea, dar s-a oferit să-l ajute, spunându-i că un coleg de-al său, deputatul D., este în relații apropiate cu E., pe care l-a sprijinit politic, ambii provenind din județul Ilfov, angajându-se să vorbească cu acesta.

Martorul C. a mai declarat că, în ziua următoare, s-a întâlnit cu inculpatul A., care i-a spus că a vorbit cu colegul său, că problema lui H. se poate rezolva, întrebându-l ce sumă este dispus să plătească în schimbul serviciului.

Martorul denunțător C. a afirmat că s-a gândit la suma de 5.000 euro însă, în situația în care „soluția” era una foarte bună, adică SC G. SRL nu era sancționată, poate urca până la 10.000 euro, în final cei doi înțelegându-se la această din urmă sumă.

Martorul denunțător C. a mai declarat că la sfârșitul lunii ianuarie 2014 i-a înmânat inculpatului A. o primă tranșă din totalul convenit, respectiv suma de 5.000 euro, întâlnirea dintre cei doi având loc la SC I. SRL din București, sector 1, societate ce derula afaceri cu societatea comercială aparținând soției inculpatului (numita J.), administratorul acestei societăți - K. - fiind un apropiat al celor doi (de altfel, chiar martorul C. era angajat în cadrul firmei lui Necula, în calitate de consultant de afaceri).

După ce a primit suma de 5.000 euro, inculpatul A. l-a asigurat pe denunțătorul C. că va vorbi cu colegul său, D. care, la rândul său, se va întâlni cu funcționarul de la F. la sfârșit de săptămână, acesta urmând să vină acasă deoarece locuiește în București.

La aproximativ o săptămână după această discuție, în timp ce martorul C. se afla în concediu, în afara țării, a fost apelat telefonic prin aplicația „L.”de A. care l-a informat că „se va rezolva foarte bine” și că „trebuie și partea a doua de bani”.

Urmare acestei solicitări, martorul denunțător C. a luat legătura cu martorul K. și l-a rugat să-i ducă suma de 5.000 euro inculpatului, fără a-i spune ce reprezintă acești bani, lucru pe care martorul l-a și făcut.

La întoarcerea în țară, martorul denunțător C. i-a restituit suma lui K., iar ulterior, tot în luna februarie l-a întâlnit pe martorul H. la Oradea, acesta restituindu-i, la rândul său, suma de 5.000 euro.

În cursul lunii februarie, martorul C. l-a abordat din nou pe inculpatul A., cerându-i informații despre demersul făcut și stadiul controlului la firma SC G. SRL, iar inculpatul i-a transmis că este necesar ca martorul H. să meargă în audiență la E., acesta s-a conformat, iar ulterior i-a comunicat martorului denunțător C. că el crede că nu s-a vorbit cu funcționarul în cauză.

În aceste condiții, martorul denunțător C. l-a contactat din nou pe inculpatul A., explicându-i temerile martorului H., iar inculpatul, pentru a-l convinge pe C. că el și-a realizat partea sa de înțelegere, l-a invitat să-l însoțească la o întâlnire cu D..

Întâlnirea a avut loc la data de 28 februarie 2014, la sediul Consiliului Județean Ilfov, fără însă ca martorul denunțător C. să poată discuta ceva cu D., căruia doar i-a înmânat o foaie cu numele societății și al lui H.

La data de 29 mai 2014, martorul H. l-a anunțat pe denunțătorul C. că a primit un proces-verbal de instituire a măsurilor asigurătorii, împrejurare ce dovedea că nu s-a rezolvat nimic și că au fost păcăliți, ocazie cu care a aflat și de cealaltă tranșă de 5.000 euro plătită de martorul denunțător C.

În susținerea denunțului, C. a pus la dispoziția organelor judiciare telefonul său mobil, în memoria căruia se aflau mesajele de tip „L.” purtate cu inculpatul A.

Existând indicii de comitere a unei infracțiuni de corupție, s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție emiterea unor mandate de supraveghere tehnică, în baza cărora s-a procedat la efectuarea unei înregistrări ambientale vizând întâlnirea din data de 11 iunie 2014 la sediul SC I. SRL dintre martorul denunțător C., fosta soție a acestuia, martora M., inculpatul A. și soția acestuia, J.

În cadrul întâlnirii a fost abordat și subiectul ce-l privea pe H., martorul denunțător C. expunându-i situația soției inculpatului, și prezentându-le decizia de sechestru, stabilindu-se, în final, ca inculpatul A. să returneze, într-o primă fază, 5.000 euro.

Tot prin aplicația „L.” s-a convenit o nouă întâlnire, ce a și avut loc la data de 23 iunie 2014 la restaurantul „x” din București, la care a participat și martora M., ocazie cu care inculpatul A. i-a menționat martorului denunțător C. că încearcă să restituie cei 5.000 euro, dar momentan nu-i are, promițând că se va împrumuta și îi va remite în ziua următoare, în data de 24 iunie 2014, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

S-a conchis, față de aspectele anterior expuse, că în mod indubitabil inculpatul A. se face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență, aspect care rezultă din coroborarea denunțurilor numiților C. și H., cu susținerile martorilor audiați, precum și cu înregistrările în mediul ambiental efectuate în cauză.

III. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți al 8 iulie 2014, sub nr. x/1/2014.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Secției penale a Înaltei Curți, prin Încheierea din cameră de consiliu nr. 828 din 22 septembrie 2014, pronunțată în același dosar (rămasă definitivă urmare respingerii contestației, prin Încheierea nr. 54/C din 20 noiembrie 2014), a respins, ca nefondată cererea de excludere a unor probe formulată de inculpatul A. și,în baza art. 346 C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/P/2014 din data de 7 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției prin care a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. în referire la art. 7 lit. a) din Legea 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății privind pe inculpatul A..

După epuizarea etapei de cameră preliminară, în cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele probe:

- declarațiile inculpatului A. (filele 189-191 vol. I și fila 293 vol. II dos.fond);

- declarațiile martorilor C. (filele 205-207 - vol. II dos.fond), H. (filele 264-265 - vol. I), M. (filele 331-332 - vol. I dos.fond), K. (filele 333-334 - vol. I dos. fond), E. (fila 165 - vol. II dos.fond), J. (filele 166-167 - vol. II dos.fond), D. (fila 209 - vol. II dos.fond);

- înscrisuri transmise de B.E.J., N. privind vânzarea la licitație a imobilului situat în localitatea Râmnicu Sărat, județul Buzău, proprietatea inculpatului A.;

- examinarea corespondenței de tip „L.” din aparatul telefonic smartphone, aparținând martorului C., conform celor menționate în procesul-verbal din 19 februarie 2016 ( filele 285-286 vol. II dos fond), executându-se fotografiile aflate la filele 259-284 vol. II dos. fond.

IV. Prima instanță, în baza probelor administrate în cauză, a reținut, următoarea situație de fapt:

Inculpatul A. este deputat în Parlamentul României din anul 2008, fiind ales în circumscripția electorală nr. 10 Buzău, colegiul uninominal nr. 3, iar E. a fost numit în funcția de inspector general adjunct la O. Oradea - O. din cadrul P. prin Decizia nr. 387 din 05 septembrie 2013, emisă de primul-ministru al României (filele 152 - 153 dup).

Din cuprinsul datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (filele 154 - 164 dup) a rezultat că SC G. SRL este înregistrată sub nr. x/1426/2011, atribuit în data de 26 iulie 2011, are sediul social declarat în municipiul Oradea, jud. Bihor și are ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate,fiind administrată de numita R., care este și unic acționar. Conform procurii autentificate sub nr. 1997 din 12 noiembrie 2012 la B.N.P., S. (fila 128 dup), numitul H. a fost împuternicit cu puteri depline de către administratorul societății R. să reprezinte interesele societății în relațiile comerciale, în relațiile cu instituțiile statului, precum și cu terții, având și drept de semnătură în acest sens. Conform Deciziei nr. 99646 din data de 29 mai 2014, emisă de O. Oradea, avizată de numitul E., s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor și conturilor SC G. SRL Oradea.

SC I. SRL este înmatriculată din 21 septembrie 2011, și sediul social declarat în București, sector 1, are ca asociat persoană juridică pe SC I. LTD din Emiratele Arabe Unite și ca persoană fizică pe numitul K., care este și administrator,obiectul principal de activitate fiind comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate.

De asemenea, numita J., soția inculpatului A., este asociat și administrator la SC T. SRL și SC U. SRL, ambele înmatriculate în județul Buzău, prima având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate, iar cea de-a doua, comerțul cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat și al articolelor de uz casnic n.c.a., în magazine specializate.

Martorul denunțător C., împreună cu fosta sa soție, martora M., erau consultanți financiari la firma SC I. SRL, administrată de martorul K.

Din declarațiile martorului C. (denunț, declarațiile date în cursul urmăririi penale și declarația dată în cursul cercetării judecătorești) rezultă că acesta îl cunoștea pe inculpatul A. de aproximativ un an și jumătate, știind că este deputat în cadrul Parlamentului României.

În acest context, martorul a arătat că în luna ianuarie 2014 a apelat la inculpatul A. pentru a-l ajuta să-l contacteze pe martorul E., inspector șef adjunct al F. Oradea, instituția menționată efectuând un control la SC G. SRL Oradea.

Martorul C. i-a explicat inculpatului că societatea respectivă aparține unui prieten de-al său, H., care era îngrijorat de verificările celor de la F. și dorea „ca acest control să se termine cu bine”.

Din discuțiile purtate cu inculpatul, a rezultat că, în fapt, acesta nu îl cunoaște direct pe funcționarul public de la Oradea, dar că îi poate facilita contactul cu acesta prin intermediul colegului său deputat, al cărui nume inculpatul i l-a și menționat martorului, fiind vorba de deputatul D.

În declarația dată în fața instanței (filele 205-207 vol. II dos. fond), martorul C. a arătat că : „au urmat câteva zile în care am avut mai multe conversații purtate pe L. cu dl. A., care m-a asigurat că problema se va rezolva. La scurt timp m-am întâlnit din nou la SC I. SRL, prilej cu care i-am adus la cunoștință dl. A. că prietenul meu, H., este dispus să ofere suma de 10.000 euro pentru rezolvarea problemei sale. Suma de 5.000 euro ar fi oferit-o pentru un rezultat bun al controlului, dar era dispus să mai dea încă 5.000 euro dacă inspectorul de la F. se dovedea cooperant și ar fi avut o atitudine binevoitoare față de acesta și în viitor. În mod clar acești bani i-am oferit dl. A., nu mi-am pus problema dacă urma să-i împartă cu cineva”.

În urma acestei înțelegeri, la sfârșitul lunii ianuarie 2014, martorul C. i-a înmânat inculpatului A. prima tranșă, în cuantum de 5.000 euro, întâlnirea dintre ei desfășurându-se la sediul SC I. SRL București, din sector 1, aspecte ce au rezultat din denunțul formulat de martorul C. în data de 03 iunie 2014, acesta precizând în instanță că, din cauza trecerii timpului nu-și mai amintește exact ordinea în care au fost date cele două tranșe din sumă, dar, cu siguranță, lucrurile s-au petrecut așa cum a descris în denunț, moment la care evenimentele îi erau mai proaspete în minte.

Martorul C. a relatat că a doua tranșă de bani a fost înmânată inculpatului A. în luna februarie 2014, prin intermediul martorului K., acesta din urmă necunoscând pentru ce anume este această sumă.

Referitor la această remitere, în denunț martorul C. a precizat următoarele: „După aproximativ o săptămână, fiind plecat din țară, am fost contactat de către A., prin „L.”, spunându-mi, în cadrul unui limbaj codificat, că „se rezolvă foarte bine” și că „trebuie și partea a doua de bani”. Atunci eu l-am contactat pe K., pe care l-am rugat să-i ducă suma de 5.000 euro lui Titi, fără a-i spune ce reprezentau banii respectivi. K. a îndeplinit ceea ce îl rugasem, iar la revenirea în țară, i-am restituit acestuia suma de 5.000 euro”.

În cursul lunii februarie 2014, martorul denunțător C. s-a întâlnit la Oradea cu martorul H., care i-a restituit suma de 5.000 euro. În cursul aceleiași luni, martorul denunțător C. l-a abordat din nou pe inculpat, solicitându-i informații despre demersul efectuat, ocazie cu care inculpatul A. i-a transmis că este necesar ca martorul H. să se ducă în audiență la E., lăsând impresia că se vorbise cu funcționarul public.

Martorul H. s-a conformat, dar audiența nu a decurs conform așteptărilor, astfel că acesta i-a comunicat denunțătorului C. că el nu crede că s-a vorbit cu conducerea F.

La rândul său, martorul denunțător C. i-a transmis inculpatului temerile prietenului său, iar inculpatul, pentru a-i crea martorului convingerea că și-a realizat partea sa din înțelegere, l-a invitat pe C. să îl însoțească la o întâlnire cu numitul D.,întâlnire care a avut loc în data de 28 februarie 2014.

Ulterior, la data de 29 mai 2014, martorul H. l-a anunțat pe martorul C. că a primit un proces-verbal de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului, atât pe conturile societății comerciale, cât și pe bunurile deținute de aceasta, împrejurare ce dovedea că nu se vorbise nimic cu funcționarul public.

În aceste condiții, cei doi au formulat denunțurile din prezenta cauză.

Prima instanță a reținut că aspectele evocate mai sus au fost confirmate atât prin denunțul și declarațiile martorului C., cât și prin denunțul și declarațiile martorului H., precum și prin declarațiile martorilor K. și M.

S-a constatat că, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul H. și-a menținut denunțul și declarațiile date la urmărirea penală, arătând, pe larg, demersurile întreprinse în legătură cu controlul de la firma sa, modul în care l-a contactat pe martorul denunțător C. și, în final, precizând că denunțătorul C. i-a relatat că a dat lui A. suma de 10.000 euro, el nefiind de acord să-i dea lui C. decât 5.000 euro, sumă pentru care își dăduse acordul să o plătească pentru rezolvarea favorabilă a controlului.

S-a reținut că și martora M. a confirmat susținerile martorului C., făcând în instanță următoarele precizări: „știu că pentru a-l ajuta pe H., fostul meu soț, C., a apelat la numitul A. care i-a promis, în schimbul a 10.000 euro, că poate interveni printr-o cunoștință la cineva de la F. Oradea”, relevându-se că martora a perceput cele relatate nu numai prin intermediul martorului denunțător C., ci și în mod direct, asistând la discuțiile pe acest subiect dintre martorii C. și H. sau chiar redactând personal mesajele prin „L.” către inculpatul A. atunci când soțul său se afla la volan.

De asemenea, prima instanță a reținut că martora a asistat la discuția telefonică dintre soțul său și martorul K., atunci când acesta l-a rugat pe martor să-i ducă suma de 5.000 euro lui A., fiind de față și atunci când K. i-a confirmat martorului C. că a dat suma de 5.000 euro lui A., îndeplinindu-i astfel rugămintea.

La rândul său, martorul K. a relatat, atât la urmărirea penală, cât și în instanță, modul în care a dus suma de 5.000 euro lui A., fără să știe ce reprezintă, întâlnindu-se cu acesta în București, la clubul din incinta fabricii x.

Cu ocazia audierii martorului D., persoană prin intermediul căreia inculpatul a pretins că poate influența pe funcționarul public de la F. Oradea, prima instanță a constatat că acesta a confirmat că inculpatul l-a abordat, i-a spus că bănuiește că îl cunoaște pe E., inspector la acel moment la F. Oradea și că un prieten de-al său are niște probleme în legătură cu un control al F., control despre care el crede că este unul direcționat de concurență, însă deși martorul îl cunoștea pe E., fiind „nașul nașului său de cununie”, a refuzat orice discuție cu inculpatul pe acest subiect.

Neputându-se stabili vreo implicare a deputatului D. în fapta cercetată, procurorul de caz, prin rechizitoriu, a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de trafic de influență reclamată a fi săvârșită de acesta.

S-a relevat că, la solicitarea inculpatului a fost audiat și martorul E., care a învederat că, într-adevăr, în perioada 14 noiembrie 2013 - 23 ianuarie 2015 a îndeplinit funcția de inspector general adjunct la F. Oradea, că e posibil ca în acea perioadă să fi existat un control al direcției pe care o coordona la firma SC G. SRL, dar nu-l cunoaște pe martorul H. și nimeni nu i-a solicitat vreo intervenție în legătură cu controlul efectuat la SC G. SRL.

Martorul a mai precizat că îl cunoaște pe D., cu care se întâlnește destul de des, fiind „finul finului său”.

În susținerea denunțului formulat în cauză, martorul C. a pus la dispoziția parchetului telefonul său mobil cu numărul x, în memoria căruia se aflau mesajele de tip L. trimise și primite către și de la numărul de apel x, aparținând inculpatului A.,conversațiile fiind redate în planșele fotografice de la filele 131-140 dosar urmărire penală, fiind realizate 35 de fotografii.

Ulterior, telefonul mobil al martorului C. a fost ridicat de Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală, la data de 28 ianuarie 2015, cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare la locuința acestuia, în instrumentarea Dosarului penal nr. x/D/P/2014.

În urma demersurilor efectuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, aparatul telefonic smartphone a fost prezentat în instanță la data de 19 februarie 2016, fiind examinat cu acceptul organelor ce instrumentează Dosarul nr. x/D/P/2014 al Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală, al proprietarului telefonului (C.) și al inculpatului, în prezența unor specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - și specialistul IT al Înaltei Curți întocmindu-se fotografii ale mesajelor din mesageria L. (filele 259 - 284 vol. II instanță), conform procesului verbal din 19 februarie 2016 (fila 215 vol. II instanță).

Din analiza acestor mesaje a rezultat că cei doi (martorul C. și inculpatul A.) au discutat, în mare parte, despre relațiile comerciale dintre firmele soției inculpatului și cea la care martorul era consultant, dar o parte dintre acestea se refereau și la situația lui martorul H.

S-a apreciat de prima instanță că,în speță,are relevanță discuția purtată în data de 08 februarie 2014, prin care inculpatul i-a comunicat martorului denunțător că „în 45 minute te aștept la Consiliul Județean Ilfov să ne întâlnim cu H”, acesta din urmă solicitând relații cu privire la adresă. De asemenea, în data de 03 martie 2014, cei doi ai discutat cu privire la situația lui H., conversație care susține denunțurile formulate în cauză. Astfel, inculpatul i-a comunicat martorului - denunțător C. că „popa e rezolvat. O să te convingi” (ora 15.15), aspect la care martorul îi răspunde că H. „e la poartă, așteaptă să poată pătrunde” (ora 15.26), iar mai târziu, la ora 16.08, C. îi face cunoscut inculpatului A. că „A fost H. Nu s-a rezolvat nimic. Mai vor acte de la el. Îl mai sună mâine să zică ce mai vor de la el”. În aceste condiții inculpatul l-a asigurat pe denunțător că el știe că se va rezolva, comunicându-i că, în acel moment nu este în trafic, ci se duce la o întâlnire, „să-i spun lui ăla de popa. Că toate merg ca unse”.

În continuare, începând cu data de 04 martie 2014 și până în data de 12 martie 2014 inclusiv, denunțătorul s-a interesat despre situația lui H., de fiecare dată primind asigurări de la inculpat că totul este în regulă, „că nu e deranjat de nimeni”.

Având în vedere aspectele reclamate, precum și împrejurarea că existau indicii de comitere a unei infracțiuni de corupție, parchetul a solicitat (filele 166 - 170 dup) Înaltei Curți de Casație și Justiție emiterea unor mandate de supraveghere tehnică, în vederea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de către denunțători și inculpat, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, precum și supravegherea video, audio și prin fotografiere a acestora, cerere admisă prin încheierea cu nr. 111 din 05 iunie 2014 (filele 172 - 177 dup).

În urma punerii în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică nr. x/UP din 05 iunie 2014 (fila 182 dup), s-a procedat la efectuarea în cauză a unei înregistrări ambientale a întâlnirii desfășurată în data de 11 iunie 2014, la sediul SC I. SRL București, dintre martorul-denunțător C., fosta soție a acestuia, martora M., inculpatul A. și soția acestuia, numita J., aspecte redate în cuprinsul procesului verbal atașat la dosar (filele 205 - 250 dup).

Astfel, cu prilejul acestei întâlniri, s-a confirmat împrejurarea că societatea comercială SC T. SRL Buzău administrată de numita J. are o datorie în cuantum de aproximativ 700.000 - 800.000 lei către SC I. SRL, întâlnirea având loc, în principal,în scopul rezolvării situației, reprezentanții SC I. SRL deschizând procedura insolvenței față de societatea numitei J. și instituind poprirea conturilor acesteia.

S-a relevat că, din discuțiile purtate de persoanele sus-arătate a rezultat că situația menționată mai sus trenează de o perioadă mai îndelungată de timp, fapt care a condus la căutarea unor soluții de eșalonare a datoriilor. Pe parcursul conversației, la un moment dat, martorul-denunțător C. le-a comunicat inculpatului și soției acestuia faptul că problema martorului - denunțător H. nu s-a rezolvat și le-a arătat decizia de sechestru. În acest context, martorul - denunțător i-a relatat numitei J. situația martorului H. și i-a expus întreaga situație de fapt. Aceasta din urmă nu a părut foarte uimită de cele aflate, a citit și ea documentul de sechestru și i-a comunicat martorului că soțul său este „o mare pagubă la ușa omului”, concluzionând că A. trebuie să restituie banii și că D. nici nu a vorbit cu persoana în cauză.

S-a remarcat că inculpatul nu l-a contrazis pe martorul C. nici cu privire la împrejurarea că ar fi primit banii pentru a interveni pe lângă colegul său și nici cu privire la faptul că a fost împreună cu martorul la întâlnirea de la Consiliul Județean Ilfov, ci s-a oferit chiar să-i arate decizia lui D. și să îi ceară explicații, în final stabilind să returneze, în primă fază, într-o săptămână,suma de 5.000 euro către denunțătorul H., urmând ca diferența să o plătească ulterior către C., în cauză fiind efectuată și o planșă fotografică cu aspectele surprinse în cadrul întâlnirii sus-menționate(filele 193 - 202 dup).

În continuare, urmare înțelegerii din data de 11 iunie 2014, în perioada 20 - 23 iunie 2014, martorul-denunțător C. a mai purtat o conversație cu inculpatul A., tot prin mesajele de tip L. (filele 257 - 261 dup), în final stabilind să se întâlnească, în data de 23 iunie 2014, la restaurantul „x” din București,.

Conform aspectelor redate în procesul verbal din data de 26 iunie 2014, atașat la dosar (filele 265 - 284 dup), la data stabilită, în jurul orelor 17³⁵, inculpatul A. s-a întâlnit cu martorul - denunțător C. și cu martora M. la restaurantul „x” din București și încă de la debutul conversației inculpatul a deschis discuția despre împrejurarea că martorul denunțător H. este foarte supărat și că dorește banii înapoi, spunând „Trebuie s-o rezolvăm cu acela, că a înnebunit, nu?”. Ca urmare, martorul denunțător C. i-a făcut cunoscută situația actuală a prietenului său, precizându-i inculpatului că, pe lângă sechestrul aplicat martorului H., în urma controlului s-au aplicat sechestre și unor clienți de-ai acestuia, că „H.” vrea să vină în București și să îl caute atât pe el, cât și pe D., întrebându-l apoi dacă a vorbit cu acesta din urmă.

Inculpatul A. a replicat că a vorbit, dar că nu are ce să facă („Am vorbit! Asta este! Ce vrei să facem? Eu am făcut-o, eu o trag! N-am ce să fac!”) și că trebuie să restituie banii, dar că, în acel moment nu are, urmând să încerce să se împrumute ca măcar suma de 5.000 euro pentru „H.” să-i dea. („Să mă împrumut, măcar să-i dau pe ăia cinci mii (…)”).

În continuarea convorbirii, inculpatul A. a recunoscut că problema cu martorul H. îl stresează și că mai bine nu se angaja în această promisiune,de asemenea, a mai afirmat că încearcă să rezolve amiabil și problema cu datoria societății comerciale administrate de soția sa, printr-o eșalonare a datoriei. În final, inculpatul A. s-a angajat ca până a doua zi, în jurul orelor 15⁰⁰-16⁰⁰, să restituie suma de 5.000 euro pentru denunțătorul H., fiind întocmită o planșă fotografică cu aspectele surprinse în cadrul întâlnirii dintre cei trei (filele 285 - 289 dup).

Prima instanță a constatat că situația de fapt reținută mai sus a fost confirmată și de martora M., pe lângă înregistrările ambientale (redate în cuprinsul procesului verbal atașat la filele 205 - 250 dup) și planșele fotografice cu aspecte surprinse în cadrul întâlnirilor sus-menționate.

 S-a relevat că, atât în declarația dată în cursul urmăririi penale, cât și în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martora M. a arătat că în data de 11 iunie 2014, la sediul societății SC I. SRL din București, a participat la o întâlnire între fostul său soț, inculpatul A. și soția acestuia, numita J. Scopul acesteia a fost stabilirea unei modalități de plată a datoriei acumulate de SC T. SRL către SC I. SRL, martora subliniind că locul și data întâlnirii au fost stabilite prin mesaje de tip L. transmise de pe telefonul său către telefonul aparținând inculpatului A.

În cadrul discuțiilor purtate cu această ocazie, martora M. a precizat că, la un moment dat, fostul său soț C. i-a comunicat inculpatului A. că intervenția promisă în schimbul sumei de 10.000 euro nu a avut rezultatul scontat și că societății administrate de „H.” i-a fost aplicat sechestrul asigurător pe bunurile și pe conturile deținute. Ca urmare, fostul său soț a solicitat restituirea a cel puțin 5.000 euro din suma de bani remisă, pentru a o putea, la rândul său, returna lui „H.” care este supărat și dorește banii înapoi. Martora a menționat că își amintește și faptul că fostul său soț i-a înmânat inculpatului și o copie a procesului verbal de instituire a sechestrului emis pentru SC G. SRL, document pe care A. l-a citit, l-a împachetat și l-a băgat în buzunar, spunând că va vorbi cu numitul D. De asemenea, cu privire la aceste aspecte, soția inculpatului, respectiv numita J., a avut o reacție de genul „Iar ai făcut prostii? Trebuie să plătești acum” și i-a reproșat acestuia că nu știe să poarte discuții.

Spre finalul întâlnirii, martora M. a declarat că fostul său soț i-a solicitat inculpatului, încă o dată, să rezolve situația, inculpatul A. spunând că a înțeles că trebuie să restituie, în primă fază, 5.000 euro și promițând că va rezolva acest lucru cât mai curând posibil. Cu privire la eșalonarea datoriei SC T. SRL, martora a menționat că nu s-a reușit ajungerea la vreun acord.

În continuare, martora a aflat de la fostul său soț că inculpatul A. nu s-a ținut de promisiune și nu a restituit suma de bani, motiv pentru care, la data de 23 iunie 2014, C. a stabilit cu acesta o întâlnire la restaurantul „x” din București.

Martora M. a declarat că a participat și ea la această întâlnire la care inculpatul A. a venit singur,fostul său soț l-a întrebat pe inculpat dacă a vorbit cu D., acesta răspunzând afirmativ și precizând că nu are momentan bani, dar se va împrumuta și va restitui el suma de 5.000 euro pentru „H.”, în ziua următoare, respectiv în data de 24 iunie 2014.

Sub aceleași aspecte, la solicitarea inculpatului, a fost audiată ca martor și J.,soția sa, care a fost de acord să depună mărturie după ce i s-au pus în vedere dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Martora J. a arătat că a participat la întâlnirea din data de 11 iunie 2014 fiind „adevărat că dl. C. mi-a spus că i-a dat soțului meu suma de 10.000 euro pentru ca acesta să intervină în legătură cu un control al F. care avea loc la societatea unui anume „Popa”.Soțul meu a auzit discuția dintre mine și C. și când acesta a afirmat că i-a dat soțului meu suma de 10.000 euro, soțul meu nu a avut nicio reacție, nici nu a negat și nici nu a recunoscut. Eu, personal, am fost mirată când mi-a relatat aceste lucruri dl. C., fiindcă eu nu am știut nimic de cei 10.000 euro. Ulterior, după ce am plecat de la întâlnire, soțul meu mi-a spus că ar fi vorba despre un împrumut pe care l-ar fi luat de la C.”

Înalta Curte –Secția Penală, sesizând că inculpatul A. a invocat o serie de apărări cu referire la probele administrate în cauză,cu privire la care a susținut că prezintă vicii și neconcordanțe care conduc la constatarea unui dubiu al desfășurării faptelor, dubiu ce ar trebui interpretat în favoarea sa, în sensul că teza acuzării nu este susținută și că astfel poate fi primită teza apărării în sensul că fapta nu există, fiind vorba de un împrumut pe care inculpatul l-a luat de la denunțătorul C. și analizând punctual aserțiunile formulate de inculpat, le-a respins ori le-a înlăturat motivat de fiecare dată, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că asupra legalității administrării acestei probe s-a pronunțat judecătorul de cameră preliminară prin Încheierea nr. 828 din 22 septembrie 2014, definitivă prin Încheierea nr. 54/C din 20 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Astfel cum s-a prezentat anterior, martorul denunțător C. a pus la dispoziția parchetului telefonul său mobil, în memoria căruia se aflau conversațiile purtate cu inculpatul în sistemul L., efectuându-se de pe acestea planșele fotografice de la filele 131 - 140 dup.

Chestionat cu privire la aceste mesaje, inculpatul a învederat instanței, în declarația de la filele 189 - 191 vol. I dosar fond că acestea „sunt reale, dar sunt trunchiate și din acest motiv sensul discuției noastre era altul”. Astfel, inculpatul a precizat că fragmentul „se va rezolva foarte bine” nu se referea la situația lui H., ci la relațiile comerciale dintre firma soției sale și firmele la care lucra C.,inclusiv mesajul „trebuie și partea a doua de bani” a menționat că viza aceleași relații comerciale.

În aceste condiții, Înalta Curte, secția penală, a făcut demersurile necesare pentru a fi examinat în instanță telefonul aparținând martorului C., telefon care a fost ridicat cu ocazia unei percheziții domiciliare din locuința martorului la data de 28 ianuarie 2015, în cadrul instrumentării Dosarului nr. x/D/P/2014 al Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală. Urmare acestor demersuri, în ședința publică din 19 februarie 2016 a fost prezentat smartphone-ul și, cu acordul părților, în prezența unor specialiști IT, s-a verificat mesageria de tip L., efectuându-se fotografiile aflate la filele 259-284 vol. II dosar fond, conform procesului verbal din 19 februarie 2016.

Și din vizualizarea acestor mesaje a rezultat că dialogul dintre inculpat și martorul C. a vizat, în mare parte, relațiile comerciale dintre firmele soției inculpatului și cea la care martorul C. era consultant, dar o parte dintre mesaje se refereau și la situația lui H.

Înalta Curte, secția penală, a avut în vedere și opinia specialiștilor IT prezenți în instanță în ședința din 19 februarie 2016 în sensul că, în ipoteza în care un mesaj ar fi fost șters efectiv din telefon, era posibil ca acesta să nu mai poată fi vizualizat în cadrul recuperării efectuate în instanță, întrucât cu softul prezentat,din cauza unei defecțiuni, nu s-a reușit o achiziție a mesajelor.

În aceste condiții, admițând apărarea inculpatului în sensul că e posibil să fi existat și alte mesaje care nu au fost redate în dosar și reținând că inculpatul nu a negat autenticitatea niciunuia dintre mesaje, susținând doar că acestea au fost scoase din context, prima instanță a apreciat că valoarea probantă a acestor mesaje le va stabili prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv cu propriile declarații ale inculpatului.

În același context al afirmațiilor inculpatului relativ la caracterul trunchiat al mesajelor de tip L., prima instanță a mai reținut că explicațiile oferite de inculpat au fost destul de evazive și neconvingătoare, acest are cunoscând că a transmis mesajul „trebuie și partea a doua de bani”, dar susținând că viza anumite plăți pe care firmele coordonate de C. trebuia să le facă în contul firmei soției sale care avea datorii mari către SC I. SRL, constatând, pe de o parte,că din lucrările dosarului a rezultat exact contrariul, iar pe de altă parte, că atunci când i s-a pus în vedere să prezinte propriul telefon care ar fi trebuit să conțină aceleași mesaje în mesageria de tip L., inculpatul a declarat că nu poate face această dovadă, aparatul său telefonic fiind setat să șteargă mesajele automat după o perioadă de 30 de zile (aspect consemnat în încheierea de ședință din 12 octombrie 2015).

S-a constatat că inculpatul a fost audiat în cauză, atât la urmărirea penală (în calitate de suspect - filele 81-83 dup și de inculpat - filele 87-90 dup), cât și în instanță (filele 189-191 vol. I și fila 293 vol. II) având o poziție oscilantă, de nerecunoașterea faptei reținute în sarcină și oferind explicații care se contrazic între ele.

Astfel, s-a relevat că în declarația dată în calitate de suspect, acesta a negat comiterea faptei, subliniind că nici nu i se pare logic ca, în condițiile în care firma soției sale avea datorii de 10 - 12 miliarde lei către SC I. SRL, să ia el de la martorul C. suma de 10.000 euro, pentru ca în declarația dată în fața primei instanțe, inculpatul să revină și să pretindă exact contrariul, respectiv că a împrumutat suma de 10.000 euro de la C., aceasta fiind apărarea principală pe care inculpatul a formulat-o în cauză.

Prima instanță a constatat că această apărare a fost contrazisă însă, de întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, astfel cum acesta a fost prezentat în capitolul privind reținerea situației de fapt, respectiv declarațiile martorilor coroborate cu evidența surprinsă în cadrul înregistrărilor din mediul ambiental, întregite cu mesajele de tip L.

Prima instanță a reținut că singurul martor care a susținut versiunea inculpatului în sensul că acesta a „împrumutat” cei 10.000 de euro de la C. a fost martora J., soția sa, audiată la cererea inculpatului, dar în evaluarea declarației acestei martore a observat, pe de o parte, că martora a recunoscut că discuțiile de la întâlnirea din data de 11 iunie 2014 s-au desfășurat exact așa cum au fost ele surprinse în înregistrările din mediul ambiental și redate în procesul verbal și deși aceasta are calitatea de soție a inculpatului, nu a înlăturat declarația ca posibil subiectivă, ci a admis că martora a relatat sincer versiunea pe care i-a prezentat-o inculpatul.

Pe de altă parte, prima instanță a apreciat că o împrejurare de care martora avea cunoștință doar din relatările inculpatului, nu putea fi reținută ca veridică atunci când toate celelalte probe au condus la reținerea altei situații de fapt.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, secția penală, a avut în vedere și împrejurarea că în cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii înaintea aplicării măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul A. a solicitat analizarea posibilității încheierii unui acord de vinovăție, solicitare respinsă de procuror, nefiind întrunite condițiile legale pentru aplicarea acestei proceduri, pedeapsa fiind peste limita maximă de 7 ani prevăzută în cazul acordului de vinovăție.

În concluzie, prima instanță,având în vedere considerentele de mai sus a constatat că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență, astfel cum a fost reținută în actul de inculpare.

V. Referitor la încadrarea juridică a faptei și aspecte privind aplicarea legii penale în timp;

Înalta Curte, secția penală, a constatat că fapta inculpatului A., care, în ianuarie 2014, a promis numitului C., în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a și primit-o efectiv, în două tranșe de câte 5.000 euro, una în luna ianuarie 2014, cealaltă în luna februarie 2014, că va interveni pe lângă numitul D., deputat în Parlamentul României, pentru ca acesta din urmă, la rândul său, să intervină pe lângă numitul E., inspector șef adjunct al F. Oradea, pentru ca SC G. SRL Oradea, societate administrată de numitul H., să nu fie sancționată în urma controlului efectuat de instituția sus-menționată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen.

A reținut că în cauză sunt incidente și prevederile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, având în vedere calitatea de deputat a inculpatului A.

Potrivit art. 291 alin. (1) C. pen. „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

În speță, elementul material al laturii obiective s-a realizat prin două din cele trei modalități normative prevăzute de textul evocat mai sus, respectiv prin acceptarea promisiunii sumei de 10.000 euro, urmată de primirea acestei sume, în două tranșe.

Inculpatul a acceptat promisiunea lui C. și ulterior a primit cei 10.000 de euro, afirmând că, prin intermediul lui D., are influență asupra funcționarului public E.

Textul nu obligă ca traficantul să pretindă că are o influență directă asupra funcționarului, infracțiunea putând fi realizată, cum este cazul în speță, și în ipoteza în care se promite influența printr-un intermediar.

Ceea ce interesează este ca influența promisă de inculpat să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al oferirii sumei de bani.

De asemenea, în speță sunt îndeplinite și celelalte cerințe esențiale ale laturii obiective a infracțiunii:

- influența a vizat pe inspectorul șef adjunct al F. Oradea, acesta având calitatea de funcționar public ce exercită atribuțiile de care depinde efectuarea actului solicitat;

- actul solicitat era acela ca funcționarul să nu îndeplinească o îndatorire de serviciu, respectiv se dorea ca în urma controlului Direcției F., societatea aparținând lui H. să nu fie sancționată;

- elementul material al faptei s-a realizat înainte de finalizarea controlului, deci înainte ca funcționarul public să-și fi îndeplinit îndatoririle de serviciu;

- inculpatul a promis influențarea funcționarului public, respectiv a promis că problema lui H. „Se va rezolva cu bine”.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că inculpatul a acționat cu intenție directă.

În ceea ce privește momentul consumării infracțiunii, Înalta Curte, secția penală, a constatat că, în speță, inculpatul a comis succesiv două dintre acțiunile tipice, prevăzute alternativ în textul incriminator, respectiv mai întâi a acceptat promisiunea oferirii sumei de 10.000 euro de către martorul C., act ce s-a comis în luna ianuarie 2014, iar ulterior a și primit această sumă de bani, în două tranșe de câte 5.000 euro, una în luna ianuarie 2014, cealaltă în luna februarie 2014,deci după intrarea în vigoare a noului C. pen.,fapta fiind comisă sub imperiul legii noi, nepunându-se deci în discuție problema aplicării legii penale mai favorabile în condițiile art. 5 C. pen.

Pentru acest motiv, prima instanță nu a achiesat la opinia procurorului de caz care a procedat greșit atunci când a apreciat că infracțiunea s-a consumat odată cu acceptarea promisiunii banilor, respectiv în luna ianuarie 2014, reținând aplicarea art. 5 C. pen. și considerând ca lege penală mai favorabilă inculpatului legea nouă.

VI. Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 74 alin. (1) C. pen., conform cărora „stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului”, care se evaluează după criteriile stabilite în același text.

În speță, s-a apreciat că gravitatea infracțiunii este dată de natura acesteia, fiind vorba de o faptă de corupție, prin săvârșirea căreia s-a adus un grav prejudiciu de imagine instituției publice și încrederii în incoruptibilitatea funcționarilor publici.

De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi ignorată nici împrejurarea că fapta s-a consumat nu numai sub forma acceptării promisiunii unei sume de bani, ci a fost urmată și de primirea acestei sume, în cuantum de 10.000 de euro.

Reținând pentru inculpat lipsa antecedentelor penale, respectarea cu strictețe de către acesta a măsurilor de supraveghere impuse pe perioada cât s-a aflat sub control judiciar, chiar solicitarea sa de încheiere a unui acord de vinovăție în cursul urmăririi penale (deși în fața instanței poziția inculpatului a fost de negare a faptei) care denotă că acesta a conștientizat și regretă ce s-a întâmplat, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că o pedeapsă orientată spre minim - 3 ani închisoare - cu suspendarea sub supraveghere a acesteia în condițiile art. 91 C. pen., pe durata termenului maxim de supraveghere prevăzut de art. 92 C. pen., este în măsură să asigure atât coerciția, cât și reinserția socială a inculpatului, realizându-se astfel un just echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, fără a se decela o periculozitate socială sporită a inculpatului A.

Pe cale de consecință, a dispus ca inculpatul, în temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., să se supună unor măsuri de supraveghere, iar conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus acestuia ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, iar în temeiul alin. (3) al aceluiași articol,a stabilit ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Râmnicu Sărat, în condițiile în care inculpatul și-a dat acordul în acest sens, atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,conform dispozitivului.

VII. Referitor la confiscarea specială și alte măsuri procedurale:

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, ce instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii, prima instanță a constatat că prin ordonanța procurorului din data de 25 iunie 2014 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe cota parte din bunul imobil aflat în coproprietatea inculpatului A., situat în localitatea Râmnicu Sărat, județul Buzău, până la concurența sumei de 10.000 euro, iar prin procesul-verbal din data de 26 iunie 2014 s-a procedat la aplicarea sechestrului asigurător.

Ulterior, imobilul a fost vândut la licitație publică în cadrul procedurii de executare silită desfășurată prin intermediul B.E.J., N., iar la data de 13 iulie 2015 s-a înaintat Înaltei Curți, secția penală, recipisa de consemnare din 11 mai 2015, în sumă de 44.202 lei (echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro la data de 11 mai 2015), sumă rezultată din vânzarea la licitație publică a imobilului situat în Râmnicu Sărat, județul Buzău, înscris în C.F., proprietatea lui A., în Dosarul de executare nr. x/2014 al B.E.J., N. din Râmnicu Sărat.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 249 C. proc. pen., prima instanță a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra acestei sume.

Având în vedere că banii au fost dați inculpatului înainte de denunțul cumpărătorului de influență care a beneficiat de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 292 alin. (2) C. pen., în cauză s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 292 alin. (3) C. pen. pentru ca aceștia să fie restituiți denunțătorului.

În aceste condiții, în baza art. 291 alin. (2) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 44.202 lei (echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro) și obligarea inculpatului la plata acesteia către stat.

B. Judecata în apel;

I. Împotriva sentinței penale nr. 218 din 16 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014,în termen legal, au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,precum și inculpatul A. criticând soluția primei instanțe sub aspectul temeiniciei și legalității, atât pentru motivele formulate în scris, cât și pentru cele amplu expuse în cuprinsul încheierii de dezbateri de la termenul din 14 noiembrie 2016.

II. În privința probatoriilor administrate în apel, inculpatul A. a arătat că nu dorește să dea o altă declarație în fața instanței de control judiciar,dar că își menține declarațiile date anterior în cauză.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 420 alin. (5) și (11) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 100 alin. (3) și (4) C. proc. pen., a admis, în parte, probele solicitate, încuviințând pentru apelantul intimat inculpat A. numai proba cu înscrisuri în circumstanțiere, apreciind-o ca fiind utilă cauzei (proba administrată chiar la acel termen, fiind depuse în ședință publică înscrisurile de la filele 58-72 dos. apel).

A fost respinsă atașarea la dosar a fișei cauzei penale privindu-l pe martorul denunțător C. Eugeniu Paul, apreciind-o ca neavând utilitate si relevanță în speță,precum și solicitarea de efectuare a unei expertize tehnice judiciare în specialitatea criminalistică, apreciind-o ca nefiind utilă și concludentă, având în vedere constatările din cuprinsul procesului-verbal din 19 februarie 2016, precum și împrejurarea că inculpatul nu a putut demonstra existența unor indicii cu privire la omisiunea sau caracterul incomplet, alterat or inexact al unora dintre mesajele de tip L. purtate între acesta și martorul denunțător.

Totodată, instanța de control judiciar, în baza acelorași temeiuri legale, a respins ca nefiind utilă și cererea formulată de apărarea apelantului intimat inculpat de emitere a unei adrese către Direcția Națională Anticorupție, pentru a comunica dacă cele șase mandate de supraveghere tehnică, care vizează expres corespondența de tip L. purtată între inculpat și martorul denunțător au fost puse în executare, apreciind că aceasta excede etapei procesuale în care se află prezenta cauză.

III. Motivele de apel

1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut că, pe de o parte, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și a procedat în mod greșit atunci când a stabilit o singură instituție din comunitate și nu două, așa cum era corect, în vederea prestării muncii neremunerate în folosul comunității, prevăzută de art. 93 alin. (3) C. pen., apreciindu-se că aceasta nu este o facultate recunoscută instanței, ci o obligație legală a acesteia.

A arătat că numai consilierul de probațiune este cel care decide, în baza unei evaluări inițiale, în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească inculpatul urmează să își execute obligațiile și care va fi tipul de activitate prestată.

Pe de altă parte, hotărârea apelată a fost criticată și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului A., cât și al modalității de executare, apreciind că, în raport de toate criteriile de individualizare a pedepsei, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului este prea mic, iar prin executarea pedepsei într-un regim neprivativ de libertate nu s-a realizat un just echilibru între gravitatea activității infracționale reținute în sarcina inculpatului A. și periculozitatea infractorului.

A considerat că lipsa antecedentelor penale nu poate constitui o circumstanță atenuantă pentru inculpat, cu atât mai mult cu cât acesta deținea calitatea de deputat în Parlamentul României. Deopotrivă, respectarea cu strictețe a măsurilor de supraveghere impuse pe perioada cât acesta s-a aflat sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar reprezintă o stare de normalitate și o atitudine procesuală firească, în contextul în care inculpatul a fost perfect conștient de faptul că orice încălcare a acestor obligații poate conduce la înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu o altă măsură preventivă mai aspră.

De asemenea, în opinia acuzării, nici solicitarea inculpatului de a se încheia un acord de vinovăție în cursul urmăririi penale nu poate conduce la concluzia că inculpatul a conștientizat și regretat fapta comisă, reprezentând astfel o periculozitate redusă pentru societate, după cum nu poate fi ignorată nici poziția oscilantă pe care inculpatul a avut-o pe parcursul procesului penal, acesta, în declarația dată în calitate de suspect, negând comiterea faptei, subliniind că nici nu i se pare logic ca, în condițiile în care societatea deținută de soția sa SC T. SRL avea datorii de circa 10-12 miliarde lei către societatea SC I. SRL (în care martorul denunțător desfășurase activități de consultanță în afaceri), să ia de la acesta din urmă o sumă de 10.000 euro și că toate sumele despre care se face vorbire în speță și care au rezultat și din conținutul mesajelor de tip L. ar fi, în fapt, datoria pe care SC T. SRL o avea de restituit societății mai sus menționate, pentru ca, în fața primei instanțe, inculpatul să susțină că suma de 10.000 euro ar fi fost luată cu titlu de împrumut de la martorul denunțător.

A conchis solicitând,în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului și în rejudecare, pronunțarea unei soluții legale și temeinice care să stabilească, pe de o parte, potrivit art. 404 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. și a doua instituție din comunitate, așa cum era corect, în vederea prestării muncii neremunerate în folosul comunității, prevăzută de art. 93 alin. (3) C. pen., apreciindu-se că aceasta nu este o facultate recunoscută instanței, ci o obligație legală a acesteia, iar pe de altă parte, să aplice o pedeapsă just individualizată, orientată spre mediumul pedepselor stabilite în Ghidul emis de instanța supremă referitor la aplicarea pedepselor în cazul infracțiunilor de corupție, mai concret 5 (cinci) ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate care ar corespunde tuturor criteriilor prevăzute de lege pentru individualizarea pedepsei,considerând că prin cuantumul redus și modalitatea de executare stabilite de prima instanță nu s-a realizat un just echilibru între gravitatea activității infracționale reținute în sarcina inculpatului A. și periculozitatea infractorului.

2. Apelantul intimat inculpat A. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la prevederile art. 396 alin. (5) și art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admiterea propriului apel, desființarea hotărârii apelate, iar în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri prin care inculpatul să fie achitat, conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,pentru motivele de apel expuse în ședința de judecată de la termenul din 14 noiembrie 2016 și pentru cele detaliate, în scris filele 28-41 dosar apel).

În subsidiar,în situația în care instanța de control judiciar va înlătura apărările inculpatului A.,va considera că acesta este vinovat pentru săvârșirea faptei reținute în sarcina sași va aprecia că prima instanță a realizat un just echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, a solicitat aplicarea prevederilor art. 74 C. pen. și să se ia act de împrejurarea că inculpatul și-a manifestat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității,întrucât, pe de o parte,la dosar există probe că presupusul trafic de influență nu a produs consecințe juridice, nefiind realizată o intervenție efectivă cu privire la controlul efectuat la acea societate din Oradea de către Direcția F., iar pe de altă parte,gravitatea faptei nu este sporită, neexistând consecințe din perspectiva producerii unor efecte ale infracțiunii, astfel că, în mod corect, prima instanță a apreciat că inculpatul poate executa pedeapsa și într-un regim neprivativ de libertate, respectiv prin impunerea unui termen maxim de supraveghere de 4 ani.

A făcut referire la circumstanțele personale ale inculpatului susținând că din anul 2008 este deputat în Parlamentul României, este căsătorit, are studii superioare, nu este cunoscut cu antecedente penale, la dosarul cauzei fiind depuse caracterizări favorabile și are o situație materială precară, întrucât cele două imobile deținute de acesta au fost executate silit.

IV. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza, conform art. 417 C. proc. pen. cu referire la art. 420 C. proc. pen., prin raportare la probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești în primă instanță și în apel, constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

Reevaluând probele administrate pe parcursul procesului penal, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prima instanța a reținut în mod judicios împrejurările factuale cu trimitere la elementele probatorii corespunzătoare, a făcut o corectă încadrare juridică a faptei apreciind justificat că au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 C. pen.,reținând în mod just vinovăția certă a inculpatului și dispunând,justificat, condamnarea acestuia pentru săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și dedus judecății.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că, în baza întregului material probator administrat, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești în primă instanță,prezumția de nevinovăție de care inculpatul A. beneficia conform dispozițiilor art. 4 C. proc. pen., art. 23 alin. (1)1 din Constituție și art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost indubitabil răsturnată, iar probele administrate în etapa apelului nu au avut aptitudinea de a schimba, fie și parțial situația de fapt reținută de prima instanță, motiv pentru care apreciază că nu se mai impune reluarea acesteia.

1. Analiza apărărilor formulate de apelantul inculpat A. circumscrise solicitării de achitare;

Apelantul inculpat A., în temeiul art. 421 pct. 2. lit. a) C. proc. pen., art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a solicitat achitarea,în considerarea argumentelor relevate în apărarea sa, potrivit cărora:

- denunțul și declarația date de martorul denunțător C. Eugeniu Paul au fost pro causa,absolut ilogice și nu au fost veridice, pentru că acestea au fost date cu un vădit interes al acestuia și trebuie privite cu susceptibilitate,martorul denunțător fiind cercetat într-o altă cauză penală, motiv pentru care, chiar și mincinos, acest denunț conduce la acea cauză de semi-imputabilitate;

- denunțul formulat de martorul H., administratorul în fapt al societății din Oradea, este tot pro causa, trebuie privit cu scepticism și trebuie cenzurat ca atare de instanța de control judiciar, iar clauza de nepedepsire (întocmirea unui denunț), reținută de parchet în ceea ce îl privește, este vădit nelegală, întrucât martorul denunțător C. a formulat și înregistrat denunțul la 03 iunie 2014, a dat declarații de martor la data de 04 iunie 2014, în timp ce denunțul lui H. este înregistrat la Direcția Națională Anticorupție la data de 05 iunie 2014, deci după ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu o faptă penală de corupție, astfel că declarațiile și denunțul martorului H. sunt făcute exclusiv pentru a susține demersul juridic al prietenului său, martorul denunțător C.;

- declarațiile martorului H. conțin „grave inadvertențe de logică”, întrucât confirmă împrejurarea că martorul C. ar fi făcut acele demersuri de a cumpăra influența de la inculpatul A., fără ca cel dintâi, administrator al societății, să aibă cunoștință de acest aspect. De asemenea, acesta mai afirmă că nu i s-a comunicat decât o sumă de 5.000 euro, care ar fi constituit obiectul traficului de influență și nu suma de 10.000 euro, pe care o afirmă în mod constant martorul denunțător, prin urmare nici măcar cele două declarații ale denunțătorilor nu se coroborează între ele în totalitate;

- contrar considerentelor hotărârii primei instanțe, a susținut că este foarte important cine a avut inițiativa și care au fost resorturile care l-au determinat pe martorul denunțător C. să acționeze în acea manieră, întrucât nu avea niciun interes și nu a existat niciun motiv care să îl fi determinat pe acesta să comită o faptă penală care să îl implice și pe inculpatul A., în condițiile în care denunțătorul C. a făcut din proprie inițiativă aceste demersuri și nu numai că s-a oferit să îi dea inculpatului suma de 10.000 euro, dar beneficiarul cumpărării de influență, martorul H., administrator al societății controlate nu a cunoscut aceste demersuri decât ulterior remiterii banilor, când s-ar fi realizat și consumat presupusa infracțiune de trafic de influență (așa cum a declarat constant, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească în fața primei instanțe);

- nici măcar în plan teoretic nu există posibilitatea ca o persoană să săvârșească o faptă de cumpărare de influență pentru un alt beneficiar, în condițiile în care beneficiarul nu știa nimic despre acest lucru, nu și-a dat acceptul, iar martorul denunțător nu avea niciun interes cu privire la acel control fiscal;

- declarația dată de martora M. în fața primei instanțe este pro causa și trebuie privită cu rezervă, întrucât în faza de urmărire penală aceasta a dat două declarații, în cuprinsul cărora a precizat că a perceput faptele numai indirect,din relatările soțului care i-ar fi povestit despre ce este vorba, iar în faza de cercetare judecătorească,pentru a confirma evident, în mod mincinos, denunțul soțului (martorul denunțător C.), și-a schimbat declarația și a precizat că, de fapt, a perceput în mod direct situația de fapt ce face obiectul cercetărilor din prezenta cauză și, mai mult decât atât, a precizat că, personal, ar fi redactat mai multe mesaje de tip L. când se afla împreună cu soțul, iar acesta din urmă conducea ori era în alte ipostaze care nu îi permiteau să scrie mesaje;

- întrucât prin rechizitoriu, soluția dată de procuror a fost de clasare față de martorul D., pe considerentul că fapta imputată și declarată nu există, deși martorul denunțător C. a susținut că, de fapt, cumpărarea de influență s-a realizat de la A. și de la D., se desprinde concluzia că denunțul formulat de martorul C. este mincinos, la fel cum este mincinos și în privința inculpatului A.;

- martorul D. a declarat că îl împrumuta constant cu sume de bani pe inculpatul A., din cauza situației materiale precare prin care cel din urmă trecea în ultima perioadă de timp, dovadă în acest sens stând inclusiv procesele - verbale pe care apărarea le-a depus în cadrul probei cu înscrisuri în circumstanțiere și care fac dovada că singurele două imobile deținute în proprietate de acesta au fost executate silit;

- martorul D. nu a confirmat întâlnirea denunțată de martorul C., care se presupune că ar fi avut loc la Consiliul Județean Ilfov, ci doar că inculpatul A. se afla într-o situație financiară precară;

- declarația martorului E. - adjunctul F. Oradea - în perioada de referință, este relevantă în cauză, întrucât a afirmat constant faptul că nu s-au efectuat nici un fel de intervenții în cea ce privește controlul efectuat la acea societate, acest aspect fiind un mijloc de probă care confirmă apărarea inculpatului A. și, totodată, infirmă denunțul martorului C..

- mesajele de tip L. avute în vedere de prima instanță în considerentele hotărârii,ca și mijloc de probă reprezentat de acele fotografii judiciare sunt trunchiat redate, lipsind chiar cuvinte din conținutul mesajelor, nefiind puse în executare acele mandate de supraveghere tehnică și neexistând o siguranță și o certitudine cu privire la originalitatea și integralitatea mesajelor, conotația reală a discuțiilor din acele mesaje fiind cu totul alta, întrucât vizau situația financiară ale celor două societăți deținute de soția inculpatului A. și de martorul H., proba cu expertiză tehnică singura aptă a înlătura nelămuririle fiind nefondat respinsă de instanță;

- în mod greșit prima instanță a înlăturat declarația soției inculpatului A., motivând că această martoră a perceput doar în mod indirect faptele expuse în declarația dată în fața instanței, întrucât martora J. a confirmat întrutotul declarația și apărarea inculpatului, în sensul că suma de 10.000 euro ar fi fost primită cu titlu de împrumut;

- prima instanță a folosit o dublă unitate de măsură: una cu privire la soția inculpatului A., declarație pe care a înlăturat-o și o alta cu privire la soția martorului denunțător C., numita M., reținând această din urmă declarație ca și probă în cauză, cu toate că declarația dată de martora M. în faza de urmărire penală este opusă celei date în fața instanței, în cadrul cercetării judecătorești;

- nu se poate conchide că vinovăția inculpatului a fost dovedită dincolo de orice dubiu, existând cel puțin unul, care trebuie să opereze în favoarea inculpatului potrivit regulii in dubio pro reo.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) lit. a din legea nr. 78/2000 reținută în sarcina acestuia, întrucât aspectele criticate de acesta nu au nici un suport probator și nici fundament real.

Astfel:

- Cu privire la susținerea inculpatului că denunțul și declarațiile martorului C. ar trebui evaluate cu scepticism, întrucât au fost făcute de o persoană interesată să dea declarații pro causa,deoarece la data formulării denunțului-03 iunie 2014 - martorul era deja cercetat penal, fiind deci lipsit de credibilitate,instanța de control judiciar constată că din probele dosarului rezultă că martorul denunțător a fost într-adevăr cercetat și condamnat într-un dosar penal instrumentat de Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală,dar acuzațiile aduse inculpatului nu s-au întemeiat exclusiv pe denunțul formulat de martorul C., denunț care are prezentat doar momentul de debut al declanșării cercetărilor, întrucât situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în baza coroborării ansamblului probelor administrate pe tot parcursul procesului penal.

- Mai mult, contrar încercărilor de decredibilizare a martorului denunțător despre care inculpatul a afirmat că ar fi fost interesat în obținerea unei soluții favorabile în dosar (a reținerii cauzei de nepedepsire)și că această conduită ar pune sub rezervă substanța declarațiilor sale, instanța de control judiciar constată că împrejurarea că martorul denunțător era deja cercetat într-un alt dosar instrumentat de Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism sau oricare altă unitate de parchet, acest lucru nu ar fi fost de natură să afecteze valoarea probatorie a declarațiilor date pe parcursul întregului proces penal, în condițiile în care martorul a relatat în mod constant aceleași împrejurări de fapt, iar susținerile sale se coroborează cu celelalte mijloace de probă a căror obiectivitate nu poate fi pusă la îndoială(a se vedea declarațiile celorlalți martori audiați nemijlocit de prima instanță, înregistrările audio-video din mediul ambiental ale întâlnirilor din 11 iunie 2014 și, respectiv din 23 iunie 2014, precum și planșele fotografice ce conțin imaginile foto ale mesajelor de tip L. schimbate între martorul denunțător și inculpat).

 Prin urmare conduita cooperantă, activă adoptată de martorul denunțător atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești a demonstrat inexistența celui mai mărunt indiciu care să ridice vreo suspiciune cu privire la credibilitatea declarațiilor date de acesta pe tot parcursul procesului penal, astfel încât nu există niciun temei pentru înlăturarea parțială sau integrală a acestora, critica apelantului inculpat fiind neîntemeiată și sub acest aspect.

- De asemenea, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite nici susținerile inculpatului potrivit cu care ar exista o serie de inadvertențe privind data formulării denunțului de către martorul H., din care ar rezulta că numai față de C. ar trebui să opereze cauza de nepedepsire, nu și față de H., ale cărui declarații trebuie privite cu scepticism și reținere, întrucât așa cum justificat a observat și prima instanță, soluția de clasare dispusă prin rechizitoriu față de martorul H. nu mai poate face obiectul analizei în prezentul apel, aceasta putând fi contestată doar în condițiile stipulate de dispozițiile art. 340 C. proc. pen., etapă ce a fost demult depășită.

Pe de altă parte, simpla împrejurare că martorul denunțător H. este prieten cu celălalt martor denunțător nu poate constitui un temei suficient pentru a afirma că denunțul său a fost făcut pro causa și pentru a veni în susținerea primului denunț făcut de C., încercarea de decredibilizare și a acestui martor fiind din nou evidentă, dar lipsită de orice suport probator.

De altfel, și acest martor a avut o poziție neechivocă și cooperant constantă,conținutul declarațiilor sale nemodificându-se de la o fază la alta a procesului penal și coroborându-se cu celelalte probe și mijloace de probă administrate în dosar,astfel încât nu există niciun temei pentru înlăturarea declarațiilor sale.

- În ceea ce privește modalitatea în care a ales să inițieze demersuri martorul denunțător C., care, fără a fi mandatat de H., a stabilit cuantumul sumei de bani aferente traficului de influență, se constată că ceea ce are relevanță juridică în speță este faptul că martorul denunțător C. i-a promis și apoi i-a remis inculpatului A. suma de 10.000 euro în două tranșe egale (prima remisă personal, iar a doua prin intermediul martorului K. tot la solicitarea denunțătorului care nu se afla în țară), sumă pe care inculpatul a acceptat-o, în schimbul exercitării influenței sale în scopul arătat, neprezentând importanță cine a avut inițiativa stabilirii acestui cuantum și nici resorturile care l-au determinat pe C. să acționeze astfel.

Sub acest aspect se constată că declarațiile martorului denunțător C. se coroborează atât cu declarațiile martorului H. (care a recunoscut că a apelat la prietenul său C. pentru ca, prin persoane cunoscute de acesta din urmă, să îl ajute să scape de controlul efectuat de organele fiscale la firma pe care o administra, fiind de acord cu remiterea sumei de bani pentru rezolvarea problemei),cât și cu cele ale martorului Nicula Adrian Ion (care a precizat că a doua tranșă în cuantum de 5.000 euro,a predat-o inculpatului A., în curtea interioară a unei fabrici - Semănătoarea, fără să cunoască cu ce titlu o face,dar la solicitarea expresă a martorului C., pe care l-a și informat ulterior că a rezolvat acest serviciu), precum și cu cele ale martorei M., care a confirmat că în iunie 2014, în cadrul unei întâlniri cu familia A., ocazionată de discuțiile despre datoriile pe care SC T. SRL, aparținând soției inculpatului, le avea către SC I. SRL, fostul său soț, respectiv martorul C., i-a solicitat inculpatului A. restituirea banilor remiși pentru a interveni pe lângă D. și E. Cu acea ocazie, J., soția inculpatului A., i-a și reproșat acestuia din urmă: „Iar ai făcut prostii. Trebuie să plătești acum”.

Toate aceste declarații se coroborează atât între ele, cât și cu procesele verbale de transcriere rezumativă a discuțiilor din mediul ambiental purtate în cadrul celor două întâlniri precum și cu planșele fotografice care cuprind imagini ale respectivelor întâlniri: din 11 iunie 2014 între numiții C., M., J. și A. (filele 205 - 250 și filele 193 - 202 dup) și respectiv, din 23 iunie 2014între numiții C., M. și A. (filele 265 - 284 și filele 285 - 289 dup), dialoguri și imagini care au relevat fără dubii modul și succesiunea cronologică a faptelor și împrejurărilor astfel cum au fost reținute în actul de inculpare și ulterior relevate și de prima instanță.

- De asemenea, referitor la susținerea inculpatului că declarația martorei M. ar trebui apreciată sub rezerva unei doze de subiectivism, prin prisma relațiilor cu fostul soț, întrucât martora nu a perceput direct decât evenimentele întâlnirii din data de 11 iunie 2014, instanța de control judiciar constată că prima instanță a procedat corect atunci când a reținut că martora a perceput direct și alte împrejurări relevante în cauză, respectiv: schimbul de mesaje dintre C. și A. (pe care uneori, atunci când soțul său se afla la volan,chiar ea le redacta), discuțiile cu H., demersul martorului K., astfel cum rezultă din declarația acesteia dată timpul cercetării judecătorești(filele 331-332 - vol. I dos.fond), declarație ce se coroborează cu celelalte probe administrate la dosar, spre deosebire de declarația soției inculpatului, J., declarație vădit subiectivă,fiind singurul martor care a susținut varianta neveridică de apărare a inculpatului în sensul că banii au fost primiți cu titlu de împrumut de la martorul denunțător și nu ca obiect al traficului de influență.

- Contrar susținerilor apelantului inculpat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prima instanță nu a acționat cu unități de măsură diferite atunci când a evaluat declarațiile celor două martore mai sus menționate, ci dimpotrivă, a făcut o analiză logică și rațională a acestora reținând cele afirmate de martorele M. și J. ca fiind obiective și sincere numai în măsura în care cele declarate s-au coroborat și s-au susținut și cu alte probe ori mijloace de probă din dosar.

- Totodată, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători apreciază că simpla afirmație a martorului D. că i-a acordat inculpatului, care se afla într-o stare materială precară, mai multe sume de bani cu titlu de împrumut, nu conduce automat la concluzia că inculpatul A. ar fi fost împrumutat și de martorul C.

De altfel, inculpatul trebuia să dovedească aceste împrumuturi, lucru pe care nu l-a făcut, iar unica declarație din dosar care susține aceeași afirmație a fost în mod evident subiectivă și a aparținut soției sale, J., însă nu a avut nici un suport probator, fiind contrazisă flagrant de celelalte probe administrare în cauză, inclusiv de martora M. care,în fața primei instanțe, a negat faptul că martorul C. l-ar fi împrumutat cu bani pe inculpat.

- Împrejurarea că martorul D. nu a confirmat întâlnirea cu C. este explicabilă în contextul în care față de D. parchetul a dispus o soluție de clasare, constatându-se, justificat,că acesta nu a avut nicio implicare în cauză. Prin urmare, nu se poate trage concluzia vădit tendențioasă spre care a tins apelantul inculpat când a susținut că denunțul martorului C. a fost la fel de mincinos, atât în ceea ce îl privea pe inculpatul A., cât și în ceea ce îl privea pe martorul D., afirmație care, în opinia sa, era confirmată tocmai de soluția de clasare dispusă de parchet.

De altfel, și împotriva soluției de clasare în ceea ce îl privește pe martorul D. dispusă de parchet prin rechizitoriu, inculpatul avea posibilitatea conferită de lege prin dispozițiile art. 339-340 C. proc. pen. să o conteste, însă nu a făcut-o, iar în această fază a procesului penal, această critică, în mod evident că nu mai poate constitui obiect al analizei instanței de apel.

- Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanță,apreciază că nu pot fi primite nici susținerile inculpatului în sensul că, în declarațiile date, martorul E. a negat orice intervenție cu referire la controlul desfășurat la SC G. SRL, și consideră că, în raport de acuzațiile aduse inculpatului, relevanță penală în cauză are faptul că martorul E. chiar a îndeplinit funcția de inspector general adjunct la F. Oradea în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, că direcția pe care o coordona a desfășurat un control la societatea martorului H. (a se vedea actele din dosar) și că pentru realizarea infracțiunii de trafic de influență nu se impune ca influența să fi fost exercitată efectiv, fiind suficient ca inculpatul „să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar public”, astfel cum o precizează dispozițiile art. 291 alin. (1) C. pen.

- În privința susținerilor inculpatului A., în sensul că în lipsa unui mandat de supraveghere, textele fotografice de pe mesajele L. nu prezintă nicio garanție de autenticitate a conținutului și nu garantează inexistența unor intervenții în forma adăugirilor, suprimărilor, modificărilor etc.,întrucât acestea au fost puse la dispoziția organului de urmărire penală de martorul denunțător C., instanța de control judiciar constată,în acord cu prima instanță, că inculpatul nu a negat efectiv existența acestor mesaje de tip L., dar a susținut posibilitatea fotografierii unor mesaje incomplete, trunchiate, alterate care să primească o altă conotație decât cea reală(filele 189-191 vol. I dos fond), fără însă să producă nici cel mai mic început de dovadă în sensul celor afirmate și,deși și-a dat acordul să pună la dispoziția instanței propriul telefon pentru a se verifica cele învederate, a evidențiat inutilitatea demersului precizând că telefonul are setată o aplicație care după 30 de zile de la primire/trimitere, șterge automat din memorie mesajele de tip L. (aspect consemnat la fila 3 din încheierea de ședință din 12 octombrie 2015( filele168-170 vol. II dos. fond).

Se mai constată că prima instanță, exercitându-și rolul activ, a inițiat și dispus demersuri în sensul efectuării de verificări tehnice, urmare prezentării telefonului mobil al martorului C., iar din examinarea procesului-verbal încheiat la 19 februarie 2016 (fila 285-286 dosar fond), ca și din conținutul încheierii de ședința din aceeași dată (filele 289-291 vol. II dosar fond) se remarcă faptul că specialiștii IT ai Inspectoratului General de Poliție a României prezenți în sala de ședință nu au infirmat posibilitatea ca unele mesaje de tip L. să fi fost șterse sau alterate de către posesorul telefonului mobil afirmând că, deși au prezentat și folosit aplicația informatică x, nu au reușit decât să deschidă aparatul telefonic, să vizualizeze și să fotografieze ecranul telefonului cu mesajele text existente neșterse/nealterate în aplicația L. (realizându-se și imprimându-se pe suport hârtie 24 planșe foto), nereușind însă, o achiziție fizică, adică o copiere fidelă a mediului de stocare/memoriei telefonului pe un memory-stick pus la dispoziție de specialistul IT al instanței, întrucât s-a constatat existența unei defecțiuni la mufa USB, care nu a putut fi remediată/reparată.

Constatând imposibilitatea comparării mesajelor de tip L. primite și transmise de pe aparatele telefonice ale denunțătorului (care la acel moment era dat în urmărire generală și al cărui aparat telefonic nu putea fi pus la dispoziția instanței), și ale inculpatului (care a precizat că mesajele nu se mai regăsesc în memoria telefonului său), în mod justificat, prima instanță a respins efectuarea unei expertize tehnice având acest obiect, respectiv de verificare a autenticității, integrității și caracterului complet al mesajelor de tip L.(fila 5 din încheierea de ședință din 12 octombrie 2015 vol. II dos. fond).

Inculpatul a reiterat în fața instanței de apel, la termenul din 14 noiembrie 2016 aceeași solicitare de efectuare a expertizei tehnice criminalistice invocând, în principiu aceleași critici.

În acest context, instanța de control judiciar constată că aparatul telefonic al martorului denunțător C. a fost pus încă de la început la dispoziția organelor de urmărire penală pentru susținerea denunțului, iar la 04 iunie 2014, conform adresei de la fila 130 dup, au fost realizate și atașate la dosar planșele fotografice de la filele 131-140 dup cuprinzând35 de fotografii în care sunt redate conversațiile/mesajele de tip L. dintre denunțător și inculpat. Ulterior,prima instanță, la data de 19 februarie 2016, în ședință publică și cu acordul părților prezente, a dispus verificări tehnice ale aceluiași aparat telefonic al denunțătorului C., activități care s-au și realizat de către specialiști IT ai Inspectoratului General de Poliție a României și ai instanței, rezultând un număr de 24 planșe foto după mesajele text din aplicația L. din memoria telefonului mobil al martorului denunțător C.,însă din cauza unei defecțiuni tehnice la mufa USB, nu s-a putut achiziționa fizic și apoi copia memoria /mediul de stocare al telefonului mobil respectiv.

Prin urmare, nefiind posibilă recuperarea mesajelor text din aplicația L. a ambelor aparate telefonice, în mod logic, nu s-a admis solicitarea de efectuare a unei expertize tehnice care să constate autenticitatea comunicărilor, câtă vreme inculpatul a criticat constant nu atât autenticitatea acestora, cât caracterul trunchiat, posibil alterat, denaturat și incomplet, scos din context al acestora, fapt ce nici nu putea fi demonstrat prin dispunerea unei astfel de expertize.

Respingerea de către instanța de fond și ulterior de către instanța de apel a probei cu expertiză tehnică criminalistică s-a făcut cu respectarea dreptului la apărare și în urma aprecierii suverane a completului de judecată învestit cu soluționarea unei astfel de cereri asupra utilității, concludentei și pertinenței acesteia, în raport de inexistența posibilității verificării simultane a celor două aparate telefonice de la care s-au emis mesajele de tip L. puse în discuție, în condițiile în care inculpatul,nu a putut furniza nici cel mai infim indiciu cu privire la omisiunea ori caracterul incomplet al unora din mesajele de tip L., cu excepția propriilor afirmații.

În altă ordine de idei, se constată că, în mod judicios, prima instanță a acordat valoare probantă mesajelor de tip L. numai în măsura în care acestea s-au coroborat și susținut cu celelalte mijloace de probă administrate în dosar, inclusiv cu declarațiile inculpatului A. și cu înregistrările din mediul ambiental.

Concluzionând,din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, în faza de urmărire penală - declarațiile inculpatului A. (filele 81 - 83 și 87 - 90 dup); denunțul și declarațiile numitului C. (filele 107 - 110, 116 - 118 și 120 - 121 dup); denunțul și declarația numitului H. (filele 49 - 50 și 122 - 125 dup); declarațiile martorilor: D., M. și K. (filele 292 - 307 din dosar); înscrisuri : copia procurii autentificate sub nr. 1997 din 12 noiembrie 2012 la B.N.P., S. din Oradea (fila 128 dup), copia Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 99646 din 29 mai 2014, emisă de O. Oradea și referatul justificativ aferent (filele 112 - 115 dup), copia Deciziei nr. 387 din 05 septembrie 2013 de numire a lui E. în funcția de inspector general adjunct F. la O. Oradea (filele 152 – 153 dup), adresa nr. 756 din 24 iunie 2014, emisă de Serviciul Impozite și Taxe - Persoane Fizice din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat (fila 334 dup), copie contract de vânzare-cumpărare autentificat din 01 septembrie 2000 la B.N.P., V., din Râmnicu Sărat (filele 335 - 338 dup), adresa din 24 iunie 2014 emisă de Biroul de Publicitate Imobiliară din cadrul O.C.P.I. (filele 341 - 348 dup), cazier judiciar inculpat (filele 74 – 76 dup); planșa fotografică privind corespondența de tip L. purtată între martorul denunțător C. și inculpatul A. (filele 131 - 140 dup), planșa fotografică privind aspecte din timpul întâlnirii avute de numiții C., M., A. și J., în data de 11 iunie 2014 la sediul SC I. SRL București (filele 193 - 202 dup), planșa fotografică privind corespondența de tip L. purtată în perioada 20 iunie 2014 - 23 iunie 2014 între martorul denunțător C. și inculpatul A. (filele 252 - 253 și 257 - 261 dup); planșa fotografică ce conține principalele momente operative ale întâlnirii de la data de 23 iunie 2014 din restaurantul „x” din București dintre martorii C., M. și inculpatul A.(filele 285 - 289 dup); planșa fotografică ce conține aspecte vizând instituirea sechestrului asigurător asupra cotei părți din imobilul situat în localitatea Râmnicu Sărat, aparținând inculpatului A. (filele 321 - 331 dup); procese verbale din data de 04 iunie 2014 privind identificarea, în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a persoanelor fizice, respectiv privind identificarea, în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului a persoanelor juridice din dosar (filele 142 - 151, 154 - 164 și 377 - 389 dup); proces verbal din data de 13 iunie 2014de redare rezumativă a discuțiilor interceptate audio-video din mediul ambiental, ce au avut loc între numiții C., M., J. și A. la data de 11 iunie 2014 la sediul SC I. SRL București (filele 205 - 250 dup);proces verbal din data de 26 iunie 2014de redare rezumativă a dialogului ambiental interceptat audio-video care a avut loc între numiții C., M. și A. la data de 23 iunie 2014 la restaurantul „Trattoria - Il Calcio” din București (filele 265 - 284 dup); proces verbal din data de 26 iunie 2014 de instituire a sechestrului asigurător asupra cotei părți din imobilul situat în localitatea Râmnicu Sărat, aparținând inculpatului A. (filele 315 - 318 dup), în faza cercetării judecătorești în primă instanță: declarațiile inculpatului A. (filele 189-191 vol. I și fila 293 vol. II dos.fond); declarațiile martorilor: C. (filele 205-207 - vol. II dos.fond), H. (filele 264-265 - vol. I dos.fond), M. (filele 331-332 - vol. I dos.fond), K. (filele 333-334 - vol. I dos. fond), E. (fila 165 - vol. II dos.fond), J. (filele 166-167 - vol. II dos.fond), D. (fila 209 - vol. II dos.fond); înscrisuri transmise de Biroul executorului judecătoresc N. privind vânzarea la licitație a imobilului situat în localitatea Râmnicu Sărat, proprietatea inculpatului A.; fotografiile aflate la filele 259-284 vol. II dos. fond vizând corespondența de tip „L.” din aparatul telefonic smartphone aparținând martorului C., conform celor menționate în procesul-verbal din 19 februarie 2016), dar și în faza apelului:înscrisuri(depuse la filele 58-72 dos. apel)a rezultat cu prisosință că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, este săvârșită de acesta, fiind corect reținută vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de trafic de influență, astfel cum a fost descrisă în considerentele hotărârii de condamnare.

Astfel,în mod corect s-a reținut că fapta inculpatului A., care având calitatea de deputat în Parlamentul României, în ianuarie 2014, a promis numitului C., în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranșe de câte 5.000 euro, una la sfârșitul lunii ianuarie 2014, cealaltă la începutul lunii februarie 2014, că va interveni pe lângă numitul D., deputat în Parlamentul României, pentru ca acesta din urmă, la rândul său, să intervină pe lângă numitul E., inspector șef adjunct al F. Oradea, pentru ca SC G. SRL Oradea, societate administrată de numitul H., să nu fie sancționată în urma controlului efectuat de instituția sus-menționată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 republicată.

2. Analiza criticilor vizând greșita individualizare a pedepsei:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința primei instanțe, pe de o parte, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că aceasta nu este suficient de aspră în raport cu fapta săvârșită și, pe de altă parte, a susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 404 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. când, în loc de două entități, a stabilit o singură instituție de comunitate, în vederea prestării de către inculpat a muncii neremunerate.

În susținerea acestor motive de apel, în esență, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a arătat că deși prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și a criteriilor de individualizare a pedepsei, aceasta nu a realizat un just echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, cuantumul redus al pedepsei și modalitatea de executare neavând caracterul unei pedepse juste, îndestulătoare și echitabile prin prisma restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și a nevoii de reeducare a inculpatului, care a adus un grav prejudiciu de imagine instituției publice și încrederii în incoruptibilitatea reprezentanților forului legislativ al țării.

Totodată a mai relevat că prima instanță menționând o singură instituție din comunitate unde inculpatul urma să presteze muncă neremunerată și-a încălcat obligația legală instituită în dispozițiile art. 404 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.

Inculpatul A. a formulat critici în sens contrar celor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a solicitat, în subsidiar, dacă se va trece peste apărarea vizând nevinovăția sa, să se acorde eficiență dispozițiilor art. 74 C. pen. și să se dispună pedeapsă mai redusă cu precizarea că acesta și-a exprimat acordul pentru prestarea unei munci în folosul comunității.

Instanța de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecății, constată că prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., neexistând motive care să justifice majorarea sau reducerea acesteia ori schimbarea modalității de executare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că la aprecierea gradului ridicat de pericol social al infracțiunii comise de către inculpatul A., prima instanță a avut în vedere circumstanțele concrete în care aceasta a fost săvârșită (primind suma de 10.000 de euro în schimbul pretinsei sale influențe pe lângă un funcționar public din cadrul F. pentru facilitarea încheierii unui control fără sancțiuni la firma unui apropiat al denunțătorului), precum și calitatea persoanei implicate în activitatea infracțională (deputat în Parlamentul României), fiind afectate relațiile sociale privind corectitudinea, onestitatea celor dețin o funcție publică, autoritatea, prestigiul instituției publice din care face parte și inculpatul.

Este adevărat că inculpatul nu și-a asumat faptele comise, ci a încercat să acrediteze o altă situație de fapt, însă aceste împrejurări nu justifică prin ele însele agravarea tratamentului sancționator aplicat inculpatului de instanța de fond. În acest sens, la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere și circumstanțele personale ale acestuia cu referire la lipsa antecedentelor penale, nivelul de instrucție și cariera profesională, conduita bună în cadrul comunității din care face parte, elemente care, deși nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 C. pen., astfel cum a solicitat inculpatul, sunt favorabile acestuia și justifică atât cuantumul, cât și modalitatea de executare a pedepsei stabilite de prima instanță.

Concluzionând, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători apreciază că prin menținerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului A. și a modalității de executarea acestuia se asigură o reacție socială adecvată față de nesocotirea de către inculpat a valorilor apărate de legea penală, prin raportare la gravitatea concretă a faptelor comise și la datele care caracterizează persoana acestuia.

În ce privește cea de-a doua critică cuprinsă în motivele de apel formulate de Ministerului Public, cu referire la neindicarea a două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o munca neremunerată în folosul comunității, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători reține că potrivit articolului 404 alin. (2) C. proc. pen. actual, instanța de judecată are obligația de a menționa în dispozitivul hotărârii judecătorești două instituții în care s-ar putea presta muncă în folosul comunității prevăzută de art. 93 alin. (3) C. pen. „după consultarea listei privind posibilitățile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune. Consilierul de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate".

Dincolo de dificultățile practice de identificare a acestor instituții în baza de date pusă la dispoziție de Ministerul Justiției (Baza Instituțiilor din Comunitate), instanța de apel reține că nerespectarea de către instanța de fond a dispoziției din art. 404 alin. (2) C. proc. pen., în sensul indicării unei singure instituții în care urmează a se executa munca neremunerată în folosul comunității (Primăria Râmnicu Sărat), instituție de administrație publică locală, este sancționată cu nulitate relativă, care poate fi invocată doar de persoana care ar fi fost vătămată prin această măsură a instanței, justificând astfel un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.

Din această perspectivă, instanța de apel apreciază că, chiar în ipoteza în care în acest caz ar putea fi vorba despre o vătămare a drepturilor inculpatului, doar acesta, iar nu și Ministerul Public, ar avea un interes procesual propriu pentru a invoca nulitatea relativă. Or, în speță, inculpatul nu a formulat nicio critică sub acest aspect.

Față de toate aceste considerente, constatând că toate criticile formulate sunt nefondate, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respingea apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 218 din data de 16 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă 70 lei,se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 218 din data de 16 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă 70 lei,se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2016.