Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Judecata în fond;

I. Prin sentinţa penală nr. 219 din 23 martie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a dispus următoarele:

1. a). În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.,a achitat pe inculpatul A., pentru participație improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, art. 248¹C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

b). În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual (două acte materiale) prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

c). În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (două acte materiale - participație improprie) prevăzută de art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246, art. 248¹C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

2.a). În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpata B., pentru participație improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

b). În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe aceeaşi inculpată pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual (2 acte materiale) prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

3.a). În baza art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. c) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

b). În baza art. 289 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. e) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate, de 1 an închisoare şi de 2 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

4.a). În baza art. 13²din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

b). În baza art. 321 C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual (două acte materiale).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate de 2 ani închisoare şi de 8 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 8 luni închisoare, respectiv pedeapsa de 2 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 2 ani, 2 luni și 20 zile pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus condamnatul următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalului Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, la SC E. SA, sector 5 București sau F., sector 5 București.

În baza art. 404 C. proc. pen. a atras atenţia condamnatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (4) C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

c). În baza art. 396 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,a achitat pe acelaşi inculpat pentru participație improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzut de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

5.a). În baza art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul G., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

b). În baza art. 321 C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare (două acte materiale).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, de 2 ani închisoare şi de 8 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul G. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 8 luni închisoare, respectiv pedeapsa de 2 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus condamnatul următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalului Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a impus condamnatului obligaţia să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 404 C. proc. pen. a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (4) C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

6.a). În baza art. 13²din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. c) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul H., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate, de 1 an închisoare şi de 2 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul H. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

7.a). În baza art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul I., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

b). În baza art. 289 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior,art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 luni închisoare şi dispune ca inculpatul I. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterioră suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

8.a). În baza art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. c) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul J., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

b). În baza art. 289 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. e) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual (două acte materiale), prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul J. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

9.a). În baza art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. c) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul K., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

b). În baza art. 289 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. e) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual(două acte materiale), prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate, de 1 an închisoare şi de 2 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul K. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

10.a). În baza art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. c) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul L., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

b). În baza art. 289 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. e) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate, de 1 an şi 2 luni închisoare şi de 2 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul L. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni, stabilit în conformitate cu dispoziţiilor art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

11.a). În baza art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. c) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata M., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

b). În baza art. 289 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 lit. e) C. pen. anterior, art. 80 C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual, prin înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 luni închisoare şi a dispus ca inculpata M. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. anterior, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

A obligat inculpaţii la despăgubiri civile către partea civilă N., după cum urmează:

- inculpata B. la plata sumei de 140.586,3 lei;

- inculpatul C. la plata sumei de 15.846,7 lei;

- inculpatul D. la plata sumei de 239.255,8 lei;

- inculpatul G. la plata sumei de 230.040,28 lei;

- inculpatul H. la plata sumei de 8.286,32 lei;

- inculpatul I. la plata sumei de 175.215,67 lei;

- inculpata M. la plata sumei de 45.514,78 lei;

- inculpatul K. la plata sumei de 12.866,25 lei;

- inculpatul J. la plata sumei de 59.124,46 lei;

- inculpatul L. la plata sumei de 280.934 lei.

A respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă O.

A luat act că partea civilă P. a renunţat la despăgubirile civile.

A menţinut sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului H. din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Buşteni, judeţul Prahova), până la concurenţa sumei de 8.286,32 lei;

A menţinut sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului G., din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, până la concurenţa sumei de 230.040,28 lei;

A menţinut sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului D., din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Slănic, judeţul Prahova, având numărul cadastral provizoriu 517, respectiv imobilele (casă de locuit + teren), situate la adresa menţionată mai sus, având numărul cadastral 884, până la concurenţa sumei de 239.255,8 lei;

A menţinut sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 23 aprilie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 6, deţinut de inculpata M., până la concurenţa sumei de 45.514,78 lei.

A dispus anularea următoarelor înscrisuri:

Pentru inculpata B.:

- declarația pe proprie răspundere din 9 octombrie 2006(vol. 4, fila 69 dosar urmărire penală).

Pentru inculpatul C.:

- declaraţia pe proprie răspundere (vol. 5 - fila 24 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din 8 iunie 2015 (vol. 5 - fila 106 dosar urmărire penală);

- raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 (vol. 15 - filele 121-123 dosar urmărire penală).

Pentru inculpatul D.:

- declaraţia pe proprie răspundere din 16 octombrie 2006 (vol. 6 - fila 84 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din data de 19 octombrie 2004 (vol. 6 - fila 34 dosar urmărire penală);

- raportul de audit public intern din 23 noiembrie 2006 (vol. 15 - filele 80-90 dosar urmărire penală).

Pentru inculpatul G.:

- declaraţia pe proprie răspundere din 3 decembrie 2004 (vol. 7 - fila 40 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din 17 noiembrie 2006 (vol. 7 - fila 21 dosar urmărire penală);

- raportul de audit public intern din 15 august 2007 (vol. 15 - fila 105 dosar urmărire penală).

Pentru inculpatul H.:

- declaraţia pe proprie răspundere din 16 martie 2000 (vol. 8 - fila 29 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din 17 mai 2005 (vol. 8 - fila 101 dosar urmărire penală);

- raportul de audit public intern din 24 noiembrie 2005 (vol. 15 - filele 124-127 dosar urmărire penală).

Pentru inculpatul I.:

- declaraţia pe proprie răspundere din 26 iulie 2005 (vol. 9 - fila 216 dosar urmărire penală);

- raportul de audit public intern din 12 ianuarie 2006 (vol. 15 - fila 128-130 dosar urmărire penală).

Pentru inculpatul J.:

- declaraţia pe proprie răspundere din 15 martie 2004 (vol. 10 - fila 34 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din 23 mai 2006 (vol. 10 - fila 83 dosar urmărire penală);

- raportul de audit public intern din 20 iunie 2006 (vol. 15 - filele 107-109 dosar urmărire penală).

Pentru inculpatul K.:

- declaraţia pe proprie răspundere din 14 martie 2000 (vol. 13 - fila 52 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din 5 ianuarie 2007 (vol. 13 - fila 84 dosar urmărire penală);

- raportul de audit public intern din 23 ianuarie 2007 (vol. 15 - filele 92-103 dosar urmărire penală).

Pentru inculpata M.:

- declaraţia pe proprie răspundere din 20 octombrie 2003 (vol. 14 - fila 20 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din 19 aprilie 2005 (vol. 14 - filele 66 - 71 dosar urmărire penală);

- raportul de audit public intern din 16 august 2005 (vol. 15 - filele 135 - 138 dosar urmărire penală).

Pentru inculpatul L.:

- raportul de audit public intern din 19 octombrie 2006 (vol. 15 - filele 110-120 dosar urmărire penală).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpaţii D., H., I., J., K., L. şi M. la plata sumelor de câte 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 4.000 lei, reprezentând cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală. Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen.,a obligat pe inculpata B. la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4.000 lei, reprezentând cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpaţii C. şi G. la plata sumelor de câte 6.040 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 4.000 lei, reprezentând cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală, iar sumele de câte 2.040 lei, reprezentând onorariul expertului judiciar avansat din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a reţinut următoarele:

II. Prin rechizitoriul nr. x/P/2006 din 3 septembrie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari - s-a dispus, printre altele, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor:

1. A., general de brigadă (în rezervă), fost şef al T. din N. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (6 acte materiale - participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248-248¹C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) şi b) C. pen.;

- fals intelectual (8 acte materiale-participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.;

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (două acte materiale-participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246-248¹C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

2. B., general maior (în rezervă.), fost şef al R. din cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual (2 acte materiale-participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

3. C., general maior (în rezervă), fost ofițer în cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual (participație improprie) prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

4. D., general maior (în rezervă), fost ofițer în cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248-248¹C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) şi b) C. pen.;

- fals intelectual (2 acte materiale-participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.;

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246-248¹C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

5. G., general maior (în rezervă), fost ofițer în cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248-248¹C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual (2 acte materiale - participație improprie), prevăzute şi pedepsite de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

6. H., general (în rezervă), fost ofițer în cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual (participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

7. I., general (în rezervă), fost ofițer în cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual (participație improprie) prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

8. J., comandor (în rezervă), fost ofițer în cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual (2 acte materiale-participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

9. K., colonel (în rezervă), fost ofițer în cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual (2 acte materiale-participație improprie), prev. şi ped. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

10. L., general de brigadă (în rezervă), fost comandant al UM x București, Comandamentul Garnizoanei București, din cadrul S., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

- fals intelectual (participație improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

11. M., plt. adj. (în rezervă), subofițer în cadrul S., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (participaţie improprie), prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

În esenţă, în actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:

Inculpatul A., general de brigadă (în rezervă), fost şef al T. din N., în perioada 1999-2005, în baza unei singure rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, a întocmit, în mod nelegal, adrese de repartiţie a unor locuinţe de serviciu şi a acordat avize în vederea repartizării unor astfel de locuinţe de serviciu, avize ce erau în neconcordanţă cu legea, participând astfel, împreună cu titularii locuinţelor de serviciu la inducerea unei stări de eroare de fapt asupra membrilor comisiilor de auditare în vederea vânzării şi asupra membrilor comisiei de vânzare în regim subvenţionat a respectivelor locuinţe, stare de eroare de fapt pe fondul căreia membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai multe documente oficiale în baza cărora s-au vândut locuinţe de serviciu în regim subvenţionat inculpaţilor general maior (în rezervă) B., general lt. (în rezervă) D., general maior (în rezervă) G., general maior (în rezervă) H. şi general (în rezervă) I. În acelaşi mod, inculpatul a participat şi la vânzarea ilegală în regim de preţ subvenţionat a locuinţei de serviciu în cazul generalului de brigadă U., în condiţiile în care membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, dar şi cei ai comisiei de vânzare s-au aflat în eroare de fapt atunci când au întocmit în fals documentele de vânzare subvenţionată, starea de eroare de fapt fiindu-le indusă numai în urma activităţii infracţionale a inculpatului şi a titularilor contractelor de cumpărare a locuinţelor.

Vânzarea în regim subvenţionat a locuinţelor de serviciu a fost de natură să producă S. un prejudiciu cumulat în sumă de 962.330,37 lei, prin activitatea infracţională desfăşurată, inculpatul facilitând obţinerea de foloase materiale injuste de către titularii contractelor de cumpărare în regim subvenţionat a locuințelor de serviciu, pe care i-a „sprijinit” în vederea cumpărării locuinţelor, respectiv general maior (în rezervă) B. -140.586,3 lei; general lt. (în rezervă) D. - 239.255,8 lei, general maior (în rezervă) G. - 230.040,28 lei, general maior (în rezervă) H. - 8.286,32 lei, general (în rezervă) I. - 175.215,67 lei, general de brigadă (în rezervă) U. - 168.946 lei. În cazul locuinţelor de serviciu cumpărate de general lt. (în rezervă) D. şi de general de brigadă U. au fost afectate şi interesele legale ale părţii vătămate col. mag. O. şi ale părţii civile P. în condiţiile în care, partea vătămată a locuit cu chirie ce a fost decontată din fondurile S., inculpatul general de brigadă (în rezervă) A. determinând crearea unui prejudiciu S. în cuantum de 111.988 lei, prejudiciul total produs prin activitatea infracţională a inculpatului fiind astfel de 1.074.318,37 lei.

S-a reținut că, în calitate de şef al T. din cadrul S., inculpatul avea obligaţia, conform art. 22 din Cz50/2000, Instrucțiuni privind evidența, repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea S., aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. 86 din 25 iulie 2000, cu modificările și completările ulterioare, să acorde avizul prealabil pe rapoartele personale ale cadrelor militare cu grad sau funcţii corespunzătoare gradului de general sau amiral, aviz care înlocuia hotărârea comisiei de repartiţie, ce funcţiona în cazul cadrelor militare cu gradul de la colonel în jos şi a cărui semnificaţie era aceea că solicitantul îndeplineşte condiţiile impuse de Instrucţiunile Cz50/2000 pentru a i se putea repartiza, în mod legal, o locuinţă de serviciu în garnizoana în care activa.

Odată cu primirea raportului în baza căruia cadrul militar solicita o locuinţă de serviciu, inculpatul avea obligaţia să verifice dacă acesta deţine locuinţă proprietate în garnizoana în care activa, dacă a mai primit anterior locuinţă din cota S. pe care să o fi înstrăinat în orice mod şi, în caz afirmativ, să propună respingerea raportului.

În cazul inculpaţilor B., D., G., H., I. şi a generalului de brigadă (în rezervă) U., inculpatul A. a emis avize sau ordine scrise date cu încălcarea legii şi în baza cărora s-au repartizat în mod nelegal locuinţe acestora pe care ulterior le-au cumpărat în regim subvenţionat.

În cazul inculpatei B., inculpatul A. a aplicat o rezoluţie olografă pe raportul prin care aceasta solicita repartizarea unei locuinţe de serviciu în Garnizoana Bucureşti, în sensul aprobării lui, făcând menţiunea expresă că inculpata se încadrează în prevederile legii. În baza avizului fals dat inculpatei B. i-a fost repartizată locuinţa de serviciu pe care a cumpărat-o în regim subvenţionat.

În cazul inculpatului D., deşi lipsea raportul întocmit personal de acesta (raportul prin care solicita locuinţă de serviciu a fost întocmit de I., şeful lui D. în numele acestuia), şi deci nu erau respectate procedurile prevăzute de art. 22 din Cz50/2000, inculpatul l-a avizat favorabil, „rugând” să se aprobe achiziţia de pe piaţa liberă a unui apartament cu 4 camere. De asemenea, inculpatul nu a verificat, anterior acordării avizului, situaţia locativă a inculpatului D., obligaţie pe care, dacă ar fi îndeplinit-o, ar fi constatat că acesta înstrăinase cu puţin timp înainte o locuinţă pe care o deţinuse din cota S. şi că mai deţinea pe raza Garnizoanei Bucureşti, împreună cu soţia, o locuinţă în proprietate. Avizul dat de inculpat a constituit mijlocul fraudulos prin care D. a cumpărat la preţ subvenţionat imobilul situat în B-dul x, prejudiciindu-se astfel N. şi vătămându-se interesele legale ale părţii civile P. care se afla pe locul unu din lista de priorităţi şi care era îndreptățit să primească legal locuinţa de serviciu respectivă pe care o şi putea cumpăra la preţ subvenţionat conform Legii nr. 562/2004.

În cazul inculpatului G., inculpatul A. trebuia să respingă raportul prin care cel prim menţionat a solicitat ministrului apărării naţionale o locuinţă de serviciu întrucât motivele invocate nu justificau avizarea favorabilă a acestuia. De asemenea, dacă verifica situaţia locativă a solicitantului locuinţei de serviciu ar fi constatat că acesta vânduse fiului său locuinţa de serviciu pe care o primise din fondul S.. Odată cu avizarea favorabilă a raportului întocmit de G., inculpatul a întocmit şi adresa din 30 noiembrie 2004 comunicată comandantului Garnizoanei Bucureşti în care cerea acestuia să ia măsuri de perfectare a contractului de închiriere.

În cazul inculpatului H., deşi ministrul apărării naţionale a cerut un punct de vedere inculpatului, referitor la raportul prin care se solicita atribuirea unei locuinţe de serviciu, la data de 9 februarie 2000, A. a întocmit un nou raport pe care l-a semnat şi l-a adresat ministrului apărării naţionale şi în care solicita, în numele lui H., repartizarea unui apartament cu 4 camere pe care ministerul să-l achiziţioneze de pe piaţa liberă. De asemenea, nu a verificat situaţia locativă a lui H., obligaţie pe care dacă o îndeplinea, constata că acesta donase fiicei sale locuinţa proprietate personală ce-i fusese atribuită din cota de locuință a S.. În continuare, inculpatul a întocmit, la data de 22 februarie 2000, adresa pe care a trimis-o comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti prin care îi cerea să perfecteze contractul de închiriere cu H.

În cazul inculpatului I., inculpatul a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul nr. A1126 din 19 noiembrie 1999 prin care solicita aprobarea achiziţionării de pe piaţa liberă a unui număr de 7 apartamente, dintre care unul să fie atribuit generalului I.. Anterior transmiterii raportului către ministru, inculpatul trebuia să verifice situaţia locativă a lui I., obligaţie pe care dacă şi-ar fi îndeplinit-o, ar fi constatat că acesta înstrăinase fiului său locuinţa pe care o primise din fondul locativ al S. Ulterior, a înaintat comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti adresa din 16 decembrie 1999 prin care îi solicita să dispună măsuri de perfectare a contractului de închiriere a locuinţei de serviciu pe care, în final, I. a cumpărat-o la preţ subvenţionat.

În cazul general de brigadă (în rezervă) U., a emis o adresă falsă, percepută de inculpatul L. ca ordin nelegal, în baza căreia acesta din urmă a încheiat cu cel prim menţionat (în mod nelegal, deoarece nu mai avea calitatea de militar activ) contractul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu din str. x, prejudiciind S. și, totodată, vătămând interesele legale ale persoanei vătămate O. care ar fi trebuit să primească, în mod legal, respectiva locuinţă şi să o cumpere la preţ subvenţionat.

S-a concluzionat că, inculpatul a acţionat ca autor mediat, în condiţiile participaţiei improprii, alături de inculpaţii B., D., G., H., I. şi L., la falsificarea de către membrii comisiilor de auditare în vederea vânzării şi ai celor de vânzare, a rapoartelor de audit public intern care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor de serviciu în regim subvenționat.

Inculpata B., general maior (în rezervă), fost şef al R. din cadrul S., prin depunerea la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu primite de la N. a unor documente false (fapte deja prescrise), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, i-a determinat pe membrii comisiei de vânzare, respectiv pe cei ai comisiei de auditare în vederea vânzării - care s-au aflat în stare de eroare de fapt ce le-a fost indusă tocmai de documentele false depuse de inculpată - să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească două documente oficiale false şi, totodată, să perfecteze la data de 17 noiembrie 2006, în mod nelegal, vânzarea în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, prin această vânzare, fiind prejudiciat bugetul S. cu suma de 140.587,3 lei, sumă ce reprezintă şi un folos material injust obţinut de inculpată.

În concret, s-a reținut că inculpata a premeditat obţinerea frauduloasă a locuinţei de serviciu în scopul cumpărării ei la un preţ subvenţionat, concluzie ce rezultă din modul în care şi-a redactat Raportul personal din 15 martie 2004 înaintat ministrului apărării naţionale prin care a solicitat repartizarea unei locuinţe de serviciu, specificând că locuieşte într-o garsonieră confort II „proprietate personală”, fără a menţiona că mai deţinea o a doua garsonieră pe care a dobândit-o în urma dezbaterii succesiunii ca urmare a decesului mamei sale.

La cererea de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu, inculpata a anexat declaraţia autentică pe propria răspundere datată 9 octombrie 2006, falsificată prin omisiune, deoarece nu a menţionat în cuprinsul acesteia că deţinea două locuinţe proprietate din care una fusese achiziţionată în baza Decretului Lege nr. 61/1990, în regim subvenţionat.

În baza acestei declaraţii false, la data de 19 octombrie 2006, şeful UM x Bucureşti i-a aprobat cererea, prin rezoluţie olografă, care a stat la baza încheierii, în mod nelegal, a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006. Tot urmare a cererii formulată de inculpată, la data de 20 noiembrie 2006 a fost întocmit Raportul de audit public intern din 2006 de către o comisie din cadrul V. din N., al cărei preşedinte a fost col. jurist X. care a şi semnat raportul de auditare alături de colegii săi.

Menţiunile şi concluziile raportului de audit public intern sus-menţionat constând în recomandarea vânzării în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu situată în str. x nu sunt corespunzătoare adevărului deoarece, în realitate, inculpata nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 şi de art. 1 din Ordinul ministrului apărării nr. 129 din 29 august 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrate pentru a cumpăra locuinţa de serviciu. Membrii comisiei din cadrul V. au comis fapta de falsificare a raportului de audit public intern în stare de eroare de fapt indusă de către inculpată.

În ce priveşte rezoluţia de aprobare a cererii de vânzare a locuinţei de serviciu din data de 19 octombrie 2006 aplicată de comandantul UM x Bucureşti, colonel inginer (în rezervă). Z., care a şi semnat contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu, s-a reţinut că este falsă, inculpata urmând să răspundă tot pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual comisă de către autor - Z. - care s-a aflat în eroare de fapt ce i-a fost indusă de către inculpată prin depunerea la dosarul de cumpărare, de documente necorespunzătoare adevărului, determinându-l astfel pe acesta să-şi încalce atribuţiile de serviciu.

Referitor la paguba produsă în patrimoniul S. s-a reţinut că prin ieşirea din patrimoniul acestuia a locuinţei de serviciu situată în str. x, cu încălcarea normelor legale în vigoare, s-a creat un prejudiciu în cuantum de 140.586,3 lei.

Suma reprezentând prejudiciu a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (181.706,30 lei), astfel cum rezultă din adresa din 13 august 2008, transmisă de către această unitate şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (41.120 lei). Valoarea rămasă neamortizată înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aferentă locuinţei de serviciu vândute inculpatei reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuieli notariale şi alte taxe) a apartamentului respectiv, din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (23 iulie 2004) şi data vânzării (17 noiembrie 2006) şi reprezintă şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpată prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Referitor la prevederile art. 21 din OG nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice potrivit cărora, „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile a activelor fixe corporale şi necorporale scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi la Ordinul ministrului Finanțelor nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia”, care prevăd că valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate, s-a apreciat că nu pot fi invocate deoarece, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia, este nelegală întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.

Inculpatul C., general maior (în rezervă), fost ofiţer în cadrul S., prin depunerea unor documente false la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu de la N. (fapte prescrise) i-a determinat pe membrii comisiei de audit în vederea vânzării, care s-au aflat în stare de eroare de fapt indusă tocmai de documentele depuse de inculpat, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească un raport de auditare fals în baza căruia, la data de 5 decembrie 2005, în mod nelegal s-a perfectat vânzarea, în regim subvenţionat, a respectivei locuinţe, prin această vânzare, fiind prejudiciat bugetul S. cu suma de 15.846,7 lei, sumă ce reprezintă și un folos material injust obținut de inculpat.

S-a reținut că, încă din anul 1999, inculpatul a premeditat, iniţial, obţinerea în mod nelegal a unei locuinţe de serviciu cu 4 camere în municipiul Bucureşti şi, ulterior, cumpărarea acesteia la preţ subvenţionat, deși, nu îndeplinea condiţiile legale pentru cumpărare.

Prin Raportul din 2 aprilie 1999, adresat ministrului apărării naţionale, inculpatul a solicitat aprobarea repartizării unei locuinţe de serviciu, prezentând în mod „trunchiat” situaţia sa locativă, în sensul că nu a precizat că deţinuse în proprietate, o locuinţă din fondul locativ al S. şi pe care o vânduse, document care, deși nu este o declaraţie falsă în sensul art. 292 C. pen. reprezintă, totuşi, un mijloc fraudulos prin care i-a fost repartizat în mod nelegal apartamentul situat în str. x.

După primirea repartiţiei, inculpatul împreună cu membrii familiei sale au depus la dosarul de închiriere a locuinţei de serviciu declaraţia autentificată din 13 februarie 2000 în care arată că „Nu am cumpărat locuinţă în baza Legii nr. 61/1990 sau a Legii nr. 85/1992”, menţiune necorespunzătoare adevărului în condiţiile în care, conform contractului de vânzare-cumpărare din 1994 a cumpărat de la SC Y. SA, în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992, garsoniera situată în municipiul Bucureşti, pe care la 31 ianuarie 1994 a vândut-o unei persoane fizice cu preţul de 80.000 lei.

Pentru fapta penală sus-menţionată, care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Cu toate acestea, s-a reţinut de către procuror că declaraţia falsă autentificată din 13 februarie 2000 a reprezentat unul din mijloacele frauduloase prin care inculpatul a reuşit să obţină atribuirea locuinţei de serviciu din municipiul Bucureşti, în baza unui contract care, în realitate, nu era valabil încheiat, situaţie cunoscută de inculpat, dar ascunsă faţă de membrii comisiilor de audit şi față de membrii comisiilor de vânzare-cumpărare a respectivei locuinţe.

La data de 11 aprilie 2005, după apariţia Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004, inculpatul a depus la UM x Bucureşti, cererea prin care a solicitat cumpărarea, în regim subvenţionat, a locuinţei de serviciu, la care a ataşat documente false, cerere pe care comandantul unităţii militare menţionate, colonel inginer (în rezervă) Z., a datat-o 21 aprilie 2005, a aplicat rezoluţia de aprobare a vânzării subvenţionate şi a semnat-o, necunoscând însă caracterul neadevărat al unora dintre documentele atașate la aceasta. Întrucât Z. a săvârşit infracţiunea de fals intelectual fiind în stare de eroare indusă de inculpat, nu va răspunde pentru această faptă. Deşi s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi, în consecinţă, inculpatul nu mai poate fi tras la răspundere penală pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals săvârşită de Z., rezoluţia de aprobare a vânzării subvenţionate a locuinţei de serviciu aplicată de acesta pe cererea formulată de inculpat constituie unul din mijloacele frauduloase prin care inculpatul a reuşit să cumpere locuinţa de serviciu la preţ subvenţionat, încălcând legea şi prejudiciind N.

În ce priveşte declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 8 iunie 2005, ataşată de inculpat la cererea de vânzare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu care este falsă deoarece, nu şi-a prezentat corect situaţia locativă în sensul că nu a menţionat că deţine alte locuinţe în proprietate şi nici faptul că anterior cumpărase, tot la preţ subvenţionat, din cota de locuințe a S., o locuinţă de serviciu pe care a vândut-o, situaţii ce constituiau impedimente absolute la cumpărarea în regim subvenţionat a unei alte locuinţe de serviciu, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen., s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi, în consecinţă, inculpatul nu mai poate fi trimis în judecată. Cu toate acestea, procurorul a reţinut că declaraţia falsificată sus-menţionată a contribuit la inducerea în eroare a membrilor comisiilor de audit şi de vânzare a locuinţelor de serviciu, care prin încălcarea atribuțiilor ce le reveneau au recomandat perfectarea vânzării-cumpărării locuinței de serviciu.

Comisia din cadrul V. din N. al cărei preşedinte a fost lt. col. A.A. a redactat Raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 în care a consemnat că dosarul de cumpărare a locuinţei de serviciu ar conţine toate documentele şi a propus perfectarea vânzării cumpărării la preţ subvenţionat a locuinţei de serviciu.

Raportul susmenţionat este fals însă, membrii comisiei de audit care l-au întocmit nu vor răspunde penal pentru infracțiunea de fals intelectual deoarece au comis fapta în stare de eroare de fapt indusă de inculpat care a depus la dosarul de cumpărare a locuinţei de serviciu documente false.

În ceea ce priveşte paguba creată S., s-a reţinut că prin ieşirea din patrimoniul ministerului a locuinţei de serviciu vândută inculpatului cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare şi a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa, s-a produs o diminuare nejustificată a fondului locativ al S. şi, în consecinţă, un prejudiciu în cuantum de 15.846,7 lei.

Suma sus-menţionată a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (111.273,70 lei) comunicată cu adresa din 25 august 2008 şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 26 septembrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 decembrie 2005 (95.427 lei) încheiat între N. şi inculpat şi constituie şi un avantaj patrimonial obţinut de cel din urmă prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Referitor la prevederile art. 21 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice potrivit cărora, „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile a activelor fixe corporale şi necorporale scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi la Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acesteia”, care prevăd că „valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate”, s-a reţinut că nu sunt incidente în cauză deoarece prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia este nelegală, întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.

Inculpatul D., general lt. (în rezervă), fost șef adjunct al directorului Direcţiei de Informaţii din cadrul N., prin depunerea unor documente false la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu de la N. (fapte deja prescrise), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, i-a determinat pe membrii comisiei de vânzare şi pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care s-au aflat în stare de eroare de fapt indusă tocmai de documentele false depuse de inculpat, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească două documente oficiale false şi totodată, să perfecteze la data de 17 noiembrie 2006, în mod nelegal, vânzarea în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, prin această vânzare fiind prejudiciat bugetul S. cu suma de 239.215,8 lei, sumă ce reprezintă şi un folos material injust obținut de inculpat, dar şi lezate interesele părţii civile P. care ar fi avut dreptul să primească locuinţa de serviciu și ulterior să o cumpere la preţ subvenţionat.

În concret, inculpatul D., care în anul 2004 avea gradul de general de brigadă în N. şi îndeplinea funcţia de adjunct al şefului B.B., după ce a luat cunoştinţă despre faptul că pe rolul Parlamentului României se află în discuţie, în faza de proiect, Legea nr. 562/2004, conform căreia cadrele militare puteau să-şi cumpere la preţ subvenţionat locuinţă de serviciu, a luat hotărârea de a întreprinde o serie de demersuri infracţionale în scopul de a dobândi, în mod ilegal, o locuinţă de serviciu de la unitatea unde lucra, chiar şi cu riscul încălcării legii, pentru ca ulterior să o poată cumpăra la preţ subvenţionat, preţ ce era cu mult mai mic faţă de preţul pieţei libere.

Pentru a-şi duce la îndeplinire hotărârea infracţională luată, inculpatul şi soţia sa au „donat” fiului lor C.C. apartamentul situat în municipiul Bucureşti, sector 5 Bucureşti, conform contractului de donaţie din data de 9 februarie 2004, autentificat din 2004, cei trei continuând însă să locuiască în imobilul respectiv mult timp după perfectarea actului de donaţie.

La data de 31 mai 2004, inculpatul I., şeful B.B. şi şef al inculpatului D., a înaintat ministrului apărării naţionale un raport ce a fost înregistrat, în care solicita să i se repartizeze o locuinţă de serviciu compusă din 4 camere, adjunctului său, motivat de împrejurarea că acesta nu deţine locuinţă în Garnizoana Bucureşti.

Urmare avizării favorabile a raportului de către inculpatul A., şeful T., inculpatului D. i s-a repartizat locuinţa de serviciu compusă din 4 camere situată în B-dul x, în mod nelegal deoarece locuinţa pe care o „donase” fiului său făcea parte din fondul locativ al S. şi a fost cumpărată de inculpat în anul 1990 cu credit de la SC D.D. SA, în baza Decretului Lege nr. 61/1990. De asemenea, la data repartizării locuinţei de serviciu, inculpatul mai deţinea în oraşul Slănic, judeţul Prahova, o locuinţă cu 4 camere plus teren aferent pe care a achiziţionat-o la 30 septembrie 2002, precum şi o garsonieră în municipiul Bucureşti pe care o cumpărase soţia sa şi pe care la 19 octombrie 2004 a vândut-o unei societăţi comerciale.

Pentru încheierea contractului de închiriere, inculpatul a depus la dosar declaraţia dată la 19 octombrie 2004, autentificată prin încheierea din 2007 în care a menţionat, necorespunzător adevărului, că nu deţine locuinţă în proprietate pe teritoriul României, după 1 ianuarie 1990, că nu a cumpărat nicio locuinţă în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi că nu a beneficiat de credit subvenţionat în vederea cumpărării de locuinţă de la bugetul de stat.

Cu ocazia prelungirii contractului de închiriere în anul 2006, inculpatul a depus la dosarul de închiriere declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 2006 în care a făcut aceleaşi menţiuni necorespunzătoare adevărului, referitoare la situaţia sa locativă, ca și în declarația anterioară.

Falsificarea celor două declaraţii care au stat la baza încheierii contractului de închiriere şi ulterior la baza prelungirii acestuia întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen., faptă pentru care, deşi nu s-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpatului deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, declarațiile respective au fost apreciate de către procuror ca fiind instrumentele frauduloase folosite de inculpat în realizarea scopului final urmărit, anume acela de a cumpăra la preţ subvenţionat locuinţa de serviciu.

Ulterior, la data de 18 octombrie 2006, inculpatul a formulat cerere de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu pe care a adresat-o comandantului UM x Bucureşti şi la care a ataşat mai multe documente între care se află declaraţia pe propria răspundere autentificată din 16 octombrie 2006, în care a menţionat în mod nereal că nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 3 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 129/2006, respectiv că nu deţine locuinţe în proprietate deşi, împreună cu soţia sa mai deţinea alte două locuinţe, una în oraşul Slănic şi cealaltă în municipiul Bucureşti. Și pentru această infracţiune de fals în declaraţii s-a constatat, faţă de momentul comiterii ei, că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

În baza documentelor depuse la dosarul de cumpărare a locuinţei de serviciu, pe cererea formulată de inculpat, comandantul UM x Bucureşti, col. ing. Z., a aplicat la data de 19 octombrie 2006, rezoluţie de aprobare a cumpărării în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, rezoluţie care nu corespunde adevărului, dar pentru falsificarea căreia cel ultim menţionat nu poate fi tras la răspundere penală deoarece s-a aflat, la momentul aprobării ei, în eroare de fapt ce i-a fost indusă tocmai de conduita infracţională a inculpatului în privinţa căruia s-a reținut că sunt incidente dispoziţiile art. 31 alin. (2) C. pen. referitoare la participaţia improprie.

La baza aprobării vânzării şi a întocmirii contractului de vânzare-cumpărare a stat şi Raportul de Audit Public Intern din 23 noiembrie 2006 întocmit de membrii comisiei de Audit din cadrul S. care, aflându-se în eroare de fapt, indusă de documentele false depuse de inculpat, au consemnat în mod nereal că inculpatul „are dreptul” să cumpere la preţ subvenţionat locuinţa de serviciu.

Referitor la paguba produsă S. s-a reţinut că prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu, cu încălcarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 modificată şi completată cu Legea nr. 357/2006, a art. 1 şi art. 2 din Ordinul nr. M/129 din 29 august 2006 şi a art. 9, art. 10 şi art. 17 din „Cz-50, Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M/86 din 25 iulie 2000, s-a creat un prejudiciu în cuantum de 239.255,8 lei, sumă ce constituie şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Suma de 239.255,8 lei a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (301.693,80 lei) a locuinţei de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (62.438 lei) încheiat între N. şi inculpat.

Valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatului reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a respectivului apartament din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (14 septembrie 2004) şi data vânzării (17 noiembrie 2004).

În ce priveşte art. 21 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice care prevede că „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile, a activelor fixe corporale şi necorporale, scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi Ordinul ministrului Finanțelor nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilității instituţiilor publice, planul de conturi, pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia” care prevăd că valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate, s-a reţinut că nu sunt incidente deoarece, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia, este nelegală, întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Pe lângă prejudicierea S. au fost vătămate şi interesele legale ale părţii civile P. care se afla pe locul unu în lista de priorităţi la nivelul titularului de cotă şi care ar fi trebuit să primească legal locuinţa de serviciu ce a fost atribuită inculpatului şi pe care o putea cumpăra la preţ subvenţionat, conform Legii nr. 562/2004.

Fiindu-i luată această posibilitate, partea civilă a fost lipsită de folosul pe care ar fi trebuit să-l realizeze şi care ar fi constat în diferenţa de preţ dintre valoarea de inventar a bunului şi valoarea la care acesta a fost cumpărat, mai exact suma de 239.255,8 lei.

Inculpatul G., general maior (în rezervă), fost şef al Direcţiei Financiare din cadrul S., prin depunerea unor documente false la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu de la N. (fapte deja prescrise), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, i-a determinat pe membrii comisiei de vânzare şi pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care s-au aflat în stare de eroare de fapt indusă tocmai de documentele false depuse de inculpat, să-şi încalce atribuţiile de serviciu, să întocmească două documente oficiale false şi, totodată, să perfecteze, la data de 14 august 2007, în mod nelegal, vânzarea în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, prin această vânzare fiind prejudiciat bugetul S. cu suma de 230.040,28 lei, sumă ce reprezintă şi un folos material injust obținut de inculpat.

În concret, s-a reţinut că inculpatul G., în perioada 2004-2007, a acționat în vederea obţinerii nelegale a repartiţiei pentru locuinţa de serviciu situată în sector 5, Bucureşti, a închirierii acesteia şi, în final, a cumpărării la preţ subvenţionat, participând în toată această perioadă cu premeditare, la falsificarea documentelor necesare realizării scopului infracţional urmărit, documente constând din declaraţiile pe proprie răspundere, din actele oficiale întocmite de cadrele specializate ale S., în vederea auditării cererii sale de cumpărare a locuinţei de serviciu şi a aprobării efective a vânzării cumpărării imobilului în cauză.

Astfel, primul document în care inculpatul „plăsmuieşte” realitatea, ascunzând adevărata situaţie locativă este Raportul din 14 iulie 2004 prin care solicită ministrului apărării naţionale atribuirea unei locuinţe de serviciu cu motivarea că la data respectivă ar locui „(…) într-un apartament necorespunzător, atât ca spaţiu cât şi ca zonă”, iar activitatea pe care o desfăşura, „(…) necesită un minim de condiţii pentru refacerea capacităţii de muncă şi pregătire (…).” La finalul raportului, inculpatul a menţionat că ar îndeplini condiţiile legale pentru a i se atribui o locuinţă de serviciu, mențiune nereală în contextul în care deţinuse în proprietate împreună cu soţia sa, apartamentul situat în sector 5 Bucureşti, pe care l-au vândut formal fiului lor, E.E., prin contractul de vânzare cumpărare din 4 noiembrie 2004. Acest apartament a fost primit de inculpat, în calitate de cadru militar, ca locuinţă de serviciu, din cota de locuințe a S., anterior anului 1989 şi l-a cumpărat la preţ subvenţionat conform contractului de vânzare cumpărare din 28 noiembrie 1991.

Raportul adresat ministrului apărării naţionale, pentru atribuirea unei locuinţe de serviciu, deşi nu întruneşte condițiile pentru a se putea reţine infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (nefiind o declaraţie pe proprie răspundere) conţine suficiente elemente pentru a se reţine că încă de la întocmirea lui, inculpatul a avut intenţia de a induce o stare de eroare factorilor decizionali din cadrul S., în scopul obţinerii ilegale a locuinţei de serviciu în vederea cumpărării, la preţ subvenţionat a acesteia.

La data de 3 decembrie 2004, inculpatul a dat declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 2004 în care, cu intenţie, a omis să facă toate menţiunile cu privire la adevărata sa situaţie locativă, tocmai în scopul ca factorii decizionali de la nivelul Garnizoanei Bucureşti, unde urma să se încheie contractul de închiriere, să nu poată constata că nu are dreptul la locuinţă de serviciu. Omisiunea prin care a fost falsificată declaraţia pe proprie răspundere din 2004 constă în nemenționarea de către inculpat în conţinutul acesteia, a faptului că apartamentul pe care îl „vânduse” fiului său provenea din fondul locativ al armatei şi a faptului că mai deținea o locuinţă în proprietate în com. Bolintin Vale, judeţul Giurgiu.

Deşi declaraţia susmenţionată este falsă, nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Cu toate acestea, respectiva declaraţie a fost considerată de procuror ca fiind mijlocul fraudulos prin care inculpatul şi-a putut duce la îndeplinire intenţia vădită şi constantă de a induce o stare de eroare factorilor decizionali din N. în materia atribuirii, închirierii şi vânzării locuinţelor de serviciu.

La data de 30 noiembrie 2004 s-a încheiat contractul de închiriere a locuinţei de serviciu, care a fost prelungit printr-un nou contract de închiriere, din 21 noiembrie 2006. Cu ocazia încheierii acestui din urmă contract, inculpatul a depus la data de 17 noiembrie 2006 o nouă declaraţie pe proprie răspundere, falsificată, tot prin omisiune, identică sub aspectul conținutului cu cea dată la 3 decembrie 2004.

Raportat la data formulării acestei din urmă declaraţii pe proprie răspundere şi la data depunerii ei la dosarul de închiriere a locuinţei de serviciu s-a constatat că pentru activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, care se circumscrie infracţiunii de fals în declaraţii, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

La data de 9 iulie 2007, inculpatul a înaintat la Centrul nr. 1 Domenii şi Infrastructuri din cadrul S. cererea de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, unde a fost înregistrată 2007 şi la din care a anexat o serie de documente, între care şi declaraţia autentică pe proprie răspundere din 8 august 2007, autentificată prin încheierea din 2007, în care a menţionat în mod nereal că se încadrează în prevederile legale pentru a cumpăra în regim subvenţionat locuinţa de serviciu.

Cererea formulată de inculpat a fost aprobată de comandantul UM x Bucureşti, col. ing. Z., care însă s-a aflat în eroare de fapt indusă de documentele depuse de inculpat, motiv pentru care nu s-a dispus trimiterea acestuia în judecată pentru infracţiunea de fals intelectual.

Dosarul de vânzare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu a fost supus verificării de către comisia de audit din cadrul V. care a întocmit Raportul de audit din 2007 în care s-a menţionat că în urma analizării documentelor depuse de inculpat, care sunt complete şi întocmite în forma cerută de lege, rezultă că vânzarea în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu este legală, concluzie ce nu corespunde realităţii, săvârşindu-se astfel infracţiunea de fals intelectual pentru care nu s-a dispus însă tragerea la răspundere penală a membrilor comisiei de audit deoarece au comis fapta în stare de eroare de fapt ce le-a fost indusă de către inculpat care a acţionat ca autor mediat.

În ce priveşte producerea unei pagube în patrimoniul S. s-a reţinut că prin vânzarea locuinţei de serviciu către inculpat cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 modificată prin Legea nr. 357/2006, a art. 1 şi art. 2 din Ordinul nr. M/129 din 29 august 2006, a art. 9, art. 10 şi art. 17 alin. (1) din „Cz-50 Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000, s-a produs o diminuare nejustificată a fondului locativ al S. şi, pe cale de consecinţă, s-a creat un prejudiciu în cuantum de 230.040,28 lei care constituie şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Suma de 230.040,28 lei a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (280.493,28 lei)- comunicată cu adresele din 29 iulie 2013 şi din 17 aprilie 2013- a locuinţei de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 14 august 2007 (50.452 lei), încheiat între N. şi inculpat.

Valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatului reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuielile notariale şi alte taxe) a respectivului apartament (302.788,90 lei), din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei/intrării lui în patrimoniu (12 decembrie 2004) şi data vânzării (14 august 2007), respectiv valoarea de 22.295,62 lei.

În ce priveşte prevederile art. 21 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, potrivit cărora „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile, a activelor fixe corporale şi necorporale, scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi Ordinul ministrului Finanțelor nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilității instituţiilor publice, planul de conturi, pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia” care prevăd că valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză deoarece prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia, este nelegală, întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Inculpatul H., general maior (în rezervă), prin depunerea unor documente false la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu de la N. (fapte prescrise) i-a determinat pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care s-au aflat în stare de eroare de fapt determinată tocmai de documentele false depuse de inculpat, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească un raport de audit fals în baza căruia, la data de 18 noiembrie 2005, în mod nelegal, s-a perfectat vânzarea în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, prin această vânzare, fiind prejudiciat bugetul S. cu suma de 8.286,32 lei, sumă ce reprezintă și un folos material injust obținut de inculpat.

În concret, în perioada 1999-2005, inculpatul H. a urmărit, ca în mod nelegal şi prin documente false, să obţină de la N. o locuinţă de serviciu pe care să o cumpere la un preţ subvenţionat, cu mult mai mic decât preţul real de pe piaţa liberă.

Pentru realizarea hotărârii infracţionale luate, la data de 26 octombrie 1999, inculpatul, care îndeplinea funcţia de şef al Direcţiei de Informaţii şi Reprezentare Militară în N., a formulat Raportul din 1999 prin care solicita ministrului apărării naţionale atribuirea unei locuinţe de serviciu.

În raportul întocmit, inculpatul arată că nu deţine locuinţă proprietate personală sau altă locuinţă cu chirie de la stat, „uitând” să menţioneze că anterior deţinuse, ca proprietar, apartamentul cu 3 camere, situat în sector 2 Bucureşti pe care, în mod formal, şi cu intenţia de a eluda prevederile legale în domeniu îl donase fiicei sale F. la data de 20 ianuarie 1999. Apartamentul în cauză, anterior anului 1989, a fost repartizat socrului inculpatului din cota de locuinţe a unei instituţii civile însă ulterior, a fost transferat în cota de locuinţă a S., după care inculpatul a devenit titularul contractului de închiriere al imobilului respectiv pentru ca, la data de 20 iunie 1991, acesta să-l cumpere la preţ subvenţionat în baza Decretului Lege nr. 61/19990, conform contractului de vânzare-cumpărare din 1991.

După aprobarea raportului, între N. şi inculpat s-a încheiat contractul de închiriere, ocazie cu care inculpatul a depus declaraţia pe proprie răspundere autentificată prin Încheierea din 16 martie 2004, în care afirma nereal faptul că nu i-a fost repartizată şi nici nu a înstrăinat vreo locuinţă din cota S.

Deşi, pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, s-a apreciat de către procuror că, în absenţa declaraţiei din data de 16 martie 2000, nu s-ar fi putut încheia contractul de închiriere şi că în absenţa acestui contract, inculpatul nu ar fi putut cumpăra, la preţ subvenţionat locuinţa de serviciu din str. x.

După închirierea locuinţei de serviciu, inculpatul împreună cu soţia sa au mai dobândit o locuinţă proprietate personală în com. Ghimpaţi, judeţul Dâmboviţa şi o altă locuinţă, tot proprietate personală, în oraşul Buşteni, judeţul Prahova.

La data de 20 mai 2005, inculpatul a formulat cerere de cumpărare a locuinţei de serviciu în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 pe care a adresat-o comandantului UM x Bucureşti, unde a fost înregistrată din 2005 şi la care a anexat mai multe documente, printre care şi declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 17 mai 2000 în care menţiona, contrar realităţii, că se încadrează în prevederile legale care îi dau dreptul să cumpere locuinţa de serviciu la preţ subvenţionat.

Deşi, pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (declarația din 17 mai 2000) inculpatul nu a fost trimis în judecată, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, procurorul a apreciat că această declaraţie a constituit unul din mijloacele frauduloase prin care inculpatul a reuşit să inducă o stare de eroare de fapt celor care urmau să aprobe cumpărarea de către el a locuinţei de serviciu, la preţ subvenţionat.

Pe cererea inculpatului, comandantul UM x Bucureşti a aplicat rezoluţia de aprobare a vânzării subvenţionate a locuinţei de serviciu, iar la data de 3 iunie 2005, cu adresa din 2005 i-a comunicat că cererea a fost admisă, documentele fiind legal întocmite.

Atât rezoluţia de aprobare a vânzării, cât şi adresa din 3 iunie 2005 au fost falsificate de către col. ing. Z., şeful UM x Bucureşti, care însă nu a fost trimis în judecată deoarece s-a aflat în eroare de fapt, generată de conduita infracţională a inculpatului.

În urma verificării documentelor depuse de inculpat la dosarul de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu de către membrii comisiei din Direcţia de Audit Intern a S., s-a întocmit de către aceştia Raportul de Audit Public Intern din 24 noiembrie 2005 care a concluzionat că cererea de cumpărare îndeplineşte condiţiile legale şi că se poate efectua vânzarea locuinţei din str. x către inculpat, în regim subvenţionat.

În realitate, inculpatul nu îndeplinea condiţiile legale pentru a cumpăra locuinţa de serviciu, raportul de audit fiind fals. S-a reţinut însă, că membrii comisiei de audit nu pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunea de fals intelectual datorită stării de eroare de fapt în care s-au aflat şi care le-a fost indusă de conţinutul necorespunzător adevărului al documentelor prezentate de inculpat în privinţa căruia s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 31 alin. (2) C. pen. referitoare la participația improprie la infracțiunea de fals intelectual.

Referitor la paguba produsă S. s-a reţinut că prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu situată în sector 3 Bucureşti cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004 şi a art. 2 şi art. 3 lit. c) şi d) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 8286,32 lei, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Suma de 8.286,32 lei a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (107.185,32 lei)- comunicată cu adresa din 25 august 2008- a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional nr. A6276 din 26 septembrie 2006 la Contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate, din 18 noiembrie 2005 (98.899 lei), încheiat între N. şi inculpat.

În ce priveşte art. 21 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice care prevede că, „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile, a activelor fixe corporale şi necorporale, scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi Ordinul ministrului Finanțelor nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilității instituţiilor publice, planul de conturi, pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia” care prevăd că valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate, s-a reţinut că nu sunt incidente în cauză deoarece, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia, este nelegală, întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.

Inculpatul I., general (în rezervă), fost şef al Direcţiei de Informaţii din cadrul S., prin depunerea unor documente false la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu de la N. (fapte prescrise), a determinat membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care s-au aflat în stare de eroare de fapt determinată tocmai de documentele false depuse de inculpat, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească un raport de auditare fals în baza căruia, la data de 5 ianuarie 2006, în mod nelegal, s-a perfectat vânzarea în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, vânzare prin care s-a prejudiciat bugetul S. cu suma de 175.215,67 lei, sumă ce reprezintă și un folos injust obținut de inculpat.

În concret, în perioada 1998-2005, inculpatul I. a desfăşurat o amplă activitate infracţională constând în acte repetate ce au avut drept scop iniţial, obţinerea în mod nelegal în anul 1999 a unei repartiţii privind o locuinţă de serviciu în municipiul Bucureşti şi ulterior, cumpărarea acesteia în regim subvenţionat de la N., cumpărare ce s-a realizat tot prin încălcarea legii şi care a fost de natură să prejudicieze N.

Astfel, la data de 31 august 1998 inculpatul, în calitate de reprezentant militar al României la N.A.T.O. şi Uniunii Europene a adresat ministrului apărării naţionale Raportul nr. A8255/1998 prin care solicita să i se atribuie, în municipiul Bucureşti, o locuinţă de serviciu compusă din 4 camere, motivând că a fost obligat să „ofere” fiului său apartamentul pe care îl deţinuse până atunci în proprietate împreună cu soţia sa pe raza municipiului Bucureşti şi că, astfel a rămas fără spaţiu de locuit.

În raportul respectiv, întocmit în perioada în care inculpatul nu lucra în Garnizoana Bucureşti, fiind detaşat la Cartierul General N.A.T.O. din Bruxelles unde N. îi asigura locuinţa de serviciu, inculpatul a „uitat” să menţioneze că apartamentul situat în sector 3 Bucureşti, „vândut” fiului său, făcuse parte din cota de locuințe a S. Conform art. 32 din O.U.G. nr. 15/1994 care reprezintă instrucţiunile la nivelul S. în materia locuinţelor de serviciu aplicabile la acea dată, se interzicea repartizarea unor noi locuinţe de serviciu cadrelor militate care înstrăinaseră anterior locuinţele repartizate din cota S.

Deşi raportul întocmit de inculpat nu îndeplineşte condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a acestuia pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen., procurorul a apreciat că raportul respectiv are caracter fraudulos şi l-a considerat ca fiind unul din actele de premeditare în cadrul activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat în scopul obţinerii, fără drept, a imobilului respectiv, alături de presiunile pe care le-a exercitat asupra martorului G.G., dar şi asupra altor cadre militare pentru a cumpăra un anume apartament de pe piaţa liberă, mai scump decât permiteau normativele ministerului, fără desfășurarea unor licitații publice corecte şi în condiţiile în care îl cunoştea pe proprietar.

După ce a fost achiziţionat de pe piaţa liberă apartamentul cerut de către inculpat, cu ocazia încheierii contractului de închiriere, acesta a dat o declaraţie notarială pe proprie răspundere, autentificată prin încheierea din 24 noiembrie 1999, în care a „uitat” să menţioneze că anterior, deţinuse o locuinţă din cota S. pe care, după ce a cumpărat-o, a vândut-o fiului său.

Pentru declaraţia falsă susmenţionată supusă regimului sancţionator instituit de art. 292 C. pen. inculpatul nu a fost trimis în judecată deoarece, faţă de data comiterii faptei, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. S-a apreciat însă de către procuror că respectiva declaraţie a reprezentat un mijloc fraudulos prin care inculpatul şi-a constituit, în timp, un set de documente false pentru a obţine ilegal locuinţa de serviciu.

La data de 29 iulie 2005, inculpatul a adresat comandantului UM x Bucureşti cererea de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu situată în Bd. x, cerere ce a fost înregistrată şi la care a anexat toate documentele prevăzute de lege, inclusiv cele necesare pentru obținerea repartiţiei şi închirierii imobilului, dar şi documente noi, printre care se află şi declaraţia pe propria răspundere autentificată din 26 iulie 2005 în care a menţionat, în mod nereal, că se încadrează în prevederile legii privind cumpărarea în regim subvenţionat a locuinţei, deşi repartiţia și închirierea acesteia, fiind nelegale, erau de natură a determina nelegalitatea cumpărării în regim subvenţionat a locuinței de serviciu.

În baza documentelor depuse de inculpat, comandantul UM x Bucureşti, col. ing. Z., a aplicat pe cererea formulată, rezoluţia de aprobare a vânzării în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, datată 2 august 2005, în baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. A40 din 5 ianuarie 2006.

Atât declaraţia notarială dată de inculpat la 26 iulie 2005, cât şi rezoluţia din 2 august 2005, deşi sunt false, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de fals în declarații deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

La data de 12 ianuarie 2006 a fost întocmit de către comisia din cadrul V. din N., Raportul de audit public intern din 2006, ca procedură obligatorie şi prealabilă vânzării locuinţelor de serviciu în regim subvenţionat.

Procedura de auditare a constat în verificarea existenţei la dosarul de vânzare cumpărare a locuinței de serviciu a documentelor prevăzute de lege și dacă au fost întocmite în forma cerută de lege, nu şi a realității celor consemnate în cuprinsul acestora. Deși raportul întocmit cuprinde date necorespunzătoare adevărului s-a reţinut că pentru infracţiunea de fals intelectual nu poate fi angajată răspunderea penală a membrilor comisiei de auditare deoarece, aceştia au fost în stare de eroare de fapt determinată de documentele false depuse de inculpat care a fost trimis în judecată pentru participaţie improprie la infracţiunea menţionată.

Referitor la producerea unei pagube S. s-a reţinut că prin ieşirea din patrimoniul acestuia a locuinţei de serviciu situată în sector 5 Bucureşti cu încălcarea art. 2 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004, a art. 2 şi a art. 3 lit. c) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 s-a creat un prejudiciu în cuantum de 175.215,67 lei, sumă ce constituie şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Suma de 175.215,67 lei a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (265.936,67 lei) a locuinţei de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 13 octombrie 2006 la contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate din 5 ianuarie 2006 (90.721 lei) încheiat între N. şi inculpat. Valoarea rămasă neamortizată înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti aferentă locuinţei de serviciu vândute inculpatului reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a imobilului, reevaluată conform O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (11 noiembrie 1999) şi data vânzării (5 ianuarie 2006).

În ce priveşte art. 21 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice care prevede că, „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile, a activelor fixe corporale şi necorporale, scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi Ordinul ministrului Financiară nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilității instituţiilor publice, planul de conturi, pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia” care prevăd că valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate, s-a reţinut că nu sunt incidente deoarece prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia, este nelegală, întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Inculpatul J., comandor (în rezervă), prin depunerea unor documente false la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu (fapte prescrise), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, i-a determinat pe membrii comisiei de vânzare şi pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care s-au aflat în stare de eroare de fapt indusă tocmai de documentele false depuse de inculpat, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească două documente oficiale false şi totodată, să perfecteze, la data de 13 iunie 2006, în mod nelegal, vânzarea în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, prin această vânzare fiind prejudiciat bugetul S. cu suma de 59.124,46 lei, sumă care reprezintă şi un folos material injust obținut de către inculpat.

În concret, inculpatul J., la data de 24 mai 2006 a întocmit Raportul personal, înregistrat din 2006, prin care a solicitat aprobarea cumpărării locuinţei de serviciu situată în sector 6 Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 357/2006, imobil ce-i fusese repartizat cu respectarea „Cz-50, Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării din 25 iulie 2000 şi în care locuise în mod legal în calitate de chiriaş.

La data formulării cererii de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, inculpatul mai deţinea trei imobile în municipiul Buzău, respectiv:

- apartamentul situat în B-dul x, pe care l-a cumpărat în regim subvenţionat în baza Decretului Lege nr. 61/1990, conform contractului de vânzare cumpărare din 11 decembrie 1993 şi pe care îl primise din fondul locativ al S.;

- apartamentul nr. 7 situat în B-dul x, dobândit în urma dezbaterii succesiunii de pe urma decesului tatălui său, conform certificatului de moștenitor nr. 120 din 23 septembrie 2005 şi pe care, la data de 16 martie 2007 l-a donat fiicei sale;

- apartamentul nr. 2 situat în str. x pe care l-a dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare cumpărare din 1 martie 2006.

Cele trei imobile deţinute de inculpat la data formulării cererii de cumpărare a locuinţei de serviciu constituiau impedimente absolute la cumpărarea locuinţei de serviciu prevăzute de Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 modificată prin Legea nr. 357/2006 care interzicea vânzarea locuinţelor de serviciu cadrelor militare care deţin în proprietate locuinţe, indiferent de zona în care se află acestea.

Între documentele depuse de inculpat la dosarul de cumpărare a locuinţei de serviciu se află şi declaraţia pe propria răspundere autentificată din 23 mai 2006 în care a menţionat în mod nereal că nu a deţinut şi nu deţine locuinţă în proprietate pe teritoriul României şi, în consecinţă, că îndeplineşte condițiile prevăzute de lege pentru a cumpăra imobilul respectiv.

Pentru declaraţia falsă sus-menţionată, inculpatul nu a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Pe cererea de cumpărare a locuinţei de serviciu, comandantul UM x Bucureşti a aplicat, conform procedurii în vigoare, la data de 25 mai 2006, „viza de aprobare a vânzării în regim subvenţionat şi a semnat.

Aprobarea vânzării deşi este falsă, s-a reţinut că autorul direct care a decis-o nu va fi tras la răspundere penală deoarece fapta a fost comisă în stare de eroare de fapt indusă de documentele false anexate cererii de către inculpat care însă, a fost trimis în judecată pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual.

Dosarul de cumpărare a locuinţei de serviciu a fost verificat de comisia de audit din cadrul S. care a întocmit Raportul de audit public intern din 20 iunie 2006 în care a concluzionat că vânzarea în regim subvenţionat a imobilului din Calea x este legală, concluzie care deşi este neconformă realităţii, procurorul a apreciat că nu poate duce la angajarea răspunderii penale a membrilor comisiei de audit pentru infracţiunea de fals intelectual, deoarece aceştia au fost în eroare de fapt determinată de inculpat, care a depus la dosar înscrisuri false, activitate infracțională pentru care a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de fals intelectual în condițiile art. 31 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește producerea unei pagube în patrimoniul S. s-a reţinut că prin vânzarea către inculpat a locuinţei de serviciu cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 şi a art. 3 lit. c) şi d) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, s-a produs o diminuare nejustificată a fondului locativ al S. şi, pe cale de consecinţă, un prejudiciu ministerului în cuantum de 59.124,46 lei, sumă ce constituie şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Suma de 59.124,46 lei a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (98.321,46 lei)- comunicată cu adresele din 29 iulie 2013 şi din 17 aprilie 2013- a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 20 octombrie 2006 la contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate din 13 iunie 2006 (39.797 lei) încheiat între N. şi inculpat. Valoarea rămasă neamortizată aferentă locuinţei de serviciu vândute inculpatului, reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuieli notariale şi alte taxe) a apartamentului respectiv (106.336,80 lei) din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei/intrării apartamentului în patrimoniul S. (26 noiembrie 2004) şi data vânzării (13 iunie 2006), respectiv valoarea de 8015,34 lei.

Referitor la prevederile art. 21 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice care prevede că, „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile, a activelor fixe corporale şi necorporale, scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi ale OMF nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilității instituţiilor publice, planul de conturi, pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia” care prevăd că valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate, s-a reţinut că nu sunt incidente în cauză deoarece prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia, este nelegală, întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.

Inculpatul K., colonel (în rezervă), fost ofiţer în cadrul S., prin depunerea unor documente false la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu de la N. (fapte prescrise), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, i-a determinat pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării şi pe membrii comisiei de vânzare, care s-au aflat în stare de eroare de fapt indusă tocmai de documentele false depuse de inculpat, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească două documente oficiale false şi totodată, să perfecteze la data de 16 ianuarie 2007, în mod nelegal, vânzarea în regim subvenţionat a locuinței de serviciu, prin această vânzare, fiind prejudiciat bugetul S. cu suma de 12.866,25 lei, sumă ce reprezintă și un folos material injust obținut de către inculpat.

În concret, inculpatul K., anterior formulării cererii de cumpărare, în anul 2007, a locuinţei de serviciu ce i-a fost repartizată legal în Garnizoana Bucureşti, cumpărase în alte garnizoane din ţară, la preţ subvenţionat, două locuinţe pe care le vânduse ulterior, la preţul pieţei libere, ambele făcând parte din fondul locativ al S., situaţie care potrivit Legii nr. 562/2004 modificată prin Legea nr. 365/2006 reprezenta un impediment la cumpărarea, tot la preţ subvenţionat, a unei a treia locuinţe de serviciu care să provină tot din fondul locativ al S.

În ciuda acestor impedimente, la data de 5 ianuarie 2007, inculpatul a formulat cerere de cumpărare a locuinţei de serviciu situată în sector 5 Bucureşti, cerere pe care a adresat-o comandantului UM x Bucureşti, col. ing. Z. şi la care a anexat documentele privind situaţia sa locativă, dar şi declaraţia notarială pe proprie răspundere autentificată sub nr. 14 din 5 ianuarie 2007 în care a omis să facă toate menţiunile privind adevărata sa situație locativă, respectiv că deţinuse anterior şi vânduse fosta locuinţă de serviciu din municipiul Caransebeş pe care o cumpărase la preţ subvenţionat conform Decretului Lege nr. 61/1990 şi care provenea din fondul locativ al S. şi vânduse, formal, fiicei sale H.H. (căsătorită I.I.) apartamentul situat în municipiul Reşiţa, compus din 4 camere, prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 2006.

Comandantul UM x Bucureşti, col. ing. Z., aflat în stare de eroare de fapt, a aprobat la data de 5 ianuarie 2007 vânzarea în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, aprobare ce este falsă, însă pentru falsificarea ei nu va răspunde autorul direct, ci inculpatul în forma participaţiei improprii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen.

Înainte de efectuarea propriu-zisă a vânzării, dosarul constituit ca urmare a cererii de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu formulată de inculpat, a fost supus auditării de către o comisie de specialitate din cadrul V. din N. care a întocmit Raportul de Audit Public Intern din 23 ianuarie 2007. La pct. 11 din raport a fost descrisă analizarea documentelor din dosar, concluzia comisiei fiind în sensul că se poate efectua vânzarea cumpărarea în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Raportul de audit este fals, însă membrii comisiei care au întocmit raportul nu pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunea de fals intelectual, deoarece au comis fapta în stare de eroare de fapt determinată de inculpat care a fost trimis în judecată pentru această infracţiune, în calitate de autor mediat, în condiţiile art. 31 alin. (2) C. pen. referitoare la participaţia improprie.

Referitor la producerea unei pagube în patrimoniul S. s-a reţinut că prin vânzarea locuinţei de serviciu către inculpat, cu încălcarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 357/2006 şi a art. 1 şi a art. 2 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/129 din 29 august 2006 s-a creat un prejudiciu S. în sumă de 12.866,25 lei, sumă ce constituie şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Suma de 12.866,25 lei a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (74.603,25 lei)- comunicată cu adresele din 29 iulie 2013 şi din 8 mai 2013- a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 16 ianuarie 2007 (61.737 lei) încheiat între N. şi inculpat.

Valoarea rămasă neamortizată, aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatului reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuieli notariale şi alte taxe) a respectivului apartament (84.060 lei) din care a fost scăzută amortizarea (9.456,75 lei) înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei/intrării (1 aprilie 2000) şi data vânzării (16 ianuarie 2007).

În ce priveşte art. 21 din OG nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice care prevede că, „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile, a activelor fixe corporale şi necorporale, scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi Ordinul ministrului Finanțelor nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilității instituţiilor publice, planul de conturi, pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia” care prevăd că valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate, s-a reţinut că nu sunt incidente deoarece prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia, este nelegală, întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.

Inculpatul L., general de brigadă (în rezervă), fost comandant al UM x Bucureşti și comandant al Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, la data de 12 octombrie 2006 a semnat, în condiţii nelegale, în calitate de reprezentant al S., contractul de închiriere a locuinţei de serviciu pentru U., general de brigadă (în rezervă), care nemaifiind cadru militar activ, legea interzicea, atât repartizarea, dar şi închirierea locuinţelor de serviciu -, document ce a fost ulterior pus la dispoziţia membrilor comisiei de auditare în vederea vânzării în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, care aflându-se în stare de eroare de fapt indusă tocmai de documentele false depuse de inculpat, au întocmit un raport cu concluzii false, respectiv acelea de pretinsă legalitate a vânzării subvenţionate, vânzare ce a avut drept consecință, prejudicierea bugetului S. cu suma de 168.946 lei, sumă ce reprezintă şi un folos material injust obținut de către titularul contractului de vânzare-cumpărare.

În concret, inculpatul L., comandant al Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, constatând şi cunoscând că U. avea, înainte de încheierea contractului de închiriere, calitatea de general în rezervă şi deci că nu mai era angajat al S., a acceptat să încheie ilegal contractul de închiriere din 4 februarie 2005 privind imobilul situat în sector 2 Bucureşti, contract ce poartă viza consilierului juridic din 15 februarie 2005 şi care a fost semnat şi de mr. J.J., în calitate de şef al Compartimentului financiar, cea din urmă având însă numai obligaţia de a verifica dacă chiria a fost stabilită în mod legal.

În aceleaşi condiţii, inculpatul a semnat şi Actul adiţional din 21 iulie 2005 prin care s-a prelungit perioada de valabilitate a contractului inițial de închiriere a locuinţei respective.

Prin încheierea contractului de închiriere, inculpatul a dat posibilitatea numitului U.,general de brigadă (în rezervă), să depună la comisia de cumpărare a locuinţelor de serviciu formularul de contract de închiriere, semnat şi ştampilat de organul competent, document ce părea legal sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă şi care a fost de natură să inducă, atât membrilor comisiei de audit intern, cât şi membrilor comisiei de vânzare cumpărare, acea stare de eroare de fapt, datorită căreia, membrii comisiilor respective au decis că vânzarea la preţ subvenţionat a imobilului din str. x ar avea caracter legal.

Raportul de audit public intern din 19 octombrie 2006 prin care comisia de auditare din cadrul V. din N., după verificarea formală a documentelor depuse de U. în scopul cumpărării la preţ subvenţionat a locuinţei de serviciu, a constatat că documentele sunt complete şi corespund cerinţelor legale şi a recomandat perfectarea vânzării la preţ subvenţionat, raport ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare din 12 octombrie 2006 nu corespunde adevărului însă, s-a reţinut că membrii comisiei care l-au întocmit nu vor răspunde penal pentru falsificarea documentului respectiv deoarece s-au aflat în stare de eroare indusă de documentele întocmite de inculpat care a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de fals intelectual comisă în participaţie improprie.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit de N. s-a reţinut că la data preluării de la K.K. a imobilului situat în str. x, acesta avea o valoare efectivă de 343.741 lei în condiţiile în care din valoarea de inventar a imobilului a fost scăzută valoarea de amortizare până la 31 decembrie 2004.

Din valoarea de inventar cu care bunul a fost preluat de N. s-a scăzut preţul la care imobilul a fost vândut, respectiv suma de 174.795 lei, rezultând suma de 168.946 lei care reprezintă prejudiciu cauzat S. şi, totodată, un avantaj patrimonial realizat de U., general de brigadă în rezervă.

Inculpata M., plt. adj., prin depunerea unor documente false la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu de la N. (fapte prescrise) i-a determinat pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care s-au aflat în stare de eroare de fapt ce le-a fost indusă tocmai de documentele false depuse de inculpată, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească un raport de auditare fals în baza căruia la data de 9 august 2005, în mod nelegal, s-a perfectat vânzarea în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, vânzare prin care s-a adus S. un prejudiciu de 45.514,78 lei, în acelaşi cuantum, inculpata realizând un folos material injust.

În concret, după apariţia Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004, la data de 10 aprilie 2005, inculpata M. a depus la comandantul UM x Bucureşti cerere pentru cumpărarea la preţ subvenţionat a locuinţei de serviciu situată în sector 6 Bucureşti, anexând între documentele prevăzute de lege şi declaraţia pe propria răspundere autentificată prin încheierea din 12 aprilie 1995 în care a „ascuns” faptul că, anterior, a deţinut în proprietate două locuinţe, respectiv o locuință situată în municipiul Focşani, judeţul Vrancea, primită în folosinţă de soţul ei în calitate de ofiţer activ în cadrul S. şi care îi fusese repartizată acestuia din fondul locativ al S., locuinţă pe care cumpărat-o în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi ulterior, la 26 iulie 1996, a vândut-o unei persoane fizice şi o locuinţă compusă din 3 camere situată în municipiul Buzău ce a fost achiziţionată la 26 august 1996 şi vândută unei persoane fizice la 30 noiembrie 2001.

Chiar dacă pentru infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. nu s-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpatei deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, procurorul a reţinut că declaraţia falsificată din data de 12 aprilie 1995 constituie mijlocul fraudulos prin care aceasta a reuşit să inducă membrilor comisiei de auditare şi celor ai comisiei de vânzare a locuinţei de serviciu o stare de eroare de fapt, determinându-i pe cei în cauză, fără ca ei să ştie, să-i vândă locuinţa de serviciu la un preţ cu mult mai mic faţă de valoarea de inventar, în scopul prejudicierii S.

În cauză a fost întocmit de către membrii comisiei de audit, Raportul de audit public intern din 16 august 2005 prin care a fost auditat dosarul de cumpărare a locuinţei de serviciu de către inculpată.

Întrucât membrii comisiei de audit s-au aflat în eroare de fapt determinată de înscrisurile false depuse de inculpată, s-a reţinut că nu poate fi angajată răspunderea lor penală, ci a inculpatei, în sarcina căreia s-a reţinut participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 31 alin. (1) rap. la art. 289 C. pen.

În ceea ce priveşte producerea unei pagube în patrimoniul S., s-a reţinut că prin ieşirea din patrimoniul acestuia a locuinţei de serviciu atribuită inculpatei cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 şi a art. 3 lit. c) şi d) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 s-a creat un prejudiciu în cuantum de 45.514,76 lei, sumă ce constituie şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpată prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Suma de 45.514,78 lei a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (75.956,78 lei), comunicată cu adresele din 29 iulie 2013 şi din 17 aprilie 2013, a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 26 septembrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 9 august 2005 (30.442 lei), încheiat între N. şi inculpată.

Valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatei reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuieli notariale şi alte taxe) a imobilului respectiv (90.615,10 lei) din care a fost scăzută amortizarea (14.658,33 lei) înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei/intrării în patrimoniu (26 noiembrie 2004) şi data vânzării (13 iunie 2006).

Referitor la art. 21 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice care prevede că, „în cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii contabile, a activelor fixe corporale şi necorporale, scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizată se include în cheltuielile instituţiilor publice, integral, la momentul scoaterii din funcţiune” şi la prevederile Ordinului ministrului Finanțelor nr. 1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilității instituţiilor publice, planul de conturi, pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia” care prevăd că valoarea de vânzare a locuinţelor de serviciu poate fi inferioară valorii de înregistrare în contabilitate, s-a reţinut că nu sunt incidente deoarece prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor legale, scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu, prin vânzarea acesteia, este nelegală, întrucât beneficiarul vânzării, respectiv cumpărătorul, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.

III. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, la data de 4 septembrie 2013, competenţa de soluţionare a cauzei fiind atrasă, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., de calitatea de senator a inculpatului C. şi a avut prim termen de judecată la 6 ianuarie 2014 când, la cererea inculpaţilor A. şi G. de a-şi angaja avocaţi aleşi, s-a amânat la 6 februarie 2014( vol. 1, filele 67-69 dosar instanță). La acest termen de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară pentru a proceda potrivit art. 342-348 C. proc. pen. (vol. 1, filele 79-82 dosar instanță).

Prin încheierea din data de 18 martie 2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, s-au respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi privind verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii (vol.1, filele 188-201 dosar instanță).

Încheierea judecătorului de cameră preliminară a rămas definitivă prin Încheierea nr. 11/C din 23 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-au respins ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii C., D., G. şi K.

La primul termen de judecată, din data de 23 mai 2014, după ce s-au adus la cunoştinţă inculpaţilor dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (1) C. proc. pen., aceștia au arătat că nu recunosc faptele reținute în sarcina lor și că nu solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate (vol. 1, filele 255-257 dosar instanță).

În consecință, în faza cercetării judecătoreşti s-a procedat la:

- audierea, la termenul de judecată din data de 23 mai 2014, a inculpaţilor A., L., B. (vol. 1, filele 255-263 dosar instanță);

- audierea, la termenul de judecată din data de 2 iunie 2014, a inculpatului C.(vol. 1, filele 255-263, dosar instanță);

- audierea, la termenul de judecată din data de 17 iunie 2014, a inculpaţilor I., D., G., H., J. (vol. 1, filele 300-310 dosar instanță);

- audierea, la termenul de judecată din data de 2 septembrie 2014, a inculpaţilor K. şi M. (vol. 1, filele 329-332 dosar instanță);

- audierea, la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2014, a martorilor L.L., M.M., J.J., N.N., O.O. şi Z. (vol. 2, filele 38-46 dosar instanță);

- audierea, la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2014 a martorilor P.P., G.G., R.R., S.S., T.T. şi U.U. (vol. 2, filele193-202 dosar instanță);

- audierea, la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2014, a martorilor V.V., X.X., Z.Z., Y.Y. şi A.A.A. (vol. 2, filele 251-256 dosar instanță);

- audierea, la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 201, a părţii civile P. şi a martorilor B.B.B. şi C.C.C. (vol. 2, filele 286-289 dosar instanță).

Prin încheierea din data de 24 iunie 2014, instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii formulate de inculpaţii B., I., L., H., J., K., M., D., C. şi G. (vol. 1, filele 335-338 dosar instanță).

Din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada 2005-2007, după intrarea în vigoare a Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, publicată în M. Of. nr. 1169 din 9 decembrie 2004, S. a vândut personalului propriu unele locuințe de serviciu aflate în administrarea sa.

În aplicarea acestei legi a fost emisă H.G. nr. 195, publicată în M. Of. nr. 254 din 28 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către S. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare și trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuințe din administrarea sa.

În art. 1 din hotărârea susmenționată au fost prevăzute Normele metodologice privind vânzarea de către S. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare, iar prin art. 2 s-a aprobat trecerea din domeniul public în cel privat al statului a locuințelor aflate în administrarea S., locuințe identificate în Anexa 2 a hotărârii.

La data de 25 iulie 2006 a fost aprobată Legea nr. 357/2006 pentru modificarea Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, publicată în M. Of. nr. 650 din 27 iulie 2006.

Pentru aplicarea prevederilor legii susmenționate a fost emis Ordinul ministrului apărării nr. 129 din 29 august 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către S. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare.

Scopul adoptării Legii nr. 562/2004 a fost acela de a permite și cadrelor militare să cumpere locuințe de serviciu în regim subvenționat, facilitate de care anterior au beneficiat celelalte categorii socio-profesionale care, în baza Decretului Lege nr. 61/1990, au cumpărat locuințele în regim subvenționat, cu respectarea însă a condițiilor privitoare la procedura de cumpărare și la categoriile de persoane ce aveau dreptul să beneficieze de dispozițiile legilor susmenționate și a actelor normative emise în aplicarea lor.

Astfel, cadrele militare active sau fostele cadre militare care dețineau locuințe cu chirie la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004, aflate în administrarea S., le puteau cumpăra în regim subvenționat, la prețul stabilit conform metodelor de calcul prevăzute în Decretul Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, cu modificările și completările ulterioare, în Legea nr. 85/1992 și în H.G. nr. 608/1990, însă cu respectarea anumitor condiții.

Referitor la fondul locativ al S., conform art. 55 din Instrucţiunile Cz nr. 81/1974 privind evidența, atribuirea și folosirea fondului de locuințe al S., acesta era compus din locuințe din fondul locativ de stat aflate în administrarea S., situate în incinta cazărmilor sau în apropierea acestora şi locuințe din fondul locativ de stat aflate în administrarea întreprinderilor specializate, subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare (actualele primării).

Potrivit aceluiași act normativ, procedura de atribuire pentru personalul activ al armatei, a locuințelor din fondul locativ al armatei, cu chirie, prevedea că fiecare unitate militară, împreună cu garnizoana, făceau selecția cadrelor militare care aveau dreptul la o astfel de locuință, iar cadrele selectate erau îndrumate către consiliile populare locale cu care încheiau contractele de închiriere. Titular din partea statului, nu era însă nici S. sau vreo unitate a acestuia și nici consiliul popular, ci unitatea acestuia specializată în materie de spațiu locativ.

Din adresa R. din 23 septembrie 2014 emisă de N. rezultă, referitor la locuinţele construite din fondurile instituţiei înainte de anul 1990 că, fondul locativ al instituţiei militare era compus din locuinţe proprietate de stat, administrate de N. denumite „locuinţe de serviciu” conform art. 55 din Legea nr. 5/1973 şi locuinţe din fondul locativ de stat aflate în administrarea întreprinderilor specializate subordonate autorităţilor publice locale, fiind închiriate de către această din urmă unitate (în calitate de locator) cadrelor militare, pe baza repartiţiilor primite de la comenduirile garnizoanelor. După anul 1990, fondul locativ al S. era constituit din locuinţe de intervenţie (fostele locuinţe de serviciu înainte de 1990) şi locuinţe de serviciu, pentru ambele categorii, calitatea de locator având-o N.; temeiul juridic al constituirii fondului propriu de locuinţe al ministerului reprezentându-l H.G. nr. 521/1992 privind realizarea, administrarea şi repartizarea fondului de locuinţe pentru N., N. şi D.D.D. În perioada 1990-1995, fondul locativ al instituţiei militare, la nivelul capitalei, a fost completat cu locuinţele repartizate ministerului de către Primăria municipiului Bucureşti, locator fiind E.E.E. Bucureşti (vol. 2, fila 25 dosar instanţă).

Conform legislației în vigoare la data repartizării locuințelor de serviciu, în cadrul S. existau două proceduri distincte de repartiție a locuințelor de serviciu, respectiv, o procedură generală, aplicabilă întregului personal al armatei (cu excepția cadrelor militare în activitate care îndeplinesc funcții prevăzute în statul de organizare cu gradul de general sau amiral), potrivit căreia, repartizarea unei locuințe de serviciu se făcea de către o comisie de repartiție, în baza unor criterii și a unui sistem de punctaj impuse de cadrul normativ și o procedură specifică pentru cadrele militare în activitate care îndeplinesc funcții prevăzute în statul de organizare, cu gradul de general sau amiral, precum și pentru personalul civil încadrat pe funcții asimilate acestora, potrivit căreia, ministrul apărării naționale putea aproba repartizarea unei locuințe de serviciu, cu prioritate, la solicitarea cadrului militar în cauză, în baza unui raport întocmit de acesta și care trebuia avizat de către șeful T. din cadrul S.

Pentru a beneficia în mod legal de locuință de serviciu, ambele categorii de cadre militare trebuiau să îndeplinească condițiile legale de fond, dar și de formă, una dintre ele referindu-se la faptul ca solicitantul să nu dețină locuință proprietate personală (indiferent de suprafața locuibilă) în garnizoana în care activa.

În baza ordinului de repartiție se încheia un contract de închiriere pentru o anumită perioadă de timp, la expirarea căreia era necesară încheierea unui act adițional de prelungire a termenului contractului inițial sau încheierea unui nou contract de închiriere, deoarece nu opera tacita relocațiune, moment în care trebuiau reverificate cerințele impuse de lege pentru perfectarea în condiții legale a contractului.

Contractul de închiriere valabil încheiat și, după caz, prelungit, stătea la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare în regim subvenționat a locuinței de serviciu.

Referitor la procedura de cumpărare a locuinței de serviciu, titularul contractului de închiriere trebuia să formuleze o cerere de cumpărare a locuinței de serviciu și să depună documentele prevăzute de lege, inclusiv, o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu se află în situațiile prevăzute de H.G. nr. 195/2005, respectiv, de Ordinul ministrului apărării nr. 129/2006.

Cererea și documentele anexate erau analizate de o comisie de vânzare din cadrul unității vânzătoare, numită prin Ordin de zi pe unitate, precum și de o comisie de audit din cadrul S. care, după verificarea existenței la dosar a înscrisurilor prevăzute de lege și dacă au fost întocmite în forma cerută de reglementările legale în vigoare, nu și a realității celor consemnate în cuprinsul lor, pentru acest din urmă aspect răspunderea era a persoanei care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuință de serviciu, decidea dacă unitatea vânzătoare poate dispune măsurile ce se impun pentru finalizarea procedurilor de vânzare a locuințelor de serviciu ce au făcut obiectul auditării, după care se proceda la semnarea contractului de vânzare cumpărare a locuinței de serviciu de către reprezentantul unității vânzătoare și de către chiriaș.

În cazul în care locuințele de serviciu erau cumpărate în condiții nelegale, prin ieșirea acestora din patrimoniul S. se crea un prejudiciu acestei unități, ce reprezenta diferența între valoarea locuinței de serviciu rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea unității militare și valoarea de vânzare menționată în contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate, diferență ce constituia, în același timp, și un avantaj patrimonial pentru beneficiarul locuinței.

Problema pagubei produse în patrimoniul S. (care în speță constituie urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, cerință esențială pentru existența faptei) nu trebuie analizată, exclusiv, din perspectiva prețului stabilit și încasat pentru imobilul vândut deoarece, pe această cale, s-ar ajunge la situația absurdă în care, deși se constată că o procedură legală a fost ignorată, nu există practic nici o sancțiune și nici un remediu pentru a îndrepta această stare de fapt.

Prin efectul Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 şi a actelor subsecvente, N. a suferit o diminuare a patrimoniului, atât locativă (prin înstrăinarea locuinţelor de serviciu pe care le avea în administrare), cât şi valorică (prin înstrăinarea respectivelor locuinţe la un preţ avantajos pentru cumpărători, mai mic decât valoarea pe piaţă a acestora), fapt ce a fost acceptat de către legiuitor ca o facilitate acordată angajaţilor instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, condiţionată însă de îndeplinirea unor cerinţe prevăzute de lege.

Înstrăinarea imobilului realizată în condiţii nelegale este o operaţiune ce depăşeşte limitele acceptate de legiuitor pentru diminuarea patrimoniului S. şi dobândește un caracter păgubitor pentru acesta.

În urma operaţiunilor de vânzare-cumpărare, sumele încasate cu titlu de preţ nu intrau în patrimoniul S., ci se făceau venit la bugetul de stat (art. 8 din Legea nr. 562/2004), ceea ce înseamnă că N. nu doar că „pierdea” locuinţele de serviciu înstrăinate, dar nu avea nici posibilitatea de a achiziţiona în mod direct şi nemijlocit alte asemenea locuinţe cu sumele de bani obţinute din vânzare.

Legea nr. 562/2004 nu a stabilit o obligaţie pentru instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde locuinţele de serviciu pe care le aveau în administrare, ci a dat posibilitatea tranzacţionării acestor locuinţe între respectivele instituţii şi personalul propriu care le deţinea în baza unui contract de închiriere.

Prin urmare, persoanele care aveau vocaţia de a dobândi aceste imobile puteau opta între cumpărarea lor în condiţiile legii şi păstrarea statutului anterior, de chiriaş.

Cu alte cuvinte, chiar în condiţiile Legii nr. 562/2004, diminuarea patrimoniului S. nu era obligatorie, ci era condiţionată de manifestarea de voinţă a titularului contractului de închiriere de a cumpăra imobilul, însoţită, evident, de îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege.

În măsura în care titularul contractului de închiriere al imobilului nu-şi manifesta voinţa de a-l cumpăra, ori deşi formula o cerere în acest sens, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a-l dobândi, imobilul ar fi rămas în continuare în patrimoniul S., păstrând regimul juridic al unei locuinţe de serviciu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că inculpații C., D., I., G., H., J., K. și M. și-au cumpărat locuințele de serviciu, cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare la data primirii repartițiilor sau, după caz, la data încheierii contractelor de închiriere, a contractelor prin care s-a prelungit durata contractelor de închiriere inițiale, ori a contractelor de vânzare-cumpărare, în timp ce inculpata B. nu a acţionat cu intenţia prevăzută de lege, iar inculpatul A., prin rezoluţiile aplicate pe cererile inculpaţilor, a acţionat fără forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1. La data de 15 martie 2004, inculpata B., având funcţia de şef al R. din cadrul S., a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul din 2004 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, motivând că locuiește într-o garsonieră confort II proprietate personală :„Vă adresez rugămintea de a aproba să mi se repartizeze o locuinţă de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Instrucţiunile privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S. (CZ-50). Menţionez că în prezent locuiesc într-o garsonieră confort II proprietate personală” (fila 6, vol. IV dosar urmărire penală).

Raportul susmenţionat a fost avizat favorabil de către inculpatul A., şeful T., prin înscrierea olografă pe acesta a rezoluţiei „Rog a aproba, se încadrează în prevederile art. 22 alin. (1) din Instrucţiunile Cz50”.

La data întocmirii şi depunerii raportului, inculpata B. deţinea în proprietate o garsonieră cu o suprafaţă utilă de 28,01 m² situată în sector 3 Bucureşti, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai 1993 încheiat cu SC Y. SA (vol. 4, filele 105-106 dosar urmărire penală), imobil pe care l-a înstrăinat la data de 22 septembrie 2004 conform contractului de vânzare-cumpărare din 2004 (vol. 4, fila 107 dosar urmărire penală) şi o garsonieră cu o suprafaţă utilă de 26,959 m² situată în sector 3 Bucureşti, dobândită în urma dezbaterii succesiunii de pe urma decesului mamei sale, conform certificatului de moștenitor din 5 noiembrie 1997 şi pe care a înstrăinat-o la data de 19 decembrie 2006, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 2006 (vol. 4, filele 128, 130-132 dosar urmărire penală).

Cu adresa din 25 august 2004, locţiitorul şefului T., col. ing. H.H.H., a comunicat comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti că ministrul apărării naționale a aprobat achiziționarea de pe piața liberă a unui apartament cu 2 camere ce urmează a fi repartizat inculpatei și a adresat rugămintea de a proceda la perfectarea contractului de închiriere „În rezoluţie pe raportul R. din 15 martie 2004, anexat în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în garnizoana Bucureşti, a unei locuinţe de serviciu cu două camere care să-i fie repartizată doamnei general de brigadă B., şeful acestei structuri. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractului de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul din sector 3, Bucureşti, care a fost repartizat doamnei general menţionată anterior”.

La data repartizării locuinţei de serviciu către inculpată erau în vigoare SC R.R.R.R. SA „Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86/2000 cu modificările ulterioare (în vigoare, în perioada 1 august 2000-24 martie 2009) care prevedeau următoarele:

Art. 9: „Personalul armatei nu poate primi prin repartiţie şi nu poate deţine în acelaşi timp şi în aceeaşi garnizoană două sau mai multe locuinţe de serviciu, locuinţă de serviciu şi locuinţă de intervenţie sau, după caz, locuinţă de serviciu şi locuinţă proprietate personală”.

Art. 10 alin. (1): „Nu beneficiază de locuinţă de serviciu personalul armatei care deţine locuinţă proprietate personală sau este chiriaş într-o locuinţă din fondul locativ de stat, în garnizoana în care este mutat/detaşat, precum şi acele categorii de personal care şi-au înstrăinat locuinţa fosta de serviciu, repartizată din fondul locativ al armatei”.

Art. 17 alin. (1): „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie din fondul locativ al N. se repartizează personalului armatei care îşi desfăşoară activitatea în garnizoană, alta decât cea în care îşi are domiciliul”.

În baza repartiţiei din 25 august 2004 emisă de UM x Bucureşti, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de inculpatul L., în calitate de locator şi inculpata B., în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din1 septembrie 2004, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data de 23 august 2004 până la data de 22 august 2006 (vol. 4, filele 7, 15 dosar urmărire penală).

Ulterior, în baza raportului personal adresat comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, inculpata a solicitat aprobarea de a efectua unele lucrări de întreţinere în interiorul apartamentului, constând în schimbarea instalaţiilor sanitare, înlocuirea caloriferelor, înlocuirea gresiei şi faianţei, înlocuirea geamurilor şi uşilor cu geam termopan, zugrăvirea apartamentului etc., raport aprobat de către inculpatul L., general de brigadă.

La data de 31 martie 2006, înainte de expirarea contractului de închiriere din 1 septembrie 2004, între N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de inculpatul L., în calitate de locator şi inculpată, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 2006 pentru perioada 23 august 2006 - 22 august 2008, data de 22 august 2008 fiind data limită a închirierii convenită prin contractul de închiriere din 1 septembrie 2004 (vol. 4, fila 22 dosar urmărire penală).

Prin Raportul din 19 octombrie 2006, inculpata a solicitat şefului UM x Bucureşti aprobarea de a cumpăra apartamentul din sector 3 Bucureşti, în baza Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, modificată prin Legea nr. 357/2006 şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M/129 din 29 august 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare” (vol. 4, fila 57 dosar urmărire penală).

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpata a depus la dosar documentele prevăzute în cap. 2, art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 129/2006 respectiv:

- procura din data de 9 octombrie 2006, autentificată la Ambasada României la Bruxelles prin care îl împuterniceşte pe I.I.I. să cumpere orice imobil;

- adeverinţa emisă de Cartierul General al N.A.T.O., prin care se arată că este încadrată pe funcţia de locţiitor pentru Uniunea Europeană la Bruxelles;

- declaraţia pe proprie răspundere din 9 octombrie 2006 în care menționează, „Nu deţin în proprietate o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale, prevăzute de Legea locuinţei 114/1996”;

- adeverinţa de la Asociaţia de proprietari din care rezultă că a achitat cheltuielile de întreținere;

- copia contractului de închiriere din 31 martie 2006;

- copia cărţii de identitate (vol. 4, filele 64, 65, 67, 69, 70 dosar urmărire penală).

Documentele depuse de inculpată au fost verificate atât de o comisie a unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de comisia de audit din cadrul V. a S. care în urma verificării existenţei la dosar a tuturor înscrisurilor prevăzute de lege şi dacă au fost întocmite în forma impusă de actele normative (în formă autentică sau sub semnătură privată), nu și a realităţii conţinutului documentelor respective (responsabilitatea pentru realitatea celor declarate revenind inculpatei), la data de 20 noiembrie 2006 au întocmit Raportul de audit prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării de către inculpată în regim subvenționat a locuinței de serviciu, raport depus la dosarul cauzei la 23 noiembrie 2006 (vol. 15, filele 80-91 dosar urmărire penală).

Locuinţa de serviciu compusă din două camere situată în sector 3 Bucureşti, cu o suprafaţă utilă de 55,20 mp a fost cumpărată de inculpată cu suma de 41.120 lei, conform contractului de vânzare cumpărare din 7 noiembrie 2006, încheiat între N., prin UM x Bucureşti, reprezentată de col. Z. în calitate de vânzător şi inculpata B., în calitate de cumpărător, prin împuternicit, I.I.I. (vol. 4, filele 3-5, 44-47 dosar urmărire penală).

Prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu atribuită inculpatei B. s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 140.586,3 lei, sumă calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (181.706,30 lei), comunicată cu din 13 august 2008, transmisă parchetului de către UM x Bucureşti şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (41.120 lei) încheiat între N. şi inculpată.

Valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatei reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuielile notariale şi alte taxe) a locuinței din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (23 iulie 2004) şi data vânzării (17 noiembrie 2006).

Inculpata B. a fost trimisă în judecată pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual constând, în esenţă, în aceea că prin depunerea la dosarul de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, a unor documente false, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, i-a determinat pe membrii comisiei de vânzare şi pe cei ai comisiei de auditare în vederea vânzării, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească două documente oficiale false, respectiv, să perfecteze la data de 17 noiembrie 2006, în mod nelegal, vânzarea în regim subvenţionat a respectivei locuinţe, prejudiciind N. cu suma de 140.556,3 lei, sumă ce reprezintă și un folos material injust obținut de ea.

Atât infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, cât şi infracţiunea de fals intelectual se comit cu intenţie care poate fi directă, când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei fapte, sau indirectă, când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui, cerinţe ce nu sunt îndeplinite în cauză în raport de susţinerile inculpatei şi de înscrisurile depuse la dosar.

În declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti la termenul de judecată din data de 23 mai 2014, inculpata a arătat, în mod constant, că a solicitat aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, convinsă fiind că se încadrează în dispoziţiile art. 22 alin. (1) din SC R.R.R.R. SA şi că interdicţia prevăzută în respectivele instrucţiuni se referea exclusiv, la persoanele ce dețineau locuinţe care îndeplineau condiţiile minimale prevăzute în Legea locuinţei nr. 114/1996, condiții pe care nu le îndeplinea garsoniera în care locuia deoarece avea o suprafaţă de 28,01 mp (inferioară suprafeţei utile minime prevăzută în Legea nr. 114/1996 și care este de 37 mp). A mai arătat inculpata, că nu a menționat în raportul întocmit faptul că mai deţinea o garsonieră, cea dobândită prin moştenire, deoarece nici aceasta nu îndeplinea condiţiile minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996 (având o suprafaţă de 26,95 mp), că prelungirea contractului de închiriere s-a realizat anterior expirării duratei acestuia datorită împrejurării obiective determinată de faptul că a fost detaşată la Cartierul General N.A.T.O. şi că în declaraţia pe proprie răspundere a menţionat faptul că nu deţine o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei, fapt ce corespunde adevărului.

Având în vedere prevederile legale în vigoare la data cumpărării de către inculpată a locuinței de serviciu, instanţa de fond a constatat că apărările acesteia sunt întemeiate și, în consecință, că soluția ce urmează a se pronunța în cauză este aceea de achitare a acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 396 raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Astfel, la data întocmirii de către inculpată a raportului prin care solicita aprobarea de cumpărare a locuinței de serviciu (19 octombrie 2006) erau în vigoare Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 prin care a fost modificată Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 și Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către S. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare” care în art. 3 alin. (1) lit. b) interzicea cumpărarea locuințelor de serviciu de către persoanele care „ dețin în proprietate, ele sau soțul, soția sau copiii aflați în întreținere, o locuință proprietate personală și care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că anterior datei de 19 octombrie 2006, respectiv, la 22 septembrie 2004, inculpata vânduse garsoniera din sector 3 București, iar garsoniera în care locuia și la care a făcut referire în Raportul întocmit la 15 martie 2004, prin care solicita să i se repartizeze o locuință de serviciu, având o suprafață utilă de 26,959 mp, nu îndeplinea condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996 (conform Anexei 1 la Legea nr. 114/1996, pentru o familie compusă dintr-o persoană și care ocupă o cameră, suprafața minimă utilă trebuie să fie de 37 mp).

În raport de constatările susmenționate, rezultă, contrar celor reținute în actul de sesizare a instanței, că inculpata nu făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la beneficiul cumpărării în regim subvenționat a locuinței de serviciu.

Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004, modificată prin Legea nr. 357 din 25 iulie 2006, pe care procurorul le invocă în susținerea acuzațiilor aduse inculpatei și care prevăd că, „Poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat.

Potrivit art. 2 din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006 „ Prin contract de închiriere valabil încheiat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004, privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, modificată prin Legea nr. 357/2006, se înțelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a reglementărilor interne privind repartizarea și închirierea locuințelor de serviciu”.

Repartizarea locuinței de serviciu s-a realizat cu respectarea „SC R.R.R.R. SA, Instrucțiuni privind evidența, repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea S.” care în art. 22 alin. (1) prevedeau că, „Pentru cadrele militare în activitate care îndeplinesc funcţii prevăzute în statul de organizare cu gradul de general sau amiral, cu nevoi de locuinţă, ministrul apărării naţionale poate aproba repartizarea unei locuinţe de serviciu sau de intervenţie, cu prioritate, fără a se avea în vedere sistemul de punctaj instituit în prezenta instrucţiune, la solicitarea cadrului militar în cauză (…)”.

Inculpata, având gradul de general se încadra în categoria persoanelor pentru care aprobarea repartizării locuinței de serviciu era de competența ministrului apărării naționale și era în situația în care avea nevoie de locuință, aspect ce rezultă din conținutul raportului„ (…) locuiesc într-o garsonieră confort II (…)” și care este confirmat prin înscrisurile depuse la dosar( inculpata locuia într-o garsonieră care nu îndeplinea cerințele minimale prevăzute în Anexa la Legea locuinței nr. 114/1996).

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Cz. nr. 50, potrivit cărora „nu beneficiază de locuință de serviciu acele categorii de persoane care și-au înstrăinat locuința fostă de serviciu repartizată din fondul locativ al armatei”, reținută în rechizitoriu ca prevedere legală nerespectată la momentul încheierii contractului de închiriere a locuinței de serviciu, nu sunt incidente în cauză deoarece garsoniera în care inculpata locuia, nu-i fusese repartizată din fondul locativ al armatei, astfel cum acesta este definit la pct. 55 din Cz81/1974- Instrucțiuni privind evidența, atribuirea și folosirea fondului de locuințe al S., la care s-a făcut referire la pct. I din hotărâre, ci o primise cu chirie, anterior anului 1989, când era elevă la liceu, din fondul locativ de stat, contractul de închiriere fiind încheiat cu unitatea specializată a primăriei de sector.

În ce privește constatarea că prelungirea contractului de închiriere s-a realizat cu aproximativ 4 luni şi jumătate înainte de expirarea termenului de închiriere (22 august 2006) prevăzut în contractul de închiriere iniţial (din 1 septembrie 2004), este reală însă, înscrisurile depuse la dosar infirmă concluzia reţinută în rechizitoriu în sensul constatării unei „grabe” nejustificate din partea inculpatei pentru încheierea unui nou contract de închiriere şi a încălcării de către ea a art. 12 şi art. 13 alin. (1) din Instrucţiunile Cz nr. 50.

Inculpata, urmare demersurilor întreprinse de N. în luna martie 2006 a îndeplinit în perioada 31 iulie 2006 - 31 iulie 2009 funcţia de „Locţiitor pentru Uniunea Europeană al reprezentantului militar al României la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană” în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, acesta fiind motivul pentru care prelungirea contractului iniţial de închiriere s-a realizat înainte cu 4 luni de expirarea acestuia.

Raportat la susţinerile inculpatei, confirmate de conţinutul art. 22 alin. (1) şi (2) din Cz nr. 50 rezultă că la data întocmirii Raportului din 15 martie 2004 în baza căruia s-a emis repartiţia din 25 august 2004 pentru locuinţa de serviciu situată în sector 3 Bucureşti, ce a stat la baza contractului de închiriere din 1 septembrie 2004 încheiat pe perioada 23 august 2004 - 22 august 2006 şi prelungit prin semnarea contractului din 31 martie 2006 pentru perioada 23 august 2006-22 august 2008, aceasta nu a acţionat cu nici una din formele de vinovăţie cerute de lege (intenţie directă sau indirectă) pentru existenţa infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.

Referitor la dispoziţiile art. 12 din Instrucțiunile Cz nr. 50 aprobate prin ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000 potrivit cărora, „Dreptul de folosinţă a locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie începe de la data încheierii contractului de închiriere dintre administrator şi beneficiarul spaţiului de locuit şi expiră la data prevăzută în contract, iar „Durata poate fi prelungită cu acordul părţilor, dacă sunt îndeplinite condiţiile de la data semnării sau prevederile actelor normative speciale” şi la cele ale art. 13 din acelaşi act normativ care prevăd că „Locuinţele de serviciu şi locuinţele de intervenţie devin disponibile, iar dreptul de folosinţă a acestora încetează la termenul prevăzut în contract sau înaintea acestui termen, în condiţiile şi la termenele prevăzute mai jos: (…) b) când titularul contractului de închiriere a fost mutat în interesul serviciului într-o altă garnizoană (…)”, reţinute de procuror ca fiind încălcate de către inculpată cu ocazia prelungirii contractului de închiriere din 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a constatat că, în raport de mențiunile de la pct. 3 din contractul de închiriere din /31 martie 2006, prin care s-a prelungit contractul iniţial (încheiat cu acordul S.) conform cărora termenul de închiriere este de 2 ani, cu începere de la 23 august 2006 până la 22 august 2008, rezultă că au fost respectate prevederile art. 12 din ordinul susmenționat, prelungirea închirierii realizându-se înainte de expirarea duratei contractului inițial.

În ce priveşte pretinsa încălcare de către inculpată a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Instrucţiunile Cz nr. 50 care reglementează situaţia încetării contractului de închiriere când titularul a fost mutat în interesul serviciului într-o altă garnizoană, la 30 de zile după data primirii ordinului de repartizare a spaţiului de locuit corespunzător, în noua garnizoană, instanţa de fond a reţinut că în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că nelegalitatea prelungirii contractului de închiriere a locuinţei de serviciu este consecinţa, pe de o parte a încălcării art. 13 din SC R.R.R.R. SA/2000, iar pe de altă parte, a împrejurării că inculpata, în perioada 31 iulie 2006 - 31 iulie 2009 când a îndeplinit funcţia de „Locţiitor pentru Uniunea Europeană al reprezentantului militar al României la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană” a beneficiat de decontarea integrală de către N. a cheltuielilor aferente plăţii chiriei şi întreţinerii locuinţei închiriate în oraşul Bruxelles.

Având în vedere dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 837/1995 referitoare la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate care prevăd că „pe lângă drepturile prevăzute la art. 1 (dreptul la „o indemnizaţie lunară în lei, pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei în ţară”) unităţile trimiţătoare suportă costul transportului în trafic internaţional, cheltuielile de chirie, întreţinere şi dotare ale locuinţei din străinătate” rezultă că între decontarea de către N. a cheltuielilor aferente plăţii chiriei şi întreţinerii locuinţei închiriate de inculpată în Bruxelles şi prelungirea Contractului de închiriere a locuinţei de serviciu nu există nici o legătură.

Referitor la declarația pe proprie răspundere dată de inculpată la 9 octombrie 2006, în care a menţionat „nu deţin în proprietate o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996” și pe care a depus-o la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu, instanţa de fond a apreciat că este reală în raport cu cerințele prevăzute de Legea nr. 114/1996 pe care trebuie să le îndeplinească o locuință(garsoniera din str. x, în care locuia inculpata, avea o suprafață de 26,959 mp, inferioară celei de 37 mp prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996).

Întrucât inculpata nu a acționat cu intenția de a depune la dosarele de închiriere/prelungire a închirierii, respectiv de vânzare cumpărare în regim subvenționat a locuinței de serviciu, documente cu date necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a-i induce în eroare pe membrii comisiei de audit și pe cei ai comisiei de vânzare și a-i determina să-și încalce atribuțiile de serviciu și să constate că sunt îndeplinite condițiile legale pentru perfectarea vânzării cumpărării în regim subvenționat a locuinței de serviciu, instanţa de fond a dispus achitarea acesteia.

2. La data de 2 aprilie 1999, inculpatul C., care îndeplinea funcţia de „ofiţer de stat major internaţional” în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu cu patru camere în garnizoana Bucureşti, raport în conţinutul căruia arăta următoarele: „Menţionez că până anul trecut, fiind divorţat şi având un copil, am locuit la părinţii mei. În anul 1998 m-am recăsătorit iar soţia mea are şi ea un copil. În această situaţie, condiţiile locative ale apartamentului părinţilor mei nu satisfac nevoile reale ale celor două familii, pentru a trăi în condiţiile unui confort minim. Situaţia copiilor noştri se prezintă astfel: J.J.J., fiul soţiei mele este actualmente student la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, iar K.K.K., este elevă la Liceul Spiru Haret din Bucureşti. În prezent, eu sunt repartizat la Cartierul General N.A.T.O. din Bruxelles în funcţia de ofiţer de stat major internaţional în cadrul Statului Major Internaţional şi, în conformitate cu condiţiile contractuale, angajamentul meu în această structură se va încheia, cel mai devreme, la sfârşitul lui aprilie 2000” (vol. 5, fila 10, vol. 16, fila 244 dosar urmărire penală).

Pe raportul întocmit de inculpat a fost aplicată ştampila S. și s-au înscris de către ministru, mențiunile „Dl. gl. L.L.L., aviz” şi data „05.IV”, fără a exista însă vreo aprobare.

În baza repartiţiei din 29 iunie 2000 emisă de U.M. x Bucureşti şi a adresei din 30 iunie 2000, inculpatului i-a fost repartizată cu chirie locuinţa de serviciu situată în sector 3 Bucureşti (vol. 5, filele 11, 98 dosar urmărire penală).

La data de 17 iulie 2000, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti reprezentată de col. M.M.M., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 2000 pe o perioadă de 5 ani, de la 29 iunie 2000, la 29 iunie 2005. Referitor la perioada de închiriere, la pct. 3 din contract se stipulează expres că, „la expirarea acestei perioade chiriașul poate reînnoi contractul dacă îndeplinește condițiile prevăzute de actele normative în vigoare. Tacita relocațiune nu operează”.(vol. 5, fila 98 dosar urmărire penală).

Ulterior, cu Raportul din 11 aprilie 2005, inculpatul a solicitat şefului x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu din sector 3 Bucureşti, în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare şi a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, a unor locuinţe din administrarea sa (vol. 5, fila 97 dosar urmărire penală).

Documentele depuse de inculpat au fost verificate atât de membrii comisiei unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de membrii comisiei de audit din cadrul V. a S. care au redactat Raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 în care s-a menționat că dosarul conţine toate documentele prevăzute de lege şi s-a propus perfectarea vânzării-cumpărării locuinţei de serviciu la preț subvenționat (vol. 15, filele 121-123 dosar urmărire penală).

Locuinţa de serviciu compusă din 4 camere şi având o suprafaţă utilă de 115,24 mp, situată în sector 3 Bucureşti a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. A 8864 din 5 decembrie 2005, încheiat între N., prin UM x Bucureşti, reprezentată de col. ing. Z. şi inculpatul C., fiind cumpărată de cel din urmă cu preţul de 194.804 lei (vol. 5, filele 69-82 dosar urmărire penală).

Cu raportul din 7 septembrie 2006, inculpatul a solicitat comandantului UM x Bucureşti, aprobarea pentru modificarea preţului şi condiţiilor de plată stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 decembrie 2005, invocând art. 2 din Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 562/2004 (vol. 5, fila 58 dosar urmărire penală). Urmare raportului susmenţionat, s-a încheiat Actul adiţional din 26 septembrie 2006, stabilindu-se ca preţul locuinţei să fie de 95.427 lei (vol. 5, filele 59-60 dosar urmărire penală).

Referitor la prejudiciu, potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu, cu încălcarea normelor legale în vigoare, s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 15.846,7 lei, sumă ce reprezintă diferenţa dintre valoarea locuinței de serviciu, rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (111.273,70 lei), astfel cum rezultă din adresa din 25 august 2008, emisă de această unitate şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din /26 septembrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. A 8864 din 5 decembrie 2005 (95.427 lei) încheiat între N. şi inculpat (vol. 1, filele 163-219 dosar urmărire penală).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a considerat că faptele pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată nu au fost dezincriminate.

Referitor la legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului C., instanţa de fond a apreciat că este legea anterioară.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 comisă în participație improprie pentru care inculpatul a fost trimis în judecată s-a reținut că dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 republicată au fost modificate prin Legea nr. 187/2012 sub aspectul urmării imediate speciale, dar şi a tratamentului sancționator (care se stabilește prin majorarea cu 1/3 a limitelor pedepsei prevăzute în cazul infracţiunii la care se face raportarea).

Sub aspectul elementelor constitutive, noua variantă a incriminării prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 are în vedere obţinerea de către funcţionarul public a unui „folos necuvenit” pentru sine sau pentru altul, în timp ce în incriminarea anterioară se făcea vorbire despre un „avantaj patrimonial sau nepatrimonial”.

Diferențierea dintre cele două incriminări este însă doar de ordin terminologic, fără implicații practice deoarece, prin „folos” se înţelege orice formă de profit, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial.

Caracterul necuvenit al folosului se apreciază in concreto, în speţă, din moment ce acuzaţia adusă inculpatului vizează determinarea, cu intenţie, a membrilor comisiei de auditare, în vederea vânzării-cumpărării locuinței de serviciu în regim subvenționat prin depunerea la dosarul de vânzare-cumpărare, a unor documente ce conțineau date necorespunzătoare adevărului în scopul cumpărării în condiții nelegale a locuinței de serviciu, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului S..Instanţa de fond a apreciat că avantajul patrimonial obţinut pe această cale de către inculpat a avut un caracter necuvenit și, în consecință, activitatea sa infracțională se circumscrie incriminării prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., inclusiv după intrarea în vigoare a N.C.P.

În ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, comisă în participație improprie, reținută în sarcina inculpatului prin actul de trimitere în judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a constatat că dispoziţiile art. 289 C. pen. din 1969 se regăsesc în art. 321 C. pen., cu denumirea marginală, „falsul intelectual”.

Incriminarea din cele două legi penale este identică, excepţie făcând subiectul activ al infracţiunii care trebuie să fie un funcţionar public în sensul dat acestei noțiuni de art. 175 C. pen., iar nu un funcţionar aşa cum prevedea C. pen. din 1969.

În speţă, membrii comisiei de auditare în vederea vânzării în regim subvenționat a locuințelor de serviciu, pe care, inculpatul, cu intenţie, prin depunerea la dosarul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu de documente false, i-a determinat să întocmească în fals Raportul de Audit Public Intern în care aceștia au consemnat, nereal, îndeplinirea condiţiilor legale pentru perfectarea contractului de vânzare - cumpărare, sunt funcţionari publici conform art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., în acest sens fiind şi Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - referitoare la sintagma „funcţie publică de orice natură”.

Contrar susținerilor apărării, abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 nu echivalează cu o dezincriminare, în sensul art. 4 C. pen., în speță, fiind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

Intenţia legiuitorului în această privință rezultă cu claritate din Expunerea de motive a Legii nr. 187/2012 (pag. 14-15), abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 fiind dată ca exemplu pentru „reformularea unor texte pentru asigurarea respectării cerinţelor de previzibilitate a legii penale” şi explicată între altele, prin aceea că „infracţiunile prevăzute se suprapun reglementărilor Codului penal sau altor legi speciale (…) prevederea lor în legea penală este superfluă, deoarece în cazul în care asemenea fapte se săvârșesc în legătură cu cele de corupţie vor fi aplicabile regulile concursului de infracţiuni”, iar „aplicarea sporului în caz de concurs fiind obligatorie, un regim sancționator mai aspru prin prevederea unor astfel de infracţiuni în legea specială nu se justifică”.

Cu alte cuvinte, prin abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul nu a dorit sancţionarea separată şi mai severă a anumitor infracţiuni prevăzute în C. pen. sau în legislaţia specială aflate în legătură directă cu infracţiunile de corupţie în sens larg (incriminate în C. pen., sau în Legea nr. 78/2000), în condiţiile în care săvârşirea acestora va atrage oricum incidenţa dispoziţiilor legale privind concursul de infracţiuni, sancţionat mai aspru potrivit N.C.P.

Prin urmare, după intrarea în vigoare a N.C.P., faptele încadrate anterior în art. 17 din Legea nr. 78/2000, continuă să fie incriminate în legislaţia penală, astfel încât problema în discuţie este aceea a aplicării legii penale mai favorabile, iar nu cea a dezincriminării.

Prin abrogarea dispoziţiilor art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, a dispărut temeiul majorării maximului special. În egală măsură, în cazul infracţiunilor de fals în înscrisuri prevăzute de legea nouă, legiuitorul a menţinut sau chiar a majorat maximul special, dar a micșorat minimul special.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a constatat că niciuna dintre infracţiunile deduse judecăţii nu a fost dezincriminată odată cu intrarea în vigoare a N.C.P., fiind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

În ce priveşte cererea inculpatului de a se pronunţa o soluţie de achitare în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) şi art. 16 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a apreciat că este neîntemeiată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, în vigoare începând cu data de 12 decembrie 2004, „pot cumpăra o singură locuinţă de serviciu, titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat şi îndeplineşte o funcţie în una dintre instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi pensionarii sau urmaşii titularilor contractelor de închiriere decedaţi, în situaţia în care fac dovada că ocupau locuinţa de serviciu, au achitat chiria la zi şi că nu au deţinut în proprietate o locuinţă după anul 1990”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 195/17 martie 2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către S. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare și trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuințe din administrarea sa, „prin contract de închiriere valabil încheiat în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 (…) se înţelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu”.

La data emiterii de către U.M. x București a repartiţiei din 29 iunie 2000 pentru locuinţa de serviciu situată în sector 3 Bucureşti, erau în vigoare „Instrucţiunile privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S., aprobate prin Ordinul General al ministrului apărării naţionale nr. 15 din 20 mai 1994, care în art. 32 alin. (1) prevedeau că „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie nu vor fi repartizate cadrelor militare în activitate (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care au locuinţe proprietate personală sau care şi-au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.. Fac excepție de la prevederile aliniatului mai sus menționat cadrele militare mutate la ordin, în interesul serviciului în garnizoana în care nu posedă locuință”.

La data primirii repartiției, 29 iunie 2000, inculpatul nu deținea locuință proprietate personală în Garnizoana București, însă anterior, respectiv la data de 18 ianuarie 1994, a cumpărat în baza Decretului-Lege nr. 61/1990, a H.G. nr. 88/1991, a H.G. nr. 562/1991 și a Legii nr. 85/1992, de la SC Y. SA, sector 3, conform contractului de vânzare cumpărare din 18 ianuarie 1994, transcris la Notariatul de stat al sectorului 3, sub nr. 1391/1994, locuinţa situată în Bucureşti, sector 3, cu o suprafaţă utilă de 28,00 mp (vol. 5, filele 41-42 dosar urmărire penală).

Locuinţa susmenţionată a fost închiriată de inculpat în baza Contractului de închiriere din 1980 emis de SC Y. SA, iar în anul 1995, urmare a hotărârii pronunţată de instanţă în urma procesului de divorţ, beneficiul contractului de închiriere pentru imobilul din sector 3 Bucureşti a fost atribuit inculpatului (vol. 5, filele 22-23 dosar urmărire penală).

Susţinerea inculpatului în sensul că locuinţa susmenţionată nu a fost atribuită din fondul locativ al S. şi, în consecinţă, că nu ar fi incidente dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordinul General al ministrului apărării naţionale nr. 15/1994 este contrazisă pe de o parte, de Raportul personal din 9 decembrie 1993 înaintat de către inculpat comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti prin care solicita avizarea contractului de închiriere: „Rog aprobaţi avizarea contractului de închiriere în vederea cumpărării locuinţei ce o deţin în sector 3 Bucureşti” (vol. 5, fila 5 dosar urmărire penală), iar pe de altă parte, de Instrucțiunile Cz nr. 81/1974 care la pct. 55 definesc fondul de locuințe al S. și de adresa din 23 septembrie 2014 emisă de S.

Ulterior, la data de 31 aprilie 1994, inculpatul a vândut locuința din str. x, încheind contractul de vânzare cumpărare autentificat din 1994 (vol. 5, filele 44-45 dosar urmărire penală).

Întrucât inculpatul și-a înstrăinat garsoniera din str. x, care îi fusese repartizată din cota de locuință a S., repartizarea către acesta a locuinţei de serviciu din sector 3 Bucureşti s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordinul General al ministrului apărării naţionale nr. 15/20 mai 1994 pentru aprobarea „Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S.”

- fotocopia buletinului său de identitate(vol. 5, filele 16-17 dosar urmărire penală);

- fotocopia buletinului de identitate al soţiei sale N.N.N. (vol. 5, fila 18 dosar urmărire penală);

- copii ale buletinelor de identitate ale fiicei sale, K.K.K. şi ale fiului soției sale, J.J.J. (vol. 5, filele 19-20 dosar urmărire penală);

- copia certificatului de căsătorie al soţilor C. (vol. 5, fila 28 dosar urmărire penală);- sentinţa civilă nr. 7976 din 16 octombrie 1985 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între C. şi O.O.O. (vol. 5, filele 22-23 dosar urmărire penală);

- certificatul medical din 29 decembrie 1999 prin care se atestă că N.N.N., soția sa, suferă de o boală ce îi dă dreptul la o cameră în plus, eliberată pentru a servi la „spaţiu locativ” (vol. 5, fila 21);

- adeverinţa din 17 iulie 2000 emisă de Direcţia Relaţii Militare Internaţionale în care se menţionează „conform Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MP/594 din 1 iulie 2000, începând cu 1 iulie 2000, lt. col. C. a fost mutat în Garnizoana Bucureşti, fiind încadrat la Direcţia Relaţii Militare Internaţionale. S-a eliberat prezenta pentru a-i servi la întocmirea dosarului pentru repartiţia unei locuinţe” (vol. 5, fila 21 dosar urmărire penală);

- declaraţiile pe proprie răspundere date atât de către el, cât și de soția sa, N.N.N. și de copiii lor, J.J.J. şi K.K.K.. În declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 13 februarie 2000, inculpatul arată „Nu deţin nicio locuinţă proprietate personală sau din fondul de stat. Nu am cumpărat locuinţă în baza Legii nr. 61/1990 sau a Legii nr. 85/1992” (vol. 5, filele 24-27 dosar urmărire penală).

Față de împrejurarea că la data de 31 ianuarie 1994, inculpatul a cumpărat, în baza Decretului-Lege nr. 61/1990, locuinţa din sector 3 Bucureşti astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 1994, rezultă că declarația pe proprie răspundere din 13 februarie 2000 nu corespunde adevărului (filele 44-45 dosar urmărire penală).

Prin raportare la prevederile art. 32 din Ordinul General al ministrului apărării naţionale nr. 15 din 20 mai 1994 în conformitate cu care, „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie nu pot fi repartizate cadrelor militare în activitate (…) care şi-au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.” rezultă că încheierea contractului de închiriere a locuinței de serviciu s-a realizat cu nerespectarea prevederilor legale menționate şi, în consecinţă, că respectivul contract nu este un contract valabil încheiat în sensul art. 2 din H.G. nr. 195/2005.

Instanţa de fon a considerat relevant și faptul că, în perioada cuprinsă între 29 iunie 2005 (data expirării contractului de închiriere din 17 iulie 2000) şi data de 5 decembrie 2005 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 5 decembrie 2005), inculpatul a deţinut locuinţa de serviciu fără a exista un contract de închiriere încheiat cu N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, aşa cum prevedea art. 14 alin. (2) din SC R.R.R.R. SA/2000 - Instrucțiuni privind evidența, repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea S., aprobate prin Ordinul general al ministrului apărării naționale nr. 86 din 25 iulie 2000, aspect recunoscut de inculpat care a declarat „nu am reînnoit contractul de închiriere pentru simplul fapt că mi s-a comunicat de către minister că a fost aprobat raportul prin care solicitam cumpărarea locuinţei de serviciu”.

Inculpatul avea obligația să încheie un nou contract de închiriere, înainte de expirarea duratei celui inițial, în raport de clauza expresă prevăzută la pct. 3 din contract în conformitate cu care „la expirarea acestei perioade, chiriaşul poate reînnoi contractul dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare. Tacita relocaţiune nu operează”, dar și de dispozițiile art. 14 alin. (5) din O.U.G. nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriilor pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţă, potrivit cărora,: „chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa în termen de 30 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locaţiunea nu s-a reînnoit”.

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul a depus la dosar:

- adeverinţa din 25 aprilie 2005 emisă de UM x Bucureşti din care rezultă că inculpatul este cadru militar activ în cadrul acestei unităţii (vol. 5, fila 102 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 14 aprilie 2005 emisă de UM x Bucureşti din care rezultă veniturile inculpatului (vol. 5, fila 103 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 27 aprilie 2005, emisă de SC P.P.P. SRL Bucureşti din care rezultă veniturile soţiei inculpatului, N.N.N. (vol. 5, fila 104 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din aprilie 2005 a Asociaţiei de Locatari din care rezultă că inculpatul a achitat chiria la zi (vol. 5, fila 105 dosar urmărire penală);

- copia cărţii de identitate a inculpatului şi a soţiei sale (vol. 5, filele 107, 108 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 8 iunie 2005 în care inculpatul arată următoarele „Nu ne încadrăm în nici una din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice privind vânzarea locuinţelor de serviciu către S. pe care le are în administraţie, publicate în M. Of. al României, Partea I, nr. 254 din 28 martie 2005. Nu deţinem credite contractate la nicio societate comercială bancară, nu avem în întreţinere pe niciunul din copiii noştri” (vol. 5, fila 106 dosar urmărire penală);

- copia contractului de închiriere din 17 iulie 2000 (vol. 5, fila 98 dosar urmărire penală).

Art. 3 lit. c) din H.G. nr. 195/2005, în vigoare la data formulării declarației pe proprie răspundere prevedea că, „Nu pot cumpăra locuinţe de serviciu următoarele persoane: cele care au deţinut sau deţin, ele ori soţul, soţia sau copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă, proprietate personală care corespunde ca număr de camere numărului membrilor de familie existent la momentul încheierii contractului de închiriere, conform dispoziţiilor legale”.

La data cumpărării locuinţei de serviciu inculpatul, vându-se lui R.R.R., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 31 ianuarie 1994, locuinţa proprietate personală situată în sector 3 Bucureşti pe care a achiziționat-o conform contractului de vânzare cumpărare din 18 ianuarie 1994, la preț subvenționat, în baza Decretului Lege nr. 61/1990 și care provenea din fondul locativ al S. (vol. 5, filele 44-45 dosar urmărire penală), deținea în proprietate împreună cu soția sa, N.N.N., locuința în suprafaţă de 354 mp, situată în com. Găneasa, judeţul Ilfov, iar fiul soției sale, J.J.J., deținea în municipiul Piatra Neamț, jud. Neamț, o locuință proprietate personală, compusă din două camere, cumpărată conform contractului de vânzare cumpărare din 1 aprilie 1999 (vol. 5, fila 136 dosar urmărire penală).

Având în vedere situaţia locativă a inculpatului, rezultă că mențiunea din declaraţia dată pe propria răspundere în sensul că nu se încadrează în art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 195/2005 nu este reală.

Apărarea inculpatului în sensul că locuinţa din com. Găneasa, judeţul Ilfov fiind „casă de vacanţă” nu constituia un impediment la cumpărarea locuinţei de serviciu, urmează a fi înlăturată în raport de mențiunea din cuprinsul autorizaţiei de construcţie din 12 noiembrie 2001 eliberată de Primăria com. Găneasa, urmare a cererii soţiei inculpatului, conform căreia, respectivul imobil nu este o casă de vacanță, ci o construcţie de locuinţă de tip principal sau permanentă (vol. 5, filele 159-237 dosar urmărire penală).

Împrejurarea că inculpatul nu locuia efectiv în imobilul din com. Găneasa, aspect dovedit cu declarațiile martorilor S.S.S., C.C.C. și T.T.T., audiați în cursul cercetării judecătorești, la cererea sa, este lipsită de relevanță în raport de cerința înscrisă în art. 3 din H.G. nr. 195/2005 care interzicea cumpărarea locuinței de serviciu de către persoana care a deținut sau deține ea, soțul sau copiii aflați în întreținere o locuință proprietate personală ce corespunde ca număr de camere numărului membrilor de familie existent la momentul încheierii contractului de închiriere.

Apărarea inculpatului în sensul că prin sentința penală nr. 131 din data de 4 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut cu autoritate de lucru judecat că mențiunea din cuprinsul declaraţiei notariale DIN 2005 că nu deţinea o locuinţă este conformă adevărului deoarece soţia sa deţinea în com. Găneasa, jud. Ilfov o casă de vacanţă și nu o locuință, noțiuni care sunt definite diferit în Legea nr. 114 din1996, în art. 2 lit. a) şi lit. h), a fost înlăturată, în contextul în care autoritatea de lucru judecat operează numai cu privire la o persoană faţă de care s-a desfăşurat o judecată penală pentru o anumită faptă considerată infracţiune.

Prin sentința penală susmenționată, s-a admis plângerea formulată de petentul C. în conformitate cu dispozițiile art. 278¹ C. proc. pen. din 1968 împotriva dispoziției din rechizitoriu și s-a dispus, schimbarea temeiului în baza căruia s-a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals prevăzute de art. 292 C. pen. (2 fapte) şi de art. 291C. pen., din art. 10 lit. g) C. proc. pen. (împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale) în art. 10 lit. d) C. proc. pen. (neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor).

Deşi există identitate de persoană şi identitate de obiect, nu operează autoritatea de lucru judecat în cazul dedus judecăţii, deoarece, procedura soluţionării unei plângeri formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen. anterior nu presupune o judecată pe fondul cauzei.

În ce priveşte susținerea inculpatului în sensul că nu ar fi îndeplinite condițiile referitoare la participația improprie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a reţinut că potrivit art. 31 alin. (2) C. pen., participația penală improprie se prezintă sub două modalităţi, respectiv intenţie şi culpă şi intenţie şi lipsă de vinovăţie.

În această din urmă modalitate, participaţia improprie constă în determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie. Specific acestei modalităţi a participaţiei penale improprii este împrejurarea că autorul săvârşeşte fapta fără vinovăţie, fiind determinat cu intenţie sau sprijinit cu intenţie de o altă persoană.

Contribuţia persoanei care a determinat cu intenţie săvârşirea faptei va constitui instigare la infracţiunea intenţionată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a apreciat, contrar susținerilor apărării, că în cauză sunt realizate condiţiile participaţiei improprii în modalitatea intenţie (lipsă de vinovăţie la săvârşirea de către membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care au acţionat fără vinovăţie, fiind în eroare de fapt), a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv de fals intelectual, chiar și în condițiile în care, astfel cum susţine apărarea, probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul ar fi discutat cu membrii comisiei de auditare sau că ar fi intervenit pe lângă aceştia pentru a-i determina să-i soluţioneze favorabil cererea prin care solicita cumpărarea în regim subvenționat a locuinței de serviciu din str. Traian. Această concluzie se impune întrucât instigarea ca formă a participației penale poate fi, nu numai evidentă, deschisă, explicită, când instigatorul prezintă deschis scopul său, acela de a-l convinge pe instigat la săvârşirea faptei, ci şi insidioasă sau ascunsă, când acest scop nu este expres precizat.

Prin depunerea de către inculpat la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arată că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, sunt realizate condiţiile unei instigări ascunse, insidioase, cu atât mai mult cu cât, membrii comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de auditare în vederea vânzării care au întocmit Raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu nu aveau obligaţia de a verifica realitatea menţiunilor cuprinse în înscrisurile depuse la dosar, ci doar existenţa acestora şi întocmirea lor în forma cerută de lege, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor T.T., S.S., R.R., U.U., U.U.U., Z.Z., X.X., V.V. (răspunderea pentru realitatea menţiunilor cuprinse în declaraţia dată la notar revenea, exclusiv, inculpatului) care în plus, au arătat că, în cazul în care ar fi cunoscut că înscrisurile sunt false nu ar fi recomandat încheierea contractului de vânzare cumpărare.

În ce priveşte forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul, aceasta este intenţia directă deoarece, prin depunerea la dosar a înscrisurilor care conţineau date necorespunzătoare realităţii (activitatea sa infracţională întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals pentru care în cursul cercetărilor s-a dispus neînceperea urmăririi penale ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale) a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale care, în final, s-a concretizat în prejudicierea patrimoniului N. și obţinerea pentru sine a unui folos patrimonial, rezultat pe care l-a urmărit.

Referitor la acest din urmă aspect, în cursul cercetării judecătoreşti, la cererea inculpatului, care în procedura de cameră preliminară a contestat raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare care a concluzionat în sensul că prin cumpărarea de către inculpat a locuinţei de serviciu situată în Bucureşti, sector 3 nu s-a produs un prejudiciu în patrimoniul S., prin crearea unei pagube, neînregistrându-se o diminuare a patrimoniului S., produsă fără respectarea dispoziţiilor legale în materie (vol. 2, filele 96-173 dosar instanță).

În completarea la raportul de expertiză, expertul judiciar desemnat de organul judiciar a concluzionat că, în cazul în care se consideră că scoaterea din funcţiune a locuinţei de serviciu s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale, diferenţa dintre valoarea rămasă neamortizată (111.273,70 lei) şi preţul final de vânzare recalculat (954,27 lei), respectiv valoarea de 15.846,70 lei reprezintă o pagubă în patrimoniul S., prin diminuarea lui cu această valoare (vol. 3, filele 27-56 dosar instanță).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a reţinut că prin ieșirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu situată în Bucureşti, sector 3, s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 15.846,7 lei reprezentând diferenţa între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti în sumă de 111.273,70 lei şi valoarea de vânzare-95.427 lei, menţionată în Actul adiţional din 26 septembrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 decembrie 2005 încheiat între N. şi inculpat.

Suma de 15846,7 lei reprezintă şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub valoarea de inventar.

3. Referitor la inculpatul D., instanţa a reţinut că la data de 31 mai 2004, inculpatul I., care ocupa funcția de director general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul nr. A/1443 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu compusă din 4 camere, din fondul de locuinţe al S., inculpatului D., adjunctul său, raport ce a fost înregistrat la Cabinetul ministrului cu nr. M/2438/2004 şi în care se menţiona că „Generalul îndeplineşte funcţia de locţiitor al directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării şi nu deţine locuinţă proprietate personală sau de serviciu în Garnizoana Bucureşti” (vol. 6, fila 32, vol. 16, fila 235 dosar urmărire penală).

Pe raportul susmenţionat a fost aplicată ştampila S. peste care s-au scris olograf rezoluţia ministrului, „Da” şi data „04 iunie 2004”, precum şi rezoluţia inculpatului A., şeful T., „Rog să aprobaţi achiziţia de pe piaţa liberă a unui apartament cu patru camere, N., nedeţinând un fond de locuinţe la dispoziţie”.

În urma aprobării raportului de către ministru, N., prin UM x Bucureşti a achiziţionat de pe piaţa liberă de la minorii V.V.V. şi X., prin curator Z.Z.Z., apartamentul, situat în sector 5 Bucureşti, compus din 4 camere de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 114,54 mp, la preţul de 3.072.500.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 septembrie 2004 (vol. 6, filele 44-47 dosar urmărire penală).

Din probele administrate în cauză s-a reţinut că inculpatul D. a exercitat presiuni asupra cadrelor militare ce urmau să achiziționeze de pe piața liberă locuinţe de serviciu pentru a cumpăra apartament într-o anumită zonă a capitalei. Instanţa de fond a apreciat relevantă în acest sens declaraţia martorului P.P., ofiţerul desemnat în anul 2004 cu achiziţionarea de pe piața liberă a locuințelor de serviciu şi care a cumpărat apartamentul ce i s-a repartizat inculpatului, în care arată : „. în cursul anului 2004 am cumpărat apartamentul situat în Bucureşti, sector 5 pentru gl. D. gl. D. a luat legătura cu noi şi ne-a transmis că doreşte o locuinţă care să fie situată în zona Parcului x. Într-o primă fază nu am găsit apartamente chiar lângă Parcul x şi ce am găsit erau exagerat de scumpe, peste 80.000 euro la acea vreme, ulterior, gl. D., care probabil a luat legătura cu firma imobiliară, ne-a spus că a găsit un apartament care corespunde, respectiv cel situat la adresa mai sus precizată” (vol. 2, filele 193-194 dosar instanță).

Urmare adresei din 21 octombrie 2004 transmisă de inculpatul A. comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti în care se menţiona „În rezoluţie pe rapoartele anexate în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă, în garnizoana Bucureşti a unor locuinţe de serviciu. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractelor de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în vigoare (…)”, a fost emisă repartiţia din 21 octombrie 2004 pe numele inculpatului D., repartiţie în baza căreia a fost încheiat contractul de închiriere din 26 octombrie 2004 pentru apartamentul situat la adresa susmenţionată între N., prin comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, pe o perioadă de doi ani, de la 4 octombrie 2004, la 3 octombrie 2006 (vol. 6, filele 25-26 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere, inculpatul a depus documentele solicitate de locator, printre care și declarația pe proprie răspundere dată la 19 octombrie 2004 în care menționa, „ Nu dețin o locuință proprietate personală pe teritoriul României după 1 ianuarie 1990 și nici nu am cumpărat o locuință în baza Decretului Lege nr. 61/1990, a Legii nr. 85/1992 și a Legii nr. 114/1996, modificată și completată prin O.U.G.R. nr. 40/1997 și a O.G. nr. 19/1994, nu am beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe, nu dețin în calitate de chiriaș nicio locuință din fondul locativ al statului.”

La expirarea contractului de închiriere a locuinţei de serviciu, în conformitate cu Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000, completate şi modificate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/125 din 28 iulie 2005, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de Y.Y.Y. în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 18 septembrie 2006, pe perioada 4 octombrie 2006 - 3 octombrie 2008 (vol. 6, filele 5-6 dosar urmărire penală).

Prin Raportul din 18 octombrie 2006, inculpatul a solicitat şefului UM x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu în baza Legii nr. 562/2004 modificată prin Legea nr. 357/2006 şi a Ordinului ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare”.

Locuinţa de serviciu a fost cumpărată de către inculpat cu preţul de 62.438 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006, semnat din partea S. de către Z. (vol. 6, filele 63-65 dosar urmărire penală).

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de către specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 27 august 2008 rezultă că prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu, cu încălcarea normelor legale în vigoare, s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 239.255,8 lei, sumă care a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, (301.693,80 lei) a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (62.438 lei) încheiat între N. şi inculpat.

Valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatului reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a respectivului apartament din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada 14 septembrie 2004 (data achiziţiei) şi 17 noiembrie 2006 (data vânzării).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a constatat că la data repartizării locuinţei de serviciu situată în sector 5 Bucureşti, erau în vigoare SC R.R.R.R. SA/2000 „Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000.

Potrivit art. 9 din reglementările susmenţionate, „personalul armatei nu poate primi prin repartiţie şi nu poate deţine în acelaşi timp şi în aceeaşi garnizoană două sau mai multe locuinţe de serviciu, locuinţă de serviciu şi locuinţa de intervenţie sau, după caz, locuinţă de serviciu şi locuinţă proprietate personală.

Art. 10 alin. (2) din aceleaşi reglementări, interzicea personalului armatei care şi-a înstrăinat locuinţa proprietate personală din garnizoana în care a lucrat şi lucrează să primească o altă locuinţă de serviciu sau de intervenţie aflată în administrarea S.

La data repartiţiei, inculpatul şi soţia sa aveau domiciliul în sector 5 Bucureşti, imobil pe care l-au cumpărat în rate în anul 1998 în regim subvenţionat, conform Decretului-Lege nr. 61/1990, de la A.A.A.A., în baza contractului de vânzare-cumpărare din 11 noiembrie 1998, care a figurat în cota de locuințe a S., aşa cum rezultă din adresa din 17 noiembrie 2006 a comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti şi pe care l-au donat fiului lor C.C. conform contractului de donaţie autentificat din 9 februarie 2004 (vol. 6, filele 39-40, 108-110, 191-195 dosar urmărire penală).

În sensul celor de mai sus este chiar declarația dată de inculpat la organul de urmărire penală pe care a menţinut-o cu ocazia audierii la instanţa de fond în care a recunoscut că în anul 1987, la cererea unui reprezentant al Primăriei Capitalei a cedat apartamentul compus din două camere situat în Bucureşti, pe care l-a primit din fondul locativ de stat în 1981 când era ofiţer activ la UM x Bucureşti şi a primit la schimb un apartament cu trei camere pe care l-a achiziţionat cu credit de la Casa de Economii și Consemnațiuni în baza Decretului Lege nr. 61/1990, iar în luna februarie 2004 l-a donat fiului său.

De asemenea, la data repartiţiei primite pentru locuinţa din sector 5 Bucureşti, inculpatul şi soţia sa deţineau în oraşul Slănic, judeţul Prahova, un imobil constând dintr-un teren, curţi și construcţii în suprafaţă de 534 mp şi locuinţa aflată pe acest teren (construcţie din lemn, învelită cu ţiglă, compusă din 4 dormitoare, cămară, hol, verandă, în suprafaţă de 58,68 mp pe care l-au cumpărat de la B.B.B.B. conform contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2003 (vol. 6, filele 126-128 dosar urmărire penală), precum şi un apartament în suprafaţă de 34,16 mp în sector 6 Bucureşti (vol. 6, filele 159, 191-193 dosar urmărire penală).

Raportat la situaţia locativă a inculpatului la momentul solicitării aprobării de a i se repartiza o locuință de serviciu, se constată că repartizarea locuinţei de serviciu s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 9 şi art. 10 alin. (2) din Cz nr. 50 aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M/86 din 25 iulie 2000 mai susmenționat deoarece, pe de o parte înstrăinase apartamentul situat în București, care îi fusese repartizat din cota de locuințe a S., iar pe de altă parte, mai deținea un apartament în Taberei din București.

În ce privește încheierea contractului de închiriere a locuinţei de serviciu din 26 octombrie 2004 pentru perioada 4 octombrie 2004 - 3 octombrie 2006 şi prelungirea închirierii, s-a constatat că s-au realizat cu încălcarea art. 9 şi art. 10 din SC R.R.R.R. SA/2000 aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M/86 din 25 iulie 2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Cu ocazia încheierii contractului de închiriere, inculpatul a depus la dosar o declaraţie pe proprie răspundere în care arată, contrar realităţii că „Nu deţin o locuinţă proprietate personală pe teritoriul României după 1 ianuarie 1990 şi nici nu am cumpărat o locuinţă în baza Decretului nr. 61/1990, al Legii nr. 85/1992 şi a Legii nr. 114/1996 modificată şi completată prin O.U.G. României nr. 40/1997 şi a O.G. nr. 19/1994, nu am beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe, nu deţin în calitate de chiriaş nici o locuinţă din fondul locativ al statului. Or, inculpatul cumpărase în regim subvenționat, apartamentul din București și deținea împreună cu soția sa un imobil constând din teren și curți situat în orașul Slănic, judeţul Prahova și un apartament în municipiul București.

În ce priveşte cumpărarea locuinţei de serviciu, la data întocmirii de către inculpat a raportului prin care solicita cumpărarea locuinței de serviciu, în vigoare era Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 modificată şi completată prin Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 care în art. 2 alin. (1) prevede că „poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat şi îndeplineşte o funcţie în una dintre instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională (…)”.

Potrivit art. 1 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/129 din 29 august 2006, pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare „poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat (…).”

Contractul de închiriere valabil încheiat în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 este conform art. 2 din Ordinul nr. M/129 din 29 august 2006, contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu.

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul a depus documentele prevăzute la cap. 2, art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/129/2006, respectiv:

- declaraţia pe proprie răspundere din 16 octombrie 2006 în care arată: „Nu ne încadrăm în niciuna din prevederile art. 3 din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 28 august 2006 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 357/2006 pentru modificarea Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare” (vol. 6, fila 84 dosar urmărire penală);

- adeverinţă emisă de UM x Bucureşti din care rezultă că inculpatul este cadru militar activ (vol. 6, fila 82 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 16 octombrie 2006 emisă de UM x Bucureşti din care rezultă venitul net realizat de inculpat (vol. 6 fila 83 dosar urmărire penală);

- adeverinţa emisă de Asociaţia de locatari din care rezultă că inculpatul a plătit cheltuielile de întreținere la zi (vol. 6, fila 81 dosar urmărire penală);

- copiile cărţilor de identitate şi a certificatului de căsătorie a soţilor D. (vol. 6, filele 88, 89 dosar urmărire penală);

- copia contractului de închiriere din 18 septembrie 2006 (vol. 6, filele 75-76 dosar urmărire penală).

Instanţa de fond a considerat că declaraţia pe proprie răspundere dată de inculpat conţine date necorespunzătoare realităţii întrucât la data cumpărării locuinţei de serviciu soţii D. deţineau mai multe locuinţe, respectiv:

- în oraşul Slănic, judeţul Prahova un imobil constând dintr-un teren curţi - construcţii în suprafaţă de 534 mp şi locuinţa ce se află pe acest teren, (construcţie de lemn învelită cu ţiglă), compusă din 4 dormitoare, cămară, hol şi verandă în suprafaţă de 58,68 mp pe care l-au achiziţionat de la B.B.B.B. în anul 2003, conform contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2003 (din declarația de avere a inculpatului pe anul 2007 rezultă că imobilul situat la adresa susmenționată are o suprafață de 160 mp,vol. 6, filele 103-106, 126-127 dosar urmărire penală);

- în oraşul Slănic, judeţul Prahova, un imobil constând dintr-un teren curţi - construcţii, în suprafaţă de 495 mp şi anexe ce se află pe acest teren, construcţie din grădele, învelită cu carton, compusă din 2 camere şi şopron, în suprafaţă de 40,00 mp, cumpărată de la B.B.B.B., conform contractului de vânzare-cumpărare din 30 octombrie 2006 (vol. 6, filele 129-131 dosar urmărire penală);

- un apartament în suprafaţă de 34,61 mp în sector 6 Bucureşti cumpărat conform actului din 4 septembrie 2003 (vol. 6, fila 159 dosar urmărire penală).

Or, art. 3 din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare, invocat de inculpat în declaraţia pe proprie răspundere din 16 octombrie 2006, în alin. (1) lit. b) prevede că, „Nu pot cumpăra locuinţele de serviciu persoanele care deţin în proprietate, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală şi care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Raportat la cerințele prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996 privind suprafața minimală pentru o locuință, rezultă că imobilul deținut de inculpat în orașul Slănic, în suprafață de 160 mp îndeplinea condițiile prevăzute în Anexa 1 la legea menționată (pentru o locuință compusă din 4 camere, suprafața minimală este de 87 mp).

În plus, întrucât la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 a locuinţei de serviciu au stat cele două contracte de închiriere (din 26 octombrie 2004 și din 18 septembrie 2006) ce au fost încheiate cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, astfel încât în privința contractului de vânzare cumpărare susmenționat sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 modificată și completată prin Legea nr. 357/2006, art. 1 și art. 2 din Ordinul ministrului apărării nr. 129/2006.

Documentele depuse la dosar de către inculpat (obligatorii potrivit cap. 2, art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006) au fost verificate atât de comisia constituită la nivelul unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de comisia de audit din cadrul V. a S., verificare ce a avut ca obiect, exclusiv, constatarea existenţei documentelor cerute de lege şi redactarea lor în forma impusă de actele normative, ci nu verificarea realităţii conţinutului acestora, răspunderea pentru conținutul înscrisurilor respective revenind exclusiv inculpatului. În cauză, membrii comisiei de audit, constatând existenţa la dosarul de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu a documentelor cerute de lege au întocmit Raportul de Audit Public Intern din 23 noiembrie 2006 în care s-a consemnat că inculpatul are dreptul să cumpere la preţ subvenţionat locuinţa de serviciu (vol. 15, filele 80-91 dosar urmărire penală). În realitate, dacă membrii comisiei de audit ar fi cunoscut că documentele depuse de inculpat sunt false, recomandarea ce urma a fi făcută era aceea de a nu se perfecta vânzarea la preț subvenționat a locuinței de serviciu.

Împrejurarea că inculpatul nu a discutat cu membrii comisiei de auditare este lipsită de relevanță sub aspectul răspunderii penale a acestuia pentru participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Din prevederile art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 al cărui conținut a fost preluat în art. 52 alin. (3) C. pen., rezultă că această formă de participație penală se poate prezenta sub două modalităţi : intenţie şi culpă şi intenţie şi lipsă de vinovăţie.

Contribuţia persoanei care a determinat cu intenţie săvârşirea faptei constituie instigare la infracţiunea intenţionată.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt realizate condiţiile participaţiei improprii în modalitatea intenţie, lipsă de vinovăţie la săvârşirea de către membrii comisiei de audit, care au acţionat fără vinovăţie, fiind în eroare de fapt, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv de fals intelectual, chiar și în condițiile în care, astfel cum susţine apărarea, probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul ar fi discutat cu membrii comisiei de auditare sau că ar fi intervenit pe lângă aceştia pentru a-i determina să-i soluţioneze favorabil cererea prin care solicita cumpărarea în regim subvenționat a locuinței de serviciu din str. x.

Prin depunerea de către inculpat la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arată, în mod nereal, că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 129/2006, sunt realizate condiţiile unei instigări ascunse, insidioase, cu atât mai mult cu cât, membrii comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de audit care au întocmit Raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu - neavând obligaţia de a verifica realitatea menţiunilor cuprinse în înscrisurile depuse la dosar, ci doar existenţa acestora şi întocmirea lor în forma cerută de lege, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor T.T., S.S., R.R., U.U., U.U.U., Z.Z., X.X., V.V. (răspunderea pentru realitatea menţiunilor cuprinse în declaraţia dată la notar revenea, exclusiv, inculpatului)- nu au cunoscut caracterul fals al acestora. Din declarațiile martorilor susmenționați rezultă că dacă ar fi cunoscut că documentele respective sunt false, recomandarea ar fi fost aceea de a nu se perfecta vânzarea cumpărarea.

În conformitate cu dispozițiile art. 321 alin. (1) C. pen., infracțiunea de fals intelectual se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, comisă în formă continuată (două acte materiale) constând, pe de o parte în determinarea comandantului U.M. x, care s-a aflat în eroare, să aplice la data de 19 octombrie 2006, pe cererea de cumpărare a locuinței de serviciu, formulată de inculpat, rezoluția de aprobare a cumpărării în regim subvenționat, iar pe de altă parte, în determinarea membrilor comisiei de auditare în vederea vânzării, care, de asemenea s-au aflat în eroare, să întocmească Raportul de audit public intern din 23 noiembrie 2006 în care s-a consemnat că inculpatul îndeplinește condițiile pentru a cumpăra locuința în regim subvenționat.

Având în vedere dispozițiile art. 155 alin. (4) C. pen. conform cărora, „Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni” și faptul că în cazul infracțiunilor continuate, termenul curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni (art. 154 alin. (2) C. pen.) și care în speță este 23 noiembrie 2006 (data întocmirii raportului de audit public intern), rezultă că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani și se împlinește la data de 23 noiembrie 2016.

Inculpatul D. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 31 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, reţinându-se, în esenţă, că prin cumpărarea cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare a locuinţei de serviciu a lezat interesele legale ale părţii civile P. care ar fi fost îndreptățit să o primească şi, ulterior să o cumpere la preț subvenţionat.

Pentru existenţa infracţiunii susmenţionate sub aspectul laturii obiective este necesară producerea unei urmări, respectiv a unei pagube sau a unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane.

Prin „vătămare” se înţelege atingerea sau prejudicierea morală, fizică sau materială adusă interesului legal al unei persoane, adică acelui interes care este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă.

Împrejurarea că partea civilă P. îndeplinea condiţia privind sistemul de punctaj pentru a i se atribui o locuinţă de serviciu este reală, dar nu şi suficientă pentru a se concluziona în sensul săvârşirii de către inculpat a infracţiunii susmenţionate. În cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că în urma obținerii de către inculpat a locuinței de serviciu, partea civilă a suferit un prejudiciu, cerință esențială ce trebuie îndeplinită pentru existența infracțiunii susmenționate.

În plus, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, anterior repartizării ei către inculpat nu figura în cota de locuinţe a titularului de cotă de locuinţe şi nici printre locuinţele primite de Garnizoana Bucureşti pentru cazarea personalului armatei în temeiul art. 20 alin. (4) şi art. 23 din CZ50, ci a fost achiziționată de pe piața liberă urmare aprobării repartizării ei către inculpat, achiziția şi repartizarea fiind făcute în considerarea gradului militar al solicitantului şi cu excluderea sistemului de punctaj instituit prin instrucțiunile CZ-50 și nu era supusă repartizării numerice pe titulari de cotă de locuinţă în baza criteriului proporționalității.

Referitor la latura civilă a cauzei, cererea inculpatului de a se ridica sechestrul asigurător este neîntemeiată, o atare măsură a fost dispusă în cursul urmăririi penale pentru a se asigura repararea prejudiciului.

Faptul că în prezent inculpatul nu mai locuieşte în imobilul respectiv, urmare celor hotărâte prin sentinţa civilă nr. 1176 din 18 februarie 2008 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare din 14 septembrie 2004 și repunerii părţilor în situaţia anterioară cu obligarea chemării în garanţie Z.Z.Z. în calitate de curator al minorilor V.V.V. şi X. de la care N. a cumpărat apartamentul atribuit inculpatului, să restituie ministerului preţul actualizat în raport cu indicele de inflație, este lipsit de relevanţă sub aspectul obligării inculpatului la recuperarea prejudiciului cauzat S. prin activitatea sa infracţională.

În condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele cumulative pentru angajarea răspunderii civile a inculpatului, respectiv producerea prin infracţiune a unui prejudiciu, existenţa legăturii de cauzalitate între infracţiune şi prejudiciu, caracterul cert al prejudiciului care nu a fost recuperat şi manifestarea expresă a voinței S. de a fi despăgubit, inculpatul este ţinut, în continuare, a răspunde pentru repararea pagubei.

4. La data de 14 iulie 2004, inculpatul G., în calitate de şef al Direcţiei Financiar Contabile în cadrul S., a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu motivând că imobilul în care locuiește este necorespunzător atât din punctul de vedere al suprafeței, cât și al zonei în care este situat și că activitatea pe care o desfășoară la locul de muncă necesită condiții pentru refacerea capacității de muncă și pentru pregătire „Vă adresez respectuoasa rugăminte de a-mi aproba repartizarea unei locuinţe de serviciu, întrucât locuiesc într-un apartament necorespunzător atât ca spaţiu cât şi ca zonă, iar activitatea pe care o desfăşor necesită un minim de condiţii pentru refacerea capacităţii de muncă şi pregătirea mea. Raportez că îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 22 din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000 modificate şi completate prin Ordinul nr. M/96/2002” (vol. 7, fila 33 dosar urmărire penală).

Pe raportul susmenţionat, înregistrat la cabinetul ministrului din 2004 a fost aplicată ştampila S., iar ministrul a scris olograf rezoluţia „Da. Rog executaţi”, data „15 iulie 2004” şi a semnat. Pe același raport, inculpatul A., şeful T. a scris mențiunile, „S. Patrimoniu. Act, măsuri”,data „16 iulie ” şi s-a semnat.

Urmare aprobării raportului de către ministru, N., prin UM x Bucureşti, a achiziţionat de pe piaţa liberă, de la soţii C.C.C.C. şi D.D.D.D., apartamentul situat în sector 5 Bucureşti, compus din 4 camere de locuit şi dependinţe având o suprafaţă utilă de 74,01 mp, cu suma de 2.972.500.000 lei conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 noiembrie 2004, redactat şi dactilografiat la B.N.P. „E.E.E.E.” (vol. 7, filele 41-43 dosar urmărire penală).

La data de 30 noiembrie 2004, inculpatul A. a înaintat comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti adresa din 2004 cu următorul conţinut: „În rezoluţie pe rapoartele anexate în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în Garnizoana Bucureşti, a unor locuinţe de serviciu. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractelor de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul cu 4 camere, situat în sector 5 Bucureşti, care a fost repartizat domnului general maior G., ofiţer în cadrul Unităţii Militare x Bucureşti (vol. 7, fila 32 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere a fost emisă repartiţia din 30 noiembrie 2004 (vol. 7, filele 26-27 dosar urmărire penală).

La data de 30 noiembrie 2004, între N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L. în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 30 noiembrie 2004 pe o perioadă de 2 ani, de la 26 noiembrie 2004 la 25 noiembrie 2006, pentru locuinţa de serviciu situată în sector 5 Bucureşti (vol. 7, filele 26-27 dosar urmărire penală).

Înainte de expirarea perioadei de închiriere, în conformitate cu prevederile Instrucţiunilor SC R.R.R.R. SA/2000 cu modificările şi completările ulterioare, între N., prin comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de Y.Y.Y. în calitate de locator şi inculpat în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 21 noiembrie 2006 pentru perioada 26 noiembrie 2006 - 25 noiembrie 2008 (vol. 7, filele 108-109 dosar urmărire penală).

Prin Raportul din 9 iulie 2007, inculpatul a solicitat şefului UM x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu în baza Legii nr. 562/2004 modificată prin Legea nr. 357/2006 şi a Ordinului ministrului apărării nr. M/129/2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare (vol. 7, fila 106 dosar urmărire penală), raport ce a fost aprobat.

În baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 14 august 2007 semnat din partea S. de către col. ing. Z., în calitate de vânzător şi de către inculpat, în calitate de cumpărător, locuinţa de serviciu a fost cumpărată la preţul de 50.453 lei (vol. 7, filele 100-102 dosar urmărire penală).

La data de 2 septembrie 2010, inculpatul împreună cu soţia sa au vândut imobilul fiicei lor P.P.P.P.P. cu preţul de 60.000 euro conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2 septembrie 2010 la B.N.P., F.F.F.F. (vol. 7, filele 163-166 dosar urmărire penală).

Instanţa de fond a constatat că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată prin Legea nr. 357 din 22 iulie 2006, în vigoare la data întocmirii de către inculpat a raportului prin care solicita aprobarea de a cumpăra locuința de serviciu, „poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat (…)”.

Contractul de închiriere valabil încheiat în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 este, potrivit art. 2 din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006, contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu.

La data emiterii repartiţiei pentru locuinţa de serviciu din sector 5 Bucureşti (30 noiembrie 2004), a încheierii și prelungirii contractului de închiriere reglementările în vigoare erau „SC R.R.R.R. SA/2000, Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţei de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 86 din 25 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare care, în art. 9 prevedeau că, „Personalul armatei nu poate primi prin repartiţie şi nu poate deţine în acelaşi timp şi în aceeaşi garnizoană două sau mai multe locuinţe de serviciu, locuinţă de serviciu şi locuinţă de intervenţie sau, după caz, locuinţă de serviciu şi locuinţă proprietate personală”.

Art. 10 alin. (1) din SC R.R.R.R. SA/2000 prevedea că „Nu beneficiază de locuinţă de serviciu personalul armatei care deţine locuinţă proprietate personală sau este chiriaş într-o locuinţă din fondul locativ de stat, în garnizoana în care este mutat/detaşat, precum şi acele categorii de personal care şi-au înstrăinat locuinţa, fosta de serviciu, repartizată din fondul locativ al armatei”, iar alin. (2) al textului de lege menţionat interzicea personalului armatei care şi-a înstrăinat locuinţa proprietate personală din garnizoana în care a lucrat şi lucrează să primească o altă locuinţă de serviciu sau de intervenţie aflată în administrarea S.

La data repartizării locuinței de serviciu (30 noiembrie 2004), inculpatul şi soţia sa G.G.G.G. locuiau în imobilul situat în sector 5 Bucureşti, pe care l-au vândut fiului lor H.H.H.H. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 4 noiembrie 2004 (vol. 7, filele 15-20, 57-59 dosar urmărire penală).

Apartamentul situat la adresa susmenţionată a fost atribuit inculpatului din fondul locativ al S., așa cum rezultă din adresa din 27 august 1988, identificată în Arhivele Militare (UM x „S” Bucureşti) - în privința căreia inculpatul susține fără temei că nu are valoare juridică - şi pe care se găseşte semnătura de primire de către inculpat a exemplarului 1 și a fost cumpărat de soţii G. în regim subvenţionat la data de 28 noiembrie 1991 conform Decretului-Lege nr. 61/1990 de la RA I.I.I.I. SA prin A.A.A.A., în baza contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 1991 (vol. 7, filele 71-79, 80-82 dosar urmărire penală).

De asemenea, la data de 31 august 2004, anterior emiterii repartiţiei pentru locuinţa de serviciu, inculpatul şi soţia sa au cumpărat în localitatea Bolintin Vale, judeţul Giurgiu un teren în suprafaţă de 1.000 mp pentru care au achitat suma de 27.500 dolari SUA, echivalentul a 935.220.000 lei conform contractului de vânzare-cumpărare din 31 august 2004 (vol. 7, filele 158-161 dosar urmărire penală).

Relevant este și faptul că, deși H.H.H.H., fiul inculpatului, devenise proprietarul apartamentului situat în sector 5 Bucureşti încă din data de 4 noiembrie 2004, urmare contractului de donație autentificat din 2004, acesta a fost înscris de către inculpat în Anexa nr. 3/A la contractul de închiriere (în care se înscriu membrii familiei ce locuiesc împreună cu titularul contractului de închiriere) la contractul de închiriere din 30 noiembrie 2004, aspect recunoscut de către inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești (vol. 7, fila 28 dosar urmărire penală).

În privința declarațiilor pe proprie răspundere din 3 decembrie 2004 și din 17 noiembrie 2006 s-a reținut că mențiunea din cuprinsul acestora în sensul că împreună cu soția sa locuiau în apartamentul situat în str. x este necorespunzătoare adevărului. În realitate, inculpatul era chiriaș în locuința din str. x, ce-i fusese repartizată la data de 30 noiembrie 2004.

Prin urmare, repartizarea, încheierea contractului de închiriere și prelungirea acestuia s-au realizat cu nerespectarea prevederilor art. 9 și 10 din SC R.R.R.R. SA/2000 la care s-a făcut referire, deoarece își înstrăinase locuința fostă de serviciu, primită din fondul locativ al S., dar și a prevederilor art. 17 din aceleași reglementări potrivit cărora locuințele de serviciu și de intervenție din fondul locativ al S. se repartizează personalului armatei care își desfășoară activitatea în garnizoana, alta decât cea în care își are domiciliul.

Având în vedere că repartizarea, încheierea contractului de închiriere și prelungirea acestuia s-au realizat cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare, mai susmenționate, precum și situația locativă a inculpatului la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, instanţa de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu nerespectarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 modificată şi completată prin Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 care prevede că „poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat (…)”.

Documentele depuse la dosarul de cumpărare a locuinţei de serviciu (prevăzute în cap. 2, art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006) au fost verificate atât de către membrii comisiei unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de membrii comisiei de audit din cadrul V. a S., verificare ce a avut ca obiect, exclusiv, constatarea existenţei la dosar a tuturor documentelor cerute de Ordinul ministrului apărării M/129 din 29 august 2006 și redactarea lor în forma impusă de respectivul act normativ (forma autentică sau sub semnătură privată) nu și a realităţii menţiunilor cuprinse în documentele respective (răspunderea pentru conformitatea cu realitatea a menţiunilor din cuprinsul înscrisurilor aparţinând inculpatului) şi care au întocmit Raportul de audit nr. A/5679/2007 (vol. 15, fila 105 dosar urmărire penală).

Din prevederile art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969, care se regăsesc în art. 52 alin. (3) C. pen. rezultă că această formă de participație penală se poate prezenta sub două modalităţi : intenţie şi culpă şi intenţie şi lipsă de vinovăţie.

Prin depunerea de către inculpat la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere din 8 august 2007 în care arată, în mod nereal, având în vedere situația sa locativă, că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005 sunt realizate condiţiile unei instigări ascunse, insidioase, cu atât mai mult cu cât, membrii comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de audit care au întocmit Raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu nu aveau obligaţia de a verifica realitatea menţiunilor cuprinse în înscrisurile depuse la dosar, ci doar existenţa acestora şi întocmirea lor în forma cerută de lege, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor T.T., S.S., R.R., U.U., U.U.U., Z.Z., X.X., V.V. (răspunderea pentru realitatea menţiunilor cuprinse în declaraţia dată la notar revenea, exclusiv, inculpatului) care au arătat că, în cazul în care ar fi cunoscut caracterul fals al documentelor, nu ar fi recomandat perfectarea vânzării.

Prin vânzarea către inculpat a locuinţei de serviciu cu încălcarea prevederilor legale susmenţionate s-a produs o diminuare nejustificată a fondului locativ al S. şi, pe cale de consecinţă, s-a creat o pagubă patrimoniului ministerului în cuantum de 230.040,28 lei, sumă calculată ca diferenţa între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (280.493,28 lei), astfel cum rezultă din adresele din 29 iulie 2013 şi din 17 aprilie 2013 transmise de către UM x Bucureşti a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 14 august 2007 (50.453 lei) încheiat între N. şi inculpat (vol. 15, filele 16-21, 56 dosar urmărire penală). Valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aferentă locuinţei de serviciu vândute inculpatului reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuielile notariale şi alte taxe) a apartamentului (302.788,90 lei) din care a fost scăzută amortizarea, înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei intrării în patrimoniu (12 decembrie 2004) şi data vânzării (14 august 2007), respectiv suma de 22.295,62 lei.

În ce privește cererea inculpatului de a se constata că pentru infracţiunea de fals intelectual comisă în participație improprie s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale,s-a constatat că nu este întemeiată.

Potrivit art. 321 alin. (1) C. pen., infracţiunea de fals intelectual se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale este conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani şi începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., „Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite, îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni”.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale) constând în aceea că i-a determinat pe comandantul U.M. x București să-i aprobe cererea de cumpărare a locuinței de serviciu, prin rezoluția olografă(falsă) aplicată pe aceasta și pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării să întocmească Raportul de audit din 15 august 2007, aceștia acționând fără vinovăție, aflându-se la momentul întocmirii înscrisurilor oficiale respective în stare de eroare de fapt, determinată chiar de documentele false depuse de inculpat.

Cum în cazul infracţiunii continuate, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni şi care, în speţă este 15 august 2007 (data întocmirii raportului de audit public intern) instanţa de fond a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale (care este de 10 ani) se împlineşte la 15 august 2017.

5. La data de 26 octombrie 1999, inculpatul H., având funcţia de şef al Direcţiei Informaţii şi Reprezentare Militară a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul nr. P 5548/26 octombrie 1999 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, menţionând următoarele: „Având în vedere atribuţiile specifice ce derivă din funcţia pe care o deţin, vă rog să aprobaţi repartizarea unui apartament de serviciu. Menţionez că nu deţin locuinţă proprietate personală sau un alt apartament cu chirie de la stat”, raport pe care ministrul a scris olograf „col. x p.d.v.” şi data „22 oct.” (vol. 16, fila 232 dosar urmărire penală).

Prin Raportul din 9 februarie 2000, inculpatul A., şeful T. a solicitat ministrului apărării naţionale aprobarea de a i se repartiza inculpatului H. un apartament cu 4 camere, raport ce a fost aprobat de secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi de către ministrul apărării naţionale (vol. 8, fila 41 dosar urmărire penală).

Inculpatul A., la data de 22 februarie 2000, a întocmit adresa din 2000 pe care a transmis-o comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti în care a menţionat că Raportul din 9 februarie 2000, în care erau nominalizate 12 cadre militare în activitate ce urmau să primească locuinţe de serviciu aflate în administrarea S., situate în blocul F1 tronson 2 Unirii, a fost aprobat de ministrul apărării naţionale, adresând rugămintea de a dispune măsuri de perfectare a documentelor de închiriere cu respectarea prevederilor legale în domeniu (vol. 8, fila 40 dosar urmărire penală).

La data de 22 februarie 2000 a fost emisă repartiţia din 2000 pentru apartamentul compus din 4 camere situat în sector 3 Bucureşti (vol. 8, fila 20 dosar urmărire penală) în baza căreia s-a încheiat contractul de închiriere din 19 aprilie 2000 pe perioada 19 februarie 2000 - 19 februarie 2005, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de col. M.M.M., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş (vol. 8, fila 14 dosar urmărire penală).

Ulterior, dar înainte de expirarea duratei contractului inițial, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 25 februarie 2005 pe perioada 20 februarie 2005 - 19 februarie 2007 prin care s-a prelungit termenul de închiriere pentru locuinţa de serviciu repartizată inculpatului (vol. 8 filele 3-4 dosar urmărire penală).

Cu Raportul din 20 mai 2005, inculpatul a solicitat şefului UM x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu în baza Legii nr. 562/2004 şi a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa (vol. 8, fila 91 dosar urmărire penală).

Locuinţa de serviciu compusă din 4 camere situată în sector 3 Bucureşti, având o suprafaţă utilă de 109,25 mp a fost cumpărată de către inculpat cu preţul de 201.894 lei conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 18 noiembrie 2005, încheiat între N. prin UM x Bucureşti, în calitate de vânzător, reprezentată de col. ing. Z. şi inculpat, care avea calitatea de ofiţer activ, în calitate de cumpărător (vol. 8, filele 57-60 dosar urmărire penală).

La data de 15 septembrie 2006, inculpatul a înaintat comandantului UM x Bucureşti Raportul din 2006 prin care solicita aprobarea pentru modificarea preţului şi a condiţiilor de plată stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 18 noiembrie 2005, invocând art. 2 din Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 564/2004 (vol. 8, fila 50 dosar urmărire penală).

Urmare demersului întreprins de inculpat, s-a încheiat Actul adiţional din 26 septembrie 2006, stabilindu-se ca preţul locuinţei să fie de 98.899 lei (vol. 8, filele 51-52 dosar urmărire penală).

Prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu atribuită inculpatului cu încălcarea dispoziţiilor legale s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 175.215,67 lei, sumă calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (265.936,67 lei) a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 13 octombrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 ianuarie 2006 (90.721 lei) încheiat între S. și inculpat.

În baza actelor din dosar, instanţa de fond a constatat că inculpatul H. a cumpărat locuinţa de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 (în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare - 18 noiembrie 2005) care în art. 2 alin. (1) prevede că : „poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat”, iar în art. 2 alin. (2) lit. b) interzice cumpărarea locuinţei de serviciu de către persoanele care au deţinut sau deţin în proprietate ele sau soţul, soţia ori copilul aflaţi în întreţinere o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996.

Contractul de închiriere este valabil potrivit art. 2 din H.G. nr. 195/2005 dacă a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu.

La data emiterii repartiţiei pentru locuinţa de serviciu situată în sector 3 Bucureşti, 22 februarie 2000, erau în vigoare Cz nr. 50 „Instrucţiuni privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S.”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 15 din 20 mai 1994 care în art. 32 prevedea că, „locuinţele de serviciu nu vor fi repartizate cadrelor militare care au locuinţă proprietate personală sau care au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.”

Din actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a constatat că la data de 26 octombrie 1999 când inculpatul a întocmit Raportul din 1999 prin care solicita ministrului apărării naţionale aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, acesta împreună cu soţia sa, F.F., donaseră fiicei lor F., conform actului de donație autentificat din 20 ianuarie 1999, imobilul proprietate personală, situat în sector 2 Bucureşti pe care l-au dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare din 20 iunie 1991 încheiat cu SC J.J.J.J. SA, în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi care, potrivit adresei din 17 noiembrie 2006 a comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, a figurat în cota de locuinţe a S. (vol. 8, filele 35-36, 43-45 dosar urmărire penală).

Prin urmare, repartiţia locuinței de serviciu s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 15/1994 (deoarece inculpatul înstrăinase locuința ce-i fusese repartizată din cota de locuință a S.).

La data încheierii contractului de închiriere (19 aprilie 2000) şi a prelungirii închirierii (25 februarie 2005) erau în vigoare Cz nr. 50 Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S., aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000.

Art. 10 alin. (1) din această din urmă reglementare prevedea că „nu beneficiază de locuinţă de serviciu (…) acele categorii de persoane care şi-au înstrăinat locuinţa, fostă de serviciu,repartizată din fondul locativ al armatei”, iar art. 12 prevedea că „Dreptul de folosinţă a locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie începe la data încheierii contractului de închiriere dintre administrator şi beneficiarul spaţiului de locuit şi expiră la data prevăzută în contract. Durata poate fi prelungită cu acordul părţilor dacă sunt îndeplinite condiţiile de la data semnării sau prevederile actelor normative speciale”.

La data încheierii contractului de închiriere din 19 aprilie 2000, inculpatul a depus la dosar următoarele înscrisuri:

- copia buletinului său de identitate şi copia buletinului de identitate al soţiei sale (vol. 8, filele 25, 26 dosar urmărire penală);

- certificatul medical din 18 februarie 2000 din care rezultă că soţia sa trebuie să beneficieze de o cameră în plus (vol. 8, fila 27 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din 16 martie 2004 în care menţionează că „ Nu deţinem în proprietate personală nicio locuinţă, nu ni s-a repartizat (şi nici nu am înstrăinat) nicio locuinţă din fondul de stat din cota S. sau prin serviciul soţiei, în municipiul Bucureşti. Deţinem o casă de vacanţă în com. Ghimpaţi, jud. Dâmboviţa. Locuinţa situată în București, a fost repartizată socrului meu K.K.K.K., în anul 1962, de către Sfatul Popular al Raionului 23 August Bucureşti, prin L.L.L.L. şi a fost cumpărată pe numele meu în anul 1991, în baza prevederilor Decretului Lege nr. 61/1990” (vol. 8, fila 29 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 28 ianuarie 2000 emisă de Colegiul Naţional de Apărare din care rezultă că în perioada 1999-2000 a funcţionat în calitate de profesor asociat (vol. 8, fila 32 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 25 februarie 2000 a şefului M.M.M.M. din care rezultă că a fost mutat în Bucureşti cu Ordinul nr. 666 din 14 octombrie 1986 (vol. 8, fila 24 dosar urmărire penală).

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul a depus la dosar documentele prevăzute în cap. 2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, respectiv:

- adeverinţa din 12 mai 2005 eliberată de Asociaţia de Locatari din care rezultă că a plătit întreţinerea la zi (vol. 8, fila 98 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 18 mai 2005 a UM x Bucureşti din care rezultă venitul net pe care l-a realizat (vol. 8, fila 90 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 16 mai 2005 din care rezultă veniturile obţinute de soţia sa, H. Anca (vol. 8, fila 100 dosar urmărire penală);

- copia certificatului de căsătorie a soţilor H. (vol. 8, fila 104 dosar urmărire penală);

- copiile buletinelor de identitate ale inculpatului şi soţiei sale (vol. 8, filele 102-103 dosar urmărire penală);

- copia contractului de închiriere din 25 februarie 2005 (vol. 8, filele 92-93 dosar urmărire penală);

- declaraţia pe proprie răspundere din 17 mai 2005 în care inculpatul, cunoscând prevederile art. 292 C. pen. arată că „Nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice privind vânzarea locuinţei de serviciu de către N. aprobate prin H.G. nr. 195/2005” (vol. 8, fila 101 dosar urmărire penală).

Art. 3 din H.G. nr. 195/2005 la lit. c) stipulează că „Nu pot cumpăra locuinţele de serviciu următoarele persoane: cele care au deţinut sau deţin, ele ori soţul, soţia sau copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care corespunde ca număr de camere numărului membrilor de familie existent la momentul încheierii contractului de închiriere, conform dispoziţiilor legale”, iar la lit. d) interzice cumpărarea locuinţelor de serviciu de către persoanele care au deţinut ori deţin, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, două sau mai multe locuinţe proprietate personală,indiferent de numărul de camere”.

Instanţa de fond a constatat că, la data cumpărării locuinţei de serviciu,inculpatul deţinea o locuinţă proprietate personală, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 14 noiembrie 1991, situată în Bucureşti, Sector 2, compusă din 3 camere de locuit, care provenea din fondul locativ al S., cumpărată în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi pe care a donat-o fiicei sale F. conform actului de donaţie din 20 ianuarie 1999 (vol. 8, filele 35-36 dosar urmărire penală), o locuinţă proprietate personală situată în com. Ghimpaţi, judeţul Dâmboviţa şi o locuinţă proprietate personală situată în oraşul Buşteni, judeţul Prahova, având o suprafață de 90,76 mp și care a fost dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare din 24 ianuarie 2003 (vol. 8, filele 117-121 dosar urmărire penală), astfel încât inculpatul nu putea cumpăra, legal, locuinţa de serviciu.

Documentele ce au stat la baza cumpărării locuinţei de serviciu, depuse de inculpat, au fost verificate atât de comisia constituită la nivelul unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti) cât şi de comisia de audit din cadrul V. a S., verificare al cărei obiect l-a constituit însă, doar constatarea existenţei respectivelor documente şi a cerinţei redactării lor în forma impusă de H.G. nr. 195/2005 (răspunderea pentru realitatea celor consemnate în conţinutul lor revenind, exclusiv, inculpatului), care a întocmit Raportul de audit public intern din 24 noiembrie 2005 prin care s-a concluzionat că cererea de cumpărare a locuinţei de serviciu formulată de inculpat îndeplineşte condiţiile legale şi că se poate efectua vânzarea în regim subvenţionat a imobilului respectiv.

Împrejurarea că inculpatul nu a luat legătura cu membrii comisiei de auditare în vânzării este lipsită de relevanță sub aspectul răspunderii sale penale pentru participație improprie la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 participație penală improprie se poate prezenta sub două modalităţi : intenţie şi culpă şi intenţie şi lipsă de vinovăţie.

Prin depunerea de către inculpat la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arată că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, sunt realizate condiţiile unei instigări ascunse, insidioase, cu atât mai mult cu cât, membrii comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de audit care au întocmit Raportul de audit public intern nr. 9091 din 13 decembrie 2005 prin care au propus perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu nu aveau obligaţia de a verifica realitatea menţiunilor cuprinse în înscrisurile depuse la dosar, ci doar existenţa acestora şi întocmirea lor în forma cerută de lege, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor T.T., S.S., R.R., U.U., U.U.U., Z.Z., X.X., V.V.

În privința atribuțiilor membrilor comisiei de auditare în vederea vânzării, acestea au constat, potrivit Legii nr. 672/2002, între altele, în efectuarea de activități de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control a entității publice sunt transparente și conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate și în raportarea conducătorului entității publice și structurii de control abilitate, a iregularităților sau posibilelor prejudicii identificate, atribuții pe care și le-au îndeplinit prin verificarea existenței la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a documentelor prevăzute de lege și a întocmirii lor în forma cerută de reglementările legale în vigoare. Neavând atribuția de a verifica realitatea celor consemnate în documentele respective și necunoscând caracterul fals al acestora, pentru că, în caz contrar, potrivit propriilor declarații, nu ar fi concluzionat în sensul îndeplinirii de către inculpat a condițiilor pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare a locuinței de serviciu, este evident că au comis infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual datorită stării de eroare în care s-au aflat și care a fost determinată tocmai de caracterul fals al respectivelor documente.

6. Inculpatul I., care în perioada 1 iulie 1996-15 iulie 1999 îndeplinea funcţia de Reprezentant militar al României la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, la data de 31 august 1998 a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul din 1998 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu în Garnizoana Bucureşti, raport ce a fost înregistrat la cabinetul ministrului cu nr. M/5380/1998 şi în care menţiona că locuiește împreună cu fiul său în imobilul pe care l-a donat acestuia, „Având în vedere căsătoria fiului meu în perioada imediat următoare, am fost obligat să ofer acestuia apartamentul proprietate personală unde, şi în prezent, locuim împreună. În această situaţie, rog aprobaţi să mi se repartizeze o locuinţă de serviciu” (vol. 9, filele 129, 234 dosar urmărire penală).

Pe raportul întocmit de inculpat a fost aplicată ştampila S., iar ministrul a scris olograf menţiunile „Dl. gl. L.L.L.” şi data „30 august” şi „31 august 1998. D-l col. L.L.L. Comunicăm d-lui general luarea în evidenţă”.

N., prin UM x Bucureşti a cumpărat la data de 11 noiembrie 1999 de pe piaţa liberă, de la N.N.N.N. şi O.O.O.O., apartamentul compus din 4 camere situat în sector 5 Bucureşti, la preţul de 1.235.000.000 lei - vol. 9, filele 39-40 dosar urmărire penală).

Din declarațiile martorului G.G., fost ofițer în cadrul structurii specializate în achiziționarea imobilelor ce urmau a fi repartizate cadrelor militare în activitate ca locuințe de serviciu din S., rezultă că inculpatul I., profitând de funcția pe care o deținea (șef al V.) a exercitat presiuni asupra sa, dar și asupra altor cadre militare din T. pentru a se încălca procedura de achiziție prin licitație a unor imobile de pe piața liberă, determinându-l pe martor, prin intermediul șefilor săi, să cumpere apartamentul situat în str. x, deși era mai scump decât permiteau normativele ministerului, fără desfășurarea unei licitații corecte și în condițiile în care inculpatul îl cunoștea pe proprietar. Referitor la aceste aspecte, martorul a declarat, „Situația acestui apartament, având în vedere zona în care era amplasat, cât și suprafața acestuia - 121,66 mp - nu era prevăzută în normele metodologice din caietul de sarcini. În acest sens,am primit de la T. un ordin separat care completa caietul de sarcini și în care era aprobată posibilitatea achiziționării de apartamente și în zona I, cât și mărirea suprafeței locative”.

A mai arătat martorul că „șeful T., A., i-a ordonat să se întâlnească pe Bd. x cu inculpatul pentru ca acesta să îi prezinte un apartament ce urma să fie achiziționat de minister de la o persoană fizică, ceea ce a și făcut, ocazie cu care inculpatul, (…) mi-a zis că o să primesc lămuriri necesare și că dânsul este hotărât să-i fie luat acel apartament ca locuință deserviciu (…). Dânsul a discutat cu proprietarul, se părea că se cunoșteau și a stabilit să mai facă rost de încă două sau trei contraoferte. Practic, toată licitația a fost pur formală, deoarece proprietarul acelui apartament a adus și cele două sau trei contraoferte, astfel fiind achiziționat apartamentul dorit de dl. gl. I. (…).”(vol. 2, filele 193-194 dosar instanță).

Ulterior, cu adresa din 16 decembrie 1999, inculpatul A., şeful T. a comunicat comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti următoarele: „Ministru de stat, ministrul apărării naţionale în rezoluţie pe raportul din 19 noiembrie 1999 al şefului I., a aprobat ca un număr de 7 apartamente de serviciu achiziţionate de pe piaţa liberă prin U.M. x Bucureşti, aflate în administrarea S. şi dispuse în această garnizoană să fie nominalizate după cum urmează, apartamentul nr. 16 cu 4 camere din sector 3, Bucureşti - domnului general de brigadă I. - şeful U.M. x Bucureşti. Întrucât unitatea noastră nu deţine date privind situaţia locativă a persoanelor nominalizate în prezenta adresă, contractele de închiriere pentru aceştia vor fi perfectate cu respectarea strictă a reglementărilor legale aflate în vigoare”.

Urmare adresei susmenţionate, la data de 16 decembrie 1999 a fost emisă repartiţia nr. A 12199, iar la data de 21 decembrie 1999, între inculpat şi N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti reprezentată de col. M.M.M. a fost încheiat contractul de închiriere din 1999 pentru apartamentul situat în sector 3 Bucureşti, perioada de închiriere fiind de 5 ani, de la 21 decembrie 1999 la 21 decembrie 2004 (vol. 9, fila 21 dosar urmărire penală).

La data de 27 iulie 2005, între N., prin comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 27 iulie 2005, pe o perioadă de 2 ani, de la 22 decembrie 2004 la 21 decembrie 2006, prin care s-a prelungit termenul de închiriere pentru locuinţa de serviciu din Bucureşti, sector 5 Bucureşti (vol. 9, fila 23 dosar urmărire penală).

Cu raportul din 29 iulie 2005, inculpatul a solicitat comandantului UM x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare şi a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către S. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa (vol. 9, fila 103 dosar urmărire penală).

La data de 5 ianuarie 2006 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, între N. prin UM x Bucureşti, în calitate de vânzător, reprezentată de Z. şi inculpat, în calitate de cumpărător, contract în baza căruia, locuinţa de serviciu, compusă din 4 camere, având o suprafaţă utilă de 121,66 mp, situată în sector 5 Bucureşti a fost cumpărată de inculpat la preţul de 412.521 lei (vol. 9, filele 83-86 dosar urmărire penală).

Prin raportul din 11 octombrie 2006, inculpatul a solicitat comandantului UM x Bucureşti, aprobarea pentru modificarea preţului şi condiţiilor de plată stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 ianuarie 2006, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 562/2004 (vol. 9, fila 77 dosar urmărire penală).

Urmare raportului susmenţionat, s-a încheiat Actul adiţional din 13 octombrie 2006, stabilindu-se ca preţul locuinţei de serviciu să fie de 90.721 lei (vol. 9, filele 78-79 dosar urmărire penală).

Prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu atribuită inculpatului cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare s-a creat un prejudiciu S. în cuantum de 175.215,67 lei, sumă calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (265.936,67 lei), a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 13 octombrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 ianuarie 2006 (90.721 lei) încheiat între S. și inculpat.

Instanţa de fond a constatat că, din probele administrate în cauză,cumpărarea de către inculpatul I. a locuinţei de serviciu s-a realizat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004, în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare (5 ianuarie 2006) care în art. 2 alin. (1) precizează că „poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat”, iar în art. 2 alin. (2) lit. b) interzice cumpărarea locuinţei de serviciu de către persoanele care au deţinut sau deţin în proprietate ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 195/2005, „prin contract de închiriere valabil încheiat …se înţelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu”.

La data emiterii repartiţiei din 16 decembrie 1999, şi la data încheierii contractului de închiriere din 21 decembrie 1999 erau în vigoare „Instrucţiunile privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. OG 15/20 mai 1994, în vigoare în perioada 1 iunie 1994-31 iulie 2000, care în art. 32 stipula că „locuinţele de serviciu nu vor fi repartizate cadrelor militare care au locuinţă proprietate personală sau care au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.”

La data de 17 august 1998 (anterior întocmirii Raportului din 31 august 1998), inculpatul împreună cu soţia sa, P.P.P.P., au deţinut în proprietate personală imobilul situat în Bucureşti, sector 5, compus din 3 camere, în suprafaţă utilă de 67,16 mp, pe care l-au cumpărat în anul 1991, în regim subvenţionat, conform Decretului-Lege nr. 61/1990, de la SC R.R.R.R. SA, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 13 august 1991 şi care îi fusese repartizat inculpatului din cota de locuințe a S. aşa cum rezultă din adresa din 17 noiembrie 2006 a comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti și din declarația inculpatului (vol. 9, filele 130-131 dosar urmărire penală, vol., fila dosar instanță). Potrivit adresei din 19 august 2008, a locţiitorului comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, apartamentul situat în str. x a figurat în cota de locuințe a S. (fila 72, poziţia 31 din Registrul de evidenţă locuinţe primite în cotă în perioada 1989-1995 cu adresa din 3 ianuarie 2004, fiind repartizat inculpatului gl. (rez.) I. cu repartiţia din 27 februarie 1990, vol. 9, filele 128-129 dosar urmărire penală).

La data de 17 august 1998, inculpatul a vândut fiului său, S.S.S.S. apartamentul situat la adresa susmenţionată conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 august 1998 (vol. 9, fila 27 dosar urmărire penală), astfel încât repartiţia din 16 decembrie 1999 a fost emisă cu încălcarea art. 32 din O.G. nr. 15/1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S. anterior menționată.

La data încheierii contractului de închiriere a locuinţei de serviciu, din 21 decembrie 1999 era în vigoare O.G. nr. 15/1994 care în art. 28 prevedea posibilitatea repartizării locuințelor de serviciu și de intervenție cadrelor militare în activitate (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care nu au locuință și au solicitat prin raport scris atribuirea unui spațiu de cazare corespunzător nevoilor familiale.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul se încadra în prevederile legale susmenţionate întrucât la data întocmirii raportului (31 august 1998) și la data încheierii contractului de închiriere (21 decembrie 1999) nu deținea locuință proprietate personală în Garnizoana București (la data de 17 august 1998 inculpatul vânduse fiului său S.S.S.S. apartamentul situat în str. x), însă art. 32 din O.G. nr. 15/1994 interzicea repartizarea locuințelor de serviciu și de intervenție cadrelor militare în activitate (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care și-au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.

Întrucât inculpatul înstrăinase locuința de serviciu situată în str. x, ce îi fusese repartizată din cota S., închirierea locuinței de serviciu din str. x s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 32 din O.G. nr. 15/1994.

Referitor la contractul de închiriere din 27 iulie 2005, instanţa de fond a reţinut că încheierea acestuia s-a realizat după o perioadă de aproximativ 7 luni de la expirarea contractului iniţial de închiriere şi că la data încheierii lui erau în vigoare Cz nr. 50 - Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S. aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000, completat şi modificat cu Ordinul M/82 din 17 mai 2004 care prevedea în art. 10 alin. (1) că „Nu beneficiază de locuinţă de serviciu personalul armatei care deţine locuinţă proprietate personală sau este chiriaş într-o locuinţă din fondul locativ de stat, în garnizoana în care este mutat/detaşat, precum şi acele categorii de persoane care şi-au înstrăinat locuinţa, fostă de serviciu, repartizată din fondul locativ al armatei, iar în alin. (2), că „personalul armatei care şi-a înstrăinat locuinţa proprietate personală din garnizoana în care a lucrat şi lucrează nu va mai primi o altă locuinţă de serviciu, sau de intervenţie aflată în administrarea S.

Întrucât inculpatul înstrăinase fosta locuință de serviciu situată în str. x pe care o primise în garnizoana în care lucra și care îi fusese repartizată din fondul locativ al armatei, nu putea încheia, în condiții legale, în raport de dispozițiile legale susmenționate, contractul de închiriere din 27 iulie 2005.

În plus, prin încheierea contractului de închiriere susmenționat, după o perioadă de aproximativ 7 luni de la expirarea contractului inițial, inculpatul a nesocotit și prevederile art. 12 din actul normativ susmenționat potrivit cărora, „Dreptul de folosinţă a locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie începe la data încheierii contractului de închiriere dintre administrator şi beneficiarul spaţiului de locuit şi expiră la data prevăzută în contract; durata poate fi prelungită cu acordul părţilor dacă sunt îndeplinite condiţiile de la data semnării sau prevederile actelor normative speciale”.

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul a depus documentele prevăzute în Cap.2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa, respectiv:

- adeverinţa din 28 iulie 2005 a U.M. x Bucureşti din care rezultă calitatea de militar activ a inculpatului (vol. 9, fila 111 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 28 iunie 2005 a U.M. x Bucureşti din care rezultă venitul net al inculpatului (vol. 9, fila 114 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 28 iunie 2005 a U.M. x Bucureşti din care rezultă venitul net lunar al soţiei inculpatului, P.P.P.P. (vol. 9, fila 113 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 28 iulie 2005 a Asociaţiei de locatari din care rezultă plata la zi a întreţinerii de către inculpat (vol. 9, fila 112 dosar urmărire penală);

- fotocopia certificatului de căsătorie al soţilor I. şi copiile buletinelor de identitate ale acestora (vol. 9, filele 117- 125, 126 dosar urmărire penală);

- contractul de închiriere din 27 iulie 2005 (vol. 9, fila 110 dosar urmărire penală);

- Decizia de pensie nr. 0110835 a inculpatului (vol. 9, fila 110 dosar urmărire penală).

- declaraţia pe proprie răspundere din 26 iulie 2005, în care inculpatul menţionează următoarele: „nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi nu am reţineri salariale” (vol. 9, fila 216 dosar urmărire penală).

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004, poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat.

În raport cu aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat că încheierea contractelor de închiriere din 21 decembrie 1999 și din 27 iulie 2005nu sunt contracte valabil încheiate în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 562/2004 și a H.G. nr. 195/2005.

În acest contest Inculpatul nu putea cumpăra legal locuința de serviciu nici din perspectiva art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 deoarece anterior deținuse locuință proprietate personală ce îndeplinea condițiile minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996, Legea locuinței.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 114/1996, locuința este construcția alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

Conform Anexei nr. 1 la legea susmenționată, suprafața minimală pentru un apartament cu 3 camere este de 66,00 mp.

Documentele ce au stat la baza cumpărării locuinţei de serviciu situată la adresa susmenţionată, depuse de inculpat au fost verificate atât de către comisia unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de comisia de audit din cadrul V. a S. din care au făcut parte martorii A.A., Z.Z. și X.X., verificare al cărei obiect l-a constituit însă, doar constatarea existenţei la dosar a respectivelor documente şi a cerinţei redactării lor în forma impusă de H.G. nr. 195/2005 (răspunderea pentru realitatea celor consemnate în conţinutul lor revenind exclusiv inculpatului) care a întocmit Raportul de audit public intern din 12 ianuarie 2006 prin care s-a concluzionat că cererea de cumpărare a locuinţei de serviciu formulată de inculpat îndeplineşte condiţiile legale şi că se poate efectua vânzarea în regim subvenţionat a imobilului respectiv.

Din prevederile art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rezultă că participația improprie ca formă a participației penale se poate prezenta sub două modalităţi : intenţie şi culpă şi intenţie şi lipsă de vinovăţie.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt realizate condiţiile participaţiei improprii în modalitatea intenţie, lipsă de vinovăţie la săvârşirea de către membrii comisiei de audit, care au acţionat fără vinovăţie, fiind în eroare de fapt, determinată de caracterul fals al documentelor depuse de inculpat, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv de fals intelectual, chiar și în condițiile în care, astfel cum susţine apărarea, probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul ar fi discutat cu membrii comisiei de auditare sau că ar fi intervenit pe lângă aceştia pentru a-i determina să-i soluţioneze favorabil dosarul.

Prin depunerea de către inculpat la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arăta, în mod nereal, că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, sunt realizate condiţiile unei instigări ascunse, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat, membrii comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de audit nu aveau obligaţia de a verifica exactitatea menţiunilor cuprinse în înscrisurile depuse la dosar, ci doar existenţa acestora şi întocmirea lor în forma cerută de lege, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor A.A., Z.Z. și X.X. (răspunderea pentru realitatea menţiunilor cuprinse în declaraţia dată la notar revenea, exclusiv, inculpatului) care, în plus, au precizat că dacă ar fi cunoscut că documentele respective conțin date necorespunzătoare adevărului, recomandarea lor ar fi fost aceea de a nu se perfecta vânzarea în regim subvenționat a locuinței de serviciu.

7.Referitor la inculpatul J., instanţa de fond a reţinut că la data de 2 martie 2004, a fost transmisă comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti adresa din 2004 semnată de inculpatul A., şeful T. în care se menţionau următoarele: „În rezoluţie pe rapoartele anexate în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în garnizoana Bucureşti a unor locuinţe de serviciu. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractelor de închiriere cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul nr. 39, cu 3 camere, situat în sector 6 Bucureşti care a fost repartizat domnului comandor J., ofiţer în cadrul Unităţii Militare x Bucureşti” (vol. 10, fila 36 dosar urmărire penală).

Apartamentul situat la adresa susmenţionată a fost achiziţionat de UM x Bucureşti de pe piaţa liberă de la R.R.R.R.R., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 26 noiembrie 2003, redactat şi dactilografiat la B.N.P. „T.T.T.T.” pentru care N. a achitat suma de 1.021.938.000 lei, este compus din 3 camere de locuit şi dependinţe şi are o suprafaţă utilă de 64,51 mp (vol. 10, filele 40-42 dosar urmărire penală).

La data de 2 martie 2004, când a fost emisă repartiţia din 2004 pentru locuinţa de serviciu situată în sector 6 Bucureşti, reglementările în vigoare erau „SC R.R.R.R. SA/2000 - Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M86 din 25 iulie 2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 11 din reglementările susmenţionate, „personalul armatei care deţine în proprietate un spaţiu locativ, dar care a fost mutat într-o altă garnizoană, beneficiază de locuinţă de serviciu sau de intervenţie, aflate în administrarea S., în noua garnizoană”. În art. 17 alin. (1) din aceleaşi reglementări se precizează că „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie din fondul locativ al S. se repartizează personalului armatei care îşi desfăşoară activitatea în garnizoană, alta decât cea în care îşi are domiciliul”.

În raport de prevederile actului normativ susmenţionat, instanţa de fond a constatat că repartizarea locuinţei de serviciu s-a realizat cu respectarea Instrucţiunilor SC R.R.R.R. SA/2000 deoarece potrivit adresei nr. A 979 din 3 martie 2004 a comandantului UM x Otopeni, inculpatul a fost mutat în Garnizoana Bucureşti conform Ordinului nr. L/O/237 din 20 iulie 1998., în interes de serviciu, iar la data solicitării unei locuinţe de serviciu cu 3 camere realiza un punctaj de 465 puncte, ocupând locul unu pe listă (vol. 10, fila 37 dosar urmărire penală).

În baza repartiţiei din 2 martie 2004, între N., prin comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L., în calitate de locator şi inculpatul J., în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 11 martie 2004 pe o perioadă de 2 ani, de la 24 februarie 2004 până la 23 iunie 2006 (vol. 10, filele 22-23 dosar urmărire penală).

La expirarea perioadei de închiriere prevăzute în contractul de închiriere din 11 martie 2004, între N., prin Comandantul Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L. în calitate de locator şi inculpat în calitate de chiriaş s-a încheiat contractul de închiriere din 23 februarie 2006 pe perioada 24 februarie 2006-23 februarie 2008 (vol. 10, filele 11-17 dosar urmărire penală).

În raport cu prevederile art. 11 şi ale art. 17 alin. (1) din „SC R.R.R.R. SA/2000- Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare mai susmenționate, instanţa de fond a considerat că închirierea şi prelungirea contractului de închiriere a locuinţei de serviciu situată în sector 6 Bucureşti este legală.

Astfel, la data de 11 martie 2004 (data încheierii contractului de închiriere din 2 martie 2004) și la data de 23 februarie 2006 (data încheierii contractului de închiriere din 23 februarie 2006), inculpatul J. era îndreptăţit să beneficieze de locuinţă de serviciu întrucât fusese mutat la ordin, în interes de serviciu, din Garnizoana Buzău, în Garnizoana Bucureşti şi nu a deţinut sau înstrăinat locuinţa proprietate personală sau din fondul locativ de stat în mun. Bucureşti.

Ulterior încheierii contractului de închiriere din 23 februarie 2006, la data de 24 mai 2006, inculpatul a întocmit Raportul din 2006 prin care a solicitat comandantului UM x Bucureşti aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu situată în sector 6 Bucureşti, în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare şi a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa.

La data de 13 iunie 2006 s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 2006 semnat din partea S. de către Z., în calitate de vânzător şi de către inculpat în calitate de cumpărător, în baza căruia locuinţa de serviciu situată în calea sector 6 Bucureşti a fost cumpărată la preţul de 148.718 lei (vol. 10, filele 58-70 dosar urmărire penală).

Prin Raportul din 26 septembrie 2006, inculpatul a solicitat comandantului UM x Bucureşti aprobarea pentru modificarea preţului şi a condiţiilor de plată stabilite prin contractul din 2006, raport ce a fost aprobat şi, în consecință, s-a încheiat Actul adiţional din 20 octombrie 2006 semnat din partea S. de către Z. - la rubrica vânzător - şi de către inculpat - la rubrica cumpărător, preţul locuinţei de serviciu fiind stabilit la 39.797 lei (vol. 10, filele 51-56 dosar urmărire penală).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a apreciat că vânzarea - cumpărarea locuinţei de serviciu de către inculpat s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 şi a H.G. nr. 195/2005, în vigoare la data perfectării contractului din 13 iunie 2006.

În art. 2 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 562/2004 se prevede că „nu pot cumpăra locuinţa de serviciu persoanele care au deţinut sau deţin în proprietate ele sau soţul, soţia sau copiii aflaţi în întreţinere o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996”.

Art. 3 lit. c) din H.G. nr. 195/2005 interzicea cumpărarea locuinţelor de serviciu de către persoanele care au deţinut sau deţin, ele ori soţul, soţia sau copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care corespundea ca număr de camere, numărului membrilor de familie existent la momentul încheierii contractului de închiriere, conform dispoziţiilor legale”.

Art. 3 lit. d) din H.G. nr. 195/2005 interzicea cumpărarea de locuinţe de serviciu de către persoanele care au deţinut sau deţin ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, două sau mai multe locuinţe proprietate personală, indiferent de numărul de camere”.

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul a depus documentele prevăzute în cap. 2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 respectiv:

- adeverinţa din 23 mai 2006 emisă de UM x Bucureşti prin care se atestă calitatea sa de cadru militar activ;

- copia cărţii sale de identitate;

- copia cărţii de identitate a soţiei sale;

- copia certificatului de căsătorie;

- declaraţia pe proprie răspundere din 23 mai 2006 prin care el şi soţia sa arată „declarăm că locuim în fapt la adresa menţionată în cărţile noastre de identitate, nu am deţinut şi nu deţinem în proprietate locuinţă, astfel încât nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 195/2005 şi nu avem nici un fel de credite şi ca urmare nici rate aferente acestora”;

- adeverinţa de salariu din 23 mai 2006 emisă de UM x Bucureşti;

- adeverinţa din 22 mai 2006 emisă de Asociaţia de proprietate;

- prin care se atestă că nu are restanţe la cheltuielile de întreţinere (vol. 10, filele 77, 88-89 dosar urmărire penală).

În raport cu situația locativă a inculpatului la momentul formulării declarației pe proprie răspundere, se constată că aceasta este necorespunzătoare adevărului, deoarece deținea următoarele imobile:

- apartamentul locuinţă proprietate personală nr. 5 situat în mun. Buzău, compus din 3 camere de locuit, cu suprafaţa utilă de 65,69 mp, pe care l-a cumpărat în regim subvenţionat la data de 19 decembrie 1990 în baza Decretului-Lege nr. 61/1990;

- apartamentul nr. 7 situat în mun. Buzău, judeţul Buzău, dobândit prin moştenire legală conform certificatului de moştenitor din 23 septembrie 2005 şi pe care l-a donat fiicei sale, U.U.U.U. prin contractul de donaţie autentificat din 16 martie 2007 la B.N.P., V.V.V.V. (vol. 10, fila 95 dosar urmărire penală);

- apartamentul nr. 2 situat în mun. Buzău, compus din 2 camere cu o suprafaţă utilă de 47,50 mp, achiziţionat conform contractului de vânzare-cumpărare din 1 martie 2006 pe care inculpatul şi soţia sa l-au transformat în cabinet medical individual de stomatologie (vol. 10, fila 96 dosar urmărire penală).

Documentele ce au stat la baza cumpărării locuinţei de serviciu, depuse de inculpat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare au fost verificate, atât de comisia unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de comisia de audit din cadrul V. a S., verificare al cărei obiect l-a constituit însă, doar constatarea existenţei respectivelor documente şi a cerinţei redactării lor în forma cerută de H.G. nr. 195/2005 care a întocmit Raportul de audit public intern din 20 iunie 2006 (vol. 15, filele 107-109) prin care s-a concluzionat că cererea de cumpărare a locuinţei de serviciu formulată de inculpat îndeplineşte condiţiile legale şi că se poate perfecta vânzarea în regim subvenţionat a imobilului respectiv.

Prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu atribuită inculpatului cu încălcarea prevederilor Legii nr. 562/2004 s-a creat un prejudiciu ministerului în sumă de 59.124,46 lei, sumă calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (98.321,46 lei) a locuinţei de serviciu şi valoarea de vânzare (39.797 lei) şi care reprezintă şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

Referitor la urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, instanţa de fond a reţinut că dobândirea de către acesta a locuinței de serviciu în condiții nelegale a avut drept consecință prejudicierea bugetului S. cu suma de 59.124,46 lei.

Referitor la termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, reținând că legea penală mai favorabilă este legea anterioară, instanţa de fond a constatat că potrivit art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969, limitele de pedeapsă sunt de la 3 la 15 ani. Termenul de prescripție specială a răspunderii penale este, potrivit art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, de 15 de ani și se împlinește la data de 13 iunie 2021.

În ce privește infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, dispoziţiile art. 289 C. pen. din 1969 se regăsesc în art. 321 C. pen., intitulat „falsul intelectual”.

În speţă, membrii comisiei de auditare în vederea vânzării în regim subvenționat a locuințelor de serviciu pe care cu intenţie, prin depunerea la dosarele de vânzare cumpărare a locuinţelor de serviciu de documente false, inculpatul i-a determinat să întocmească în fals Rapoartele de Audit Public Intern în care au consemnat îndeplinirea condiţiilor legale pentru perfectarea contractelor de vânzare - cumpărare, primii menţionaţi acționând fără vinovăţie sunt funcţionari publici conform art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., în acest sens fiind şi Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - referitoare la sintagma „funcţie publică de orice natură”.

Abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 nu echivalează cu o dezincriminare, în sensul art. 4 C. pen., fiind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

Intenţia legiuitorului în această privință rezultă cu claritate din Expunerea de motive a Legii nr. 187/2012 (pag. 14-15), abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 fiind dată ca exemplu pentru „reformularea unor texte pentru asigurarea respectării cerinţelor de previzibilitate a legii penale” şi explicată între altele, prin aceea că „infracţiunile prevăzute se suprapun reglementărilor Codului penal sau altor legi speciale (.) prevederea lor în legea penală este superfluă, deoarece în scopul în care asemenea fapte se săvârșesc în legătură cu cele de corupţie vor fi aplicabile regulile concursului de infracţiuni”, iar aplicarea sporului în caz de concurs fiind obligatoriu, un regim sancționator mai aspru prin prevederea unor astfel de infracţiuni în legea specială nu se justifică.

În consecință, termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals intelectual este de 12 ani și se împlinește la data de 20 iunie 2018(data executării ultimului act material al infracțiunii continuate).

8. La data de 25 februarie 2000, urmare solicitării din 2 august 1996 a inculpatului K., care acumulase un număr de 288 puncte în clasamentul efectuat la UM x Bucureşti unde acesta era încadrat şi a adresei din 25 februarie 2000, a fost emisă de către UM x Bucureşti Repartiţia pentru locuinţa de serviciu situată în sector 5 Bucureşti ce a fost atribuită inculpatului (vol. 13, filele 40-41, 50 dosar urmărire penală).

Apartamentul situat la adresa susmenţionată, compus din 4 camere, a fost achiziţionat de N. prin unitatea specializată UM x Bucureşti de pe piaţa liberă, de la soţii X.X.X.X. şi N.N.N.N.N., la preţul de 525.375.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 1999 redactat şi dactilografiat la B.N.P., „Z.Z.Z.Z.,” Bucureşti (vol. 13, filele 75-83 dosar urmărire penală).

Repartiţia a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 28 din SC R.R.R.R. SA/2000 - Instrucţiuni privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S. aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 15 din 20 mai 1994, potrivit cărora „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie se repartizează cadrelor militare în activitate (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care nu au locuinţă şi au solicitat prin raport scris atribuirea unui spaţiu de cazare corespunzător nevoilor familiale. Repartizarea acestor locuinţe se face prin ordin al comandantului de garnizoană la propunerea comandanţilor de unităţi având în vedere sistemul de punctaj detaliat în Anexa nr. 3”(inculpatul fusese mutat la ordin în Garnizoana București, nu avea locuință de serviciu și acumulase punctajul necesar pentru a obține în mod legal locuința de serviciu).

La data de 28 martie 2000, în baza repartiţiei din 25 februarie 2000, între N., prin comenduirea Garnizoanei Bucureşti reprezentată de M.M.M., în calitate de locator şi inculpatul K. în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 28 martie 2000 pe perioada 28 martie 2000-28 martie 2005 pentru locuinţa de serviciu situată în sector 5 București (vol. 13, filele 36-39 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere, inculpatul K. a depus documentele prevăzute de dispoziţiile legale, respectiv:

- copia buletinului de identitate al său și al soţiei sale, Y.Y.Y.Y.,

- copiile buletinelor de identitate ale copiilor soţilor K., H.H. şi A.A.A.A.A.;

- copia certificatului de căsătorie al soţilor K.;

- certificatul medical din 9 martie 2000 emis de Policlinica S. Bucureşti din care rezultă că soţia inculpatului suferă de o boală pentru care este nevoie de o cameră în plus;

- adeverinţa din 15 martie 2000 emisă de Direcţia Informaţii şi Reprezentare Militară din care rezultă că inculpatul a fost mutat la ordin, în interesul serviciului în Garnizoana Bucureşti.

- fotocopia contractului de vânzare-cumpărare din - declaraţia pe proprie răspundere nr. 408 din 14 martie 2000 prin care soţii K. declară „nu deţinem şi nu am deţinut şi înstrăinat o locuinţă proprietate personală în municipiul Bucureşti, nu am beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe” (vol. 13, filele 40-47, 49, 51 dosar urmărire penală).

Având în vedere art. 28 din SC R.R.R.R. SA/2000 - Instrucţiuni privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S. în vigoare, în perioada 1 iunie 1994 - 31 iulie 2000, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 15/1994, care prevedeau posibilitatea repartizării locuinţelor de serviciu cadrelor militare în activitate care nu au locuinţă în garnizoana în care au fost mutate şi care au solicitat prin raport scris atribuirea unui spaţiu de cazare corespunzător nevoilor familiale, s-a constatat că închirierea locuinţei de serviciu s-a realizat cu respectarea prevederilor legale susmenţionate.

La data de 13 aprilie 2005, între inculpat şi comandantul Garnizoanei Bucureşti s-a încheiat contractul de închiriere prin care s-a prelungit termenul de închiriere a locuinţei de serviciu cu doi ani, de la 29 martie 2005 până la 28 martie 2007 (vol. 13, filele 9-10 dosar urmărire penală).

Prin Raportul din 5 ianuarie 2007, inculpatul a solicitat comandantului UM x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu situată în sector 5 Bucureşti în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, modificată prin Legea nr. 357/2006 (vol. 13, fila 84 dosar urmărire penală).

În baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 16 ianuarie 2007, semnat din partea S. de Z., în calitate de vânzător şi de inculpat, în calitate de cumpărător, locuinţa de serviciu a fost cumpărată la preţul de 61.737 lei (vol. 13, filele 57-74 dosar urmărire penală).

- declaraţia pe proprie răspundere nr. 14 din 5 ianuarie 2007 prin care arată că „nu se încadrăm în niciuna din situaţiile enumerate la art. 3 din prevederile Ordinului nr. M/129 din 29 august 2006 emis de S. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 357/2006” (vol. 13, fila 84 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 4 ianuarie 2007 eliberată de UM x Bucureşti, prin care se atestă calitatea de cadru militar activ a inculpatului (vol. 13, fila 92 dosar urmărire penală);

- copia contractului de închiriere din 13 aprilie 2005 (vol. 13, filele 85-90 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 4 ianuarie 2007 emisă de Asociaţia de proprietari, prin care se atestă că inculpatul este la zi cu plata cheltuielilor de întreţinere (vol. 13, fila 23 dosar urmărire penală);

- adeverinţele de salariu din 4 ianuarie 2007, emise de UM x Bucureşti (vol. 13, filele 8-9 dosar urmărire penală);

- fotocopii ale actelor de identitate ale inculpatului, soţiei sale, Y.Y.Y.Y. şi fiicei lor, A.A.A.A.A. (vol. 13, filele 96-98 dosar urmărire penală).

În ce privește declarația pe proprie răspundere, se constată că este falsificată prin omisiune deoarece inculpatul nu a menționat datele privind adevărata situație locativă, respectiv, că anterior înstrăinase locuința din mun. Caransebeș, pe care o primise din fondul locativ al armatei.

Prin ieşirea din patrimoniul S. a imobilului situat în sector 5 Bucureşti, atribuită ca locuinţă de serviciu inculpatului K. s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 12.866,25 lei, sumă ce a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (74.603,25 lei) şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 16 ianuarie 2007 (61.737 lei), încheiat între N. şi inculpat şi care reprezenta și un avantaj patrimonial obţinut de cel din urmă.

Instanţa de fond a constatat că încheierea contractului de vânzare - cumpărare a locuinței de serviciu s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 modificată şi completată prin Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 (în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare - 16 ianuarie 2007 - ) care în art. 2 alin. (1) prevede că „poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat (…)”.Potrivit art. 2 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/129 din 29 august 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologiei privind vânzarea de către S. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare” în vigoare, începând cu data de 29 august 2006, „Prin contract de închiriere valabil încheiat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, modificată prin Legea nr. 357/2006, se înţelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu.

La data de 13 aprilie 2005 când s-a încheiat contractul prin care s-a prelungit termenul de închiriere a locuinţei de serviciu erau în vigoare Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000 care în art. 10 alin. (1) şi (2) prevedeau că „Nu beneficiază de locuinţă de serviciu personalul armatei care deţine locuinţa proprietate personală sau este chiriaş într-o locuinţă din fondul locativ de stat, în garnizoana în care este mutat/detaşat, precum şi acele categorii de personal care şi-au înstrăinat locuinţa, fostă de serviciu, repartizată din fondul locativ al armatei şi nici personalul armatei care şi-a înstrăinat locuinţa proprietate personală din garnizoana în care a lucrat şi lucrează”.

Potrivit art. 12 din SC R.R.R.R. SA/2000, „Dreptul de folosinţă a locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie începe la data încheierii contractului de închiriere dintre administrator şi beneficiarul spaţiului de locuit şi expiră la data prevăzută în contract. Durata poate fi prelungită cu acordul părţilor, dacă sunt îndeplinite condiţiile de la data semnării sau prevederile actelor normative speciale”.

La data prelungirii contractului de închiriere inculpatul deţinea în proprietate împreună cu soţia sa apartamentul nr. 10 compus din 3 camere, având o suprafață utilă de 72,51 mp, situat în mun. Reşiţa, judeţul Caraş Severin pe care l-a primit în anul 1991 ca locuinţa de serviciu de la Centrul Militar Judeţean Caraş Severin şi pe care în anul 1992 l-a cumpărat la preţ subvenţionat în baza Decretului-Lege nr. 61/1990.

De asemenea, în anul 1979, inculpatului i-a fost repartizat, în calitate de ofiţer la UM x Caransebeş, apartamentul de serviciu nr. 10 situat pe str. x, etaj 2, compus din 4 camere, cu o suprafață utilă de 54,77 mp pe care l-a cumpărat împreună cu soţia sa, conform contractului de vânzare-cumpărare din 1990, la preţ subvenţionat, în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi pe care l-a vândut la data de 20 iulie 2001 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat (vol. 13, filele 142, 156 dosar urmărire penală).

Pentru prelungirea în condiţii de legalitate a contractului de închiriere inculpatul avea obligaţia legală să depună la dosar, printre alte documente şi o declaraţie notarială pe proprie răspundere din care să rezulte dacă a deținut sau nu și dacă a înstrăinat sau nu vreo locuinţă proprietate personală din fondul S. şi din fondul locativ de stat pe teritoriul României.

Prin declaraţia autentică din 23 martie 2005, inculpatul a precizat că nu deţine, nu a deţinut şi nu a înstrăinat nici o locuinţă proprietate personală şi nici din fondul locativ de stat pe teritoriul municipiului Bucureşti ulterior datei de 1 ianuarie 1990 omițând, cu știință, să menționeze că înstrăinase apartamentul situat în Caraș-Severin și care îi fusese repartizat din fondul locativ al armatei astfel cum este definit în art. 55 din Instrucțiunile Cz nr. 81/1974 și cum rezultă și din adresa din 23 septembrie 2014 a S., la care s-a făcut referire în cap. I din hotărâre.

Potrivit Instrucţiunilor SC R.R.R.R. SA/2000, nu beneficiază de locuinţă de serviciu categoriile de personal al armatei care şi-a înstrăinat locuinţa, fostă de serviciu, repartizată din fondul locativ al armatei.

Prin urmare, instanţa de fond a considerat că prelungirea duratei contractului de închiriere inițial prin contractul din 13 aprilie 2005nu este legală, în cauză fiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004, modificată prin Legea nr. 357/2006 care interzic cumpărarea locuințelor de serviciu de către persoanele care le dețin în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale și a reglementărilor interne privind repartizarea și închirierea locuințelor de serviciu.

Documentele depuse de inculpat și care au stat la baza cumpărării locuinţei de serviciu, au fost verificate atât de comisia constituită la nivelul unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti) cât şi de o comisie de audit din cadrul V. a S., verificare al cărui obiect l-a constituit însă doar constatarea existenţei respectivelor documente şi a cerinţei redactării lor în forma impusă de Ordinul M/129 din 29 august 2006 (răspunderea pentru realitatea celor consemnate în conţinutul lor revenind, exclusiv inculpatului), care a întocmit Raportul de Audit Public Intern din 23 ianuarie 2007 prin care s-a concluzionat că cererea de cumpărare a locuinţei de serviciu formulată de inculpat îndeplineşte condiţiile legale şi că se poate perfecta vânzarea în regim subvenţionat a imobilului respectiv(vol. 15, filele 92-103 dosar urmărire penală).

În realitate, inculpatul nu îndeplinea condițiile pentru cumpărarea în condiții legale a locuinței de serviciu și, în consecință, concluziile raportului de audit trebuiau să fie în sensul de a nu se recomanda perfectarea vânzării. Din declarațiile membrilor comisiei de audit, audiați în calitate de martori, rezultă că în cazul în care ar fi cunoscut că documentele respective sunt false ar fi încunoștințat comandantul U.M. x și nu ar fi recomandat încheierea contractului de cumpărare a locuinței de serviciu, în regim subvenționat.

Referitor la urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., instanţa de fond a reținut că prin ieșirea, în condiții nelegale, din patrimoniul S. a locuinței de serviciu care a fost cumpărată de inculpat la preț subvenționat, s-a produs o pagubă ministerului în cuantum de 12.866,25 lei, care reprezintă diferența dintre valoarea locuinței de serviciu, rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea U.M. x București și valoarea de vânzare menționată în contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 16 ianuarie 2007.

9. Referitor la inculpata M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, a reţinut că la data 25 iunie 2003, prin Raportul, inculpatul A., șeful T. din N., a solicitat ministrului apărării naţionale aprobarea "Listei personalului cu aprobare de achiziţii pe rapoarte individuale”, listă în care la poziţia 6 figura inculpata M., în vederea achiziţionării de pe piața liberă a locuințelor de serviciu, conform planului actual de achiziţii aprobat pentru anul 2003, raport ce a fost aprobat de ministru la data de 2 iulie 2003 (vol. 14, filele 14-15 dosar urmărire penală).

Apartamentul situat în sector 6 Bucureşti, compus din 3 camere de locuit, a fost achiziţionat de către N. prin intermediul UM x Bucureşti (unitate specializată) de pe piaţa liberă, de la soţii A.A.A.A.A. şi C.C.C.C.C. la preţul de 279.606.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare din 11 septembrie 2003 redactat şi dactilografiat la B.N.P., „T.T.T.T.” (vol. 14, filele 23-24 dosar urmărire penală).

La data de 12 noiembrie 2003, în baza repartiţiei din 2003 emisă de U.M. x Bucureşti, între N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti reprezentată de L., în calitate de locatar şi inculpata M., în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 2003 pentru o perioadă de 2 ani, de la 3 noiembrie 2003 până la 2 noiembrie 2005, pentru locuinţa de serviciu situată în sector 6 Bucureşti (vol. 14, filele 7-8 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere, inculpata a prezentat următoarele documente:

- copia cărţii sale de identitate şi a soţului său, D.D.D.D.D. (vol. 14, filele 16, 18 dosar urmărire penală;

- copia certificatului de căsătorie a soţilor M. şi copia certificatului de naştere a fiicei lor, M. Roxana (vol. 14, fila 19 dosar urmărire penală;

- declaraţia pe propria răspundere din 20 octombrie 2003 în care arată că „Nu deţin, pe raza garnizoanei Bucureşti cu chirie din fondul locativ de stat şi nici în proprietate, nicio locuinţă, nu am cumpărat locuinţa conform Legilor nr. 61/1990, nr. 85/1992 sau Legii nr. 114/1996, nu am beneficiat de Ordonanţa nr. 19/1994 şi nici de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe, nu am refuzat după data de 01 ianuarie 1990 nicio repartiţie emisă de Primăria Municipiului Bucureşti sau vreo altă primărie de pe teritoriul oraşului Bucureşti, nu am înstrăinat nici o locuinţă proprietate personală şi nici nu am cedat un contract de închiriere după data de 1 ianuarie 1990” (vol. 14 fila 20 dosar urmărire penală);

- adresa din 20 octombrie 2003 emisă de Secţia Expertiză Documente, Activităţi Internaţionale şi de Stat Major Bucureşti, prin care comandantul comenduirii Garnizoanei Bucureşti este informat că „plt. maj. M. a fost mutat în Garnizoana Bucureşti în interes de serviciu conform Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MP/112 din 2 august 2002” (vol. 14, fila 17 dosar urmărire penală.

Atât repartizarea locuinței de serviciu, cât și încheierea contractului de închiriere s-au realizat cu respectarea SC R.R.R.R. SA - Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000 cu modificările şi completările ulterioare, întrucât inculpata fusese mutată la ordin în Garnizoana București și nu deținea locuință de serviciu în această garnizoană.

Prin Raportul din 11 aprilie 2005, inculpata a solicitat comandantului UM x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu, situată în sector 6 Bucureşti, în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Locuinţa de serviciu compusă din 3 camere, având o suprafaţă utilă de 59,8 mp, situată la adresa sus-menţionată a fost cumpărată la preţul de 122.593 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 3 august 2005, semnat din partea S. de către Z. (la rubrica vânzător) şi de către inculpată, care avea calitatea de subofiţer activ cu grad de plutonier major la rubrica cumpărător(vol. 14, filele 23-26 dosar urmărire penală).

Prin Raportul din 8 august 2006, inculpata a solicitat comandantului UM x Bucureşti, aprobarea pentru modificarea preţului şi a condiţiilor de plată stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 9 august 2005, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 562/2004 (vol. 14, fila 29 dosar urmărire penală). Urmare aprobării raportului întocmit de inculpată, s-a încheiat Actul adiţional din 26 septembrie 2006, stabilindu-se ca preţul locuinţei să fie de 30.442 lei (vol. 14 fila 30 dosar urmărire penală.

Prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinței de serviciu situată la adresa sus-menţionată, atribuită inculpatei cu încălcarea normelor legale în vigoare, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul ministerului în cuantum de 45.514, 78 lei, sumă ce a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (75.956,78 lei) şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 26 septembrie2006 la contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate din 9 august 2005 (30.442 lei) încheiat între N. şi inculpată.

Valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aferentă locuinţei de serviciu vândute inculpatei reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuieli notariale şi alte taxe) a respectivului apartament (90.615,10 lei) din care a fost scăzută amortizarea (14.658,33 lei) înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei/intrării în patrimoniu (26 noiembrie 2004) şi data vânzării (13 iunie 2006).

În ce privește cumpărarea de către inculpata M. a locuinţei de serviciu, instanţa de fond a constatat că s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare (9 august 2005), care în art. 2 alin. (2) lit. b) interzice cumpărarea locuinţelor de serviciu de către persoanele care au deţinut sau deţin în proprietate ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996 şi a art. 3 lit. c) şi d) din H.G. nr. 195 din 7 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa.

Art. 3 lit. c) din H.G. nr. 195 din 7 martie 2005 interzice cumpărarea locuinţelor de serviciu de către persoanele care au deţinut sau deţin ele ori soţul, soţia sau copiii aflaţi în întreţinere o locuinţă proprietate personală care corespundea ca număr de camere numărului membrilor de familie existent la momentul încheierii contractului de închiriere, conform dispoziţiilor legale.

Potrivit art. 3 lit. d) din hotărârea sus-menţionată „Nu pot cumpăra locuinţele de serviciu următoarele persoane: cele care au deţinut sau deţin, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, două sau mai multe locuinţe proprietate personală, indiferent de numărul de camere”.

La data cumpărării locuinţei de serviciu situată în sectorul 6 Bucureşti-3 august 2005, inculpata M. deţinuse în proprietate împreună cu soţul său D.D.D.D.D., o locuinţă proprietate personală compusă din 2 camere de locuit cu suprafaţa utilă de 54,28 mp, situată în municipiul Focşani, judeţul Vrancea, pe care a cumpărat-o în regim subvenţionat, la data de 9 martie 1994 în baza Decretului Lege nr. 61/1990 de la E.E.E.E.E. Buzău, conform contractului de vânzare-cumpărare din 9 martie 1994 (vol. 14, filele 83-84 dosar urmărire penală, precum şi o altă locuinţă proprietate personală, compusă din 3 camere de locuit, cu o suprafaţă utilă de 68,25 mp în municipiul Buzău, pe care a cumpărat-o de la o persoană fizică în baza contractului de vânzare-cumpărare din 26 august 1996 şi, ulterior, la 30 noiembrie 2001 a vândut-o aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2001, la B.N.P., F.F.F.F.F., din adresa din 12 martie 2008 a Direcţiei economice din cadrul Primăriei Municipiului Buzău şi din declaraţia inculpatei (vol. 14, filele 22, 92 dosar urmărire penală). Locuinţa respectivă corespundea ca număr de camere, numărului membrilor de familie - 3 - şi îndeplinea exigenţele minimale cu privire la suprafaţa utilă/număr de persoane/familie, aşa cum este prevăzut în Anexa nr. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996 (suprafaţa minimă pentru familie compusă din 3 membri este de 66 mp.), iar suprafața utilă a locuinței era de 68,25 mp.

Pentru cumpărarea locuinței de serviciu, inculpata a depus la dosar documentele prevăzute în cap. 2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, respectiv:

- adeverinţa emisă de Asociația de proprietari, prin care se atestă că nu are restanțe la plata cheltuielilor de întreţinere;

- adeverinţa din 18 aprilie 2005 emisă de UM x Bucureşti prin care se atestă calitate de cadru militar activ a inculpatei; adeverințele de salariu din 12 aprilie 2005 emise de UM x Bucureşti;

- copiile cărților de identitate ale inculpatei, ale soţului său şi ale fiicei acestora, copia certificatului de căsătorie al soţilor M.;

- copia contractului de închiriere din 12 noiembrie 2003 şi declaraţia pe proprie răspundere din 19 aprilie 2005 în care inculpata arată „Nu ne încadrăm în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele Metodologice privind vânzarea de către N. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare, publicate în M. Of. al României, Partea I nr. 254 din 28 martie 2005 şi nu deținem credite contractate la nicio societate comercială bancară (vol. 14, filele 63, 66-80 dosar urmărire penală).

Declarația pe proprie răspundere dată de inculpată nu corespunde realității deoarece, se încadra în art. 3 lit. c) și d) din H.G. nr. 195/2005 pentru că la data cumpărării locuinței de serviciu, vânduse locuinţa din mun. Focșani, ce îi fusese repartizată soţului său din fondul S. şi pe care o cumpărare în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi deţinea împreună cu soţul său o altă locuinţă proprietate personală compusă din 3 camere de locuit situată în mun. Buzău, jud. Buzău, cu o suprafaţă utilă de 68,25 mp. pe care a cumpărat-o de la o persoană fizică şi, ulterior a vândut-o.

Prin urmare, cumpărarea de către inculpată a locuinței de serviciu s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562/2004 și a art. 3 lit. c) și d) din H.G. nr. 195/2005, mai susmenționate.

În ce privește urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, instanţa de fond a reținut că prin ieșirea din patrimoniul S. a locuinței de serviciu s-a creat un prejudiciu acestuia în cuantum de 45.514,78 lei, care reprezintă, în același timp, și un avantaj patrimonial obținut de inculpată.

Referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals intelectual, comisă în forma participației improprii, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 289 C. pen. din 1969 se regăsesc în art. 321 C. pen., cu denumirea marginală, „falsul intelectual”.

În speţă, membrii comisiei de auditare în vederea vânzării în regim subvenționat a locuințelor de serviciu pe care cu intenţie, prin depunerea la dosarul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu de documente false, inculpatul i-a determinat să întocmească în fals Raportul de Audit Public Intern în care aceștia au consemnat îndeplinirea condiţiilor legale pentru perfectarea contractului de vânzare - cumpărare, primii menţionaţi acționând fără vinovăţie, sunt funcţionari publici conform art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., în acest sens fiind şi Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - referitoare la sintagma „funcţie publică de orice natură”.

Abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 nu echivalează cu o dezincriminare, în sensul art. 4 C. pen., în speță, fiind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

Prin urmare, după intrarea în vigoare a N.C.P., faptele încadrate anterior în art. 17 din Legea nr. 78/2000, sunt incriminate în legislaţia penală, astfel încât problema în discuţie este aceea a aplicării legii penale mai favorabile, iar nu cea a dezincriminării.

În consecință, instanţa de fond a constatat că termenul de prescripție specială a răspunderii penale, stabilit prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 17 și art. 18 din Legea nr. 78/2000 (6 luni-7 ani și 6 luni) este conform art. 122 alin. (1) lit. c) raportat la art. 124 C. pen. anterior de 12 ani și se împlinește la data de 16 august 2017.

Documentele ce au stat la baza cumpărării locuinței de serviciu, depuse de inculpată au fost verificate atât de comisia unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de comisia de audit din cadrul V. a S., verificare al cărei obiect l-a constituit însă, doar constatarea existenţei respectivelor documente şi a cerinței redactării lor în forma impusă de Ordinul M/129/2005 (răspundea pentru realizarea celor consemnate în conţinutul lor revenind, exclusiv, inculpatei) care a întocmit Raportul de Audit Public Intern din 16 august 2005, prin care s-a concluzionat că cererea de cumpărare a locuinţei de serviciu formulată de inculpată îndeplineşte condiţiile legale şi că se poate efectua vânzarea în regim subvenționat a apartamentului situat în sector 6 Bucureşti (vol. 15, filele 135-138 dosar urmărire penală).

În ce priveşte participaţia improprie, din prevederile art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rezultă că această formă de participație penală se poate prezenta sub două modalităţi intenţie şi culpă şi intenţie şi lipsă de vinovăţie.

Contribuţia persoanei care a determinat cu intenţie săvârşirea faptei va constitui instigare la infracţiunea intenţionată.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt realizate condiţiile participaţiei improprii în modalitatea intenţie, lipsă de vinovăţie la săvârşirea de către membrii comisiei de audit care au acţionat fără vinovăţie, fiind în eroare de fapt, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv de fals intelectual, chiar și în condițiile în care, astfel cum susţine apărarea, probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul ar fi discutat cu membrii comisiei de auditare sau că ar fi intervenit pe lângă aceştia pentru a-i determina să-i soluţioneze favorabil cererea prin care solicita cumpărarea în regim subvenționat a locuinței de serviciu. Această concluzie se impune întrucât instigarea ca formă a participației penale poate fi, nu numai evidentă, deschisă, explicită, când instigatorul prezintă deschis scopul său, acela de a-l convinge pe instigat la săvârşirea faptei, ci şi insidioasă sau ascunsă, când acest scop nu este expres prezentat.

Prin depunerea de către inculpată la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arată că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005 sunt realizate condiţiile unei instigări ascunse, insidioase, cu atât mai mult cu cât, membrii comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de auditare în vederea vânzării, care au întocmit Raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 prin care au propus perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu, nu aveau obligaţia de a verifica realitatea menţiunilor cuprinse în înscrisurile depuse de inculpată, ci doar existenţa acestora şi întocmirea lor în forma cerută de lege, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor T.T., S.S., R.R., U.U., U.U.U., Z.Z., X.X., V.V. (răspunderea pentru realitatea menţiunilor cuprinse în declaraţia dată la notar revenea, exclusiv, inculpatului) care, în plus, au confirmat faptul că, în cazul în care ar fi cunoscut că documentele respective sunt false, nu ar fi recomandat perfectarea cumpărării de către inculpată a locuinței de serviciu.

10. Referitor la activitatea infracţională a inculpatului L., instanţa de fond a reţinut că la data de 22 decembrie 2004 a fost adoptată H.G. nr. 2357/2004, prin care s-a aprobat trecerea unor imobile, proprietatea privată a statului, având datele de identificare prevăzute În Anexele1 şi 2, care fac parte din respectiva hotărâre, din administrarea RA K.K. SA în administrarea S. şi G.G.G.G.G, începând cu data de 1 decembrie 2004. În Anexa nr. 1 la H.G. nr. 2357/2004 s-au prevăzut datele de identificare a imobilului care va trece în administrarea S., respectiv, cel situat în sector 2 Bucureşti, având o suprafaţă utilă de 211,01 mp. (vol. 15, fila 219, vol. 16, filele 238-240 dosar urmărire penală.

Între RA K.K. SA Bucureşti şi N. prin UM x Bucureşti, în data de 12 ianuarie 2005, s-a încheiat Protocolul de predare - preluare, înregistrat din 14 ianuarie 2005, protocol ce a intrat în vigoare la 14 ianuarie 2005 - data semnării - şi în baza căruia, imobilul situat la adresa sus-menţionată a fost predat de către RA K.K. SA Bucureşti către N. conform procesului - verbal de predare-preluare încheiat la 12 ianuarie 2005 (vol. 15, filele 222-226).

La data încheierii procesului verbal de predare-preluare, în imobilul din sector 5 Bucureşti, compus din 5 camere locuia cu chirie gl. bgd. ing. (în rezervă) U., în baza Convenţiei de cazare din 20 februarie 2004 încheiată între cel ultim menţionat şi RA K.K. SA Bucureşti (vol. 13, filele 211-213 dosar urmărire penală).

Atât în Protocolul de predare - preluare a imobilului, cât şi în procesul verbal de predare - preluare nu s-a înscris însă nicio clauză privitoare la existenţa unui chiriaş în imobilul respectiv sau referitor la existenţa vreunei obligații pentru N. faţă de U. care nu mai era cadru militar activ, fiind trecut în rezervă, cu gradul de general.

La data de 27 decembrie 2004 a fost înregistrat Raportul gl. bgd. (în rezervă) U., adresat ministrului apărării naţionale, prin care solicita aprobarea de a cumpăra locuința situată în str. x, raport pe care ministrul apărării a scris rezoluția „conform legii” şi a semnat, direcţionându-l prin menţiunea „gl. x” către inculpatul A., șeful T. (vol. 16, fila 236 dosar urmărire penală).

Cu adresa din 27 ianuarie 2005, inculpatul A. a transmis comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, în fotocopie, H.G. nr. 2357/2004 cu rugămintea „de a dispune măsuri de perfectare a contractului de închiriere a apartamentului din str. x pentru dl. gl. bg. ing. (în rezervă) U., care-l ocupă în baza unui contrat încheiat cu RA K.K. SA Bucureşti, cu respectarea prevederilor legale în domeniu”(vol. 13, fila 63, vol. 16, fila 241 dosar urmărire penală).

În baza adresei nr. 812 din 27 ianuarie 2005, la data de 4 februarie 2005, între N., reprezentat prin inculpatul L. şi gl. bgd. ing.(în rezervă) U. a fost încheiat contractul de închiriere din 4 februarie 2005 a locuinței de serviciu situate în str. x, pentru perioada 12 ianuarie 2005 - 30 iunie 2005 (vol. 13, filele 57-58 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere, U. a depus următoarele documente;

- copiile cărţilor de identitate a sa, a soţiei sale şi a fiicei lor;

- fotocopia certificatului de căsătorie;

- declaraţiile pe proprie răspundere din 10 februarie 2005 ale membrilor familiei V. şi ale numitei H.H.H.H.H.;

- fotocopia buletinului de identitate a numitei H.H.H.H.H., adeverinţa din 09 februarie 2005 a Centrului Clinic de Urgenţă al Armatei din care rezultă că soţia sa suferă de o boală pentru care este necesară o cameră în plus;

- Decizia de pensionare nr. 065967 din 28 octombrie 1996 (vol. 13, filele 75, 77-79, vol. 15, filele 50-53 dosar urmărire penală).

După expirarea termenului prevăzut în contractul de închiriere din 4 februarie 2005, au fost încheiate următoarele acte adiţionale, prin care s-a prelungit termenul de închiriere: Actul adiţional din 21 iulie 2005 pentru perioada 1 iulie 2005 - 30 iunie 2006, încheiat de către reprezentanţii S. prin inculpatul L., comandantul Garnizoanei Bucureşti, J.J., contabil şef şi I.I.I.I.I. consilier juridic şi Actul adiţional din 29 august 2006 pentru perioada 1 iulie 2006-27 iulie 2008, încheiat de către reprezentanţii S., prin Y.Y.Y., J.J., contabil şef şi J.J.J.J.J., consilier juridic.

La data de 19 aprilie 2005, şeful UM x Bucureşti, H.H.H., adjunctul șefului T., cu Raportul din 2005 a trimis şefului U.M. x Bucureşti cererea lui U. prin care acesta solicita aprobarea de a cumpăra apartamentul din str. x, în baza Legii nr. 562 din 07 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, modificată prin Legea nr. 357/2006 şi a Ordinului ministrului apărării nr. M/129/2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare” (vol. 13, fila 148 dosar urmărire penală).

Apartamentul de serviciu a fost cumpărat în baza contractului de vânzare - cumpărare din 12 octombrie 2006 încheiat între N. şi U. cu suma de 174.795 lei (vol. 13, filele 120-123 dosar urmărire penală).

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, U. a depus documentele prevăzute în cap. 2, art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/129 din 29 august 2006, respectiv:

- copia cărţii sale de identitate şi copiile cărților de identitate ale membrilor familiei sale;

- contractul de închiriere din 4 februarie 2005; copia actului adiţional din 29 august 2006;

- adeverinţa eliberată de UM x Bucureşti din care rezultă venitul net lunar obţinut de K.K.K.K.K., soţia inculpatului;

- adeverinţa din 4 ianuarie 2005 din care rezultă venitul net realizat de U.; adeverinţa nr. CA374 din 23 mai 2005 eliberată de UM x Bucureşti din care rezultă că U. a plătit chiria la zi;

- adeverinţa din 23 august 2006 din care rezultă că U. a achitat întreţinerea la zi;

- adeverinţa din 19 ianuarie 2004, emisă de Parlamentul României prin care se confirmă că U. este vicepreședintele comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; declaraţiile pe proprie răspundere din 24 august 2006 prin care U., L.L.L.L.L. şi H.H.H.H.H. arată că „nu deţin în proprietate personală o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996” (vol. 13, filele 151-152, 160-161; 164-165, 183-184, 187-190, 195-198 dosar urmărire penală).

Prin ieșirea din patrimoniul S. a locuinței de serviciu, bugetul acestei instituții a fost diminuat cu suma de 168.946 lei, reprezentând diferența dintre valoarea de inventar cu care imobilul a fost preluat de către minister și care conform protocolului de predare preluare din 12 ianuarie 2005 a fost de 343.741 lei și prețul cu care imobilul a fost vândut (174.795 lei), sumă ce reprezintă și un avantaj patrimonial obținut de gl. bgd. ing. (în rezervă) U. De asemenea, prin vânzarea imobilului respectiv cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare a fost privat de dreptul legal de a primi locuința de serviciu respectivă, persoana vătămată, col. Mag. O. care se afla pe primul loc în lista de punctaj și căruia, S. i-a decontat chiria lunară în toată perioada în care acesta a locuit în apartamente închiriate.

Instanţa de fond a constatat că repartizarea, închirierea şi vânzarea locuinței de serviciu situată în str. x, gl. bgd. ing.(în rezervă) U. s-a realizat cu încălcarea „SC R.R.R.R. SA, Instrucțiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuințelor de serviciu şi locuințelor de intervenție din administrarea S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4 alin. (1)din SC R.R.R.R. SA prevedea că fondul locativ al armatei, destinat cazării personalului armatei şi familiilor acestora este format din locuinţele de serviciu şi de intervenţie aflate în prezent în administrarea S. precum şi cele ce se vor dobândi în viitor; art. 17 alin. (1) din aceleaşi reglementări legale stipula că „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie din fondul locativ al S. se repartizează personalului armatei care îşi desfăşoară activitatea în garnizoană, alta decât cea în care îşi are domiciliul”, iar art. 18 din aceleaşi reglementări legale cerea, pentru obţinerea locuinței, înaintarea de către personalul armatei către comandanții/șefii unităților militare în care este încadrat, a unor rapoarte individuale prin care solicita atribuirea unui spaţiu de locuit corespunzător.

U. nu mai făcea parte din rândul personalului armatei în sensul art. 2 parag. 5 din SC R.R.R.R. SA/2000 și art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, deoarece nu mai avea calitatea de cadru militar activ, și, în consecință, nu a întocmit un raport prin care să solicite atribuirea unui spaţiu de locuit.

Prin urmare, repartizarea locuinței de serviciu care a stat la baza încheierii contractului de închiriere s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 4, art. 17 și art. 18 din SC R.R.R.R. SA/2000. În plus, locuinţa de serviciu respectivă nu a fost repartizată unui titular de cotă de locuințe așa cum cerea art. 20 din instrucțiunile susmenționate și nici nu a existat o repartiție nominală comunicată în scris comandantului garnizoanei, structura abilitată să încheie contractele de închiriere pentru spațiile locative nominalizate (art. 21 din SC R.R.R.R. SA/2000).

Referitor la încheierea contractului de închiriere și a contractului de vânzare cumpărare, instanţa de fond a reținut că s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 8, art. 20, art. 21 şi art. 28 din Instrucțiunile SC R.R.R.R. SA/2000 care stipulează că „personalul armatei poate să dețină locuințe de serviciu sau de intervenție aflate în administrarea S. numai în baza contractului de închiriere.”.Or, așa cum s-a menționat, U., fiind trecut în rezervă, nu mai făcea parte din personalul armatei în sensul dispozițiilor legale susmenționate și, în consecință, nu era îndreptățit să obțină locuința de serviciu respectivă.

Prin încheierea de către inculpat a contractului de închiriere cu nerespectarea reglementărilor legale susmenționate, cunoscând că gl. bgd. (în rezervă) U. nemaifiind cadru militar activ nu putea obține în mod legal locuința de serviciu din str. x, contract ce a fost depus la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu, inculpatul, cu intenție i-a determinat pe membrii comisiei de auditare să recomande perfectarea vânzării, aceștia acționând fără vinovăție deoarece nu au cunoscut conținutul fals al înscrisului respectiv pentru că în caz contrar, potrivit propriilor declarații, recomandarea ar fi fost în sensul de a nu se perfecta contractul de vânzare cumpărare.

În privința atribuțiilor de serviciu ale inculpatului, instanţa de fond a reținut că, potrivit art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 19 alin. (2), anexa nr. 1 lit. b), pct. 9, anexa nr. 2 din Ordinul ministrului apărării nr. 86 din 25 iulie 2000 pentru aprobarea „C.z. nr. 50, Instrucțiuni privind evidența, repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea S.”, folosirea locuințelor de serviciu și a locuințelor de intervenție din fondul locativ la armatei se face prin închiriere în baza contractului încheiat între chiriaș și comandantul garnizoanei care propune reînnoirea contractului de închiriere cu avizul T. numai cu aprobarea ministrului apărării naționale, primește anual de la comandanții/șefii unităților militare situația numerică cu necesarul de locuințe și o înaintează în scris șefului T. până la data de 30 octombrie a anului în curs pentru anul viitor, inițiază contractul de vânzare cumpărare și-l promovează prin eșalonul în subordinea căruia se află în vederea perfectării de către T., în cazul cumpărării de către S. a unor locuințe de pe piața liberă, ține evidența punctajului obținut de fiecare cadru militar în activitate sau personal civil(vol. 14, filele 2-3 dosar urmărire penală).

Or, inculpatul a acceptat perfectarea contractului de vânzare cumpărare, cu consecința cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu de către gl. bgd. (rez.) U., deși cunoștea că acesta, nemaifiind cadru militar activ, nu îndeplinea condițiile pentru a beneficia de locuință de serviciu, pe care era îndreptățit să o primească partea civilă O.

Nici apărarea în sensul că a semnat contractul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu de către gl. Bgd. (în rezervă) U. întrucât a perceput adresa din 27 ianuarie 2005 emisă de şeful T. ca pe un ordin pe care trebuia să îl execute, nu poate fi primită.

În cuprinsul Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi al Regulamentelor elaborate în aplicarea acestuia sunt tratate coordonatele principale ale desfăşurării activităţii militare, precum şi limitele răspunderii superiorului pentru ordinul dat.

Astfel, potrivit art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995, în vigoare la data faptelor, cadrelor militare nu li se poate ordona şi le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale, la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea penală şi civilă a subordonaţilor.

Totodată, în regulamentul de ordine interioară pe unitate, aprobat prin Ordinul ministrului Apărării Naţionale nr. M/42 din 27 aprilie 2000, sunt reglementate condiţii de dare şi executare a ordinelor, stabilindu-se că, în situaţia în care ordinul primit nu este legal, subordonatul este obligat să-l sesizeze în acest sens pe comandant, adică pe şeful celui care l-a dat, aceeaşi îndatorire fiind prevăzută şi în ipoteza în care militarul constată că nu poate executa ordinul, nu îl poate executa la timp sau aşa cum a fost dat, caz în care trebuie să raporteze imediat despre acest lucru comandantului care a i-a dat ordinul.

Definind noţiunea de ordin, acelaşi Regulament stabileşte că acesta este o prevedere imperativă, dată în conformitate cu actele normative, care stă la baza oricărei acţiuni (activităţi militare).

Din coroborarea dispoziţiilor de principiu ale Legii nr. 80/1995, cu prevederile Regulamentelor ce au fost elaborate în aplicarea acesteia, rezultă că militarilor le este interzis în toate cazurile, să execute acte contrare legii, iar răspunderea pentru aducerea la îndeplinire a ordinelor nelegale aparţine exclusiv subordonatului care a procedat la punerea lor în aplicare.

În situaţia în care ordinul primit încalcă legea, destinatarul acestuia este obligat să-l sesizeze pe superiorul celui care a dat ordinul, fără a avea un drept de opţiune în funcţie de calitatea şi ierarhia în structura militară pe care o deţine persoana căreia ar trebui să se adreseze cu sesizarea. Aşadar, subordonatul trebuie să îşi asume răspunderea pentru declararea ordinului ca ilegal şi sesizarea comandantului celui care l-a dat, având, totodată, şi obligaţia regulamentară de a raporta şefului său direct, de la care a primit ordinul, despre îndeplinirea respectivei dispoziţii.

Executarea ordinului nelegal sub pretextul că vine de la Direcţia de specialitate din cadrul S. nu poate înlătura caracterul penal al faptei comise de inculpat pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situaţii în care orice persoană care se prevalează de existenţa unei relaţii de subordonare în baza căreia execută un ordin nelegal să fie exonerată de răspundere penală.

În ce priveşte solicitarea de a se dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de fals intelectual (în forma participaţiei improprii) ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, instanţa de fond a constatat că nu poate fi primită.

Potrivit art. 289 C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (care constituie legea penală mai favorabilă inculpatului), falsul intelectual se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani şi 6 luni.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale care, potrivit art. 122 alin. (2) lit. c) raportat la art. 124 C. pen. din 1969 este de 12 ani începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, 19 octombrie 2006, care este data întocmirii Raportului de audit public intern din /2006 și se împlineşte la 19 octombrie 2018.

11. Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în forma participaţiei improprii (6 acte materiale), fals intelectual în forma participaţiei improprii (8 acte materiale) şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în forma participaţiei improprii (2 acte materiale) constând în aceea că:

În calitate de şef al T. din cadrul S. avea obligaţia, conform art. 22 din SC R.R.R.R. SA/2000 să acorde avizul prealabil pe rapoartele personale ale cadrelor militare cu grad sau funcţii corespunzătoare gradului de general sau amiral, aviz care înlocuia hotărârea comisiei de repartiţie ce funcţiona în cazul cadrelor militare cu gradul de la colonel în jos şi a cărei semnificaţie era aceea că solicitantul îndeplineşte condiţiile impuse de Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000 pentru a i se putea repartiza, în mod legal, o locuinţă de serviciu în garnizoana în care activa.

În concret, odată cu primirea raportului în baza căruia cadrul militar solicita o locuinţă de serviciu, inculpatul avea obligaţia să verifice dacă acesta deţine locuinţă proprietate în garnizoana în care activa, dacă a mai primit anterior locuinţă din cota de locuințe a S. pe care să o fi înstrăinat în orice mod şi, în caz afirmativ, să propună respingerea raportului.

S-a reținut că în cazul inculpaţilor B., D., G., H., I. şi a gl. bgd. (rez) U., inculpatul A. a emis avize sau ordine scrise date cu încălcarea legii şi în baza cărora, sus-numiţilor li s-au repartizat în mod nelegal locuinţe pe care ulterior le-au cumpărat în regim subvenţionat.

Astfel:

- în cazul inculpatei B., inculpatul A. a aplicat o rezoluţie olografă pe raportul prin care aceasta solicita repartizarea unei locuinţe de serviciu în garnizoana Bucureşti, în sensul aprobării lui, făcând menţiunea expresă că se încadrează în prevederile legii - SC R.R.R.R. SA/2000. În baza avizului fals dat de inculpat, gl. mr. (rez) B. i-a fost repartizată locuinţa de serviciu pe care a cumpărat-o în regim subvenţionat;

- în cazul inculpatului D., deşi lipsea raportul întocmit personal de către acesta şi deci nu erau respectate procedurile prevăzute de art. 22 din SC R.R.R.R. SA/2000 (raportul prin care se solicita aprobare pentru locuință de serviciu a fost întocmit de I., şeful inculpatului D.) l-a rezolvat favorabil, „rugând” să se aprobe achiziţia de pe piaţa liberă a unui apartament cu 4 camere. De asemenea, inculpatul nu a verificat, anterior acordării avizului, situaţia locativă a inculpatului D., obligaţie pe care, dacă ar fi îndeplinit-o, ar fi constatat că acesta înstrăinase cu puţin timp înainte o locuinţă pe care o deţinuse din cota S. şi că mai deţinea pe raza Garnizoanei Bucureşti, împreună cu soţia, o locuinţă în proprietate. Avizul dat de inculpat a constituit mijlocul fraudulos prin care D. a cumpărat la preţ subvenţionat imobilul situat în B-dul x, prejudiciindu-se astfel N. şi vătămându-se interesele legale ale părţii civile P. care aflându-se pe locul unu din lista de priorităţi ar fi trebuit să primească legal locuinţa de serviciu respectivă pe care o şi putea cumpăra la preţ subvenţionat conform Legii nr. 562/2004;

- în cazul inculpatului G., inculpatul trebuia să respingă raportul prin care cel prim menţionat a solicitat S. o locuinţă de serviciu întrucât motivele invocate nu justificau avizarea favorabilă. De asemenea, dacă verifica situaţia locativă a solicitantului locuinţei de serviciu ar fi constatat că acesta vânduse fiului său locuinţa de serviciu pe care o primise din fondul S.. Odată cu avizarea favorabilă a raportului întocmit de G., inculpatul a întocmit şi adresa din 30 noiembrie 2004 pe care a înaintat-o Comandamentului Garnizoanei Bucureşti în care cerea comandantului acestei unităţi militare să ia măsuri de perfectare a contractului de închiriere;

- în cazul inculpatului H., deşi ministrul apărării naţionale a cerut un punct de vedere inculpatului referitor la raportul prin care cel prim menţionat solicita atribuirea unei locuinţe de serviciu, la data de 9 februarie 2000, A. a întocmit un nou raport pe care l-a semnat şi l-a adresat ministrului apărării naţionale şi în care solicita, în numele lui H., repartizarea unui apartament cu 4 camere pe care ministerul să-l achiziţioneze de pe piaţa liberă. De asemenea, nu și-a respectat obligația de a verifica situaţia locativă a lui H., obligaţie pe care dacă o îndeplinea, constata că acesta donase fiicei sale locuinţa proprietate personală ce-i fusese atribuită din cota S.. În continuare, inculpatul a întocmit la data de 22 februarie 2000, adresa pe care a trimis-o comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti prin care îi cerea să perfecteze contractul de închiriere cu H.;

- în cazul inculpatului I., inculpatul a adresat ministrului apărării naţionale Raportul din 19 noiembrie 1999 prin care solicita aprobarea achiziţionării de pe piaţa liberă a unui număr de 7 apartamente, dintre care unul să fie atribuit generalului I.. Anterior transmiterii raportului către ministru, inculpatul trebuia să verifice situaţia locativă a lui I., obligaţie pe care dacă şi-ar fi îndeplinit-o, ar fi constatat că acesta înstrăinase fiului său locuinţa pe care o primise din fondul locativ al S.. Ulterior a înaintat comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti adresa din 16 decembrie 1999 prin care îi solicita să dispună măsuri de perfectare a contractului de închiriere a locuinţei de serviciu pe care, în final, I. a cumpărat-o la preţ subvenţionat;

- în cazul gl. bgd. (rez) U., a emis o adresă falsă, în baza căreia L. a încheiat cu cel prim menţionat (în mod nelegal, deoarece nu mai avea calitatea de militar activ) contractul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu din str. x, prejudiciind astfel S. și, în același timp, vătămând astfel interesele legale ale persoanei vătămate O. care ar fi trebuit să primească, în mod legal, respectiva locuinţă şi să o cumpere la preţ subvenţionat.

Elementul material al laturii obiective a in fracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau contra intereselor publice constă, fie în neîndeplinirea unui act (în înțelesul de operațiune care trebuia efectuată de către funcționarul public în cadrul atribuțiilor de serviciu), fie în îndeplinirea acestuia în mod defectuos.

Prin îndeplinirea în mod defectuos a unui act se înțelege efectuarea unei operații altfel decât trebuia efectuată.

Pentru existența elementului material, este necesar ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului să se realizeze de către făptuitor în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.

Sub aspectul laturii subiective, atât infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, cât și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și, în egală măsură, infracțiunea de fals intelectual, comise în forma participației improprii, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, se comit cu intenție care poate fi directă, atunci când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte, sau indirectă, când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui, cerințe care nu sunt îndeplinite în cauză.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Cz. nr. 50, Instrucțiuni privind evidența, repartizarea, închirierea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea S., ”Pentru cadrele militare în activitate care îndeplinesc funcții prevăzute în statul de organizare cu gradul de general sau amiral, precum și pentru personalul civil încadrat pe funcții asimilate acestora, cu nevoi de locuințe, ministrul apărării naționale poate aproba repartizarea unei locuințe de serviciu sau de intervenție cu prioritate, fără a se avea în vedere sistemul de punctaj, la solicitarea cadrului militar în cauză. Pentru a putea fi promovate la ministrul apărării naționale, solicitările în cauză vor fi avizate de T.”

În perioada august 1999-februarie 2005, inculpatul A. a îndeplinit funcția de șef al T. din cadrul S., direcție care, conform Notei înaintate parchetului cu adresa din 3 octombrie 2009, asigura normele privind administrarea, repartizarea și folosirea locuințelor în S. și stabilea criteriile de repartizare, mărire sau micșorare a numărului de locuințe în garnizoane (vol. 14, fila 34 dosar urmărire penală).

Din aceeași Notă rezultă că după aprobarea modificărilor aduse Instrucțiunilor privind evidența, repartizarea,închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea S. - SC R.R.R.R. SA/2000 -, prin Ordinul ministrului apărării nr. M/156 din 29 noiembrie 2000, T. aviza rapoartele cadrelor militare în activitate din corpul ofițerilor cu gradul de general sau amiral cu nevoi de locuințe, înaintate ministrului apărării.

Rapoartele erau avizate favorabil numai dacă cei care le întocmeau se încadrau în prevederile art. 22 alin. (1) din SC R.R.R.R. SA/2000, respectiv dacă aveau gradul de general sau amiral și dacă se aflau în situația de a avea nevoie de locuință de serviciu, celelalte elemente concrete privind situația locativă a solicitantului locuinței de serviciu, se verificau odată cu încheierea contractului de închiriere, de către comenduirea Garnizoanei București care avea atribuții în acest sens (atribuțiile comandantului garnizoanei rezultă și din adresa din 2009 (vol. 14, fila 2 dosar urmărire penală).

Raportat la precizările susmenționate, se constată că nu inculpatul A. avea obligația de a verifica dacă inculpații B., G., D., H., I., la data întocmirii rapoartelor prin care solicitau aprobare pentru repartizarea unei locuințe de serviciu dețin locuințe proprietate personală în garnizoana în care activau sau dacă anterior întocmirii rapoartelor, deținuseră locuințe din fondul locativ al S. pe care să le fi înstrăinat, ci comandantului garnizoanei în care aceștia își desfășurau activitatea. De altfel, inculpatul nici nu avea posibilitatea de a verifica situația locativă a cadrelor militare care solicitau locuințe de serviciu deoarece, T. al cărei șef era, nu avea evidența locuințelor deținute de cadrele militare care solicitau locuințe de serviciu, o atare evidență, fiind ținută de Garnizoana București și de celelalte garnizoane din țară (vol. 14, fila 34 dosar urmărire penală).

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că acuzațiile aduse inculpatului A., în sensul că a aprobat, cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare, rapoartele prin care inculpații B., G., D., H., I. și gl. bgd. (rez.) U. solicitau repartizarea locuințelor de serviciu, determinându-i astfel pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care s-au aflat în eroare deoarece nu au cunoscut că respectivele înscrisuri sunt false, să întocmească rapoartele de audit prin care recomandau perfectarea cumpărării în regim subvenționat a locuințelor de serviciu, nu sunt întemeiate.

Inculpatul, primind rapoartele întocmite de inculpații B., G., I. și H. și constatând că aveau calitatea de generali și că cereau aprobarea de a li se repartiza locuințe de serviciu, motivând că le erau necesare, în mod corect, în opinia Înaltei Curți a procedat la avizarea lor favorabilă.

Pentru aprobarea dată inculpatului D. care, într-adevăr, nu a întocmit raport prin care să solicite aprobarea pentru cumpărarea locuinței de serviciu (raportul respectiv a fost întocmit în numele său, de către inculpatul I.), așa cum cerea art. 21 alin. (1) din Instrucțiunile SC R.R.R.R. SA/2000, nu poate fi reținută vinovăția inculpatului pentru nerespectarea acestor reglementări legale, față de împrejurarea că raportul prin care inculpatul I. solicita locuință de serviciu pentru adjunctul său, fusese aprobat de către ministrul apărării la 4 iunie 2004, deci anterior transmiterii de către inculpat comandantului Garnizoanei București, a Adresei din 21 octombrie 2004 prin care ruga să se procedeze la perfectarea contractului de închiriere, cu respectarea însă, a prevederilor legale în domeniu. De altfel, în cazul tuturor inculpaților, odată cu înaintarea către comandantul Garnizoanei București a adreselor prin care îl încunoștința că s-a aprobat de către ministrul apărării cumpărarea de locuințe de pe piața liberă, inclusiv în privința gl. bgd. (rez.) U. pentru care a întocmit adresa din 27 ianuarie 2005 prin care solicita inculpatului L. măsuri de perfectare a contractului de închiriere pentru locuința situată în str. x, ruga să se procedeze la perfectarea contractelor de închiriere și a contractelor de vânzare cumpărare cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Prin urmare, adresele transmise de inculpat comandantului Garnizoanei București nu aveau semnificația unor ordine ce trebuiau executate de către acesta (dimpotrivă, cel ultim menționat avea obligația de a verifica situația locativă a celor ce solicitau locuințe de serviciu).

Concluzionând, instanţa de fond a reținut că inculpatul A. nu a acționat cu intenție, în nici una din modalitățile ei, ca formă de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru care a fost trimis în judecată.

În sarcina inculpatului nu se poate reține nici participația improprie la infracțiunea de fals intelectual deoarece nu a cunoscut caracterul fals al documentelor depuse la dosarele de închiriere sau de cumpărare a locuințelor de serviciu și nici faptul că încheierea contractelor de închiriere care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare cumpărare în regim subvenționat a locuințelor de serviciu s-a realizat de către comandantul Garnizoanei București sau de către locțiitorul acestuia cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare și, în consecință, că a participat la săvârșirea de către membrii comisiei de auditare în vederea vânzării și de către membrii comisiei de vânzare a locuințelor de serviciu, aceștia aflându-se în stare de eroare și acționând fără vinovăție, a infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu, cu consecința prejudicierii bugetului S. și a vătămării intereselor legale ale părților civile P. și O.

III. Instanţa de fonda constatat că de la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii şi până la pronunţarea sentinţei a intrat în vigoare N.C.P., astfel încât a procedat la stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., dar și a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive.

Realizând o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de fond a constatat următoarele:

Pentru inculpaţii C., H., I., J., K., M. şi L., pornind de la principiul că aplicarea legii penale mai favorabile se face global și nu pe fiecare infracțiune sau instituție incidentă în cauză,instanţa de fond a aprecia că, deşi N.C.P. prevede pentru infracţiunile pentru care aceștia au fost trimiși în judecată limite de pedeapsă mai reduse, în ceea ce priveşte maximul special, decât legea veche, aceasta din urmă este legea penală mai favorabilă deoarece în cazul fiecărui inculpat s-a reţinut un concurs real de infracţiuni, iar tratamentul sancționator al acestuia prevăzut de legea nouă este unul mai sever, prin impunerea unui spor obligatoriu la pedeapsa cea mai grea, de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracţiunile concurente.

În plus, circumstanţele atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpaţilor care au condus la stabilirea pedepselor sub minimul special prevăzut de textele de lege care incriminează infracţiunile deduse judecăţii, neputând fi reţinute, potrivit legii noi, incidenţa acesteia din urmă ar însemna aplicarea unor pedepse cel puţin egale cu minimul special prevăzut de legea nouă, care este mai ridicat decât pedepsele stabilite în concret pentru fiecare infracţiune în parte.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, dispoziţiile legii vechi sunt mai favorabile, art. 81 C. pen. din 1969 în baza căruia s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor nemaifiind prevăzut de legea nouă.

Prin urmare, caracterul mai favorabil al legii penale noi este doar aparent, acesta fiind anulat de tratamentul sancționator mai sever al concursului de infracţiuni, de imposibilitatea reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, precum şi de modalitatea de executare a pedepsei, ceea ce conduce la concluzia că legea penală mai favorabilă, stabilă în condiţiile art. 5 C. pen. şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 este C. pen. din 1969.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D. şi G., instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este N.C.P.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. din 1969 comisă în condiţiile participației improprii (art. 31 alin. (2) C. pen.), instanţa de fond a constatat că prevederile art. 248 C. pen. din 1969 se regăsesc în art. 297 alin. (1) C. pen. (cu denumirea marginală „abuzul în serviciu”). Varianta agravată a infracţiunii prevăzute de art. 248¹ C. pen. din 1969 nu se mai regăseşte însă în C. pen.. Art. 309 C. pen. incriminează într-adevăr infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, însă potrivit art. 183 C. pen. „Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei”.

În cazul celor doi inculpaţi, cuantumul prejudiciului produs prin activitatea infracţională desfășurată se situează sub limita pagubei în raport de care se apreciază incidenţa consecinţelor deosebit de grave astfel, cum sunt definite în art. 309 C. pen.

În consecinţă, având în vedere aceleaşi criterii de stabilire a legii penale mai favorabile ca şi în cazul inculpaţilor C., I., H., K., M., J. şi L.,instanţa de fond a apreciat că limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă (art. 13² raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., situate între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni), comparativ cu cele prevăzute de C. pen. din 1969 (situate între 5 ani şi15 ani), sunt de natură a conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi, în contextul în care, chiar şi în ipoteza reţinerii în favoarea lor a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, potrivit art. 76 alin. (2) din acest cod, pedeapsa închisorii ar putea fi redusă cu cel mult până la o treime din maximul special (care reprezintă 3 ani și 4 luni).

În ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen. din 1969 cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 289 C. pen. din 1969 se regăsesc în dispoziţiile art. 321 C. pen. (sub denumirea marginală „falsul intelectual”).

Incriminarea din cele două legi penale este identică, excepţie făcând subiectul activ al infracţiunii care trebuie să fie un funcţionar public potrivit legii noi (în accepțiunea art. 175), iar nu un funcţionar, aşa cum prevedea C. pen. din 1969.

În speţă, membrii comisiei de auditare în vederea vânzării în regim subvenționat a locuințelor de serviciu, pe care, cu intenţie, prin depunerea la dosarele de vânzare - cumpărare a locuințelor de serviciu, de documente false, inculpaţii i-au determinat să întocmească în fals rapoartele de audit public intern în care au consemnat îndeplinirea condiţiilor legale pentru perfectarea vânzării - cumpărării, cu primii menţionaţi acționând fără vinovăţie, sunt funcţionari publici, conform art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., în acest sens fiind şi Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - referitoare la sintagma „funcţie publică de orice natură”.

Având în vedere criteriile în raport de care se stabilește legea penală mai favorabilă, care sunt identice în cele menţionate în cazul analizării incidenţei acesteia referitor la inculpaţii C., H., I., J., K., M. şi L., raportat la maximul special al pedepsei prevăzut de N.C.P. (5 ani) comparativ cu cel din reglementarea anterioară (7 ani, urmare reţinerii art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), instanţa de fond a constatat că legea penală mai favorabilă este N.C.P.

Această din urmă lege este mai favorabilă, având în vedere şi împrejurarea că inculpaţii nu puteau beneficia de o altă modalitate de executare a pedepsei decât cea privativă de libertate (potrivit art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se putea dispune doar dacă pe lângă celelalte condiţii, era îndeplinită şi aceea referitoare la cuantumul pedepsei rezultante, care nu putea depăși 2 ani, iar potrivit art. 86¹, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în caz de concurs de infracţiuni se putea dispune doar dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (2), între acestea fiind şi cea referitoare la cuantumul pedepsei rezultante, care în caz de concurs de infracţiuni nu putea fi mai mare de 3 ani). Cum însă, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în varianta agravată, chiar şi în ipoteza în care în favoarea inculpaţilor s-ar fi reţinut circumstanțe atenuante judiciare, pedeapsa închisorii putea fi redusă cu cel mult la o treime din maximul special (adică 3 ani şi 4 luni minimul fiind de 5 ani) în cauză, fiind aplicabile dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. (inculpaţii fiind trimişi în judecată pentru câte două infracţiuni comise în concurs real, inculpatul D., pentru trei infracţiuni) rezultă că nu era îndeplinită condiţia prevăzută pentru cuantumul pedepsei rezultante astfel că pedepsele să fie executate în regim neprivativ de libertate ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C., H., I., J., K., M. şi L., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969 referitoare la modul şi împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora, datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Deşi modul în care inculpaţii au conceput comiterea faptelor, scopul urmărit prin săvârşirea acestora şi anume, cumpărarea în regim subvenționat a locuințelor de serviciu cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data repartizării acestora (cazul inculpaţilor C., H. şi I.), respectiv la data încheierii/prelungirii contractelor de închiriere şi la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare a locuințelor de serviciu (cazul inculpaţilor J., K. şi M.), prin depunerea la dosarul de cumpărare a locuințelor de serviciu de declaraţii pe proprie răspundere deşi cunoşteau că sunt necorespunzătoare adevărului referitor la situaţia lor locativă, prejudiciul cauzat S. prin ieşirea din patrimoniul acestei unităţi a locuințelor de serviciu atribuite inculpaţilor, imprimă faptelor un grad ridicat de pericol social concret, instanţa de fond a apreciat că la individualizarea pedepselor trebuie avute în vedere nu numai împrejurările ce agravează răspunderea penală, ci şi datele privitoare la persoana inculpaţilor.

Referitor la acest din urmă aspect, instanţa de fond a reţinut, pe lângă calitatea pe care o deţineau inculpaţii la data faptelor şi înscrisurile depuse la dosar din care rezultă comportarea bună în familie şi societate anterior săvârşirii faptelor şi rezultatele deosebite obţinute în decursul carierei lor militare atât în ţară, cât şi în măsurile îndeplinite în afara ţării, precum şi perioada de timp care a trecut de la data comiterii faptelor (anii 2005-2006) şi până la data trimiterii lor în judecată.

Aspectele mai sus arătate a justificat, în opinia instanţei de fond, reţinerea în favoarea susnumiților inculpaţi a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 cu consecinţa reducerii cuantumului sancțiunilor sub minimul prevăzut de lege.

Ca modalitate de executare a pedepselor, s-a apreciat, de către instanţa de fond, că scopul preventiv şi educativ al acestora, cerut de art. 52 C. pen. anterior poate fi atins şi fără executarea acestora prin privare de libertate, aplicarea art. 81 C. pen. din 1969 cu stabilirea termenului de încercare, calculat potrivit art. 83 din acelaşi cod, constituind un avertisment pentru inculpaţi şi o garanţie că reeducarea lor poate avea loc şi în condiţiile suspendării condiţionate a pedepselor.

În ce-i priveşte pe inculpaţii D. şi G., instanţa de fond a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91 C. pen., referitoare la cuantumul pedepsei rezultante, lipsa antecedentelor penale, acordul manifestat de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, însă a apreciat că este necesară supravegherea conduitei lor pentru o perioadă determinată, stabilită, în conformitate cu dispoziţiile art. 92 C. pen. şi care constituie termene de supraveghere.

IV. Latura civilă;

În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că în cursul urmăririi penale,N. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.207.670 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a inculpaţilor, sumă compusă din 1.095.682,56 lei, prejudiciul rezultat în urma vânzării către inculpaţi la preţ diminuat faţă de valoarea de inventar a locuinţelor de serviciu (Şerban Florea -140.586,30 lei, C. -15.846,70 lei, D. - 239.255,80 lei, G. - 230.040,28 lei, H. - 8.286,32 lei; gl. (rez) I. -175.215,67 lei; pl. maj.(rez) M. - 45.514.76 lei, K. -12.866,25 lei, J. - 59.124,46 lei, L. - 168.946 lei) şi 101.988 lei, prejudiciul suferit în urma achitării contravalorii compensației pentru chirii către col. mag. O. (vol. 15, fila 15 dosar urmărire penală, vol. 3, filele 27-56 dosar instanţă).

Partea civilă P. s-a constituit parte civilă în cursul cercetării judecătoreşti cu suma de 30.000 dolari reprezentând suma achitată unor membri de familie în schimbul folosirii integrale a locuinţei socrilor săi (vol. 2 fila 84 dosar instanţă).

Persoana vătămată O. s-a constituit parte civilă cu sumele de 30.000 lei daune materiale reprezentând atât prejudiciul efectiv (damnum emergens) cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans) şi de 100.000 lei daune morale constând în suferinţa şi stresul provocate de instabilitatea spaţiului locativ.

Potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen. obiectul acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Referitor la paguba produsă în patrimoniul S., ca urmare imediată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv un folos necuvenit, cazul inculpaţilor D. şi G., instanţa de fond a constatat că prin efectul Legii nr. 562/2004 modificată prin Legea nr. 357/2006 şi a actelor subsecvente, patrimoniul S. a suferit o diminuare atât locativă (prin înstrăinarea locuinţelor de serviciu pe care le-a achiziţionat de pe piaţa liberă în baza contractelor de vânzare-cumpărare şi le avea în administrare), cât şi valorică (prin înstrăinarea respectivelor locuinţe la un preţ avantajos pentru cumpărători, mai mic decât valoarea de piaţă a acestora), fapt ce a fost acordat de legiuitor ca o facilitate pentru angajaţii instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, condiţionată însă de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege.

În urma operaţiunilor de vânzare-cumpărare, sumele încasate cu titlu de preţ nu au intrat în patrimoniul S., ci au fost făcute venit la bugetul de stat (în acest sens fiind dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004), ceea ce înseamnă că N. nu doar că a suferit o diminuare locativă, prin înstrăinarea locuinţelor de serviciu în condiţiile legii, dar nu a avut nici posibilitatea de a achiziţiona în mod direct şi nemijlocit alte asemenea locuinţe cu sumele obţinute din vânzare.

În condiţiile în care înstrăinarea imobilelor din patrimoniul S. a fost realizată în condiţii nelegale, această operaţiune depăşeşte limitele acceptate de legiuitor pentru diminuarea respectivului patrimoniu şi dobândeşte caracter păgubitor pentru titularul acestuia.

Aplicarea Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 cu modificările ulterioare a condus implicit la diminuarea patrimoniului S., fără ca aceasta să reprezinte o pagubă, în înţelesul legii penale. Acest efect colateral a căpătat însă conotaţie penală atunci când înstrăinarea locuinţelor de serviciu pe care respectiva instituţie le avea în administrare, s-a făcut cu ignorarea dispoziţiilor legale.

Într-o asemenea situaţie, în care nu mai există nici un temei legal pentru afectarea patrimoniului S., paguba este reprezentată de valoarea de piaţă a imobilelor înstrăinate în mod fraudulos, diminuată cu sumele achitate ca şi preţ de către cumpărători, calculate conform dispoziţiilor favorabile ale Legii nr. 564 din 7 decembrie 2004 modificată prin Legea nr. 357 din 25 iulie 2006.

1. Prin ieşirea din patrimoniul S. cu încălcarea normelor legale în vigoare a locuinţei de serviciu compusă din două camere, situată în sector 3 Bucureşti atribuită inculpatei B., s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 140.586,3 lei ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpată în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Suma de 140.586,3 lei reprezintă diferenţa între valoarea locuinţei de serviciu rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (181.706,30 lei) aşa cum rezultă din adresa din 13 august 2008 a acestei unităţi şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (41.120 lei) încheiat între N. şi inculpată.

Valoarea rămasă neamortizată, aferentă locuinţei de serviciu vândură inculpatei reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a respectivului apartament din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (23 iulie 2004) şi data vânzării (17 noiembrie 2006).

2. Prin ieşirea din patrimoniul S., cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în sector 3, Bucureşti, atribuită inculpatului C. s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 15.846,7 lei, ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Suma de 15.846,7 lei reprezintă diferenţa între valoarea locuinţei de serviciu rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (111.273,70 lei) aşa cum rezultă din adresa din 25 august 2008 a acestei unităţi în Actul adiţional din 26 septembrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 decembrie 2005 (95.427 lei) încheiat între N. şi inculpat;

3. Prin ieşirea din patrimoniul S., cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere situată în sector 5, Bucureşti, atribuită inculpatului D. s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 239.255,8 lei, ce reprezintă şi un folos necuvenit pentru inculpat în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., suma de 239.255,8 lei reprezintă diferenţa între valoarea rămasă neamortizată a locuinţei de serviciu, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (301.693,8 lei) şi valoarea de vânzare-cumpărare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (62.438 lei) încheiat între N. şi inculpat.

Valoarea rămasă neamortizată aferentă locuinţei de serviciu reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a acesteia din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei imobilului respectiv (14 septembrie 2004) şi data vânzării acestuia (17 noiembrie 2006);

4. Prin ieşirea din patrimoniul S., cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 3 camere, situată în str. x.

Valoarea rămasă neamortizată aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatei respectiv, în fapt;

Valoarea de achiziţie a respectivului apartament din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (23 iulie 2004) şi data vânzării (17 noiembrie 2006);

5. Prin ieşirea din patrimoniul S., cu încălcarea normelor legale în vigoare a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în Sector 3, Bucureşti, atribuită inculpatului H., s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 8.286,32 lei, ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969.

Suma de 8.286,32 lei reprezintă diferenţa între valoarea rămasă neamortizată a locuinţei de serviciu (107.185,32 lei), înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aşa cum rezultă din adresa din 25 august 2000 a acestei unităţi şi valoarea de vânzare (98.899 lei), menţionată în Actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 18 noiembrie 2005 încheiat între N. şi inculpat;

6. Prin ieşirea din patrimoniul S., cu încălcarea normelor legale în vigoare a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în sector 5, Bucureşti, atribuită inculpatului I. s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 175.215,67 lei, ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969.

Suma de 175.215,67 lei reprezintă diferenţa între valoarea rămasă neamortizată a locuinţei de serviciu (265.936,67 lei), înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti şi valoarea de vânzare (90.721 lei) menţionată în Actul adiţional din 13 octombrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 ianuarie 2006 încheiat între N. şi inculpat;

Valoarea rămasă neamortizată aferentă locuinţei de serviciu reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a acesteia, reevaluată conform O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei imobilului respectiv (11 noiembrie 1999) şi data vânzării acestuia (5 ianuarie 2006);

7. Prin ieşirea din patrimoniul S., cu încălcarea normelor legale în vigoare a locuinţei de serviciu compusă din 3 camere, situată în sector 6, Bucureşti, atribuită inculpatului J., s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 59.124,46 lei, ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969.

Suma de 59.124,46 lei reprezintă diferenţa între valoarea rămasă neamortizată a locuinţei de serviciu (98.321,46 lei), înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aşa cum rezultă din adresele din 29 iulie 2013 şi din 17 aprilie 2013 ale acestei unităţi şi valoarea de vânzare (39.797 lei) menţionată în Actul adiţional din 20 octombrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 13 iunie 2006 încheiat între N. şi inculpat;

Valoarea rămasă neamortizată aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatului reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a imobilului (106.336,80 lei) din care a fost scăzută amortizarea înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (26 noiembrie 2004) şi data vânzării (13 iunie 2006), respectiv suma de 8.015.34 lei;

8. Prin ieşirea din patrimoniul S., cu încălcarea normelor legale în vigoare a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în sector 5, Bucureşti, atribuită inculpatului K., s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 12.866,25 lei, ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Suma de 12.866,25 lei reprezintă diferenţa între valoarea rămasă neamortizată a locuinţei de serviciu (74.603,25 lei), înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aşa cum rezultă din adresele din 29 iulie 2013 şi din 8 mai 2013 ale acestei unităţi şi valoarea de vânzare (61.737 lei) menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 16 ianuarie 2007 încheiat între N. şi inculpat;

Valoarea rămasă neamortizată aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatului reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a imobilului (84.060 lei) din care a fost scăzută amortizarea (9.456,75 lei) înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (4 aprilie 2000) şi data vânzării (16 ianuarie 2007), respectiv suma de 8.015.34 lei;

9. Prin ieşirea din patrimoniul S., cu încălcarea normelor legale în vigoare a locuinţei de serviciu compusă din 3 camere, situată în sector 6, Bucureşti, atribuită inculpatei M., s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 45.514,76 lei, care reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpată, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Suma de 45.514,76 lei reprezintă diferenţa între valoarea rămasă neamortizată a locuinţei de serviciu (75.956,78 lei), înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aşa cum rezultă din adresele din 29 iulie 2013 şi din 17 aprilie 2013 ale acestei unităţi şi valoarea de vânzare (30.442 lei) menţionată în Actul adiţional din 26 septembrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 9 august 2005 încheiat între N. şi inculpată;

Valoarea rămasă neamortizată aferentă locuinţei de serviciu vândută inculpatei reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie a imobilului (90.615,10 lei) din care a fost scăzută amortizarea (14.658,33 lei) înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei (26 noiembrie 2004) şi data vânzării (13 iunie 2006);

10. Prejudiciul creat S. prin cumpărarea de către U. a locuinţei de serviciu situată în sector 6, Bucureşti este de 168.946 lei, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 obţinut de cel ultim menţionat şi care reprezintă diferenţa dintre valoarea efectivă cu care a fost preluat imobilul de la RA K.K. SA (343.741 lei) şi preţul la care a fost cumpărat (174.795 lei), menţionat în contractul din 12 octombrie 2006.

Potrivit art. 25 alin. (2) C. proc. pen., care reglementează rezolvarea acţiunii civile în procesul penal, când acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca lucrul să fie restituit părţii civile.

În speţă, instanţa de fond a constatat că repunerea părţilor în situaţia anterioară (prin desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare şi restituirea reciprocă a prestaţiilor) nu mai este posibilă, întrucât o parte dintre inculpaţi au înstrăinat între timp apartamentele în litigiu unor subdobânditori de bună credinţă.

În aceste condiţii, întrucât restituirea pretenţiilor în natură nu mai poate avea loc, recuperarea pagubei se face prin echivalent bănesc, inculpaţii fiind obligaţi la plata către N. a sumelor de bani cu care s-a constituit parte civilă în condiţiile în care prejudicierea acestei unităţi a fost rezultatul unic al conduitei lor infracţionale sancţionate prin condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 76/2000 combinat cu art. 248 şi art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 (inculpaţii C., I., H., J., K., M. şi L.), respectiv a infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 52 alin. (2) C. pen. (cazul inculpaţilor D. şi G.).

În ce o priveşte pe inculpata B., obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile s-a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. Pentru a se asigura repararea prejudiciilor cauzate S. prin activitatea infracţională a inculpaţilor s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale după cum urmează:

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 3, deţinut de inculpata B., până la concurenţa sumei de 140.586,3 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 5, deţinut de inculpatul K., până la concurenţa sumei de 12.866,25 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 6, deţinut de inculpatul J., până la concurenţa sumei de 59.124,46 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului H. din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Buşteni, judeţul Prahova), până la concurenţa sumei de 8.286,32 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului G., din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, până la concurenţa sumei de 230.040,28 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului D., din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Slănic, judeţul Prahova, având numărul cadastral provizoriu 517, respectiv imobilele (casă de locuit + teren), situate la adresa menţionată mai sus, având numărul cadastral 884, până la concurenţa sumei de 239.255,8 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 3, deţinut de inculpatul I., până la concurenţa sumei de 175.215,67 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 23 aprilie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 6, deţinut de inculpata M., până la concurenţa sumei de 45.514,78 lei.

În ce-l priveşte pe inculpatul C. instanţa de fond a constatat că acesta a consemnat la dispoziţia organului de urmărire penală, cu chitanţa din 22 mai 2013 suma de 15.846,7 lei, reprezentând prejudiciul cauzat S. (vol. 5, fila 309 dosar urmărire penală).

Cu privire la partea civilă P. s-a constatat că acesta a renunţat în tot la pretenţiile civile formulate, oral, în şedinţa de judecată la termenul din data de 19 noiembrie 2014 (vol.2, fila 286 dosarul instanţei de fond.

În ce priveşte cererea de despăgubiri civile formulată de persoana vătămată O., instanţa de fond a considerat că este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 19 şi ale art. 20 C. proc. pen. raportate la cele ale art. 1357 C. civ., cerinţele cumulative ce se cer a fi îndeplinite pentru a fi posibilă, în cadrul procesului penal, angajarea răspunderii civile a inculpatului şi după caz, a părţii responsabile civilmente constau în producerea prin infracţiune a unui prejudiciu material sau moral, existenţa unei legături de cauzalitate între infracţiune şi prejudiciu, necesitatea caracterului cert al prejudiciului, care să nu fi fost încă reparat şi manifestarea voinţei persoanei fizice cu capacitate deplină de exerciţiu ori a celei juridice de a fi despăgubită.

Chiar dacă procesul penal este guvernat de regula oficialităţii, acţiunea civilă rămâne supusă principiului disponibilităţii (exceptând cazurile prevăzute expres de art. 19 alin. (3) C. proc. pen.), revenind persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune, iniţiativa promovării acţiunii civile în procesul penal, precum şi sarcina de a face dovada prejudiciului suferit şi a întinderii acestuia.

Ca efect al condamnării inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în participaţie improprie, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate după cum urmează:

- pentru inculpata B., declaraţia pe propria răspundere din 9 octombrie 2006 (vol. 4, fila 69 dosar urmărire penală) şi Raportul de audit public intern din 23 noiembrie 2006 (vol. 15, filele 80-91 dosar urmărire penală);

- pentru inculpatul C., declaraţia pe proprie răspundere (vol. 5 - fila 24 dosar urmărire penală),declaraţia pe proprie răspundere din 8 iunie 2015 (vol. 5 - fila 106 dosar urmărire penală) şi raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 (vol. 15 - filele 121-123 dosar urmărire penală);

- pentru inculpatul D., declaraţia pe proprie răspundere din 16 octombrie 2006 (vol. 6 - fila 84 dosar urmărire penală), declaraţia pe proprie răspundere din data de 19 octombrie 2004 (vol. 6 - fila 34 dosar urmărire penală) şi raportul de audit public intern din 23 noiembrie 2006 (vol. 15 - filele 80-90 dosar urmărire penală);

- pentru inculpatul G., declaraţia pe proprie răspundere din 3 decembrie 2004 (vol. 7 - fila 40 dosar urmărire penală), declaraţia pe proprie răspundere din 17 noiembrie 2006 (vol. 7 - fila 21 dosar urmărire penală) şi raportul de audit public intern din 15 august 2007 (vol. 15 - fila 105 dosar urmărire penală);

- pentru inculpatul H., declaraţia pe proprie răspundere din 16 martie 2000 (vol. 8 - fila 29 dosar urmărire penală), declaraţia pe proprie răspundere din 17 mai 2005 (vol. 8 - fila 101 dosar urmărire penală) şi raportul de audit public intern din 24 noiembrie 2005 (vol. 15 - filele 124-127 dosar urmărire penală).

- pentru inculpatul I., declaraţia pe proprie răspundere din 26 iulie 2005 (vol. 9 - fila 216 dosar urmărire penală) şi raportul de audit public intern din 12 ianuarie 2006 (vol. 15 - fila 128-130 dosar urmărire penală);

- pentru inculpatul J., declaraţia pe proprie răspundere din 15 martie 2004 (vol. 10 - fila 34 dosar urmărire penală), declaraţia pe proprie răspundere din 23 mai 2006 (vol. 10 - fila 83 dosar urmărire penală) şi raportul de audit public intern din 20 iunie 2006 (vol. 15 - filele 107-109 dosar urmărire penală);

- pentru inculpatul K., declaraţia pe proprie răspundere din 14 martie 2000 (vol. 13 - fila 52 dosar urmărire penală), declaraţia pe proprie răspundere din 5 ianuarie 2007 (vol. 13 - fila 84 dosar urmărire penală) şi raportul de audit public intern din 23 ianuarie 2007 (vol. 15 - filele 92-103 dosar urmărire penală);

- pentru inculpata M., declaraţia pe proprie răspundere din 20 octombrie 2003 (vol. 14 - fila 20 dosar urmărire penală),declaraţia pe proprie răspundere din 19 aprilie 2005 (vol. 14 - filele 66-71 dosar urmărire penală) şi raportul de audit public intern din 16 august 2005 (vol. 15 - filele 135-138 dosar urmărire penală);

- pentru inculpatul L., raportul de audit public intern din 19 octombrie 2006 (vol. 15 - filele 110-120 dosar urmărire penală).

B. Judecata în Apel;

I. Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă O. şi inculpaţii B., C., G., H., I., J., L. şi M.

La data de 07 octombrie 2015, prin serviciul Registratura Generală, apelantul parte civilă O. a depus motivele de apel, însoţite de un set de înscrisuri (filele 30-112 vol. I dosar apel).

La data de 12 octombrie 2015, prin acelaşi serviciu, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a depus motivele de apel (filele 113-151 vol. I dosar apel).

În şedinţa publică din data de 26 octombrie 2015, apelanţii intimaţi inculpaţi J., C., M. şi G. au depus motivele de apel (filele 217-285 vol. I dosar apel).

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2015, au fost admise cererile de amânare formulate de către apelanţii intimaţi inculpaţi B., G., H., I., J., K. şi L. pentru pregătirea apărării şi de intimatul inculpat D., în vederea angajării unui apărător ales.

S-a luat act de manifestarea de voinţă exprimată de către apelanţii intimaţi inculpaţi C., G. şi D., în sensul că doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel şi s-a pus în vedere acestora să se prezinte la termenul ce va fi acordat în cauză, în vederea audierii.

S-apus în vedere părţilor, respectiv reprezentantului Ministerului Public ca, în situaţia în care înţeleg să formuleze cereri, excepţii ori cereri de probatorii, să le depună până cel mai târziu la data de 03 decembrie 2015, iar în situaţia în care, în susţinerea cererilor de probatorii, înţeleg să ataşeze şi înscrisuri, să le depună în acelaşi termen, însoţite de opis, pentru ca astfel, membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public şi celelalte părţi să poată lua cunoştinţă de conţinutul acestora. A pus în vedere părţilor care au declarat apel în cauză şi încă nu au depus motivele de apel, să le depună până cel mai târziu la data de 03 decembrie 2015, iar părţilor care au depus deja motivele de apel şi doresc să formuleze completări ale acestora, să le depună în acelaşi termen.

La data de 30 octombrie 2015, prin Serviciul Registratura Generală al Înaltei Curţi, numitul U., gr. brg. (rez). ing., a depus un memoriu cu privire la apelantul intimat inculpat L. (filele 100-116 vol. II dosar apel);

La data de 04 noiembrie 2015, prin acelaşi serviciu, apelantul intimat inculpat L. a depus o cerere prin care a solicitat eliberarea unor fotocopii din dosar, fotocopiile fiindu-i eliberate în aceeaşi zi (fila 292 vol. I dosar apel);

La data de 23 noiembrie 2015, prin Serviciul Registratura Generală al Înaltei Curţi, apelantul intimat inculpat L. a depus motivele de apel (filele 16-32 vol. II dosar apel);

La data de 24 noiembrie 2015, prin acelaşi serviciu, apelantul intimat inculpat I. a depus motivele de apel şi un set de înscrisuri (filele 33-54 vol. II dosar apel), apelanta intimată inculpată B. a depus motivele de apel şi un set de înscrisuri (filele 55-77 vol. II dosar apel), iar apelantul intimat inculpat H. a depus motivele de apel şi un set de înscrisuri (filele 78-98 vol. II dosar apel);

La data de 27 noiembrie 2015, prin Serviciul Registratura Generală al Înaltei Curţi, apelantul intimat inculpat K. a depus o cerere prin care a solicitat eliberarea unor fotocopii din dosar, fotocopiile fiindu-i eliberate în aceeaşi zi (fila 293 vol. I dosar apel);

La data de 02 decembrie 2015, prin intermediul poştei electronice, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat K. a comunicat o cerere de probatorii (filele 1-2 vol. II dosar apel), iar la data de 03 decembrie 2015, prin Serviciul Registratura Generală, apelantului intimat inculpat K. a depus o cerere de ridicare a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător de pe imobilul aparţinând inculpatului şi de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de bani consemnată la SC D.D. SA la dispoziţia instanţei (filele 3-15 vol. II dosar apel);

La data de 03 decembrie 2015, apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a depusă o „notă de probatorii” (filele 119-120 vol. II dosar apel);

La data de 04 decembrie 2015, prin Serviciul Registratura Generală, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înaintat Dosarul nr. x/1/2014, care conţine 98 file, în vederea ataşării la Dosarul de fond nr. x/1/2013 (fila 118 vol. II dosar apel);

La data de 07 decembrie 2015, prin acelaşi serviciu, apelantul intimat inculpat J., prin apărător ales, a depus un set de înscrisuri (filele 121-132 vol. II dosar apel);

La data de 09 decembrie 2015, prin Serviciul Registratura Generală, apelantul intimat inculpat G. a depus o cerere de probatorii (filele 138-141 vol. II dosar apel).

În şedinţa publică din 14 decembrie 2015, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a dispus amânarea cauzei la data de 25 ianuarie 2016, Sala secţiilor unite - 103, ora 0900, în noua compunere a completului P2 stabilită potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22 din data de 13 noiembrie 2015, termen pentru care, în raport de manifestarea de voinţă exprimată la termenul din 26 octombrie 2015, a menţinut obligaţia apelanţilor intimaţi inculpaţi C., G. şi D., de a se prezenta în faţa instanţei, în vederea audierii.

La data de 21 decembrie 2015, prin Serviciul Registratura Generală al Înaltei Curţi, numitul U., gr. brg. (rez). ing., a depus un memoriu cu privire la apelantul intimat inculpat L. (filele 153-169 vol. II dosar apel);

La data de 13 ianuarie 2016, prin acelaşi serviciu, apelantul I., prin apărător ales, a depus o cerere de probatorii (fila 170 vol. II dosar apel), iar apelantul H., prin apărător ales, a depus o cerere de probatorii (fila 171 vol. II dosar apel).

În şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2016, intimatul inculpat D., personal, a precizat că revine asupra poziţiei exprimate la termenul de la 26 octombrie 2015, în sensul că înţelege să nu mai dea declaraţie în faţa instanţei de apel şi să uzeze de dreptul la tăcere potrivit art. 374 alin. (2) C. proc. pen.

Apelantul intimat inculpat C., prin apărător ales, a formulat o cerere de recuzare a domnului judecător M.M.M.M.M., membru al Completului de 5 Judecători Penal 2.

Prin încheierea de camera de consiliu din data de 2 februarie 2016, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a respins ca nefondată cererea de recuzare a domnului judecător M.M.M.M.M. formulată de apelantul inculpat C. în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - Penal 2 şi a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În şedinţa publică din 22 februarie 2016, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen., respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., a procedat la audierea inculpaţilor C. şi G.

Prin încheierea de şedinţă de la acelaşi termen de judecată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a admis pentru apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie proba testimonială, constând în audierea martorilor G.G., Z., O.O., P.P., R.R. şi respectiv, proba cu înscrisuri, cele care se regăsesc în dosarul de urmărire penală, precum şi actele normative în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunilor.

De asemenea, a admis pentru apelanţii intimaţi inculpaţi I. şi H. proba cu înscrisuri în circumstanţiere, pentru apelantul intimat inculpat K. proba cu înscrisuri, constând în copia carnetului de muncă al numitei Y.Y.Y.Y., iar pentru apelantul intimat inculpat J. proba cu înscrisuri, constând în contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 19 decembrie 1990, prin care inculpatul a cumpărat apartamentul situat in municipiul Buzău, şi în raportul medical şi actele ataşate acestui raport.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a luat act de faptul că apelanta intimată inculpată B. nu solicită probe şi că apelantul intimat inculpat K. a renunţat la înscrisul reprezentat de contractul de închiriere suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţe intre o unitate militară si un cadru militar.

Totodată, a respins pentru apelantul intimat inculpat J. proba cu înscrisuri constând în contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 19 decembrie 1990, prin care a fost cumpărat apartamentul, situat in municipiul Buzău.

A respins proba cu înscrisuri solicitată de apelantul intimat inculpat G., constând în adresele solicitate şi a admis pentru aceleaşi apelant intimat inculpat proba testimonială, constând în audierea numitului Z.

A luat act de faptul că apelantul intimat inculpat G. a renunţat la pct. 1 din cadrul cererii de probatorii vizând audierea sa în faţa instanţei de apel.

A luat act de faptul că apelanţii intimaţi inculpaţi L., M., C., A., intimaţii inculpaţi A. şi D., intimata parte civilă N. prin Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică şi respectiv, intimatul parte responsabilă civilmente N. prin Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică nu solicită probe.

În şedinţa publică din 21 martie 2016, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a continuat cercetarea judecătorească cu administrarea probei testimoniale, potrivit prevederilor art. 420 alin. (5) şi 11 C. proc. pen. raportat la art. 376 C. proc. pen., combinat cu art. 381 C. proc. pen. şi art. 119-124 C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 120 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., preşedintele Completului de 5 Judecători a adus la cunoştinţa martorilor obligaţia de a da declaraţii conforme cu realitatea, atrăgându-li-se atenţia că legea pedepseşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

În cursul audierii martorilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 381 C. proc. pen., Preşedintele Completului de 5 Judecători, membrii completului, precum şi toate părţile au avut posibilitatea de a adresa întrebări martorilor, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

La data de 15 aprilie 2016, prin Serviciul Registratura Generală, apelantul intimat inculpat C. a formulat o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 C. pen. anterior şi a art. 132 din Legea nr. 78/2000 (filele 82-90 vol. III dosar apel).

În şedinţa publică din 18 aprilie 2016, Înalta Curte - Completul de 5 Judecătoria continuat cercetarea judecătorească cu audierea martorului G.G., potrivit prevederilor art. 420 alin. (5) şi 11 C. proc. pen. raportat la art. 376 C. proc. pen., combinat cu art. 381 C. proc. pen. şi art. 119-124 C. proc. pen.

În cursul audierii martorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 381 C. proc. pen., Preşedintele Completului de 5 Judecători, membrii completului, precum şi toate părţile au avut posibilitatea de a adresa întrebări martorilor, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

După audierea martorului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a pus în discuţie admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 C. pen. anterior şi a art. 13² din Legea nr. 78/2000 invocată de apelantul intimat inculpat C.

După deliberare Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în conformitate cu prevederile art. 351 alin. (2) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 C. pen. anterior şi a art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Potrivit prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu pe rolul instanţei judecătoreşti, excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, norma sau normele vizate de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Deopotrivă, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională, potrivit atribuţiilor stabilite prin legea privind organizarea şi funcţionarea sa, trebuie să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii normelor cu privire la care a fost sesizată „(…) fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (…)”. Ca atare, din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale, rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi din lege, iar nu şi atunci când se tinde la modificarea ori completarea acesteia, atribuţie care intră în competenţa exclusivă a unei alte autorităţi, respectiv a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

Totodată, instanţa a constatat că, prin modul în care a fost redactată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, dar şi prin argumentele formulate oral de apărătorul ales al autorului excepţiei, nu s-a urmărit constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale invocate. Mai mult, anterior, cu privire la textul art. 248 C. pen., Curtea Constituţională a României s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea acestui text de lege. Prin argumentele invocate în susţinerea excepţiei s-a urmărit modificarea şi completarea textelor de lege menţionate, atribuţie care, astfel cum s-a precizat anterior, nu aparţine Curţii Constituţionale, ci autorităţii legiuitoare, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorilor aleşi ai apelanţilor intimaţi inculpaţi şi ai intimaţilor inculpaţi, ale reprezentantului intimatei părţi civile şi intimatei părţi responsabile civilmente făcute cu ocazia dezbaterilor în apel, precum şi ultimul cuvânt al apelanţilor intimaţi inculpaţi şi al intimaţilor inculpaţi au fost consemnate în detaliu în şedinţa din 18 aprilie 2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

II. Motivele de apel formulate au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

II.1. Prin apelul formulat, Ministerului Public a criticat hotărârea instanţei de fond, atât sub aspectul nelegalităţii cât şi sub aspectul netemeiniciei.

Sub aspectul nelegalităţii, Ministerului Public a criticat soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:

- neaplicarea pedepselor complementare obligatorii inculpaţilor D. şi G.;

- reţinerea greşită a circumstanţelor atenuante pentru inculpaţii D. şi G.;

Sub aspectul netemeiniciei, Ministerului Public a criticat soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:

- greşita achitare a inculpatei B. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, în formă continuată;

- greşita achitare a inculpatului A. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, în formă continuată;

- greşita achitare a inculpatului D. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial;

- greşita individualizare a pedepselor principale şi a modului de executare a pedepselor rezultante în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii H., C., I., J., K., L. şi M.;

- greşita individualizare a pedepselor accesorii, apreciind că s-a omis interzicerea exercitării dreptului de a alege şi dreptului de a ocupa funcţii sau de a exercita profesii ori de a desfăşura activităţi, de natura acelora de care s-au folosit condamnaţii pentru săvârşirea infracţiunilor.

II.2. Prin apelul formulat, inculpata B. a criticat soluţia instanţei de fond atât sub aspectul nelegalităţii cât şi sub aspectul netemeiniciei acesteia.

Primul motiv de apel invocat a vizat greşita fundamentare de către instanţa de fond a soluţiei de achitare, apreciind că aceasta trebuia să se întemeieze pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Al doilea motiv de apel invocat de inculpată a vizat modalitatea de soluţionare a laturii civile, apreciind că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea acesteia la plata despăgubirilor către partea civilă N.

II.3. Prin apelul formulat, inculpatul H. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei condamnări, apreciind, în principal, că fapta nu există, iar în subsidiar, că fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, inculpatul a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile, apreciind că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea acestuia la plata despăgubirilor către partea civilă N.

II.4. Prin apelul formulat, inculpatul I. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei condamnări, apreciind, în principal, că fapta nu există, iar în subsidiar, că fapta nu este prevăzută de legea penală.

II.5. Prin apelul formulat, inculpatul C. a criticat soluţia instanţei de fond atât sub aspectul nelegalităţii cât şi sub aspectul netemeiniciei.

Primul motiv de apel invocat de inculpat a vizat greşita reţinere de către instanţa de fond a formelor agravate pentru participaţia improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual.

Referitor la participaţia improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, acesta a considerat că,din perspectiva art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2010 raportat la art. 4 C. pen., forma agravată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 a fost dezincriminată, apreciind că, în mod greşit, instanţa de fond a stabilit încadrarea juridică a faptelor.

Cu privire la participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual, acesta a considerat că în mod greşit s-a reţinut forma agravată prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 în condiţiile în care prin Legea nr. 286/2009 acest text de lege a fost abrogat.

Al doilea motiv de apel invocat de inculpat a vizat încălcarea de către instanţa de fond a principiului autorităţii de lucru judecat, apreciind că, în mod greşit,instanţa de fond a considerat că sentinţa penală nr. 131 din12 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2013 nu ar avea autoritate de lucru judecată motivat de faptul că a fost dată în vechea procedură de la art. 278¹ C. proc. pen.

Al treilea motiv de apel invocat de către inculpatul C. vizează lipsa elementelor constitutive ale celor două infracţiuni pentru care a fost condamnat de prima instanţă, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, apreciind, totodată, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit situaţia de fapt.

Un ultim motiv de apel a vizat greşita soluţionare a laturii civile în raport cu situaţia de fapt şi criticile invocate pe latură penală.

II.6. Prin apelul formulat, inculpatul G. a considerat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.

Un prim motiv de apel a vizat greşita stabilire a legii penale mai favorabile, apreciind că, în mod greşit, instanţa de fond a stabilit că legea nouă este mai favorabilă.

Al doilea motiv de apel a vizat greşita încadrare juridică prin reţinerea formelor agravante în condiţiile în care textele de lege care prevedeau agravantele au fost abrogate prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a N.C.P., consecinţa directă fiind constatarea intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

II.7. Prin apelul formulat, inculpatul J. a criticat soluţia instanţei de fond atât sub aspectul nelegalităţii cât şi sub aspectul netemeiniciei, apreciind că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus condamnarea sa.

Primul motiv de apel al inculpatului a vizat greşita condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, apreciind că atâta timp cât prin acţiunile sale nu a obţinut pentru sine un folos patrimonial nu se poate vorbi de existenţa unei fapte care să atragă răspunderea penală.

Al doilea motiv de apel a vizat greşita condamnare pentru infracţiunea de fals intelectual, considerând, în principal, că nu a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi, în subsidiar, în raport cu abrogarea art. 17 lit. c) din Legea nr 78/2000 şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de fals intelectual (de la 6 luni la 5 ani închisoare) a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

II.8. Prin apelul formulat, inculpatul K. a criticat soluţia instanţei de fond atât sub aspectul nelegalităţii cât şi sub aspectul netemeiniciei.

Un prim motiv de apel al inculpatului a vizat greşita condamnare pentru infracţiunea de fals intelectual, apreciind că în raport cu abrogarea art. 17 lit. c) din Legea nr 78/2000 limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de fals intelectual au revenit la cele prevăzute de art. 289 din V.C.P., respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani, astfel încât în cauză trebuie constatată prescripţia specială a răspunderii penale pentru această infracţiune.

Un al doilea motiv de apel a vizat greşita reţinere a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din V.C.P. pentru infracţiunea de fals intelectual, în condiţiile în care prin dispozitivul sentinţei apelate a fost anulat un singur înscris, respectiv raportul raport de audit al comisiei.

Al treilea motiv de apel a vizat lipsa unei condiţii obligatorii pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv în cauză nu s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Un alt motiv de apel a vizat inexistenţa faptelor, apreciind că declaraţiile pe proprie răspundere corespund adevărului, astfel că în cauză nu se poate reţine că acesta a săvârşit o faptă penală.

Un ultim motiv de apel a vizat modalitate de soluţionare a laturii civile, apreciind că instanţa de fond, în mod greşit, a avut în vedere modul de calcul stabilit în faza de urmărire penală, neluând în considerare la amortizare şi perioada cuprinsă între momentul construirii imobilului şi momentul intrării în patrimoniul S.

Tot cu privire la latura civilă, acesta a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei obligări la plata unor despăgubiri în condiţiile în care preţul de cumpărare plătit de inculpat a fost mai mare decât preţul de achiziţie plătit de către S., astfel că, în cauză, nu se poate aprecia că a fost creat un prejudiciu în patrimoniul S.

II.9. Prin apelul formulat, inculpatul L. a criticat soluţia instanţei de fond atât sub aspectul greşitei condamnări cât şi sub aspectul modalităţii de soluţionare a laturii civile.

Referitor la greşita condamnare, inculpatul a considerat că s-a aflat într-o eroare cu privire la reprezentarea caracterului nelegal al ordinului primit, astfel încât a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Referitor la latura civilă inculpatul a apreciat că în mod greşit a fost obligat să achite două sume de bani în condiţiile în care de folosul contractului de vânzare cumpărare a apartamentului beneficiază generalul în rezervă U., iar suma reprezentând compensaţia pentru chiria achitată de S. lui O., parte civilă în cauză, nu îi poate fi imputabilă deoarece O. nu era eligibil să primească apartamentul lui U., întrucât acesta nu era general în S., iar potrivit Instrucţiunilor SC R.R.R.R. SA/2000, procedura de atribuire a locuinţelor de serviciu este diferită pentru generali faţă de celelalte cadre militare.

II octombrie Prin apelul formulat, inculpata M. a criticat soluţia instanţei de fond atât sub aspectul nelegalităţii cât şi sub aspectul netemeiniciei.

Un prim motiv de apel a vizat greşita reţinere de către instanţa de fond a situaţiei de fapt şi implicit greşita condamnare pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată, apreciind că faptele nu există, sau nu sunt prevăzute de legea penală.

Un al doilea motiv de apel invocat a vizat lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual şi participaţie improprie la abuz în serviciu, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.

Un al treilea motiv de apel a vizat greşita soluţionare a laturii civile, apreciind că în cauză nu s-a produs un prejudiciu în patrimoniul părţii civile.

II noiembrie Prin apelul formulat, partea civilă O. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul netemeiniciei, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a ca nefondată cererea de acordare a despăgubirilor.

III. În urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, fiind în concordanţă cu probele administrate, situaţie ce nu a fost modificată în urma cercetării judecătoreşti în apel.

În esenţă, se reţin următoarele:

III.1. La data de 15 martie 2004, inculpata B., având funcţia de şef al R. din cadrul S., a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul din 2004 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, motivând că locuiește într-o garsonieră confort II proprietate personală :„Vă adresez rugămintea de a aproba să mi se repartizeze o locuinţă de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Instrucţiunile privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S. (CZ-nr. 50). Menţionez că în prezent locuiesc într-o garsonieră confort II proprietate personală” (fila 6, vol. IV dosar urmărire penală).

La data întocmirii şi depunerii raportului, inculpata B. deţinea în proprietate o garsonieră cu o suprafaţă utilă de 28,01 m² situată în sector 3 Bucureşti, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai 1993 încheiat cu SC Y. SA (vol. 4, filele 105-106 dosar urmărire penală), imobil pe care l-a înstrăinat la data de 22 septembrie 2004, conform contractului de vânzare-cumpărare din 2004 (vol. 4, fila 107 dosar urmărire penală) şi o garsonieră cu o suprafaţă utilă de 26,959 m² situată în sector 3 Bucureşti, dobândită în urma dezbaterii succesiunii de pe urma decesului mamei sale, conform certificatului de moștenitor nr. 64 din 5 noiembrie 1997, pe care a înstrăinat-o la data de 19 decembrie 2006, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 2006 (vol.4, filele 128, 130-132 dosar urmărire penală).

Cu adresa din 25 august 2004, locţiitorul şefului T., col. ing. H.H.H., a comunicat comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti că ministrul apărării naționale a aprobat achiziționarea de pe piața liberă a unui apartament cu 2 camere ce urmează a fi repartizat inculpatei și a adresat rugămintea de a proceda la perfectarea contractului de închiriere „În rezoluţie pe Raportul din 15 martie 2004, anexat în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în garnizoana Bucureşti, a unei locuinţe de serviciu cu două camere care să-i fie repartizată doamnei general de brigadă B., şeful acestei structuri. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractului de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul din sector 3, Bucureşti, care a fost repartizat doamnei general menţionată anterior”.

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpata a depus la dosar documentele prevăzute în cap. 2, art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 129/2006 respectiv:

- procura din data de 9 octombrie 2006, autentificată la Ambasada României la Bruxelles prin care îl împuterniceşte pe I.I.I. să cumpere orice imobil;

- adeverinţa emisă de Cartierul General al N.A.T.O., prin care se arată că este încadrată pe funcţia de locţiitor pentru Uniunea Europeană la Bruxelles;

- declaraţia pe proprie răspundere nr. 3580/3581/9 octombrie 2006 în care menționează, „Nu deţin în proprietate o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale, prevăzute de Legea locuinţei 114/1996”;

- adeverinţa de la Asociaţia de proprietari din care rezultă că a achitat cheltuielile de întreținere;

- copia contractului de închiriere din 31 martie 2006;

- copia cărţii de identitate (vol. 4, filele 64, 65, 67, 69, 70 dosar urmărire penală).

Documentele depuse de inculpată au fost verificate atât de o comisie a unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de comisia de audit din cadrul V. a S. care, în urma verificării existenţei la dosar a tuturor înscrisurilor prevăzute de lege şi dacă au fost întocmite în forma impusă de actele normative (în formă autentică sau sub semnătură privată), nu însă și a realităţii conţinutului documentelor respective (responsabilitatea pentru realitatea celor declarate revenind inculpatei), la data de 20 noiembrie 2006 au întocmit Raportul de audit prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării de către inculpată în regim subvenționat a locuinței de serviciu, raport depus la dosarul cauzei la 23 noiembrie 2006 (vol. 15, filele 80-91 dosar urmărire penală).

Locuinţa de serviciu compusă din două camere situată în sector 3 Bucureşti, cu o suprafaţă utilă de 55,20 mp a fost cumpărată de inculpată cu suma de 41.120 lei, conform contractului de vânzare cumpărare din7 noiembrie 2006, încheiat între N., prin UM x Bucureşti, reprezentată de col. Z. în calitate de vânzător şi inculpata B., în calitate de cumpărător, prin împuternicit, I.I.I. (vol. 4, filele 3-5, 44-47 dosar urmărire penală).

Prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu atribuită inculpatei B. s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 140.586,3 lei, sumă calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (181.706,30 lei), comunicată cu adresa din 13 august 2008, transmisă parchetului de către UM x Bucureşti şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (41.120 lei) încheiat între N. şi inculpată.

III.2. La data de 2 aprilie 1999, inculpatul C., în calitate de „ofiţer de stat major internaţional” în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul prin care a solicitat aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu cu patru camere în garnizoana Bucureşti, raport în conţinutul căruia arăta următoarele: „Menţionez că până anul trecut, fiind divorţat şi având un copil, am locuit la părinţii mei. În anul 1998 m-am recăsătorit iar soţia mea are şi ea un copil. În această situaţie, condiţiile locative ale apartamentului părinţilor mei nu satisfac nevoile reale ale celor două familii, pentru a trăi în condiţiile unui confort minim. Situaţia copiilor noştri se prezintă astfel: J.J.J., fiul soţiei mele în vârstă de 23 de ani, este actualmente student la Universitatea Româno - Americană din Bucureşti, iar K.K.K., în vârstă de 17 ani este elevă în clasa a IX-a la Liceul Spiru Haret din Bucureşti. În prezent, eu sunt repartizat la Cartierul General N.A.T.O. din Bruxelles în funcţia de ofiţer de stat major internaţional în cadrul Statului Major Internaţional şi, în conformitate cu condiţiile contractuale, angajamentul meu în această structură se va încheia, cel mai devreme, la sfârşitul lui aprilie 2000” (vol. 5, fila 10, vol. 16, fila 244 dosar urmărire penală).

Pe raportul întocmit de inculpat a fost aplicată ştampila S. și s-au înscris de către ministru, mențiunile „Dl. gl. L.L.L., aviz” şi data „05 aprilie”, fără a exista însă vreo aprobare.

La data de 17 iulie 2000, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti reprezentată de col. M.M.M., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 2000 pe o perioadă de 5 ani, de la 29 iunie 2000 până la 29 iunie 2005. Referitor la perioada de închiriere, la pct. 3 din contract se stipulează expres că, „la expirarea acestei perioade chiriașul poate reînnoi contractul dacă îndeplinește condițiile prevăzute de actele normative în vigoare. Tacita relocațiune nu operează”.(vol. 5, fila 98 dosar urmărire penală).

Ulterior, după întocmirea raportului, inculpatul a solicitat şefului UM x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu din sector 3 Bucureşti, în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare şi a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, a unor locuinţe din administrarea sa (vol. 5, fila 97 dosar urmărire penală).

Referitor la prejudiciu, potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu, cu încălcarea normelor legale în vigoare, s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 15.846,7 lei, sumă ce reprezintă diferenţa dintre valoarea locuinței de serviciu, rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (111.273,70 lei), astfel cum rezultă din adresa din 25 august 2008, emisă de această unitate şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 26 septembrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 decembrie 2005 (95.427 lei) încheiat între N. şi inculpat (vol. 1, filele 163-219 dosar urmărire penală).

III.3. Referitor la inculpatul D., instanţa a reţinut că la data de 31 mai 2004, inculpatul I., care ocupa funcția de director general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu compusă din 4 camere, din fondul de locuinţe al S., inculpatului D., adjunctul său, raport ce a fost înregistrat la Cabinetul ministrului din 2004 şi în care se menţiona că „Generalul îndeplineşte funcţia de locţiitor al directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării şi nu deţine locuinţă proprietate personală sau de serviciu în Garnizoana Bucureşti” (vol. 6, fila 32, vol. 16, fila 235 dosar urmărire penală).

Din probele administrate în cauză s-a reţinut că inculpatul D. a exercitat presiuni asupra cadrelor militare ce urmau să achiziționeze de pe piața liberă locuinţe de serviciu pentru a cumpăra apartament într-o anumită zonă a capitalei. Instanţa de fond a apreciat relevantă în acest sens declaraţia martorului P.P., ofiţerul desemnat în anul 2004 cu achiziţionarea de pe piața liberă a locuințelor de serviciu şi care a cumpărat apartamentul ce i s-a repartizat inculpatului, în care arată : „. în cursul anului 2004 am cumpărat apartamentul situat în Bucureşti, sector 5 pentru gl. D. Gl. D. a luat legătura cu noi şi ne-a transmis că doreşte o locuinţă care să fie situată în zona Parcului x. Într-o primă fază nu am găsit apartamente chiar lângă Parcul x şi ce am găsit erau exagerat de scumpe, peste 80.000 euro la acea vreme, ulterior, gl. D., care probabil a luat legătura cu firma imobiliară, ne-a spus că a găsit un apartament care corespunde, respectiv cel situat la adresa mai sus precizată” (vol. 2, filele 193-194 dosar instanță).

Urmare adresei din 21 octombrie 2004 transmisă de inculpatul A. comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti în care se menţiona „În rezoluţie pe rapoartele anexate în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă, în garnizoana Bucureşti a unor locuinţe de serviciu. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractelor de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în vigoare (…)”, a fost emisă repartiţia din /21 octombrie 2004 pe numele inculpatului D., repartiţie în baza căreia a fost încheiat contractul de închiriere din 26 octombrie 2004 pentru apartamentul situat la adresa susmenţionată între N., prin comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, pe o perioadă de doi ani, de la 4 octombrie 2004, la 3 octombrie 2006 (vol. 6, filele 25-26 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere, inculpatul a depus documentele solicitate de locator, printre care și declarația pe proprie răspundere dată la 19 octombrie 2004 în care menționa, „ Nu dețin o locuință proprietate personală pe teritoriul României după 1 ianuarie 1990 și nici nu am cumpărat o locuință în baza Decretului Lege nr. 61/1990, a Legii nr. 85/1992 și a Legii nr. 114/1996, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 40/1997 și a O.G. nr. 19/1994, nu am beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe, nu dețin în calitate de chiriaș nicio locuință din fondul locativ al statului.”

La expirarea contractului de închiriere a locuinţei de serviciu, în conformitate cu Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000, completate şi modificate prin Ordinul ministrului apărării naţionale din 28 iulie 2005, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de Y.Y.Y. în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1565 din 18 septembrie 2006, pe perioada 4 octombrie 2006 - 3 octombrie 2008 (vol. 6, filele 5-6 dosar urmărire penală).

III.4. La data de 14 iulie 2004, inculpatul G., în calitate de şef al Direcţiei Financiar Contabile în cadrul S., a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul din 2004 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu motivând că imobilul în care locuiește este necorespunzător atât din punctul de vedere al suprafeței, cât și al zonei în care este situat și că activitatea pe care o desfășoară la locul de muncă necesită condiții pentru refacerea capacității de muncă și pentru pregătire „Vă adresez respectuoasa rugăminte de a-mi aproba repartizarea unei locuinţe de serviciu, întrucât locuiesc într-un apartament necorespunzător atât ca spaţiu cât şi ca zonă, iar activitatea pe care o desfăşor necesită un minim de condiţii pentru refacerea capacităţii de muncă şi pregătirea mea. Raportez că îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 22 din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000 modificate şi completate prin Ordinul nr. M/96/2002” (vol. 7, fila 33 dosar urmărire penală).

Pe raportul susmenţionat, înregistrat la cabinetul ministrului sub nr. A 2438/2004 a fost aplicată ştampila S., iar ministrul a scris olograf rezoluţia „Da. Rog executaţi”, data „15 iulie 2004” şi a semnat. Pe același raport, inculpatul A., şeful T. a scris mențiunile, „S. Patrimoniu. Act, măsuri”,data „16 iulie ” şi s-a semnat.

Urmare aprobării raportului de către ministru, N., prin UM x Bucureşti, a achiziţionat de pe piaţa liberă, de la soţii C.C.C.C. şi D.D.D.D., apartamentul situat în sector 5 Bucureşti, compus din 4 camere de locuit şi dependinţe având o suprafaţă utilă de 74,01 mp, cu suma de 2.972.500.000 lei conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 noiembrie 2004, redactat şi dactilografiat la B.N.P., „E.E.E.E.” (vol. 7, filele 41-43 dosar urmărire penală).

La data de 30 noiembrie 2004, inculpatul A. a înaintat comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti adresa din 2004 cu următorul conţinut: „În rezoluţie pe rapoartele anexate în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în Garnizoana Bucureşti, a unor locuinţe de serviciu. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractelor de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul cu 4 camere, situat în sector 5 Bucureşti, care a fost repartizat domnului general maior G., ofiţer în cadrul U.M. x Bucureşti (vol. 7, fila 32 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere a fost emisă repartiţia din 30 noiembrie 2004 (vol. 7, filele 26-27 dosar urmărire penală).

III.5. La data de 26 octombrie 1999, inculpatul H., având funcţia de şef al Direcţiei Informaţii şi Reprezentare Militară a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul din 26 octombrie 1999 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, menţionând următoarele: „Având în vedere atribuţiile specifice ce derivă din funcţia pe care o deţin, vă rog să aprobaţi repartizarea unui apartament de serviciu. Menţionez că nu deţin locuinţă proprietate personală sau un alt apartament cu chirie de la stat”, raport pe care ministrul a scris olograf „col. x p.d.v.” şi data „22 oct.” (vol. 16, fila 232 dosar urmărire penală).

La data de 22 februarie 2000 a fost emisă repartiţia din 2000 pentru apartamentul compus din 4 camere situat în sector 3 Bucureşti (vol. 8, fila 20 dosar urmărire penală) în baza căreia s-a încheiat contractul de închiriere din 19 aprilie 2000, pentru perioada 19 februarie 2000 - 19 februarie 2005, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de col. M.M.M., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş (vol. 8, fila 14 dosar urmărire penală).

Ulterior, dar înainte de expirarea duratei contractului inițial, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L., în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 25 februarie 2005, pentru perioada 20 februarie 2005 - 19 februarie 2007, prin care s-a prelungit termenul de închiriere pentru locuinţa de serviciu repartizată inculpatului (vol. 8 filele 3-4 dosar urmărire penală).

Prin Raportul din 20 mai 2005, inculpatul a solicitat şefului UM x Bucureşti, aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu în baza Legii nr. 562/2004 şi a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa (vol. 8, fila 91 dosar urmărire penală).

III.6.Inculpatul I., care în perioada 1 iulie 1996-15 iulie 1999 îndeplinea funcţia de Reprezentant militar al României la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, la data de 31 august 1998 a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul nr. A.8255/1998 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu în Garnizoana Bucureşti, raport ce a fost înregistrat la cabinetul ministrului din 1998 şi în care menţiona că locuiește împreună cu fiul său în imobilul pe care l-a donat acestuia, „Având în vedere căsătoria fiului meu în perioada imediat următoare, am fost obligat să ofer acestuia apartamentul proprietate personală unde, şi în prezent, locuim împreună. În această situaţie, rog aprobaţi să mi se repartizeze o locuinţă de serviciu” (vol. 9, filele 129, 234 dosar urmărire penală).

Pe raportul întocmit de inculpat a fost aplicată ştampila S., iar ministrul a scris olograf menţiunile „Dl. gl. L.L.L.” şi data „30.VIII” şi „31 august 1998. D-l col. x. Comunicăm d-lui general luarea în evidenţă”.

N., prin UM x Bucureşti, a cumpărat la data de 11 noiembrie 1999 de pe piaţa liberă, de la N.N.N.N. şi O.O.O.O., apartamentul compus din 4 camere situat în sector 5 Bucureşti, la preţul de 1.235.000.000 lei - vol. 9, filele 39-40 dosar urmărire penală).

Ulterior, cu adresa din 16 decembrie 1999, inculpatul A., şeful T. a comunicat comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti următoarele: „Ministru de stat, ministrul apărării naţionale în rezoluţie pe raportul din 19 noiembrie 1999 al şefului I., a aprobat ca un număr de 7 apartamente de serviciu achiziţionate de pe piaţa liberă prin U.M. x Bucureşti, aflate în administrarea S. şi dispuse în această garnizoană să fie nominalizate după cum urmează, apartamentul cu 4 camere din sector 3, Bucureşti - domnului general de brigadă I. - şeful U.M. x Bucureşti. Întrucât unitatea noastră nu deţine date privind situaţia locativă a persoanelor nominalizate în prezenta adresă, contractele de închiriere pentru aceştia vor fi perfectate cu respectarea strictă a reglementărilor legale aflate în vigoare”.

Urmare adresei susmenţionate, la data de 16 decembrie 1999 a fost emisă repartiţia, iar la data de 21 decembrie 1999, între inculpat şi N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti reprezentată de col. M.M.M. a fost încheiat contractul de închiriere din 1999 pentru apartamentul situat în din sector 3 Bucureşti, perioada de închiriere fiind de 5 ani, de la 21 decembrie 1999 la 21 decembrie 2004 (vol. 9, fila 21 dosar urmărire penală).

La data de 5 ianuarie 2006 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 2000, între N. prin UM x Bucureşti, în calitate de vânzător, reprezentată de Z. şi inculpat, în calitate de cumpărător, contract în baza căruia, locuinţa de serviciu, compusă din 4 camere, având o suprafaţă utilă de 121,66 mp, situată în sector 5 Bucureşti a fost cumpărată de inculpat la preţul de 412.521 lei (vol. 9, filele 83-86 dosar urmărire penală).

Prin raportul din 11 octombrie 2006, inculpatul a solicitat comandantului UM x Bucureşti, aprobarea pentru modificarea preţului şi condiţiilor de plată stabilite prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 5 ianuarie 2006, în conformitate cu art. II din Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 562/2004 (vol. 9, fila 77 dosar urmărire penală).

Prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu atribuită inculpatului cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare s-a creat un prejudiciu S. în cuantum de 175.215,67 lei, sumă calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (265.936,67 lei), a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în Actul adiţional din 13 octombrie 2006 la contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 5 ianuarie 2006 (90.721 lei) încheiat între S. și inculpat.

III.7. Cu privire la inculpatul J. se reţine că, la data de 2 martie 2004, a fost transmisă comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti adresa din /2004 semnată de inculpatul A., şeful T. în care se menţionau următoarele: „În rezoluţie pe rapoartele anexate în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în garnizoana Bucureşti a unor locuinţe de serviciu. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractelor de închiriere cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul, cu 3 camere, situat în sector 6 Bucureşti care a fost repartizat domnului comandor J., ofiţer în cadrul U.M. x Bucureşti” (vol. 10, fila 36 dosar urmărire penală).

Apartamentul situat la adresa susmenţionată a fost achiziţionat de UM x Bucureşti de pe piaţa liberă de la R.R.R.R.R., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 26 noiembrie 2003, redactat şi dactilografiat la B.N.P., „T.T.T.T.” pentru care N. a achitat suma de 1.021.938.000 lei, este compus din 3 camere de locuit şi dependinţe şi are o suprafaţă utilă de 64,51 mp (vol. 10, filele 40-42 dosar urmărire penală).

La data de 2 martie 2004, când a fost emisă repartiţia din 2004 pentru locuinţa de serviciu situată în sector 6 Bucureşti, reglementările în vigoare erau „Cz50/2000 - Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000 cu modificările şi completările ulterioare.

În raport de prevederile actului normativ susmenţionat, repartizarea locuinţei de serviciu s-a realizat cu respectarea Instrucţiunilor SC R.R.R.R. SA/2000 deoarece potrivit adresei din 3 martie 2004 a comandantului UM x Otopeni, inculpatul a fost mutat în Garnizoana Bucureşti conform Ordinului nr. L/O/237 din 20 iulie 1998 emis de S.M.F.A., în interes de serviciu, iar la data solicitării unei locuinţe de serviciu cu 3 camere realiza un punctaj de 465 puncte, ocupând locul unu pe listă (vol. 10, fila 37 dosar urmărire penală).

La data de 13 iunie 2006 s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. A 3506/2006 semnat din partea S. de către Z., în calitate de vânzător şi de către inculpat în calitate de cumpărător, în baza căruia locuinţa de serviciu situată în sector 6 Bucureşti a fost cumpărată la preţul de 148.718 lei (vol. 10, filele 58-70 dosar urmărire penală).

III.8. La data de 25 februarie 2000, urmare solicitării din 2 august 1996 a inculpatului K., care acumulase un număr de 288 puncte în clasamentul efectuat la UM x Bucureşti unde acesta era încadrat şi a adresei din 25 februarie 2000, a fost emisă de către UM x Bucureşti Repartiţia pentru locuinţa de serviciu situată în sector 5 Bucureşti ce a fost atribuită inculpatului (vol. 13, filele 40-41, 50 dosar urmărire penală).

Apartamentul situat la adresa susmenţionată, compus din 4 camere, a fost achiziţionat de N. prin unitatea specializată UM x Bucureşti de pe piaţa liberă, de la soţii X.X.X.X. şi N.N.N.N.N., la preţul de 525.375.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2524 din 28 decembrie 1999 redactat şi dactilografiat la B.N.P., „Z.Z.Z.Z.,” Bucureşti (vol. 13, filele 75-83 dosar urmărire penală).

Repartiţia a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 28 din SC R.R.R.R. SA/2000 - Instrucţiuni privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S. aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. O.G. 15 din 20 mai 1994, potrivit cărora „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie se repartizează cadrelor militare în activitate (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care nu au locuinţă şi au solicitat prin raport scris atribuirea unui spaţiu de cazare corespunzător nevoilor familiale. Repartizarea acestor locuinţe se face prin ordin al comandantului de garnizoană la propunerea comandanţilor de unităţi având în vedere sistemul de punctaj detaliat în Anexa nr. 3”(inculpatul fusese mutat la ordin în Garnizoana București, nu avea locuință de serviciu și acumulase punctajul necesar pentru a obține în mod legal locuința de serviciu).

Pentru încheierea contractului de închiriere, inculpatul K. a depus documentele prevăzute de dispoziţiile legale, respectiv:

- copia buletinului de identitate al său și al soţiei sale, Y.Y.Y.Y.,

- copiile buletinelor de identitate ale copiilor soţilor K., H.H. şi A.A.A.A.A.;

- copia certificatului de căsătorie al soţilor K.;

- certificatul medical din 9 martie 2000 emis de Policlinica S. Bucureşti din care rezultă că soţia inculpatului suferă de o boală pentru care este nevoie de o cameră în plus;

- fotocopia contractului de vânzare-cumpărare din 1992 pentru locuinţa situată în mun. Reşiţa, jud. Caraş-Severin;

- declaraţia pe proprie răspundere din 14 martie 2000 prin care soţii K. declară „nu deţinem şi nu am deţinut şi înstrăinat o locuinţă proprietate personală în municipiul Bucureşti, nu am beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe” (vol. 13, filele 40-47, 49, 51 dosar urmărire penală).

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul a depus documentele prevăzute în Cap.2, art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării nr. 129 din 29 august 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare, respectiv:

- adeverinţa din 4 ianuarie 2007 eliberată de UM x Bucureşti, prin care se atestă calitatea de cadru militar activ a inculpatului (vol. 13, fila 92 dosar urmărire penală);

- copia contractului de închiriere din 13 aprilie 2005 (vol. 13, filele 85-90 dosar urmărire penală);

- adeverinţele de salariu din 4 ianuarie 2007, emise de UM x Bucureşti (vol. 13, filele 8-9 dosar urmărire penală);

- fotocopii ale actelor de identitate ale inculpatului, soţiei sale, Y.Y.Y.Y. şi fiicei lor, A.A.A.A.A. (vol. 13, filele 96-98 dosar urmărire penală).

III.9. Referitor la inculpata M., se reţine că, la data 25 iunie 2003, prin raport, inculpatul A., șeful T. din N., a solicitat ministrului apărării naţionale aprobarea "Listei personalului cu aprobare de achiziţii pe rapoarte individuale”, listă în care la poziţia 6 figura inculpata M., în vederea achiziţionării de pe piața liberă a locuințelor de serviciu, conform planului actual de achiziţii aprobat pentru anul 2003, raport ce a fost aprobat de ministru la data de 2 iulie 2003 (vol. 14, filele 14-15 dosar urmărire penală).

Apartamentul situat în sector 6 Bucureşti, compus din 3 camere de locuit, a fost achiziţionat de către N. prin intermediul UM x Bucureşti (unitate specializată) de pe piaţa liberă, de la soţii A.A.A.A.A. şi C.C.C.C.C. la preţul de 279.606.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare din 11 septembrie 2003 redactat şi dactilografiat la B.N.P.. „T.T.T.T.” (vol. 14, filele 23-24 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere, inculpata a prezentat următoarele documente:

- copia cărţii sale de identitate şi a soţului său, D.D.D.D.D. (vol. 14, filele 16, 18 dosar urmărire penală;

- copia certificatului de căsătorie a soţilor M. şi copia certificatului de naştere a fiicei lor, M. Roxana (vol. 14, fila 19 dosar urmărire penală;

- declaraţia pe propria din 20 octombrie 2003 în care arată că „Nu deţin, pe raza garnizoanei Bucureşti cu chirie din fondul locativ de stat şi nici în proprietate, nicio locuinţă, nu am cumpărat locuinţa conform Legilor nr. 61/1990, nr. 85/1992 sau Legii nr. 114/1996, nu am beneficiat de Ordonanţa nr. 19/1994 şi nici de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe, nu am refuzat după data de 01 ianuarie 1990 nicio repartiţie emisă de Primăria Municipiului Bucureşti sau vreo altă primărie de pe teritoriul oraşului Bucureşti, nu am înstrăinat nici o locuinţă proprietate personală şi nici nu am cedat un contract de închiriere după data de 1 ianuarie 1990” (vol. 14 fila 20 dosar urmărire penală);

Prin Raportul din 8 august 2006, inculpata a solicitat comandantului UM. x Bucureşti, aprobarea pentru modificarea preţului şi a condiţiilor de plată stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 9 august 2005, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 562/2004 (vol. 14, fila 29 dosar urmărire penală). Urmare aprobării raportului întocmit de inculpată, s-a încheiat Actul adiţional din 26 septembrie 2006, stabilindu-se ca preţul locuinţei să fie de 30.442 lei (vol. 14 fila 30 dosar urmărire penală.

Valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti, aferentă locuinţei de serviciu vândute inculpatei reprezintă, în fapt, valoarea de achiziţie (inclusiv cheltuieli notariale şi alte taxe) a respectivului apartament (90.615,10 lei) din care a fost scăzută amortizarea (14658,33 lei) înregistrată pentru perioada cuprinsă între data achiziţiei/intrării în patrimoniu (26 noiembrie 2004) şi data vânzării (13 iunie 2006).

III octombrie Referitor la activitatea infracţională a inculpatului L., s-a reţinut că, la data de 22 decembrie 2004, a fost adoptată H.G. nr. 2357/2004, prin care s-a aprobat trecerea unor imobile, proprietatea privată a statului, având datele de identificare prevăzute În Anexele1 şi 2, care fac parte din respectiva hotărâre, din administrarea RA K.K. SA, în administrarea S. şi G.G.G.G.G, începând cu data de 1 decembrie 2004. În Anexa nr. 1 la H.G. nr. 2357/2004 s-au prevăzut datele de identificare a imobilului care va trece în administrarea S., respectiv, cel situat în sector 2 Bucureşti, având o suprafaţă utilă de 211,01 mp. (vol. 15, fila 219, vol. 16, filele 238-240 dosar urmărire penală.

La data de 27 decembrie 2004 a fost înregistrat Raportul gl. bgd. (în rezervă) U., adresat ministrului apărării naţionale, prin care solicita aprobarea de a cumpăra locuința situată în str. Mihai Eminescu, raport pe care ministrul apărării a scris rezoluția „conform legii” şi a semnat, direcţionându-l prin menţiunea „gl. x” către inculpatul A., șeful T. (vol. 16, fila 236 dosar urmărire penală).

Cu adresa din 27 ianuarie 2005, inculpatul A. a transmis comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, în fotocopie, H.G. nr. 2357/2004 cu rugămintea „de a dispune măsuri de perfectare a contractului de închiriere a apartamentului din str. x pentru dl. gl. bg. ing. (în rezervă) U., care-l ocupă în baza unui contrat încheiat cu RA K.K. SA Bucureşti, cu respectarea prevederilor legale în domeniu” (vol. 13, fila 63, vol. 16, fila 241 dosar urmărire penală).

În baza adresei din 27 ianuarie 2005, la data de 4 februarie 2005, între N., reprezentat prin inculpatul L. şi gl. bgd. ing. (în rezervă) U. a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1287 din 4 februarie 2005 a locuinței de serviciu situate în str. x, pentru perioada 12 ianuarie 2005 - 30 iunie 2005 (vol. 13, filele 57-58 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere, U. a depus următoarele documente;

- copiile cărţilor de identitate a sa, a soţiei sale şi a fiicei lor;

- fotocopia certificatului de căsătorie;

- declaraţiile pe proprie răspundere din 10 februarie 2005 ale membrilor familiei V. şi ale numitei H.H.H.H.H.

- Decizia de pensionare nr. 065967 din 28 octombrie 1996 (vol. 13, filele 75, 77-79, vol. 15, filele 50-53 dosar urmărire penală).

După expirarea termenului prevăzut în contractul de închiriere din 4 februarie 2005, au fost încheiate următoarele acte adiţionale, prin care s-a prelungit termenul de închiriere: Actul adiţional din 21 iulie 2005 pentru perioada 1 iulie 2005 - 30 iunie 2006, încheiat de către reprezentanţii S. prin inculpatul L., comandantul Garnizoanei Bucureşti, J.J., contabil şef şi I.I.I.I.I. consilier juridic şi Actul adiţional nr. 2 din 29 august 2006 pentru perioada 1 iulie 2006 - 27 iulie 2008, încheiat de către reprezentanţii S., prin Y.Y.Y., J.J., contabil şef şi J.J.J.J.J., consilier juridic.

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, U. a depus documentele prevăzute în Cap.2, art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/129 din 29 august 2006, respectiv:

- copia cărţii sale de identitate şi copiile cărților de identitate ale membrilor familiei sale;

- contractul de închiriere din 4 februarie 2005; copia actului adiţional din 29 august 2006;

- adeverinţa eliberată de UM x „C” Bucureşti din care rezultă venitul net lunar obţinut de K.K.K.K.K., soţia inculpatului;

- adeverinţa din 4 ianuarie 2005 din care rezultă venitul net realizat de U.; adeverinţa din 23 mai 2005 eliberată de UM x Bucureşti din care rezultă că U. a plătit chiria la zi;

- adeverinţa din 23 august 2006 din care rezultă că U. a achitat întreţinerea la zi;

- adeverinţa din 19 ianuarie 2004, emisă de Parlamentul României prin care se confirmă că U. este vicepreședintele comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; declaraţiile pe proprie răspundere din 24 august 2006 prin care U., V., L.L.L.L.L. şi H.H.H.H.H. arată că „nu deţin în proprietate personală o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996” (vol. 13, filele 151-152, 160-161; 164-165, 183-184, 187-190, 195-198 dosar urmărire penală).

Inculpatul A., în calitate de şef al T. din cadrul S. avea obligaţia, conform art. 22 din SC R.R.R.R. SA/2000 să acorde avizul prealabil pe rapoartele personale ale cadrelor militare cu grad sau funcţii corespunzătoare gradului de general sau amiral, aviz care înlocuia hotărârea comisiei de repartiţie ce funcţiona în cazul cadrelor militare cu gradul de la colonel în jos şi a cărei semnificaţie era aceea că solicitantul îndeplineşte condiţiile impuse de Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000 pentru a i se putea repartiza, în mod legal, o locuinţă de serviciu în garnizoana în care activa.

S-a reținut că, în cazul inculpaţilor B., D., G., H., I. şi a gl. bgd. (rez) U., inculpatul A. a emis avize sau ordine scrise date cu încălcarea legii şi în baza cărora, sus-numiţilor li s-au repartizat în mod nelegal locuinţe pe care ulterior le-au cumpărat în regim subvenţionat.

Astfel:

- în cazul inculpatului G., inculpatul trebuia să respingă raportul prin care cel prim menţionat a solicitat S. o locuinţă de serviciu întrucât motivele invocate nu justificau avizarea favorabilă. De asemenea, dacă verifica situaţia locativă a solicitantului locuinţei de serviciu ar fi constatat că acesta vânduse fiului său locuinţa de serviciu pe care o primise din fondul S. Odată cu avizarea favorabilă a raportului întocmit de G., inculpatul a întocmit şi adresa din 30 noiembrie 2004 pe care a înaintat-o Comandamentului Garnizoanei Bucureşti în care cerea comandantului acestei unităţi militare să ia măsuri de perfectare a contractului de închiriere;

- în cazul inculpatului H., deşi ministrul apărării naţionale a cerut un punct de vedere inculpatului referitor la raportul prin care cel prim menţionat solicita atribuirea unei locuinţe de serviciu, la data de 9 februarie 2000, A. a întocmit un nou raport pe care l-a semnat şi l-a adresat ministrului apărării naţionale şi în care solicita, în numele lui H., repartizarea unui apartament cu 4 camere pe care ministerul să-l achiziţioneze de pe piaţa liberă. De asemenea, nu și-a respectat obligația de a verifica situaţia locativă a lui H., obligaţie pe care dacă o îndeplinea, constata că acesta donase fiicei sale locuinţa proprietate personală ce-i fusese atribuită din cota S. În continuare, inculpatul a întocmit la data de 22 februarie 2000, adresa pe care a trimis-o comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti prin care îi cerea să perfecteze contractul de închiriere cu H.;

- în cazul generalului de brigadă (în rezervă) U., a emis o adresă falsă, în baza căreia L. a încheiat cu cel prim menţionat (în mod nelegal, deoarece nu mai avea calitatea de militar activ) contractul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu din str. x, prejudiciind astfel S. și, în același timp, vătămând astfel interesele legale ale persoanei vătămate O. care ar fi trebuit să primească, în mod legal, respectiva locuinţă şi să o cumpere la preţ subvenţionat.

IV. Analizând apelurile formulate, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată următoarele:

IV.1. Prin motivele de apel formulate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat soluţia instanţei de fond atât sub aspectul nelegalităţii cât şi sub aspectul netemeiniciei.

IV.1.1.Referitor la motivul de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind neaplicarea pedepselor complementare obligatorii pe lângă pedepsele principale aplicate inculpaţilor D. şi G., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acesta este întemeiat.

Potrivit art. 66 alin. (2) C. pen., atunci când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), iar potrivit art. 67 alin. (2) C. pen. „aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.”

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă că aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. este obligatorie atunci când legea prevede în mod expres pedeapsa complementară pentru infracţiunea săvârşită.

Astfel, inculpaţii D. şi G. au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepsele de câte 2 ani închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen. şi la câte 8 luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen. „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

Totodată, prima instanţă a făcut aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., însă nu a aplicat şi pedepsele complementare, hotărârea fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen., care precizează că pedepsele accesorii se pot aplica dacă au fost interzise ca şi pedeapsă complementară de către instanţă.

În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că instanţa de fond, pe lângă pedepsele principale de câte 2 ani închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen., trebuia să aplice şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va admite apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi, pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpaţilor D. şi G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen., va aplica acestora pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.

La stabilirea perioadei de 2 ani, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători are în vedere gravitatea infracţiunii pentru care inculpaţii au fost judecaţi şi condamnaţi de prima instanţă, de circumstanţele concrete în care aceştia au comis faptele, precum şi de datele care caracterizează persoana fiecărui inculpat.

IV.1.2. Un al doilea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a vizat reţinerea greşită a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. pentru inculpaţii D. şi G., apreciind că datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, vârsta acestora, rezultatele avute în cariera militară şi perioada de timp scursă de la data faptelor şi până la sesizarea instanţei de judecată nu pot constitui circumstanţe atenuante judiciare, întrucât nu sunt legate de faptele comise.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază nefondată critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub aspectul greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., considerând că împrejurările avute în vedere de instanţa de fond se încadrează în dispoziţiile legale menţionate.

Datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, vârsta acestora, rezultatele avute în cariera militară şi perioada de timp scursă de la data faptelor şi până la sesizarea instanţei de judecată, chiar dacă nu au legătură directă cu faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă,acestea conduc la concluzia că încălcarea legii penale de către inculpaţi a reprezentat o acţiune izolată care nu îi caracterizează, aceştia fiind integraţi în societate, îndeplinindu-şi sarcinile de serviciu cu devotament şi dăruire, astfel încât instanţa nu putea face abstracţie de aceste circumstanţe personale la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestora.

IV.1.3. Al treilea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a vizat greşita achitare a inculpatei B. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, în formă continuată.

În strânsă legătură cu acest motiv de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este şi motivul de apel al inculpatei B. referitor la temeiul greşit al achitării, urmând ca acestea să fi analizate concomitent.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, consideră că inculpata nu a acționat cu intenția de a depune la dosarele de închiriere/prelungire a închirierii, respectiv de vânzare cumpărare în regim subvenționat a locuinței de serviciu, documente cu date necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a-i induce în eroare pe membrii comisiei de audit și pe cei ai comisiei de vânzare și a-i determina să-și încalce atribuțiile de serviciu și să constate că sunt îndeplinite condițiile legale pentru perfectarea vânzării cumpărării în regim subvenționat a locuinței de serviciu.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că la data de 15 martie 2004, inculpata B., având funcţia de şef al R. din cadrul S., a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul din 2004 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, motivând că locuiește într-o garsonieră confort II proprietate personală.

La data întocmirii şi depunerii raportului, inculpata B. deţinea în proprietate o garsonieră cu o suprafaţă utilă de 28,01 m² situată în sector 3 Bucureşti, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai 1993 încheiat cu SC Y. SA, imobil pe care l-a înstrăinat la data de 22 septembrie 2004 conform contractului de vânzare-cumpărare din 2004 şi o garsonieră cu o suprafaţă utilă de 26,959 m² situată în sector 3 Bucureşti, dobândită în urma dezbaterii succesiunii de pe urma decesului mamei sale, conform certificatului de moștenitor din 5 noiembrie 1997 şi pe care a înstrăinat-o la data de 19 decembrie 2006, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1859/2006.

Urmare aprobării raportului întocmit de către inculpată, la data de 23 iulie 2004, UM x Bucureşti (unitatea specializată) a achiziţionat de pe piaţa liberă, de la soții F.F.F. și G.G.G., cu suma de 1.847.835 lei, apartamentul compus din două camere, situat în Bucureşti, sector 3 conform contractului de vânzare-din 25 august 2004, locţiitorul şefului T., col. ing. H.H.H., a comunicat comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti că ministrul apărării naționale a aprobat achiziționarea de pe piața liberă a unui apartament cu 2 camere ce urmează a fi repartizat inculpatei și a adresat rugămintea de a proceda la perfectarea contractului de închiriere „În rezoluţie pe raportul din 15 martie 2004, anexat în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în garnizoana Bucureşti, a unei locuinţe de serviciu cu două camere care să-i fie repartizată doamnei general de brigadă B., şeful acestei structuri. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractului de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul din sector 3, Bucureşti, care a fost repartizat doamnei general menţionată anterior”.

În baza repartiţiei din 25 august 2004 emisă de UM Bucureşti, între N., prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de inculpatul L., în calitate de locator şi inculpata B., în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din1 septembrie 2004, pe o perioadă de 2 ani (23 august 2004 - 22 august 2006).

La data de 31 martie 2006, înainte de expirarea contractului de închiriere nr. 1202 din 1 septembrie 2004, între N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de inculpatul L., în calitate de locator şi inculpată, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 2006 pentru perioada 23 august 2006 - 22 august 2008, data de 22 august 2008 fiind data limită a închirierii convenită prin contractul de închiriere din 1 septembrie 2004.

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpata a depus la dosar documentele prevăzute în Cap.2, art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 129/2006 precum şi declaraţia pe proprie răspundere din 9 octombrie 2006 în care a menționat: „Nu deţin în proprietate o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale, prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996”.

Documentele depuse de inculpată au fost verificate atât de o comisie a unităţii vânzătoare (UM x Bucureşti), cât şi de comisia de audit din cadrul V. a S. care în urma verificării existenţei la dosar a tuturor înscrisurilor prevăzute de lege şi dacă au fost întocmite în forma impusă de actele normative (în formă autentică sau sub semnătură privată), nu și a realităţii conţinutului documentelor respective (responsabilitatea pentru realitatea celor declarate revenind inculpatei), au întocmit Raportul de audit din 20 noiembrie 2006 prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării de către inculpată în regim subvenționat a locuinței de serviciu, raport depus la dosarul cauzei la 23 noiembrie 2006.

Locuinţa de serviciu compusă din două camere situată în Bucureşti, sector 3,având o suprafaţă utilă de 55,20 mp, a fost cumpărată de inculpată cu suma de 41.120 lei, conform contractului de vânzare cumpărare din7 noiembrie 2006, încheiat între N., prin UM x Bucureşti, reprezentată de col. Z., în calitate de vânzător şi inculpata B., în calitate de cumpărător, prin împuternicit, I.I.I.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, precum şi infracţiunea de fals intelectual se comit cu intenţie care poate fi directă, când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei fapte, sau indirectă, când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui, cerinţe ce nu sunt îndeplinite în cauză în raport de susţinerile inculpatei şi de înscrisurile depuse la dosar.

La data întocmirii de către inculpată a raportului prin care solicita aprobarea de cumpărare a locuinței de serviciu (19 octombrie 2006) erau în vigoare Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 prin care a fost modificată Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 și Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către S. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare” care în art. 3 alin. (1) lit. b) interzicea cumpărarea locuințelor de serviciu de către persoanele care „ dețin în proprietate, ele sau soțul, soția sau copiii aflați în întreținere, o locuință proprietate personală și care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

La data de 22 septembrie 2004, inculpata vânduse garsoniera din București, sector 3, iar garsoniera în care locuia și la care a făcut referire în Raportul întocmit la 15 martie 2004, prin care solicita să i se repartizeze o locuință de serviciu, având o suprafață utilă de 26,959 mp, nu îndeplinea condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996 (conform Anexei 1 la Legea nr. 114/1996, pentru o familie compusă dintr-o persoană și care ocupă o cameră, suprafața minimă utilă trebuie să fie de 37 mp).

În aceste condiţii, contrar susţinerilor reprezentantul Ministerului Public, inculpata nu făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la beneficiul acordării cu chirie a unei locuinţe de serviciu.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004, modificată prin Legea nr. 357 din 25 iulie 2006, „Poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat’’.

Potrivit art. 2 din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006, „Prin contract de închiriere valabil încheiat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004, privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, modificată prin Legea nr. 357/2006, se înțelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a reglementărilor interne privind repartizarea și închirierea locuințelor de serviciu”.

Repartizarea locuinței de serviciu s-a realizat cu respectarea „SC R.R.R.R. SA, Instrucțiuni privind evidența, repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea S.” care în art. 22 alin. (1) prevedeau că, „Pentru cadrele militare în activitate care îndeplinesc funcţii prevăzute în statul de organizare cu gradul de general sau amiral, … cu nevoi de locuinţă, ministrul apărării naţionale poate aproba repartizarea unei locuinţe de serviciu sau de intervenţie, cu prioritate, fără a se avea în vedere sistemul de punctaj instituit în prezenta instrucţiune, la solicitarea cadrului militar în cauză (…)”.

Inculpata, având gradul de general se încadra în categoria persoanelor pentru care aprobarea repartizării locuinței de serviciu era de competența ministrului apărării naționale și era în situația în care avea nevoie de locuință, aspect ce rezultă din conținutul raportului„…locuiesc într-o garsonieră confort II (…) ”și care este confirmat prin înscrisurile depuse la dosar(inculpata locuia într-o garsonieră care nu îndeplinea cerințele minimale prevăzute în Anexa la Legea locuinței nr. 114/1996).

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Cz. nr. 50, potrivit cărora „nu beneficiază de locuință de serviciu…acele categorii de persoane care și-au înstrăinat locuința fostă de serviciu repartizată din fondul locativ al armatei”, nu sunt incidente în cauză deoarece garsoniera în care inculpata locuia, nu-i fusese repartizată din fondul locativ al armatei, astfel cum acesta este definit la pct. 55 din Cz nr. 81/1974- Instrucțiuni privind evidența, atribuirea și folosirea fondului de locuințe al S., la care s-a făcut referire la pct. I din hotărâre, ci o primise cu chirie, anterior anului 1989, când era elevă la liceu, din fondul locativ de stat, contractul de închiriere fiind încheiat cu unitatea specializată a primăriei de sector.

În ce privește constatarea că prelungirea contractului de închiriere s-a realizat cu aproximativ 4 luni şi jumătate înainte de expirarea termenului de închiriere (22 august 2006) prevăzut în contractul de închiriere iniţial (din 1 septembrie 2004), este reală însă, înscrisurile depuse la dosar infirmă susţinerile Ministerului Public în sensul constatării unei „grabe” nejustificate din partea inculpatei pentru încheierea unui nou contract de închiriere şi a încălcării de către aceasta a dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 alin. (1) din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA.

Inculpata, urmare demersurilor întreprinse de N. în luna martie 2006 a îndeplinit, în perioada 31 iulie 2006 - 31 iulie 2009, funcţia de „Locţiitor pentru Uniunea Europeană al reprezentantului militar al României la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană” în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, acesta fiind motivul pentru care prelungirea contractului iniţial de închiriere s-a realizat înainte cu 4 luni de expirarea acestuia.

Prin întocmirea de către inculpată a Raportului din 15 martie 2004, în baza căruia s-a emis repartiţia din 25 august 2004 pentru locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, sector 3, ce a stat la baza încheierii contractului de închiriere din 1 septembrie 2004, prelungit prin contractul din 31 martie 2006, aceasta nu a acţionat cu nici una din formele de vinovăţie cerute de lege (intenţie directă sau indirectă) pentru existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că prelungirea contractului de închiriere a locuinţei de serviciu a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000, în condiţiile în care, în perioada 31 iulie 2006 - 31 iulie 2009 când a îndeplinit funcţia de „Locţiitor pentru Uniunea Europeană al reprezentantului militar al României la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană”, inculpata a beneficiat de decontarea integrală de către N. a cheltuielilor aferente plăţii chiriei şi întreţinerii locuinţei închiriate în oraşul Bruxelles.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 837/1995 referitoare la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate „pe lângă drepturile prevăzute la art. 1, unităţile trimiţătoare suportă costul transportului în trafic internaţional, cheltuielile de chirie, întreţinere şi dotare ale locuinţei din străinătate”, astfel încât decontarea de către N. a cheltuielilor aferente plăţii chiriei şi întreţinerii locuinţei închiriate de inculpată în Bruxelles nu avea nicio influenţă asupra contractului de închiriere a locuinţei de serviciu.

Referitor la declarația pe proprie răspundere dată de inculpată la 9 octombrie 2006, în care a menţionat „nu deţin în proprietate o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996” și pe care a depus-o la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu se apreciază că este reală în raport de cerințele prevăzute de Legea nr. 114/1996 pe care trebuie să le îndeplinească o locuință(garsoniera din str. x, în care locuia inculpata, avea o suprafață de 26,959 mp, inferioară celei de 37 mp prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996).

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, apreciază că nu a existat niciun moment intenţia inculpatei B. de a prezenta o situaţie falsă comisiei de audit, însă aceasta a omis să menţioneze în declaraţia pe proprie răspundere din 9 octombrie 2006 că în anul 2004 înstrăinase o locuinţă proprietate personală, care nu îndeplinea condiţiile minimale ca suprafaţă prevăzute de Legea nr. 114/1996.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că inculpata trebuia să menţioneze în cuprinsul declaraţiei pe proprie răspundere şi faptul că a mai deţinut în proprietate o locuinţă, chiar dacă aceasta nu a fost achiziţionată din fondul de locuinţe al S. şi nu îndeplinea condiţiile minimale ca suprafaţă prevăzute de Legea nr. 114/1996, astfel încât atât comisia de audit cât şi comisia de vânzare să fi avut cunoştinţă de acest aspect, situaţie în care ar fi putut aprecia dacă inculpata se încadra sau nu în dispoziţiile art. 3 lit. d) din Norma metodologică privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare din 17 martie 2005 aprobată prin H.G. nr. 195/2005.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin depunerea declaraţiei pe proprie răspundere din 9 octombrie 2006la dosarul de vânzare cumpărare în regim subvenționat a locuinței de serviciu, deşi inculpata nu a avut ca scop inducerea în eroare a membrilor comisiei de audit și pe cei ai comisiei de vânzare și a-i determina să-și încalce atribuțiile de serviciu și să constate că sunt îndeplinite condițiile legale pentru perfectarea vânzării cumpărării în regim subvenționat a locuinței de serviciu, în condiţiile în care în cuprinsul acesteia nu se regăsea nicio menţiune cu privire la locuinţa înstrăinată, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea acestei declaraţii.

În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că încheierea contractului de vânzare - cumpărare a locuinţei de serviciu situată în Bucureşti, sector 3 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. d) din Norma metodologică privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare din 17 martie 2005 aprobată prin H.G. nr. 195/2005, însă nu se poate reţine în sarcina inculpatei B. săvârşirea cu intenţie a infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.

Totodată, prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu atribuită acesteia s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 140.586,3 lei, sumă calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (181.706,30 lei), comunicată cu adresa din 13 august 2008 şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (41.120 lei) încheiat între N. şi inculpată.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră nefondate atât critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind greşita achitare a inculpatei, cât şi critica formulată de inculpată cu privire la stabilirea greşită a temeiul achitării, sub aceste aspecte hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală.

IV.1.4. Al patrulea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a vizat greşita achitare a inculpatului A. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, în formă continuată.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră nefondată această critică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, apreciind că din actele dosarului nu rezultă că inculpatul A. a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Astfel, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (6 acte materiale), participaţie improprie la fals intelectual (8 acte materiale) şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (2 acte materiale).

În fapt, s-a reţinut că, în calitate de şef al T. din cadrul S. avea obligaţia, conform art. 22 din Cz50/2000, să acorde avizul prealabil pe rapoartele personale ale cadrelor militare cu grad sau funcţii corespunzătoare gradului de general sau amiral, aviz care înlocuia hotărârea comisiei de repartiţie ce funcţiona în cazul cadrelor militare cu gradul de la colonel în jos şi a cărei semnificaţie era aceea că solicitantul îndeplineşte condiţiile impuse de Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000 pentru a i se putea repartiza, în mod legal, o locuinţă de serviciu în garnizoana în care activa.

Astfel, potrivit actului de sesizare a instanţei, în cazul inculpaţilor B., D., G., H., I. şi U. inculpatul A. a emis avize sau ordine scrise date cu încălcarea legii şi în baza cărora, sus-numiţilor li s-au repartizat în mod nelegal locuinţe pe care ulterior le-au cumpărat în regim subvenţionat.

În aceste condiţii, prin rechizitoriu, s-a apreciat că prin emiterea avizelor sau ordinelor scrise, inculpatul a acţionat ca autor mediat, în condiţiile participaţiei improprii alături de inculpaţii B., D., G., H., I. şi L., la falsificarea de către membrii comisiilor de auditare şi vânzare în regim subvenţionat a locuințelor de serviciu, la prejudicierea bugetului S. și la vătămarea intereselor legale ale persoanelor vătămate P. și O.

Analizând elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice sau contra intereselor persoanelor, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, costată următoarele:

Elementul material al laturii obiective al acestor infracțiunii se realizează, alternativ, fie printr-o inacţiune (neîndeplinirea de către funcţionarul public a unui act), fie printr-o acţiune (îndeplinirea de către funcţionarul public, în mod defectuos, a unui act).

Prin acţiune, subiectul activ al infracţiunii, în cadrul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act în mod defectuos, iar prin inacţiune, acelaşi subiect activ, nu îndeplineşte un act cauzând o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Pentru a se realiza elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, neîndeplinirea de către funcţionarul public a unui act sau îndeplinirea de către funcţionarul public în mod defectuos a unui act trebuie să fie săvârşite în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.

De asemenea, este necesar ca în urma inacţiunii sau acţiunii să se producă unul dintre rezultatele prevăzute de lege, respectiv să se cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Sub aspectul laturii subiective, abuzul în serviciu se poate săvârşi doar cu intenţie, care poate fi directă (atunci când funcţionarul public prevede urmarea faptelor sale şi urmăreşte producerea acestei urmări) sau indirectă (când funcţionarul prevede urmarea faptelor sale şi acceptă producerea acestei urmări).

Şi în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că sub aspectul laturii subiective se săvârşeşte cu intenție care poate fi directă, atunci când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte, sau indirectă, când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui, cerințe care nu sunt îndeplinite în cauză.

Conform Notei înaintate parchetului cu adresa din 3 octombrie 2009 reiese că,în perioada august 1999-februarie 2005, inculpatul A. a îndeplinit funcția de șef al T. din cadrul S., direcție care asigura normele privind administrarea, repartizarea și folosirea locuințelor în S. și stabilea criteriile de repartizare, mărire sau micșorare a numărului de locuințe în garnizoane (vol. 14, fila 34 dosar urmărire penală).

Potrivit aceleiași note, după aprobarea modificărilor aduse Instrucțiunilor SC R.R.R.R. SA/2000 privind evidența, repartizarea,închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea S., prin Ordinul ministrului apărării nr. M/156 din 29 noiembrie 2000, T. aviza rapoartele cadrelor militare în activitate din corpul ofițerilor cu gradul de general sau amiral cu nevoi de locuințe, înaintate ministrului apărării.

Îndeplinirea condiţiilor necesare pentru a beneficia de locuinţă de serviciu, respectiv datele concrete privind situația locativă a solicitantului locuinței de serviciu, se verificau odată cu încheierea contractului de închiriere, de către comenduirea Garnizoanei București care avea atribuții în acest sens (atribuțiile comandantului garnizoanei rezultă și din adresa din 2009 (vol. 14, fila 2 dosar urmărire penală).

În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu inculpatul A. avea obligația de a verifica dacă inculpații B., G., D., H., I., la data întocmirii rapoartelor prin care au solicitat aprobarea pentru repartizarea unei locuințe de serviciu,îndeplineau condiţiile impuse de lege pentru a beneficia de o locuinţă de serviciu, respectiv dacă dețineau locuințe proprietate personală în garnizoana în care activau sau dacă anterior întocmirii rapoartelor, deținuseră locuințe din fondul locativ al S. pe care să le fi înstrăinat, ci aceste atribuţii reveneau comandantului garnizoanei în care aceștia își desfășurau activitatea.

Inculpatul nici nu avea posibilitatea de a verifica situația locativă a cadrelor militare care solicitau locuințe de serviciu deoarece evidența locuințelor deținute de cadrele militare care solicitau locuințe de serviciu era ținută de Garnizoana București și de celelalte garnizoane din țară.

Prin urmare, acuzațiile aduse inculpatului A. în sensul că a aprobat, cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare, rapoartele prin care inculpații B., G., D., H., I. și U. solicitau repartizarea locuințelor de serviciu, determinându-i astfel pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzării, care s-au aflat în eroare deoarece nu au cunoscut că respectivele înscrisuri sunt false, să întocmească rapoartele de audit prin care recomandau perfectarea cumpărării în regim subvenționat a locuințelor de serviciu, nu sunt întemeiate.

Inculpatul A. a procedat în mod corect prin avizarea favorabilă a rapoartelor întocmite de inculpații B., G., I. și H., întrucât aceştia aveau calitatea de generali și,motivând că le erau necesare, au solicitat aprobarea de a li se repartiza locuințe de serviciu.

Referitor la aprobarea dată inculpatului D., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că raportul prin care inculpatul I. a solicitat locuință de serviciu pentru acesta (adjunctul său), fusese aprobat de către ministrul apărării la data de 4 iunie 2004, anterior transmiterii raportului de inculpatul A. către comandantul Garnizoanei București, prin adresa din 21 octombrie 2004, nu poate fi reținută vinovăția inculpatului pentru nerespectarea reglementărilor legale, ca urmare a solicitării de a se proceda la perfectarea contractului de închiriere, în condiţiile în care a făcut menţiunea „(…) cu respectarea prevederilor legale în domeniu”.

De altfel, această menţiune se regăsea în cazul tuturor inculpaților care au solicitat acordarea de locuinţe de serviciu, odată cu înaintarea către comandantul Garnizoanei București a adreselor prin care îl încunoștința că s-a aprobat de către ministrul apărării cumpărarea de locuințe de pe piața liberă. Aceeași a fost şi situaţia în cazul generalului în rezervă U. pentru care inculpatul A. a întocmit adresa nr. 812 din 27 ianuarie 2005 prin care solicita inculpatului L. măsuri de perfectare a contractului de închiriere pentru locuința situată în str. x, prin care solicita să se procedeze la perfectarea contractelor de închiriere și a contractelor de vânzare cumpărare cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

În condiţiile în care adresele transmise de inculpatul A. către comandantul Garnizoanei București purtau menţiunea „…cu respectarea prevederilor legale în vigoare (…)”, acestea nu aveau semnificația unor ordine ce trebuiau executate, ci, dimpotrivă, comandantul Garnizoanei București avea obligația de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale ale solicitanţilor de a beneficia de o locuinţă de serviciu, inclusiv situația locativă a acestora.

În raport cu cele menţionate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că inculpatul A. nu a acționat cu intenție, în nici una din modalitățile ei, ca formă de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru care a fost trimis în judecată.

Totodată, în sarcina inculpatului nu se poate reține nici participația improprie la infracțiunea de fals intelectual deoarece nu a cunoscut caracterul fals al documentelor depuse la dosarele de închiriere sau de cumpărare a locuințelor de serviciu și nici faptul că încheierea contractelor de închiriere care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare cumpărare în regim subvenționat a locuințelor de serviciu s-a realizat de către comandantul Garnizoanei București sau de către locțiitorul acestuia cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare și, în consecință, că a participat la săvârșirea de către membrii comisiei de auditare în vederea vânzării și de către membrii comisiei de vânzare a locuințelor de serviciu, aceștia aflându-se în stare de eroare și acționând fără vinovăție, a infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu, cu consecința prejudicierii bugetului S. și a vătămării intereselor legale ale părților civile P. și O.

Pe cale de consecinţă, urmează a respinge apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub acest aspect, apreciind că soluţia de achitare pronunţată în cauză faţă de inculpatul A. ca fiind legală şi temeinică.

IV.1.5. Un alt motiv de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a vizat greşita achitare a inculpatului D. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin actul de sesizare a instanţei, inculpatul D. a fost trimis în judecată şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 31 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, reţinându-se, în esenţă, că prin cumpărarea cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare a locuinţei de serviciu a lezat interesele legale ale părţii civile P. care ar fi fost îndreptățit să o primească şi, ulterior să o cumpere la preț subvenţionat.

Sub aspectul laturii obiective,infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor presupune producerea unei urmări, respectiv a unei pagube sau a unei vătămări a intereselor legitime ale unei persoane, apărate printr-o dispoziţie legală.

Potrivit actelor din dosar, partea vătămată P., ale cărui drepturi se presupune că ar fi fost lezate, îndeplinea condiţiile necesare pentru atribuirea unei locuinţe de serviciu din cota de locuinţe primite de Garnizoana Bucureşti, însă acest aspect este irelevant în cauză în condiţiile în care inculpatul D. avea gradul de general, fiindu-i astfel aplicabilă altă procedură care excludea sistemul de punctaj instituit prin instrucţiunile SC R.R.R.R. SA.

De asemenea, se mai constată că locuinţa din Bucureşti, sector 5, atribuită inculpatului D., nu provenea din cota de locuinţe a Garnizoanei Bucureşti, aceasta fiind cumpărată de pe piaţa liberă ca urmare a aprobării raportului de către ministrul apărării, în considerarea gradului militar al solicitantului, locuinţa nefiind supusă repartizării numerice pe titularul de cotă de locuinţă în baza criteriului proporţionalităţii.

Totodată,Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, constată că în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că partea vătămată P. a suferit un prejudiciu ca urmare a atribuirii locuinţei din Bucureşti, sector 5 către inculpatul D.

Mai mult, prin declaraţia dată în data de 19 noiembrie 2014 în faţa instanţei de fond (fila 286, vol.2), partea vătămată P. a precizat următoarele:

„(…) Menţin suma de 30.000 de dolari - daune materiale, reprezentând suma pe care am plătit-o fratelui soţiei mele care locuia în casa socrilor mei şi care a trebuit să părăsească imobilul respectiv pentru a-mi da mie şi familiei mele posibilitatea să locuiesc în casa respectivă.

Nu am înscrisuri doveditoare în sensul că am achitat cumnatului meu, O.O.O.O.O. suma de 30.000 dolari (…).

Suma de 30.000 dolari am dat-o cumnatului meu în perioada 2000 - 2001.

(…) Am fost informat de către Compartimentul Intendenţă din cadrul unităţii militare la care activam că îndeplinesc condiţiile pentru a mi se atribui o locuinţă de serviciu compusă din 3 sau 4 camere.

În anul 1999 sau 2000, nu mai reţin exact, mi s-a comunicat faptul că nu mi se atribuie locuinţă de serviciu dar nu cunosc împrejurările care au dus la această situaţie.

În opinia mea, locuinţa a fost atribuită, în mod ilegal, unei alte persoane, nu ştiu despre cine este vorba şi afirm acest lucru datorită faptului că respectiva persoană se situa pe poziţia a doua (…).”

Potrivit declaraţiei, persoana vătămată P. a precizat că în perioada 1999 - 2000 îndeplinea condiţiile pentru a-i fi repartizată o locuinţă de serviciu, însă, în aceeaşi perioadă, a fost informat că nu i se mai atribuie locuinţa de serviciu, apreciind că atunci a intervenit o vătămare a drepturilor sale, ca urmare a atribuirii locuinţei persoanei situată la poziţia a doua.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin Raportul întocmit de inculpatul I., s-a solicitat aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu compusă din 4 camere, din fondul de locuinţe al S., inculpatului D., raport ce a fost înregistrat la Cabinetul ministrului cu nr. M/2438/2004 şi în care se menţiona că „Generalul îndeplineşte funcţia de locţiitor al directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării şi nu deţine locuinţă proprietate personală sau de serviciu în Garnizoana Bucureşti” (vol. 6, fila 32, vol. 16, fila 235 dosar urmărire penală).

Ca atare, perioada infracţională a inculpatului D. a debutat în anul 2004, în timp ce perioada în care persoana vătămată P. consideră că i-au fost lezate drepturile prin neatribuirea locuinţei de serviciu, potrivit propriei declaraţii, s-a situat între anii 1999 - 2000.

Ulterior, la termenul din data de 4 decembrie 2014, persoana vătămată P. a revenit asupra declaraţiei de constituire de parte civilă şi a precizat că renunţă la cererea de despăgubiri civile.

În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră nefondată critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, apreciind că din actele dosarului nu rezultă că prin acţiunile sale inculpatul D. a adus atingere drepturilor părţii vătămate P.

IV.1.6. Un alt motiv de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a vizat greşita individualizare a pedepselor principale şi a modalităţii de executare a pedepselor rezultante stabilite de instanţa de fond în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii H., C., I., J., K., L. şi M.

Referitor la individualizarea pedepsei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că,aceasta reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice, de a cărei acuratețe depinde în mod direct îndreptarea și recuperarea condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.

Infracțiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, este necesar să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte.

Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină și diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte.

Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite, respectiv în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, dar şi în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice.

Potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei, stabilirea cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, a mijloacele folosite, starea de pericol creată, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii, scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, precum şi în raport cu nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

Procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, instanța de control judiciar constată neîntemeiată critica Ministerului Public privind majorarea pedepselor principale şi a modalităţii de executare a acestora, aplicate inculpaţilor prin sentința apelată.

Circumstanțele reale în care au fost comise faptele,respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, mijloacele de folosire, importanţa valorilor sociale ocrotite, valoarea mare a prejudiciului cauzat S. prin ieşirea din patrimoniul acestuia a locuințelor de serviciu pe care inculpaţii le-au cumpărat în regim subvenționat prin depunerea la dosar a unor declaraţii pe proprie răspundere în care au inserat date necorespunzătoare adevărului, referitoare la situaţia lor locativă, imprimă faptelor deduse judecăţii un grad ridicat de pericol social concret ar putea justifica aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat decât cel stabilit prin sentința apelată, însă aplicarea şi executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancţionarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficientă şi contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât intervine într-un interval de timp cât mai scurt şi cât mai apropiat de momentul infracţiunii.

Totodată, la individualizarea pedepselor instanţa trebuie să ţină cont şi de datele privitoare la persoana inculpaţilor, respectiv calitatea pe care o deţineau inculpaţii la data faptelor, comportarea bună în familie şi societate, atât anterior cât şi ulterior săvârşirii faptelor, precum şi rezultatele deosebite obţinute în decursul carierei lor militare atât în ţară, cât şi în misiunile îndeplinite în afara ţării.

De asemenea, la stabilirea cuantumului pedepselor, nu este de neglijat nici trecerea unui interval de timp îndelungat, timp în care cauza a parcurs trei etape (urmărire penală, judecata în fond şi în apel), astfel încât, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, din perspectiva scopului pedepsei, instanţa de fond, în procesul de individualizare,a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor din prezenta cauză, atât sub aspectul cuantumului acestora cât şi sub aspectul modalităţii de executare, situaţie în care consideră, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acest aspect.

IV.1.7. Un ultim motiv de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a vizat greşita individualizare a pedepselor accesorii, apreciind că instanţa de fond trebuia să dispună, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării dreptului de a alege şi dreptului de a ocupa funcţii sau de a exercita profesii ori de a desfăşura activităţi, de natura acelora de care s-au folosit condamnaţii pentru săvârşirea infracţiunilor.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră nefondată critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, apreciind că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor accesorii.

Astfel, referitor la interzicerea dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că potrivit Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în data de 06 octombrie 2005 în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii, s-a arătat că, raportat la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de a alege nu poate fi interzis în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, dacă instanţa constată că, în raport cu gravitatea infracţiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporţionalităţii.

În considerarea aspectelor de mai sus, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege, întrucât infracţiunile pentru care inculpaţii au fost condamnaţi nu au o conotaţie electorală, iar natura acestora nu legitimează restrângerea drepturilor inculpaţilor să contribuie prin vot la modul de alcătuire a organelor legislative şi ale administraţiei locale.

Referitor la interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-au folosit inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunilor, ca pedeapsă accesorie, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că nu este necesară.

Scopul pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor este acela de a împiedica persoana condamnată ca în viitor să mai săvârşească alte infracţiuni prin folosirea aceloraşi mijloace. Or, inculpaţii din prezenta cauză nu mai sunt cadre active, fiind trecuţi în rezervă, astfel încât nu se mai pune problema ca aceştia să se folosească de funcţiile deţinute pentru săvârşirea unor alte fapte ce ar putea să intre sub incidenţa ilicitului penal.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în raport cu înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, constată că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu au reprezentat o obişnuinţă, ci au fost acţiuni izolate, aceştia având un comportament normal, fiind integraţi în societate, iar gradul de pericol social pe care îl prezentau faptele, precum şi periculozitatea inculpaţilor s-au diminuat considerabil odată cu trecerea unei perioade de timp îndelungate, respectiv peste 10 ani.

IV.2. Prin motivele de apel formulate inculpaţii H., I., G., C., J., K. şi M. au criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei condamnări, apreciind că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală.

IV.2.1. În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul H., a arătat că,în mod eronat, prima instanţă a reţinut că la data repartiţiei locuinţei de serviciu, a fost încălcat art. 32 din Ordinul S. nr. 15/1994, în sensul că, locuinţa deţinută de inculpat şi pe care a donat-o fiicei sale în ianuarie 1999, făcea parte din cota S., având în vedere că în anul 1976, când inculpatul a devenit titularul contractului de închiriere nu lucra în cadrul S., ci era cercetător ştiinţific într-o altă instituţie. Iniţial, apartamentul în cauză a aparţinut socrului inculpatului, care l-a primit prin repartiţie în anul 1962, în calitate de angajat la Ministerul Minelor şi Energiei, iar inculpatul, împreună cu familia, au locuit la socrul său, iar din anul 1976, inculpatul a devenit titularul contractului de închiriere, an în care nu lucra în cadrul S.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 iunie 1991 încheiat cu SC J.J.J.J. SA în baza Decretului Lege nr. 61/1990, a cumpărat acest apartament, iar în anul 2000 l-a donat fiicei sale.

Potrivit Legii nr. 562/2004 dacă locuinţa deţinută nu îndeplinea condiţiile minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996 în anexa nr. 1, respectiv un apartament cu 3 camere să aibă o suprafaţă minimă de 66 mp, putea beneficia de atribuirea unei locuinţe de serviciu, Or, apartamentul pe care l-a donat fiicei sale era cu 3 camere şi avea o suprafaţă de 56 mp.

Referitor la locuinţele din Ghimpaţi şi Buşteni, inculpatul a susţinut că acestea erau case de vacanţă, unde venea doar ocazional, aspect confirmat de martorii A.A.A. şi Y.Y., iar Legea nr. 562/2004 nu excludea deţinerea caselor de vacanţă pentru atribuirea locuinţelor de serviciu.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători analizând actele dosarului în raport cu aspectele invocate în susţinerea acestui motiv de apel constată criticile neîntemeiate.

Inculpatul H. a fost trimis în judecată şi condamnat de către prima instanţă pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi participație improprie la infracţiunea de fals intelectual, reţinându-se că, în calitate de șef al Direcţiei Informaţii şi Reprezentare Militară în cadrul S., în prezent general în rezervă, prin depunerea la dosarul de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 18 noiembrie 2005 a locuinței de serviciu situată în Bucureşti, sector 3, a declaraţiilor pe proprie răspundere din 6 martie 2000 şi din 17 mai 2005, conţinând date necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia sa locativă, cu intenţie, i-a determinat pe membrii comisiei de auditare în vederea vânzări, care necunoscând că documentele respective erau false, au acţionat fără vinovăţie, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească Raportul de Audit Public Intern din 24 noiembrie 2005, prin care s-au constatat îndeplinite condiţiile pentru perfectarea vânzării, la preț subvenționat a locuinței de serviciu, cauzând, prin ieşirea din patrimoniul S. a imobilului respectiv, un prejudiciu acestei unităţi, în cuantum de 8.286,32 lei, sumă ce reprezintă, în acelaşi timp, un avantaj patrimonial pentru inculpat.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 „poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat”, iar art. 2 alin. (2) lit. b) interzicea cumpărarea locuinţei de serviciu de către persoanele care au deţinut sau deţin în proprietate ele sau soţul, soţia ori copilul aflaţi în întreţinere o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996.

Totodată, potrivit art. 2 din H.G. nr. 195/2005, contractul de închiriere este valabil dacă a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu.

La data de 22 februarie 2000, data emiterii repartiţiei pentru locuinţa de serviciu situată în sector 3 Bucureşti, erau în vigoare „Instrucţiuni privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S.” SC R.R.R.R. SA, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. O.G./15 din 20 mai 1994 care în art. 32 prevedea că, „locuinţele de serviciu nu vor fi repartizate cadrelor militare care au locuinţă proprietate personală sau care au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.”

La data de 26 octombrie 1999, când inculpatul a întocmit Raportul din 1999 prin care solicita ministrului apărării naţionale aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, acesta împreună cu soţia sa, F.F., donaseră fiicei lor F. - conform actului de donație autentificat sub nr. 100 din 20 ianuarie 1999- imobilul proprietate personală, situat în, sector 2 Bucureşti pe care l-au dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare din 20 iunie 1991 încheiat cu SC J.J.J.J. SA, în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi care, din adresa din noiembrie 2006 a comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti rezultă implicit, că a figurat în cota de locuinţe a S. (vol. 8, filele 35-36, 43-45 dosar urmărire penală).

Totodată, la data întocmirii raportului, inculpatul H. şi soţia sa deţineau şi o locuinţă în comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu.

Cu ocazia încheierii contractului de închiriere inculpatul a depus următoarele documente:

- copie a buletinului de identitate aparţinând inculpatului H. (vol. 8, fila 25, dup);

- copie a buletinului de identitate aparţinând soţiei inculpatului, respectiv F.F. (vol. 8, fila 26, dup);

- certificatul medical din 18 februarie 2000 pe numele F.F. pentru a beneficia de o cameră în plus (vol. 8, fila 27, dup);

- declaraţia pe propria răspundere din 16 martie 2000, dată de inculpatul H., prin care a declarat următoarele: „ nu deţinem în proprietate personală nicio locuinţă, nu ni s-a repartizat (şi nici nu am înstrăinat) nici o locuinţă din fondul de stat, din cota S. sau prin serviciul soţiei, în municipiul Bucureşti. Deţinem o casă de vacanţă în com. Ghimpaţi, jud. Dâmboviţa. Locuinţa situată în Bucureşti, a fost repartizată socrului meu K.K.K.K., în anul 1962, de către Sfatul Popular al Raionului 23 August/Bucureşti, prin L.L.L.L. şi a fost cumpărată pe numele meu în anul 1991, în baza prevederilor Decretului Lege nr. 61/1990” (vol. 8, fila 29);

- adeverinţa din 28 ianuarie 2000, emisă de Colegiul Naţional de Apărare prin care se atestă că în perioada 1999 - 2000 inculpatul H. a funcţionat în calitate de profesor asociat (vol. 8, fila 32);

- adeverinţa din 25 februarie 2000 a şefului M.M.M.M. prin care se atesta că inculpatul H. a fost mutat în Bucureşti cu Ordinul nr. MC/666 din 14 octombrie 1986 (vol. 8, fila 24 );

La data încheierii contractului de închiriere (19 aprilie 2000) şi a prelungirii închirierii (25 februarie 2005) erau în vigoare C.z nr. 50 Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S., aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000.

Repartiţia locuinței de serviciu din Bucureşti, sector 3 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 15/1994, deoarece inculpatul înstrăinase locuința dobândită în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi deţinea o locuinţă proprietate personală în com. Ghimpaţi, judeţul Dâmboviţa, astfel încât, atât contractul de închiriere din data de 19 aprilie 2000 cât şi prelungirea acestui contract, din data de 25 februarie 2005, nu au fost legal încheiate.

În aceste condiţii, încheierea contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate din 18 noiembrie 2005 a locuinței de serviciu situată în Bucureşti, sector 3, având la bază un contract de închiriere încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale, a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 562/2004, potrivit cărora „Pot cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat şi îndeplineşte o funcţie în una dintre instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi pensionarii sau urmaşii titularilor contractelor de închiriere decedaţi, în situaţia în care fac dovada că ocupau locuinţa de serviciu, au achitat chiria la zi şi că nu au deţinut în proprietate o locuinţă după anul 1990.

Ca atare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond a cărei motivare şi-o însuşeşte în totalitate, constată că fapta inculpatului de depunere la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arată că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, deşi cunoştea faptul că nu se încadra în dispoziţiile legale pentru a cumpăra locuinţa de serviciu, există, este prevăzută de legea penală şi realizează condiţiile participaţiei improprii, în modalitatea intenţiei, la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi de fals intelectual, ca urmare a determinării membrilor comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de audit să întocmească,în fals(cu lipsă de vinovăţie), Raportul de audit public intern nr. 9091 din 13 decembrie 2005, prin care au propus perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu.

În aceste condiţii, motivul de apel formulat de inculpatul H. este nefondat.

IV.2.2. Inculpatul I. a formulat un motiv de apel identic, susţinând că membrii comisiei de audit nu şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, întrucât raportul de audit reprezenta doar o recomandare, autoritatea contractantă fiind cea care dispunea măsurile necesare pentru finalizarea procedurilor de vânzare a locuinţelor de serviciu, totodată,apreciind că raportul întocmit de comisie nu poate face obiectul unei infracţiuni,întrucât în cuprinsul acestuia nu se atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar depunerea acestuia la unitatea audiată a avut loc ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Din actele dosarului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, anterior întocmirii Raportului din 31 august 1998, inculpatul I. şi soţia sa, P.P.P.P., au deţinut în proprietate personală imobilul situat în Bucureşti, sector 5, compus din 3 camere, în suprafaţă utilă de 67,16 mp, pe care l-au cumpărat în anul 1991, în regim subvenţionat, conform Decretului - Lege nr. 61/1990, de la SC R.R.R.R. SA, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 13 august 1991 şi care îi fusese repartizat inculpatului din cota de locuințe a S. Faptul că apartamentul situat în str. x a figurat în cota de locuințe a S. rezultă din adresa din 19 august 2008 a locţiitorului comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti în care se menționează că, apartamentul deţinut de soţii I. şi P.P.P.P. a figurat în cota S. (fila 72, poziţia 31 din Registrul de evidenţă locuinţe), primite în cotă în perioada 1989-1995 cu adresa din 3 ianuarie 2004, fiind repartizat inculpatului gl. (rez.) I. cu repartiţia din 27 februarie 1990, (vol. 9, filele 128-129 dosar urmărire penală).

La data de 17 august 1998, inculpatul a vândut fiului său, S.S.S.S. apartamentul situat la adresa susmenţionată, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 17 august 1998 (vol. 9, fila 27 dosar urmărire penală).

Ca urmare a Raportului din 31 august 1998 întocmit de inculpat, a fost emisă repartiţia din 16 decembrie 1999. Întrucât la data emiterii acestei repartiţiei pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 3, inculpatul înstrăinase locuinţa din sector 5 Bucureşti, ce-i fusese repartizată din cota S., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanţă, consideră că această repartiţie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 din O.G. nr. 15/1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S. anterior menționată.

La data încheierii contractului de închiriere a locuinţei de serviciu, din decembrie 1999 era în vigoare O.G. nr. 15/1994 care în art. 28 prevedea posibilitatea repartizării locuințelor de serviciu și de intervenție cadrelor militare în activitate (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care nu au locuință și au solicitat prin raport scris atribuirea unui spațiu de cazare corespunzător nevoilor familiale.

Deşi la data întocmirii Raportului din 31 august 1998, inculpatul nu deținea o locuință proprietate personală în Garnizoana București (la data de 17 august 1998 inculpatul vânduse fiului său S.S.S.S. apartamentul situat în str. x), acesta nu se încadra în dispoziţiile legale pentru a beneficia de o altă locuinţă de serviciu, întrucât O.G. nr. 15/1994, în dispoziţiile art. 32 interzicea, în mod expres, repartizarea locuințelor de serviciu și de intervenție cadrelor militare în activitate (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care și-au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.

Or, în cauză, din actele şi lucrările dosarului, reiese că inculpatul înstrăinase locuința de serviciu situată în str. x, ce îi fusese repartizată din cota S., închirierea locuinței de serviciu din Bucureşti, sector 3, s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 32 din O.G. nr. 15/1994.

Şi în ceea ce priveşte contractul de închiriere din 27 iulie 2005, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, încheierea acestuia s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor Instrucţiunilor Cz nr. 50, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000, completat şi modificat cu Ordinul M/82 din 17 mai 2004, care, în art. 10 alin. (1) prevedea că „Nu beneficiază de locuinţă de serviciu personalul armatei care deţine locuinţă proprietate personală sau este chiriaş într-o locuinţă din fondul locativ de stat, în garnizoana în care este mutat/detaşat, precum şi acele categorii de persoane care şi-au înstrăinat locuinţa, fostă de serviciu, repartizată din fondul locativ al armatei, iar în alin. (2) prevedea că „personalul armatei care şi-a înstrăinat locuinţa proprietate personală din garnizoana în care a lucrat şi lucrează nu va mai primi o altă locuinţă de serviciu, sau de intervenţie aflată în administrarea S.

În condiţiile în care inculpatul înstrăinase locuința de serviciu situată în str. x pe care o primise în garnizoana în care lucra și care îi fusese repartizată din fondul locativ al armatei, acesta nu putea încheia, în condiții legale, un contract de închiriere pentru o altă locuinţă de serviciu.

Totodată, contractul de închiriere din 27 iulie 2005 a fost încheiat după o perioadă de aproximativ 7 luni de la expirarea contractului inițial, fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 12 din actul normativ susmenționat potrivit cărora, „Dreptul de folosinţă a locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie începe la data încheierii contractului de închiriere dintre administrator şi beneficiarul spaţiului de locuit şi expiră la data prevăzută în contract; durata poate fi prelungită cu acordul părţilor dacă sunt îndeplinite condiţiile de la data semnării sau prevederile actelor normative speciale”.

Pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare a apartamentului situat Bucureşti, sector 3, inculpatul a depus documentele prevăzute în cap. 2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa, respectiv:

- adeverinţa din 28 iulie 2005 a U.M. x Bucureşti din care rezultă calitatea de militar activ a inculpatului (vol. 9, fila 111 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 28 iunie 2005 a U.M. x Bucureşti din care rezultă venitul net al inculpatului (vol. 9, fila 114 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 28 iunie 2005 a U.M. x Bucureşti din care rezultă venitul net lunar al soţiei inculpatului, P.P.P.P. (vol. 9, fila 113 dosar urmărire penală);

- adeverinţa din 28 iulie 2005 a Asociaţiei de locatari din care rezultă plata la zi a întreţinerii de către inculpat (vol. 9, fila 112 dosar urmărire penală);

- fotocopia certificatului de căsătorie al soţilor I. şi copiile buletinelor de identitate ale acestora (vol. 9, filele 117- 125, 126 dosar urmărire penală);

- contractul de închiriere din 27 iulie 2005 (vol. 9, fila 110 dosar urmărire penală);

- Decizia de pensie nr. 0110835 a inculpatului (vol. 9, fila 110 dosar urmărire penală).

În condiţiile în care contractele de închiriere din 21 decembrie 1999 și din 27 iulie 2005au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 32 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. O.G. nr. 15/1994, respectiv a prevederilor art. 10 și art. 12 din Instrucțiunile Cz. nr. 50, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M/86 din 25 iulie 2000, acestea nu pot fi considerate ca valabil încheiate în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 562/2004 și a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, astfel încât, inculpatul nu putea cumpăra legal locuința de serviciu nici din perspectiva art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004, deoarece, anterior, deținuse locuință proprietate personală ce îndeplinea condițiile minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996, Legea locuinței.

În raport cu precizările anterioare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond a cărei motivare şi-o însuşeşte în totalitate, consideră că, fapta inculpatului I. de a depune la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arăta, în mod nereal, că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, determinând membrii comisiei de audit să întocmească un raport fals şi membrii comisiei de vânzare a locuinţei să aprobe încheierea contractului de vânzare cumpărare, există, este prevăzută de legea penală şi realizează condiţiile participaţiei improprii, în modalitatea intenţiei, la săvârşirea de către membrii comisiei de audit şi membrii comisiei de vânzare a locuinţei, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv de fals intelectual(cu lipsă de vinovăţie).

IV.2.3. Prin motivele de apel, inculpatul G. a solicitat achitarea sa, apreciind că fapta de abuz în serviciu nu există în condiţiile în care nu s-a produs un prejudiciu şi nu a obţinut un avantaj patrimonial. În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul a precizat că prin cumpărarea apartamentului din Bucureşti, sector 5 nu a înregistrat nicio pierdere, deoarece locuinţa a fost dată în folosinţă în anul 1989, iar amortizarea acestuia trebuia să se calculeze de la această dată, ci nu de la momentul cumpărării imobilului de către S.

În raport cu aceste aspecte, inculpatul G. a apreciat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv obţinerea unui folos material.

În baza actelor din dosar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, deşi inculpatul deţinea un apartament atribuit din fondul locativ al S., așa cum rezultă din adresa din 27 august 1988, identificată în Arhivele Militare (UM x Bucureşti), pe care soţii G. l-au cumpărat de în regim subvenţionat la data de 28 noiembrie 1991 conform Decretului Lege nr. 61/1990 de la RA I.I.I.I. SA prin A.A.A.A., în baza contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 1991 (vol. 7, filele 71-79, 80-82 dosar urmărire penală), la data de 14 iulie 2004, inculpatul G., în calitate de şef al Direcţiei Financiar Contabile în cadrul S., a înaintat ministrului apărării naţionale Raportul din 2004 prin care solicita aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu motivând că imobilul în care locuiește este necorespunzător atât din punctul de vedere al suprafeței, cât și al zonei în care este situat și că activitatea pe care o desfășoară la locul de muncă necesită condiții pentru refacerea capacității de muncă și pentru pregătire.

Ca urmare a aprobării raportului, N., prin UM x Bucureşti, a achiziţionat de pe piaţa liberă, de la soţii C.C.C.C. şi D.D.D.D., apartamentul nr. 44 situat în Bucureşti, sector 5, compus din 4 camere de locuit şi dependinţe având o suprafaţă utilă de 74,01 mp, cu suma de 2.972.500.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 noiembrie 2004, redactat şi dactilografiat la B.N.P., „E.E.E.E.” (vol. 7, filele 41-43 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului din e închiriere a fost emisă repartiţia din 30 noiembrie 2004 (vol. 7, filele 26-27 dosar urmărire penală), iar la data de 30 noiembrie 2004, între N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de L. în calitate de locator şi inculpat, în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere 30 noiembrie 2004 pe o perioadă de 2 ani, de la 26 noiembrie 2004 la 25 noiembrie 2006, pentru locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, sector 5 (vol. 7, filele 26-27 dosar urmărire penală).

Pentru încheierea contractului de închiriere a locuinţei de serviciu, inculpatul G. a depus, printre altele, declaraţia pe proprie răspundere din 3 decembrie 2004 dată de inculpat în care menţionează „Nu deţinem cu chirie din fondul locativ de stat şi nici în proprietate personală nici o locuinţă pe teritoriul României, nu am refuzat nici o repartiţie emisă de primărie şi nici de către garnizoană; în prezent locuim în apartamentul situat în Bucureşti, sector 5” (vol. 7, fila 40 dosar urmărire penală).

Cu ocazia prelungirii contractului de închiriere a locuinţei de serviciu, inculpatul G. a depus, printre alte înscrisuri, declaraţia pe proprie răspundere din 17 noiembrie 2006 dată de inculpat în care menţionează „Nici eu, nici soția mea G.G.G.G. nu deţinem cu chirie din fondul locativ de stat şi nici în proprietate personală nici o locuinţă pe teritoriul României, nu am refuzat nici o repartiţie emisă de primărie şi nici de către garnizoană; în prezent locuim în apartamentul nr. 51 situat în Bucureşti, sector 5” (vol. 7, fila 40 dosar urmărire penală).

La data repartizării locuinței de serviciu (30 noiembrie 2004), inculpatul şi soţia sa G.G.G.G. locuiau în imobilul situat în Bucureşti, sector 5, apartament pe care l-au vândut fiului lor H.H.H.H., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 4 noiembrie 2004 (vol. 7, filele 15-20, 57-59 dosar urmărire penală).

Potrivit art. 9 din Instrucţiunile Cz. nr. 50/2000 aprobate prin ordinul ministrului apărării nr. M86/2000, modificate şi completate prin Ordinul nr. M/96/2000 „Personalul armatei nu poate primi prin repartiţie şi nu poate deţine în acelaşi timp şi în aceeaşi garnizoană două sau mai multe locuinţe de serviciu, locuinţă de serviciu şi locuinţă de intervenţie sau, după caz, locuinţă de serviciu şi locuinţă proprietate personală”, iar potrivit art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ„Personalul armatei care şi-a înstrăinat locuinţa proprietate personală din garnizoana în care a lucrat şi lucrează, nu va mai putea primi o altă locuinţă de serviciu sau de intervenţie aflată în administrarea S.”

În aceste condiţii, repartizarea locuinţei de serviciu situate în Bucureşti, sector 5 şi încheierea celor două contracte de închiriere s-au realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi 10 din Instrucţiunile Cz. nr. 50/2000 aprobate prin ordinul ministrului apărării nr. M/86/2000, modificate şi completate prin Ordinul M/96/2000.

Pentru cumpărarea locuinței de serviciu, inculpatul a depus la dosarul de cumpărare documentele prevăzute în cap. 2, art. 6, alin. (1) din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006, printre care se regăsea şi declaraţia pe proprie răspundere din 8 august 2007 în care menţiona, cunoscând prevederile art. 292 C. pen. că „nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare aprobate prin Ordinul nr. M/129/2006” (vol. 7, fila 114 dosar urmărire penală);

Prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată prin Legea nr. 357 din 22 iulie 2006, în vigoare la data întocmirii de către inculpat a raportului prin care solicita aprobarea de a cumpăra locuința de serviciu, se prevedea ca şi condiţie obligatorie pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare a locuinţei de serviciu existenţa unui contract de închiriere valabil încheiat.

Prin contract de închiriere valabil încheiat în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004, potrivit art. 2 din Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006, se înţelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu. Or, aşa cum s-a reţinut atât repartiţia cât şi cele două contracte de închiriere au fost efectuate cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din Instrucţiunile Cz. nr. 50/2000 aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M/86/2000, modificate şi completate prin Ordinul nr. M/96/2000.

Apartamentul situat la adresa susmenţionată a fost atribuit inculpatului din fondul locativ al S., așa cum rezultă din adresa din 27 august 1988, identificată în Arhivele Militare (UM x Bucureşti) - în privința căreia inculpatul susține, fără temei, că nu are valoare juridică - şi pe care se găseşte semnătura de primire de către inculpat a exemplarului 1 fiind cumpărat de soţii G. în regim subvenţionat la data de 28 noiembrie 1991 conform Decretului Lege nr. 61/1990 de la RA I.I.I.I. SA prin A.A.A.A., în baza contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 1991 (vol. 7, filele 71-79, 80-82 dosar urmărire penală).

De asemenea, prin declarațiile pe proprie răspundere din 3 decembrie 2004 și din 17 noiembrie 2006, inculpatul G. a făcut mențiunea că acesta şi soția sa locuiau în apartamentul situat în str. x în condiţiile în care inculpatul era chiriaș în locuința din str. x, repartizată la data de 30 noiembrie 2004.

De asemenea, prin vânzarea către inculpat a locuinţei de serviciu cu încălcarea prevederilor legale susmenţionate s-a produs o diminuare nejustificată a fondului locativ al S. şi, pe cale de consecinţă, s-a creat o pagubă patrimoniului ministerului în cuantum de 230.040,28 lei, sumă calculată ca diferenţa între valoarea rămasă neamortizată a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 14 august 2007 (50.453 lei) încheiat între N. şi inculpat (vol. 15, filele 16-21, 56 dosar urmărire penală), pagubă înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (280.493,28 lei), astfel cum rezultă din adresele din 29 iulie 2013 şi din 17 aprilie 2013 transmise de către UM x Bucureşti.

Amortizarea mijloacelor fixe (în speţa de faţă apartamentul) se calcula, potrivit H.G. nr. 964/1998 şi a Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.471/2008 (reglementări în vigoare la data achiziţionării locuinţei de către S.), prin deducerea din durata normală de funcţionare a duratei de funcţionare consumate (perioada cuprinsă între momentul edificării şi momentul intrării în patrimoniul S.), astfel încât, amortizarea se calcula pentru durata de funcţionare rămasă. Reglementările ulterioare privind amortizarea mijloacelor fixe nu au adus modificări în ceea ce priveşte data de la care începe să se calculeze amortizarea.

În aceste condiţii critica formulată de inculpatul G. privind lipsa prejudiciului şi implicit inexistenţa faptei penale ca urmare a neîndeplinirii condiţiei privind obţinerea unui folos material, este nefondată, întrucât amortizarea valorii mijlocului fix începe din momentul intrării în patrimoniul respectivei persoane juridice (în speţa de faţă momentul achiziţionării apartamentului de către S.), fiind calculată pentru durata de funcţionare rămasă.

În raport cu cele menţionate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond a cărei motivare şi-o însuşeşte în totalitate, constată că, fapta inculpatului G. de a depune la dosarul de cumpărare a locuinţei de serviciu declaraţia pe proprie răspundere nr. 2023 din 8 august 2007 în care arată, în mod nereal-având în vedere situația sa locativă - că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005 există şi realizează condiţiile participaţiei improprii, în modalitatea intenţiei, la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.

IV.2.4. Prin motivele de apel, inculpatul C. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, apreciind că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală. În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul a învederat instanţei că, din probele administrate nu rezultă care au fost atribuţiile pe care membrii comisiilor le-au încălcat, situaţie în care nu se poate reţine că se face vinovat de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Analizând critica, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că atât prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, cât şi prin sentinţa apelată au fost descrise faptele reţinute în sarcina inculpatului C., precum şi îndatoririle membrilor comisiei de audit pentru cumpărarea de locuinţe.

Potrivit actelor din dosar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că în sarcina inculpatului C. s-a reţinut că prin depunerea la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arăta că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, deşi la momentul respectiv cunoştea că înstrăinase o locuinţă de serviciu şi deţinea, împreună cu soţia sa, o locuinţă în proprietate, sunt realizate condiţiile unei instigări ascunse, insidioase, cu atât mai mult cu cât, membrii comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de auditare în vederea vânzării au întocmit Raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu.

În condiţiile în care membrii comisiilor ar fi cunoscut că declaraţia inculpatului C. nu corespunde adevărului, prin raportul întocmit nu ar fi recomandat încheierea contractului de vânzare cumpărare, aspect confirmat de membrii comisiilor, respectiv martorii T.T., S.S., R.R., U.U., U.U.U., Z.Z., X.X., V.V., şi, pe cale de consecinţă, N. nu ar mai fi procedat la încheierea contractului de vânzare cumpărare a apartamentului.

Ca urmare a recomandării făcute prin raportul întocmit, membrii comisiei de audit şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi au determinat încheierea, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 562/2004 şi H.G. nr. 195/2005, a contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate din 5 decembrie 2005 între N., prin UM x Bucureşti, reprezentată de col. ing. Z., şi inculpatul C., prin care inculpatul a cumpărat apartamentul situat în Bucureşti, sector 3 la un preț subvenționat.

Astfel,potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, „pot cumpăra o singură locuinţă de serviciu, titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat şi îndeplineşte o funcţie în una dintre instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi pensionarii sau urmaşii titularilor contractelor de închiriere decedaţi, în situaţia în care fac dovada că ocupau locuinţa de serviciu, au achitat chiria la zi şi că nu au deţinut în proprietate o locuinţă după anul 1990”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către S. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare și trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuințe din administrarea sa, „prin contract de închiriere valabil încheiat în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 se înţelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu”.

La data emiterii de către U.M. x București a repartiţiei din 29 iunie 2000 pentru locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, sector 3 erau în vigoare „Instrucţiunile privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S., aprobate prin Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. 15 din 20 mai 1994, care în art. 32 alin. (1) prevedeau că „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie nu vor fi repartizate cadrelor militare în activitate (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care au locuinţe proprietate personală sau care şi-au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.. Fac excepție de la prevederile aliniatului mai sus menționat cadrele militare mutate la ordin, în interesul serviciului în garnizoana în care nu posedă locuință”.

La data primirii repartiției-29 iunie 2000, inculpatul nu deținea locuință proprietate personală în Garnizoana București, însă anterior, respectiv la data de 18 ianuarie 1994, a cumpărat în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, a H.G. nr. 88/1991, a H.G. nr. 562/1991 și a Legii nr. 85/1992, de la SC Y. SA, Sector 3, conform contractului de din nr. 1391/1994, locuinţa situată în Bucureşti, sector 3, compusă dintr-o cameră cu o suprafaţă utilă de 28,00 mp (vol. 5, filele 41-42 dosar urmărire penală).

La data de 31 aprilie 1994, inculpatul a vândut locuința din str. x, lui R.R.R., încheind contractul de vânzare cumpărare autentificat din 1994 (vol. 5, filele 44-45 dosar urmărire penală).

Întrucât inculpatul și-a înstrăinat garsoniera din str. Răcari, care îi fusese repartizată din cota de locuință a S., repartizarea către acesta a locuinţei de serviciu din sector 3 Bucureşti s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordinul General al ministrului apărării naţionale nr. 15 din 20 mai 1994 pentru aprobarea „Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S.”

Pentru perfectarea contractului de închiriere din 17 iulie 2000, încheiat cu N., prin comenduirea Garnizoanei Bucureşti, reprezentată de M.M.M., pe perioada 29 iunie 2000-29 iunie 2005, inculpatul a depus, printre altele, declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 13 februarie 2000, inculpatul arată „Nu deţin nicio locuinţă proprietate personală sau din fondul de stat. Nu am cumpărat locuinţă în baza Legii nr. 61/1990 sau a Legii nr. 85/1992”.

Întrucât la data de 31 ianuarie 1994, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 1994, inculpatul a cumpărat, în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, locuinţa din Bucureşti, sector 3, rezultă că declarația pe proprie răspundere din 13 februarie 2000 nu corespunde adevărului, astfel că, încheierea contractului de închiriere a locuinței de serviciu s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 32 din Ordinul General al ministrului apărării naţionale nr. 15 din 20 mai 1994 în conformitate cu care, „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie nu pot fi repartizate cadrelor militare în activitate … care şi-au înstrăinat locuinţa repartizată din cota S.”

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul C. a depus la dosar, printre altele, declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 8 iunie 2005 în care inculpatul a precizat următoarele „Nu ne încadrăm în nici una din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice privind vânzarea locuinţelor de serviciu către S. pe care le are în administraţie, publicate în M. Of. al României, Partea I, nr. 254 din 28 martie 2005”.

La data cumpărării locuinţei de serviciu inculpatul vânduse lui R.R.R., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 31 ianuarie 1994, locuinţa proprietate personală situată în Bucureşti, sector 3 pe care a achiziționat-o conform contractului de vânzare cumpărare din 18 ianuarie 1994, la preț subvenționat, în baza Decretului Lege nr. 61/1990 și care provenea din fondul locativ al S.

De asemenea, acesta mai deţinea în proprietate, împreună cu soția sa, N.N.N., locuința în suprafaţă de 354 mp, situată în comuna Găneasa, judeţul Ilfov, iar fiul soției sale, J.J.J., deținea în municipiul Piatra Neamț, jud. Neamț, o locuință proprietate personală, compusă din două camere, cumpărată conform contractului de vânzare cumpărare din 1 aprilie 1999.

Totodată, în perioada cuprinsă între 29 iunie 2005 (data expirării contractului de închiriere din 17 iulie 2000) şi data de 5 decembrie 2005 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 5 decembrie 2005), inculpatul C. a deţinut locuinţa de serviciu fără a exista un contract de închiriere încheiat cu N. prin Comenduirea Garnizoanei Bucureşti, aşa cum prevedea art. 14 alin. (2) din Instrucțiunile SC R.R.R.R. SA/2000.

În raport cu situaţia locativă a inculpatului la data cumpărării locuinţei de serviciu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, consideră că declaraţia pe proprie răspundere autentificată din 8 iunie 2005, în care acesta a precizat că nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice privind vânzarea locuinţelor de serviciu către S. pe care le are în administraţie, publicate în M. Of. al României, Partea I, nr. 254 din 28 martie 2005, nu corespunde adevărului.

Prin depunerea de către inculpat la dosar a declaraţiei pe proprie răspundere autentificată din 8 iunie 2005, sunt realizate condiţiile unei instigări ascunse, insidioase a membrilor comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de auditare în vederea vânzării, care au întocmit în fals, fără ştiinţă, Raportul de audit public intern din 13 decembrie 2005 prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu, încheierea contractului de vânzare cumpărare realizându-se cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 şi a art. 3 din H.G. nr. 195/2005.

De asemenea, prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu, situată în Bucureşti, sector 3, vândută inculpatului cu încălcarea prevederilor Legii nr. 562/2004 s-a creat un prejudiciu ministerului în cuantum de 15.846,7 lei reprezentând diferenţa între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti în sumă de 111.273,70 lei şi valoarea de vânzare - 95.427 lei (menţionată în Actul adiţional din 26 septembrie 2006) la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 5 decembrie 2005 încheiat între N. şi inculpat.

IV.2.5. Prin motivele de apel, inculpatul J. a solicitat achitarea sa, apreciind că fapta de abuz în serviciu nu există. În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul J. a învederat că, deşi în anul 2006 a cumpărat locuinţa de serviciu, nu a cumpărat-o la preţ subvenţionat, pentru că, anterior, acesta fusese cumpărat de pe piaţa liberă de către S. la un preţ mai mic decât cel la care i-a fost vândută, astfel încât, nu a obţinut un folos patrimonial.

Nefiind îndeplinită condiția ca acesta să fii obţinut pentru sine un folos patrimonial, nu există nici infracţiunea de abuz în serviciu.

În baza actelor din dosar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, la data de 2 martie 2004, a fost transmisă comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti adresa din n2004 semnată de inculpatul A., şeful T. în care se menţionau următoarele: „În rezoluţie pe rapoartele anexate în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în garnizoana Bucureşti a unor locuinţe de serviciu. Vă adresez rugămintea să dispuneţi măsuri de perfectare a contractelor de închiriere cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul nr. 39, cu 3 camere, situat în sector 6 Bucureşti care a fost repartizat domnului comandor J., ofiţer în cadrul Unităţii Militare x Bucureşti” (vol. 10, fila 36 dosar urmărire penală).

Apartamentul situat la adresa susmenţionată a fost achiziţionat de UM x Bucureşti de pe piaţa liberă de la R.R.R.R.R., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 26 noiembrie 2003, redactat şi dactilografiat la B.N.P., „T.T.T.T.” pentru care N. a achitat suma de 1.021.938.000 lei, este compus din 3 camere de locuit şi dependinţe şi are o suprafaţă utilă de 64,51 mp (vol. 10, filele 40-42 dosar urmărire penală).

La data de 2 martie 2004, când a fost emisă repartiţia din 2004 pentru locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, sector 6, reglementările în vigoare erau Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000 aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000 cu modificările şi completările ulterioare.

În raport de prevederile actului normativ susmenţionat, se constată că repartizarea locuinţei de serviciu s-a realizat cu respectarea Instrucţiunilor SC R.R.R.R. SA/2000 deoarece potrivit adresei din 3 martie 2004 a comandantului UM x Otopeni, inculpatul a fost mutat în Garnizoana Bucureşti conform Ordinului nr. L/O/237 din 20 iulie 1998 emis de S.M.F.A., în interes de serviciu, iar la data solicitării unei locuinţe de serviciu cu 3 camere realiza un punctaj de 465 puncte, ocupând locul unu pe listă (vol. 10, fila 37 dosar urmărire penală).

În raport cu prevederile art. 11 şi ale art. 17 alin. (1) din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M/86 din 25 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se constată că închirierea şi prelungirea contractului de închiriere a locuinţei de serviciu situată în Bucureşti, sector 6 este legală, inculpatul J. fiind îndreptăţit să beneficieze de locuinţă de serviciu întrucât fusese mutat la ordin, în interes de serviciu, din Garnizoana Buzău, în Garnizoana Bucureşti şi nu a deţinut sau înstrăinat locuinţa proprietate personală sau din fondul locativ de stat în mun. Bucureşti.

La data de 24 mai 2006, inculpatul a întocmit Raportul din 2006 prin care a solicitat comandantului UM x Bucureşti aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu situată în sector 6 Bucureşti, în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare şi a H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa.

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul J. a depus documentele prevăzute în cap. 2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, printre care se regăsea şi declaraţia pe proprie răspundere din 23 mai 2006 prin care el şi soţia sa au arătat: „declarăm că locuim în fapt la adresa menţionată în cărţile noastre de identitate, nu am deţinut şi nu deţinem în proprietate locuinţă, astfel încât nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 195/2005 şi nu avem nici un fel de credite şi ca urmare nici rate aferente acestora”.

La data de 23 mai 2006, momentul formulării declarației pe proprie răspundere, inculpatul J. deținea următoarele imobile:

- apartamentul locuinţă proprietate personală nr. 5 situat în Buzău, compus din 3 camere de locuit, cu suprafaţa utilă de 65,69 mp, pe care l-a cumpărat în regim subvenţionat la data de 19 decembrie 1990 în baza Decretului - Lege nr. 61/1990 de la x Buzău, conform contractului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1990 şi care corespundea ca număr de camere şi ca suprafaţă utilă numărului membrilor de familie, aşa cum sunt acestea prevăzute în Legea locuinţei nr. 114/1996, apartament atribuit inculpatului din fondul locativ al S.;

- apartamentul situat în Buzău, judeţul Buzău, dobândit prin moştenire legală conform certificatului de moştenitor din 23 septembrie 2005 şi pe care l-a donat fiicei sale, U.U.U.U. prin contractul de donaţie autentificat din 16 martie 2007 la B.N.P., V.V.V.V. (vol. 10, fila 95 dosar urmărire penală);

- apartamentul situat în mun. Buzău, compus din 2 camere cu o suprafaţă utilă de 47,50 mp, achiziţionat conform contractului de vânzare-cumpărare din 1 martie 2006 pe care inculpatul şi soţia sa l-au transformat în cabinet medical individual de stomatologie (vol. 10, fila 96 dosar urmărire penală).

La data de 13 iunie 2006 s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 2006 semnat din partea S. de către Z., în calitate de vânzător şi de către inculpat în calitate de cumpărător, în baza căruia locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, sector 6 a fost cumpărată la preţul de 148.718 lei.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că încheierea contractului de vânzare cumpărarea a locuinţei de serviciu de către inculpat s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 şi a H.G. nr. 195/2005, în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare - 13 iunie 2006.

În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin declaraţia pe proprie răspundere din 23 mai 2006 a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia locativă, menţionând că se încadrează în prevederile art. 3 lit. c) și d) din H.G. nr 195/2005, deşi în momentul respectiv deţinea mai multe locuinţe proprietate personală.

În raport cu precizările anterioare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond a cărei motivare şi-o însuşeşte în totalitate, consideră că fapta inculpatului J. de a depune la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arăta, în mod nereal, că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, determinând membrii comisiei de audit să întocmească un raport fals şi membrii comisiei de vânzare a locuinţei să aprobe încheierea contractului de vânzare cumpărare, există, este prevăzută de legea penală şi realizează condiţiile participaţiei improprii, în modalitatea intenţiei, la săvârşirea de către membrii comisiei de audit şi membrii comisiei de vânzare a locuinţei, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv de fals intelectual(cu lipsă de vinovăţie).

De asemenea, prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu vândută inculpatului cu încălcarea prevederilor Legii nr. 562/2004 s-a creat un prejudiciu ministerului în sumă de 59.124,46 lei, sumă calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (98.321,46 lei) a locuinţei de serviciu şi valoarea de vânzare (39.797 lei) şi care reprezintă şi un avantaj patrimonial obţinut de inculpat prin cumpărarea imobilului la un preţ situat sub nivelul valorii de inventar.

IV.2.6. Prin motivele de apel, inculpatul K. a criticat soluţia sub aspectul greşitei condamnări, apreciind că fapta nu există, susţinând că membrii comisiei de audit nu şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, întrucât raportul de audit reprezenta doar o recomandare, autoritatea contractantă fiind cea care dispunea măsurile necesare pentru finalizarea procedurilor de vânzare a locuinţelor de serviciu, totodată, apreciind că raportul întocmit de comisie nu poate face obiectul unei infracţiuni întrucât în cuprinsul acestuia nu se atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar depunerea acestuia la unitatea audiată a avut loc ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare.

În baza actelor din dosar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că la data de 25 februarie 2000, urmare solicitării din 2 august 1996 a inculpatului K., care acumulase un număr de 288 puncte în clasamentul efectuat la UM x Bucureşti unde acesta era încadrat şi a adresei din 25 februarie 2000, a fost emisă de către UM x Bucureşti Repartiţia pentru locuinţa de serviciu situată în sector 5 Bucureşti ce a fost atribuită inculpatului (vol. 13, filele 40-41, 50 dosar urmărire penală).

Repartiţia a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 28 din SC R.R.R.R. SA/2000 - Instrucţiuni privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S. aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 15 din 20 mai 1994, potrivit cărora „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie se repartizează cadrelor militare în activitate (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care nu au locuinţă şi au solicitat prin raport scris atribuirea unui spaţiu de cazare corespunzător nevoilor familiale. Repartizarea acestor locuinţe se face prin ordin al comandantului de garnizoană la propunerea comandanţilor de unităţi având în vedere sistemul de punctaj detaliat în Anexa nr. 3” (inculpatul fusese mutat la ordin în Garnizoana București, nu avea locuință de serviciu și acumulase punctajul necesar pentru a obține în mod legal locuința de serviciu).

Având în vedere art. 28 din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 15/1994, care prevedeau posibilitatea repartizării locuinţelor de serviciu cadrelor militare în activitate care nu au locuinţă în garnizoana în care au fost mutate şi care au solicitat prin raport scris atribuirea unui spaţiu de cazare corespunzător nevoilor familiale, se constată că închirierea locuinţei de serviciu s-a realizat cu respectarea prevederilor legale susmenţionate.

La data de 13 aprilie 2005, între inculpatul K. şi comandantul Garnizoanei Bucureşti s-a încheiat contractul de închiriere prin care s-a prelungit termenul de închiriere a locuinţei de serviciu cu doi ani, de la 29 martie 2005 până la 28 martie 2007 (vol. 13, filele 9-10 dosar urmărire penală).

În baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 16 ianuarie 2007, semnat din partea S. de Z., în calitate de vânzător şi de inculpatul K., în calitate de cumpărător, locuinţa de serviciu a fost cumpărată la preţul de 61.737 lei (vol. 13, filele 57-74 dosar urmărire penală).

Pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul a depus documentele prevăzute în cap. 2, art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării nr. 129 din 29 august 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare”, printre care se număra declaraţia pe proprie răspundere nr. 14 din 5 ianuarie 2007 prin care a precizat că nu se încadrează în niciuna din situaţiile enumerate la art. 3 din prevederile Ordinului nr. M/129 din 29 august 2006 emis de S. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 357/2006 (vol. 13, fila 84 dosar urmărire penală), deşi, anterior, înstrăinase locuința din municipiul Caransebeș, pe care o primise din fondul locativ al armatei.

În anul 1979, inculpatului i-a fost repartizat, în calitate de ofiţer la UM x Caransebeş, apartamentul de serviciu situat pe str. x, compus din 4 camere, cu o suprafață utilă de 54,77 mp pe care l-a cumpărat împreună cu soţia sa, conform contractului de vânzare-cumpărare din 1990, la preţ subvenţionat, în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi pe care l-a vândut la data de 20 iulie 2001 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat (vol. 13, filele 142, 156 dosar urmărire penală).

Prin declaraţia autentică din 23 martie 2005, inculpatul a precizat că nu deţine, nu a deţinut şi nu a înstrăinat nici o locuinţă proprietate personală şi nici din fondul locativ de stat pe teritoriul municipiului Bucureşti ulterior datei de 1 ianuarie 1990, omițând, cu știință, să menționeze că înstrăinase apartamentul situat în Caraș-Severin și care îi fusese repartizat din fondul locativ al armatei astfel cum este definit în art. 55 din Instrucțiunile Cz nr. 81/1974 și cum rezultă și din adresa din 23 septembrie 2014 a S.

Potrivit Instrucţiunilor SC R.R.R.R. SA/2000, nu beneficiază de locuinţă de serviciu, categoriile de personal al armatei care şi-a înstrăinat locuinţa, fostă de serviciu, repartizată din fondul locativ al armatei.

Prin urmare, contractul nr. 1355 din 13 aprilie 2005, prin care s-a prelungit durata contractului de închiriere inițial și care a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare, nu a fost un contract de închiriere valabil încheiat, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004, modificată prin Legea nr. 357/2006 care interzic cumpărarea locuințelor de serviciu de către persoanele care le dețin în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale și a reglementărilor interne privind repartizarea și închirierea locuințelor de serviciu.

În raport cu precizările anterioare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond a cărei motivare şi-o însuşeşte în totalitate, consideră că fapta inculpatului K. de a depune la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arăta, în mod nereal, că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, determinând membrii comisiei de audit să întocmească un raport fals şi membrii comisiei de vânzare a locuinţei să aprobe încheierea contractului de vânzare cumpărare, există, este prevăzută de legea penală şi realizează condiţiile participaţiei improprii, în modalitatea intenţie - lipsă de vinovăţie, la săvârşirea de către membrii comisiei de audit şi membrii comisiei de vânzare a locuinţei, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv de fals intelectual.

De asemenea, prin ieşirea din patrimoniul S. a locuinţei de serviciu situată în Bucureşti, sector 5 cu încălcarea prevederilor Legii nr. 562/2004 s-a creat un prejudiciu ministerului în sumă de 12.866,25 lei, sumă ce a fost calculată ca diferenţă între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (74.603,25 lei) şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 310 din 16 ianuarie 2007 (61.737 lei), încheiat între N. şi inculpat, sumă ce reprezintă și un avantaj patrimonial obţinut de cel din urmă.

IV.2.7. Inculpata M., prin motivele de apel a învederat că faptele reţinute în sarcina sa nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, apreciind că în mod eronat, prima instanţă a reţinut că prin declaraţia pe propria răspundere nu a prezentat aspecte neadevărate, iar prin cumpărarea locuinţei de serviciu nu a produs un prejudiciu.

În baza actelor din dosar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că la data 25 iunie 2003, prin Raport, inculpatul A., șeful T. din N., a solicitat ministrului apărării naţionale aprobarea "Listei personalului cu aprobare de achiziţii pe rapoarte individuale”, listă în care la poziţia 6 figura inculpata M., în vederea achiziţionării de pe piața liberă a locuințelor de serviciu, conform planului actual de achiziţii aprobat pentru anul 2003, raport ce a fost aprobat de ministru la data de 2 iulie 2003 (vol. 14, filele 14-15 dosar urmărire penală).

La data de 11 septembrie 2003 N. prin intermediul UM x Bucureşti a achiziţionat, de pe piaţa liberă, de la soţii A.A.A.A.A. şi C.C.C.C.C. la preţul de 279.606.000 lei (ROL), apartamentul compus din 3 camere de locuit, situat în Bucureşti, sector 6, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 772 autentificat de B.N.P., „T.T.T.T.”

Prin Raportul din 11 aprilie 2005, inculpata a solicitat comandantului UM x Bucureşti aprobarea de a cumpăra locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, sector 6 în baza Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Pentru cumpărarea locuinței de serviciu, inculpata a depus la dosar documentele prevăzute în cap. 2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, precum şi declaraţia pe proprie răspundere din 19 aprilie 2005 în care aceasta a arătat:

„Nu ne încadrăm în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele Metodologice privind vânzarea de către N. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare, publicate în M. Of. al României, Partea I nr. 254 din 28 martie 2005 şi nu deținem credite contractate la nicio societate comercială bancară” (vol. 14, filele 63, 66-80 dosar urmărire penală).

Declarația pe proprie răspundere dată de inculpată nu corespunde realității deoarece, la data cumpărării locuinței de serviciu, vânduse locuinţa din mun. Focșani, ce îi fusese repartizată soţului său din fondul S. şi pe care o cumpărase în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi deţinea împreună cu soţul său o altă locuinţă proprietate personală compusă din 3 camere de locuit situată în municipiul Buzău, judeţul Buzău, cu o suprafaţă utilă de 68,25 mp pe care a cumpărat-o de la o persoană fizică şi, ulterior a vândut-o.

În raport cu situaţia locativă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că inculpata, deşi se încadra în dispoziţiile art. 3 lit. c) și d) din H.G. nr. 195/2005, prin declaraţia pe proprie răspundere din 19 aprilie 2005, aceasta a precizat că nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute de acest text de lege, aspect care a determinat comisia de audit să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească, în fals, un raport favorabil, recomandând comisiei de vânzare perfectarea contractului.

În raport cu precizările anterioare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond a cărei motivare şi-o însuşeşte în totalitate, consideră că fapta inculpatei M. de a depune la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu a declaraţiei pe proprie răspundere în care arăta, în mod nereal, că nu se află în situaţiile prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 195/2005, determinând membrii comisiei de audit să-şi încalce atribuţiile de serviciu, întocmind un raport fals şi membrii comisiei de vânzare a locuinţei să aprobe încheierea contractului de vânzare cumpărare, există, este prevăzută de legea penală şi realizează condiţiile participaţiei improprii, în modalitatea intenţiei, la săvârşirea de către membrii comisiei de audit şi membrii comisiei de vânzare a locuinţei, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, respectiv de fals intelectual(cu lipsă de vinovăţie).

IV.3. Prin motivele de apel formulate, inculpaţii C., J. şi M. au criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei condamnări, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

IV.3.1. În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul C. a învederat instanţei că atâta timp cât a avut reprezentarea că toate declaraţiile sunt conforme cu realitatea, că nu încalcă nicio lege şi nu declară în fals, supunându-se dispoziţiilor legale aplicabile pentru obţinerea locuinţei. Or, în condiţiile în care nu a acţionat cu intenţie,instigarea nu există întrucât aceasta, sub aspectul laturii subiective, se poate comite decât cu intenţie directă.

Analizând forma de vinovăţie cu care inculpatul C. a acţionat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că acesta, prin depunerea la dosar a înscrisurilor care conţineau date necorespunzătoare realităţii, a acţionat cu intenţie directă deoarece a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale care, în final, s-a concretizat în prejudicierea patrimoniului N. și obţinerea pentru sine a unui folos patrimonial, rezultat pe care l-a urmărit, activitatea sa infracţională întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals (pentru care în cursul cercetărilor s-a dispus neînceperea urmăririi penale ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale), determinând, cu ştiinţă, membrii comisiei de vânzare, respectiv cei ai comisiei de auditare în vederea vânzării, să întocmească în fals, fără ştiinţă, Raportul de audit public intern nr. 9091 din 13 decembrie 2005 prin care au recomandat perfectarea vânzării cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu.

La momentul formulării declarației pe proprie răspundere autentificată (8 iunie 2005), inculpatul C. deşi cunoştea dispoziţiile art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 195/2005, precum şi faptul că vânduse lui R.R.R., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 31 ianuarie 1994, locuinţa proprietate personală situată în Bucureşti, sector 3 pe care a achiziționat-o conform contractului de vânzare cumpărare din 18 ianuarie 1994, la preț subvenționat, în baza Decretului Lege nr. 61/1990 și care provenea din fondul locativ al S., că acesta mai deţinea în proprietate, împreună cu soția sa, N.N.N., locuința în suprafaţă de 354 mp, situată în comuna Găneasa, judeţul Ilfov, iar fiul soției sale, J.J.J., deținea în municipiul Piatra Neamț, jud. Neamț, o locuință proprietate personală, compusă din două camere, cumpărată conform contractului de vânzare cumpărare din 1 aprilie 1999, a declarat că nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute de textul de lege menţionat anterior.

Prin depunerea declaraţiei pe proprie răspundere autentificată din 8 iunie 2005 la dosarul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu, declaraţie neconformă cu realitatea, inculpatul C. a determinat membrii comisiei de audit să întocmească un raport favorabil vânzării, precum şi membrii comisiei de vânzare să încheie contractul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu cu inculpatul.

Prin ascunderea situaţiei reale locative, inculpatul C. a urmărit obţinerea pentru sine a unui folos material constând în cumpărarea locuinţei de serviciu la preţ subvenţionat,scop realizat prin încheierea,cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 şi a art. 3 din H.G. nr. 195/2005, a contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate din 5 decembrie 2005, modificat prin Actul adiţional din 26 septembrie 2006.

IV.3.2. Inculpatul J. a invocat greşita stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de fond, Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători, apreciind că în sarcina să nu poate fi reţinută vreo vinovăţie pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă în condiţiile în care preţul plătit pentru locuinţa de serviciu a fost mai mare decât preţul plătit de S. la momentul achiziţionării de pe piaţa liberă.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători analizând forma de vinovăţie, în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută la pct. B.III.7. şi analizată la pct. B.IV.2.5. din prezenta hotărâre, constată nefondată critica inculpatului sub aspectul lipsei vinovăţiei, apreciind că inculpatul J. a acţionat cu intenţie directă.

Astfel, pentru cumpărarea locuinţei de serviciu, inculpatul J. a depus documentele prevăzute în cap. 2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, printre care se regăsea şi declaraţia pe proprie răspundere din 23 mai 2006 prin care el şi soţia sa au arătat: „declarăm că locuim în fapt la adresa menţionată în cărţile noastre de identitate, nu am deţinut şi nu deţinem în proprietate locuinţă, astfel încât nu ne încadrăm în niciuna din situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 195/2005 şi nu avem nici un fel de credite şi ca urmare nici rate aferente acestora”.

La momentul formulării declarației pe proprie răspundere (23 mai 2006), inculpatul J., deşi cunoştea dispoziţiile art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 195/2005, precum şi faptul că deţine în proprietate personală un apartament situat în Buzău, compus din 3 camere de locuit, cu suprafaţa utilă de 65,69 mp, pe care l-a cumpărat în regim subvenţionat la data de 19 decembrie 1990 în baza Decretului - Lege nr. 61/1990 de la x Buzău, conform contractului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1990 şi care corespundea ca număr de camere şi ca suprafaţă utilă numărului membrilor de familie, aşa cum sunt acestea prevăzute în Legea locuinţei nr. 114/1996, apartament atribuit inculpatului din fondul locativ al S.; un apartament situat în Buzău, judeţul Buzău, dobândit prin moştenire legală conform certificatului de moştenitor din 23 septembrie 2005 şi pe care l-a donat fiicei sale, U.U.U.U. prin contractul de donaţie autentificat din 16 martie 2007 la B.N.P., V.V.V.V. (vol. 10, fila 95 dosar urmărire penală) şi un apartament situat în mun. Buzău, compus din 2 camere cu o suprafaţă utilă de 47,50 mp, achiziţionat conform contractului de vânzare-cumpărare din 1 martie 2006 pe care inculpatul şi soţia sa l-au transformat în cabinet medical individual de stomatologie, a declarat că nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute de textul de lege menţionat anterior.

Prin depunerea declaraţiei pe proprie răspundere din 23 mai 2006 la dosarul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu, declaraţie neconformă cu realitatea, inculpatul J. a determinat membrii comisiei de audit să întocmească un raport favorabil vânzării, precum şi membrii comisiei de vânzare să încheie contractul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu cu inculpatul.

Prin ascunderea situaţiei reale locative, inculpatul J. a urmărit obţinerea pentru sine a unui folos material constând în cumpărarea locuinţei de serviciu la preţ subvenţionat.

La data de 13 iunie 2006 s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 2006 semnat din partea S. de către Z., în calitate de vânzător şi de către inculpat în calitate de cumpărător, în baza căruia locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, sector 6 a fost cumpărată la preţul de 148.718 lei.

Deşi, inculpatul a precizat că nu a realizat un folos deoarece preţul achitat iniţial pentru cumpărarea locuinţei de serviciu a fost mai mare decât preţul plătit de către S. pentru cumpărarea apartamentului, acesta omite, pe de o parte, evoluţia pieţei imobiliare, preţul stabilit pentru vânzare fiind mult mai mic decât preţul practicat pe piaţa liberă la data încheierii contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate din 2006, iar pe de altă parte faptul că, ulterior vânzării a fost încheiat actul adiţional din 20 octombrie 2006 prin care preţul a fost redus de la suma de 148.718 lei la suma de 39.797 lei.

În raport cu aspectele menţionate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că inculpatul J., prin depunerea la dosar a înscrisului care conţineau date necorespunzătoare realităţii, a acţionat cu intenţie directă deoarece a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale care, în final, s-a concretizat în prejudicierea patrimoniului N. și obţinerea pentru sine a unui folos patrimonial, rezultat pe care l-a urmărit şi care s-a concretizat prin încheierea contractului de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu la preţ subvenţionat.

Activitatea infracţională descrisă mai sus, sub aspectul laturii subiective, întruneşte condiţiile participaţiei improprii la infracţiunile de fals în declaraţii, uz de fals (faptă pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind dispusă o soluţie de neînceperea urmăririi penale) şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

IV.3.3. Printre motivele de apel, inculpata M. a invocat lipsa intenţiei, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că prin depunerea declaraţiei pe proprie răspundere prin care a precizat că nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 195/2005 ar fi urmărit inducerea în eroare a membrilor comisiei şi obţinerea unui folos.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, analizând latura subiectivă a fiecărei infracţiuni pentru care inculpata a fost condamnată de prima instanţă, apreciază nefondată critica acesteia cu privire la lipsa formei de vinovăţie cu care a acţionat.

Astfel, pentru cumpărarea locuinței de serviciu, inculpata a depus la dosar documentele prevăzute în cap. 2, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 195 din 17 martie 2005, printre care şi declaraţia pe proprie răspundere din 19 aprilie 2005 în care inculpata a arătat că nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele Metodologice privind vânzarea de către N. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare, publicate în M. Of. al României, Partea I nr. 254 din 28 martie 2005.

La data cumpărării locuinţei de serviciu situată în sectorul 6 Bucureşti-3 august 2005, inculpata M. deţinuse în proprietate împreună cu soţul său D.D.D.D.D., o locuinţă proprietate personală compusă din 2 camere de locuit cu suprafaţa utilă de 54,28 mp, situată în municipiul Focşani, judeţul Vrancea, pe care a cumpărat-o în regim subvenţionat, la data de 9 martie 1994 în baza Decretului Lege nr. 61/1990 de la E.E.E.E.E. Buzău, conform contractului de vânzare - cumpărare din 9 martie 1994 (vol. 14, filele 83-84 dosar urmărire penală, precum şi o altă locuinţă proprietate personală, compusă din 3 camere de locuit, cu o suprafaţă utilă de 68,25 mp în municipiul Buzău, pe care a cumpărat-o de la o persoană fizică în baza contractului de vânzare-cumpărare din 26 august 1996 şi, ulterior, la 30 noiembrie 2001 a vândut-o aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2001, la B.N.P., F.F.F.F.F., din adresa din 12 martie 2008 a Direcţiei economice din cadrul Primăriei Municipiului Buzău şi din declaraţia inculpatei (vol. 14, filele 22, 92 dosar urmărire penală). Locuinţa respectivă corespundea ca număr de camere, numărului membrilor de familie - 3 - şi îndeplinea exigenţele minimale cu privire la suprafaţa utilă/număr de persoane/familie, aşa cum este prevăzut în Anexa nr. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996 (suprafaţa minimă pentru familie compusă din 3 membri este de 66 mp.), iar suprafața utilă a locuinței era de 68,25 mp

Declarația pe proprie răspundere dată de inculpată nu corespunde realității deoarece, aceasta se încadra în art. 3 lit. c) și d) din H.G. nr. 195/2005 pentru că la data cumpărării locuinței de serviciu, vânduse locuinţa din municipiul Focșani, ce îi fusese repartizată soţului său din fondul S. şi pe care o cumpăraseră în baza Decretului Lege nr. 61/1990 şi deţinea, împreună cu soţul său, o altă locuinţă proprietate personală compusă din 3 camere de locuit situată în municipiul Buzău, judeţul Buzău, cu o suprafaţă utilă de 68,25 mp, locuinţă pe care au cumpărat-o de la o persoană fizică şi, ulterior a vândut-o.

Prin depunerea declaraţiei pe proprie răspundere din 19 aprilie 2005 la dosarul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu, declaraţie neconformă cu realitatea, inculpata M. a determinat membrii comisiei de audit să întocmească un raport favorabil vânzării, precum şi membrii comisiei de vânzare să încheie contractul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu cu inculpata.

Prin ascunderea situaţiei reale locative, inculpata M. a urmărit obţinerea pentru sine a unui folos material constând în cumpărarea locuinţei de serviciu la preţ subvenţionat, scop realizat prin încheierea, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 195/2005, a contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate din 3 august 2005, modificat prin Actul adiţional din 26 septembrie 2006.

IV.4. Prin motivele de apel formulate, inculpaţii C., G., K. şi J. au criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei reţineri a formei agravate a infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, forme prevăzute de art. 13², respectiv art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care au apreciat că dispoziţiile legale menţionate au fost abrogate, precum şi greşita condamnare pentru infracţiunile de fals, deoarece, urmare a înlăturării formei agravate prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000,în raport cu limitele de pedeapsă şi cu data comiterii faptelor, a intervenit prescripţia răspunderii penale. Tot sub aspectul greşitei încadrări juridice, inculpatul K. a apreciat că pentru infracţiunea de fals intelectual nu trebuia reţinută forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Inculpatul C. a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut formele agravate pentru cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat, în timp ce inculpaţii G., J. şi K. au criticat încadrarea juridică dată faptelor doar cu privire la infracţiunea de fals intelectual.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt nefondate.

IV.4.1. Prin actul de sesizare a instanţei, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută şi pedepsită de art. 13²din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2), art. 75 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen. şi pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice reţinută în sarcina inculpatului C., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 au fost modificate prin Legea nr. 187/2012 atât sub aspectul urmării imediate speciale, cât şi sub aspectul tratamentului sancţionator (care se stabileşte prin majorare cu 1/3 a limitelor pedepsei prevăzute în cazul infracţiunii la care se face raportarea).

Sub aspectul elementelor constitutive, noua variantă a incriminării prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 are în vedere obţinerea de către funcţionarul public a unui „folos necuvenit”, pentru sine sau pentru altul, în timp ce în incriminarea anterioară se făcea vorbire despre un „avantaj patrimonial sau nepatrimonial”.

Diferenţierea dintre cele două incriminări este doar de ordin terminologic, fără implicaţii practice, căci prin „folos” se înţelege orice formă de profit, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial.

Aşa cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond, caracterul necuvenit al folosului se apreciază în concret de la caz la caz. În speţa de faţă, referitor la inculpatul C., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, din moment ce acesta a determinat, cu intenţie, membrii comisiei de auditare, în vederea vânzării-cumpărării locuinței de serviciu în regim subvenționat, prin depunerea la dosarul de vânzare-cumpărare a unor documente ce conțineau date necorespunzătoare adevărului în scopul cumpărării în condiții nelegale a locuinței de serviciu, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului S. şi obţinerii unui folos, respectiv locuinţa de serviciu, este evident că avantajul patrimonial obţinut pe această cale de către inculpat a avut un caracter necuvenit și, în consecință, activitatea sa infracțională se circumscrie incriminării prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., inclusiv după intrarea în vigoare a N.C.P.

IV.4.2. Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice şi de înlăturare a dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că la data săvârşirii faptei era în vigoare forma agravată a cărei înlăturare se cere. Dispoziţiile prevăzute în art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au natura juridică a unei cauze de agravare a pedepsei şi nu aceea a unei incriminări distincte. Ca urmare a intrării în vigoare a Codului penal actual la 1 februarie 2014, dispoziţiile C. pen. anterior, dar şi cele din art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate. În prezent, falsul intelectual este incriminat, doar în formă simplă, în art. 321C. pen. şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 nu echivalează cu o dezincriminare, în sensul art. 4 C. pen., fiind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

Intenţia legiuitorului în această privință rezultă cu claritate din Expunerea de motive a Legii nr. 187/2012 (pag. 14-15), abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 fiind dată ca exemplu pentru „reformularea unor texte pentru asigurarea respectării cerinţelor de previzibilitate a legii penale” şi explicată între altele, prin aceea că „infracţiunile prevăzute se suprapun reglementărilor Codului penal sau altor legi speciale (...) prevederea lor în legea penală este superfluă, deoarece în scopul în care asemenea fapte se săvârșesc în legătură cu cele de corupţie vor fi aplicabile regulile concursului de infracţiuni”, iar aplicarea sporului în caz de concurs fiind obligatoriu, un regim sancționator mai aspru prin prevederea unor astfel de infracţiuni în legea specială nu se justifică.

Prin abrogarea dispoziţiilor art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, a dispărut temeiul majorării maximului special, în egală măsură, în cazul infracţiunilor de fals în înscrisuri prevăzute de legea nouă, legiuitorul a menţinut sau chiar majorat maximul special, dar a micșorat minimul special.

Sub acest aspect, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, în aplicarea legii penale mai favorabile instanţa compară dispoziţiile legii vechi, astfel cum erau în vigoare la data săvârşirii faptei şi dispoziţiile legii noi cu privire la aceeaşi acuzaţie. Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile nu poate conduce la înlăturarea aplicării unei forme agravate în vigoare la data faptelor şi la compararea formei simple a infracţiunii din legea veche cu forma simplă reglementată de legea nouă, deoarece s-ar încălca principiul legalităţii prin intervenţia instanţei, în sensul modificării voinţei legiuitorului cu privire la incriminarea faptei conform formei calificate. Instanţa poate, în compararea normelor pentru determinarea legii mai favorabile, să analizeze legea veche cu toate consecinţele sale în ceea ce priveşte încadrarea juridică şi legea nouă cu toate consecinţele sale asupra încadrării juridice.

Ca atare, nu poate fi înlăturată din încadrarea juridică prevăzută de legea veche (art. 289 alin. (1) C. pen. anterior) forma agravată prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 anterior modificării prin Legea nr. 187/2012. Forma agravată prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost abrogată doar odată cu intrarea în vigoare a codului penal actual, care incriminează falsul intelectual în art. 321 C. pen. Nu a mai existat un alt moment în care, de la săvârșirea faptei și până la judecata acesteia, să nu fi fost incidentă forma agravată prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu excepția abrogării prin Legea nr. 187/2012 (concomitentă însă și cu abrogarea codului penal anterior și respectiv cu intrarea în vigoare a codului penal actual) care să conducă la o a treia formă legală a infracțiunii de fals intelectual cu care să fie comparate celelalte două.

În consecinţă, cererea inculpaţilor C., G. şi J. de a fi înlăturate dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu poate fi primită, deoarece acceptarea acestui punct de vedere ar conduce la aplicarea unei lex tertia.

IV.4.3. În ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor C., G., J. şi K. de a se constata intervenită prescripţia specială a răspunderii penale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că termenul prevăzut de lege nu s-a împlinit.

Astfel, cu privire la inculpatul C., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că epuizarea infracţiunii de fals intelectual a intervenit în data de 13 decembrie 2005, când a avut loc ultimul act de executare (data întocmirii raportului de audit public intern).

În raport cu legea penală mai favorabilă, stabilită în mod corect de către instanţa de fond ca fiind C. pen. anterior, precum şi cu momentul epuizării infracţiunii (13 decembrie 2005), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că termenul prescripţiei speciale, calculat potrivit art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, se împlineşte la data de 13 decembrie 2017.

Cu privire la inculpatul G., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că epuizarea infracţiunii de fals intelectual a intervenit în data de 15 august 2007, când a avut loc ultimul act de executare (data întocmirii raportului de audit public intern).

În raport cu legea penală mai favorabilă, stabilită în mod corect de către instanţa de fond ca fiind C. pen. actual, precum şi cu momentul epuizării infracţiunii (15 august 2007), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că termenul prescripţiei speciale, calculat potrivit art. 155 alin. (4) raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., se împlineşte la data de 15 august 2017.

Cu privire la inculpatul J., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că epuizarea infracţiunii de fals intelectual a intervenit în data de 20 iunie 2006, când a avut loc ultimul act de executare (data întocmirii raportului de audit public intern).

În raport cu legea penală mai favorabilă, stabilită în mod corect de către instanţa de fond ca fiind C. pen. anterior, precum şi cu momentul epuizării infracţiunii (20 iunie 2006), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că termenul prescripţiei speciale, calculat potrivit art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., se împlineşte la data de 20 iunie 2018.

Cu privire la inculpatul K., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că epuizarea infracţiunii de fals intelectual a intervenit în data de 23 ianuarie 2007, când a avut loc ultimul act de executare (data întocmirii raportului de audit public intern).

În raport cu legea penală mai favorabilă, stabilită în mod corect de către instanţa de fond ca fiind C. pen. anterior, precum şi cu momentul epuizării infracţiunii (23 ianuarie 2007), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că termenul prescripţiei speciale, calculat potrivit art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., se împlineşte la data de 23 ianuarie 2019.

IV.4.4. Referitor la critica inculpatului K. privind greşita reţinere a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile în care prin hotărârea instanţei de fond s-a dispus doar anularea raportul de audit public intern din 23 ianuarie 2007, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători o consideră nefondată.

Prin actul de sesizare a instanţei, inculpatul K., fost ofițer în cadrul S., a fost trimis în judecată pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi participație improprie la infracţiunea de fals intelectual (2 acte materiale), prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 75 lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În concret, inculpatul K., anterior formulării cererii de cumpărare, în anul 2007, a locuinţei de serviciu ce i-a fost repartizată legal în Garnizoana Bucureşti, cumpărase în alte garnizoane din ţară, la preţ subvenţionat, două locuinţe pe care le vânduse ulterior, la preţul pieţei libere, ambele făcând parte din fondul locativ al S., situaţie care potrivit Legii nr. 562/2004 modificată prin Legea nr. 365/2006 reprezenta un impediment pentru cumpărarea, la preţ subvenţionat, a unei a treia locuinţe de serviciu care să provină tot din fondul locativ al S.

Deşi cunoştea existenţa impedimentelor, la data de 5 ianuarie 2007, inculpatul K. a formulat cerere de cumpărare a locuinţei de serviciu situată în Bucureşti, sector 5, cerere pe care a adresat-o comandantului UM x Bucureşti, col. ing. Z. şi la care a anexat documentele privind situaţia sa locativă, precum şi declaraţia notarială pe proprie răspundere autentificată sub nr. 14 din 5 ianuarie 2007 în care, cu ştiinţă, a omis să facă toate menţiunile privind adevărata sa situație locativă, respectiv că deţinuse anterior şi vânduse fosta locuinţă de serviciu din municipiul Caransebeş pe care o cumpărase la preţ subvenţionat conform Decretului Lege nr. 61/1990 şi care provenea din fondul locativ al S. şi vânduse, formal, fiicei sale H.H. (căsătorită I.I.) apartamentul situat în municipiul Reşiţa, compus din 4 camere, prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 2006.

Comandantul UM x Bucureşti, col. ing. Z., aflat în stare de eroare de fapt, a aprobat la data de 5 ianuarie 2007 vânzarea în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, aprobare ce este falsă şi care reprezintă primul act material al participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual.

Înainte de efectuarea propriu-zisă a vânzării, dosarul constituit ca urmare a cererii de cumpărare în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu formulată de inculpat, a fost supus auditării de către o comisie de specialitate din cadrul V. din N. care a întocmit Raportul de Audit Public Intern din 23 ianuarie 2007. La pct. 11 din raport a fost descrisă analizarea documentelor din dosar, concluzia comisiei fiind în sensul că se poate efectua vânzarea cumpărarea în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Printre actele depuse la dosarul de vânzare cumpărare a locuinţei de serviciu şi care au fost analizate de membrii comisiei de audit public intern se regăsea şi declaraţia notarială pe proprie răspundere autentificată sub nr. 14 din 5 ianuarie 2007, în care, cu ştiinţă, inculpatul a omis să facă toate menţiunile privind adevărata sa situație locativă, determinând întocmirea în fals a raportului prin care se arăta că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru efectuarea vânzării cumpărării a locuinţei de serviciu, acţiune ce reprezintă al doilea act material al participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual.

În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că prin depunerea declaraţiei notariale pe proprie răspundere autentificată din 5 ianuarie 2007, în care, cu ştiinţă, a omis să facă toate menţiunile privind adevărata sa situație locativă, inculpatul K., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a determinat atât pe comandantul UM x Bucureşti, col. ing. Z., aflat în stare de eroare de fapt, să aprobe la data de 5 ianuarie 2007 vânzarea în regim subvenţionat a locuinţei de serviciu, cât şi membrii comisiei de audit public intern să întocmească raportul favorabil,acte materiale ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

IV.5. Inculpatul C. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul încălcării autorităţii de lucru judecat, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a considerat că sentinţa penală nr. 131 din12 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2013 nu ar avea autoritate de lucru judecat motivat de faptul că a fost dată în vechea procedură prevăzută de art. 278¹ C. proc. pen.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că autoritatea de lucru judecat operează numai în cazul în care faţă de o persoană s-a desfăşurat o judecată penală în fond.

Prin sentința penală susmenționată, s-a admis plângerea formulată de petentul C., în conformitate cu dispozițiile art. 278¹ C. proc. pen. anterior, împotriva dispoziției din rechizitoriu și s-a dispus schimbarea temeiului în baza căruia s-a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. anterior (2 fapte) și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, din art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior (împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale) în art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior (neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor).

Deşi există identitate de persoană şi identitate de obiect, nu operează autoritatea de lucru judecat în cazul dedus judecăţii, deoarece procedura soluţionării unei plângeri formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen. anterior nu presupune o judecată pe fondul cauzei.

Potrivit art. 278¹alin. (1)C. proc. pen. anterior “După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.”

Acest tip de hotărâre ocupă un loc intermediar, fiind pronunţată într-o procedură specială prin care sunt soluţionate plângerile formulate împotriva actelor procurorului, fără ca instanţa să se pronunţe asupra fondului cauzei, respectiv asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal.

Autoritatea de lucru judecat este dată de hotărârile judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei, soluţionând acţiunea penală prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, în timp ce hotărârile judecătoreşti prin care nu s-a rezolvat fondul cauzei nu pot fi opuse ca autoritate de lucru judecat.

Or, dispoziţiile art. 278¹ alin. (8) C. proc. pen. anterior prevăd în mod expres soluţiile, ce pot fi pronunţate de instanţa care soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecata, respectiv:

- de respingere a plângerii, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;

- de admitere a plângerii, prin sentinţă, cu desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale;

- de admitere a plângerii, prin încheiere şi desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate, iar când probele existente la dosar sunt suficiente se reţine cauza spre rejudecare, în complet legal constituit.

Prin urmare, textul de lege nu menţionează posibilitatea instanţei de a rezolva fondul cauzei, în sensul stabilirii existentei faptei şi vinovăţiei inculpatului, finalizată printr-o soluţie prevăzuta de art. 345 alin. (1) C. proc. pen. anterior, de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

În această situaţie, sentinţa penală nr. 131 din 12 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2013 nu se poate bucura de o autoritate deplină de lucru judecat, întrucât nu se circumscrie unei judecăţi pe fond a cauzei.

IV.5. Prin motivele de apel, inculpaţii L. şi M. au criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei condamnări,apreciind că în cauză există o cauză justificativă sau de neimputabilitate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

IV.5.1. Inculpatul L. a învederat faptul că s-a aflat în eroare cu privire la caracterul legal al ordinului primit de la şeful T., apreciind că la momentul respectiv nu avea posibilitatea să constate o eventuală nelegalitate a ordinului.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază nefondată critica inculpatului, motivarea instanţei de fond fiind temeinică şi legală.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că H.G. nr. 2357/2004 s-a aprobat trecerea unor imobile, proprietate privată a statului, din administrarea RA K.K. SA în administrarea S.

Ca urmare a acestei hotărâri, în data de 14 ianuarie 20105, între RA K.K. SA şi S. prin UM x Bucureşti s-a încheiat Protocolul de primire - predare, în baza căruia imobilul situat la adresa din Bucureşti, sector 2 a fost predat de către RA K.K. SA către S., conform procesului verbal de predare preluare încheiat în data de 12 ianuarie 2005.

La data încheierii procesului verbal de predare preluare, în imobilul din Bucureşti, sector 5, compus din 5 camere, locuia cu chirie gl. bgd. ing. (rez.) U., în baza Convenţiei de cazare din 20 februarie 2004 încheiată cu RA K.K. SA Bucureşti.

Atât în Protocolul de predare - preluare a imobilului, cât şi în procesul verbal de predare preluare nu s-a înscris nicio clauză privitoare la existenţa unui chiriaş în imobilul respectiv sau referitor la existenţa vreunei obligații în sarcina N. faţă de U. care nu mai era cadru militar activ, fiind trecut în rezervă, cu gradul de general.

La data de 27 decembrie 2004 cu nr. 587, U. a adresat ministrului apărării naţionale un raport prin care solicita aprobarea de a cumpăra locuința situată în str. x, raport pe care ministrul apărării a scris rezoluția „conform legii” şi a semnat, direcţionându-l către inculpatul A., șeful T.

Prin adresa din 27 ianuarie 2005, inculpatul A. a transmis comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, în fotocopie, H.G. nr. 2357/2004 cu rugămintea „de a dispune măsuri de perfectare a contractului de închiriere a apartamentului din str. x pentru dl. gl. bg. ing. (rez) U., care-l ocupă în baza unui contrat încheiat cu RA K.K. SA Bucureşti, cu respectarea prevederilor legale în domeniu”.

În baza adresei din 27 ianuarie 2005, la data de 4 februarie 2005, între N., reprezentat prin inculpatul L. şi gl. bgd. ing. (rez.) U. a fost încheiat contractul de închiriere din 4 februarie 2005 a locuinței de serviciu situate în Bucureşti, pentru perioada 12 ianuarie 2005 - 30 iunie 2005.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000, fondul locativ al armatei, destinat cazării personalului armatei şi familiilor acestora este format din locuinţele de serviciu şi de intervenţie aflate în prezent în administrarea S. precum şi cele ce se vor dobândi în viitor; iar art. 17 alin. (1) din aceleaşi reglementări legale stipula că „Locuinţele de serviciu şi de intervenţie din fondul locativ al S. se repartizează personalului armatei care îşi desfăşoară activitatea în garnizoană, alta decât cea în care îşi are domiciliul”. Aceleaşi reglementări legale, prin art. 18 impunea cerinţa potrivit căreia, pentru obţinerea locuinței, personalul armatei trebuia să înainteze rapoarte individuale către comandanții/șefii unităților militare în care era încadrat solicitantul.

Conform art. 2 parag. 5 din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000 și art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, U. nu mai făcea parte din rândul personalului armatei, deoarece nu mai avea calitatea de cadru militar activ.

Prin urmare, repartizarea locuinței de serviciu care a stat la baza încheierii contractului de închiriere s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 4, art. 17 și art. 18 din Instrucţiunile SC R.R.R.R. SA/2000.

Prin încheierea de către inculpat a contractului de închiriere cu nerespectarea reglementărilor legale susmenționate, cunoscând că gl. bgd. (rez.) U. nu mai era cadru militar activ şi nu mai putea beneficia în mod legal de locuință de serviciu, precum şi prin depunerea contractului la dosarul de cumpărare a locuinței de serviciu, inculpatul L., cu intenție,a determinat membrii comisiei de auditare să recomande perfectarea vânzării, aceștia acționând fără vinovăție deoarece nu au cunoscut conținutul fals al înscrisului.

În privința atribuțiilor de serviciu ale inculpatului L. se reține că, potrivit art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 19 alin. (2), anexa nr. 1 lit. b), pct. 9, anexa nr. 2 din Ordinul ministrului apărării nr. 86 din 25 iulie 2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor C.z. nr. 50/2000, folosirea locuințelor de serviciu și a locuințelor de intervenție din fondul locativ la armatei se face prin închiriere în baza contractului încheiat între chiriaș și comandantul garnizoanei care propune reînnoirea contractului de închiriere cu avizul T., numai cu aprobarea ministrului apărării naționale.

Anual primește de la comandanții/șefii unităților militare situația numerică cu necesarul de locuințe și o înaintează în scris șefului T. până la data de 30 octombrie a anului în curs pentru anul viitor, inițiază contractul de vânzare cumpărare și-l promovează prin eșalonul în subordinea căruia se află în vederea perfectării de către T., în cazul cumpărării de către S. a unor locuințe de pe piața liberă, ține evidența punctajului obținut de fiecare cadru militar în activitate sau personal civil.

Prin încălcarea acestor atribuţii, deși cunoștea că gl. bgd. (rez.) U. nu îndeplinea condițiile pentru a beneficia de locuință de serviciu întrucât nu mai era cadru militar activ, inculpatul L. a acceptat perfectarea contractului de vânzare cumpărare, cu consecința cumpărării la preț subvenționat a locuinței de serviciu, locuinţă pe care ar fi trebuit să o primească partea civilă O.

Critica potrivit căreia inculpatul a semnat contractul de vânzare a locuinţei de serviciu către gl. (rez) U. întrucât a perceput adresa din 27 ianuarie 2005 emisă de şeful T. ca pe un ordin pe care trebuia să îl execute este nefondată.

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, „(…) Cadrelor militare nu li se poate ordona şi le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea penală şi civilă a subordonaţilor.

Totodată, în art. 13 - 15 din Regulamentul de ordine interioară în unitate, aprobat prin Ordinul ministrului Apărării Naţionale nr. M/42 din 27 aprilie 2000, sunt reglementate condiţiile de dare şi executare a ordinelor, stabilindu-se că, în situaţia în care ordinul primit nu este legal, subordonatul este obligat să-l sesizeze în acest sens pe comandant, adică pe şeful celui care l-a dat (art. 13 alin. (2)), aceeaşi îndatorire fiind prevăzută şi în ipoteza în care militarul constată că nu poate executa ordinul, nu îl poate executa la timp sau aşa cum a fost dat, caz în care trebuie să raporteze imediat despre acest lucru comandantului care i-a dat ordinul (art. 14 alin. 5).

Definind şi noţiunea de ordin, acelaşi Regulament stabileşte în art. 13 alin. (1) că acesta este o prevedere imperativă, dată în conformitate cu actele normative, care stă la baza oricărei acţiuni (activităţi) militare.

În acelaşi cadru al stabilirii limitelor răspunderii militarilor pentru ordinele date sau executarea celor primite, Regulamentul Disciplinei Militare (R.G. - 3), elaborat de Statul Major general din N., în vigoare în anul 2006-2007, prevedea că răspunderea pentru săvârşirea faptelor ce constituie infracţiuni, contravenţii sau abateri revine exclusiv făptuitorului, că militarul răspunde pentru faptele sale, iar comandantul unităţii militare este răspunzător, atât faţă de comandantul eşalonului superior, cât şi faţă de subordonaţi şi membrii lor de familie, pentru ordinele date şi faptele sale contrare legalităţii şi normelor regulamentare (art. 7 alin. (1)-(3)). Întreaga activitate a personalului militar şi civil din armată se fundamentează pe cunoaşterea şi aplicarea întocmai a prevederilor legilor şi actelor normative specifice domeniului militar şi încadrarea strictă a ordinelor în sfera de cuprindere a acestora (art. 7 alin. (6)).

Rezultă, aşadar, din coroborarea dispoziţiilor de principiu ale Legii nr. 80/1995, cu prevederile Regulamentelor ce au fost elaborate în aplicarea acesteia, că militarilor le este interzis în toate cazurile să execute acte contrare legii, iar răspunderea pentru aducerea la îndeplinire a ordinelor nelegale aparţine exclusiv subordonatului care a procedat la punerea lor în aplicare.

În situaţia în care ordinul primit încalcă legea, art. 13 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară în unitate stabileşte procedura de urmat de către destinatarul acestuia, care este obligat să-l sesizeze pe superiorul celui care a dat ordinul, fără a avea un drept de opţiune în funcţie de calitatea şi ierarhia în structura militară pe care o deţine persoana căreia ar trebui să se adreseze cu sesizarea. Aşadar, subordonatul trebuie să îşi asume răspunderea pentru declararea ordinului ca ilegal şi sesizarea comandantului celui care l-a dat, având, totodată, şi obligaţia regulamentară de a raporta şefului său direct, de la care a primit ordinul, despre îndeplinirea respectivei dispoziţii.

Totodată, deşi legea specială nu prevede în mod expres, în cazul în care, prin ordinul superiorului, se instigă, de fapt, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, subordonatul are obligaţia legală de a sesiza organele judiciare competente, conform art. 263 C. pen. anterior şi art. 223 C. proc. pen. anterior.

Aşadar, contrar susţinerilor inculpatului, ordinul nelegal al superiorului nu poate fi considerat ca reprezentând instituirea unei obligaţii, subordonatul având întotdeauna alternativa de a denunţa încălcarea legii de către comandantul său atât la nivelul eşaloanelor superioare, cât şi prin sesizarea organelor de cercetare penală competente.

Ca atare, executarea ordinului nelegal sub pretextul că vine de la Direcţia de specialitate din cadrul S. nu poate înlătura caracterul penal al faptei comise de inculpat pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situaţii în care orice persoană care se prevalează de existenţa unei relaţii de subordonare în baza căreia execută un ordin nelegal să fie exonerată de răspundere penală.

A admite că sunt apărate de răspundere toate persoanele culpabile din punct de vedere penal, pe considerentul că au acţionat din ordinul superiorului, ar însemna să se justifice comiterea pe această cale a oricăror infracţiuni, cu consecinţa directă a paralizării actului de înfăptuire a justiţiei, lucru inadmisibil atât din perspectiva actelor normative care reglementează desfăşurarea activităţii militare, care interzic cadrelor militare să execute orice acte contrare legii şi precizează că neexecutarea ordinelor ilegale nu atrage răspunderea penală sau civilă a acestora (art. 8 lit. b)) din Legea nr. 80/1995), cât şi din punct de vedere al legii penale şi procesual penale, care obligă orice funcţionar public care are cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile să sesizeze organele de urmărire penală competente, în vederea efectuării de cercetări şi tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate (art. 263 C. pen. şi art. 223 C. proc. pen.).

IV.5.2. Inculpata M. a invocat necunoaşterea unei norme de drept cu caracter extrapenal, respectiv H.G. nr. 195/2004, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază nefondată solicitarea inculpatei M., în condiţiile în care aceasta, în realitate, a invocat eroarea de drept, respectiv necunoaşterea dispoziţiilor H.G. nr. 195/2004. Potrivit art. 30 alin. (5) C. pen. „Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.”

Pentru a opera eroarea de drept, aceasta trebuie să fie ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al unei fapte prevăzute într-o normă din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată, adică să fie invincibilă şi să nu fi existat posibilitatea ca inculpata să cunoască dispoziţiile respective. Or, apelanta intimată inculpată nu poate invoca necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a dispoziţiilor H.G. nr. 195/2004 şi implicit ale dispoziţiilor art. 292 C. pen. anterior privind falsul în declaraţii, în condiţiile în care prin declaraţia pe proprie răspundere din 19 aprilie 2005,inculpata M. a făcut referire în mod expres la dispoziţiile acestei hotărâri de guvern precizând: „Nu ne încadrăm în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Normele Metodologice privind vânzarea de către N. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare, publicate în M. Of. al României, Partea I nr. 254 din 28 martie 2005 şi nu deținem credite contractate la nicio societate comercială bancară, confirmând inclusiv cunoştea conţinutul dispoziţiilor art. 292 C. pen. anterior privind falsul în declaraţii(vol. 12, fila 72 dosar urmărire penală).

IV.6. Prin apelul formulat, inculpatul K.,în baza art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a solicitat achitarea,apreciind că în cauză lipseşte o condiţie necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul a învederat că a fost trimis în judecată prin punerea în mişcare a acţiunii penale prin rechizitoriu pentru o faptă pentru care nu a operat, în adevăratul sens al cuvântului, o începere a urmăririi penale şi nu a operat o extindere a acesteia.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători analizând critica formulată constată că aceasta este nefondată.

Potrivit actelor din Dosarul de urmărire penală, prin rezoluţia nr. x/P/2006 din 9 aprilie 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de făptuitorul K. pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. (vol. 15, filele 1-13 dosar urmărire penală).

La data de 24 aprilie 2013, în prezenţa apărătorului ales, învinuitului col.(rez). K. i s-a adus la cunoştinţă că împotriva lui s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la data cumpărării locuinţei de serviciu a depus la dosarul de cumpărare a acesteia o declaraţie notarială falsificată prin omisiune deoarece nu a precizat în conţinutul acesteia, că mai deţinea, împreună cu familia sa şi alte locuinţe proprietate personală, în acest sens fiind încheiat un proces verbal (vol.11, filele 195-200 dosar urmărire penală).

La data de 28 august 2013, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezența apărătorului ales, inculpatului i s-a adus la cunoștință că este învinuit pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen. și participaţie improprie la infracțiunea de fals intelectual (2 acte materiale) prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen., ocazie cu care după ce i s-a pus la dispoziție dosarul și a luat cunoștință de conținutul acestuia a declarat că nu se consideră vinovat de faptele pentru care este acuzat și că nu are probe noi de solicitat în apărare.

Susţinerea inculpatului în sensul că ar fi incidente dispoziţiile art. 16 lit. e) C. proc. pen. deoarece nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual nu poate fi primită în condiţiile în care prin procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii au fost prezentate toate faptele, inclusiv cele privitoare la participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual (filele 195-200, vol. 11, dup).

Ulterior, prin procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă faptul că este cercetat pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, precum şi pentru participaţie improprie la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată(două acte materiale), ocazie cu care, beneficiind de asistență juridică, avea posibilitatea să solicite administrarea de probe în legătură cu această acuzație (filele 46-47, vol. 20, dup).

IV.7.Prin motivele de apel formulate, inculpatul G. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei stabiliri a legii penale mai favorabile, apreciind că şi în cazul său legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, analizând critica formulată, constată că aceasta este nefondată, instanţa de fond făcând o corectă analiză a criteriilor de stabilire a legii penale mai favorabile.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că inculpatul G. a fost trimis în judecată pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248-248¹ C. pen. anterior, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual (2 acte materiale), prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 lit. a) C. pen. anterior și art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin perfectarea vânzării la preț subvenționat a locuinței de serviciu, prin ieşirea din patrimoniul S. a imobilului respectiv, a cauzat un prejudiciu acestei unităţi, în cuantum de 230.040,28 lei, sumă ce reprezintă, în acelaşi timp, un folos necuvenit pentru inculpat.

Întrucât de la săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi până la pronunţarea sentinţei atacate a intrat în vigoare N.C.P., instanţa de fond a procedat la stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., dar și a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători efectuând propriul examen, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi, respectiv, din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi efectuând o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G., legea penală mai favorabilă este N.C.P.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prejudiciul produs prin această infracţiune se ridică la suma de 230.040,28 lei, situaţie în care încadrarea juridică a faptei, potrivit reglementării anterioare, impunea reţinerea obligatorie a dispoziţiilor art. 248¹ C. pen. anterior referitoare la consecinţele deosebit de grave.

Potrivit art. 146 din V.C.P., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei.

În actuala reglementare, reţinerea circumstanţelor deosebit de grave prevăzute de art. 309 C. pen. se face potrivit art. 183 C. pen. actual dacă prejudiciul este mai mare de 2.000.000 lei.

În aceste condiţii, în vechea reglementare, fapta era încadrată ca infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, iar pedeapsa era închisoarea de la 5 la 15 ani, în timp ce potrivit actualei reglementări fapta este încadrată ca infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar pedeapsa prevăzută, cu reţinerea agravatei prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000,este închisoare de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni.

Şi în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că potrivit reglementării anterioare (art. 289 C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. anterior) limita maximă a pedepsei era de 7 ani închisoare, în timp ce potrivit actualului C. pen. limita maximă a pedepsei este de 5 ani închisoare.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, constată că potrivit reglementării anterioare aceasta putea fi doar privativă de libertate, deoarece potrivit art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se putea dispune doar dacă pe lângă celelalte condiţii, era îndeplinită şi aceea referitoare la cuantumul pedepsei rezultante, care nu putea depăși 2 ani, iar potrivit art. 86¹, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în caz de concurs de infracţiuni se putea dispune doar dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (2), între acestea fiind şi cea referitoare la cuantumul pedepsei rezultante, care în caz de concurs de infracţiuni nu putea fi mai mare de 3 ani.

Pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în varianta agravată, chiar şi în ipoteza în care în favoarea inculpaţilor s-ar fi reţinut circumstanțe atenuante judiciare, pedeapsa închisorii putea fi redusă până cel mult la o treime din maximul special (adică 3 ani şi 4 luni închisoare). Cum însă, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. (inculpatul fiind trimis în judecată pentru două infracţiuni comise în concurs real) rezultă că nu era îndeplinită condiţia prevăzută pentru cuantumul pedepsei rezultante, astfel încât, pedeapsa rezultantă să fie executată în regim neprivativ de libertate ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că pentru inculpatul G. actualul C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă.

IV.8. Prin motivele de apel formulate toţi apelanţii inculpaţi au criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile.

Inculpata B. a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea acesteia la plata despăgubirilor către partea civilă N. în condiţiile în care instanţa a stabilit că declaraţia pe proprie răspundere nu cuprinde menţiuni contrare situaţiei de fapt existente la momentul respectiv.

Inculpatul H. a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea acestuia la plata despăgubirilor către partea civilă N.

Inculpatul I. a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea acestuia la plata despăgubirilor către partea civilă N.

Inculpatul C. a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la modalitatea de soluţionare a laturii civile în raport cu situaţia de fapt şi criticile invocate pe latură penală.

Inculpatul G. a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile în raport cu situaţia de fapt şi criticile invocate pe latură penală.

Inculpatul J. în raport cu criticile pe latură penală, a considerat că instanţa de fond a soluţionat greşit inclusiv latura civilă.

Inculpatul K. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul modalităţii de soluţionare a laturii civile, apreciind că în mod greşita avut în vedere modul de calcul stabilit în faza de urmărire penală, neluând în considerare la amortizare şi perioada cuprinsă între momentul construirii imobilului şi momentul intrării în patrimoniul S.

Tot cu privire la latura civilă, acesta a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei obligări la plata despăgubirilor în condiţiile în care, pe de o parte preţul de cumpărare plătit de inculpat a fost mai mare decât preţul de achiziţie plătit de către S., situaţie în care nu se poate aprecia că a fost creat un prejudiciu în patrimoniul S., iar pe de altă parte, prin recipisa din 26 februarie 2014 inculpatul a consemnat suma de12.866,25 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă N.

Inculpatul L. a apreciat că în mod greşit a fost obligat să achite două sume de bani în condiţiile în care de folosul contractului de vânzare cumpărare a apartamentului beneficiază generalul în rezervă U., iar suma reprezentând compensaţia pentru chiria achitată de S. lui O., parte civilă în cauză, nu îi poate fi imputabilă deoarece O. nu era eligibil să primească apartamentul lui U., întrucât acesta nu era general în S., iar potrivit Instrucţiunilor SC R.R.R.R. SA/2000, procedura de atribuire a locuinţelor de serviciu este diferită pentru generali faţă de celelalte cadre militare.

Inculpata M. a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile, apreciind că în cauză nu s-a produs un prejudiciu în patrimoniul părţii civile.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, analizând criticile referitoare la modalitatea de stabilire a prejudiciului, precum cele referitoare la obligarea inculpaţilor la acoperirea prejudiciilor cauzate, constată că instanţa de fond a procedat corect, cu o singură excepţie, doar în ceea ce priveşte obligarea inculpatului K. la plata sumei de 12.866,25 lei.

Prin cererea formulată în cursul urmăririi penale, N. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.207.670 lei, reprezentând prejudiciul cauzat de inculpaţi prin activitatea infracţională, prin cumpărarea de către aceştia, la preţ subvenţionat, sub valoarea de inventar, a locuinţelor de serviciu.

Suma de 1.207.670 lei a fost calculată prin cumularea diferenţelor dintre valoarea de inventar a locuinţelor cumpărate de inculpaţi şi valoarea rămasă neamortizată.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că faptele cauzatoare de prejudicii au fost săvârşite în perioada în care era în vigoare V.C.C., astfel încât în cauză sunt incidente condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute în dispoziţiile art. 998 - art. 999 C. civ. de la 1864.

Pentru angajarea răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, respectiv existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Potrivit probelor administrate în cauză, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin prezentarea unor situaţii neadevărate în cuprinsul declaraţiilor pe proprie răspundere, inculpaţii au determinat, cu intenţie, membrii comisiilor de audit să recomande, în eroare fiind, vânzarea locuinţelor de serviciu către inculpaţi, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 562/2004.

Prin vânzarea către inculpaţi a locuinţelor de serviciu la un preţ subvenţionat, în patrimoniul S. s-a produs un prejudiciu reprezentat de diferenţa între valoarea de inventar a locuinţelor cumpărate de inculpaţi şi valoarea rămasă neamortizată.

Astfel, inculpata B. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 140.586,3 lei prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din două camere, situată în Bucureşti, sector 3.

Inculpatul C. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 15.846,7 lei prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în Bucureşti, sector 3, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul D. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 239.255,8 lei, prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în Bucureşti, sector 5, sumă ce reprezintă şi un folos necuvenit pentru inculpat în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Suma de 239.255,8 lei reprezintă diferenţa între valoarea rămasă neamortizată a locuinţei de serviciu, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (301.693,8 lei) şi valoarea de vânzare-cumpărare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 17 noiembrie 2006 (62.438 lei) încheiat între N. şi inculpat.

Inculpatul G. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 230.040,28 lei, prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 3 camere, situată în Bucureşti, sector 5, sumă ce reprezintă şi un folos necuvenit pentru inculpat în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Suma de 230.040,28 lei reprezintă diferenţa între valoarea rămasă neamortizată, înregistrată în contabilitatea UM x Bucureşti (280.493,28 lei), astfel cum rezultă din adresele din 29 iulie 2013 şi din 17 aprilie 2013 transmise de către UM x Bucureşti a respectivei locuinţe de serviciu şi valoarea de vânzare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 14 august 2007 (50.453 lei).

Inculpatul H. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 8.286,32 lei, prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în Bucureşti, sector 3, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969.

Inculpatul I. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 175.215,67 lei, prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în Bucureşti, sector 5, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969.

Inculpatul J. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 59.124,46 lei, prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 3 camere, situată în Bucureşti, sector 6, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969.

Inculpatul K. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 12.866,25 lei, prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 4 camere, situată în Bucureşti, sector 5, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Inculpata M. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 45.514,76 lei, prin ieşirea din patrimoniul părţii civile, cu încălcarea normelor legale în vigoare, a locuinţei de serviciu compusă din 3 camere, situată în Bucureşti, sector 6, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial pentru inculpată, în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul L. a creat un prejudiciu S. în cuantum de 168.946 lei, prin vânzarea către U. a locuinţei de serviciu situată în Bucureşti, sector 6, sumă ce reprezintă şi un avantaj patrimonial în sensul dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 obţinut de cel ultim menţionat şi care reprezintă diferenţa dintre valoarea efectivă cu care a fost preluat imobilul de la RA K.K. SA (343.741 lei) şi preţul la care a fost cumpărat (174.795 lei), menţionat în contractul din 12 octombrie 2006.

Potrivit art. 25 alin. (2) C. proc. pen., când acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca lucrul să fie restituit părţii civile.

În speţă, repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare şi restituirea reciprocă a prestaţiilor, nu mai este posibilă, întrucât o parte dintre inculpaţi au înstrăinat între timp apartamentele în litigiu unor subdobânditori de bună credinţă, astfel încât instanţa de fond a dispus în mod corect ca recuperarea pagubei să se facă prin echivalent bănesc, inculpaţii urmând a fi obligaţi la plata către N. a sumelor de bani cu care s-a constituit parte civilă.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că inculpaţii C., I., H., J., K., M. şi L. prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 76/2000 combinat cu art. 248 şi art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969şi inculpaţii D. şi G. prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 52 alin. (2) C. pen. au determinat producerea prejudiciului în patrimoniul S.

În ce o priveşte pe inculpata B., se constată că aceasta nu a acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege pentru tragerea la răspundere penală, respectiv intenţie directă sau indirectă, însă aceasta a manifestat o culpă ce poate constitui forma de vinovăţie necesară angajării răspunderii civile delictuale, motiv Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că se impune obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile potrivit dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

Pentru a se asigura repararea prejudiciilor cauzate S. prin activitatea infracţională a inculpaţilor se vor menţine măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale şi menţinute prin sentinţa atacată după cum urmează:

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 3, deţinut de inculpata B., până la concurenţa sumei de 140.586,3 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 6, deţinut de inculpatul J., până la concurenţa sumei de 59.124,46 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului H. din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Buşteni, judeţul Prahova), până la concurenţa sumei de 8.286,32 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului G., din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, până la concurenţa sumei de 230.040,28 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra cotelor părţi ce revin inculpatului D., din imobilele (casă de locuit + teren), situate în oraşul Slănic, judeţul Prahova, având numărul cadastral provizoriu 517, respectiv imobilele (casă de locuit + teren), situate la adresa menţionată mai sus, având numărul cadastral 884, până la concurenţa sumei de 239.255,8 lei;

- sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din municipiul Bucureşti, sector 3, deţinut de inculpatul I., până la concurenţa sumei de 175.215,67 lei;

Referitor la inculpatul C., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acesta a consemnat la dispoziţia organului de urmărire penală, cu chitanţa din 22 mai 2013 suma de 15.846,7 lei, reprezentând prejudiciul cauzat S. (vol. 5, fila 309 dosar urmărire penală).

În ceea ce priveşte situaţia inculpatului K., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin recipisa din 26 februarie 2014 acesta a consemnat la SC D.D. SA suma de 12.866,25 lei, reprezentând prejudiciul cauzat părţii civile N., astfel încât se va înlătura din sentinţa apelată dispoziţia de obligare a inculpatului K. la plata sumei de 12.866,25 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă N. şi se va ridica măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din Bucureşti, sector 5, deţinut de inculpatul K.

Prin apelul formulat, partea civilă O. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul netemeiniciei, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a respins ca nefondată cererea de acordare a despăgubirilor.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră critica părţii civile O. nefondată, în condiţiile în care pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală trebuie îndeplinite cumulativ patru condiţii, respectiv existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acesta nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu prin atribuirea către U. a locuinţei de serviciu situată în Bucureşti, sector 6.

Chiar dacă partea civilă a suferit o vătămare a intereselor sale legitime, în lipsa dovedirii existenţei prejudiciului şi întinderi acestuia, instanţa nu poate obliga inculpaţii la plata daunelor materiale şi morale.

Prin precizarea unui sume de bani care în opinia părţii civile ar reprezenta prejudiciul suferit, fără a dovedi însă existenţa acestuia, nu este de natură a conduce la concluzia că într-adevăr acest prejudiciu s-a produs, iar între fapta ilicită şi prejudiciu există o legătură de cauzalitate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va admitea apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, numai cu privire la inculpaţii G. şi D., şi de inculpatul K., cu privire la latura civilă a cauzei şi măsura sechestrului asigurător, împotriva sentinţei penale nr. 219 din 23 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

Va desfiinţa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând va descontopi pedepsele de câte 2 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare aplicate inculpaţilor G. şi D., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. va aplica inculpaţilor G. şi D., pe lângă pedepsele principale de câte 2 ani închisoare stabilite acestora pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de câte 2 ani şi va menţine pedepsele de câte 8 luni închisoare stabilite inculpaţilor G. şi D. pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen. va contopi pedepsele principale de câte 2 ani închisoare şi pedepsele complementare aplicate prin prezenta decizie, cu pedepsele principale de câte 8 luni închisoare şi va dispune ca inculpaţii G. şi D. să execute pedepsele cele mai grele, de câte 2 ani închisoare, la care se va adăuga câte un spor de o treime din pedepsele de câte 8 luni închisoare, urmând să execute pedepsele rezultante de câte 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare şi pedepsele complementarea interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de câte 2 ani.

Va menţine modalitatea stabilită de prima instanţă privind executarea pedepselor pentru inculpaţii G. şi D., respectiv suspendarea sub supraveghere.

Pedepsele complementare aplicate inculpaţilor G. şi D. se vor executa, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

Va înlătură din sentinţa apelată dispoziţia de obligare a inculpatului K. la plata sumei de 12.866,25 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă N., ca urmare a achitării de către inculpat a sumei de 12.866,25 lei, consemnată la SC D.D. SA, cu recipisa din 26 februarie 2014 (fila 5, vol.2 dosar apel) şi va ridica măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din Bucureşti, sector 5, deţinut de inculpatul K.

Va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de partea civilă O. şi de inculpaţii B., C., G., H., I., J., L. şi M. împotriva aceleiaşi sentinţe şi va menţine celelalte dispoziţii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanţii intimaţi inculpaţi B., C., G., H., I., J., L. şi M. la plata sumei de câte 630 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 130 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta parte civilă O. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului, iar suma de câte 130 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru apelantul inculpat K. şi intimaţii inculpaţi A. şi D., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu majoritate;

I. Admite apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, numai cu privire la inculpaţii G. şi D., şi de inculpatul K., cu privire la latura civilă a cauzei şi măsura sechestrului asigurător, împotriva sentinţei penale nr. 219 din 23 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

Desfiinţează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

I.1. Descontopeşte pedepsele de câte 2 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare aplicate inculpaţilor G. şi D., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. aplică inculpaţilor G. şi D., pe lângă pedepsele principale de câte 2 ani închisoare stabilite acestora pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de câte 2 ani.

Menţine pedepsele de câte 8 luni închisoare stabilite inculpaţilor G. şi D. pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele principale de câte 2 ani închisoare şi pedepsele complementare aplicate prin prezenta decizie, cu pedepsele principale de câte 8 luni închisoare şi dispune ca inculpaţii G. şi D. să execute pedepsele cele mai grele, de câte 2 ani închisoare, la care se adaugă câte un spor de o treime din pedepsele de câte 8 luni închisoare, respectiv să execute pedepsele rezultante de câte 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare şi pedepsele complementarea interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de câte 2 ani.

Menţine modalitatea stabilită de prima instanţă privind executarea pedepselor pentru inculpaţii G. şi D., respectiv suspendarea sub supraveghere.

Pedepsele complementare aplicate inculpaţilor G. şi D. prin prezenta decizie se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

I.2. Înlătură din sentinţa apelată dispoziţia de obligare a inculpatului K. la plata sumei de 12.866,25 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă N., ca urmare a achitării de către inculpat a sumei de 12.866,25 lei, consemnată la SC D.D. SA, cu recipisa din 26 februarie 2014 (fila 5, vol.2 dosar apel) şi ridică măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 116/P/2006 din 20 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra apartamentului din Bucureşti, sector 5, deţinut de inculpatul K.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de partea civilă O. şi de inculpaţii B., C., G., H., I., J., L. şi M. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanţii intimaţi inculpaţi B., C., G., H., I., J., L. şi M. la plata sumei de câte 630 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 130 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul parte civilă O. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de câte 130 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru apelantul inculpat K. şi intimaţii inculpaţi A. şi D., se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2016.

Opiniile Separate

I. Opinia separată numai în sensul:

1. Admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, desființării în parte a sentinței și cu privire la inculpata B., în sensul condamnării sale pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată, la pedepse cu suspendarea condiționată a executării, obligarea la plata de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare.

2. Admiterii apelului declarat de inculpatul L., desființării în parte a sentinței în ceea ce-l privește pe acest inculpat în sensul achitării acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a Cod procedura penală, pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și înlăturării obligării sale de la plata despăgubirilor civile şi cheltuielilor judiciare.

În acest sens:

1.Privitor la situaţia inculpatei B., opinia separată în sensul celor arătate mai sus porneşte de la constatarea că deşi atât instanţa de fond cât şi opinia majoritară au reţinut o stare de fapt corectă, interpretarea dată faptelor săvârşite de inculpata B., în contextul legislaţiei aplicabile la momentul închirierii, prelungirii şi ulterior a cumpărării apartamentului de serviciu este eronată iar inculpata a comis faptele cu intenţie şi nu din culpă.

Astfel reamintim faptul că acuzaţia adusă inculpatei B. s-a fundamentat, în esenţă, pe faptul că nu putea cumpăra în mod legal apartamentul de serviciu deoarece acesta îi fusese închiriat cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

Recapitulând legislaţia aplicabilă reţinem următoarele:

Potrivit prevederilor art. 3 din „Cz. nr. 50, Instrucţiuni privind evidenţa, repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi locuinţelor de intervenţie din administrarea S.”, aprobate prin Ordinul nr. M/86 din 25 iulie 2000, ordin al ministrului apărării naţionale, personalul armatei care nu deţine în proprietate locuinţe construite din fondurile statului are dreptul, potrivit legii, la locuinţă de serviciu sau de intervenţie din categoria celor aflate în administrarea S., cu scutire de la plata chiriei în condiţiile legii.

Observăm aşadar că Instrucţiunile respective fac referindu-se la interdicţia, pentru personalul armatei, de a avea în proprietate locuinţe construite din fondurile statului nu fac nicio referire la îndeplinirea de către acestea a unor criterii, a unei norme locative minime.

Astfel, în Instrucţiunile Cz. nr. 50 se defineşte în mod expres „Locuinţa” ca fiind „… construcţia alcătuită din una sau mai multe camere de locuit cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, destinată cazării unei persoane sau unei familii”.

La data adoptării şi intrării în vigoare a acestor Instrucţiei inculpata B. deţinea în proprietate o locuinţă, ce îndeplinea condiţiile de mai sus, construită din fondurile statului - este vorba de garsoniera cu o suprafaţă utilă de 28,01 m² situată în sector 3 Bucureşti, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai 1993 încheiat cu SC Y. SA, imobil ce îi fusese repartizat din fondurile statului, înainte de 1989, în timp ce era elevă de liceu.

Conform art. 9. din Instrucţiunile Cz. nr. 50 -„ Personalul armatei nu poate primi prin repartiţie şi nu poate deţine în acelaşi timp şi în aceeaşi garnizoană două sau mai multe locuinţe de serviciu, locuinţă de serviciu şi locuinţă de intervenţie sau, după caz, locuinţă de serviciu şi locuinţă proprietate personală;”

Totodată, art. 10 alin. (1) teza I din acelaşi act normativ subliniază că „Nu beneficiază de locuinţă de serviciu personalul armatei care deţine locuinţă proprietate personală (…).”

Aceste Instrucţiuni au intrat în vigoare la data de 012 august 2000.

Prin Ordinul nr. M/156 din 29 noiembrie 2000, în vigoare în perioada 01 decembrie 2000- 31 iulie 2002au fost modificate prevederile art. 22 din respectivele Instrucţiuni prevăzându-se, la alineatul 2 al acestui text, că „personalului S., care a obţinut repartizarea de locuinţe de serviciu sau de intervenţie în condiţiile art. 22 alin. (1), (adică ofiţerii cu gradul de general sau amiral pentru care aprobarea se dădea de ministrul apărării naţionale şi care nu erau obligaţi să îndeplinească criteriile de punctaj prevăzute pentru restul ofiţerilor - n.n.) nu îi sunt aplicabile prevederile art. 9, cu excepţia posibilităţii de a deţine două sau mai multe locuinţe de serviciu, precum şi prevederile art. 10 din prezentele instrucţiuni.

Ulterior, prin Ordinul nr. M/96 din 19 iulie 2002, în vigoare începând cu data de 01 august 2002dispoziţiile art. art. 22 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 22. (1) - Pentru cadrele militare în activitate din corpul ofiţerilor cu gradul de general sau amiral, cu nevoi de locuinţe, ministrul apărării naţionale poate aproba repartizarea unei locuinţe de serviciu sau de intervenţie, cu prioritate, fără a se avea în vedere sistemul de punctaj instituit prin prezentele instrucţiuni, la solicitarea cadrului militar activ în cauză. Solicitările în cauză se întocmesc de către titularul de cotă de locuinţe, se avizează de către Direcţia Domenii şi Infrastructuri şi se înaintează ministrului apărării naţionale, prin secretarul general. Aceste solicitări, pentru care s-a obţinut aprobarea ministrului apărării naţionale pe rapoarte personale scrise, nu mai fac obiectul repartizării de către comisia numită în acest scop.

(2) Locuinţele astfel nominalizate, după repartizare, se includ, din punct de vedere numeric, în cota titularilor de locuinţe de serviciu pe anul respectiv.

Observăm aşadar că în urma acestei modificări dispoziţiile art. 22 din Instrucţiunile Cz. nr. 50 nu mai au forma prevăzută de Ordinul nr. M./156/2000 ce a fost în vigoare în data de 01 decembrie 2000 - 31 iulie 2002 şi care îi excepta pe ofiţerii cu gradul de general şi amiral - printre care şi inculpata B. - de la dispoziţiile art. 9 şi art. 10 alin. (1) din aceleaşi Instrucţiuni, dispoziţii care interziceau repartizarea de locuinţe de serviciu unor ofiţeri, indiferent de grad, care deţineau locuinţe proprietate personală, fără a face distincţie după cum această locuinţă îndeplinea sau nu criteriile prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996.

Ca atare, la data încheierii contractului de închiriere dintre inculpata B. şi S. prin comenduirea garnizoanei Bucureşti, inculpata nu avea dreptul legal de a obţine o locuinţă de serviciu.

Împrejurarea că, în raportul înaintat ministrului apărării naţionale a menţionat că deţine o garsonieră confort II, improprie locuirii nu este de natură a o exonera de răspundere în sensul constatării lipsei intenției - aşa cum a reţinut instanţa de fond şi opinia majoritară - întrucât, în calitatea sa de şef al R., din cadrul S., inculpata era cea mai în măsură să cunoască faptul că prevederile art. 9 şi art. 10 alin. (1) din Instrucţiunile Cz. nr. 50 în forma în vigoare la data la care a făcut solicitarea, o exceptau de la acest beneficiu.

Contractul de închiriere din 01 septembrie 2004, valabil pe o perioadă de 2 ani (23 august 2004 - 22 august 2006) s-a încheiat aşadar în mod nelegal.

Imediat după încheierea contractului de închiriere inculpata a vândut garsoniera menţionată, la data de 22 septembrie 2004 conform contractului de vânzare-cumpărare din 2004.

De menţionat, în plus, că la data încheierii contractului de închiriere inculpata B. deţinea nu una ci două locuinţe proprietate personală în garnizoana Bucureşti întrucât avea şi o altă garsonieră, cu o suprafaţă utilă de 26,959 m² situată în sectorul 3 Bucureşti, dobândită în urma dezbaterii succesiunii de pe urma decesului mamei sale, conform certificatului de moștenitor din 5 noiembrie 1997.

În ceea ce priveşte prelungirea contractului de închiriere, aşa cum s-a reţinut şi în starea de fapt prezentată de instanţa de fond, aceasta s-a realizat la data de 31 martie 2006, prin contractul de închiriere din 31 martie 2006 (vol. 4, fila 22), având ca termen de închiriere perioada 23 august 2006 -22 august 2008, data de 22 august 2006 fiind data limită a închirierii convenite prin Contractul de închiriere din 01 septembrie 2004.

La fel ca şi instanţa de fond şi opinia majoritară considerăm că nu trebuie atribuită vreo semnificaţie penală faptului că acest contract s-a încheiat cu circa 4 luni mai înainte de expirarea celui anterior.

Spre deosebire însă de instanţa de fond şi de opinia majoritară ceea ce reţinem este încălcarea dispoziţiilor legale şi la momentul prelungirii închirierii, deci al încheierii acestui al doilea contract.

Astfel, la data de 31 martie 2006 erau în vigoare aceleaşi Instrucţiuni Cz. nr. 50 în forma modificată prin Ordinul nr. M/96 din 19 iulie 2002 astfel că aceleaşi dispoziţii ale art. 9 şi art. 10 alin. (1) teza I interziceau primirea de către inculpată a unei locuinţe de serviciu, în condiţiile în care deţinea o locuinţă proprietate personală în aceiaşi garnizoană.

Astfel, deşi inculpata vânduse în anul 2004 garsoniera din sectorul 3 Bucureşti, mai deţinea în proprietate cealaltă garsonieră situată în acelaşi bloc, apartamentul, primită moştenire de la mama sa.

Totodată, aşa cum s-a arătat mai sus, se reţine că dispoziţiile legale respective nu făceau distincţia după cum locuinţa proprietate personală îndeplinea sau nu criteriile minime prevăzute de Legea 114/1996.

Prin urmare, reţinem aşadar că prelungirea închirierii locuinţei de serviciu din către inculpata general maior (rez.) B. s-a efectuat cu nerespectarea art. 9, art. 10 alin. (1) din Instrucţiunile Cz. nr. 50.

Nu reţinem opinia rechizitoriului în sensul că s-ar fi încălcat şi dispoziţiile art. art. 12 şi art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ - care prevedeau încetarea dreptului de folosinţă asupra locuinţei de serviciu la 30 de zile de la data mutării titularului într-o altă garnizoană - întrucât deşi în perioada 31 iulie 2006 - 31 iulie 2009 inculpata a îndeplinit funcţia de „Locţiitor pentru Uniunea Europeană al reprezentantului militar al României la N.A.T.O şi Uniunea Europeană” iar S. i-a decontat integral cheltuielile aferente plăţii chiriei şi întreţinerii locuinţei închiriate de către învinuită în Bruxelles - întrucât este discutabil dacă, în acest caz, putem vorbi de “mutarea într-o altă garnizoană” la care face referire art. 13 alin. (1) din Instrucţiuni.

De altfel, pentru reţinerea infracţiunilor din prezenta cauză nici nu mai prezintă importanţă acest aspect el putând şi luat în considerare numai ca element circumstanţial al individualizării pedepsei.

În ceea ce priveşte cumpărarea locuinţei atribuite ca şi locuinţă de serviciu, este adevărat că la data întocmirii de către inculpată a raportului prin care solicita aprobarea de cumpărare a locuinței de serviciu (19 octombrie 2006) erau în vigoare Legea nr. 357 din 25 iulie 2006 prin care a fost modificată Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 și Ordinul ministrului apărării nr. M/129 din 29 august 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind vânzarea de către S. a locuințelor de serviciu pe care le are în administrare” care în art. 3 alin. (1) lit. b) interzicea cumpărarea locuințelor de serviciu de către persoanele care „ dețin în proprietate, ele sau soțul, soția sau copiii aflați în întreținere, o locuință proprietate personală și care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Din acest punct de vedere, suntem de acord cu opinia instanţei de fond şi cu opinia majoritară în sensul că declaraţia pe proprie răspundere din 9 octombrie 2006 în care a menționat: „Nu deţin în proprietate o locuinţă care îndeplineşte condiţiile minimale, prevăzute de Legea locuinţei 114/1996” este reală - întrucât garsoniera pe care inculpata o mai avea în proprietate nu întrunea acele condiţii - şi că nu i-a indus astfel în eroare pe membrii comisei ce a avizat cumpărarea locuinţei.

Trebuie observat însă faptul că nu aceasta a fost esenţa acuzării ci numai un element al acesteia. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale inculpata nu putea să cumpere apartamentul respectiv deoarece nu beneficia de un contract de închiriere valabil încheiat (aşa cum s-a arătat mai sus).

În acest sens sunt de menţionat prevederile:

- art. 2, alin. (1) din Legea nr. 562 din 07 decembrie 2004 modificată şi completată cu Legea nr. 357/2006, care precizează: ”poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat (…)”;

- art. 1 din Ordinul nr. M/129 din 29 august 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare, ordin care dublează dispoziţia legală şi precizează la rândul său că :”poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul

contractului de închiriere dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat (…).

- totodată art. 2 din Ordinul nr. M.129/29 august 2006, stipulează: „ Prin contract de închiriere valabil încheiat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, modificată prin Legea nr. 357/2006, se înţelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu”.

Ori, în ceea ce priveşte intenţia inculpatei de inducere în eroare a membrilor comisei, ea nu trebuie raportată numai la declaraţia pe proprie răspundere nr. 3580/3581/9 octombrie 2006 ci la întregul ansamblu de activităţi desfăşurate de inculpată de la momentul primei solicitări a unei locuinţe de serviciu - trecerea sub tăcere a faptului că, în afară de locuinţa confort II menţionată în raport mai dispunea şi de o altă garsonieră confort II, deci două locuinţe - şi omisiunea înştiinţării, la momentul prelungirii contractului de închiriere în martie 2006 că mai avea în proprietate una din cele două garsoniere - chestiuni care dacă ar fi fost cunoscute nu i-ar fi dat dreptul la repartizarea unei locuinţe de serviciu.

Referitor la infracţiunile de participaţie improprie la fals intelectual, constând în aceea că inculpata B. a determinat pe membrii comisiei de vânzare și ai comisiei de auditare în vederea vânzării, să-și încalce atribuțiile de serviciu și să întocmească două documente oficiale false și, totodată să perfecteze la data de 17 noiembrie 2006, în mod nelegal, vânzarea în regim subvenționat a locuinţei de serviciu, consider că intenţia este evidenţă şi rezultă ex re, infracţiunile de participaţie improprie la fals fiind doar mijlocul prin care s-a realizat infracţiunea principală.

Din aceste motive opinez că achitarea inculpatei B. este greşită şi că s-ar fi impus admiterea apelului declarat de Parchet, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatei pentru comiterea ambelor infracţiuni pentru care a fost trimisă în judecată, la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării.

2. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul L., în primul rând, constatăm că situaţia acestuia este diferită de a celorlalţi inculpaţi din prezenta cauză întrucât nu el este beneficiarul cumpărării nelegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.

În al doilea rând constatăm faptul că acesta, în calitate de comandant al garnizoanei Bucureşti a semnat în anii 2005 - 2006 contractele de prelungire a închirierii contractelor de închiriere a locuinţelor de serviciu pentru majoritatea celorlalţi inculpaţi - atribuţie de serviciu conform dispoziţiilor legale în materie - însă, cu toate acestea, în mod surprinzător, activitatea sa a fost reţinută ca având semnificaţie penală numai în legătură cu solicitarea numitului U. de a cumpăra apartamentul pe care îl deţinea cu chirie.

Ca şi stare de fapt reţinem că atât instanţa de fond cât şi opinia majoritară au stabilit o stare de fapt corectă privind acţiunile inculpatului L. - motiv pentru care nu o vom mai relua ci vom face referire la ea ca fiind cunoscută. Apreciem însă că în mod eronat li s-a atribuit acestor acţiuni o semnificaţie penală.

Astfel, este de menţionat faptul că inculpatul L., la momentul semnării cu generalul în rezervă U. a contractului de închiriere din 4 februarie 2005 pentru locuința de serviciu situată în str. x, pentru perioada 12 ianuarie 2005 - 30 iunie 2005 şi-a îndeplinit o atribuţie legală şi, în acelaşi timp, a dat curs unui Ordin venit sub forma adresei din 27 ianuarie 2005, de la inculpatul A., șeful T. din cadrul S.

Admiţând faptul că ordinul respectiv nu era imperativ deoarece în cuprinsul adresei se făcea referire la a se lua măsurile ce se impun pentru încheierea contractului de închiriere cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar inculpatul L. ştia că numitul U. nu mai este general activ şi, prin urmare, conform dispoziţiilor legale (Instrucţiunile Cz. nr. 50) nu mai poate beneficia de repartizarea unei locuinţe de serviciu, este totuşi de observat faptul că acest contract s-a încheiat numai pentru o perioadă de 6 luni iar până la perfectarea vânzării cumpărării apartamentului respectiv s-au mai încheiat două acte adiţionale.

- Actul adiţional din 21 iulie 2005 pentru perioada 1 iulie 2005 - 30 iunie 2006, încheiat de către reprezentanţii S. prin inculpatul L., comandantul Garnizoanei Bucureşti, J.J., contabil şef şi I.I.I.I.I. consilier juridic şi;

- Actul adiţional din 29 august 2006 pentru perioada 1 iulie 2006 - 27 iulie 2008, încheiat de către reprezentanţii S., prin Y.Y.Y., J.J., contabil şef şi J.J.J.J.J., consilier juridic.

Prin urmare, ceea ce i se poate reproşa eventual inculpatului L. este numai încheierea nelegală a contractului de închiriere şi prelungirea acestuia până la data de 30 iunie 2006, dar nu inducerea în eroare a membrilor comisiei de auditare a vânzării şi de vânzare cu privire la dreptul numitului U. de a cumpăra acest apartament.

Astfel este de observat faptul că inculpatul L. a fost cercetat şi trimis în judecată pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual sub forma participaţiei improprii deşi cel care a depus actele în vederea cumpărării imobilului şi cel care s-a prezentat în faţa comisei a fost g-ral în rezervă U.

Prin urmare, inculpatul L. a creat doar premisele pentru ca numitul U. să beneficieze de cumpărarea nelegală a apartamentului dar nu el este cel care i-a indus în eroare pe membrii comisiilor.

Ori, în condiţiile în care nu s-a reţinut existenţa unei înţelegeri anterioare, exprese sau tacite cu U. (adică a unei complicităţi la fapta acestuia) opinăm că inculpatul L. nu ar fi putut tras la răspundere decât pentru propriul abuz în serviciu - închirierea nelegală a unei locuinţe de serviciu în perioada 12 ianuarie 2005 - 30 iunie 2006 cu consecinţa, eventual, a producerii unei pagube constând în cuantumul mai mic al chiriei decât chiria practicată pe piaţă, fapte pentru care nu s-au efectuat însă cercetări şi pentru care nu a fost trimis în judecată.

Totodată este de observat şi faptul că semnatarul celui de-al doilea act adiţional de prelungire a contractului de închiriere - la fel de nelegal ca şi primul act adiţional - şi aflat în aceiaşi poziţie ca şi inculpatul L., este colonelul Y.Y.Y., tot comandant al Garnizoanei Bucureşti, însă acesta nu este tras la răspundere penală.

Mai mult, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare cu U. - contract din 12 octombrie 2006 - era în vigoare cel de-al doilea act adiţional de închiriere, cel semnat de Y.Y.Y. şi nu cel semnat de L., astfel că, între faptele lui L. şi rezultatul produs s-au interpus şi au întrerupt relaţia de cauzalitate faptele lui Y.Y.Y. şi ale lui U. însăşi.

În plus, dacă U. nu a putut fi tras la răspundere penală întrucât s-a stabilit că nu a ascuns niciodată situaţia sa de militar în rezervă, concluzia care se impune este şi aceea că membrii comisiilor nu au fost eroare ci au acţionat fie cu bună ştiinţă - situaţie în care aceştia ar fi trebuit traşi la răspundere penală pentru abuzul comis - fie din neglijenţă - situaţie care ar fi pus din nou problema răspunderii lor penale pentru o altă infracţiune şi anume neglijenţa în serviciu.

Faţă de toate aceste considerente apreciem că nu a existat niciodată intenţia inculpatului L. de a-i induce în eroare pe membrii comisiilor de audit şi vânzare şi de a-i determina să întocmească acte false şi să-li încalce atribuţiile de serviciu, astfel că se impunea achitarea acestui inculpat pentru toate infracţiunile pentru care este judecat, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Opinia separată în sensul:

3. Achitării inculpaților C., H., I., L., K. și M. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimişi în judecată și înlăturarea obligării acestora de la plata despăgubirilor civile şi cheltuielilor judiciare.

Aşadar opinia separată este în sensul achitării inculpaţilor C., H., I., L., K. şi M. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi înlăturarea obligării acestora de la plata despăgubirilor civile şi cheltuielilor judiciare.

Această opinie are în vedere alte argumente decât cele invocate de către inculpaţi şi apărătorii acestora.

În primul rând, în opinia noastră nu există niciun temei legal care să poată susţine împrejurarea că inculpaţii B., C., G., H., I., J., L. şi M., ar fi cumpărat anterior locuinţe din ”cota” S. Această opinie se referă la toţi inculpaţii, deci şi cu privire la inculpaţii la care am achiesat la soluţia de condamnare.

În al doilea rând, în opinia noastră nu există o nerespectare a „unor dispoziţii legale”, ci a unor ordine ale ministrului apărării, care deşi s-ar putea susţine că au valoare de reglementare, în niciun caz nu pot avea valoare normativă, cu atât mai mult cu cât nici nu au fost publicate în M. Of. al României.

O caracteristică a acuzaţiei formulate în cauza pendinte, este aceea că, în situaţia inculpaţilor ce deţineau la momentul repartizării locuinţelor de serviciu gradul de general al Armatei Române, acuzaţia susţine că la diferite momente (la început ori pe parcursul timpului, dar până la cumpărare) contractele de închiriere încheiate nu ar fi respectat prevederile legale şi reglementările interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu, condiţie impusă prin prevederile H.G. nr. 195/2005, emisă în baza art. 9 din Legea nr. 562/2004, ce a autorizat vânzarea locuinţelor de serviciu de către S.

În acest punct, menţionam că Legea nr. 562/2004 ce autoriza vânzarea locuinţelor de serviciu nu s-a adresat doar S. ci tuturor instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sens în care legea a impus Guvernului să reglementeze situaţia pentru fiecare instituţie şi astfel au fost emise: H.G. nr. 195/2005 pentru S., H.G. nr. 2333/2004 pentru N., H.G. nr. 2334/2004 pentru STS, H.G. nr. 2335 pentru SIE, H.G. nr. 2336 pentru H.H.H.H.H.

Analiza textului legal conduce la concluzia că în speţă exista o condiţie cumulativă, în sensul că pentru vânzarea unor astfel de locuinţe trebuia să fie respectate prevederile din lege şi reglementările interne în privinţa repartizării locuinţelor de serviciu, însă în mod evident pentru a ne afla în sfera ilicitului penal ce poate angrena răspunderea penală este necesar să existe o încălcare a unor atribuţii de serviciu izvorăsc din dispoziţii normative.

Dispoziţii legale aplicabile cauzei pendinte;

- Legea nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, publicată în M. Of. nr. 1169 din 9 decembrie 2004.

Art. 2 (1) Poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat.

(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1):

a) persoanele a căror activitate în instituţiile prevăzute la art. 1 a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiţiile prevăzute de lege;

b) persoanele care au deţinut ori deţin în proprietate, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996.

(3) În situaţia în care soţii, cadre militare sau personal civil, deţin fiecare câte o locuinţă de serviciu, de prevederile alin. (1) poate beneficia numai unul dintre aceştia.

Art. 9 În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite norme metodologice de aplicare a prevederilor acesteia, pentru fiecare instituţie publică din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Este de menţionat că datorită multiplelor interpretări şi situaţii nereglementate iniţial, legea a suferit modificări şi a fost republicată în M. Of. al României nr. 335 din 20 mai 2009, dată de la care art. 2 prevede:

(1) Pot cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat şi îndeplineşte o funcţie în una dintre instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi pensionarii sau urmaşii titularilor contractelor de închiriere decedaţi, în situaţia în care fac dovada că ocupau locuinţa de serviciu, au achitat chiria la zi şi că nu au deţinut în proprietate o locuinţă după anul 1990.

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi persoanele transferate între instituţiile din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

(3) Se exceptează de la prevederile alin. (1):

a) persoanele a căror activitate în instituţiile prevăzute la art. 1 a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiţiile prevăzute de lege;

b) persoanele care deţin în proprietate, (a fost eliminată prevederea legală referitoare la cei care au deţinut - n.n.) ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală şi care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (2), vânzarea locuinţelor de serviciu se face de către instituţia publică ce le are în administrare.

(5) În situaţia în care soţii, cadre militare sau personal civil, deţin fiecare câte o locuinţă de serviciu, de prevederile alin. (1) poate beneficia numai unul dintre aceştia.

- H.G. nr. 195 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către N. a locuinţelor de serviciu pe care le are în administrare şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor locuinţe din administrarea sa, publicată în M. Of. nr. 254 din 28 martie 2005.

Art. 1 Locuinţele de serviciu aflate în administrarea S. se pot vinde în condiţiile legii, personalului propriu, personalului militar trecut în rezervă sau în retragere, personalului civil pensionat sau disponibilizat, precum şi moştenitorilor acestora, soţi ori copii.

Art. 2 Prin contract de închiriere valabil încheiat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, se înţelege contractul încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a reglementărilor interne privind repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu.

Art. 3 Nu pot cumpăra locuinţele de serviciu următoarele persoane:

a) cele care au deţinut sau deţin în proprietate o fostă locuinţă de serviciu achiziţionată de la N., indiferent de numărul de camere;

b) cele a căror activitate a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor;

c) cele care au deţinut sau deţin, ele ori soţul, soţia sau copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care corespundea ca număr de camere numărului membrilor de familie existent la momentul încheierii contractului de închiriere, conform dispoziţiilor legale;

d) cele care au deţinut ori deţin, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, două sau mai multe locuinţe proprietate personală, indiferent de numărul de camere.

- Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 - Legea locuinţei, prevede în anexele sale următoarele exigenţe minimale pentru locuinţe:

A. Cerinţe minimale:

- acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie;

- spaţiu pentru odihnă;

- spaţiu pentru prepararea hranei;

- grup sanitar;

- acces la energia electrică şi apa potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere.

B. Suprafeţe minimale;

C. Încăperi sanitare;

Aşadar, Guvernul a reglementat condiţia impusă de lege - condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996 - prin delegarea legislativă expresă a Parlamentului, potrivit art. 9şi astfel a fost stabilit că aceste locuinţe să corespundă ca număr de camere numărului membrilor de familie existent la momentul încheierii contractului de închiriere. Rezultă deci că în interpretarea legii trebuie avut în vedere numărul de camere al locuinţelor şi nu suprafeţele locuinţelor deţinute.

În aceste împrejurări devin incidente prevederile din anexa 1, pct. 4 din O.U. nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe şi de aceea, toţi inculpaţii ce aveau gradul de general, la momentul închirierii şi ulterior, aveau şi dreptul la o cameră în plus - această apărare a fost invocată de către inculpatul J. şi are influenţă asupra tuturor inculpaţilor ce aveau gradul de general.

Acuzaţiile formulate:

1. În situaţia inculpatului C. se reţine că a cumpărat, în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, H.G. nr. 88/1991, H.G. nr. 562/1991 şi Legii nr. 85/1992, de la SC Y. SA, sector 3, conform Contractului de vânzare cumpărare din 18 ianuarie 1994, locuinţa situată în Bucureşti, sector 3, compusă dintr-o cameră (vol. 5, filele 41-42) şi se susţine că această locuinţă a fost atribuită din fondul locativ al S., astfel cum este definit la pct. 55 din Instrucţiunile „Cz. nr. 81/1974”, respectiv „locuinţele din fondul locativ de stat aflate în administrarea întreprinderilor specializate subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare -„locuinţe fond H.C.M. nr. 307/1969.

Mai mult se susţine că locuinţa în cauză a fost „din cota de locuinţe a S.”, întrucât acest aspect mai rezultă din conţinutul Raportului personal din 09 decembrie 1993, întocmit de inculpat şi adresat comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti în care a solicitat următoarele: „Rog aprobaţi avizarea contractului de închiriere în vederea cumpărării locuinţei ce o deţin în sectorul 3, Bucureşti” - identificat în Arhivele Militare (vol. 5, fila 5);

Acestui inculpat i se mai reproşează că:

- la data de 31 ianuarie 1994 a vândut locuinţa din sector 3, Bucureşti,

- fiul soţiei sale, respectiv J.J.J. deţinea o locuinţă proprietate personală compusă din 2 (două) camere, în Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, cumpărat conform „Contractului de vânzare cumpărare din 01 aprilie 1999 (vol. 5, fila 136);

- deținea în proprietate locuință în suprafaţă de 354 mp, situată în com. Găneasa, jud. Ilfov, (vol. 5, filele 6-8 ) şi se susţine că nu ar fi casă de vacantă, întrucât „în autorizaţie de construire este menţionat locuinţă de tip principal sau permanentă” (vol. 5, filele 159-237).

Aşadar, probele demonstrează că la data de 02 aprilie 1999 generalul maior C. - ofiţer de stat major internaţional în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, cu Raportul (vol. 5 fila 10), a solicitat şi primit aprobarea ministrului apărării naţionale de a i se repartiza o locuinţă de serviciu cu 4 camere, în garnizoana Bucureşti, aşa încât în sarcina acestuia nu se poate reţine nicio participaţie penală, deoarece a respectat legea.

Nu se poate angaja răspunderea penală a acestui inculpat deoarece actele interne, fără caracter normativ, nepublicate în M. Of., respectiv Ordinul ministrului apărării naţionale O.G. 15/20 mai 1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S., ce nu au fost respectate la repartizarea locuinţei de serviciu situate în sector 3, Bucureşti, nu poate angrena ilicitul penal în sarcina niciunei persoane.

Pe de altă parte, la data cumpărării de către fiul vitreg al inculpatului C. a locuinţei (anul 1999), inculpatul era într-o altă relaţie de familie şi deci J.J.J. nu putea fi cuprins în noţiunea de copil aflat în întreţinere. Asemănător, deţinerea unei locuinţe de vacanţă nu excludea posibilitatea de cumpărare a locuinţei de serviciu, iar autorizaţia de construire nu poate constitui o probă de dovedire al ilicitului penal, câtă vreme declaraţiile martorilor confirmă că inculpatul şi familia sa se deplasau ocazional la această locuinţă, ceea ce coroborează o împrejurare de fapt evidentă, ce rezultă din natura şi responsabilităţile funcţiilor ocupate - ofiţer de stat major internaţional în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, fiind exclus astfel ca declaraţiile să fie subiective.

2. În situaţia inculpatului G. se reţine că a deţinut în coproprietate apartamentul din sector 5, Bucureşti, pe care l-au vândut fiului lor H.H.H.H., prin Contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 04 noiembrie 2004. (vol. 7, fila 57-59), locuinţă ce a fost cumpărată în regim subvenţionat la data de 28 noiembrie 1991, conform Decretului - Lege nr. 61/1990, de la RA I.I.I. SA prin SC A.A.A. SA, în baza Contractului de vânzare cumpărare din 28 noiembrie 1991 (vol. 7, filele 80-82).

Se susţine că acest apartament a fost atribuit din fondul locativ al S., fapt ce rezultă din conţinutul Adresei din 27 august 1988, întocmite de comandantul Comenduirii Garnizoanei Bucureşti (vol. 7, fila 73). Pe care se regăseşte semnătura de primire de către inculpat a exemplarului nr. 1, ce constituie în fapt repartiţia apartamentului (vol. 7, filele 71-79).

Şi în acest caz, la data de 14 iulie 2004, cu Raport, (vol. 7, fila 33) generalul maior G., şef al Direcţiei Financiar Contabile a S., a solicitat şi primit aprobarea ministrului apărării naţionale de a i se repartiza o locuinţă de serviciu, deci numai nerespectarea unor actele interne, fără caracter normativ, nepublicate în M. Of., respectiv Ordinul ministrului apărării naţionale O.G. 15/20 mai 1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S., nu poate angrena ilicitul penal în sarcina niciunei persoane.

3. Referitor la inculpatul H. se reţine că acesta deţinea împreună cu soţia sa, în proprietate personală, imobilul situat în sector 2, Bucureşti, iar acest imobil a fost dobândit prin cumpărare conform Contractului de vânzare - cumpărare din 20 iunie 1991 (vol. 8, filele 35-36), încheiat cu SC J.J.J.J. SA, în baza Decretului-Lege nr. 61/1990.

Se arată că anterior cumpărării, locuinţa a fost deţinută de către soţi, în baza Contractului de închiriere din 08 aprilie 1976 şi de către socrul inculpatului, în baza Ordinului de repartizare nr. 2401 din 25 aprilie 1962, emis de Sfatul Popular al Raionului 23 August (vol. 8, filele 37-38).

Totuşi se susţine că din adresa din 17 noiembrie 2006 a comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, rezultă că apartamentul situat în sector 2, Bucureşti este compus din 3 camere de locuit şi că face parte din fondul de locuinţe al S. (vol. 8, filele 43-45).

La data de 26 octombrie 1999, cu Raportul din 26 octombrie 1999, generalul H., şef al Direcţiei Informaţii şi Reprezentare Militară, a solicitat şi primit aprobarea ministrului apărării naţionale de a i se repartiza o locuinţă de serviciu,deci numai nerespectarea unor actele interne, fără caracter normativ, nepublicate în M. Of., respectiv Ordinul ministrului apărării naţionale O.G. nr. 15 din 20 mai 1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S., nu poate angrena ilicitul penal în sarcina niciunei persoane.

4. În privinţa inculpatului I., se reţine că a deţinut împreună cu soţia sa, în proprietate personală, imobilul situat în sector 5, Bucureşti, compusă din 3 camere, ce a fost cumpărat în anul 1991, în regim subvenţionat, conform Decretului - Lege nr. 61/1990, de la SC R.R.R.R. SA, în baza Contractului de vânzare cumpărare din 13 august 1991.

Se susţine că acest apartament fusese repartizat din cota S., fapt rezultat din Adresa din 17 noiembrie 2006 a comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti (vol. 9, filele 130-131), imobil ce a figurat în cota S. (fila 72, poziţia 31 din registrul de evidenţă locuinţe primite în cotă în perioada 1989 - 1995 din 03 ianuarie 2004.

La data de 31 august 1998, cu raport, generalul I., reprezentantul militar al României la N.A.T.O şi Uniunea Europeană în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. de la Bruxelles, a solicitat şi primit aprobarea ministrului apărării naţionale de a i se repartiza o locuinţă de serviciu în garnizoana Bucureşti (vol. 9, fila 129; vol. 16, fila 234),deci numai nerespectarea unor actele interne, fără caracter normativ, nepublicate în M. Of., respectiv Ordinul ministrului apărării naţionale O.G. nr. 15 din 20 mai 1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S., nu poate angrena ilicitul penal în sarcina niciunei persoane.

5. Referitor la inculpatul J. se reţine că deţinea împreună cu soţia sa o locuinţă proprietate personală, compusă din 3 (trei) camere de locuit, situată în garnizoana Buzău, jud. Buzău, locuinţă cumpărată în regim subvenţionat la data de 19 decembrie 1990, conform Decretului - Lege nr. 61/1990, de la x Buzău, în baza Contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1990 (vol. octombrie fila 94 ). Se susţine că locuinţă a fost atribuită din fondul locativ al S.

Prin adresa din 02 martie 2004 (vol. 10, fila 36), F. a comunicat comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti că „În rezoluţie pe rapoartele anexate în copie, ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în garnizoana Bucureşti, a unor locuinţe de serviciu şi a solicitat perfectare a contractelor de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul, cu 3 camere, situat în sector 6, Bucureşti care a fost repartizat domnului comandor J., ofiţer în cadrul UM x Bucureşti, deci numai nerespectarea unor actele interne, fără caracter normativ, nepublicate în M. Of., respectiv Ordinul ministrului apărării naţionale O.G. nr. 15 din 20 mai 1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S., nu poate angrena ilicitul penal în sarcina niciunei persoane.

6. În privinţa inculpatului K. se reţine că deţinea în proprietate, împreună cu soţia sa, o locuinţă proprietate personală compusă din 3 (trei) camere de locuit, situată în municipiul Reşiţa, jud. Caraş - Severin ce a fost cumpărată în regim subvenţionat la data de 07 mai 1992, conform Decretului - Lege nr. 61/1990, în baza Contractului de vânzare cumpărare din 07 mai 1992 (vol. 13, fila 49). Se susţine că această locuinţă a fost repartizată din fondul locativ al S. şi ocupată în baza Contractului de închiriere din 17 iunie 1991, (vol. 13, filele 127-130).

Procurorul susţine iniţial că repartizarea şi închirierea locuinţei de serviciu din sector 5, Bucureşti s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale incidente în domeniu, dar indică acelaşi ordin nenormativ, Ordinului ministrului apărării naţionale O.G. nr. 15/1994, pentru ca apoi să susţină că ulterior au apărut alte instrucţiuni nenormative - Instrucțiunilor SC R.R.R.R. SA/2000 şi se consideră că prelungirea contractului a fost încheiată prin încălcarea legii, deci numai nerespectarea unor actele interne, fără caracter normativ, nepublicate în M. Of., respectiv Ordinul ministrului apărării naţionale O.G. nr. 15 din 20 mai 1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de realizare, evidenţă, administrare, repartizare şi folosire a locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din patrimoniul S., nu poate angrena ilicitul penal în sarcina niciuneI persoane.

7. În fine, cu privire la inculpata M. se reţine că a deţinut în proprietate, împreună cu soţul său, o locuinţă proprietate personală compusă din 2 (două) camere de locuit, situată în municipiul Focşani, jud. Vrancea, locuinţă cumpărată în regim subvenţionat la data de 09 martie 1994, conform Decretului - Lege nr. 61/1990, de la E.E.E.E.E. Focşani, în baza Contractului de vânzare cumpărare din 09 martie 1994 (vol. 14, filele 83-85).

Se susţine că locuinţa a fost atribuită din fondul locativ al S., soţului său fost ofiţer în cadrul S. în baza repartiţiei din 10 februarie 1990 a U.M. x Focşani şi a Contractului de închiriere din 28 noiembrie 1991 (vol. 14, fila 86).

În privinţa acestei inculpate, prin adresa din 12 noiembrie 2003 (vol. 14, fila 13), Direcţia Domenii şi Infrastructuri, a comunicat comandantului Comandamentului Garnizoanei Bucureşti că ministrul apărării naţionale a aprobat achiziţionarea de pe piaţa liberă în garnizoana Bucureşti, a unei locuinţe de serviciu, care să fie repartizată doamnei plutonier major M., subofiţer în cadrul Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare şi s-a solicitat perfectare a contractului de închiriere, cu respectarea prevederilor legale în domeniu pentru apartamentul, cu 3 camere, situat în sector 6, Bucureşti, care a fost repartizat subofiţerului.

Concluziile noastre prin raportarea acuzaţiilor formulate la dispoziţiile legale aplicabile:

Raportarea prevederilor legale cauzei pendinte - corespunzător acuzaţiilor susţinute, relevă în mod indubitabil în opinia noastră, că reţinerea faptului că aceşti inculpaţi ar fi deţinut anterior în proprietate o locuinţă repartizată din fondul locativ al S. or din „cota” S. este nelegală.

Motivarea potrivit căreia această noţiune ar fi fost definită la pct. 55 din Instrucţiunile „Cz. nr. 81/1974”, respectiv locuinţele din fondul locativ de stat aflate în administrarea întreprinderilor specializate subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare - locuinţe fond Hotărârea Consiliului de Miniștrii nr. 307/1969, nu poate fi avută în vedere, întrucât se bazează pe un act normativ abrogat explicit prin H.G. nr. 474 din 14 iunie 1999, deci atât la momentul formulării acuzaţiei, cât şi la momentul emiterii rechizitoriului aceste dispoziţii nu existau din punctul de vedere legal.

Acest act abrogat este emis în urmă cu mai mult de 4 decenii, în perioada comunistă, astfel că trimiterea pe care procurorul o face la „Instrucţiuni din perioada comunistă” nu pot avea vreo incidenţă asupra răspunderii penale, cu atât mai mult cu cât asemenea interpretări contraveneau, aşa cum vom arata, chiar şi legislaţiei comuniste.

Este surprinzătoare sub acest aspect susţinerea acuzaţiei dar şi opinia S. exprimată în adresele indicate de către procuror cu argumente „de lege comunistă”, deoarece noţiunea de „cotă”, poate eventual sugera un drept corespunzător noţiunii de „cotă parte”, însă a fi interpretată în sensul că S. a avut înainte de 1989, adică în comunism, vreun drept ori dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra locuinţelor cumpărate de către inculpaţi, este exclusă chiar de legislaţia comunistă.

Extrapolarea de către procuror a acestei noţiuni improprii şi juridice de „cotă” şi transpunerea acesteia apoi în noţiunea de „fond locativ”, câtă vreme nu există niciun document din care să rezulte că pentru aceste locuinţe, vreodată, S. a efectuat o cheltuială, o întreţinere a imobilului, ceva specific dreptului de proprietate, este nelegală şi nu poate fundamenta o acuzaţie în materie penală.

În acest punct, datorită invocării de către procuror în susţinerea acuzaţiei a legislaţiei comuniste abrogate explicit după anul 1989, reamintim, cu valenţă de amintire socială, doar câteva dintre pasajele Raportului x asupra Comunismului, care fac trimitere la ce a reprezentat în realitate „fondului locativ” în perioada comunismului: “vreme de patru decenii şi jumătate, statul românesc a fost confiscat de un grup politic străin de interesele şi aspiraţiile poporului român (…). Inspirat şi motivat de ideologia fals egalitaristă (…) a realizat un sistem de control fără precedent asupra minţii şi trebuinţelor umane. Nu a existat particulă a spaţiului social, inclusiv la nivelul spaţiului locativ, al abecedarului sau al ritualurilor nunţii şi morţii, asupra căreia să nu se exercite ambiţiile regimului (…).

Imaginea vieţii cotidiene în România comunistă n-ar fi completă fără unul din aspectele ei cele mai agresive faţă de intimitatea familială şi, totodată, un element fundamental al politicii partidului de modelare a societăţii: controlul spaţiului locativ (…). Construcţiile de locuinţe, chiar cele mai ieftine („confort 3”) nu izbuteau să ţină pasul cu creşterea populaţiei, în capitală şi în ţară. Astfel s-a ajuns la Legea nr. 9/1968, care limita proprietatea personală la o singură locuinţă şi o casă de odihnă sau turism. (…) Având în vedere deteriorarea imobilelor, statului nu-i mai convenea să le preia direct, contra unei despăgubiri, fie ea cât de modestă, aşa că impunea vânzarea locuinţelor respective către persoane îndreptăţite să le cumpere, cu o taxă de timbru destul de ridicată ca să-i asigure un câştig. Situaţia era cunoscută din URSS, unde, în anii 1970, norma era de maximum 9 m² pe cap de locuitor”.

Trecând peste aceste aspecte socio-politice triste, de conjunctură istorică, nelegalitatea survine însăşi din normele legale de la aceea vreme - evident toată acea legislaţie era abrogată acum 10 ani, când procurorul şi-a formulat primele acuzaţii împotriva inculpaţilor, însă invocarea lor ne obligă la această analiză.

Prima lege în domeniu emisă de către comunişti este Legea nr. 10/1968, care a fost abrogată de Legea nr. 5/1973. Numai în această ultimă lege, art. 8 alin. (2) precizează că “ .de acelaşi drept beneficiază şi (…) ofiţerii, subofiţerii şi maiştrii militari din cadrul S. şi N.” Aşadar, din punct de vedere juridic, în comunism, până în anul 1973, aceşti cetăţeni - ofiţerii, subofiţerii şi maiştrii militari din cadrul S. şi N. - nu erau menţionaţi în prevederile legale ce le-ar fi permis să primească o locuinţă din fondul de stat, chiar şi cu acea normă locativă de 10 m²sau chiar 8 m² pentru fiecare persoană.

Potrivit art. 1 din legea comunistă menţionată, fondul locativ se administra şi închiria de către întreprinderi specializate subordonate comitetelor executive, iar dacă era construite din fonduri proprii de către întreprinderile sau organizaţiile economice de stat, iar potrivit art. 9, închirierea se făcea pe baza propunerilor colectivelor de muncă aprobate de comitetele oamenilor muncii, art. 26 prevăzând că schimbul de locuinţe se putea realiza doar cu aprobarea unităţilor socialiste. Cu privire la locuinţele de serviciu - cap. 8 prevedea la art. 55 că acestea sunt cele aflate în administrarea directă a unităţii socialiste, iar art. 56 dispunea expres că este accesoriu contractului de muncă.

Din interpretarea prevederilor legale de la acea epocă, rezultă cu evidenţă că S. nu a avut niciun drept asupra locuinţelor respective, deoarece nu le-a administrat, iar contractele de închiriere încheiate nu au fost accesorii la contractele de muncă, singura „contribuţie” fiind aceea că la nivelul comenduirilor de garnizoană în raza cărora se aflau locuinţele s-au efectuat comunicările cu propunerile „comitetelor oamenilor muncii”.

Or, această propunere a „comitetelor oamenilor muncii” nu poate fi considerată din punct de vedere juridic că ar fi corelativă dreptului de proprietate ori al altui drept real şi astfel nu poate justifica „revendicarea” în prezent de către S. a existenţei vreunui drept de „cotă” ori a unui „drept locativ”, deoarece locuinţele nu aparţineau S. şi nu au fost construite din fondurile S.

În final, conchidem, că raportarea interpretării prevederilor legale la probele dosarului conduc la o concluzie indubitabilă, şi anume că locuinţele respective nu au fost locuinţe de serviciu, locuinţele respective nu au fost închiriate de la S., nu au fost construite de S., nu au fost administrate de S. şi nu au fost cumpărate de la S.

Pe de altă parte, reţinem că potrivit art. 3 şi art. 4 din Decretului-Lege nr. 61/1990, locuinţele se vindeau fără restricţii privind deţinerea în proprietate a unei a doua locuinţe, numai chiriaşilor, pe baza unor cererilor adresate unităţilor specializate în vânzarea locuinţelor, aşa încât susţinerea procurorului că în arhivele armatei ar fi fost „descoperite” documente prin care inculpaţii ar fi solicitat aprobare pentru cumpărarea unor asemenea locuinţe sunt superflue şi fără efecte juridice, deoarece condiţionări interne neprevăzute de lege nu pot înfrânge dispoziţiile exprese din lege şi nu pot conduce la antrenarea răspunderii penale.

În altă ordine de idei, se poate constata că deşi procurorul a reţinut în situaţia tuturor generalilor faptul că acele contracte de închiriere ar fi fost nelegale, în mod paradoxal nu a constatat niciun prejudiciu. În această situaţie nu există decât posibilitatea interpretării acestor împrejurări în favoarea tuturor inculpaţilor, în sensul prevăzut de Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, art. 62: „personalul militar care potrivit reglementărilor specifice este obligat să locuiască în locuinţele de serviciu, este scutit de plata chiriei”.

Reamintim că şi în situaţia inculpaţilor la care am achiesat la soluţia de condamnare, argumentele noastre sunt doar din perspectiva încălcării prevederilor Legii nr. 562/2004 şi a H.G. nr. 195/2005, respectiv acele dispoziţii legale potrivit cărora deşi deţineau un contract de închiriere valabil, nu îndeplineau condiţiile legale pentru a putea cumpăra locuinţele respective, deoarece ei ori aparţinătorii lor deţineau alte locuinţe proprietate personală la momentul închirierii, fapt cunoscut indubitabil la momentul comiterii faptelor. Aşadar în niciuna dintre situaţiile la care am achiesat la soluţia de condamnare nu am avut în vedere faptului că inculpaţii ar mai fi cumpărat anterior locuinţe de la S.

Aşadar conchidem că acuzaţiile formulată împotriva inculpaţilor C., H., I., L., K. nu au niciun suport legal, sub un dublu considerent:

- a existat aprobarea scrisă prealabilă a ministrului apărării naţionale pentru repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu, astfel că imputaţia adusă inculpaţilor cu gradul de general că nu ar fi respectat un Ordin al ministrului, nu are acoperire legală, întrucât chiar acest Ordin, deşi nepublicat în M. Of. prevede că doar ministrul apărării naţionale aprobă repartizarea locuinţelor de serviciu în cazul generalilor.

- locuinţele închiriate înainte de 1989 şi cumpărate de către inculpaţi (este şi cazul inculpatei M.) nu au aparţinut nici în fapt, nici în drept S., iar această instituţie nu poate revendica vreun drept asupra acestora.

De aceea, consider că din probele dosarului rezultă că inculpaţii C., H., I., L., K. şi M. aveau dreptul să cumpere locuinţele ce le ocupau, deoarece au cumpărat o singură locuinţă de serviciu, erau titularii contractelor de închiriere, locuinţele erau deţinute în baza unor contracte valabil încheiate, nu au deţinut în proprietate, ei sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală ce îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că nu există un ilicit penal, deci nu se poate pune în discuţie vreo formă de participaţie penală la comiterea unei fapte de abuz în serviciu, întrucât au fost respectate dispoziţiile legale ce reglementau vânzarea locuinţelor de serviciu.

În aceste circumstanţe nu se poate afirma că persoanele ce au aprobat în fapt vânzarea locuinţelor ar fi avut vreo formă de vinovăţie în comiterea faptelor şi pe cale de consecinţă nu se poate afirma că aceşti inculpaţi ar fi acţionat cu vreo formă de vinovăţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj