Decizia civilă nr. 194/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin decizia nr. 3369 din 24 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a decis următoarele:
- respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 10 lit. f) și art. 15 din Legea nr. 176/2010;
- respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 346 din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva hotărârii menționate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 24 aprilie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
Părțile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.
III. Considerentele Înaltei Curți
Analizând cererea de recurs în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.
În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, recursul a fost exercitat împotriva deciziei prin care o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat, în sensul respingerii, asupra unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în litigiul pendinte.
Este adevărat că, potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.
Prin decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”.
Însă, în considerentele deciziei respective s-a reținut, în mod expres că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”.
Prin analogie cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale în sensul că „atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor (...) sunt general obligatorii (...) și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept” (Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995), dezlegarea dată acestei probleme de drept prin considerentele deciziei nr. 26 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, este, potrivit art. 3307 alin. (4) din C. proc. civ. din 1865, obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, nr. 368/30.05.2007.
Așa fiind, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, prin care o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu este supusă controlului judiciar specific reformării pe calea recursului.
În acest sens, este de observat și faptul că, în speță, completul de 5 judecători nu are nici atributul și nici caracterul conferit instanței superioare în sensul prevăzut de legea procesual civilă cu referire la normele speciale cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Pentru considerentele expuse, se reține că hotărârea atacată nu este supusă recursului în condițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în acest sens fiind conturată și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în alte materii decât cea penală, urmând a fi respins recursul, ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 3369 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/33/2014.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2017.