Respingerea căii de atac a apelului. Lipsa examinării efective a criticilor formulate prin motivele de apel. Nemotivarea hotărârii. Casare
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi de atac. Apelul
Index alfabetic : nemotivare
- hotărâre judecătorească
- principiul rolului activ al judecătorului
- revendicare
- contract de schimb
- teren forestier
C.proc.civ., art. 22, art. 488 pct. 6, pct. 8, art. 497
În condițiile în care instanța de apel nu a răspuns criticilor reclamanților cu privire la prezumția dreptului de proprietate întemeiată pe titlul exhibat și nici nu a lămurit deplin situația de fapt, nu se poate determina dacă norma juridică a fost corect aplicată.
Soluționarea acțiunii în revendicare presupunea, în baza principiului rolului activ al instanței, principiu ce guvernează procesul civil, conform art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, verificarea titlurilor părților cu privire la suprafața terenului în litigiu și, de asemenea, instanța trebuia să stabilească, administrând tot probatoriul necesar, dacă există o suprapunere faptică sau scriptică, rezultată din actele de proprietate sau o simplă ocupare a acestui teren și să verifice din punct de vedere juridic ce titlu este mai caracterizat. A concluziona că acțiunea este neîntemeiată doar pentru că expertiza, care, deși, constată că terenul reclamanților este ocupat în parte de construcția edificată de pârâtă, nu are valoare probatorie întrucât nu a fost avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, nu reprezintă o dezlegare judicioasă a problemei litigioase pentru că nu elucidează situația de fapt căreia să-i aplice norma de drept incidentă.
Secția I civilă, decizia nr. 1860 din 22 noiembrie 2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, Secţia I civilă la data de 24.09.2013, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în temeiul art. 563 şi urm. C.civ., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Galaţi, să se constate calitatea lor de proprietari asupra imobilului teren situat în Galaţi, tarlaua T-x0, parcela P-x2 şi pe cale de consecinţă să fie obligată pârâta la a lăsa în deplină proprietate şi posesie respectivul imobil. În subsidiar, reclamanţii au solicitat ca, după recunoaşterea dreptului de proprietate, în cazul în care lăsarea în proprietate a terenului nu este posibilă, pârâta să fie obligată la plata unor daune interese în valoare de 543.099,69 euro reprezentând 2.428.307,33 lei.
Prin cererea conexă formulată la data de 28.11.2013 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta UAT Municipiul Galaţi a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1310 C.civ., art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 136 alin. 4 din Constituţie, Legea nr. 26/1996 şi O.G. nr. 96/1998, în contradictoriu cu pârâţii A., B., Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Statul Român prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x din 30.03.2006 de BNPA C., încheiat între soţii A. și B. şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva SA Direcţia Silvică Galaţi, solicitând şi restabilirea situaţiei anterioare schimbului, cu rectificarea corespunzătoare a cărţilor funciare.
Prin încheierea de şedinţă din 16.04.2015 s-a admis excepţia de conexitate invocată în dosarul nr. x/121/2013 şi s-a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul acestui dosar la cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/121/2013.
Prin încheierea de şedinţă din 21.01.2015 a fost anulată, ca netimbrată, cererea modificatoare formulată de reclamanţi.
Prin încheierea de ședință din 05.05.2015, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a cererii conexe, invocată de reclamanţii A. şi B., iar prin încheierea din 11.06.2015, a fost respinsă, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Romsilva pentru Statul Român.
Prin sentinţa nr. 829 din 22.07.2015 Tribunalul Galaţi, Secţia I civilă a respins, ca nefondată, atât cererea principală formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Galaţi, având ca obiect „revendicare imobiliară” cât şi cererea conexă, având ca obiect „acţiunea în constatare a nulităţii absolute a contractului de schimb” autentificat sub nr. x din 30.03.2006 de BNPA C., încheiat între reclamanţii A. și B. şi Regia Naţională Silvică Galaţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B. şi pârâta UAT a Municipiului Galaţi.
Reclamanţii A. şi B. au înţeles să atace şi încheierea din şedinţă din 05.05.2015 prin care s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes, vizând cererea conexă.
Prin decizia nr. 118/A din 3.05.2017 Curtea de Apel Galaţi, Secţia I civilă a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâta UAT a Municipiului Galaţi.
Recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C.proc.civ., formulând următoarele critici:
I. Hotărârea pronunţată este nemotivată (art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ.) întrucât nu cuprinde situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel pe baza probelor administrate şi nici argumentele pentru care au fost înlăturate apărările părţilor. În considerentele hotărârii judecătoreşti atacate se regăsesc doar obiectul cererilor, susţinerile pe scurt ale părților şi cele două idei reţinute de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei recurate care nu pot avea semnificaţia juridică a veritabilelor motive de fapt şi de drept la care face referire legiuitorul în art. 425 alin.(1) lit. b) C.proc.civ.
Referitor la excepţia lipsei de interes a pârâtei UAT Galaţi, în motivarea soluţiei aferente excepţiei în discuţie a fost reluat argumentul instanţei de fond pe care instanţa de apel l-a redat în considerentele deciziei atacate, fără alte precizări suplimentare, iar pe fondul cauzei, instanţa de apel s-a rezumat la a susţine că nu poate reţine concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, despre care a arătat că nu delimitează şi identifică terenurile părţilor, dar a omis să analizeze celelalte probe ce ar fi demonstrat contrariul acestei concluzii.
Susțin recurenții că, atât timp cât în considerentele hotărârii nu sunt analizate coroborat probele administrate în cauză, nu sunt stabilite împrejurările de fapt esenţiale, nu sunt evocate normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată în dispozitiv rămâne nesusținută. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, impunând soluţia casării cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe fond, respingând acţiunea ca "neîntemeiată/nefondată".
II. Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.).
a) Aşa cum s-a arătat anterior, situaţia de fapt ce ar fi trebuit să fie reţinută de către instanţa de apel lipseşte cu desăvârşire, în considerentele hotărârii recurate fiind prezentate doar susţinerile părţilor cu privire la situaţia de fapt, din perspectiva exclusivă a acestora.
Determinarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material presupun, cu necesitate, premisa stabilirii, de către instanţă, a unei situaţii de fapt, calificată corect juridic, la care să se raporteze în procesul de aplicare a dispoziţiilor de drept substanţial aferente calificării juridice a situaţiei de fapt.
b) Raportat la soluţia pronunțată în privinţa fondului cauzei, învederează faptul că principalul capăt de cerere al acţiunii formulate de reclamanți a fost calificat juridic drept o acţiune în revendicare, împrejurare care atrage incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor 1169 Cod civil anterior, față de momentul dobândirii dreptului de proprietate (anul 2006). Aceeași concluzie rezultă şi din prevederile art. 565 din noul Cod civil, conform cărora proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară în cadrul unei acţiuni în revendicare se face cu extrasul de carte funciară numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea cărţii funciare pentru imobilul respectiv.
În cauza dedusă judecaţii, nefiind finalizate lucrările de cadastru, efectul/scopul înscrierii în cartea funciară a imobilului consta doar în opozabilitatea dreptului de proprietate faţă de terţi, regulile consacrate de Codul civil anterior şi de doctrină rămânând, în continuare, aplicabile.
Aşadar, întrucât dreptul de proprietate a fost dobândit în temeiul unui act juridic având o valoarea mai mare de 250 lei, reclamanții au probat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren în litigiu, în principal, cu înscrisuri şi cu expertiza de specialitate.
Deoarece concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză nu au fost reţinute de instanţa de apel (motivat de lipsa avizării OCPI), în această ipoteză se impunea ca, în vederea determinării dreptului de proprietate al reclamanților şi a suprafeţei în litigiu, instanţa de apel să aibă în vedere înscrisurile depuse de părţile litigante.
Reclamanții susțin că, potrivit titlului de proprietate, deţin o suprafaţă totală de 77.585,67 mp, teren situat în Galaţi, tarlaua x0, parcela x2, pe care l-au dobândit ca urmare a parcurgerii şi finalizării procedurii speciale a ocupării definitive reglementată de O.G. nr. 96/1998, procedură concretizată în încheierea contractului de schimb autentificat sub nr. x/2006. Identificarea/delimitarea imobilului a fost făcută prin planul topografic/schița cadastrală aferentă terenului, întocmită odată cu intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, moment începând cu care atât dreptul de proprietate al reclamanților, cât şi localizarea exactă a terenului au devenit opozabile U.A.T. Galaţi.
Intimata-pârâta U.A.T. Galaţi a dobândit în proprietate (în domeniul public), în vederea "realizării obiectivului de investiţii - reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare şi realizarea staţiei de epurare a apelor uzate în municipiul Galaţi", conform înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei (H.G. nr. 1009 din 01.09.2005), o suprafaţă de 24 ha teren situată în tarlaua x1/1 parcela x1/1. Ulterior, în temeiul unui schimb (aprobat prin HCL) realizat cu D., U.A.T. Galaţi a dobândit în proprietate suprafaţa totală de 36.9201 mp amplasată în tarlalele x0, x3, x5 şi x6, din care suprafaţa de 7.332 mp este situată în tarlaua x0, altă parcelă.
Din analiza schițelor cadastrale ale celor două terenuri alăturate, astfel cum a rezultat şi din expertiza de specialitate efectuată în cauză, doar o suprafaţă de 43 mp din terenul dobândit ulterior de U.A.T. Galaţi se suprapune cu terenul reclamanților, suprapunerea fiind cauzată de greşita încadrare în planul cadastral a suprafeţei aparţinând U.A.T. Galaţi.
Prin urmare, motivul "lipsei unei identificări şi delimitări corecte a suprafeţei de teren deţinute de fiecare parte", care a fost reţinut de Curtea de Apel Galaţi, în justificarea soluţiei de respingere a acţiunii principale, nu este valabil pentru întreaga suprafaţă de teren revendicată, ci doar exclusiv în privinţa suprafeţei de 43 mp pe care exista suprapunerea terenurilor celor două părți în discuţie, astfel cum rezultă din suprapunerea schițelor cadastrale ale celor două terenuri relevată în anexa la raportul de expertiză topografică întocmit în cauză.
Aşa fiind, instanţa de apel putea, cel mult, respinge în parte acţiunea în revendicare, respectiv în limita suprafeţei de 43 mp.
În orice caz, nici în privinţa suprafeţei de 43 mp teren instanţa de apel nu a aplicat regulile care guvernează compararea titlurilor de proprietate ale pârtilor litigante, analiză în urma căreia să determine dreptul de proprietate al cărei părţi litigante are prioritate în speţă.
În concluzie, consideră că instanţa de apel nu a făcut aplicarea prevederilor legale ce reglementează acţiunea în revendicare (respectiv aspectul privind proba dreptului de proprietate pretins de reclamanți - dispoziții de drept material), în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate neexistând o analiză a titlurilor de proprietate.
c) În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei de interes a UAT Galaţi prin încheierea de
şedinţă din 05.05.2015, întrucât această parte nu a dovedit că are un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în prezenta cauză, iar din formularea cererii de chemare în judecată nu rezultă că UAT Galaţi ar urmări prevenirea încălcării vreunui drept sau evitarea unei pagube iminente, ce altfel nu ar putea fi reparată.
Dacă s-ar admite cererea de chemare în judecată, ar fi anulat contractul de schimb nr. x din 30.03.2006 iar părţile ar fi repuse în situaţia anterioară, terenul în litigiu ar reintra în fondul forestier naţional şi nicidecum în domeniul public sau privat al UAT Galaţi care ar continua să deţină, tot cu încălcarea dreptului de proprietate, de această dată al statului, staţia de pompare edificată pe terenul altuia.
Astfel fiind, prin promovarea demersului juridic constând în acţiunea în nulitatea contractului de schimb, reclamanta-pârâtă-intimată Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Galaţi nu va dobândi niciun folos material, personal întrucât această parte nu a făcut dovada deţinerii vreunui drept de proprietate, concesiune, administrare, folosinţa gratuită având ca obiect terenul în discuţie.
Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului Galaţi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., formulând următoarele critici în ceea ce priveşte
cererea conexă:
I. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că prin Ordinul MAPDR nr. 107 din 24.02.2006 terenul ar fi fost scos din domeniul public al statului, astfel încât putea face obiectul unei tranzacţii, fiind în circuitul civil. Motivul de nulitate absolută vizează nevalabilitatea contractului de schimb datorită caracterului inalienabil al terenului care avea destinaţia de fond forestier, categoria de folosinţă pădure, se afla în domeniul public al statului şi era administrat de Romsilva.
Prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 107 din 24.02.2006, la art. 1 al. 2 se menţionează că ”Terenul (din cauză) face parte din fondul forestier proprietate publică a statului şi este administrat de RNP- Romsilva, prin Direcţia Silvica Galaţi, Ocolul Silvic X”. Rezultă că, la data emiterii Ordinului anterior menţionat (24.02.2006), se atestă de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale că terenul vizat aparţine Statului Român, făcând parte din domeniul public. Prin ordinul anterior menţionat a fost aprobată, de principiu, scoaterea din circuitul forestier a terenului prin ocupare definitivă pentru realizarea scopului: dezvoltare «Complex social-sportiv».
Prin acest Ordin s-a iniţiat procedura pentru scoatere din fondul forestier naţional prin ocupare definitivă cu compensare echivalentă a terenului vizat. Pentru a fi finalizată procedura, trebuia urmate etapele prevăzute de H.G. nr. 796/2002 pentru aprobarea Metodologiei de achiziţionare, prin cumpărare, schimb sau donaţie, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului.
Procedura legală ce trebuie urmată pentru realizarea de schimburi de terenuri este reglementată în Capitolul IV - art. 25 - 35 din H.G. nr. 796/2002 (art. 25 prevede ca "Terenurile forestiere proprietate publică a statului, administrate de Regia Naţională a Pădurilor, pot face obiectul schimbului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, numai în situaţia în care lipsesc din fondurile prevăzute la art. 5 sumele disponibile necesare cumpărării terenurilor"). Mai mult, art. 26 al. (3) din H.G. nr. 796/2002: "Pentru efectuarea schimbului, terenurile pentru care există aprobare în vederea schimbului se trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului prin hotărâre a Guvernului, la iniţiativa Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. În aceeaşi hotărâre a Guvernului va fi menţionată şi suprafaţa de teren ce urmează să fie achiziţionată de Regia Naţională a Pădurilor prin schimb cu terenul trecut în domeniul privat al statului."
Prin urmare, susține recurenta, prin ordinul mai sus arătat s-a schimbat doar destinaţia terenului, iar nu apartenenţa la domeniul public. Întrucât procedura prealabilă nu este constitutivă de drepturi, în cauză nu există o hotărâre de guvern prin care să se realizeze trecerea din domeniul public în cel privat.
În cuprinsul acestui ordin sunt menţionate etapele ulterioare necesare şi obligatorii a fi parcurse anterior încheierii contractului de schimb. Nu există identitate între destinaţia terenurilor şi regimul juridic propriu al terenurilor.
II. Instanţa de apel nu a analizat motivul de nulitate privind vânzarea lucrului altuia.
Instanţa de fond a reţinut dispoziţiile legale ce reglementează calitatea de administrator a pârâtei Romsilva, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) şi art. 6 lit. a) din H.G. nr. 1105/2005 şi dispoziţiile art. 38 din H.G. nr. 798/2002.
Prin încheierea de rectificare prezentată de intimaţii-pârâţi, prin care se menţionează că „Statul Român - prin Romsilva are calitatea de copermutant şi nu pârâta Romsilva SA, în nume propriu”, cum era menţionat în contract, considerându-se de către părțile semnatare că simpla modificare ulterioară prin menţionarea proprietarului real (Statul Român), dar fără participarea acestuia, ar fi de natură să acopere şi această nulitate generată de noţiunea de vânzare a lucrului altuia (art. 1409 Cod civil în "toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplica şi în contractul de schimb”). Instanţele de fond nu au analizat efectele juridice produse de încheierea de rectificare înregistrată în cauză de către reclamanţii A. și B., încheiere a cărei legalitate este mai mult decât îndoielnică.
Condiţia esenţială şi necesară pentru validitatea contractului de schimb este ca cei doi copermutanţi să fie proprietarii bunurilor ce fac obiectul contractului, or, în speţă, Romsilva este administrator al bunurilor proprietate publică ale Statului Român, lucru ce rezultă din însuşi
contractul de schimb.
Temeiurile de drept reţinute doar de către instanţa de fond reglementează calitatea Romsilva de administrator al terenurilor forestiere aflate în domeniul public al Statului Român, având aptitudinea concretă de a încheia acte de administrare, nu şi acte de dispoziţie, situaţie faţă de care parte în contract este proprietarul terenului, nu administratorul acestuia în nume propriu.
III. Instanţa de apel nu a analizat motivul de nulitate privind fraudarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 96/1998.
Prin întâmpinare, reclamanţii A. și B. şi pârâta Romsilva au formulat o apărare comună, dar neprobată, conform căreia ar fi realizat procedura de scoatere definitivă din circuitul forestier, prin echivalent, în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 96/1998.
Chiar dacă, teoretic, s-ar fi realizat această procedură, recurenta susține că este evidentă fraudarea legii la momentul încheierii contractului de schimb, având în vedere că pârâţii A. și B. au iniţiat procedura de scoatere definitivă din fondul forestier a terenului de 7 ha cu motivarea că scopul urmărit este construirea unui „Complex social-sportiv”, deşi, în realitate, intenţia lor a fost de a construi un centru comercial, un mall, obiectiv de interes privat.
Acest lucru este confirmat chiar de faptele pârâţilor care, împreună cu proprietarii loturilor învecinate au solicitat Primăriei municipiului Galaţi eliberarea unui certificat de urbanism pentru obţinerea autorizaţiei de construire centru comercial.
Aceasta în condiţiile în care art. 24 lit. d) din O.U.G. nr. 96/1998, de care se prevalează pârâţii, reglementează realizarea de investiţii cu caracter social, cultural, sportiv, medical şi de cult, iar teza principală a art. 24 prevede, cu valoare de principiu, că reducerea suprafeţei pădurilor din fondul forestier naţional este interzisă, cu excepţia anumitor situaţii. De asemenea, art. 54 din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic (în vigoare la data încheierii contractului de schimb) prevede că „Reducerea suprafeţei fondului forestier proprietate publică este interzisă.”
Intenţia de fraudare rezultă din certificatul de urbanism emis ca urmare a solicitării formulate de către intimaţii-pârâţi, neavând relevanţă că mall-ul nu a mai fost construit sau că certificatul de urbanism nu mai este valabil, atâta vreme cât acesta face dovada poziţiei subiective a pârâţilor, şi anume aceea de a dezvolta un mall, iar nu un centru sportiv.
Având în vedere faptul că instanţa de apel nu a analizat decât un singur motiv de nulitate, din cele trei invocate, având în vedere că, la analiza acelui motiv de nulitate, nu au fost indicate normele de drept material aferente, solicită casarea în parte a deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei în rejudecare la Curtea de Apel Galaţi, în privinţa cererii conexe având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb.
La data de 17.08.2017, în termen legal, intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva-Direcţia Silvică Galaţi, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Galaţi pentru neîncadrarea în motivele expres prevăzute de art. 488 C.proc.civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Pe fondul recursului, intimata-pârâtă a arătat că toate etapele procedurale specifice schimbului de terenuri din cauză au fost respectate şi că susţinerea privind vânzarea lucrului altuia este infirmată de faptul că prin Ordinul MAPDR nr. 107 din 24.02.2006 Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a fost împuternicită cu ducerea la îndeplinire a procedurilor privind scoaterea din fondul forestier naţional prin ocupare definitivă cu compensare echivalentă finalizate prin contractul de schimb.
Recurenta UAT Galaţi nu a făcut dovada că părţile semnatare ale contractului de schimb au acţionat cu intenţia de a frauda legea şi nici nu a arătat procedeul fraudulos prin care au fost eludate prevederi imperative ale legii.
Dovada respectării dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii contractului de schimb o constituie şi Rezoluţia din 30.09.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de mai mulţi funcţionari publici şi faţă de reclamantul-pârât A.
La data de 22.08.2017, în termen legal, recurenţii-reclamanţi A., B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Galaţi şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Susțin reclamanții că HG nr. 796/2002 nu este aplicabilă în cauză, terenul în discuţie intrând în patrimoniul reclamanţilor A. și B. urmare a aprobării solicitării de iniţiere a procedurii de scoatere definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional cu compensare terenuri echivalente, procedură reglementată de O.G. nr. 96/1998 şi de Codul silvic anterior.
Cele două proceduri au finalităţi şi condiţii diferite, sens în care nu pot fi confundate.
Referitor la pretinsa lipsă a calităţii de proprietar a RNP Romsilva, care, potrivit legislaţiei în vigoare, avea doar calitatea de administrator al terenurilor ce fac parte din fondul forestier naţional, recurenţii-reclamanţi arată că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva reprezintă o unitate aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin intermediul căreia sunt exercitate atribuţii specifice domeniului silviculturii, iar menţionarea, de către notarul public, în cuprinsul contractului de schimb, a cuvântului „proprietar" în loc de „administrator" a fost rezultatul unei simple erori materiale, rectificată în prezent.
Referitor la pretinsa fraudă la lege, recurenţii-reclamanţi arată că recurenta UAT Galaţi este în eroare cu privire la intenţia reclamanţilor de a edifica un mall pe terenul în discuţie, nicăieri în certificatul de urbanism nr. x din 24.04.2007, nefiind menţionată o asemenea situaţie. Reclamanţii au intenţionat realizarea unui obiectiv denumit Complex social sportiv, aşa cum de altfel rezultă şi din actele dosarului.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 18.09.2017, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C.proc.civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C.proc.civ.
În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18.10.2017, au fost admise, în principiu, recursurile.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
În esență, recursul reclamanţilor A. şi B. vizează nemotivarea hotărârii de respingere a acțiunii principale, faptul că instanţa de apel nu a aplicat regulile de analiză comparativă a titlurilor de proprietate specifice acţiunii în revendicare, precum şi greşita respingere a excepţiei lipsei de interes a pârâtei UAT Galaţi, motivele fiind încadrabile în dispoziţiile art. 488 C.proc.civ.
Recursul pârâtei UAT Galaţi priveşte greşita calificare a regimului juridic al terenului care nu ar fi fost scos din domeniul public al statului prin Ordinul MAPDR nr. 107 din 24.02.2006, neanalizarea motivelor de nulitate absolută privind vânzarea lucrului altuia şi fraudarea dispoziţiilor OUG nr. 96/1998, aspecte care, contrar susținerilor intimatei Romsilva, pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C.proc.civ.
Criticile referitoare la neanalizarea tuturor aspectelor ce țin de legalitatea și temeinicia sentinței și nemotivarea soluției de menținere a acestei hotărâri, într-o manieră care să permită efectuarea controlului judiciar în recurs, învederate de fiecare parte, pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 pct.6 C.proc.civ.
Se mai reproșează instanței de apel că a efectuat o verificare incompletă a situației litigioase, ceea ce a determinat o incorectă aplicare a textelor de lege incidente în cauză.
1. În ceea ce privește recursul reclamanților, aceștia au susținut că instanța de apel nu a analizat excepția lipsei de interes a Unității administrativ teritoriale în a formula cererea conexă, preluând de la instanța de fond o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 32 alin.(1) lit. d) rap. la art. 33 C.proc.civ., iar în privința acțiunii principale, că a încălcat normele de drept material referitoare la analiza comparativă a drepturilor de proprietate.
Înalta Curte reține că instanța de apel a validat concluzia primei instanțe în sensul că interesul pârâtei de a învesti instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de schimb, față de care este terț, este justificat „prin prisma prefigurării soluției de admitere a acțiunii principale”, adică a acțiunii în revendicare promovată de reclamanți împotriva sa. Aserțiunea este corectă câtă vreme sensul acestei statuări a instanței este acela că pârâta, prefigurând o eventuală soluție de admitere a acțiunii în revendicare, nu s-a limitat la formularea unei simple apărări în acțiunea principală, ci a adoptat cea mai energică poziție procesuală, prin formularea acțiunii conexe, prin care tinde la a lipsi de eficiență juridică titlul de care se prevalează reclamanții în acțiunea în revendicare, ceea ce-i justifică, deci, interesul în formularea acțiunii în nulitate.
În ceea ce privește împrejurarea că, în apel, nu s-a procedat la o comparare de titluri pentru terenul în litigiu, într-adevăr, se constată că, menținând soluția de respingere a acțiunii în revendicare, instanța a notat, în considerentele deciziei atacate, că a administrat la cererea părților probe suplimentare despre care a afirmat că sunt nerelevante sub aspectul pretins de reclamanți, acela că pe terenul lor s-ar fi edificat stația de epurare, înlăturând concluziile raportului de expertiză pentru lipsa avizului OCPI și pentru incertitudinea exprimată, în concluzii, de către expert.
Instanța de apel nu a răspuns criticilor reclamanților cu privire la prezumția dreptului de proprietate întemeiată pe titlul exhibat și nici a lămurit deplin situația de fapt. Or, în condițiile în care situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, nu se poate determina dacă norma juridică a fost corect aplicată.
În cauză, soluționarea unei acțiuni în revendicare presupunea, în baza principiului rolului activ al instanței, principiu ce guvernează procesul civil, conform art. 22 alin. (2) C.proc.civ., a se verifica titlurile părților cu privire la suprafața terenului în litigiu, să se stabilească, administrând tot probatoriul necesar, dacă există o suprapunere faptică sau scriptică, rezultată din actele de proprietate sau o simplă ocupare a acestui teren și să se verifice din punct de vedere juridic ce titlu este mai caracterizat. A concluziona că acțiunea este neîntemeiată doar pentru că expertiza care, deși constată că terenul reclamanților este ocupat în parte de construcția edificată de pârâtă, nu primește, din partea instanței, valoare probatorie pentru că nu a fost avizată de OCPI, nu reprezintă o dezlegare judicioasă a problemei litigioase pentru că nu elucidează situația de fapt căreia să-i aplice norma de drept incidentă.
Din acest punct de vedere sunt incidente dispozițiile art.488 pct.8 C.proc.civ., dispozițiile art. 565 C.civ. nefiind corect aplicate.
2. În ceea ce privește recursul declarat de UAT Galați, și această parte susține că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor, neanalizând toate motivele de nulitate a contractului de schimb cu care a fost învestită și a interpretat greșit dispozițiile legale atunci când a apreciat că terenul a fost scos din domeniul public anterior încheierii contractului de schimb.
Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt întemeiate.
Astfel, se constată că în cererea conexă au fost indicate drept cauze de nulitate a contractului de schimb apartenența terenului la domeniul public al statului, ceea ce atrage caracterul inalienabil al acestuia, înstrăinarea în nume propriu de către Romsilva a unui bun aflat în proprietatea statului și nu a sa (deci, a bunului altuia), precum și fraudarea dispozițiilor O.G. nr.96/1998 care reglementează, în mod restrictiv, situațiile în care poate fi schimbată categoria de folosință a terenurilor forestiere. De asemenea, în acest context, a fost invocată incidența H.G. nr.796/2002 pentru aprobarea Metodologiei de achiziţionare, prin cumpărare, schimb sau donaţie, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului.
Analizând prima cauză de nulitate a contractului de schimb, instanța de apel a apreciat doar că Ordinul MAPDR nr.107/2006 prin care terenul ieșea din domeniul public al statului nu a fost contestat. În baza acestui raționament, instanța de apel nu a mai analizat celelalte argumente ale reclamantei din cererea conexă, considerând că sunt aspecte ce țin de legalitatea emiterii respectivului act administrativ.
Este greșită această premisă, în condițiile în care UAT Galați nu a invocat aspecte de nelegalitate a ordinului emis, ci interpretarea eronată a efectelor pe care acesta le-a produs în raporturile juridice dintre părți, ce au afectat valabilitatea contractului de schimb încheiat ulterior.
Instanța de apel a preluat considerentele hotărârii de fond referitoare la necontestarea ordinului, fără a răspunde susținerilor pârâtei reclamante în sensul că, în ordin, nu este indicat actul juridic în baza căruia terenul a fost scos din domeniul public, motiv pentru care acest ordin a avut doar rolul de a aproba schimbarea destinației terenului și a iniția procedura de scoatere a acestuia din domeniul public al statului, procedură ce se impunea a fi continuată cu derularea etapelor administrative reglementate de H.G. nr.796/2002, având ca finalitate emiterea unei hotărâri de guvern care să aprobe schimbarea regimului juridic al terenului. Pârâții din cererea conexă au combătut această afirmație, susținând că ordinul a fost emis cu respectarea O.G. nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional și a avut ca efect direct și imediat scoaterea terenului din domeniul public. Au arătat că cele două acte normative conțin proceduri aplicabile în situații diferite, astfel că H.G. 796/2002 nu este incidentă în cauză.
Deși instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) și 28 din H.G. nr.796/2002, atunci când a analizat regimul juridic dobândit de terenurile schimbate, instanța de apel nu a validat, dar nici nu a infirmat acest raționament și nu a răspuns argumentelor părților cu privire la aplicabilitatea, în cauză, a respectivei hotărâri de guvern. În acest sens, trebuia lămurit raportul dintre cele două reglementări și, prin prisma textului de lege identificat ca fiind aplicabil, care a fost efectul produs de Ordinul MAPDR asupra regimului juridic al terenului în litigiu la data încheierii contractului de schimb.
În condițiile în care aceste dezlegări, ce țin de aplicarea corectă și coroborată a normelor juridice invocate de părți, erau esențiale pentru a se stabili dacă terenul, mai era, la momentul schimbului, în domeniul public al statului, instanța de apel s-a rezumat la a aprecia că ordinul, necontestat fiind, nu mai poate fi cenzurat într-un litigiu de drept comun, deși, astfel cum s-a arătat, aspectele deduse judecății nu vizau legalitatea acestuia, ci erau menite a lămuri efectele pe care emiterea sa le-a produs asupra regimului juridic al terenului. Aspectele de nelegalitate invocate de către recurentă în motivele de apel nu puteau fi înlăturate fără o examinare efectivă, necesară pentru ca raționamentul judiciar al instanței de apel să poată constitui obiect al controlului de legalitate.
În plus, instanța de apel nu a analizat celelalte două motive de nulitate ale contractului de schimb, invocate în mod distinct de pârâta reclamantă.
Unul dintre motive se referă la vânzarea lucrului altuia, dispoziție aplicabilă și contractului de schimb, pârâta reclamantă apreciind că, în cauză, nu s-a lămurit dacă Romsilva avea calitatea de proprietar asupra terenului ce a constituit obiect al contractului de schimb sau de administrator, terenul rămânând în proprietatea statului, cu atât mai mult cu cât instanțelor de fond li s-a adus la cunoștință existența unei încheieri de rectificare a contractului de schimb din 18.02.2014 în privința calității acestui copermutant, în care se prevede că titularul terenului dobândit în urma schimbului este Statul Român și nu Regia Națională a Pădurilor care are doar calitatea de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului din care provine imobilul dobândit de soții A. și B.
Instanța de fond a apreciat că, odată scos din domeniul public, terenul a fost atribuit Romsilva cu destinație specială în vederea încheierii contractului de schimb, aserțiune combătută în calea de atac, însă instanța nu a înțeles să răspundă acestei critici.
Prin urmare, se impunea a fi analizat dacă o astfel de împrejurare are consecințe juridice cu privire la proprietarul bunului înstrăinat și să se stabilească în ce calitate Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Galați a semnat contractul de schimb și dacă textele de lege aplicabile la acea dată îi permiteau efectuarea acestui act de dispoziție în condițiile în care s-a încheiat actul juridic dedus judecății.
Referitor la fraudarea dispozițiilor O.G. nr.96/1998, de asemenea nu s-a analizat în ce modalitate acest text de lege este aplicabil, dacă au fost încălcate norme juridice imperative cuprinse în acest act normativ ce condiționează încheierea valabilă a actului sau dacă acestea țin de executarea lui. Deși aceste critici au fost formulate în apel, cu argumente neechivoce de nelegalitate și netemeinicie referitoare la soluția de fond în care s-a apreciat că nu există dovada intenției de fraudă, instanța de apel nu a răspuns acestora, neputându-se efectua, astfel, în recurs, un control judiciar asupra raționamentului care a condus la menținerea soluției cu privire la cauzele de nulitate ale contractului de schimb.
În consecință, reținând incidența atât a dispozițiilor art. 488 pct.6 cât și a art.488 pct.8 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursurile, a casat decizia recurată în conformitate cu dispozițiile art.497 C.proc.civ. și a trimis cauza, spre rejudecarea cererilor, aceleiași instanțe de apel, în vederea unei corecte stabiliri a situației de fapt și a raporturilor juridice între părțile din acțiunea principală prin aplicarea dispozițiilor art. 563 C.civ., precum și a verificării legalității contractului de schimb ce constituie titlul reclamanților, în acțiunea conexă.
Față de soluția de casare pronunțată, instanța de apel va aprecia și asupra relevanței în ceea ce privește soluționarea cauzei a împrejurărilor noi, survenite în timpul derulării litigiului, ce au fost învederate în faza dezbaterilor recursului, referitoare la adjudecarea imobilului, obiect al litigiului, în procesul de executare silită.