Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 109/2017

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2017.

Decizia civilă nr. 109/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin Decizia nr. 2032 din 6 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a, a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1360 din 14 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

Împotriva deciziei respective a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

II. Procedura de filtrare a recursului;

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează o decizie definitivă pronunțată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre care nu mai poate fi supusă reformării.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 30 ianuarie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

III. Considerentele Înaltei Curți;

Analizând cererea de recurs în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare, care, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., „este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Se constată că, prin Decizia nr. 1360/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 532/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2555/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care, în procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ., a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 840 din 21 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Aplicând dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs este supusă acelorași căi de atac prevăzute de lege pentru Decizia nr. 2555/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care, fiind pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În consecință, se constată că decizia atacată cu recurs în litigiul de față nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau altor dispoziții legale.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2032 din 6 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2017.