Decizia civilă nr. 110/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Prin Încheierea de ședință din 22 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de A. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Împotriva încheierii menționate, a declarat recurs A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.
II. Procedura de filtrare a recursului;
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive conform art. 411 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 30 ianuarie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
III. Considerentele Înaltei Curți;
Analizând cererea de recurs în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, pronunțată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 411. - Suspendarea voluntară;
(1) Judecătorul va suspenda judecata: (…);
2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.”
Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ.:
„Art. 414. - Hotărârea de suspendare;
(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.”
În raport cu dispozițiile citate, rezultă că hotărârea atacată, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Încheierii de ședință din 22 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/3/2014.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2017.