Decizia civilă nr. 132/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Acțiunea disciplinară;
1. Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2015 pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat să fie dispusă aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din aceeași lege.
II. Hotărârea instanței de disciplină;
2. Prin Hotărârea nr. 9/J din 25 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, sancțiunea disciplinară constând în avertisment pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din aceeași lege.
III. Recursul declarat în cauză;
3. Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, a declarat recurs A., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta formulează criticile arătate în continuare.
4. Raportat la dispozițiile art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recurenta susține că hotărârea atacată reprezintă o preluare a argumentelor și motivelor din actul de sesizare a instanței de disciplină, astfel că a fost pronunțată fără o cercetarea complexă, conjugată și obiectivă, bazată pe analiza punctuală a acuzațiilor și apărărilor, în raport cu probatoriul administrat și concluziile din cadrul dezbaterilor. Cu titlu de exemplu, recurenta susține că nu au fost analizate apărările referitoare la Dosarul nr. x/197/2008 privind complexitatea cauzei, conduita procesuală a părților și a unora dintre reprezentanții lor, justificările relative la termenele de judecată și măsurile dispuse în vederea administrării cu precădere a probei cu expertiza tehnică, precum și cele privind motivele care au determinat amânarea pronunțării. De asemenea, nu au fost analizate aspectele invocate referitoare la volumul și încărcătura completului, desfășurarea activității peste programul normal de lucru, în perioada concediilor de odihnă și preocuparea pentru calitatea redactării hotărârilor judecătorești.
5. Mai afirmă recurenta că hotărârea atacată este nemotivată, întrucât este întemeiată numai pe însușirea sub toate aspectele a punctelor de vedere ale Inspecției Judiciare din actul de sesizare și nu cuprinde referiri la înscrisurile încuviințate în probațiune și administrate în cauză, ceea ce demonstrează că acestea nu au fost analizate, iar acuzațiile nu sunt întemeiate pe probe, ci exclusiv pe afirmațiile intimatei. Pentru aceste argumente, recurenta susține că hotărârea nu răspunde nici cerinței prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și nici cerinței motivării, ca garanție a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat reținute, respectiv analizate de instanță (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 noiembrie 2006, pronunțată în cauza Dima împotriva României, §34).
Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta expune criticile arătate în continuare.
6. În mod greșit faptele imputate au fost încadrate în conținutul prevederilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 având în vedere argumentele următoare.
7. Referitor la Dosarul civil nr. x/197/2008, care a stat la baza sesizării Inspecției Judiciare, recurenta expune derularea procedurii judiciare, arătând că termenele de judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte, care nu au fost avute în vedere de instanța de disciplină: (i) dosarul a fost strămutat de la o altă instanță și a parcurs trei cicluri procesuale anterioare, pe parcursului a 4 ani; (ii) până la momentul învestirii sale, cererea de chemare în judecată nu a fost semnată, iar cadrul procesual nu a fost determinat, ceea ce a impus cu prioritate citarea reclamanților în vederea semnării cererii, precum și stabilirea cadrului procesual, fiind necesar un timp îndelungat având în vedere numărul mare de părți și conduita acestora ori a reprezentanților lor; (iii) pe parcursul procedurii judiciare a intervenit decesul unora dintre pârâți, ceea ce a determinat uneori suspendarea judecății; (iv) unii dintre reclamanți au avut o atitudine oscilantă atât în ceea ce privește însușirea cererii de chemare în judecată, cât și în ceea ce privește indicarea moștenitorilor pârâților defuncți; (v) au fost acordate termene și pentru lipsă de apărare, lipsă de procedură, din cauza condițiilor meteorologice, ca urmare a protestului magistraților, pentru soluționarea excepțiilor invocate de părți și în perioadele de vacanță judecătorească; (vi) au fost acordate termene pentru întocmirea și depunerea raportului de expertiză tehnică topografică, fiind dispusă ulterior sancționarea expertului cu amendă de 500 lei și apoi înlocuirea expertului desemnat inițial; (viii) ulterior au fost acordate alte termene pentru întocmirea raportului de expertiză de către noul expert desemnat; (ix) termenele au fost adaptate în funcție de motivele care au impus amânarea judecății și pentru a da posibilitatea ca obligațiile stabilite să poată fi îndeplinite în vederea asigurării cadrului procesual corect în raport cu obiectul acțiunii, ceea ce a implicat efectuarea de demersuri la instituțiile care dețineau datele necesare; (x) în ceea ce privește necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică, au fost avute în vedere prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, iar la acordarea termenelor pentru administrarea acestei probe s-a ținut seama de faptul că imobilele se aflau la o distanță considerabilă față de instanță și de domiciliul expertului, iar realizarea lucrării presupunea o activitate complexă și amplă; (xi) amânarea pronunțării în mod succesiv a fost determinată de intenția de efectuare a pronunțării odată cu redactarea considerentelor hotărârii, având în vedere complexitatea speței și pentru a fi evitate omisiuni legate de motivele și apărările formulate de părți, deziderat care nu a fost însă atins decât sub aspectul structurării considerentelor esențiale; (xii) redactarea hotărârii a fost realizată cu întârziere ca urmare a volumului mare de activitate. Contrar celor reținute în hotărârea atacată, pârâta susține că a exercitat rolul activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, cu intenția de a pronunța o soluție legală și temeinică, care să nu mai atragă o nouă trimitere spre rejudecare, cum s-a întâmplat în precedentele cicluri procesuale, și nici o modificare sau schimbare a hotărârii, tocmai în considerarea vechimii dosarului în sistem.
8. Referitor la Dosarul nr. x/197/2013, înregistrat la data de 09 decembrie 2013 pe rolul completului condus de pârâtă, recurenta expune derularea procedurii judiciare, arătând că termenele de judecată acordate în cauză au fost dispuse în considerarea următoarelor aspecte: invocarea excepției de conexitate, vacanța judecătorească, administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul, depunerea, studiul și formularea de obiecțiuni cu privire la expertiza tehnică dispusă în cauză. Hotărârea a fost pronunțată la 10 martie 2016 și a fost redactată la 12 mai 2016.
10. Referitor la Dosarul nr. x/197/2010, înregistrat la data de 13 septembrie 2010, recurenta expune derularea procedurii judiciare și arată că termenele au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte: (i) comunicarea întâmpinării și a cererii reconvenționale; (ii) soluționarea cererilor de ajutor public judiciar; (iii) suspendarea judecății în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, până la data de 02 octombrie 2013; (iv) pentru ca, în raport cu soluția pronunțată în dosarul pentru care a fost suspendată judecata, părțile să precizeze modalitățile de partaj și să depună documentația tehnică întocmită în litigiul soluționat, precum și pentru a fi verificate limitele în care se poartă judecată cu privire la bunul care a făcut obiect judecății anterioare; (v) lipsă de procedură, studiul înscrisurilor, administrarea probei cu interogatoriul, soluționarea litigiului pe cale amiabilă, administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcții și topografie, perioadele de vacanță judecătorească. Hotărârea a fost pronunțată la data de 17 februarie 2016 și a fost motivată la 01 aprilie 2016.
11. Referitor la Dosarul nr. x/197/2014, înregistrat la 25 aprilie 2014, recurenta arată că în mod greșit s-a reținut că primul termen de judecată a fost fixat la data de 28 ianuarie 2015, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 201 C. proc. civ., în condițiile în care acest termen se împlinea la data de 28 decembrie 2014, în perioada vacanței judecătorești când nu sunt programate ședințe de judecată, astfel că termenul a fost stabilit în luna imediat următoare, respectiv ianuarie 2015. Recurenta expune derularea procedurii judiciare arătând că termenele de judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte: (i) lămurirea cadrului procesual cu privire la natura cererii și pentru administrarea probei cu înscrisuri; (ii) comunicarea cererii de chemare în garanție; (iii) soluționarea cererii de intervenție formulate în cauză; (iv) administrarea probei cu interogatoriul; (v) administrarea probei testimoniale; (vi) intervalul de timp necesar comunicării actelor de procedură cu reclamantul care avea domiciliul în străinătate; (vii) perioada vacanțelor judecătorești. Hotărârea a fost pronunțată la data de 24 martie 2016.
12. Referitor la Dosarul nr. x/197/2012, înregistrat în sistemul Ecris la 22 noiembrie 2012 și pe rolul completului condus de pârâtă la data de 24 aprilie 2013, în care a fost fixat termen la 19 iunie 2013, recurenta expune derularea procedurii judiciare, arătând că termenele de judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte: (i) comunicarea, studierea și formularea de apărări față de cererea reconvențională; (ii) lămurirea cadrului procesual cu privire la valoarea bunurilor deduse partajului; (iii) administrarea probei cu interogatoriul, în condițiile în care părțile aveau domiciliul în străinătate; (iv) administrarea probei cu expertiză în specialitatea construcții, evaluare bunuri mobile și imobile și cu expertiza în specialitatea instalații; (v) discutarea obiecțiunilor, formularea răspunsului de către experți și studierea răspunsului; (vi) soluționarea excepției nulității raportului de expertiză. Hotărârea a fost pronunțată la 27 ianuarie 2016 și a fost motivată la 12 aprilie 2016.
13. Referitor la Dosarul nr. x/197/2010*, înregistrat în sistem la 28 septembrie 2010, recurenta arată că termenele acordate în primul ciclu procesual au fost acordate pentru lămurirea cadrului procesual și asigurarea legalității procedurii de citare, astfel că abia la termenul din 03 octombrie 2012 au fost îndeplinite condițiile de procedură, când instanța a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 11 iunie 2014, iar termenele de judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte: (i) perioada vacanței judecătorești; (ii) lămurirea cadrului procesual, prin introducerea în cauză și citarea succesorilor reclamantului decedat; (iii) administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie; (iv) avizarea expertizei de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și formularea de către expert a răspunsului la obiecțiuni. Termenele au fost acordate în raport cu circumstanțele cauzei și cu timpul efectiv necesar pentru întocmirea unei lucrări de expertiză tehnică topografie, care implică convocarea părților, efectuarea de măsurători la fața locului, documentare la cartea funciară și redactare propriu-zisă, iar nicidecum cu intenția de prelungire în mod nejustificat a duratei procedurii judiciare. Hotărârea a fost pronunțată la 27 ianuarie 2016 și a fost motivată la 29 februarie 2016.
14. Referitor la Dosarul civil nr. x/197/2011*, înregistrat la 20 iunie 2012, în urma casării și trimiterii cauzei spre rejudecare, în care primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 13 noiembrie 2013, recurenta expune derularea procedurii judiciare, arătând că termenele de judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte: (i) lipsa raportului de expertiză, pentru care au fost aplicate amenzi expertului desemnat; (ii) desemnarea unui alt expert; (iii) refacerea lucrării de expertiză ca urmare a anulării acesteia; (iv) studiul expertizei; (v) formularea răspunsului la obiecțiuni și studiul răspunsului. Hotărârea a fost pronunțată la 18 decembrie 2015 și a fost motivată la 16 martie 2016. Și în acest caz termenele de judecată au fost acordate în raport cu timpul efectiv necesar pentru întocmirea unei lucrări de expertiza tehnică, care implică convocarea părților, documentare și redactare propriu - zisă.
15. Referitor la Dosarul civil nr. x/197/2011, înregistrat la data de 27 decembrie 2011, cu prim termen stabilit prin sistemul Ecris la data de 23 mai 2012, recurenta expune derularea procedurii judiciare, arătând că termenele de judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte: (i) îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului cu privire la depunerea dovezilor privind demersurile în aflarea domiciliilor pârâților și pentru îndeplinirea procedurii de citare; (ii) suspendarea judecății în temeiul art. 1551 C. proc. civ.; (iii) modificarea cererii; (iv) decesul proprietarilor tabulari; (v) îndeplinirea procedurii de emitere și publicitate a somației; (vi) administrarea probei testimoniale și a probei cu expertiză tehnică extrajudiciară; (vii) refacerea expertizei ca urmare a procesului-verbal emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară; (viii) suspendarea judecății pentru neîndeplinirea obligației de refacere a expertizei tehnice extrajudiciare; (ix) reluarea judecății și avizarea lucrării de expertiză de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Hotărârea a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2015 și a fost motivată la data de 15 martie 2016. Suspendarea judecății în perioada 19 februarie 2014 - 14 octombrie 2015 a fost cauzată de lipsa de diligență a reclamantului, iar termenele de judecată au fost acordate pentru îndeplinirea legală a procedurii de citare și pentru respectarea termenului de o lună prevăzut de art. 130 din Decretul-Lege nr. 115/1938, astfel că durata procedurii nu a fost prelungită din cauza lipsei unor măsuri ferme.
16. Referitor la Dosarul civil nr. x/197/2011, înregistrat la data de 16 februarie 2011, cu prim termen fixat prin sistemul Ecris la data de 07 septembrie 2011, cu privire la care pârâtei i s-a imputat acordarea mai multor termene pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, recurenta învederează că procedura nu a fost prelungită prin acordarea unor astfel de termene, având în vedere prevederile art. 131 C. proc. civ., care stabilesc că „în fața primei instanțe judecătorii au datoria de a încerca împăcarea părților”, iar la termenul din 17 octombrie 2012 a fost acordat pentru luarea la cunoștință a conținutului cererii de intervenție și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluziile referitoare la admisibilitatea în principiu. Se arată că 5 termene au fost acordate pentru lămurirea cadrului procesual, îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, completarea cererii de chemare în judecată, depunerea de declarații de renunțare la judecată față de unii dintre pârâți, depunerea de întâmpinări, comunicarea și studiul acestora. Hotărârea a fost pronunțată la data de 21 decembrie 2015 și a fost motivată la data de 01 aprilie 2016.
17. Referitor la Dosarul civil nr. x/197/2010, înregistrat la data de 01 iunie 2010, cu prim termen stabilit prin sistemul Ecris la data de 17 septembrie 2010, recurenta expune derularea procedurii judiciare arătând că termenele de judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte: (i) lămurirea obiectului acțiunii, formularea de apărări, depunerea și studierea documentațiilor tehnice pentru lămurirea obiectului și cadrului procesual; (ii) completarea acțiunii; (iii) îndeplinirea procedurii de citare; (iv) depunerea lucrării de expertiză tehnică topografică, formularea de obiecțiuni și a răspunsului după completarea documentației, cu respectarea cerințelor privitoare la avizarea lucrării de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară; (v) avizarea de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a lucrării de expertiză, comunicarea procesului - verbal de completare a expertizei, completarea raportului de expertiză conform cerințelor Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și avizarea lucrării completate. Hotărârea a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2015 și a fost motivată la data de 16 martie 2016.
18. Apărările referitoare la soluționarea Dosarelor nr. x/197/2013 și nr. x/197/2012, menționate în actul de sesizare și în considerentele hotărârii criticate, nu au fost avute în vedere cu ocazia soluționării acțiunii disciplinare și nu se regăsesc în considerentele hotărârii. De asemenea, în rezoluția Inspecției Judiciare și în hotărârea atacată se menționează că, la data de 01 februarie 2016, pe rolul completului condus de pârâtă erau înregistrate 70 dosare mai vechi de 1 an. Or, la data dezbaterilor în fața instanței de disciplină, potrivit evidențelor din sistemul Ecris, pe rolul completului erau 35 de cauze mai vechi de 1 an, iar, la data prezentei cereri de recurs, se află 26 de cauze mai vechi de 1 an, dintre care o singură cauză are o vechime mai mare de 3 ani, comparativ cu faptul că, potrivit datelor statistice din 24 mai 2016, alte complete aveau pe rol 87, respectiv 63 de cauze mai vechi de 1 an de la înregistrare.
19. Aspectele referitoare la întârzierea în redactarea hotărârilor exced limitelor sesizării disciplinare, limitată la art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004. Instanța de disciplină nu a avut în vedere apărările pârâtei în sensul că această întârziere a fost cauzată de faptul că în perioada noiembrie-decembrie 2015 a pronunțat foarte multe hotărâri, respectiv majoritatea dintre cele 116 hotărâri neredactate la data de 01 februarie 2016, iar volumul de muncă nu i-a permis să redacteze toate hotărârile pronunțate în perioada respectivă.
20. De asemenea, instanța de disciplină nu a avut în vedere nici apărările referitoare la faptul că a depus eforturi constante, peste programul de lucru, pentru a redacta hotărârile pronunțate, arătând în acest sens că, la data de 24 iunie 2016, figura cu 45 de hotărâri neredactate, cea mai veche fiind pronunțată la data de 24 martie 2016, iar, la data de 13 aprilie 2016, nu avea nicio hotărâre restantă în redactare.
21. În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de disciplină cu privire la amânarea succesivă de 8-9 ori a pronunțării în cele 6 dosare menționate în hotărârea recurată, recurenta solicită a fi observat faptul că amânarea pronunțării nu a fost determinată de intenția de a prelungi procedura sau de a vătăma părțile, ci cu intenția de a redacta hotărârea la data pronunțării, practică frecvent întâlnită în cadrul instanței, și în considerarea faptului că în plângerile contravenționale executarea este suspendată la data exercitării plângerii conform art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, deși nu a reușit de fiecare dată să redacteze hotărârea în aceeași zi în care a pronunțat hotărârea, din cauza volumului mare de dosare aflate pe rolul completului.
22. Referitor la aspectele ce îi sunt imputate în legătură cu modul în care au fost dispuse măsurile în cadrul procedurii prealabile, recurenta expune derularea procedurii de pregătire a Dosarului civil nr. x/197/2014 și menționează că în mod greșit s-a reținut că rezoluția de comunicare a întâmpinării a fost emisă la 17 noiembrie 2014, iar nu la data de 14 noiembrie 2014. În ceea ce privește celelalte 5 dosar exemplificate în hotărâre cu privire la care s-a reținut că procedura de pregătire a dosarului a durat și 10 luni de data înregistrării cauzei și până la data stabilirii primului termen de judecată, recurenta arată că întinderea în timp a procedurii a fost determinată de următoarele cauze: (i) domiciliile și numărul părților; (ii) modul de efectuare a comunicării actelor de procedură și de transmitere a acestora de către părți; (iii) complinirea lipsurilor; (iv) conduita procesuală a părților; (v) comunicarea cererilor accesorii, adiționale și incidentale. Totodată, învederează faptul că începerea cu întârziere a procedurii de pregătire a dosarului a fost cauzată de numărul mare de dosare în care activitatea judecătorului presupune, pe de o parte, pregătirea ședințelor de judecată (studiul doctrinei și jurisprudenței în anumite dosare), iar, pe de altă parte, verificarea dosarelor aflate în procedură scrisă în diferite etape procedurale, necesitatea soluționării cauzelor urgente de cameră de consiliu, precum și a celor de încuviințare a executării silite, precum și reducerea numărului hotărârilor neredactate în termen și a intervalului de timp în întârzierea redactărilor. Toate aceste activități au necesitat timp, care s-a dovedit a fi insuficient pentru efectuarea tuturor lucrărilor în termen, chiar dacă timpul alocat pentru întocmirea lucrărilor cu respectarea termenelor a fost cu mult peste programul de activitate al instanței.
23. În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, recurenta admite că, în anumite cauze complexe, nu a reușit să satisfacă cerința celerității, dar numai pentru a asigura calitatea actului jurisdicțional și susține că nu este îndeplinită cerința referitoare la existența unor motive imputabile.
24. În condițiile în care legea nu stabilește criteriile în funcție de care se determină conduita imputabilă în nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, raportat la noțiunea de termen rezonabil, prin prisma prevederilor art. 6 §1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare se evaluează în funcție de circumstanțele cauzei și criteriile referitoare la complexitatea litigiului, comportamentul părților și obiectul dosarului din perspectiva reclamantului.(Cauza Vlad și alții împotriva României, pct. 131). Sub acest aspect, recurenta critică faptul că instanța de disciplină nu a procedat la o analiză a pretinsei încălcări a obligațiilor referitoare la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, prin prisma criteriilor menționate. Raportat la aceste criterii, cu privire la Dosarul civil nr. x/197/2008, recurenta învederează următoarele aspecte: (i) complexitatea cauzei a fost determinată de numărul mare de pârâți și de faptul că, timp de aproape 4 ani, pe parcursul ciclurilor procesuale anteriore, niciuna dintre instanțe nu a constatat că cererea de chemare în judecată nu era semnată și nu a stabilit cadrul procesual; (ii) sub aspectul conduitei procesuale a părților, reclamanții și reprezentații acestora au refuzat să depună la dosar înscrisurile referitoare la dovedirea calității de moștenitori, iar după ce au depus înscrisurile și-au negat această calitate; (iii) existența impedimentelor în administrarea probei cu expertiza tehnică determinate de locul situării imobilelor, neobținerea de la autoritățile locale a documentelor și informațiilor necesare pentru realizarea lucrării tehnice. În ceea ce privește Dosarele nr. x/197/2013, nr. x/197/2010, nr. x/197/2014, nr. x/197/2012 și nr. x/197/2010*, recurenta învederează următoarele aspecte: (i) complexitatea cauzelor a fost determinată de obstacolele întâmpinate în administrarea probelor, realizarea procedurilor, conduita părților, obiectul litigiului (partaj, succesiune, acțiune pentru apărarea unor drepturi reale); (ii) unele dintre părți aveau domiciliul în străinătate; (iii) pe parcursul judecății a intervenit decesul unora dintre părți. (iv) administrarea unor probatorii complexe, inclusiv expertize tehnice, efectuarea de citații sau comunicări în străinătate, suspendarea judecății, acordarea de termene pentru indicarea și justificarea calități de moștenitor și citarea moștenitorilor; (v) la nivelul Tribunalului Brașov a funcționat o perioadă lungă de timp (2008 - 2013) un număr redus de experți topografi, ceea ce a constituit un element de favorizare a întârzierii judecății.
25. Referitor la întârzierea procedurii prealabile, recurenta invocă faptul că volumul de activitate al completului pe care îl conduce depășește media națională și arată că în niciunul dintre dosarele reținute în hotărârea atacată părțile nu au formulat contestații privind tergiversarea procesului. Cu privire la stabilirea termenelor de judecată la intervale lungi de timp, recurenta precizează că a avut în vedere prevederile art. 104 alin. (19) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, și circumstanțele concrete ale fiecărei spețe, pentru a evita acordarea unor termene de judecată la care cauzele se fie amânate fără discuții și urmărind ca la fiecare termen de judecată acordat să fie discutate și administrate probe ori să fie lămurite aspecte care să ducă la soluționarea cauzelor. Precizează recurenta că nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a tergiversa soluționarea cauzelor.
26. Sub aspectul modului în care a dispus administrarea probelor, recurenta arată că, potrivit art. 168 alin. (1) C. proc. civ. de la 1864 și art. 260 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, ordinea administrării probelor o stabilește instanța de judecată în raport cu circumstanțele fiecare cauze, conduita sa fiind în acord cu reglementările de drept procesual și nefiindu-i imputabilă tergiversare judecării cauzelor. Contrar aspectelor reținute cu privire la maniera de lucru în sensul că, în încheierile de ședință de la termenele la care erau discutate și încuviințate probele, nu erau consemnate faptele care trebuiau dovedite, recurenta afirmă că, de fiecare dată, orice dispoziție relativă la o probă încuviințată cuprinde succesiv și aspectul care trebuie dovedit.
27. În privința termenelor de judecată acordate, recurenta arată că: pentru soluționarea amiabilă a avut în vedere dispozițiile art. 131 C. proc. civ. de la 1865, respectiv cele ale art. 227 alin. (1) C. proc. civ. din 2010; pentru lămurirea cadrului procesual privitor la obiect, părți și temeiuri de drept, a avut în vedere exercitarea rolului activ al judecătorului conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, respectiv cele ale art. 22 alin. (2) C. proc. civ. din 2010; pentru comunicarea și studiul înscrisurilor, precum și pentru comunicarea și studiul rapoartelor de expertiză nedepuse la dosar, a avut în vedere respectarea dreptului la apărare al părților și dispozițiile art. 96 C. proc. civ. de la 1865, respectiv ale art. 13 alin. (3) și art. 14 C. proc. civ. din 2010. Aplicarea dispozițiilor procesuale referitoare la garantarea dreptului la apărare și aplicarea de sancțiuni este rezultatul unui proces de interpretare a normelor de drept, care nu poate fi sacrificat din motive de eficiență, iar, în jurisprudență, s-a statuat că nu poate fi reținută existența abaterii disciplinare în situația în care magistratul acordă termene în vederea stabilirii corecte a stării de fapt și respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.
28. Susține recurenta că existența unora dintre faptele reținute în sarcina sa, inerente în activitatea profesională a oricărui judecător, se circumscriu unei culpe scuzabile. Sub acest aspect, în ceea ce privește amânarea succesivă a pronunțării și redactarea cu întârziere a hotărârii într-o altă cauză decât cele ce formează obiectul prezentului litigiu, recurenta invocă faptul că Inspecția Judiciară, printr-o rezoluție anterioară, a reținut că nu a avut o conduită culpabilă, fapta fiind justificată de concurența factorilor obiectivi ce țin de complexitatea cauzelor deduse judecății și volumul de activitate cu repercusiuni și asupra timpului alocat pentru întocmirea lucrărilor. Susține recurenta că circumstanța referitoare la volumul de activitate este negată în prezenta cauză, fără a exista o raportare la date concrete. Totodată, recurenta susține că, în lucrarea respectivă, Inspecția Judiciară a evidențiat faptul că modalitatea de administrare a probatoriului și a măsurilor dispuse de judecător pe parcursul instrumentării dosarului nu pot fi supuse verificărilor de natură administrativă, pentru că în caz contrar se încalcă principiul independenței judecătorului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție.
29. În ceea ce privește volumul de activitate, recurenta învederează faptul că volumul mare de activitate și intensitatea muncii desfășurate reprezintă cauza principală a întârzierilor în efectuarea lucrărilor, aspecte care au fost analizate laconic, fără o cercetare reală, profundă, pornind de la elementele de statistică cuprinse în programele informatice Ecris și Statis Ecris, fără o analiză în concret a ponderii dosarelor cu grad ridicat de dificultate pe fiecare complet al secției, a încărcăturii pe fiecare judecător și prin raportare la încărcătura minimă medie la nivel național. Sub acest aspect, recurenta critică faptul că în hotărârea atacată s-a reținut că a participat lunar la 2 ședințe de judecată pe lună, fără a se avea în vedere împrejurarea că cele două ședințe de judecată au rezultat din comasarea a 4 ședințe de judecată pe lună, fiind o măsură adoptată tocmai pentru a se crea posibilitatea participării la numeroasele ședințe de cameră de consiliu. Totodată, recurenta critică faptul că nu au fost avute în vedere ședințele din camera de consiliu care se desfășoară cu o frecvență zilnică, în care sunt soluționate cereri în materia executării silite, cererii de acordare a ajutorului public judiciar, cereri de reexaminare a dispozițiilor altor complete privind taxele judiciare de judiciare de timbru și cererile de ajutor public judiciar etc. Mai menționează recurenta că nu au fost avute în vedere activitatea zilnică de urmărire și efectuare a lucrărilor în cauzele aflate în procedura scrisă, desfășurată până la fixarea primului termen de judecată, activitatea pentru pregătirea ședințelor de judecată (studiul dosarelor, întocmirea fișelor, analiza legislație mereu în schimbare, a doctrinei și jurisprudenței, pronunțarea și redactarea hotărârilor etc.), ponderea dosarelor complexe care i-au fost repartizate în cadrul analizei comparative cu alte complete ale secției, faptul că lucrează zilnic 10-12 ore și aproape în fiecare zi de sâmbătă și duminică, precum și în timpul concediului de odihnă. Afirmă recurenta că din cauza volumului și complexității activității nu a reușit de fiecare dată respectarea termenelor procedurale și susține că activitatea completului său - sub aspectul numărului cauzelor și complexității determinate de punctaj - s-a situat în mod constant peste încărcătura medie anuală la nivel național (la nivelul Judecătoriei Brașov încărcătura pe schemă a fost de 946 de cauze, iar încărcătura pe judecător a fost de 1.096 de dosare, peste media națională de 917 cauze pe schemă, respectiv 1.060 cauze pe judecător). În privința sa, recurenta afirmă că, în anul 2015, încărcătura a fost de 942 de dosare în ședință publică și 724 de dosare în camera de consiliu, în condițiile în care media națională a fost și pe schemă și pe judecător cu mult mai mică, respectiv 917 cauze pe schemă și 1.060 de cauze pe judecător, astfel că activitatea sa s-a situat peste media națională, aspect care de asemenea nu a fost reținut de instanța de disciplină.
IV. Procedura de filtrare a recursului;
30. Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 27 februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 24 aprilie 2017.
V. Considerentele Înaltei Curți;
31. Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, raportat la criticile expuse la pct. III, analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
32. Contrar criticilor din cererea de recurs, Înalta Curte reține că cerința motivării hotărârii judecătorești nu impune instanței să prezinte în concret rezultatul analizei sale cu privire la fiecare dintre probele administrate și susținerile părților, fiind necesar ca, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea să cuprindă expunerea situației de fapt reținută în urma analizei probatoriului administrat și argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care au fost admise, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Se reține că, prin criticile formulate, recurenta tinde să argumenteze faptul că instanței îi revine obligația exorbitantă de a răspunde efectiv, punctual și exhaustiv tuturor motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă în apărare, teorie care, însă, este infirmată chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în considerentele citate la pct. 35 din prezenta decizie, a reținut expres faptul că sarcina instanței nu implică „un răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte”.
33. În speță, faptul că, în considerentele hotărârii atacate, instanța de disciplină a expus și a dat relevanță circumstanțelor de fapt și argumentelor de drept prezentate în actul de sesizare nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.
34. Susținerile recurentei referitoare la faptul că instanța de disciplină nu ar fi dat anumitor mijloace de probă ori apărări relevanța propusă de pârâtă nu pot fi primite, atât timp cât, în considerentele hotărârii, instanța de disciplină a expus detaliat situația de fapt reținută și argumentele în baza cărora și-a format convingerea în sensul că sunt îndeplinite sub aspectul laturii obiective și subiective condițiile angajării răspunderii disciplinare.
35. Relativ la apărările intimatei întemeiate pe Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 noiembrie 2006, pronunțată în cauza Dima împotriva României (cererea nr. 58.472/00), publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 473 din 13 iulie 2007, Înalta Curte reține că, în litigiul de față, criticile din recurs nu vizează situații similare celor constatate de instanța europeană în speța respectivă, în sensul că instanța de recurs nu se pronunțase cu privire la „motivul de recurs întemeiat pe nulitatea expertizei contabile din cauza neefectuării citării de către expert și (…) aplicarea retroactivă a Legii nr. 8/1996” (pct. 35 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului).
36. Din perspectiva criticilor recurentei, sunt întru-totul cunoscute opinia și argumentele Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul că: „Deoarece Convenția nu urmărește să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (…), Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat reținute, adică analizate corespunzător de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 prevede în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cu condiția să le aprecieze relevanța și fără ca asta să implice un răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte (…). Importanța acestei sarcini poate varia în funcție de natura deciziei. De aceea, întrebarea dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva, conform art. 6 din Convenție, nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței (…).”
37. În ceea ce privește cerința motivării, inclusiv din perspectiva jurisprudenței expuse a Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauză, contrar susținerilor recurentei, se constată că hotărârea atacată cuprinde argumentele de fapt și de drept, ca elemente ale raționamentului logico-juridic, în considerarea cărora a fost admisă acțiunea disciplinară și pentru care nu pot fi primite apărările pârâtei referitoare la complexitatea dosarului ce a stat la baza sesizării Inspecției Judiciare, conduita procesuală a părților și a reprezentanților lor, motivele care au justificat acordarea termenelor de judecată și măsurile dispuse în vederea administrării cu precădere a probei cu expertiza tehnică și nici apărările referitoare la motivele care au determinat amânarea pronunțării, volumul și încărcătura completului, desfășurarea activității peste programul normal de lucru și preocuparea pentru calitatea redactării hotărârilor judecătorești. În alți termeni, argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul îndeplinirii cumulative a condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare sunt, în același timp, considerentele instanței pentru care nu au fost primite argumentele prin care pârâta tinde să demonstreze contrariul.
Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
38. Prezentul litigiu are ca obiect stabilirea răspunderii disciplinare a pârâtei pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, constând în „nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor”.
39. În raport cu dispozițiile citate, instanța de disciplină cu just temei a reținut că probatoriul administrat relevă faptul că, în privința unui număr repetat de cauze, pârâta, din motive care îi sunt imputabile, nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale de o manieră care să permită soluționarea cu celeritate a cauzelor.
40. Sub aspectul situației de fapt, sunt necontestate în materialitatea lor următoarele circumstanțe: (i) în ceea ce privește dosarul care a stat la baza sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare: durata totală a procedurilor judiciare a fost de 11 ani și 8 luni, din care 7 ani și 5 luni numai pe rolul completului condus de pârâtă; pârâta a dispus amânarea succesivă a pronunțării de 14 ori, astfel că hotărârea a fost pronunțată după 2 luni și 2 săptămâni de la închiderea dezbaterilor asupra fondului; (ii) în alte 6 cauze, verificate prin sondaj, primul termen de judecată a fost fixat cu nerespectarea dispozițiilor procedurale în materie, probele au fost încuviințate la mai multe termene de judecată, au fost acordate termene de judecată la intervale de 2-3 luni sau mai lungi, deși unele dintre aceste litigii aveau o vechime în sistem chiar și de 3 ani; (iii) la data de 30 septembrie 2015 pe rolul completului condus de pârâtă figurau 101 dosare cu o vechime mai mare de 1 an, din care 6 dosare cu o vechime cuprinsă între 3-5 ani și 3 dosare cu o vechime cuprinsă între 5 și 10 ani, iar la data de 30 octombrie 2015, după sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare, erau înregistrate 97 dosare mai vechi de 1 an; până la finalizarea cercetării disciplinare, dintre cele 6 dosare cu vechime mai mare de 3 ani de la data înregistrării și cele 3 dosare cu vechime cuprinsă între 5 și 10 ani, 2 dosare au fost suspendate, 5 dosare au fost soluționate, fiind pe rol în continuare 2 dosare mai vechi de 3 ani; (iv) în patru cauze soluționate, au fost acordate termene lungi, prin discutarea probelor chiar și la mai mult de 1 an de la data înregistrării cauzei pe rolul instanței, au fost acordate mai multe termene de judecată pentru soluționarea litigiilor pe cale amiabilă; (v) la data de 01 februarie 2016: pârâta avea pe rol 70 de dosare mai vechi de un an, în condițiile în care un singur judecător din cadrul instanței înregistra un număr mai mare de asemenea cauze; pârâta figura cu 116 hotărâri judecătorești restante (cele mai multe la nivelul secției), față 45 hotărâri neredactate la data începerii cercetării disciplinare. (vi) în alte 6 cauze, verificate prin sondaj, cu o complexitate redusă, pârâta a amânat pronunțarea de 8-9 ori, soluția fiind pronunțată după 2-4 luni de la închiderea dezbaterilor; (vii) în alte dosare verificate prin sondaj, nu au fost respectate ori nu a fost făcută aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 108, art. 138, art. 155 și art. 168 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 ori, după caz, art. 187, art. 200, art. 201, art. 221, art. 254 alin. (1) și art. 258 alin. (2) C. proc. civ. din 2010, prin depășirea termenelor stabilite în procedura de regularizare a cererilor și de fixare a primului termen de judecată, prin acordarea mai multor termene pentru depunerea rapoartelor de expertiză sau a completărilor la aceste rapoarte ori pentru neîndeplinirea unor obligații dispuse în sarcina părților, fără a fi dispuse sancțiuni procedurale, precum și prin amânarea cauzei în mai multe rânduri în temeiul învoielii părților.
41. Circumstanțele de fapt expuse anterior, necontestate în materialitatea lor de către recurentă, denotă fie neaplicarea, fie aplicarea normelor procedurale de o manieră care a condus în mod repetitiv la prelungirea duratei procedurilor judiciare de soluționare a cauzelor. În aceste condiții, instanța de disciplină întemeiat a reținut lipsa de fermitate a pârâtei în exercitarea rolului activ al judecătorului și în aplicarea normelor procedurale astfel încât să asigure soluționarea cauzelor cu celeritate. Din această perspectivă, probatoriul administrat și apărările pârâtei nu demonstrează existența unor cauze obiective care să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetate, prezentând relevanță deosebită din perspectiva abaterii disciplinare, următoarele elemente: (i) perioada de timp foarte mare în care dosarul care a stat la baza sesizării Inspecției Judiciare a trenat pe rolul completului condus de pârâtă, perioadă influențată cu evidență de cele 14 termene acordate pe parcursul a 3 ani pentru întocmirea și depunerea raportului de expertiză, interval de timp care nu poate fi justificat de apărările recurentei; (ii) utilizarea excesivă, de câte 8-9 ori în cadrul aceluiași dosar, a instituției procedurale a amânării de pronunțare, situație constatată cu precădere în privința celor 6 litigii de complexitate redusă analizate în hotărârea atacată; (iii) nerespectarea în mod repetat a termenelor procedurale prevăzute în procedura de regularizare a cererilor de chemare în judecată și de fixare a primului termen de judecată.
42. Raportat la susținerile recurentei întemeiate pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Vlad și alții împotriva României (Hotărârea din 26 noiembrie 2013, §131), Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța europeană a reținut că „131. Caracterul rezonabil al duratei procedurii trebuie evaluat în lumina circumstanțelor cauzei și în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și obiectul litigiului din perspectiva reclamantului (…)”. În același timp, însă, Înalta Curte constată că, prin hotărârea respectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 §1 din Convenție, sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare în cele trei litigii care au trenat pe rolul instanțelor o perioadă de circa 9 ani, 12 ani și, respectiv, 16 ani. Or, raportat la aspectele reținute de instanța europeană nu poate fi primită apărarea recurentei în contextul prezentei proceduri disciplinare, declanșată ca urmare a sesizării referitoare la dosarul care a avut o durată totală a procedurilor judiciare de 11 ani și 8 luni, din care 7 ani și 5 luni pentru judecata în fond pe rolul completului condus de pârâtă.
43. În contextul circumstanțelor de fapt expuse, este evidentă existența laturii obiective a abaterii disciplinare, iar, în privința laturii subiective, se reține că secția pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii cu just temei a constatat atitudinea pasivă și lipsită de fermitate a pârâtei în aplicarea dispozițiilor procedurale în pofida vechimii dosarelor și a conduitei părților și celorlalți participanți la judecată, magistratul prevăzând consecințele și acceptând producerea lor, dovadă în acest sens fiind lipsa de diligență și de preocupare pentru soluționarea cu celeritate a cauzelor.
44. În esență, argumentele recurentei sunt concentrate pe volumul mare de activitate, complexitatea sporită a cauzelor, conduita părților, lipsa de diligență a experților desemnați, soluționarea unor diverse incidente procedurale ori alte particularități ale cauzelor. Însă, susținerile recurentei nu pot primi relevanța propusă și nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetitive a magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra soluționării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanțele invocate în apărare nu se regăsesc în mod exclusiv în activitatea pârâtei ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acțiuni disciplinare, ci sunt specifice întregului sistem judiciar și activității oricărui judecător. Din această perspectivă, în analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a judecătorului, instanța de disciplină a realizat o corectă evaluare a conduitei profesionale a magistratului cercetat prin raportare la activitatea desfășurată în condiții similare de ceilalți judecători din cadrul secției, instanței și sistemului judiciar. Astfel fiind, în mod just a concluzionat instanța de disciplină că sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii disciplinare în sensul art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, reținând caracterul imputabil al modului în care, în mod repetat, în privința litigiilor analizate în cadrul acțiunii disciplinare, magistratul a înțeles să aplice normele procedurale de o manieră ce a avut drept consecință întârzierea procedurilor judiciare, apreciată în mod corect ca fiind de natură a aduce atingere principiului soluționării cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și statuat în jurisprudența corelativă a Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 C. proc. civ.
45. În ceea ce privește apărările recurentei întemeiate pe volumul de activitate, nu sunt identificate, în sensul susținerilor recurentei și comparativ cu datele reținute de instanța de disciplină, discrepanțe de natură a conferi un caracter scuzabil conduitei culpabile a judecătorului cercetat. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că volumul de activitate, complexitatea cauzelor, gradul de încărcare sau conduita procesuală a părților nu reprezintă ipso facto cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, atât timp cât situația constatată în privința pârâtei nu reprezintă o constantă în activitatea magistraților care își desfășoară activitatea în condiții similare.
46. Fără a minimaliza preocuparea constantă a magistratului pentru calitatea actului de judecată și eforturile depuse în activitatea desfășurată, se reține că nici aceste circumstanțe nu reprezintă prin ele însele cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, întrucât funcția de magistrat presupune asigurarea unui just echilibru, ca reper al analizei în contenciosul disciplinar, între calitatea și eficiența activității în condițiile necontestate ale responsabilității specifice și gradului sporit de complexitate al anumitor cauze, precum și în contextul unui volum de activitate ridicat caracteristic realităților actuale ale întregului sistem judiciar.
47. Raportat și la considerentele expuse la pct. 45, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Înalta Curte constată că sancțiunea aplicată este cea mai ușoară dintre cele prevăzute la art. 100 din Legea nr. 303/2004, iar instanța de disciplină a realizat o corectă aplicare a criteriilor de individualizare în funcție de împrejurările concrete în care a fost săvârșită abaterea, de gravitatea și urmările acesteia, precum și în considerarea circumstanțelor personale și profesionale ale magistratului, având în vedere vechimea în magistratură, absența unei sancțiuni disciplinare anterioare și eforturile depuse pentru o mai bună gestionare a cauzelor și redactarea hotărârilor restante, împrejurare întemeiat reținută ca reflectând conștientizarea de către magistrat a consecințelor negative ale modului de lucru anterior.
48. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, împotriva Hotărârii nr. 9/J din 25 mai 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/J/2016, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2017.