Decizia civilă nr. 161/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 26 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016/a1, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de petenta A. privind recuzarea membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea Dosarului nr. x/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva Încheierii din camera de consiliu de la 26 ianuarie 2017 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1, a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/1/2017.
II. Procedura de filtrare a recursului;
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că, având în vedere dispozițiile art. 7 și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recursul vizează o decizie pronunțată în procedura de filtrare a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că recursul dedus judecății nu este admisibil.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 27 martie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
La data de 5 aprilie 2017, recurenta A. a depus punct de vedere prin care contestă concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
III. Considerentele Înaltei Curți;
Analizând cererea de recurs în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.
În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție a anulat, ca netimbrată, o cerere de recuzare, fiind incidente, în privința căilor de atac, dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 53. - (1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.”
Pe de o parte, se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 53 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., întrucât, în litigiul în care a fost pronunțată încheierea de respingere a cererii de recuzare, nu a fost încă pronunțată hotărârea de soluționare a cauzei.
Pe de altă parte, se constată că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare a fost pronunțată într-un litigiu în care hotărârea de soluționare a cauzei este o hotărâre definitivă pronunțată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În atare condiții, se apreciază că nu sunt incidente dispozițiile tezei a doua a textului citat C. proc. civ., întrucât, dacă hotărârea finală rămâne definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu există o instanță ierarhic superioară care să soluționeze calea de atac.
Conform art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația dată, nici competența nici atributul instanței ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să reglementeze competența Completului de 5 Judecători în materie civilă în soluționarea anumitor căi de atac, a făcut-o în mod expres și limitativ (spre exemplu, prin art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2), art. 513 alin. (6) C. proc. civ.), ipoteza dedusă judecății nefiind însă reglementată.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Încheierii din camera de consiliu de la 26 ianuarie 2017 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2017.