Decizia civilă nr. 176/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei;
1.1.Hotărârea atacată;
În fapt, prin Încheierea nr. 100 din camera de consiliu de la 18 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, s-a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/1/2015 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
1.2. Cererea de recurs;
La data de 23 februarie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători recursul declarat de B. împotriva Încheierii nr. 100 din camera de consiliu de la 18 ianuarie, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.
II. Procedura de filtrare a recursului;
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive conform dispozițiilor art. 144 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 10 aprilie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
III. Considerentele Înaltei Curți;
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Întrucât, în cauză, recursul vizează o încheiere prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a pronunțat într-un dosar de strămutare și, având în vedere dispozițiile art. 144 alin. (2) teza finală C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea asupra strămutării este definitivă, în atare situație, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., încheierea atacată nemaiputând fi supusă reformării, aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de B. nu poate fi primit.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B. împotriva Încheierii nr. 100 din camera de consiliu de la 18 ianuarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.