Decizia civilă nr. 181/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei;
1.1. Hotărârea atacată;
În fapt, prin încheierea din camera de consiliu de la 19 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1, s-a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de recuzare formulată de A. și B. împotriva completului de judecată C7, compus din doamnele judecător C., D. și E., învestit cu soluționarea contestației în anulare ce formează obiectul cauzei.
1.2. Cererea de recurs;
La data de 20 martie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători recursul declarat de B. și A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 19 aprilie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.
II. Procedura de filtrare a recursului;
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive conform dispozițiilor art. 144 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 10 aprilie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
III. Considerentele Înaltei Curți;
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 53 alin. (1) teza l C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza și, întrucât, în speță, o atare hotărâre nu s-a pronunțat; iar, pe de altă parte, ținând cont de faptul că dispozițiile tezei a doua a textului legal menționat nu sunt incidente, întrucât, dacă hotărârea finală rămâne definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție (cazul în speță), nu există o „instanță ierarhic superioară” care să soluționeze calea de atac, încheierea atacată nu mai poate fi supusă reformării.
În raport cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația dată, nici competența nici atributul instanței ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să dea în competența Completului de 5 Judecători soluționarea unor litigii, a făcut-o în mod expres și limitativ, cazul de față nefiind astfel reglementat.
În atare situație, având în vedere și dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., încheierea atacată nu mai poate fi supusă reformării, astfel încât recursul dedus judecății nu poate fi primit.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de B. și A. nu poate fi primit.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B. și A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 19 aprilie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.