Decizia nr. 2327/2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 08 noiembrie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care:
- să oblige pârâta la plata remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de televiziune B. TV a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 14 mai 20007 - până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă;
- să oblige pârâta la plata remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de radio C. a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, începând cu data de 03 februarie 2005 - până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă;
- să oblige pârâta la plata penalităților de întârziere;
- să oblige pârâta să pună la dispoziția Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM pentru postul de televiziune B. TV, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) de la data obținerii deciziei de autorizare și până în prezent, sub sancțiunea daunelor cominatorii pe zi de întârziere;
- să oblige pârâta să pună la dispoziția Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM pentru postul de radio C., lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) de la data obținerii deciziei de autorizare și până în prezent, sub sancțiunea daunelor cominatorii pe zi de întârziere și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, pârâta avea obligația legală să declare baza de calcul și să achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți către Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, pentru postul de televiziune B. TV, precum și pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către postul de radio C. în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996, însă pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, deși a fost notificată prin notificarea din 21 mai 2010.
Cu privire la calculul remunerației, reclamantul a arătat că aceasta urmează să se facă pentru postul de televiziune B. TV astfel: pentru fonograme conform Legii nr. 8/1996 coroborată cu decizia O.R.D.A. nr. 104/2005; pentru audiovizual conform Legii nr. 8/1996 coroborată cu Normele de aplicare ale H.G. nr. 119/2002, iar pentru postul de radio C. calculul remunerației se face conform normelor de aplicare ale Legii nr. 8/1996, coroborate cu decizia O.R.D.A. nr. 104/2005, decizia O.R.D.A. nr. 74/2006 și decizia civilă nr. 23A/2007 a Curții de Apel București.
Reclamantul a mai arătat că obligația pârâtei de a pune la dispoziția Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM lista completă a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni este o obligație legală imperativă prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996, decizia O.R.D.A. nr. 104/2005, nr. 185/2005, H.G. nr. 119/2002, decizia O.R.D.A. nr. 41/2002, H.G. nr. 143/2003, decizia O.R.D.A. nr. 74/2006, decizia O.R.D.A. nr. 115/2006 și decizia civilă nr. 23A/2007 a Curții de Apel București.
Prin încheierea din data de 14 aprilie 2011 tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pe capătul doi al cererii de chemare în judecată, a constatat prescris dreptul la acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata remunerației pentru perioada 09 mai 2006-08 noiembrie 2007.
Prin sentința civilă nr. 794 din 18 iunie 2015 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, a obligat pârâta la plata sumei de 29.511,82 RON reprezentând remunerație datorată pentru fonogramele radiodifuzate de postul B. TV în perioada: 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, a obligat pârâta la plata sumei de 30.146,64 RON, reprezentând remunerație datorată pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate pe postul B. TV în perioada 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, a obligat pârâta la plata sumei de 50.093,26 RON, reprezentând remunerație datorată pentru fonogramele radiodifuzate de postul de radio C. în perioada 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, a obligat pârâta la plata sumei de 21.951,29 RON reprezentând penalități pentru fonogramele radiodifuzate de B. TV, a obligat pârâta la plata sumei de 5354,60 RON reprezentând penalități pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate de B. TV, a obligat pârâta la plata sumei de 30.373,49 RON reprezentând penalități pentru fonogramele radiodifuzate de postul de radio C., a obligat pârâta să pună la dispoziția CREDIDAM lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, pentru postul B. TV, a obligat pârâta să pună la dispoziția CREDIDAM lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe aferentă perioadei 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, pentru postul de radio C. și a obligat pârâta la plata sumei de 2634,30 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta SC A. SRL deține postul de televiziune B. TV autorizat de CNA prin decizia de autorizare nr. X din 14 mai 2007 și postul de radio C. autorizat de CNA prin decizia de autorizare nr. Y din 03 februarie 2004.
Pârâta avea obligația legală să declare baza de calcul și să achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți către CREDIDAM, pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, pentru postul de televiziune B. TV precum și pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către Postul de radio C., în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.
Tribunalul a constatat că, deși a fost notificată prin notificarea din 21 mai 2010 să pună la dispoziția CREDIDAM rapoartele financiare și play-listele pentru perioada 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, pârâta nu și-a îndeplinit obligația.
Împotriva sentinței civile nr. 794/2015 a declarat apel pârâta SC A. SRL.
Prin decizia nr. 320A din data de 4 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta pârâta SC A. SRL, împotriva sentinței civile nr. 794 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimatul reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins atât cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cât și cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată pentru faza judecății în primă instanță. A obligat intimatul reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM să plătească apelantei pârâte SC A. SRL suma de 2.519,5 RON cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.
Apelanta-pârâtă SC A. SRL a invocat două apărări de-a lungul procesului: (1) faptul că nu are obligația legală de a declara baza de calcul și de a achita remunerațiile deoarece atât postul de televiziune B. TV cât și postul de radio C. sunt posturi creștine, astfel încât este incidentă excepția de la plată prevăzută la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006; (2) faptul că a încheiat contracte de cesiune cu titlu gratuit cu artiștii interpreți sau executanți ale căror prestații sunt radiodifuzate pe ambele posturi, de TV și de radio - aceste două apărări fiind reluate și prin motivele de apel, în urma respingerii lor de către tribunal.
Prima critică din apel - referitoare la greșita aplicare și interpretare de către tribunal a dispozițiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 a fost găsită nefondată.
Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor: Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recunoscute se face fără plata taxelor către organele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Apelanta-pârâtă a susținut incidența acestui text de lege, arătând că cele două posturi de radio, respectiv de televiziune sunt posturi creștine, care aparțin Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, biserică ce este recunoscută de către Statul Român; că cele doua posturi sunt destinate membrilor Bisericii și fac parte din activitatea bisericii.
Fiind un text de excepție de la regula conform căreia orice utilizator are obligația de a achita o remunerație pentru utilizarea unei opere muzicale, textul invocat de apelanta-pârâtă este supus unei interpretări restrictive.
Conform normei juridice în discuție, beneficiarul scutirii legale de la plata remunerației este un „cult recunoscut”.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 489/2006:
(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcționează 18 culte recunoscute, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele din România prevăzute în anexă vor prezenta statutele și codurile canonice Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru recunoașterea lor.
(3) Recunoașterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispozițiile art. 17 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Anexa 1 a legii cuprinde LISTA cultelor recunoscute în România, iar la poz. 15 figurează Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România.
De asemenea, apelanta-pârâtă a depus la dosar și H.G. nr. 399/2008 privind recunoașterea Statutului de organizare și funcționare a Bisericii Creștine Adventiste de Ziua a Șaptea din România, hotărârea Guvernului fiind emisă în aplicarea dispozițiilor art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 489/2006.
Prin urmare, Curtea de apel a constatat că Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România are calitatea de beneficiar al textului de excepție instituit la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, deoarece aceasta are calitatea de cult recunoscut, în accepțiunea acestei legi.
În mod corect a constatat tribunalul faptul că apelanta-pârâtă SC A. SRL nu poate beneficia de scutirea legală de la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, deoarece nu are calitatea de cult recunoscut, sub acest aspect fiind întemeiate susținerile intimatului-reclamant CREDIDAM, care a subliniat faptul că apelanta-pârâtă este o societate comercială înființată în temeiul și cu procedura prevăzută de Legea societăților comerciale nr. 31/1990 și că aceasta desfășoară, potrivit obiectului de activitate stipulat în actul constitutiv și mențiunilor din Oficiul Registrului Comerțului, activități comerciale, respectiv activități de difuzare și de transmitere de programe de televiziune și de radio.
Apelanta-pârâtă consideră că se impune coroborarea art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 cu dispozițiile din Statutul Bisericii și solicită să se constate că prestațiile artistice folosite de postul de radio, respectiv de televiziune, deservesc Biserica Adventistă și sunt în legătură cu activitatea acestei Biserici, servind scopului acesteia, astfel încât utilizarea acestor prestații se poate realiza fără plata remunerațiilor către organismele de gestiune colectivă.
Din observarea dispozițiilor art. 26 din Statutul Bisericii Creștine Adventiste de Ziua a Șaptea din România, Curtea de apel a constatat că, într-adevăr, în cadrul Bisericii pot funcționa, printre altele, și posturi de radio și TV.
Cu toate acestea, Curtea de apel a constatat că titularul deciziilor de autorizare a funcționării postului de televiziune B. TV și a postului de radio C. este apelanta-pârâtă SC A. SRL, iar nu Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România.
Pentru aceste considerente, Curtea de apel a constatat că apelanta-pârâtă SC A. SRL nu poate beneficia de scutirea de la plata remunerației unice echitabile pentru radiodifuzare, instituită la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, deoarece nu are calitatea de cult religios recunoscut.
Cea de-a doua critică din apel este întemeiată.
În primul rând, apelanta-pârâtă a pus în discuție natura juridică a fonogramelor pentru a căror utilizare prin radiodifuzare se solicită plata remunerației echitabile și, implicit, regimul gestiunii colective aplicabile în funcție de tipul de fonograme, și a solicitat să se constate că fonogramele în litigiu sunt fonograme publicate în scop comercial, situație în care se impunea ca intimata-reclamantă CREDIDAM să facă dovada mandatului primit de la titularii drepturilor conexe.
Cu privire la calificarea juridică a fonogramelor pentru care intimatul-reclamant CREDIDAM a solicitat obligarea apelantei-pârâte la plata remunerației - calificare care are incidență pentru stabilirea regimului juridic aplicabil gestiunii colective - Curtea de apel a reținut următoarele.
Din punctul de vedere al cadrului legislativ aplicabil, în raport de data la care au fost radiodifuzate fonogramele în litigiu (9 noiembrie 2007-31 decembrie 2012) sunt incidente dispozițiile art. 1231 alin. (1) lit. f) și art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, în redactarea în vigoare de la momentul faptelor, respectiv după modificarea legii prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005.
Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune și de televiziune, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în M. Of. nr. 386/6.05.2005 prin Decizia O.R.D.A. nr. 104/2005, califică fonogramele radiodifuzate de către organismele de radiodifuziune și de televiziune ca fiind fonograme publicate în scop comercial, dar și faptul că gestiunea colectivă în acest caz este obligatorie.
Prin urmare, pentru colectarea remunerațiilor echitabile datorate de apelanta-pârâtă pentru fonogramele radiodifuzate pe postul TV B., în întreaga perioadă 9 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, Metodologia aplicabilă prevedea regimul gestiunii colective obligatorii.
În data de 21 august 2007 a fost publicată în M. Of. nr. 572 (prin Decizia O.R.D.A. nr. 230/2007) decizia civilă nr. 23A/2007 a Curții de Apel București privind schimbarea în parte a Hotărârii arbitrale din 10 aprilie 2006, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.
Prin această decizie au fost definite cele două noțiuni, astfel:
- prin sintagma „fonogramă de comerț” se înțelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este imposibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație echitabilă de către titularii drepturilor conexe drepturilor de autor;
- prin sintagma „fonogramă publicată în scop comercial” se înțelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor.
Din perspectiva acestor definiții, criteriul în funcție de care se stabilește natura juridică a fonogramelor este dat de modul de exploatare a prestațiilor, care ar face posibilă/imposibilă autorizarea individuală.
Aplicând criteriul stabilit prin acest act cu caracter normativ la situația organismului de radiodifuziune (postul de radio C.) Curtea de apel a constatat că acesta are ca obiect de activitate principal activitatea de radiodifuzare a programelor de radio, iar din perspectiva titularilor de drepturi conexe (artiștii interpreți sau executanți) este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație echitabilă.
Prin urmare, fonogramele radiodifuzate de apelanta-pârâtă, în calitate de deținător al postului de radio C., în perioada 9 noiembrie 2007 (care este ulterioară datei de 21 august 2007 când a fost publicată în M. Of. decizia civilă nr. 23A/2007) – 5 iulie 2011 (când a fost publicată în M. Of. decizia civilă nr. 153A/2011 a Curții de Apel București), au natura juridică a fonogramelor de publicate în scop comercial, iar gestiunea colectivă este facultativă (art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996).
În data de 5 iulie 2011 a fost publicată în M. Of. nr. 470 (prin Decizia O.R.D.A. nr. 216/201) decizia civilă nr. 153A/2011 a Curții de Apel București privind schimbarea în parte a Hotărârii arbitrale din 22 septembrie 2010 pentru stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.
Prin această decizie s-a prevăzut că:
„Sunt fonograme de comerț, în sensul art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, fonogramele cuprinzând interpretări, execuții sau alte sunete ori reprezentări digitale ale acestora, a căror fixare a fost realizată în principal în scopul punerii acestora la dispoziția publicului prin vânzarea suporturilor pe care sunt fixate respectivele interpretări.
Sunt fonograme publicate în scop comercial, în sensul art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996:
- fonogramele cuprinzând interpretări, execuții și alte sunete, realizate în scopul identificării și autopromovării unui post de radiodifuziune sau a unui program al acestuia, fonograme al căror producător este fie postul de radiodifuziune respectiv, fie un alt producător de fonograme, care a realizat fonograma la comanda postului respectiv de radiodifuziune;
- fonogramele cuprinzând interpretări, execuții și alte sunete, realizate în scopul difuzării lor pentru promovarea unui produs sau serviciu, aparținând unui terț în raport cu postul de radiodifuziune, ca formă de publicitate a produsului sau serviciului respectiv”.
Din perspectiva acestor definiții, în raport de obiectul pretențiilor din cauză - în care reclamanta a pretins remunerațiile datorate pentru radiodifuzarea muzicii pe postul de radio, în cadrul emisiunilor de divertisment și conform structurii serviciilor de programe declarate la CNA pe proprie răspundere; și în care intimata-reclamantă a precizat în mod expres că nu se solicită în prezenta cauză remunerații pentru acele fonograme ce sunt realizate în scopul promovării postului de radio, jingle-uri sau cortine muzicale care fac reclamă postului respectiv - rezultă că natura juridică a fonogramelor în litigiu, pentru perioada 5 iulie 2011-31 decembrie 2012, este aceea de fonograme de comerț, iar gestiunea colectivă este obligatorie (art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996).
În ceea ce privește perioada acoperită de decizia civilă nr. 23A/2007 a Curții de Apel București, gestiunea colectivă a dreptului la remunerație echitabilă pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial de către apelanta-pârâtă, în calitate de deținător al postului de radio C., este una facultativă, situație în care în mod întemeiat a susținut apelanta-pârâtă că intimatul-reclamant CREDIDAM era ținut să facă dovada mandatelor primite de la titularii drepturilor conexe, artiștii interpreți sau executanți în numele cărora a pretins plata remunerației echitabile.
În al doilea rând, apelanta-pârâtă a susținut că sentința apelată este nelegală, deoarece a depus la dosar contractele de cesiune încheiate în mod individual cu fiecare dintre titularii de drepturi conexe; situație în care se impunea ca prima instanță de fond să constate că aceștia nu au mandatat CREDIDAM să le administreze drepturile și că aceștia nu au nicio pretenție materială pentru radiodifuzarea prestațiilor lor pe posturile administrate de pârâtă.
Curtea de apel a constatat că prin probele administrate în cauză apelanta-pârâtă a reușit să demonstreze faptul că artiștii interpreți sau executanți ale căror prestații sunt fixate pe fonogramele pe care apelanta-pârâtă le-a utilizat în modalitatea radiodifuzării pe posturile sale de televiziune, respectiv de radio, și-au gestionat în mod individual dreptul la remunerație, prin încheierea unor contracte de cesiune cu titlu gratuit cu apelanta-pârâtă.
În acest sens, în cadrul situației de fapt, Curtea de apel a constatat că apelanta-pârâtă a făcut dovada cesiunii cu titlu gratuit a dreptului la remunerația corespunzătoare radiodifuzării, atât pentru postul de televiziune, cât și pentru postul de radio, de către artiștii interpreți sau executanți ale căror prestații au fost radiodifuzate de către pârâtă, conform contractelor de cesiune ce se află depuse.
Față de această situație de fapt reținută, Curtea de apel a constatat că tribunalul a făcut o aplicare greșită în cauză a dispozițiilor art. 39, art. 98 lit. g) și g1), art. 1065, art. 123 și art. 1231 din Legea nr. 8/1996, cu consecința obligării greșite a apelantei-pârâte la plata unor remunerații pentru drepturi patrimoniale ce i-au fost cedate acesteia, în mod direct și cu titlu gratuit, de către artiștii interpreți sau executanți.
Titularii dreptului patrimonial prevăzut de art. 98 lit. g) și g1) din lege își pot exercita drepturile recunoscute de lege în mod individual, sau pe bază de mandat, prin organismul de gestiune colectivă, în condițiile prezentei legi - conform art. 123 alin. (1).
Prin dispozițiile art. 1231 alin. (1) lit. f) și alin. (2), legea dreptului de autor a instituit, în favoarea titularilor dreptului conex, o prezumție legală de mandat în persoana organismului de gestiune colectivă.
Faptul că legiuitorul a instituit pentru această categorie de utilizări obligativitatea gestiunii colective nu înseamnă că dreptul patrimonial în discuție a fost transferat din patrimoniul titularului în patrimoniul organismului de gestiune colectivă, ci doar că exercițiul acestui drept se realizează de către organismul de gestiune colectivă desemnat de O.R.D.A., în numele și pentru titularul dreptului conex, conform regulilor de drept comun din materia mandatului.
Însă, prezumția legală de mandat instituită prin dispozițiile art. 1231 este una relativă, ea putând fi răsturnată prin proba contrară, proba contrară în această materie constând în a se face dovada faptului că titularul însuși și-a exercitat dreptul patrimonial în discuție, în mod direct, adică angajând o relație directă cu utilizatorul, posibilitate permisă în mod expres de legea drepturilor de autor prin dispozițiile art. 39-46.
Încheierea contractelor de cesiune exclusivă de către artiștii interpreți sau executanți cu apelantul-pârât are semnificația revocării, implicite, a mandatului legal acordat organismului de gestiune colectivă.
Nu este întemeiată susținerea intimatului-reclamant CREDIDAM referitoare la perioada și categoria de drepturi pentru care au fost încheiate contractele de cesiune, deoarece se constată că acestea sunt încheiate pentru perioada ce face obiectul cererii de chemare în judecată, fiind depuse contracte de cesiune încheiate începând cu data de 17 noiembrie 2007 până la finalul anului 2012, precum și faptul că acestea au vizat în mod expres cedarea dreptului patrimonial derivând din radiodifuzare.
Nu poate fi reținută nici susținerea intimatului-reclamant CREDIDAM conform căreia apelanta-pârâtă nu a făcut dovada că toți artiștii interpreți ale căror prestații au fost radiodifuzate pe cele două posturi, de radio și de televiziune, au încheiat contracte de cesiune, atât timp cât apelanta-pârâtă și-a dovedit afirmația conform căreia a încheiat raporturi juridice directe cu titularii drepturilor conexe, iar intimatul-reclamant nu a făcut nicio dovadă în sensul că ar mai exista și alți artiști interpreți care nu au încheiat astfel de contracte și nici că pârâta ar mai fi radiodifuzat și alte fonograme în afara celor pentru care pârâta a încheiat contractele de cesiune în mod direct.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea de apel a admis apelul declarat de apelanta pârâta SC A. SRL, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Deși reclamatul CREDIDAM este cel care a căzut în pretenții, prin respingerea cererii de chemare în judecată, Curtea de apel a respins cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată pentru faza judecății în primă instanță, deoarece a constatat că onorariului pentru efectuarea raportului de expertiză a fost stabilit în sarcina reclamantului și că pârâta nu a depus la dosar dovada onorariului de avocat.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., a obligat intimatul reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM să plătească apelantei pârâte SC A. SRL suma de 2.519,5 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând 2.500 RON onorariu de avocat dovedit cu chitanța din 9 februarie 2016 și 19,5 RON taxă de timbru.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM și de pârâta SC A. SRL.
În motivarea recursului recurentul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a arătat următoarele.
Hotărârea este nelegală pentru ca nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), hotărârea este nelegală pentru că dispozițiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare nu au fost interpretate și aplicate corect (dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
1. Sub aspectul naturii fonogramelor și a regimului gestiunii colective aplicabile, soluția instanței de apel este contradictorie, textele de lege fiind interpretate trunchiat, prin raportare doar la o parte din probele existente la dosarul cauzei.
a) În cazul fonogramelor radiodifuzate pe postul TV B., deși Curtea constată că pentru perioada dedusă judecății, 09 noiembrie 2007 - 31 decembrie 2012, Legea nr. 8/1996 și metodologia aplicabilă (Decizia O.R.D.A. nr. 104/2005) instituie regimul gestiunii colective obligatorii, conform art. 1231 din Legea nr. 8/1996, apreciază totuși că apelanta - pârâtă nu datorează remunerații pentru acest tip de utilizare deoarece apelanta - pârâtă a depus contracte de cesiune încheiate cu titularii de drepturi, fiind practic exonerată de la plata acestor sume.
În argumentarea acestor aspecte, Curtea a omis totuși că în cazul gestiunii colective obligatorii, potrivit art. 1231 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 "(...) organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat", iar potrivit art. 129 din aceeași lege: "în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la nici un organism, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri. Revendicarea de către titularii de drepturi nereprezentați a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la data notificării".
Pe cale de consecință, în această situație, CREDIDAM reprezintă atât pe titularii de drepturi care i-au acordat mandat, cât și nemembrii (titulari de drepturi care nu au mandatat un organism de gestiune colectivă), nefiind ținut să facă dovada vreunui mandat, iar contractele care au inclusă o clauză de cesiune nu prezintă relevanță, titularul de drepturi având dreptul la o remunerație echitabilă prin efectul legii. Acesta este și sensul prevederilor Convenției internaționale pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune, încheiată la Roma la 26 octombrie 1961, care impune achitarea unei remunerații unice echitabile pentru radiodifuzarea fonogramelor (art. 12).
Cu toate că, în această situație, CREDIDAM nu era ținut să facă dovada mandatului său, totuși la dosarul cauzei au fost depuse următoarele probe relevante: extras din repertoriul CREDIDAM pentru artiștii care au declarat că au apărut pe postul de televiziune B. TV, depus cu titlu de exemplu; copii de pe declarații de repertoriu D., cu titlu de exemplu; repertoriul CREDIDAM integral, atașat pe DVD în fața instanței de apel, în varianta în care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor; lista membrilor CREDIDAM.
Acest probatoriu a fost ignorat însă de instanța de apel. Chiar dacă intimata - pârâtă a depus unele contracte de cesiune, acestea nu pot fi considerate ca fiind acoperitoare pentru întreaga perioadă și pentru fiecare titular de drepturi de vreme ce intimata a refuzat în mod constant să depună play-listele spre a fi analizate prin suprapunere cu repertoriul CREDIDAM.
Numai în eventualitatea administrării unui probatoriu complet se putea concluziona că există contracte de cesiune încheiate cu titularii de drepturi pentru fiecare dintre prestațiile artistice radiodifuzate de postul de televiziune. Mai exact, titularii drepturilor conexe pentru care intimata era ținută să depună eventualele contracte erau cei din play-listele acesteia. CREDIDAM nu putea cunoaște cu exactitate toți titularii de drepturi mai ales că, în cazul gestiunii colective obligatorii reprezintă și nemembrii. Intimata - pârâtă era ținută să depună play-listele cu toate prestațiile radiodifuzate în perioada pentru care am solicitat remunerații (a se vedea în acest sens art. 130 alin. (1) lit. h) și normele de aplicare indicate de CREDIDAM).
Fără o coroborare a contractelor/declarațiilor depuse de intimata - pârâtă la dosar cu play-listele (listele cu prestații artistice radiodifuzate) nu se putea stabili dacă artiștii pentru care au fost depuse aceste contracte au fost singurii radiodifuzați de intimata - pârâtă. Prin urmare, aceste contracte de cesiune nu pot fi apreciate din oficiu de instanțe ca fiind exhaustive.
Mai mult decât atât, chiar dacă titularii de drepturi încheie contracte de cesiune cu utilizatorii, aceștia din urmă au în continuare obligația de a comunica play-listele către organismele de gestiune colectivă, play-listul fiind în continuare relevant pentru repartizarea banilor colectați din sursele de gestiune colectivă obligatorie pentru care titularii nu-și vor putea exercita în mod individual dreptul la remunerația echitabilă: cum este cazul comunicării publice sau al dreptului de retransmitere prin cablu (situație în care repartițiile se fac pe baza play-listelor primite de la posturile de televiziune retransmise de operatorii de cablu). Este injust ca titularii de drepturi reprezentați de CREDIDAM, membri sau nemembri (artiști români și străini), să suporte consecințele nerespectării unei obligații legale imperative impuse în sarcina utilizatorilor - art. 130 alin. (1) lit. a) și lit. h), deținători de licențe audiovizuale și decizii de autorizare din partea CNA.
b) În cazul fonogramelor radiodifuzate pe postul de radio C., Curtea a avut în vedere criteriul modalității în care fonogramele au fost definite în metodologiile aplicabile pentru perioada dedusă judecății.
Astfel, pentru perioada 09 noiembrie 2007 - 05 iulie 2011, ținând cont de definițiile stabilite prin decizia civilă nr. 23A/2007, publicată în M. Of. nr. 572 prin Decizia O.R.D.A. nr. 230/2007, Curtea a apreciat că intimata - pârâtă a radiodifuzat pe postul de radio numai fonograme publicate în scop comercial, pentru care legea impune regimul gestiunii colective facultative (art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996)". În acest sens, Curtea a apreciat că, pentru toate fonogramele radiodifuzate de intimata - pârâtă în perioada 09 noiembrie 2007 - 5 iulie 2011, este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație.
Chiar dacă ar fi de acord cu raționamentul instanței de apel, și anume că în cazul gestiunii colective facultative, organismul de gestiune colectivă trebuie să facă dovada mandatului său, nu poate fi de acord cu această soluție. CREDIDAM a fost de buna-credință și a depus la dosar lista membrilor săi, repertoriul integral (atașat pe DVD), precum și monitorizări pentru postul de radio C. (293 pagini, 2 bibliorafturi) din care rezultă că intimata a radiodifuzat ore întregi de emisiuni cu fundal muzical clasic (nu doar religios), muzică instrumentală, orchestre și coruri (altele decât corurile bisericești), precum și ore întregi de publicitate.
Însă pentru identificarea cu exactitate a titularilor de drepturi reprezentați de CREDIDAM pe bază de mandat, era necesară suprapunerea repertoriului CREDIDAM cu play-listele intimatei - pârâte aferente perioadei 09 noiembrie 2007 - 05 iulie 2011. Numai după efectuarea acestei etape se putea verifica, punctual, dacă intimata - pârâtă a încheiat cu toți titularii reprezentați de CREDIDAM contracte cu clauză de cesiune.
Instanța de apel a ajuns însă la concluzia că intimata - pârâtă a depus contracte pentru fiecare titular de drepturi fără a face o verificare a listei titularilor de drepturi radiodifuzați de intimată. Fără play-listele intimatei, CREDIDAM nu poate face dovada completă mandatului său deoarece așa cum rezultă și din monitorizări intimata a radiodifuzat ore întregi de muzică instrumentală. Or, instrumentiștii care se aud pe un negativ radiodifuzat de un post de radio pot fi identificați pe baza a două elemente esențiale: repertoriul declarat la CREDIDAM (adică prestația, titlul piesei la care a participat să fie declarată la CREDIDAM) și play-listele utilizatorului (în care se identifică titlul piesei). Nici utilizatorul nu cunoaște toți instrumentiștii de pe fundalul muzical instrumental pe care îl folosește (poate cunoaște cel mult solistul/soliștii, corul, numele orchestrei). Prin urmare, pentru evitarea prejudicierii titularilor de drepturi, era necesară efectuarea unei analize complexe a probatoriului.
Monitorizarea depusă de CREDIDAM și repertoriul nu au fost luate în considerare de instanța de apel nici măcar ca început de dovadă scrisă. În schimb contractele de cesiune ale intimatei - pârâte au fost avute în vedere, motivarea instanței de apel fiind centrată în jurul acestora, fără efectuarea unor minime verificări.
Pentru perioada 05 iulie 2011 - 31 decembrie 2012. ținând cont de definițiile stabilite prin Decizia civilă nr. 153/2011 publicată în M. Of. nr. 470 prin Decizia O.R.D.A. nr. 216/2011, Curtea a apreciat că intimata-pârâtă a radiodifuzat pe postul de radio numai fonograme de comerț, pentru care legea impune regimul gestiunii colective obligatorii (art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996)". Cu toate acestea, Curtea a admis apelul pârâtei omițând, ca și în cazul fonogramelor TV, faptul că gestiunea colectivă obligatorie nu impune obligația prezentării unui mandat din partea organismului de gestiune colectivă. În această situație, așa cum am arătat deja, CREDIDAM reprezintă atât membri (titulari de drepturi care i-au acordat mandat), cât și nemembrii (titulari de drepturi care nu au mandatat un organism de gestiune colectivă).
Cu toate că instanța de apel a reținut că radiodifuzarea fonogramelor de comerț intră în sfera gestiunii colective obligatorii, a apreciat că, pentru toate fonogramele radiodifuzate de intimata - pârâtă, au intervenit clauze de cesiune, motiv pentru care aceasta trebuie să fie exonerată de la plata remunerațiilor datorate.
Probatoriul a fost administrat în mod defectuos. Era necesară identificarea, cu prioritate, a titularilor de drepturi radiodifuzați de intimată în perioada 05 iulie 2011 - 31 decembrie 2012 (membri sau nemembri CREDIDAM) și numai după această etapă se putea aprecia dacă contractele depuse la dosar sunt acoperitoare pentru toate prestațiile regăsite în play-liste.
c) În ceea ce privește distincția pe care instanțele au făcut-o de-a lungul timpului între fonogramele de comerț și fonogramele publicate în scop comercial, prin definițiile acordate acestora, consideră că nu se justifică neavând un suport la nivel internațional.
d) Contractele de cesiune care se încheie cu anumiți titulari de drepturi, nu pot suprima dreptul organismului colector de a solicita remunerațiile (nu înlătură vocația de colector a organismului de gestiune colectivă), ci, cel mult, diminuează cuantumul remunerațiilor solicitate. Aceste contracte prezintă relevanță numai în măsura în care fac obiectul perioadei din cererea de chemare în judecată și în măsura în care vizează categoria drepturilor care se gestionează în mod facultativ, însă CREDIDAM a depus în contraprobă monitorizări și extrase din repertorii care cuprind prestații pentru care intimata - pârâtă nu a făcut dovada vreunei cesiuni.
Mai mult decât atât, în cazul corului E. (indicat cu titlu de exemplu), intimata a depus un acord încheiat cu dirijorul corului care nu poate ține loc de cesiune de drepturi pentru și în numele membrilor corului cum încearcă aceasta să inducă în eroare instanța. Singurii cesionari ai drepturilor conexe pot fi titularii acestora sau mandatarii lor, autentificați prin notariat.
Deși instanța de apel nu a ținut cont de probele depuse de CREDIDAM (repertoriul, monitorizări, copii declarații de repertoriu) și nici nu a apreciat necesară administrarea altor probe pentru dezlegarea corectă a pricinii, a luat în considerare totuși toate contractele de cesiune depuse de intimata - pârâtă, arătând că sunt suficiente pentru exonerarea acesteia de la plata remunerațiilor datorate atât pentru sursa TV, cât și pentru sursa RADIO. Deși intimata nu a depus play-listele pentru a se putea stabili cu exactitate care au fost titularii de drepturi radiodifuzați de aceasta în perioada dedusă judecății și pentru a se putea face o verificare riguroasă a eventualelor cesiuni existente, a reținut totuși că organismul de gestiune colectivă CREDIDAM trebuia să facă dovada că ar mai exista alți artiști interpreți care nu au încheiat astfel de contracte. Acest raționament este injust mai ales că sunt situații în care titularii de drepturi nu pot fi identificați decât prin confruntarea celor două elemente esențiale: play-listul utilizatorului și repertoriul CREDIDAM.
Trecând peste aceste argumente, la o simplă analiză a conținutului contractelor, instanța de apel ar fi putut constata că obiectul acestora este neclar și nu face referire la drepturile conexe aferente radiodifuzării fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial/prestațiilor artistice din domeniul audiovizual. Mai exact, în cuprinsul acestora, nu există nicio clauză din care să rezulte că titularii de drepturi și-au cesionat dreptul de radiodifuzare a prestațiilor respective, deși art. 41 alin. (1), art. 39 alin. (4), teza II din Legea nr. 8/1996 sunt foarte clare.
2. În ceea ce privește prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, instanța de apel a admis apelul pârâtei, respingând acțiunea CREDIDAM și cu privire la aceste remunerații, fără însă a motiva hotărârea sub acest aspect. Astfel, deși instanța de apel schimbă în tot sentința civilă atacată și, pe fond, respinge acțiunea CREDIDAM ca neîntemeiată, în motivare, Curtea face referire doar la fonograme analizând cauza doar pentru această categorie de utilizare. Nu există nicio argumentație, nicio analiză a cauzei sub aspectul prestațiilor artistice din domeniul audiovizual (videograme) deși, la fond, pentru sursa TV, CREDIDAM a solicitat remunerații și pentru această categorie de prestații.
În motivarea recursului pârâta SC A. SRL a arătat că în temeiul art. 304 C. proc. civ., solicită modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii cheltuielilor de judecată din stadiul procesul al fondului, potrivit chitanțelor anexate. În mod corect instanța de apel a schimbat în tot sentința civilă apelată, și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în judecată. Instanța de fond a admis cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în faza procesuală a apelului și taxa de timbru, dar a respins cererea privind cheltuielile de judecată din faza judecării fondului în primă instanță.
Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de reclamantă, invocată de către pârâtă, Înalta Curte a constatat-o nefondată, având în vedere că reclamanta a formulat motive de recurs care pot fi încadrate în temeiurile de drept invocate, art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., așa cum va rezulta din analiza fiecărui motiv.
Referitor la recursul declarat de către reclamantă, este inutilă analiza motivelor de recurs privitoare la perioadele pentru care s-a reținut nedovedirea mandatului în funcție de calificarea fonogramelor, publicate în scop comercial sau de comerț, problemă care se pune și în cazul prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, potrivit art. art. 1232 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, chiar dacă nu a fost menționată expres situația acestora de către instanța de apel, având în vedere că au fost constatate nefondate motivele de recurs privind cesionarea drepturilor de radiodifuzare, care priveau toată perioada ce face obiectul acțiunii, și radiodifuzarea atât a fonogramelor cât și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual.
Acesta este motivul pentru care, deși nu a fost menționată expres situația radiodifuzării prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către instanța de apel, problemele puse fiind similare, iar situația de fapt aceeași, nu se impune vreo eventuală casare sub acest aspect, care nu ar fi de natură a aduce vreo schimbare cu privire la soluția pronunțată pe fond.
Singurul mandat depus de către reclamantă, pentru cazul gestiunii colective facultative, este pentru un membru al corului E. membri ai corului cu privire la care instanța de apel a reținut că și-au gestionat individual dreptul la remunerație prin încheierea unor contracte de cesiune cu titlu gratuit cu pârâta.
Ținând cont că problema conformității distincției dintre fonogramele publicate în scop comercial și fonogramele de comerț cu tratatele internaționale a fost invocată tot în contextul obligativității dovedirii mandatatului, nu se impune analiza legalității acesteia pentru aceleași motive menționate anterior.
Este nefondată susținerea recurentului în sensul că la gestiunea obligatorie clauza de cesiune nu prezintă relevanță, întrucât titularul are dreptul la remunerație echitabilă prin efectul legii.
Așa cum s-a reținut în jurisprudență, contractele de cesiune, inclusiv pentru gestiunea obligatorie, nu pot fi înlăturate, cu consecința permiterii unui mandatar de a exercita un drept în numele mandantului, drept la care acesta din urmă a renunțat. Organismul de gestiune colectivă a fost înființat tocmai pentru protejarea drepturilor titularilor de drepturi conexe, iar recunoașterea unui astfel de demers în temeiul gestiunii colective obligatorii instituită de art. 1231 din lege, depășește chiar rațiunea conferirii calității de a acționa în instanță.
De altfel, este de remarcat că în cazul remunerației echitabile pentru radiodifuzare legea nu prevede, ca în cazul remunerației compensatorii pentru copia privată (art. 107 teza finală din Legea nr. 8/1996) sau ca în cazul dreptului de a obține o remunerație echitabilă pentru închiriere (art. 1111 alin. (2) din Legea nr. 8/1996), că nu poate face obiectul unei renunțări din partea beneficiarilor.
În ceea ce privește contractele de cesiune, recurentul a invocat faptul că ar exista motive de reziliere și nulitate, raportat la conținutul acestora. Atâta timp cât părțile contractante nu au formulat cereri de chemare în judecată având vreun astfel de obiect, contractele sunt valabile și își produc efectele. Instanța de recurs nu poate analiza aceste motive de recurs, atâta timp cât nu a fost învestită cu vreo astfel de cerere de către persoanele îndreptățite.
În ceea ce privește faptul că un membru al corului E. ar fi indicat în declarațiile de repertoriu depuse la reclamantă și radiodifuzările de pe posturile de radio și TV ale pârâtei, cu privire la care s-au depus contractele de cesiune în prezenta cauză semnate de dirijorul corului, despre care se susține că ar fi persoana împuternicită de membrii corului, nu se poate reține că aceste contracte nu ar fi fost încheiate și în numele său, atâta timp cât acesta nu a formulat cerere de chemare în judecată prin care să invoce nulitatea contractelor sub acest aspect.
Pentru execuția sau interpretarea colectivă (definită în alin. (1) al art. 99 din Legea nr. 8/1996), potrivit alin. (2) al aceluiași art., ”în vederea exercitării drepturilor exclusive privind autorizarea prevăzută la art. 98, artiștii interpreți sau executanți care participă, în mod colectiv, la aceeași interpretare ori execuție, cum ar fi membrii unui grup muzical, ai unui cor, ai unei orchestre, ai unui corp de balet sau ai unei trupe teatrale, trebuie să mandateze, în scris, dintre ei, un reprezentant, cu acordul majorității membrilor.”
Simplul fapt că pârâta nu a depus play-listele nu este suficient pentru a întemeia prezumția simplă, în sensul că pârâta ar fi radiodifuzat fonograme sau prestații artistice din domeniul audiovizual pentru care reclamanta ar avea dreptul să colecteze remunerația echitabilă și pentru care nu există contracte de cesiune, atâta timp cât aceasta a furnizat o explicație credibilă a faptului că nu se mai află în posesia play-listelor, dată de faptul că CNA impune ca acestea să fie arhivate doar pentru 30 de zile, coroborat cu credința acesteia că, fiind un post creștin, ar fi scutită de plata taxelor către organele de gestiune colectivă a drepturilor de autor în temeiul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006.
În acest context, instanța de apel a reținut corect că reclamanta ar fi trebuit să identifice în cadrul monitorizărilor efectuate cel puțin câțiva interpreți care nu ar fi renunțat în favoarea pârâtei la dreptul la remunerația echitabilă pentru radiodifuzarea prestațiilor lor.
Modul în care instanța de apel a valorizat și interpretat coroborat probele administrate ține de temeinicia hotărârii, neputând fi criticat în recurs conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta a mai invocat referitor la contractele de cesiune că au un obiect neclar, nerezultând că se referă la drepturile conexe radiodifuzării. Potrivit clauzei de la punctul 1.1. al contractelor în cauză acestea privesc ”înregistrarea audio/video, multiplicarea, transmiterea, etc., în programele postului de radio C. și postului de televiziune B. TV, iar, potrivit clauzei de la punctul 1.2., drepturile patrimoniale născute din executarea contractului sunt cesionate cu titlu gratuit pârâtei. Interpretând această clauză instanța de apel a ajuns la concluzia că privește și radiodifuzarea. Faptul că nu a fost menționat expres cuvântul radiodifuzare nu este de natură să ducă la o altă concluzie, atâta timp cât potrivit art. 151 lit. b) din Legea nr. 8/1996 ”în sensul prezentei legi prin radiodifuzare se înțelege transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public.”
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 7, 9 și art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantă.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtă, deși a arătat în motivarea recursului că originalul chitanței care atestă plata onorariului de avocat se află la dosarul primei instanțe de fond, aceasta nu a reușit să identifice fila unde s-ar afla aceasta, astfel că nu se poate reține nelegalitatea constatării de către instanța de apel a nedovedirii efectuării acestei cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M., invocată de recurenta-pârâtă SC A. SRL.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M. și de pârâta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 320A din data de 4 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2016.