Ședințe de judecată: Iunie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 5/2018

Şedinţa publică din data de 05 ianuarie 2018

Asupra cauzei de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 151/MEA din 29 decembrie 2017 a Curţii de Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ioannina, Grecia, privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 15 decembrie 2017, împotriva persoanei solicitate A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare din Grecia, sub condiţia prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că dacă se va pronunţa împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 103 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile din Grecia, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 111 din Legea nr. 302/2004, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 ianuarie 2018 şi până la data de 4 februarie 2018.

În temeiul art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore la data de 22 decembrie 2018 prin ordonanţa de reţinere nr. 10672/II/5/2017 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar prin încheierea nr. 6/MEA din 22 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2017 s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării pe o durată de 15 zile de la data de 22 decembrie 2017 şi până la data de 5 ianuarie 2018 inclusiv.

În conformitate cu prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate şi Ministerului Administraţiei şi Internelor -Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene.

În temeiul art. 14 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus traducerea prezentei hotărâri şi a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată cu nr. x/32/2017 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a solicitat Curţii de Apel Bacău punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Grecia, privind pe persoana solicitată A.

S-a reţinut că, iniţial, Ministerul Afacerilor Interne - Centrul de Cooperare Poliţienească - Biroul Sirene, cu adresa nr. 2587380/SIRENE/ADS din data de 18 decembrie 2017 a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău semnalarea transmisă de Biroul SIRENE Naţional din Grecia pentru arestarea persoanei solicitate A., împotriva căruia s-a emis de către autorităţile judiciare din Grecia - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Ioannina un mandat european de arestare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, a procedat la identificarea persoanei solicitate şi i-a adus la cunoştinţă semnalarea transmisă.

În baza art. 100 din Legea nr. 302/2004, prin Ordonanţa nr. 10672/II/5/2017 din data de 22 decembrie 2016, procurorul a dispus reţinerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 22 decembrie 2017 orele 12,25.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate motivele reţinerii.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 101 din Legea nr. 302/2004, cu adresa nr. 10672/II/5/2017 din data de 22 decembrie 2017, a sesizat Curtea de Apel Bacău în vederea arestării persoanei solicitate, potrivit art. 100 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/32/2017.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea, prin încheierea din data de 22 decembrie 2017, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, de la data de 22 decembrie 2017 şi până la data de 05 ianuarie 2018 inclusiv şi a amânat soluţionarea cauzei la data de 29 decembrie 2017, ora 10.00 pentru prezentarea traducerii în limba română a mandatului european de arestare în condiţiile art. 101 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată).

La termenul stabilit a fost depus la dosar mandatul european de arestare, în traducere legalizată, o copie a acestuia fiind înmânată persoanei solicitate.

Persoana solicitată a fost audiată în prezenţa unui apărător ales, ocazie cu care nu au fost exprimate obiecţiuni privitoare la identitate, persoana solicitată nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la efectele regulii specialităţii, în sensul că nu şi-a dat acordul să fie urmărită, judecată sau condamnată pentru alte fapte decât cele din cuprinsul mandatului european.

Curtea a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Ioannina, Grecia, a emis la data de 15 decembrie 2017 un mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate A., pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis la 18 august 2009 de Parchetul Primei Instanţe din Arta pentru săvârşirea de infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale a adulţilor, infracţiuni contra proprietăţii şi infracţiuni contra persoanei, prevăzute de art. 1, 14, 18, 26, 27, 45, 51, 53, 57, 79, 94 parag. 1, 336 parag. 1, 380 parag. 1 şi 2 C. pen.

În fapt, în mandatul european se arată că toţi cei patru autori: B., C., D. şi A. în localitatea Grimpovo Arta din Grecia, la data de 20 martie 2009 au săvârşit următoarele:

a) împreună şi în urma unei înţelegeri de comun acord, folosind violenţa fizică asupra unei persoane, ei au furat de la o altă persoană bunuri pe care şi le-au însuşit în mod ilegal; în urma acestei infracţiuni persoana a decedat.

S-a reţinut că la locul şi la data sus-menţionate, autorii au acţionat împreună, având acelaşi scop, după ce au intrat în casa lui E., numele tatălui F., l-au lovit cu pumnii şi picioarele, şi după ce acesta nu s-a mai putut mişca, i-au furat suma de 70 de euro, cât şi o puşca dubla calibru 12 număr B-19946, pe care şi-au însuşit-o în mod ilegal; victima E. a suferit pneumotorax din cauza loviturilor primite; a fost internat la secţia de chirurgie din cadrul Spitalului din Arta; în cele din urmă victima a decedat la data 09 aprilie 2009.

b) acţionând împreună, folosind violenţa fizică şi ameninţând în mod direct, inculpaţii au forţat o altă persoană să aibă relaţii sexuale cu ei; mai precis la locul şi la data mai sus-menţionată, toţi autorii, acţionând împreună, după ce au intrat în casa lui E., ameninţând cu o armă, cât şi cu pumnii, au lovit-o pe fiica acestuia, G. până când aceasta nu s-a mai putut mişca şi au forţat-o să aibă relaţii sexuale cu ei, fără voia ei, satisfăcându-şi în acest mod dorinţele lor sexuale.

Potrivit legii penale din Grecia, pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea pe viaţă şi între 5 şi 20 de ani pentru fiecare infracţiune în parte.

S-a arătat că infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată fac parte dintre infracţiunile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

S-a mai constatat că, potrivit legislaţiei penale române, acuzaţiile aduse se circumscriu infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată şi viol în formă agravată, prevăzute de 189 alin. (1) lit. d), art. 234 alin. (1) lit. f) şi 218 alin. (3) lit. e) C. pen.

Curtea de Apel Bacău a constatat că nu a existat nici un motiv de refuz în executarea mandatului european de arestare, iar răspunderea penală pentru faptele presupus comise nu este prescrisă, potrivit legii penale române.

Curtea a apreciat că, în cauză, sunt respectate toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, inclusiv cu privire la descrierea circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, data, locul, forma de implicare a persoanei solicitate.

De asemenea, a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, singura măsură preventivă care asigură eventuala executare a mandatului european de arestare este măsura arestului preventiv.

Prin urmare, instanţa de fond a dat curs cererii formulată de autorităţile judiciare din Grecia, în sensul că s-a dispus predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare din Grecia, sub condiţia prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că dacă se va pronunţa împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile din Grecia, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 111 din Legea nr. 302/2004, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 ianuarie 2018 şi până la 4 februarie 2018.

S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare şi s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore, la data de 22 decembrie 2017, iar prin încheierea nr. 6/MEA din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării pe o durată de 15 zile, de la data de 22 decembrie 2017 şi până la data de 5 ianuarie 2018 inclusiv.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată A. şi a solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ioannina privind executarea mandatului european de executare emis la data de 15 decembrie 2017.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în raport cu motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea, de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alin. (2) al acestui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002".

Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea incidenţei motivelor de refuz al predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 15 decembrie 2017, de către autorităţile judiciare din Grecia, faţă de persoana solicitată A. are forma şi conţinutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatorului şi că acesta nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

În ceea ce priveşte motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că acestea sunt enumerate în dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004.

Analizând criticile concrete ale contestatorului, referitoare la existenţa unor motive de refuz al predării, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că faptele care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită, au fost săvârşite la data de 20 martie 2009 şi, astfel, cum au fost descrise, întrunesc, potrivit legislaţiei penale din Grecia, elementele constitutive ale infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale a adulţilor, contra proprietăţii şi contra persoanei, prevăzute de art. 1, 14, 18, 26, 27, 45, 51, 53, 57, 79, 94 parag. 1, 336 parag. 1, 380 parag. 1 şi 2 C. pen.

De asemenea, potrivit legislaţiei penale române, acuzaţiile aduse se circumscriu infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată şi viol în formă agravată, prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. d), art. 234 alin. (1) lit. f) şi art. 218 alin. (3) lit. e) C. pen.

Înalta Curte, în acord cu ceea ce a reţinut instanţa de fond, apreciază că singura măsură preventivă care asigură eventuala executare a mandatului european de arestare este măsura arestului preventiv, o altă măsură neprivativă de libertate nefiind suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare şi împiedicarea sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, cât şi pentru a se atinge scopul prevăzut de Legea nr. 302/2004 şi Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare în statele membre.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată inexistenţa vreunui motiv de refuz al predării şi, în consecinţă, apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 151/MEA din 29 decembrie 2017 a Curţii de Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/32/2017, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 151/MEA din 29 decembrie 2017 a Curţii de Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/32/2017.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - GV