Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 18 aprilie 2017, revizuenta SC A. SRL a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 194/27 ianuarie 2017 a aceleiaşi instanţe, susţinând că aceasta este potrivnică Deciziei civile nr. 1020/3 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/2013.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Intimaţii Statul Român şi Administraţia Naţională Apele Române au formulat întâmpinări, aceasta din urmă invocând excepţia tardivităţii cererii de revizuire, asupra căreia instanţa a rămas în pronunţare la termenul din 21 septembrie 2017.
1.2. Soluţia instanţei de revizuire
Prin Decizia nr. 1285 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 194 din 27 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de revizuenta SC A. SRL.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 şi art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. şi cu faptul că, în speţă, termenul de la care se exercită revizuirea curge de la data pronunţării hotărârii supuse revizuirii, respectiv de la data de 27 ianuarie 2017, iar revizuirea a fost formulată la data de 13 aprilie 2017, peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei instanţei de revizuire, a declarat recurs revizuenta SC A. SRL, invocând dispoziţiile art. 513 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii de atac şi casarea hotărârii atacate.
Consideră autoarea recursului că soluţia instanţei de revizuire contravine tuturor hotărârilor definitive prin care s-a verificat dreptul de proprietate deţinut asupra bunului imobil în litigiu, lacul B.
Recurentul a susţinut, cu referire şi la dispoziţiile vechiul C. proc. civ. în materie, că modalitatea actuală de calcul a termenului de revizuire, respectiv, de la data pronunţării hotărârii atacate, aplicată de instanţă, cu consecinţa respingerii, ca tardivă, a cererii de revizuire, încalcă, în opinia sa, accesul liber la justiţie şi dreptul la judecarea procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, drept prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
3. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.
Având în vedere că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., prin încheierea din data de 2 aprilie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecăţii.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă.
Cu toate că recursul nu este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., fără a se fi indicat în mod explicit vreunul dintre cazurile de casare reglementate de textul legal specificat, întrucât critica de nelegalitate formulată vizează, în fapt, încălcarea dispoziţiilor procedurale privind modul de calcul al termenului de revizuire, aceasta va fi examinată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (5) din codul menţionat.
Potrivit textului procedural menţionat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsa neregularitate invocată de recurentă nu se circumscrie aspectului de nelegalitate invocat.
Contrar celor susţinute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.
Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 şi următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincţiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.
În speţă, cererea de revizuire vizează dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menţionat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul de faţă, de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin. (2) teza finală din C. proc. civ., respectiv de la 27 ianuarie 2017.
Cererea de revizuire a fost formulată la data de 13 aprilie 2017 şi, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanţa de revizuire a sancţionat nerespectarea acestuia cu decăderea.
Întrucât textul de lege incident prevede expres că termenul de o lună are în vedere data pronunţării ultimei hotărâri, recurenta nu poate pretinde să-i fie calculat acest termen de la o altă dată, respectiv de la data comunicării hotărârii, caz în care s-ar ajunge ca o lex tertiae să reglementeze situaţia litigioasă.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei, în sensul că această soluţie ar încălca accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil, întrucât Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006, a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a se asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21.
Examinând constituţionalitatea chiar a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de contencios constituţional, în Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 16 noiembrie 2006, a reţinut că, având în vedere faptul că prevederile menţionate sunt norme de procedură, legiuitorul, în virtutea prerogativelor constituţionale prevăzute la art. 61 din Constituţie, de unică autoritate legiuitoare a ţării, coroborat cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, a adoptat norme legale care dau expresie prevederilor art. 129 din Constituţie şi respectă cerinţele art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul părţilor la un proces echitabil.
Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, 470/2012, 655/2014), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate şi întrucât susţinerile recurentei formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1285 din 21 septembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă în Dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2018.
Procesat de GGC - GV