Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Cadrul procesual
Prin Sentinţa civilă nr. 558 din 2 martie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului A., a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de credit din 15 august 2007, în ceea ce priveşte calitatea reclamantului de codebitor şi a obligaţiilor asumate de acesta, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea contractului de ipotecă autentificat în 15 august 2007 la BNP B., a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea nulităţii/anularea procurilor autentificate în 28 iunie 2007 la BNP C. şi în 25 iunie 2007 la BNP B., a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 4.5 din contractul de credit, în ceea ce priveşte modalitatea în care variază dobânda şi comisioanele, cu consecinţa lipsirii de efecte a acesteia şi a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate.
Prin Decizia civilă nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia netimbrării apelului formulat de pârâta D. împotriva Sentinţei civile nr. 588 din 2 martie 2015 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă şi, în consecinţă, apelul a fost anulat ca netimbrat.
S-au respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei E. S.A. şi excepţia tardivităţii formulării apelului de către apelanta E. S.A.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta E. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 588 din 2 martie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.
Reclamantul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia civilă nr. 656 din 2 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva Deciziei civile nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat recurs, care a fost soluţionat prin Decizia nr. 307 din 22 februarie 2017, de către Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul respingerii, ca inadmisibil. Decizia a fost pronunţată în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nefiind supusă niciunei căi de atac.
1.2. Cererea de revizuire
La data de 20 iunie 2017, A. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., cerere de revizuire a Deciziei nr. 307 din 22 februarie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia a II-a civilă.
În cursul judecării cererii de revizuire, revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie.
În motivarea cererii, revizuentul a susţinut că modul limitativ de reglementare a căii de atac a revizuirii îi încalcă dreptul de acces la instanţă, consacrat de prevederile art. 21 din Constituţia României. În acest sens, a învederat că situaţia este similară celei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, deja constatate ca atare.
În opinia revizuentului, intervenţia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte conţinutul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. se impune pentru că ar avea efect direct asupra eventualei soluţii nefavorabile ce urmează a se pronunţa asupra revizuirii.
I.3. Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 1445 din 17 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul x/2017, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. şi s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 307 din 22 februarie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
Referitor la cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că nu poate fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., întrucât aceste dispoziţii nu vor ajunge să fie aplicate în speţă, având în vedere că revizuirea formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, se dă fără nicio cale de atac nu este admisibilă.
II. Cererea de recurs
Împotriva soluţiei date, prin decizia menţionată, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, a declarat recurs petentul A., invocând dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurentul a reiterat criticile formulate pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate şi a susţinut, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în esenţă, că soluţia atacată este pronunţată atât cu încălcarea, cât şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material în materia excepţiilor de neconstituţionalitate (respectiv, a prevederilor art. 29 din Legea 47/1992), câtă vreme condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. erau punctual îndeplinite.
Consideră recurentul că inclusiv cerinţa privind legătura cu cauza este îndeplinită, deoarece obiectul dedus judecăţii în cadrul dosarului x/2017 de pe rolul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îl constituie o revizuire întemeiată tocmai pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.
III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Fiind învestită de către revizuent cu solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra conformităţii cu legea fundamentală a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., secţia a II-a civilă, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a da curs unui asemenea demers.
În mod just, instanţa de revizuire a reţinut că, raportat la particularităţile speţei, nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei veritabile legături între soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecarea căii de atac deduse judecăţii.
Într-adevăr, prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea textului procedural criticat nu creează premisele aplicării directe a acestei norme de către secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la speţa dedusă judecăţii, dat fiind faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, iar, potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, aspectele de admisibilitate se soluţionează cu prioritate.
Ceea ce avea de rezolvat prioritar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca instanţă de revizuire, viza admisibilitatea căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri pronunţate în procedura de filtrare a unui recurs, prin raportare exclusiv la dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea atacată nu este supusă niciunei căi de atac.
Or, asupra acestei chestiuni, norma legală criticată nu are aplicabilitate directă, întrucât nu influenţează soluţionarea cererii de revizuire.
Cu alte cuvinte, şi în ipoteza în care s-ar constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., această împrejurare nu ar putea atrage admisibilitatea cererii de revizuire formulate împotriva unei hotărâri care, potrivit unui alt text procedural, nu este supusă niciunei căi de atac.
În acest context şi în temeiul acestor considerente, secţia a II-a civilă, a concluzionat în sensul lipsei legăturii dintre norma contestată şi soluţionarea cauzei.
Or, criticând această soluţie, autorul recursului nu demonstrează de ce este nelegal raţionamentul instanţei.
Argumentul pentru care recurentul susţine că instanţa a greşit atunci când a apreciat asupra relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impunea ca norma criticată să aibă incidenţă în soluţionarea pricinii, nu are relevanţa atribuită, având în vedere că aspectele vizând pretinsa similitudine cu constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ce interesau un stadiu procesual anterior (recursul), iar nu cererea de revizuire, nu justifică interesul procesual invocat.
Această aserţiune a recurentului, prin care nu sunt combătute efectiv statuările instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, nu poate fi reţinută, având în vedere justeţea argumentului care a constituit fundamentul soluţiei de nesesizare a Curţii Constituţionale.
Faţă de cele ce preced, instanţa de revizuire a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, atunci când a stabilit că nu poate fi primită cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de revizuentul-petent, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de reglementate de lege.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1445 din 17 octombrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2017 (în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - CL