Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, constată următoarele:
I. Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 278 din 13 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017 s-au decis următoarele:
- s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013;
- s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 287 din şedinţa completului de filtru de la 19 septembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016.
II. Cererea de recurs
Împotriva deciziei sus-menţionate (în ceea ce priveşte soluţia dată contestaţiei în anulare) a declarat "recurs efectiv" contestatorul A., invocând, în esenţă, incidenţa art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi, implicit, a tuturor celor anterioare, cu recunoaşterea dreptului solicitat în temeiul art. 8 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţia României, la rectificarea datelor sale cu caracter personal, în sensul eliminării codului numeric personal.
III. Procedura de filtrare a recursului
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează o decizie pronunţată de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o contestaţie în anulare formulate împotriva unei decizii pronunţate în procedura de filtrare a unui recurs.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 12 februarie 2018, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.
IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.
Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În speţă, recursul vizează o decizie pronunţată de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o contestaţie în anulare, formulată împotriva unei decizii pronunţate în procedura de filtrare a unui recurs, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării.
Conform dispoziţiilor menţionate, hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în temeiul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. şi ale art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de recurentul A. nu poate fi primit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 278 din 13 noiembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2018.
Procesat de GGC - GV