Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Acţiunea disciplinară
1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. 9/P/2016, Inspecţia Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi lit. t) din aceeaşi lege.
II. Hotărârile pronunţate de instanţa disciplinară
2. Prin Încheierea din şedinţa publică din 14 decembrie 2016, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) respinge excepţia nelegalei constituiri a echipei de inspectori judiciari care au efectuat cercetarea disciplinară în prezenta cauză; (ii) respinge excepţia nelegalei sesizări a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară; (iii) respinge excepţia nelegalei sesizări a Inspecţiei Judiciare; (iv) respinge excepţia privind încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil; (v) respinge excepţia privind nulitatea actelor de cercetare disciplinară efectuate atât cu prilejul verificărilor prealabile cât şi cu prilejul cercetării disciplinare; (vi) amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 1 februarie 2017.
3. Prin două încheieri distincte, pronunţate în camera de consiliu de la 8 martie 2017, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiate, cererile de recuzare formulate de pârâta A. împotriva procurorilor C. şi D.
4. Prin Încheierea din şedinţa publică de la 8 martie 2017, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) admite proba cu înscrisuri propuse de pârâta procuror A. la punctul 3 din cererea de probatorii, în sensul solicitării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a unei situaţii din care să rezulte numărul infirmărilor de soluţie, achitărilor, restituirilor înregistrate de pârâta procuror în perioada 2011- 2015; (ii) admite cererea de la punctul 4 din cererea de probatorii privind solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înscrisurilor care fac dovada verificărilor, în cursul anului 2015, a activităţii unităţii de parchet de către procurorul general prin procurori din cadrul Serviciului de îndrumare şi Control şi măsurile care au fost dispuse; (iii) admite cererea formulată la punctul 5 din cererea de probatorii privind emiterea unei solicitări către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea comunicării tuturor copiilor soluţiilor pronunţate de pârâta procuror în perioada 2011-2015; (iv) admite cererea formulată la punctul 8 din cererea de probatorii privind depunerea raportului de evaluare a activităţii desfăşurate de pârâta procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.; (v) admite cererea formulată la punctul 9 din cererea de probatorii privind depunerea înscrisurilor medicale care dovedesc starea de sănătate a pârâtei procuror; (vi) respinge toate celelalte probe propuse de pârâta procuror, nefiind utile, pertinente şi concludente cauzei; (vii) amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29 martie 2017.
5. Prin Încheierea din şedinţa publică de la 9 mai 2017, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate pârâtei procuror A. să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 26 mai 2017.
6. Prin Hotărârea nr. 6P din 26 mai 2017, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: (i) respinge excepţia lipsei de imparţialitate a inspectorilor judiciari, ca neîntemeiată; (ii) admite în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti; (iii) în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 2 luni", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din aceeaşi lege; (iv) respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
III. Recursul declarat împotriva hotărârilor instanţei disciplinare
7. Împotriva încheierilor şi hotărârii menţionate la pct. II a declarat recurs pârâta A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
8. În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-pârâtă expune următoarele critici: (i) instanţa de disciplină nu a respectat exigenţele de independenţă şi imparţialitate, întrucât în mod greşit au fost soluţionate cererile de recuzare formulate împotriva procurorilor C. şi D., care nu puteau face parte din completul de judecată învestit cu soluţionarea cererilor de recuzare, fiind încălcate prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., din interpretarea cărora rezultă că judecarea cererilor era de competenţa instanţei superioare, respectiv Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În susţinere, recurenta-pârâtă invocă jurisprudenţa CEDO referitoare la imparţialitatea magistratului (Padovani împotriva Italiei, par. 27; Piersack împotriva Belgiei, par. 30, Grieves împotriva Regatului Unit, par. 69; Kyprianou împotriva Ciprului, par. 119; Buscemi împotriva Italiei, par. 67; Lavents împotriva Letoniei, par. 118-119; Hauschildt împotriva Danemarcei, par. 47). Se arată că cererea de recuzare a procurorului C. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13, art. 44, art. 46, art. 47 - 52 şi art. 54 C. proc. civ. şi există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, motivat, în esenţă, de următoarele aspecte: procurorul a îndeplinit funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în perioada în care pârâtei i se impută comiterea abaterilor disciplinare, a manifestat o atitudine caracterizată prin subiectivism, lipsă de imparţialitate şi neimplicare în găsirea de soluţii în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor de natură profesională cu care s-a confruntat pârâta, dar şi o atitudine indiferentă în ceea ce priveşte problemele personale de sănătate ale acesteia; în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând calitatea de reprezentant legal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe care însă nu a dovedit-o, procurorul C. s-a implicat în litigiile privind Ordinul nr. 1078/1-1/01.07.2015, prin care conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trecerea sa, începând cu data de 01.08.2015, din cadrul Secţiei de Supraveghere a Urmăririi Penale în cadrul Secţiei Judiciare Civile. Recurenta învederează faptul că, anterior demarării acţiunilor în justiţie, a iniţiat demersuri pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă care au rămas însă fără rezultat. În continuare, recurenta-pârâtă prezintă aspecte referitoare la conduita procurorului în ceea ce priveşte primirea sa în audienţă în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă şi atribuţiile ce revin procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de apel, conform art. 77 lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2632/C/2014; (ii) cererea de recuzare a procurorului D. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 9 şi 13, art. 44, art. 46, art. 47 - 52 şi art. 54 C. proc. civ., pentru următoarele motive: procurorul D., în îndeplinirea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a solicitat, la data de 22.09.2008, procurorului general revocarea sa din cadrul DIICOT şi revenirea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Recurenta precizează că a exercitat căile de atac împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ordinului procurorului general referitoare la revocarea sa din funcţia de procuror la DIICOT, iar, în cauzele respective, DIICOT a fost reprezentată de procurorul-şef D.; recurenta solicită a fi avute în vedere memoriile înaintate Consiliului Superior al Magistraturii în care a prezentat obiecţiuni cu privire la susţinerile procurorului-şef şi aspecte referitoare la condiţiile în care şi-a desfăşurat activitatea, presiunile exercitate asupra sa, imixtiunile în activitatea sa profesională şi conduita procurorului-şef D.; în raport cu aceste aspecte, recurenta apreciază că relaţiile cu procurorul D. sunt caracterizate de vrăjmăşie, pe de o parte, iar pe de altă parte există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
9. În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea prevederilor art. 20 C. proc. civ. referitoare la îndatorirea judecătorului de a asigura respectarea şi de a respecta principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv: egalitatea armelor ca exigenţă a dreptului la un proces echitabil, principiul legalităţii, principiul egalităţii, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, dreptul la apărare, având în vedere următoarele critici: (i) greşita respingere, prin Încheierea din 14 decembrie 2016, ca nefondate, a excepţiilor invocate prin întâmpinare, respectiv: nelegala constituire a echipei de inspectori judiciari care au efectuat cercetarea disciplinară, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii şi fără a se face dovada complexităţii cauzei în raport cu reglementările legale în domeniu, astfel cum au fost enumerate în întâmpinare şi concluzii scrise în ceea îl priveşte pe inspectorul judiciar E.; nelegala sesizare a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară, motivat de faptul că actele de cercetare disciplinară sunt nule, fiind încălcate, atât cu prilejul verificărilor prealabile, cât şi cu ocazia cercetării disciplinare normele procedurale de redactare (actele fiind defectuos întocmite, nemotivate în fapt şi drept, nefiind respectată procedura prevăzută de Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de către Inspecţia Judiciară), cu consecinţa nerespectării de către procurorii inspectori, dar şi de către inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a unor drepturi garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi de Constituţie (dreptul la apărare, dreptul la informare, dreptul la un proces echitabil), urmare a nesocotirii principiilor care guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare (principiul legalităţii, imparţialităţii, independenţei). În ceea ce priveşte dreptul la apărare, recurenta-pârâtă invocă încălcarea principiului egalităţii armelor, principiului celerităţii procedurilor, prezumţiei de nevinovăţie, dreptului de a beneficia de timpul şi facilităţile necesare pregătirii apărării, dreptului persoanei acuzate de a interoga martorii în proces; (ii) soluţionarea în mod nelegal a cererilor de recuzare formulate împotriva procurorilor C. şi D., reiterând criticile expuse la pct. 8 din prezenta decizie; (iii) neadministrarea în mod echitabil a probatoriului solicitat, prin respingerea probei cu înscrisuri referitoare la volumul mare de activitate comparativ cu alţi procurori din cadrul unităţii, precum şi calitatea activităţii desfăşurate de-a lungul timpului, datorată în mare parte implicării personale în activităţi care ar fi trebuit desfăşurate de organele de poliţie judiciară, dar şi proba testimonială, neoferind posibilitatea interogării persoanelor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti care au făcut verificările privind activitatea desfăşurată (şi care pot intra în categoria martorilor în acuzare), dar şi a altor persoane, pentru a se face dovada conduitei sale, eforturilor depuse pentru remedierea deficienţelor constate, dar şi a dificultăţilor cu care s-a confruntat şi în a căror rezolvare nu a fost sprijinită de conducerea unităţii; (iv) încălcarea obligaţiei de a verifica apărările formulate atât în scris, prin întâmpinare, cererii de probatorii, declaraţii etc., astfel cum prevede Legea nr. 317/2004, cu consecinţa stabilirii eronate a situaţiei de fapt şi aplicarea incorectă a legii,în sensul aplicării unei sancţiuni disciplinare.
10. În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind încălcate prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ. Subsumat acestui motiv, recurenta-pârâtă argumentează următoarele: (i) în considerentele hotărârii nu se regăsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate, probele administrate şi motivele pentru care unele au fost înlăturate; (ii) prin Încheierile din 8 martie 2017 şi 9 mai 2017, fără a se indica motivele pentru care s-a apreciat că înscrisurile nu aveau legătură cu obiectul cauzei sau nu ar fi fost de natură să ducă la rezolvarea cauzei în raport de obiectul acesteia, au fost respinse, ca netemeinice, cererile de administrare a probei cu înscrisuri (cererea scrisă din 8 martie 2017 şi cererea orală din 9 mai 2017); (iii) prin Încheierea din 8 martie 2017, fără a fi indicat temeiul pentru care a fost apreciată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 255 - 258 C. proc. civ., a fost respinsă cererea privind administrarea probei cu martori, în care erau indicate persoanele a căror audiere s-a solicitat, precum şi teza probatorie; (iv) în Încheierea din 8 martie 2017, instanţa nu a indicat temeiurile pentru care a fost încuviinţată în parte cererea de administrare a probei cu înscrisuri; (v) motivarea hotărârii este superficială, neclară şi imprecisă, rezumându-se la copierea în mare parte a rezoluţiei prin care a fost sesizată instanţa disciplinară şi la reluarea de pasaje din alte hotărâri pronunţate în materie disciplinară; (vi) hotărârea nu cuprinde răspunsuri precise la toate apărările formulate, nici punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi nici raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia adoptată.
11. În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă expune criticile arătate în continuare.
12. În raport cu probatoriul administrat, faptele reţinute în sarcina sa nu pot fi asimilate unor acte materiale de natură a întruni elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi şi lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.
13. Recurenta-pârâtă nu contestă faptul că o parte din dosarele şi lucrările repartizate au fost soluţionate într-un timp mai îndelungat de la repartizare, însă această situaţie s-a datorat unor cauze şi împrejurări obiective care exclud lipsa sa de onestitate în exercitarea profesiei, neexistând indicii cu privire la existenţa unor motive care să aibă un caracter evident, neîndoielnic şi cărora să le lipsească orice justificare, în sensul distorsionării sau manipulării legii în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza vătămarea intereselor părţilor implicate în proces.
14. Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, recurenta-pârâtă apreciază că nu s-a făcut dovada caracterului repetat al nerespectării dispoziţiilor legale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor, în condiţiile în care legislaţia nu prevede în toate situaţiile termene înlăuntrul cărora magistratul este obligat la adoptarea unei soluţii, iar, în situaţia în care un astfel de termen este prevăzut, termenul este de recomandare. Sub aspectul laturii subiective, recurenta apreciază că fapta reţinută în sarcina sa se circumscrie unei culpe scuzabile, având în vedere împrejurările obiective exoneratoare de răspundere şi de înlăturare a caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate, astfel cum au fost au fost dezvoltate în declaraţiile din 24.05.2016, respectiv 06.06.2016 şi în întâmpinare, care sunt susţinute şi de înscrisurile depuse în probaţiune referitoare la: volumul mare de activitate din perioada 2011 - 2015; desfăşurarea altor activităţi legate de soluţionarea dosarelor, lucrărilor sau cererilor de asistenţă judiciară internaţională în materie penală/comisii rogatorii, studiul, îndrumările date organelor de poliţie, pregătirea unor acţiuni/activităţi, întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor judiciare solicitante, activităţi administrative în vederea soluţionării cererilor de asistenţă judiciară în materie penală, multiplicarea lucrărilor, tehnoredactarea acestora; lipsa de comunicare cu conducerea unităţii de parchet şi acţiunile conducerii; priorităţile Ministerului Public în instrumentarea unor cauze, fiind manifestat mai puţin interes în instrumentarea altor cauze; numărul insuficient al lucrătorilor de poliţie; lipsa de comunicare sau problemele create de organele de poliţie; lipsa de personal sau personal care şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu; mijloacele materiale insuficiente; condiţiile de la locul de muncă care au constituit un factor perturbator pentru activitatea desfăşurată; starea de sănătate.
IV. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară
15. Intimata-reclamantă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs
16. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 23 aprilie 2018, când judecata cauzei a fost amânată la data de 21 mai 2018.
VI. Considerentele Înaltei Curţi
17. Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea recurată, analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
18. Referitor la criticile recurentei privind nerespectarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa disciplinară a soluţionat cererile de recuzare cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004, conform cărora "lucrările secţiilor se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor acestora". Astfel cererile de recuzare au fost soluţionate prin participarea a 3 dintre cei 5 membri ai Secţiei pentru procurori în materie disciplinară, respectiv prin participarea procurorului D. la soluţionarea cererii de recuzare a procurorului C. şi prin participarea procurorului C. la soluţionarea cererii de recuzare a procurorului D.. Astfel fiind, nu se constată existenţa unei situaţii de imposibilitate de alcătuire a instanţei disciplinare pentru soluţionarea cererilor de recuzare, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară".
19. În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la greşita respingere a cererilor de recuzare, în cadrul analizei efectuate, instanţa de recurs are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la imparţialitatea magistratului (Decizia nr. 500/2016), în care, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Procola împotriva Luxemburgului; Le Compte van Leuven, de Meyer împotriva Belgiei; Thorgeir împotriva Islandei; Hauschildt împotriva Danemarcei; Klezn împotriva Olandei; Piersack împotriva Belgiei, De Cubber împotriva Belgiei; Grieves împotriva Marii Britanii; Kyprianou împotriva Ciprului; Wettstein împotriva Elveţiei; Padovani împotriva Italiei; Rudnichemko împotriva Ucrainei; Castillo Algar împotriva Spaniei; Micallef împotriva Maltei), s-au reţinut următoarele:
"18. […] imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. De asemenea, imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (a se vedea Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, şi Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015).
19. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv şi cel subiectiv şi că, pentru a statua asupra imparţialităţii judecătorului, acelaşi act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât şi a celui obiectiv (Hotărârea din 5 februarie 2009, pronunţată în Cauza Olujia împotriva Croaţiei, paragraful 57 şi următoarele, Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 114). Potrivit jurisprudenţei aceleiaşi instanţe, imparţialitatea, conform demersului subiectiv, se prezumă până la proba contrarie, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită, însă Curtea poate aplica, de asemenea, testul obiectiv, pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanţii pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30, şi Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Grieves împotriva Marii Britanii, paragraful 69). În aplicarea acestui test, opinia părţii cu privire la imparţialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esenţial este ca bănuielile referitoare la imparţialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluţionarea cauzei (Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 113, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragraful 98).
20. Având în vedere jurisprudenţa celor două instanţe, precitată, Curtea constată că, în cazul recuzării pentru cazul de incompatibilitate reglementat la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., criteriul general acceptat pentru excludere este "percepţia rezonabilă de subiectivism", modalităţile de a stabili dacă există percepţia de subiectivism evoluând de la o "probabilitate mare" de subiectivism până la o "probabilitate reală", o "posibilitate substanţială" şi o "suspiciune rezonabilă" de subiectivism. Percepţia de subiectivism se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, aşadar, ceea ce este decisiv este dacă temerile că un anumit judecător ar fi lipsit de imparţialitate pot fi considerate ca justificate, în mod obiectiv, de către un observator rezonabil care reprezintă societatea. Cu alte cuvinte, în cazurile în care se solicită recuzarea unui judecător, cercetarea trebuie să stabilească nu dacă a existat în fapt subiectivism conştient sau inconştient din partea acestuia, ci dacă o persoană rezonabilă şi bine informată ar percepe existenţa unui atare subiectivism."
20. Cererile de recuzare a procurorilor C. şi D. au fost formulate în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 9 şi 13 C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 42. - (1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv;
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa".
21. Înalta Curte constată că recurenta invocă aspecte referitoare la modul în care procurorul C. a exercitat atribuţiile specifice funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în perioada în care pârâtei i se impută comiterea abaterilor disciplinare. Se reţine că modul în care procurorul C. a exercitat atribuţiile specifice funcţiei de conducere - semnând actele procesuale în litigiile în care unitatea de parchet avea calitatea de parte ori prin care nu a răspuns solicitărilor formulate de recurenta-pârâtă în sensul aşteptărilor acesteia - nu conturează existenţa unei relaţii de duşmănie în sensul art. 42 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Totodată, împrejurările şi nemulţumirile exprimate de pârâtă în susţinerea cererii de recuzare nu dau naştere, în mod rezonabil, unei îndoieli cu privire la imparţialitatea magistratului. Sub acest aspect, instanţa disciplinară a reţinut întemeiat faptul că percepţia subiectivă a pârâtei nu este suficientă şi nu justifică o suspiciune rezonabilă de subiectivism în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
22. Susţinerile invocate de pârâtă în cererea de recuzare a procurorului D. fac referire la îndeplinirea de către magistrat a atribuţiilor specifice funcţiei de conducere de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în exercitarea cărora a solicitat, în urmă cu 10 ani (în anul 2008) revocarea pârâtei din cadrul respectivei unităţi de parchet şi revenirea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, şi a reprezentat unitatea de parchet în litigiile iniţiate de pârâtă împotriva actelor de revocare. Motivele invocate de recurentă, care reliefează existenţa unor raporturi administrative în cadrul unităţii de parchet, specifice relaţiilor care iau naştere între persoana care ocupă funcţia de conducere şi persoanele care ocupă funcţii de execuţie, nu conturează existenţa unei relaţii de duşmănie ori a unei îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea magistratului recuzat în sensul art. 42 alin. (1) pct. 9 şi 13 C. proc. civ.
23. În concluzie, nu sunt identificate motive de reformare a Încheierilor din camera de consiliu de la 8 martie 2017, pronunţate de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de recuzare formulate de pârâta A. împotriva procurorilor C. şi D.
24. Pentru argumentele expuse, se constată că este neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
25. Pentru considerentele arătate în continuare, nu pot fi primite criticile formulate de recurenta-pârâtă sub aspectul nelegalei constituiri a echipei de inspectori judiciari care au efectuat cercetarea disciplinară, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii şi fără a se face dovada complexităţii cauzei în raport cu reglementările legale în domeniu.
26. Sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare a fost repartizată aleatoriu la data de 18 ianuarie 2016, inspectorului judiciar G., care a efectuat verificările prealabile şi, apreciind asupra complexităţii cauzei şi volumului de activitate, a solicitat desemnarea în cadrul echipei a inspectorului judiciar E. Întemeiat a constatat instanţa disciplinară că, la data solicitării, ceilalţi doi membri ai echipei de inspectori, din care făcea parte inspectorul judiciar G., se aflau în imposibilitate de constituire a echipei, întrucât inspector judiciar H. era incompatibilă deoarece îşi desfăşurase activitatea în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet cu magistratul cercetat, iar inspector judiciar I. se afla în concediu de odihnă. Suspiciunile pârâtei în sensul că inspector judiciar I. s-a aflat în concediu pentru o singură zi nu sunt de natură să atragă nulitatea cercetării disciplinare, în condiţiile în care nu este prevăzută sancţiunea nulităţii în privinţa modificării compunerii echipei de control, măsură aflată la latitudinea inspectorului-şef. Este de observat faptul că nici recurenta-pârâtă nu indică dispoziţiile legale care prevăd o asemenea nulitate şi nici nu expune vătămarea produsă prin modificarea compunerii echipei de control. Totodată, raportat la criticile recurentei, se constată că instanţa disciplinară a reţinut întemeiat că desemnarea inspectorului judiciar E. este justificată inclusiv de faptul că făcuse parte din echipa de inspectori care a efectuat controlul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în urma căruia Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu. Or, se apreciază că o asemenea împrejurare este de natură a oferi o justificare pertinentă pentru modificarea compunerii echipei de inspectori şi demonstrează lipsa de temeinicie a suspiciunilor pârâtei cu privire la caracterul subiectiv al măsurii de desemnare a inspectorului judiciar E.
27. În ceea ce priveşte nelegala sesizare a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu atrag nulitatea actelor de cercetare disciplinară, instanţa disciplinară reţinând în mod corect, prin Încheierea din 14 decembrie 2016, că Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, în baza Procesului-verbal din 14 ianuarie 2016 întocmit de inspectorul-şef, având în vedere referatul Inspecţiei Judiciare nr. 6376/IJ/1654/DIP/2015. Potrivit procesului-verbal, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la existenţa unor date referitoare la nerespectarea în mod repetat a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor de către pârâtă, reţinându-se că, în urma controlului dispus prin Ordinul inspectorului-şef nr. 56/2015, potrivit referatelor nr. 1014/II/2015 din 15.06.2015 şi nr. 1064/II/2015 din 29.06.2015 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pârâta nu a efectuat acte de urmărire penală în dosarele penale nr. x/2009, nr. 1813/P/2009, nr. 1941/P/2010, nr. 3449/P/2009 şi nr. 3886/P/2004 de la data repartizării şi până la data de 19.03.2014 când au fost trecute la un alt procuror, conform art. 64 alin. (4) lit. c) din Legea 304/2004 şi a lăsat în nelucrare mai multe dosare penale şi lucrări ce i-au fost repartizate în perioada 2011 - 2014, detaliate în cuprinsul aceloraşi referate.
28. Susţinerile recurentei referitoare la întocmirea defectuoasă şi nemotivarea în fapt şi în drept a actelor de cercetare disciplinară nu demonstrează nelegalitatea cercetării disciplinare. Într-adevăr, motivarea reprezintă unul dintre elementele intrinseci ale principiului legalităţii, însă, în cauză nu suntem în prezenţa unei absenţe totale a motivării actelor întocmite în procedura administrativă desfăşurată în faţa Inspecţiei Judiciare şi nici nu sunt evidenţiate vicii ale acestor acte ori elemente care să probeze încălcarea dreptului la apărare, dreptului la informare, dreptului la un proces echitabil, ca efect al nesocotirii principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei. În esenţă, recurenta-pârâtă îşi exprimă doar nemulţumirea faţă de modul în care au fost întocmite actele în faza de cercetare disciplinară, aspecte care nu sunt de natură a atrage sancţiunea nulităţii.
29. Totodată, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă invocă încălcarea principiilor de drept menţionate la pct. 9 (egalitatea armelor, principiul legalităţii, principiul egalităţii, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, dreptul la apărare, dreptul la informare, dreptul la un proces echitabil, principiul imparţialităţii, principiul independenţei, principiului celerităţii procedurilor, prezumţia de nevinovăţie, dreptul de a beneficia de timpul şi facilităţile necesare pregătirii apărării, dreptul persoanei acuzate de a interoga martorii în proces) fără a expune în concret modul în care s-a adus atingere acestor principii şi drepturi, iar instanţa nu a identificat vicii de acest gen în procedura administrativă desfăşurată în faţa Inspecţiei Judiciare ori în procedura administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
30. Contrar susţinerilor din recurs, se constată că, prin Încheierea şedinţei publice din 8 martie 2017, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis proba cu înscrisuri şi cererile de probatorii formulate de pârâta A., conform celor arătate la pct. 4, pe care le-a apreciat ca fiind pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei, respingând celelalte probe propuse de pârâtă, pe care le-a considerat a nu fi pertinente şi concludente.
31. Raportat la criticile recurentei privind proba cu înscrisuri referitoare la volumul mare de activitate comparativ cu alţi procurori, se constată că instanţa disciplinară, analizând elementele constitutive ale abaterii disciplinare, a concluzionat în sensul că pârâta a avut un volum de activitate comparabil cu cel al colegilor săi. Totodată, probele solicitate de pârâtă pentru a demonstra calitatea activităţii desfăşurate, eforturile depuse şi dificultăţile cu care s-a confruntat nu sunt concludente în contextul circumstanţelor de fapt examinate de instanţa disciplinară, întrucât nu constituie prin ele însele cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, ci reprezintă elemente de circumstanţiere, avute în vedere la individualizarea sancţiunii disciplinare.
32. Pentru argumentele expuse, se constată că este neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
33. Criticile recurentei-pârâte subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la art. 425 lit. b) C. proc. civ. sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în continuare.
34. Sub acest aspect, se reţine că hotărârea instanţei disciplinare respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că, în cuprinsul considerentelor, sunt reliefate "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul recursului, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
35. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare răspunde acestor exigenţe reţinute în jurisprudenţa CEDO.
36. Contrar susţinerilor recurentei, se constată că hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept, ca elemente ale raţionamentului logico-juridic, în considerarea căruia a fost pronunţată soluţia din dispozitiv.
37. În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă, subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, sunt avute în vedere considerentele ce succed.
38. În esenţă, în raport cu circumstanţele de fapt, necontestate de recurenta-pârâtă în materialitatea lor, instanţa disciplinară a reţinut, în baza probatoriului administrat, că pârâta a lăsat în nelucrare 60 de dosare penale pentru perioade cuprinse între 4 luni - 4 ani şi 4 luni, 46 de cereri formulate în 42 de dosare, pentru perioade cuprinse între 5 luni - 3 ani şi 8 luni, şi 7 lucrări, pentru perioade cuprinse între 7 luni - 5 ani şi o lună, nerespectând astfel în mod repetat şi din motive imputabile dispoziţiile legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor.
39. Or, în contextul situaţiei de fapt expuse la pct. 38, care nu este contestată de către pârâtă, se constată existenţa laturii obiective a abaterii disciplinare constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor - 60 de dosare, 46 de cereri şi alte 7 lucrări - pe perioade cuprinse între 4 luni şi 5 ani, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că nu s-ar fi făcut dovada caracterului repetat al întârzierilor.
40. Referitor la noţiunea de celeritate în efectuarea lucrărilor, întemeiat instanţa disciplinară a reţinut că, în condiţiile în care legea nu prevede în mod expres termenul de soluţionare a lucrării, procurorului îi revine obligaţia soluţionării într-un termen rezonabil, apreciat în funcţie de obiectul şi complexitatea cauzei, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO în interpretarea şi aplicarea art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
41. Sub acest aspect, în condiţiile în care probatoriul administrat reliefează faptul că pârâta a înregistrat întârzieri cuprinse între 4 luni şi 5 ani în cazul a peste 100 de lucrări, rezultă cu evidenţă existenţa laturii obiective a abaterii disciplinare constând în nesocotirea termenului rezonabil de soluţionare cu celeritate a cauzelor, cu atât mai mult cu cât întârzierile subzistă încă din faza de cercetare sau urmărire penală, ca primă etapă a procedurii judiciare de angajare a răspunderii penale. Relevantă din această perspectivă este împrejurarea reţinută de instanţa disciplinară şi necombătută de pârâtă, în sensul că în dosarele analizate procurorul cercetat fie nu a îndeplinit niciun act de procedură, fie a efectuat sporadic acte de procedură, dar fără nicio finalitate.
42. Analizând caracterul imputabil al faptei, instanţa disciplinară a avut în vedere toate aspectele referitoare la activitatea profesională a pârâtei în perioada de referinţă, respectiv durata efectivă a cauzelor lăsate în nelucrare sau în care au fost efectuate acte procedurale şi procesuale, dar fără a exista o ritmicitate (durată cuprinsă între 4 luni şi 5 ani), numărul dosarelor/cererilor/lucrărilor nesoluţionate la momentul controlului (peste 100 de lucrări), complexitatea cauzelor (lucrările analizate nu prezentau un grad ridicat de complexitate), împlinirea termenului de prescripţie, volumul de activitate al procurorului.
43. În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că soluţionarea lucrărilor analizate presupunea urgenţă, întrucât vizau: propunere de terminare a urmăririi penale (2 dosare), propunere de declinare (7 dosare) sau trecere a cauzei de la un organ la altul de poliţie (5 dosare), luarea unor măsuri asigurătorii, ridicare sechestru asigurător, comunicare înscrisuri, administrare probatoriu, comunicare soluţii, comunicare stadiul cercetărilor, cereri de tergiversare, restituire bunuri, îndreptare eroare materială. Totodată, cu just temei s-a reţinut că lăsarea în nelucrare a două dintre aceste cauze a dus la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
44. În ceea ce priveşte volumul de muncă, în mod corect s-a reţinut că, în perioada 2011-2015, pârâta a avut un volum de activitate comparabil cu cel al colegilor săi şi a întocmit un număr total de 5 rechizitorii, toate celelalte soluţii dispuse fiind de netrimitere în judecată.
45. În mod nereal susţine recurenta-pârâtă că instanţa disciplinară nu a luat în considerare aspectele referitoare la circumstanţele sale personale. Astfel, se constată că, în considerentele hotărârii atacate, au fost analizate de către instanţa disciplinară activităţi desfăşurate de pârâtă care, din cauza urgenţei, au fost de natură a-i îngreuna activitatea de soluţionare a lucrărilor, respectiv: sesizarea instanţei cu propuneri de luare a unor măsuri preventive, solicitarea de autorizare interceptări convorbiri telefonice, ordonanţe provizorii interceptări/înregistrări audio-video, participarea la cercetarea la fata locului, participarea la efectuarea percheziţiei, luarea unor măsuri asigurătorii, precum şi alte activităţi curente: numere unice, confirmări începere urmărire penală, schimbare de încadrare juridică, note de îndrumări, iar, din 2013, şi soluţionarea cauzelor având ca obiect comisii rogatorii/cereri de asistenţă judiciară în materie penală şi altele asemenea.
46. Susţinerile din recurs în sensul că aceste activităţi specifice reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere nu pot fi primite, întrucât, aşa cum a reţinut şi instanţa de disciplină, asemenea activităţi se regăsesc în activitatea oricărui procuror care supraveghează activitatea organelor de cercetare penală ale organelor de poliţie judiciară, motiv pentru care nu pot fi privite ca elemente specifice exclusiv activităţii pârâtei.
47. În acelaşi sens, se reţine că nu sunt specifice exclusiv pârâtei nici aspectele invocate în recurs, drept cauze obiective exoneratoare de răspundere disciplinară, acestea fiind specifice activităţii funcţiei de procuror sau, după caz, sistemului judiciar, şi anume: studiul cauzelor, îndrumările date organelor de poliţie, pregătirea unor acţiuni/activităţi, întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor judiciare solicitante, activităţi administrative în vederea soluţionării cererilor de asistenţă judiciară în materie penală, multiplicarea lucrărilor, tehnoredactarea acestora; numărul insuficient al lucrătorilor de poliţie; lipsa de comunicare sau problemele create de organele de poliţie; lipsa de personal sau personal care şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu; mijloacele materiale insuficiente; condiţiile de la locul de muncă care au constituit un factor perturbator pentru activitatea desfăşurată.
48. Or, în condiţiile în care volumul şi gradul de complexitate al activităţii pârâtei din perioada de referinţă sunt similare colegilor săi, nu se poate reţine în privinţa sa existenţa unor cauze obiective exoneratoare de răspunderea disciplinară în circumstanţele de fapt expuse, care reliefează exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor judiciare sub aspectul nerespectării în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate, într-un termen rezonabil, a lucrărilor repartizate, obligaţie ce derivă din dispoziţiile art. 21 din Constituţie, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 91 din Legea nr. 303/3004 şi art. 12 şi 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele într-un termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora.
49. Sub aspectul laturii subiective, în deplin acord cu instanţa disciplinară, se reţine că pârâta a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, întrucât putea şi trebuia să prevadă rezultatul conduitei sale profesionale, pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui. Dovadă în acest sens este modul deficitar în care a înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu constând într-o atitudine pasivă, lipsită de diligenţa pe care o reclamă soluţionarea lucrărilor cu celeritate, aşa cum reiese fără putinţă de tăgadă din circumstanţele de fapt decelate din analiza probatoriului administrat.
50. La individualizarea sancţiunii, având în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele faptei reţinute în sarcina pârâtei procuror, instanţa disciplinară a reţinut în mod corect că au fost evidenţiate consecinţe semnificative ale faptei imputate, constând în încălcarea dreptului recunoscut părţilor de a beneficia de soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, fiind examinate, totodată, circumstanţele reale şi personale ale pârâtei procuror.
51. Astfel, sancţiunea disciplinară a fost individualizată în considerarea următoarelor elemente negative: numărul mare de cauze lăsate în nelucrare şi perioada mare a întârzierilor; în cauzele repartizate spre soluţionare pârâta nu a efectuat niciun act de procedură, ceea ce a impus ca parte dintre acestea sa fie redistribuite către alţi procurori; în 2 dosare s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, ca urmare a faptului că nu a fost efectuat niciun act în respectivele cauze; anterior, pârâta a fost revocată de la DIICOT pentru exercitarea necorespunzătoare a activităţii profesionale, pentru că a ignorat principiul controlului ierarhic, a creat şi a întreţinut relaţii conflictuale cu colegii şi a avut un comportament neadecvat faţă de grefieri, ofiţerii de poliţie şi justiţiabili.
52. Totodată, contrar susţinerilor din recurs, instanţa disciplinară a avut în vedere şi circumstanţele personale ale pârâtei de natură a justifica aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, şi anume: faptul că pârâta a conştientizat modul deficitar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu şi şi-a reconsiderat conduita profesională, întrucât, după momentul controlului, a soluţionat, într-o perioadă de nici 2 luni, 37 dintre cele 60 de dosare lăsate în nelucrare şi 52 dintre cele 63 de comisii rogatorii lăsate în nelucrare; are o vechime în profesie de 19 ani; la ultima evaluare a obţinut calificativul "foarte bine"; volumul ridicat de muncă; faptul că pe lângă activităţile de soluţionare a dosarelor a îndeplinit şi alte activităţi specifice (participare la cercetare la faţa locului, propuneri de măsuri preventive, solicitări de autorizaţii de interceptarea a convorbirilor telefonice etc.); situaţia familială; problemele de sănătate; se află pentru prima dată în faţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii; caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare.
53. În raport cu aceste aspecte reţinute în circumstanţiere, dintre care cele negative nu sunt combătute prin mijloace de probă de către recurenta-pârâtă, iar cele pozitive nu au o pondere de natură a justifica aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, se reţine că instanţa disciplinară a realizat o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a sancţiunii aplicate, realizând o corectă analiză şi apreciere a împrejurărilor, gravităţii concrete şi consecinţelor faptei reţinute în sarcina pârâtei procuror.
54. În condiţiile în care recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară nu a declarat recurs, iar recurenta-pârâtă nu a formulat critici cu privire la soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii disciplinare referitoare la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că instanţa disciplinară a apreciat întemeiat că fapta reţinută în sarcina pârâtei se circumscrie abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, nefiind întrunite elementele specifice cumulului între cele două abateri disciplinare menţionate în rezoluţia de sesizare a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
55. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE<BR>ÎN NUMELE LEGII<BR>
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 6P din 26 mai 2017 şi încheierilor premergătoare pronunţate de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2018.