Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1478 din 5 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 1918 din 24 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, considerentele arătate în continuare.
Revizuentul pretinde că Decizia civilă nr. 1918 din 24 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, este contradictorie cu următoarele hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale: nr. 900 din 8 iunie 2015 din Dosarul nr. x/2015, nr. 693 din 8 aprilie 2014 din Dosarul nr. x/2013, nr. 2928 din 26 noiembrie 2013 din Dosarul nr. x/2013, nr. 1915 din 6 iunie 2013, nr. 1320 din 19 martie 2013 din Dosarul nr. x/2012 şi cu Hotărârea nr. 4104 din 19 decembrie 2012 din Dosarul nr. x/2012.
Înalta Curte constată că hotărârile judecătoreşti indicate de revizuent au fost pronunţate în cauze diferite, care au acelaşi obiect, dar părţi diferite, nefiind îndeplinită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză).
În realitate, revizuentul invocă practica neunitară a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în timp ce, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, adică trebuie reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat.
Condiţia ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină nu este îndeplinită, când hotărârile contradictorii au fost pronunţate în "cauze similare", după cum se arată prin însăşi cererea de revizuire.
Chestiunea relevată prin cererea de revizuire reprezintă o problemă de practică neunitară a instanţei, care nu poate fi rezolvată pe această cale procedurală, aleasă de revizuent, nefiind îndeplinite astfel condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., expunând criticile arătate în continuare.
În esenţă, recurentul susţine că hotărârea instanţei de revizuire este nelegală, întrucât se reţine că nu există identitate de părţi, folosind noţiunea în sensul strict al normei civile, fără a se raporta la norma de dreptul muncii aplicabilă în speţă, conform căreia toţi reclamanţii din cauzele invocate au calitatea de salariaţi ai pârâtei B. SA, aflaţi în situaţii identice.
Se mai arată că, prin hotărârea pronunţată în revizuire, salariaţii aflaţi în situaţii identice, care au desfăşurat aceeaşi activitate în aceleaşi condiţii de muncă, risc profesional şi responsabilitate, având acelaşi regim de salarizare, pot avea regimuri diferite sub aspectul grupei de muncă.
Totodată, se afirmă că intimata a recunoscut discriminarea invocată, astfel că, în cauză, era necesar a se face aplicarea principiului nediscriminării, iar practica neunitară a instanţelor, nefiind sancţionată, creează situaţii confuze, ce ţin de arbitrariu şi nu de rigoare şi profesionalism.
3. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs
Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 23 aprilie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 21 mai 2018.
4. Considerentele Înaltei Curţi
În esenţă, criticile formulate de recurent sunt analizate din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire prin care a fost analizată admisibilitatea cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se urmăreşte respectarea principiului autorităţii de lucru judecat.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia:
"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."
În deplin acord cu instanţa de revizuire, se constată că hotărârile potrivnice în opinia revizuentului au fost pronunţate în cauze în care nu există identitate de părţi, iar, prin criticile formulate în recurs, nu sunt combătute aspectele reţinute sub acest aspect în hotărârea atacată.
De altfel, chiar recurentul admite prin susţinerile din recurs că nu există identitate de părţi în litigiile în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia sa, însă tinde să obţină o rejudecare a cauzei în sensul recunoaşterii dreptului său subiectiv privind recunoaşterea muncii prestate în grupa I de muncă.
În condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor procedurale ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", ţine de esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. faptul ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate - părţi, cauză, obiect - pentru a putea fi examinată respectarea autorităţii de lucru judecat.
În cauza de faţă, însă, nu se verifică existenţa triplei identităţi din perspectiva părţilor din litigiile în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice.
Astfel fiind, instanţa de revizuire a procedat în litera şi în spiritul dispoziţiilor procedurale, întrucât, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu avea competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, deoarece scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.
Faptul că problema de drept invocată de recurentul-revizuent referitoare la încadrarea în grupa I de muncă a unor persoane care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii identice a primit o dezlegare diferită prin diverse hotărâri judecătoreşti în privinţa cărora nu există tripla identitate pentru a se verifica respectarea principiului autorităţii de lucru judecat reprezintă o situaţie de jurisprudenţă neunitară al cărei remediu nu îl constituie însă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1478 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2018.
Procesat de GGC - GV