Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A., prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi (în prezent delegată prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa), pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile ".
2. Soluţia instanţei de disciplină
Prin Hotărârea nr. 12P din 17 octombrie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2017, s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aplicat pârâtei A., prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi (în prezent delegată prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa), sancţiunea disciplinară constând în "avertisment", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din acelaşi act normativ.
3. Cererea de recurs
Împotriva Hotărârii nr. 12P din 17 octombrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2017, a declarat recurs pârâta procuror A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea, ca nefondată, a acţiunii disciplinare exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva sa.
Recurenta apreciază că sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" aplicată este nelegală, întrucât întârzierile ce i s-au imputat în legătură cu soluţionarea peste termen a celor 189 plângeri împotriva soluţiilor şi respectiv a celor 3 cereri de recuzare este rezultatul unor cauze obiective intervenite independent de voinţa sa.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal incriminator referitoare la caracterul imputabil al întârzierilor constatate, neexistând vinovăţia, ca element subiectiv şi urmările prejudiciabile, nici la nivelul activităţii unităţii de parchet, nici în privinţa drepturilor procesuale sau a intereselor părţilor.
Concret, autoarea recursului a menţionat că acţiunea disciplinară a fost admisă ca urmare a lipsirii de relevanţă juridică a unor împrejurări probate necontestat, care înlătură, în opinia sa, caracterul de abatere disciplinară şi temeiul răspunderii disciplinare şi anume:
- volumul mare de activitate ce i-a revenit în calitate de conducător al unei unităţi de parchet care înregistrează un număr de 23.000 dosare penale, complexitatea şi diversitatea activităţilor desfăşurate, gestionarea activităţii administrative a unui colectiv format din 15 procurori (din 21 prevăzuţi pe schemă), 14 grefieri şi 2 conducători auto;
- exercitarea, pe lângă atribuţiile specifice funcţiei de conducător, a celor specifice funcţiei de execuţie (soluţionare de dosare penale şi întocmirea de diverse situaţii), precum şi exercitarea atribuţiilor specifice prim-procurorului adjunct timp de 9 luni din anul 2016;
- fluctuaţia de personal, care a determinat o permanentă activitate de reorganizare a sectorizării structurilor de poliţie pentru a se asigura supravegherea cercetărilor în bune condiţii;
- lipsa personalului din unitate, în special lipsa prim-procurorului adjunct timp de 9 luni, ceea ce a determinat efectuarea a două norme de activitate;
- perioada de acomodare cu noua unitate de parchet, grefată pe o stare de tensiune preexistentă în colectiv, legată de volumul mare de lucru care revenea în sarcina fiecărui procuror şi grefier;
- perioada scurtă de 1 ani şi 5 luni de mandat, neavând posibilitatea reală de a dovedi eficienţa managerială dintr-un mandat de conducere de 3 ani;
- presiunea pentru a respecta parametrii calitativi şi cantitativi ai Ministerului Public, în condiţiile lipsei de resurse umane;
- preocuparea prim-procurorului pentru eficientizarea activităţii de urmărire penală, prin reducerea stocului de dosare (soluţionate 8158 dosare), creşterea numărului de rechizitorii şi a numărului de arestaţi preventiv;
- preocuparea pentru calitatea actelor de urmărire penală concretizată în scăderea numărului de achitări şi a numărului de infirmări (reflectată în datele statistice);
- lipsa caracterului grav al încălcării dispoziţiilor legale referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi a consecinţelor grave ale întârzierilor imputabile, raportat la atitudinea subiectivă a părţilor, care nu au fost lezate de întârzierile produse în soluţionare, neformulând plângeri la judecătorul de cameră preliminară conform art. 340 din C. proc. pen.
- întârzierile constatate în activitatea sa nu au afectat operativitatea unităţii de parchet, astfel cum rezultă din Raportul de bilanţ;
- ocuparea postului de prim-procuror adjunct, prin delegare, la 27 decembrie 2016 - factor decisiv pentru normalizarea activităţii - a permis ca stocul de plângeri pe anul 2016 să fie lichidat;
- toate plângerile ce i-au fost repartizate în anul 2017 au fost soluţionate cu respectarea termenelor legale;
- efortul pe care l-a depus în activitatea de conducere pentru obţinerea rezultatelor pozitive reflectate în datele statistice, comparativ cu cele anterioare venirii sale în unitate.
Consideră magistratul că Secţia pentru procurori a reţinut în mod eronat că nu a procedat la o prioritizare corespunzătoare a activităţii, în situaţia în care, dimpotrivă, sub presiunea volumului de muncă, a acordat prioritate activităţilor ce reveneau prim-procurorului, respectiv acelor lucrări care, în situaţia nesoluţionării în termenele imperative prevăzute de lege ar fi generat prejudicii certe, respectiv constatarea nulităţii, punerea în libertate a inculpaţilor arestaţi, constatarea ca tardivă a căilor de atac declarate etc.
Or, în situaţia plângerilor împotriva soluţiilor, nerezolvate în termenul de 20 de zile de la primire, legiuitorul a prevăzut în art. 340 alin. (2) din C. proc. pen. un drept de opţiune al părţii interesate: să se adreseze judecătorului de cameră preliminară sau să aştepte soluţionarea acestora şi comunicarea unui răspuns, urmând să se adreseze judecătorului de cameră preliminară într-un interval de maxim 20 de zile de la comunicarea acestora.
De asemenea, partea apreciază că este neîntemeiată motivarea instanţei de disciplină, în sensul că o altă cauză a nesoluţionării în termen a lucrărilor a fost faptul că nu s-a degrevat de o parte din atribuţii, deşi avea această posibilitate.
Astfel, organizarea de audienţe constituie o cutumă la nivelul unităţii de parchet şi timpul alocat efectiv audienţelor a fost recuperat; coordonarea celor trei procurori stagiari îi revenea în calitatea de conducător de unitate, conform dispoziţiilor regulamentare, iar efectuarea şi a activităţilor de execuţie, în paralel cu cea de conducere, s-a impus pentru că activitatea de evaluare a activităţii de magistrat la fiecare trei ani, se raportează, conform Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 676/2007, la ambele categorii de activitate.
Autoarea recursului a mai susţinut, motivat, că, în procesul de evaluare a probelor, instanţa de disciplină a acordat o incorectă relevanţă declaraţiei martorului B., prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care poate fi considerată subiectivă, precum şi depoziţiei martorei C., care a deţinut funcţia de prim procuror adjunct doar 3 luni.
În concluzie, magistratul a precizat că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
4. Apărările intimatei
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat şi a ataşat la dosar întâmpinare, solicitând punctual şi motivat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
5. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.
Având în vedere că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 7 mai 2018, în acord cu concluziile raportului, completul de filtru a admis în principiu recursul.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatului, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed.
Astfel, criticile expuse prin prisma ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite.
Referitor la fapta prevăzută de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile ".
În ceea ce priveşte existenţa elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt contrazise de actele şi lucrările dosarului.
Referitor la existenţa faptelor reţinute sub acest aspect în sarcina procurorului A., se constată că Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă de disciplină, a stabilit în mod just prezenţa laturii obiective, probele reliefând clar prezenţa conduitei imputabile, precum şi a vinovăţiei şi a urmărilor prejudiciabile.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a rezultat indubitabil faptul că, în calitate de prim-procuror, recurenta a soluţionat un număr de 189 de plângeri împotriva soluţiei sau împotriva actelor procurorului cu depăşirea pe perioade de timp semnificative, cuprinse între 21 de zile şi 1 an, a termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 338 din C. proc. pen.
Tot astfel, s-a dovedit că magistratul a soluţionat un număr de trei cereri de recuzare depăşind cu 1 an, 5 luni şi, respectiv, 4 luni, termenul de 48 de ore, prevăzut de art. 70 din C. proc. pen.
În această privinţă, este de reţinut că, în toate susţinerile sale, recurenta nu infirmă cele reţinute în hotărâre, problema ridicată de magistrat fiind lipsa caracterului imputabil şi a elementului subiectiv ale întârzierilor, precum şi neacordarea unei valenţe exoneratoare de răspundere circumstanţelor învederate în apărare.
Justeţea criticilor privind eventualele cauze extrinseci este infirmată de faptul că îndeplinirea responsabilităţilor aferente funcţiei de conducere (prim-procuror al unităţii de parchet), pe care magistratul însuşi şi le-a asumat, ca şi a altor atribuţii administrative, nu-l degrevează pe acesta de atribuţiile principale ce-i incumbă în virtutea calităţii de procuror.
Pe de altă parte, este de remarcat că, la aprecierea conduitei procurorului A., ca fiind rezultatul unei modalităţi de lucru imputabile, instanţa de disciplină a avut în vedere, pe lângă elementul material al abaterii disciplinare - care se concretizează într-o inacţiune neconformă cu îndatoririle profesionale - şi analiza factorilor care au determinat şi, respectiv, a condiţiilor în care s-a produs conduita culpabilă, într-o manieră repetitivă, a recurentei.
Argumentele prezentate de autoarea recursului în susţinerea cauzelor obiective - volumul mare şi complex de activitate, exercitarea, pe lângă atribuţiile specifice funcţiei de conducător, a celor specifice funcţiei de execuţie (soluţionare de dosare penale şi întocmirea de diverse situaţii), precum şi exercitarea atribuţiilor specifice prim-procurorului adjunct timp de 9 luni în anul 2016; fluctuaţia de personal, lipsa personalului, în special lipsa prim-procurorului adjunct, perioada de acomodare cu noua unitate de parchet, grefată pe o pretinsă stare de tensiune preexistentă în colectiv, perioada scurtă de mandat, presiunea pentru a se respecta parametrii calitativi şi cantitativi ai Ministerului Public - nu sunt de natură să înlăture existenţa abaterii disciplinare, ci prezintă relevanţă în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare.
În consecinţă, înlăturarea apărărilor formulate de recurentă sub acest aspect nu are semnificaţia de nelegalitate propusă, susţinerile privind caracterul formal sau superficial al analizei efectuate de Secţia pentru procurori fiind rezultatul aprecierii pur subiective a părţii.
De altfel, angajarea răspunderii disciplinare a recurentei nu a fost fundamentată exclusiv pe considerentul nerespectării termenului legal de soluţionare a lucrărilor, ci s-au avut în vedere durata mare şi caracterul repetat al întârzierilor, care conturează modul în care aceasta a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să aplice dispoziţiile legale ce impuneau soluţionarea în anumite termene, atât a plângerilor, cât şi a cererilor de recuzare, în condiţiile în care magistratul nu a rezolvat lucrările în ordinea vechimii lor, existând multe situaţii în care a soluţionat plângeri primite recent, în detrimentul celor care înregistrau deja întârzieri.
Aspectele invocate în apărare au fost analizate, dar pe bună dreptate, raportat la lipsa de preocupare a magistratului pentru a rezolva lucrările în funcţie de vechimea lor, situaţie asupra căreia nici îndeplinirea altor atribuţii, nici volumul mare de activitate, aprecierile pozitive sau rezultatele meritorii nu au nicio relevanţă, instanţa de disciplină a apreciat că acestea nu sunt de natură să justifice modul de lucru defectuos şi amploarea întârzierilor.
Altfel spus, chiar în ipoteza în care schema de personal ar fi fost completă, volumul de activitate era mai mic şi postul de prim-procuror adjunct ar fi fost ocupat, nu este cert că aceste elemente ar fi facilitat schimbarea modalităţii de lucru a recurentei, în sensul că aceasta ar fi soluţionat lucrările în ordinea vechimii sau a urgenţei lor.
Ţinând cont că, sub aspect probator, determinante în stabilirea situaţiei factuale sunt înscrisurile depuse, constând în evidenţele unităţii de parchet, se constată că nu pot fi reţinute criticile din recurs privind relevanţa incorectă acordată declaraţiilor martorilor B. şi C. (depoziţii concordante, de altfel, cu celelalte dovezi ale dosarului).
Mai trebuie avută în vedere, în acest context, şi împrejurarea că valoarea socială ocrotită o reprezintă relaţiile sociale referitoare la justiţie, atât în sensul restrâns, cât şi în sensul larg al acestei noţiuni, aceste relaţii transpunându-se în îndatoriri profesionale şi deontologice ale procurorilor, a căror încălcare se poate răsfrânge asupra destinatarilor actului de justiţie.
Prin maniera sa de lucru, astfel cum corect a fost reţinută şi argumentată de instanţa de disciplină, magistratul în cauză a fost cel care a tergiversat procedura de soluţionare a cauzelor, o consecinţă a acestor fapte, pe care recurenta încearcă să o minimalizeze, fiind încălcarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzei cu celeritate şi într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, aspect ce nu poate fi pierdut din vedere la stabilirea răspunderii disciplinare a procurorului.
Modalitatea concretă în care recurenta a înţeles să nesocotească termenul legal de soluţionare a plângerilor şi a cererilor de recuzare în discuţie, soluţionând, de exemplu, în luna iulie 2016, plângeri primite în luna mai 2016, deşi avea în lucru plângeri mai vechi, înregistrate în lunile februarie, martie, aprilie 2016, care, la rândul lor, au fost soluţionate în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2016 sau chiar în anul 2017, nemanifestând o preocupare în prioritizarea acestora, denotă existenţa factorului intelectiv şi volitiv ce conturează vinovăţia, ca element subiectiv al acestei abateri.
În atare situaţie, se constată netemeinicia criticilor formulate prin recurs sub aspectul laturii subiective, critici care nu sunt de natură a infirma soluţia de angajare a răspunderii disciplinare.
De asemenea, este de precizat că, potrivit capitolului IV Recomandări pct. v) din Avizul nr. 7 (2012) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) în atenţia Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei:
"Un mediu economic şi financiar dificil reprezintă o provocare profesională care evidenţiază nevoia unui management mai raţional. Independenţa, imparţialitatea, autonomia şi eficienţa activităţii de urmărire penală sunt valori care trebuie garantate în orice condiţii economice"(s.n.)
Coroborând aceste dispoziţii, de exemplu, cu cele ale art. 102 din Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) în atenţia Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, care consacră obligaţia procurorilor de a respecta dreptul la un proces echitabil şi de a lua în considerare interesele legitime ale martorilor, victimelor, suspecţilor sau inculpaţilor, asigurându-se că aceştia sunt informaţi cu privire la drepturile lor şi cu privire la evoluţia procedurii, rezultă că invocarea în recurs a prevederilor Avizul nr. 7/2012 al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE), vizând cererea în creştere de resurse umane în cadrul parchetelor sau rata în creştere a criminalităţii cu care se confruntă în prezent ministerele publice, nu are semnificaţia dată de recurentă şi nu poate atrage exonerarea sa de răspundere disciplinară.
Este de remarcat şi faptul că circumstanţele expuse de recurenta-pârâtă au fost avute în vedere cu just temei de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii la individualizarea sancţiunii, fiind aplicată cea mai uşoară dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, avertismentul.
Această sancţiune răspunde criteriului legal de proporţionalitate între abaterea constatată, consecinţele acesteia şi circumstanţele concrete în care a fost săvârşită, prin raportare la întregul volum de activitate, la efortul depus de procuror în vederea exercitării şi a altor însărcinări în cadrul unităţii de parchet.
Se constată, aşadar, că faptele reproşate recurentei procuror intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum, în mod just, a fost reţinut de către instanţa de disciplină prin hotărârea atacată, fiind reliefată corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat.
Prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 12P din 17 octombrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.