Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Cadrul procesual
La data de 2 mai 2018, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, dosarul nr. x/2018, având ca obiect cererea formulată de petenta A. privind strămutarea dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Suceava.
În cuprinsul cererii de strămutare, petenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la art. 21 din Constituţia României şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., teza referitoare la nemotivarea hotărârii asupra strămutării, faţă de art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
Petenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, susţinând că aceste norme încalcă prevederile art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie, precum şi pe cele reglementate de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
În susţinerea excepţiei, petenta a făcut referire la Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curţii Constituţionale, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., prin care, la pct. 43, s-a reţinut, în esenţă, că statul nu reuşit să implementeze un mecanism coerent şi eficient, care să asigure posibilitatea efectivă a cetăţenilor de a recurge la calea de atac a recursului, iar în vederea atingerii standardelor de creştere a actului de justiţie, trebuie să se stabilească remedii corelative obligaţiilor impuse justiţiabililor, pentru a nu îngreuna situaţia procesuală şi financiară a acestora, având obligaţia de a reglementa măsuri pozitive pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului de acces la justiţie.
Petenta a arătat că cetăţeanul cu posibilităţi financiare medii este discriminat de prevederile O.U.G. nr. 80/2013.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., teza referitoare la nemotivarea hotărârii asupra strămutării, a susţinut că aceste norme încalcă prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României, întrucât introduc, pe lângă un cadru prielnic pentru judecător de a decide în mod abuziv asupra cauzei, elemente specifice unui stat totalitar, prin lipsa motivării soluţiei de respingere a cererii de strămutare.
La data de 22 mai 2018, petenta a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 nu vizează caracterul timbrabil al cererii de strămutare, ci cuantumul exagerat al acesteia.
I.2. Hotărârea atacată
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 22 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul x/2018, s-a admis cererea formulată de petenta A., s-a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 21 din Constituţia României şi s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., teza referitoare la nemotivarea hotărârii asupra strămutării, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, deoarece deşi excepţia a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta vizează norme legale aflate în vigoare care nu au însă legătură cu soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, avându-se în vedere faptul că, la acelaşi termen, s-a reţinut cererea de strămutare spre soluţionare, din perspectiva sancţionării neîndeplinirii obligaţiei fiscale - ipoteză în care sunt arătate argumentele care susţin soluţia.
II. Cererea de recurs
Împotriva soluţiei date, prin încheierea menţionată, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., a declarat recurs petenta A., prin mandatar B.
Recursul nu a fost motivat, autoarea căii de atac susţinând chiar că soluţia atacată este perfect legală conform legislaţiei actuale.
Prin cererea de recurs, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia menţionată.
III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate îndeplinirea cerinţei motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei cerinţe imperative atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
Totodată, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).
În cauză, încheierea atacată a fost pronunţată la data de 22 mai 2018, dată de la care, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, curge termenul de 48 de ore pentru declararea recursului, dar şi pentru motivarea acestuia, în conformitate cu art. 487 alin. (1) teza I din C. proc. civ.
Recurenta a declarat recursul la data de 24 mai 2018, dar nu a depus motivele de recurs, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., ce prevăd sancţiunea nulităţii recursului exercitat în atare condiţii.
În situaţia în care, în cauză, nu se identifică motive de ordine publică, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de recurenta A., prin mandatar B.
Având în vedere dezlegarea dată recursului, nu se mai impune examinarea altor cereri sau chestiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta A. prin mandatar B. împotriva Încheierii din 22 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 [în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 144 alin. (2) din C. proc. civ.].
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.
Procesat de GGC - CL