Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Prin Decizia civilă nr. 59 din 26 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în temeiul în temeiul art. 306 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, a constatat nul recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3228 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost constatat nul recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3228 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin care: (i) a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale referitoare la faptul că, în analiza excepţiei tardivităţii în dosarul nr. x/2009, instanţa ar fi trebuit să se raporteze la prevederile art. 96 din Regulamentul disciplinei militare, reglementat prin Ordinul ministrului apărării de ministru; (ii) a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Ordinului de trecere în rezervă nr. 133 din 04.10.1985; (iii) a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 195 din 22 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
II. Calea de atac exercitată împotriva deciziei menţionate la pct. 1
1. Împotriva Deciziei nr. 59 din 26 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2018, A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 318 şi art. 319 C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.
2. Contrar prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 8 şi art. 266 din C. proc. civ. din 1865, decizia nu este semnată de judecători şi de grefier.
3. Sunt neconstituţionale prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât este imposibil de respectat termenul de 48 de ore de la pronunţare pentru declararea recursului.
4. În mod greşit a fost anulat recursul, ca nemotivat, întrucât solicitarea viza sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa cu privire la legalitatea actelor administrative emise de Ministerul Apărării Naţionale ce formează obiectul litigiului în fond, fiind îndeplinite cerinţele de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
III. Considerentele Înaltei Curţi
5. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii.
6. Conform art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ. din 1865:
"Art. 317. - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
7. Criticile cuprinse în contestaţia în anulare se referă, în esenţă, la semnarea hotărârii judecătoreşti atacate, la raţiunile avute în vedere de legiuitor cu ocazia edictării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 ori la solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa cu privire la legalitatea actelor administrative emise de Ministerul Apărării Naţionale ce formează obiectul litigiului în fond.
8. Or, se constată că niciuna dintre criticile formulate nu se circumscrie ipotezelor reglementate de dispoziţiile procedurale citate la pct. 6, respectiv: neîndeplinirea conform legii a procedurii de citare a părţii; pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei de ordine publică; existenţa unei greşeli materiale a instanţei; omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
9. Cu toate acestea, contrar susţinerilor contestatorului, se cuvine a fi menţionat faptul că decizia atacată este semnată de membrii completului de judecată şi de magistratul-asistent, că instanţa nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar Curtea Constituţională nu poate fi sesizată pentru a se pronunţa cu privire la legalitatea unor acte administrative emise de Ministerul Apărării Naţionale cu privire la raportul de serviciu al contestatorului.
10. Totodată, este de observat că susţinerile din cuprinsul contestaţiei în anulare reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei, iar o asemenea analiză excedează cadrul procesual în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ. din 1865.
11. În condiţiile în care contestatorul formulează critici prin care tinde să obţină o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, o asemenea examinare ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi extraordinare de atac (contestaţia în anulare) să nu presupună o nouă judecată a cauzei.
12. Pentru toate considerentele expuse, va fi respinsă contestaţia în anulare formulată de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 59 din 26 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2018.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2018.