Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 3 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de reexaminare formulată de petenta Asociaţia A. împotriva Încheierii de şedinţă din 23 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respinsă cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, analizată în raport cu prevederile art. 42 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Împotriva încheierii menţionate a declarat recurs Asociaţia B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/1/2017.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs şi procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 11 decembrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.
Raportul a fost comunicat părţilor la datele de 18 şi 19 decembrie 2017, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
III. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând cererea de recurs în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.
Prin încheierea ce formează obiectul recursului a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, analizată în raport cu prevederile art. 42 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Conform art. 43 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare:
"Art. 43 - [...]
(3) Asupra cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru instanţa se pronunţă fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului şi părţii adverse, dacă este cazul.
(4) Împotriva încheierii, părţile interesate pot formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
(5) Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere definitivă."
Conform dispoziţiilor citate ale art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 76/2012, încheierea ce formează obiectul recursului este definitivă, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociaţia B. împotriva Încheierii din camera de consiliu de la 3 octombrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.1.
Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - CL