Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub numărul 10J/2017, reclamanta Inspecţia Judiciară a exercitat o acţiune disciplinară pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, suspendată din funcţie prin Hotărârea nr. 279 din 21 martie 2017 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.
1.2. Încheierea atacată
Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea de suspendare a judecăţii formulată de pârâta judecător A. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. I din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea recursului formulat împotriva Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017 a Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, pronunţate în dosarul nr. x/2016.
În motivarea încheierii, instanţa de disciplină a reţinut că, anterior formulării prezentei acţiuni disciplinare, secţia pentru judecători în materie disciplinară, prin Hotărârea nr. 1J din 8 februarie 2017, a admis acţiunea disciplinară formulată la data de 27 iunie 2016 de Inspecţia Judiciară împotriva judecătorului A., pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi, în baza art. 100 lit. e) din aceeaşi lege, a aplicat pârâtei judecător sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură.
Împotriva acestei hotărâri, judecătorul A. a declarat recurs, iar prin Hotărârea nr. 279 din 21 martie 2017, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţia de judecător a magistratului menţionat, începând cu data de 21 martie 2017 şi până la soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017 a Secţiei pentru judecători în materie disciplinară.
Dat fiind că sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură aplicată anterior, nu era încă definitivă, iar, la momentul respectiv, pârâta judecător era suspendată din funcţie, secţia pentru judecători a considerat că, pentru o mai bună administrare a justiţiei, se impune suspendarea judecăţii, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. l din C. proc. civ.
2. Cererea de recurs
Împotriva Încheierii de şedinţă din 10 mai 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie, disciplinară în Dosarul nr. x/2018, a declarat recurs pârâta judecător A., invocând generic dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 544/2001, ale Legii nr. 554/2004 şi ale art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.
După expunerea unor dispoziţii legale considerate relevante, a sumarului dispoziţiilor hotărârii atacate, a circumstanţelor cauzei şi a stadiului actual al acţiunii disciplinare în speţă, recurenta a solicitat, în baza art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 si 8 din C. proc. civ., să se admită recursul, să se caseze hotărârea recurată şi, în consecinţă, să se dispună trimiterea spre rejudecare de către o instanţă legal alcătuită, a acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa de către Inspecţia Judiciară prin rezoluţia din 21 martie 2017, luată în dosarul nr. x/IJ/3322/DIJ/2016.
În esenţă, magistratul consideră că instanţa de disciplină a suspendat discreţionar acţiunea disciplinară exercitată împotriva sa, hotărârea fiind dată de o instanţă nelegal alcătuită, cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Pe fond, partea recurentă a susţinut că, deşi a solicitat suspendarea prezentei acţiuni până la soluţionarea dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanta, în care a cenzurat în contencios administrativ rezoluţia de clasare dispusă faţă de inspectorii judiciari în cauză, si a trimis precizările scrise la dosar, iar inspectorii au confirmat că au primit citaţie, secţia a ignorat demersul său. Din aceste considerente, pe fondul cererii, apreciază că se impune şi suspendarea acţiunii disciplinare până la soluţionarea tuturor cauzelor civile si penale in care a expus pretinse ilegalităţi comise în cercetarea sa disciplinară, care ar trebui soluţionate prioritar debutului acţiunii disciplinare, motivat de împrejurarea că Secţia pentru judecători nu asigură garanţiile dreptului la un proces echitabil.
În acest context, autoarea recursului a invocat şi motivat, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, coroborat cu art. 146 lit. d) din Constituţia României, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 317/2004, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia menţionată şi suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la data soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Recurenta a precizat că înţelege să completeze motivele de recurs cu un "capăt de cerere privind cenzurarea inspectorului-sef" de a-i comunica de ce nu s-a sesizat din oficiu pentru a analiza încălcarea principiului disponibilităţii de către Secţia pentru judecători in materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independentei justiţiei.
În acest sens, partea a arătat că atât inspectorul-şef, cât şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspecţiei judiciare, refuză să îi comunice de ce nu se sesizează din oficiu faţă de încălcarea principiului disponibilităţii, ce a avut loc cu ocazia repunerii pe rol a acţiunii disciplinare după suspendare, în condiţiile în care, în situaţia suspendării facultative a judecăţii dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., procesul se reia la cererea părţii interesate.
A solicitat obligarea inspectorului-şef să precizeze de ce rămâne în pasivitate în faţa acestor încălcări, împiedicând CSM să-si îndeplinească rolul constituţional de garant al independentei justiţiei.
Recurenta a depus la dosarul cauzei în mai multe rânduri, prin poşta electronică, înscrisuri şi precizări în susţinerea afirmaţiilor şi solicitărilor din recurs.
La data de 2 aprilie 2018, recurenta a menţionat că înţelege să formuleze o nouă cerere de suspendare a judecăţii, învederând că a declarat recurs împotriva încheierii din 18 martie 2018, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată de Asociaţia Judecătorilor din România în Dosarul x/2017
3. Procedura derulată în recurs
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, formând obiectul dosarului nr. x/2018
Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a reţinut că recursul a fost declarat la data de 19 martie 2018 şi că, faţă de faptul necontestat de către recurentă, în sensul că, în speţă, suspendarea cursului judecăţii a încetat, dosarul nr. x/2017 fiind repus pe rol din oficiu prin rezoluţia din 9 ianuarie 2018, ca urmare a împrejurării că, la data de 13 decembrie 2017, s-a soluţionat recursul împotriva Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017, declararea recursului de faţă s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de art. 414 alin. (2) teza 1 din C. proc. civ. conform căruia:
"recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului (…).
În această situaţie, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, s-a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.
La data de 20 iunie 2018, recurenta A. a depus la dosarul cauzei cerere de renunţare la recursul formulat.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Având în vedere poziţia astfel exprimată de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă".
Sub acest aspect, este de observat că, în situaţia dată, manifestarea de voinţă în sensul de a renunţa la judecată reprezintă o desistare, o manifestare a dreptului de dispoziţie al părţilor în sensul reglementat expres de prevederile art. 9 alin. (3) teza I din C. proc. civ., ce nu poate fi supusă cenzurii instanţei.
Pe de altă parte, se reţine că, în art. 406 din C. proc. civ., sunt prevăzute două situaţii, în funcţie de faptul dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată sau dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate ori ulterior acestui moment.
În speţă, se constată că renunţarea la judecată s-a făcut după comunicarea recursului către intimată, în procedura de filtrare a recursului, cu asigurarea contradictorialităţii, înainte de primul termen la care părţile sunt legal citate, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 237 alin. (2) pct. 6 teza întâi şi ale art. 243 teza întâi din C. proc. civ., urmează a se lua act de această împrejurare, care pune capăt procesului, fără a se mai impune examinarea altor cereri sau aspecte.
Aşa fiind, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de A. împotriva Încheierii de şedinţă din 10 mai 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie, disciplinară în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2018.