Recurs declarat de o persoană pusă sub interdicție. Sancțiune
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Acțiunea civilă. Participanții la procesul civil. Folosința și exercițiul drepturilor procedurale
Index alfabetic : capacitate procesuală
- capacitate de exercițiu
- tutore
- interdicție judecătorească
C.proc.civ., art. 32, art. 40, art. 56, art. 57
C.civ., art. 104, art. 106, art. 164, art. 166
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 57 C.proc.civ., persoana pusă sub interdicţie, fiind lipsită de capacitate de exerciţiu, nu poate sta personal în proces ci doar prin reprezentantul său legal, respectiv tutorele desemnat în condiţiile art. 166 Cod civil, sau curatorul special.
Prin urmare, în condiţiile în care tutorele desemnat pe seama părții recurente nu şi-a însuşit recursul declarat de aceasta, devin incidente dispoziţiilor art.57 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile.
Secția I civilă, decizia nr.503 din 16 februarie 2018
Prin decizia civilă nr.1962 din data de 15.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost anulat recursul formulat de recurenta-reclamantă A., reprezentată de tutore B., împotriva sentinţei civile nr.5404 din 25.05.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu.
Decizia sus enunţată a fost atacată pe calea contestaţiei în anulare la 26.01.2016, de către A., fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar prin decizia nr. 88 din 20.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a constatat perimată contestaţia în anulare.
Împotriva deciziei nr. 88 din 20.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a declarat recurs contestatoarea A. la data de 18.05.2017.
Prin recursul formulat, recurenta - contestatoare a arătat că hotărârea atacată este nelegală în ceea ce priveşte data la care s-a împlinit termenul de perimare, critică încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art.488 alin.(5) C.proc.civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia I civilă la data de 6.06.2017.
Prin rezoluţia din data de 8.06.2017, instanţa a dispus emiterea unei adrese către tutorele B., cu menţiunea de a preciza dacă îşi însuşeşte recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 88/2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
De asemenea, instanţa a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei-pârâte Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, cu menţiunea că are obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit prevederilor art. XVII alin. (3) coroborate cu cele ale art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013.
Potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei la data de 20.06.2017.
Potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar, adresa prin care B., în calitate de tutore, a fost înştiinţată că are obligaţia de a preciza dacă îşi însuşeşte recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 88/2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost comunicată la data de 19.06.2016.
Tutorele B. nu a răspuns solicitării instanţei, în sensul de a preciza dacă îşi însuşeşte recursul declarat de recurenta-contestatoare A.
Intimata - pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti nu a depus întâmpinare în termenul de 30 de zile de la comunicare, termenul acordat în acest sens împlinindu-se la data de 20.07.2017.
Prin rezoluţia din 11.10.2017 s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurenta contestatoare.
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr.88/2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost comunicat recurentei contestatoare A. la data de 8.12.2017, iar intimatei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la data de 11.12.2017.
La data de 19.12.2017, recurenta-contestatoare A. a formulat un punct de vedere la raport, arătând că în cadrul raportului nu s-a analizat încadrarea cauzei în dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, că în cauză sunt întrunite condiţiile privind admisibilitatea recursului.
Intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti nu a formulat niciun punct de vedere cu privire la raport, iar termenul procedural acordat în acest sens, conform dispoziţiilor art.493 alin. (4) coroborate cu cele ale art.181 alin. (1) pct.2 C.proc.civ. s-a împlinit la 21.12.2017.
Prin rezoluţia din 8.01.2018, Înalta Curte a fixat termen în vederea soluţionării recursului declarat de recurenta-contestatoare A., la data de 16.12.2018, cu citarea părţilor.
Examinând cu prioritate în condiţiile art.248 alin.(1) C.proc.civ., excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a recurentei-contestatoare, excepţie reţinută în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de recurenta contestatoare A., împotriva deciziei nr.88 din 20.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată următoarele:
Prin dispoziţiile art.32 alin.(1) C.proc.civ., legiuitorul a statuat că orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia îndeplineşte cumulativ patru condiţii: are capacitate procesuală în condiţiile legii; are calitate procesuală; formulează o pretenţie şi justifică un interes.
Sancţiunea încălcării condiţiilor de exercitare a drepturilor civile procedurale este prevăzută de dispoziţiile art.40 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cărora cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule, sau, după caz, anulabile.
Capacitatea procesuală, condiţie de exercitare a cererilor în justiţie, reprezintă aptitudinea persoanelor fizice şi juridice de a deveni părţi ale procesului civil, şi constă în aptitudinea unei persoane de a-şi valorifica şi de a-şi îndeplini singură drepturile şi obligaţiile procedurale, de a sta în judecată. Condiţia capacităţii procesuale trebuie să fie îndeplinită pe tot parcursul procesului civil, inclusiv în faza executării silite.
Această capacitate procesuală este constituită din capacitatea de folosinţă (ce reprezintă aptitudinea generală şi abstractă a unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi şi obligaţii de natură procesuală) şi, respectiv, din capacitatea procesuală de exerciţiu (ce reprezintă aptitudinea persoanei de a-şi exercita şi executa singură drepturile şi respectiv, obligaţiile procedurale).
Regula este capacitatea, iar lipsa ei este excepţia. Lipsa capacităţii procesuale poate fi invocată în cursul procesului în temeiul art.56 C.proc.civ.
Din perspectiva capacităţii procesuale, condiţie sine qua non pentru exercitarea drepturilor procedurale, dispoziţiile art. 57 alin.(1) C.proc.civ. prevăd că cel care are calitatea de parte îşi poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Alin.(2) al aceluiaşi text legal prevede că partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condiţiile prevăzute de lege.
Prin urmare, reprezentarea intervine în privinţa persoanei fizice lipsite de capacitate de exerciţiu. Lipsa capacităţii de exerciţiu vizează printre altele şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească în condiţiile art.104, art.106 raportat la art.164 Cod civil.
Punerea sub interdicţie produce două efecte şi anume: lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu a celui pus sub interdicție şi instituirea tutelei interzisului.
Din această perspectivă, persoana pusă sub interdicţie fiind lipsită de capacitate de exerciţiu nu poate sta personal în proces ci doar prin reprezentantul său legal, respectiv tutorele desemnat în condiţiile art. 166 Cod civil, sau curatorul special.
Reportând cele expuse la situaţia din litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, din dispoziţia nr. 108/2004 emisă de Primăria Sectorului 6 Bucureşti, rezultă că urmare a faptului că A. a fost pusă sub interdicţie judecătorească, pe seama acesteia a fost desemnată în calitate de tutore, B.
Or, faţă de această situaţie, în condiţiile în care punerea sub interdicţie are ca efect lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu a celui pus sub interdicție, respectiv a recurentei-contestatoare din litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.57 alin. (2) şi (4) C.proc.civ. potrivit cărora partea care nu are exercițiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată sau autorizată în condiţiile prevăzute de lege, că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 226/2003, publicată în Monitorul Oficial nr.458 din 27.06.2003, în ce priveşte faptul că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile a statuat că exercitarea oricărui drept, deci şi a celui privind accesul liber la justiţie şi, cu atât mai mult, a celui de a dispune de propria persoană, ca şi valorificarea oricărei libertăţi, deci şi a celei de exprimare, nu pot avea loc în absenţa unei voinţe conştiente. În cazul în care absenţa acesteia a fost constatată prealabil printr-o hotărâre judecătorească, persoana în cauză fiind lipsită de capacitate de exerciţiu, invocarea încălcării art. 21, art. 30 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Constituție este lipsită de relevanţă.
În litigiul pendinte, având în vedere că pe seama recurentei contestatoare a fost numită tutore B., Înalta Curte prin rezoluţia din 8.06.2017 a dispus emiterea unei adrese către tutore, cu menţiunea de a preciza dacă își însuşeşte recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 88/2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Cu toate acestea, nici până la 27.10.2017, data întocmirii raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului şi nici ulterior, tutorele B. nu a răspuns solicitării instanţei.
Faţă de această situaţie, în condiţiile în care tutorele desemnat pe seama recurentei contestatoare nu şi-a însuşit recursul declarat de persoana pusă sub interdicţie, respectiv de recurenta contestatoare A., Înalta Curte reţinând incidenţa dispoziţiilor art.57 alin. (3) şi (4) C.proc.civ. potrivit cărora lipsa capacității de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a procesului, că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a anulat recursul declarat de recurenta contestatoare A. împotriva deciziei nr.88 din 20.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări
sociale, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de exerciţiu.