Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 februarie 2014, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat anularea Deciziei nr. 42950 din 20 decembrie 2013 emisă de pârâtă, de respingere a Contestaţiei nr. 40451 din 9 decembrie 2013 formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18 octombrie 2013 prin care s-a constatat că prevederile contractului de finanţare denumit "Modernizare şi retehnologizare B., comuna Merei, judeţ Buzău" (cod proiect RO xx din 29 decembrie 2006) au fost încălcate şi, ca urmare, în calitate de beneficiară a finanţării nerambursabile, reclamanta datorează suma finanţată de 6.431.214,87 RON.
Prin încheierea de şedinţă de la 19 noiembrie 2014, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C. în interesul reclamantei.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 698 din 12 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiate, acţiunea reclamantei A. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâta B., şi cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenientul C. în favoarea reclamantei.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs reclamanta A. SRL, prin administrator special E. şi administrator judiciar F. SPRL şi intervenientul C.
3.1. Recurenta-reclamantă A. SRL, prin administrator special E. şi administrator judiciar F. SPRL şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
A criticat soluţia de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, arătând că în cauză nu sunt aplicabile clauzele contractuale de natură să antreneze obligarea sa la rambursarea finanţării acordate.
Astfel, autoritatea pârâtă nu a invocat nicio neregularitate în accepţiunea art. 17 alin. (1) din contractul cadru de finanţare sau vreo neregularitate în executarea/derularea contractului. Temeiul de drept ce a stat la întocmirea deciziei de restituire a finanţării este art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011. Aceste dispoziţii ale art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 au constituit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost respinsă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 342 din 24 septembrie 2013. Curtea Constituţională, în cuprinsul deciziei menţionate, a reţinut, printre altele, că "(...) instanţa de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei, (...)."
Instanţa de fond ar fi trebuit să constate că societatea reclamantă este în reorganizare judiciară, nu înregistrează creanţe către bugetul centralizat al statului şi ca atare, în condiţiile în care nu au avut loc. modificări de structură şi nu s-a schimbat destinaţia economică a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de finanţare, reclamanta nu este în niciunul dintre cazurile care să ducă la rezoluţiunea contractului şi corelativ la obligarea de restituire a sumelor nerambursabile.
Art. 14 alin. (2) din contract arată în ce condiţii proiectul devine neeligibil şi anume în situaţia unei modificări substanţiale a acestuia, ceea ce nu este cazul în speţă.
3.2. Recurentul-intervenient C. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că simpla deschidere a procedurii insolvenţei reprezintă prin ea însăşi o încălcare a condiţiilor de eligibilitate a proiectului. Nu există o culpă a societăţii reclamante de natură să antreneze răspunderea contractuală, creanţa SAPARD născându-se dacă şi numai dacă există o culpă contractuală a debitoarei în perioada de supraveghere de 5 ani, cu consecinţa rezilierii contractului de finanţare. Starea de insolvenţă nu este reglementată în contractul de finanţare drept cauză de reziliere şi, chiar dacă ar exista o asemenea clauză, aceasta ar fi nulă de drept şi inaplicabilă, potrivit dispoziţiilor art. 1542 şi art. 86 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Autoritatea pârâtă nu invocă nicio neregularitate, în accepţiunea art. 17 alin. (1) din contractul cadru de finanţare, care să conducă la constatarea obligaţiei de restituire a finanţării contestatoarei.
În cauză, nu sunt incidente prevederile contractuale expres stipulate în art. 11 din contractul de finanţare care să conducă la încetarea acestuia şi care să fie imputabile beneficiarei.
4. Apărările formulate de intimată
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă. Recurenta-reclamantă, cu rea credinţă, nu a comunicat starea de insolvenţă în care se află, încălcând prevederile art. 14 alin. (2) din Anexa I la contract. Intrarea în insolvenţă a beneficiarei este o neregulă care prin ea însăşi, ce conduce la neeligibilitatea proiectului. Recuperarea prejudiciului produs din culpa recurentei este obligatorie pentru derularea programului SAPARD, conform actelor normative incidente şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor.
5. Procedura de soluţionare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lor pe fond.
II. Considerentele instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantă şi intervenient sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Criticile formulate de reclamantă şi de intervenient se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin aceste critici se susţine că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că intrarea în procedura de insolvenţă a societăţii reclamante nu reprezintă o neregulă care să determine restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat.
Prima instanţă a confirmat constatarea autorităţii pârâte, conform căreia investiţia nu şi-a demonstrat viabilitatea economico-financiară, starea de insolvenţă a beneficiarei finanţării afectând natura şi condiţiile de implementare a proiectului finanţat, în sensul art. 14 alin. (2) din contractul de finanţare.
În acord cu Decizia nr. 342 din 24 septembrie 2013 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că prin dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 se instituie o normă de procedură care obligă autorităţile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru sume acordate în cadrul contractului de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora. Aplicarea acestor dispoziţii procedurale trebuie să aibă loc. fără a se prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă, care prejudiciază bugetul UE şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora.
Astfel, activitatea de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli urmăreşte să stabilească dacă există astfel de nereguli, raportat la clauzele contractului de finanţare, produse ca urmare a intrării în insolvenţă, iar această activitate se realizează, aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională, cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia.
Potrivit prevederilor contractului de finanţare invocate de autoritatea pârâtă drept temei al retragerii finanţării, şi anume prevederile art. 1, art. 3 şi art. 14 din anexa I la contractul de finanţare, beneficiara finanţării s-a obligat să asigure executarea proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanţare aprobată, să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare, precum şi să păstreze natura şi condiţiile de implementare a proiectului finanţat.
Motivul retragerii finanţării, în speţă, l-a constituit nerespectarea criteriului de eligibilitate înscris în cererea de finanţare, referitor la valabilitatea economico-financiară pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, aspect care rezultă din împrejurarea că înainte de încheierea perioadei de valabilitate a contractului (10 februarie 2016), anume la 21 februarie 2013, beneficiara finanţării a intrat în procedura de insolvenţă, în forma reorganizării.
La data deschiderii procedurii de insolvenţă (21 februarie 2013), societatea reclamantă se afla în perioada de 5 ani de monitorizare a proiectului, potrivit art. 2 din contractul-cadru de finanţare, în care subzista obligaţia de a-l menţine viabil şi eligibil.
Declanşarea procedurii de insolvenţă a beneficiarului fondurilor nerambursabile nu reprezintă ea însăşi o neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ci neregula constă în încălcarea, în perioada de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate stabilite prin clauzele contractuale asumate, respectiv a obligaţiei de a nu afecta natura şi condiţiile de implementare a proiectului.
În speţă, deşi prin Sentinţa civilă nr. 227 din 11 februarie 2014 a Tribunalului Buzău, pronunţată în dosarul nr. x/2012 a fost confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea A. SRL, ulterior declarării căii de atac a recursului pendinte, recurenta-reclamantă a intrat în procedura falimentului, conform sentinţei civile nr. 710 din 20 noiembrie 2015 a Tribunalului Buzău, pronunţată în acelaşi dosar.
Înalta Curte constată că intrarea în faliment a beneficiarei finanţării, în perioada de monitorizare a proiectului, este o dovadă clară şi de necombătut a nerespectării criteriilor de eligibilitate care au fost avute în vedere pentru acordarea finanţării.
Încălcarea prevederilor contractuale constituie nereguli, în accepţiunea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 17 din Anexa I la contractul de finanţare.
Art. 17 alin. (4) din anexa I a contractului de finanţare stabileşte că "În cazul înregistrării unei neregularităţi rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligaţia să restituie integral valoarea finanţării primite din partea Autoritatea contractantă în termenele stabilite conform legislaţiei în vigoare cu privire la recuperarea creanţelor bugetare. (...)"
În contextul prezentat, se reţine că intrarea în faliment, în perioada de 5 ani de monitorizare a proiectului şi înainte de pronunţarea unei soluţii definitive asupra raportului juridic litigios, atestă fără dubiu existenţa neregulii constând în încălcarea obligaţiilor contractuale de menţinere a eligibilităţii şi viabilităţii proiectului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
PENTru considerente expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de reclamanta A. SRL, prin lichidator judiciar G. Filiala Bucureşti şi de intervenientul C., ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta A. SRL prin lichidator judiciar G. Filiala Bucureşti şi de intervenientul C. împotriva Sentinţei civile nr. 698 din 12 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2017.
Procesat de GGC - LM