Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 98/2017

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Olt, a solicitat anularea Deciziei nr. 6190/04.04.2014 comunicată la data de 17.04.2014 şi a procesului-verbal nr. x/14.01.2014 ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 209 din 06 mai 2015 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâta APIA - Centrul Judeţean Olt, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta APIA Bucureşti; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 209 din 06 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Asociaţia A., invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., magistratul asistent a concluzionat în sensul respingerii recursului ca tardiv formulat, prefigurând incidenţa alin. (5) al aceluiaşi articol.

După analiza raportului în completul de filtru, acesta s-a comunicat părţilor pentru a formula un punct de vedere.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere prin care a solicitat anularea recursului ca fiind tardiv formulat.

La termenul din 19.01.2017 având în vedere că în raport s-a concluzionat că recursul este tardiv, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cererea de recurs formulată de reclamanta Asociaţia A., în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., completul de filtru constată următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa recurată a fost comunicată reclamantei la data de 29.05.2015, conform dovezii de comunicare aflată la fila 79 dosar fond, iar recursul a fost înregistrat la data de 16.06.2015, conform rezoluţiei de primire . Având în vedere că, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, ultima zi în care se putea înregistra cererea de recurs este data de 15.06.2015.

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituţia repunerii în termen.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, nerespectarea termenului de declarare a recursului prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 atrăgând aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi respins, ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv declarat recursul reclamantei Asociaţia A. împotriva Sentinţei nr. 209 din 06 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV