Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1021/2016

Şedinţa publică din data de 31 martie 2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu parata Agenţia Naţionala de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 25 aprilie 2014, întocmit în cadrul lucrării nr. x din 1 noiembrie 2013.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2525 din 29 septembrie 2014, a admis acţiunea şi a anulat Raportul de evaluare nr. x din 25 aprilie 2014 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, luând act că reclamantul va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

2. Recursul Agenţiei Naţionale de Integritate

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:

• au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 21 - 22 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, art. 131 pct. 4 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 84 alin. (1) lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei;

• singura sursă oficială, completă şi credibilă de informaţii în materia societăţilor este Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; în acelaşi sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 553/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

3. Procedura derulată în recurs

Intimatul A. nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate, primindu-se punctul de vedere exprimat de magistratul asistent raportor, în sensul soluţionării cauzei potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.

Prin concluziile scrise depuse în şedinţa publică de dezbateri asupra recursului, intimatul a reiterat principalele considerente ale sentinţei, subliniind că nu există nicio prevedere normativă care să susţină teza ANI potrivit căreia la împlinirea termenului mandatului operează reînnoirea/ultra-activarea calităţii de administrator, pe motiv că societatea nu a înregistrat un nou administrator.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului formulat, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 Raportul de evaluare nr. x din 25 aprilie 2014 prin care Agenţia Naţională de Integritate a identificat elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor în perioada 1 martie 2012 - în prezent, prin deţinerea funcţiei de membru în Comitetul director al Societăţii Române de Radiodifuziune concomitent cu cea de administrator al S.C. C. S.R.L., în sensul art. 88 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Curtea de apel a admis acţiunea, cu motivarea că înscrierea unei menţiuni eronate în registrul comerţului nu poate avea efecte constitutive. Din actul adiţional la contractul şi statutul societăţii, autentificat sub nr. x din 19 februarie 1998 rezultă fără dubiu că mandatul de administrator al reclamantului a fost de doi ani, expirând în anul 2000. Ca atare, în lipsa unei dispoziţii legale care să prevadă prelungirea efectelor mandatului de administrator după acest moment nu se justifică reţinerea stării de incompatibilitate.

Soluţia curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situaţia de fapt relevată de înscrisurile administrate.

În esenţă, intimatul-pârât i se reproşează că în perioada 1 martie 2012 - data întocmirii raportului de evaluare a cumulat funcţia de membru în Comitetul Director al SRR cu aceea de administrator al unei societăţi, contrar dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. k) coroborat cu art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, prevederi care au următorul cuprins:

• art. 99 alin. (1) lit. k):

"Persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate (...): membrilor (...) comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune (...) li se aplică (...) regimul incompatibilităţilor prevăzut în prezentul titlu pentru miniştri, respectiv, secretari de stat, precum şi incompatibilităţile prevăzute în legi speciale".

• art. 84 alin. (1) lit. c):

"Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu funcţia de (...) administrator (...) la societăţile comerciale".

Recurenta Agenţia Naţională de Integritate a ajuns la această concluzie în baza adresei nr. x din 13 decembrie 2013 a ONRC din care rezultă că A. deţine calitatea de administrator al C. S.R.L. în perioada:

"15 ianuarie 1993 până în prezent".

Acurateţea acestei informaţii a fost însă combătută cu înscrisurile autentice indicate anterior, din art. 7 al contractului de societate rezultând cu claritate că mandatul acordat administratorului are o durată de doi ani. Ca urmare, câtă vreme prin cererea de înscriere menţiuni nr. x din data de 25 februarie 1998 s-au făcut opozabile modificările intervenite, inclusiv cea privindu-l pe administrator, nu există nicio raţiune pentru a considera că mandatul a dăinuit după data de 19 februarie 2000. De altfel, după cum bine sesizează intimatul în concluziile scrise, adresa în discuţie mai conţine o eroare: că ar fi exercitat calitatea de administrator al societăţii începând cu 15 ianuarie 1993, când, în realitate, mandatul a fost acordat începând cu 19 februarie 1998.

În acest context, recursul ANI acreditează teza potrivit căreia interpretarea primei instanţe ar nesocoti "însăşi raţiunea de a fi a Registrului Comerţului, care este conceput tocmai pentru informarea terţilor cu privire la datele expres menţionate în cuprinsul acestuia, pentru ca aceste date să fie cunoscute erga omnes până în momentul modificării lor exprese."

Contrar acestei abordări, Înalta Curte reţine că toate înregistrările din registrul comerţului care privesc acte şi fapte supuse obligaţiei de înregistrare (art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990) trebuie să reflecte întocmai documentele primare în temeiul cărora acestea s-au produs. Intimatul şi-a îndeplinit obligaţia legală de a înregistra la registrul comerţului contractul de societate autentificat sub nr. x din 19 februarie 1998 la BNP D., prin care a fost numit administrator pentru un mandat de doi ani. Acest mandat a fost opozabil terţilor, în condiţiile art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Cât priveşte decizia invocată cu titlu de jurisprudenţă favorabilă de către Agenţia Naţională de Integritate: Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - SCAF nr. 553/2013, aceasta vizează o altă situaţie de fapt (mandatul era acordat pe durată nedeterminată). În plus, este izolată în contextul jurisprudenţei acestei instanţe, fiind anterioară soluţiei de principiu din 7 noiembrie 2013.

În concluzie, nefiind prelungit sau reînnoit, mandatul de administrator a expirat la 19 februarie 2000, neputându-i-se reproşa intimatului situaţia creată, mai ales că legea stabileşte expres care este consecinţa juridică a inexistenţei unui administrator: dizolvarea societăţii la cererea oricărei personal interesate (art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990).

În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge recursul Agenţiei Naţionale de Integritate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 2525 din 29 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul A..

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2016.

Procesat de GGC - MM